JEVDOKIMOVS v. LATVIA

Comunicat la 20 mai 2015 CUARTĂ SECȚIUNE Cererea nr. 28135/07 Guntars JEVDOKIMOVS împotriva Letoniei depusă la 16 iunie 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Guntars Jevdokimovs, este un național leton, care s-a născut în 1985 și trăiește în Jēkabpils. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Curtea de District Prei îi adresează în Letonia un mandat pentru arestarea reclamantului la 20 septembrie 2005, în urma căruia a emis un mandat european de arestare la 7 aprilie 2006. Mandatul european de arestare a avut cate patruzeci de infracțiuni penale (caz penal nr. 11320017405). Au existat cinci infracțiuni de furt, în temeiul articolului 175 alineatul (3) din Legea penală (Krimināllikums ): furt de bani și o carte de bancă din apartamentul B.C. la 3 iunie 2005; furt de telefon mobil, un portofel și bani de la apartamentul N.B. la 4 iulie 2005; furt de bani de la apartamentul S.O. la 7 iulie 2005; furt de bani de la apartamentul A.G. la 7 iulie 2005; furt de bijuterii de la apartamentul V.R. la o dată neespecificată între 14 și 20 Iulie 2005; și unsprezece infracțiuni de activități ilegale cu mijloace de plată, în temeiul articolului 193 alineatul (4) din Legea Penală: furt de card bancar din apartamentul B.C. și retragerea sumelor de bani în șapte ocazii la 3 iunie 2005, și încercarea de a retrage o sumă de bani la 4 iunie 2005. La 2 ianuarie 2007, Curtea de District Prei îi a emis un alt mandat european de arestare cu privire la trei infracțiuni: furt de un player DVD din apartamentul familiei reclamantului la 23 aprilie 2005, în temeiul articolului 175 alineatul (2) din Legea Penală (cazul penal nr. 32320006005); furt de bani din apartamentul A.R. la 17 mai 2005, în temeiul articolului 175 alineatul (3) din Legea Penală (caz penal nr. 32320007105); furt de card bancar din apartamentul A.R. la 17 mai 2005, în temeiul articolului 193 alineatul (2) din Legea Penală (cazul penal nr. K2501906). La 8 ianuarie 2007, autoritățile letone au transmis atât mandatele europene de arestare menționate autorităților cipriote. La 11 ianuarie 2007, poliția cipriotă a arestat reclamantul în conformitate cu primul mandat european de arestare din 7 aprilie 2006. La 12 ianuarie 2007 s-a desfășurat o audiere în fața unei autorități judiciare cipriotă pentru predarea reclamantului. Reclamantul a fost de acord cu predarea sa. La 20 ianuarie 2007, reclamantul a fost predat autorităților letone. El a sosit în Letonia la 21 ianuarie 2007. Procedura penală La 30 ianuarie 2007, procesul reclamantului a avut loc la Curtea de District Prei îi (cazul penal nr. 32320006005, 32320007105 și K25001207). Reclamantul, care nu avea un avocat, a fost de acord să nu fie examinat în judecată. 10. În aceeași zi, Curtea de District a declarat reclamantul vinovat de infracțiunile penale, astfel cum se descrie în al doilea mandat european de arestare din 2 ianuarie 2007. Pedeapsa de un an și șase luni a fost impusă reclamantului. 11. Reclamantul a depus un recurs la Curtea Regională Latgales (Latgales apgabaltiesa ) și ulterior un recurs asupra punctelor de drept în cadrul Diviziei Cazurilor Criminale a Senatului Curții Supreme ( Augstākās linkas Senāta Krimināllietu departamente ). El se plângea că a fost condamnat pentru infracțiuni care nu au fost specificate în cererea de predare în încălcarea articolului 689 din Legea de procedură penală ( Kriminālprocesa likums La 28 martie 2007, Curtea Regională de la Latgale a susținut hotărârea Curții de District de la Prei­i. Acesta a raționat că reclamantul și-a admis vina și, așa cum au cerut părțile, dovezile nu au fost examinate în proces. Prin urmare, nu există motive de reexaminare a vinovăției reclamantului. În ceea ce privește predarea și procesul său în Letonia, aceste proceduri au fost desfășurate „în conformitate cu divizia 14 din Legea de procedură penală”. La 10 mai 2007, Divizia Cazurilor Penale a Senatului Curții Supreme a refuzat revizuirea punctelor de drept și, prin urmare, condamnarea reclamantului a devenit finală. 13. La 2 aprilie 2007, reclamantul a solicitat urmărirea penală să furnizeze informații despre predarea sa de la Cipru la Letonia. La 19 august și 6 septembrie 2007, el a solicitat urmărirea penală să redeschidă procedura penală menționată anterior. Mai 2007 el a primit din urmărire publică documentele care confirmă că a fost predat din Cipru în Letonia în legătură cu infracțiunile penale, altele decât cele pentru care a fost condamnat. 14. La 31 octombrie 2007, acuzația a refuzat reluarea procedurii penale. Acuzația, în urma unei anchete suplimentare, a stabilit că autoritățile cipriote au convenit să predea reclamantul pe baza primului mandat european de arestare din 7 aprilie 2006. Cu toate acestea, acestea nu și-au refuzat predarea pe baza celui de-al doilea mandat european de arestare din 2 ianuarie 2007. Autoritățile cipriote au predat reclamantul, încrezând că infracțiunile penale indicate în al doilea mandat european de arestare au fost incluse în primul mandat european de arestare. Prin urmare, reclamantul a fost condamnat pentru infracțiuni penale pentru care a fost predat. Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI) („Decizia-cadru”) 15. Decizia-cadru prevede executarea în orice stat membru („statul de executare”) a unei decizii judiciare luate în alt stat membru („statul de emitere”) pentru arestarea și predarea unei persoane în scopul procedurii penale (sau executarea unei condamnații penale). 16. Decizia-cadru prevede în partea sa relevantă, după cum urmează: art. 27 Posibil urmărire penală pentru alte infracțiuni „1. Fiecare stat membru poate notifica Secretariatul General al Consiliului că, în relațiile sale cu alte state membre care au dat aceeași notificare, se presupune că a fost acordat consimțământul pentru urmărirea penală, condamnarea sau deținerea în vederea executării unei condamnații penale sau a unei ordine de detenție pentru o infracțiune comisă înainte de predarea sa, altele decât pentru care a fost predat, cu excepția cazului în care autoritatea judiciară de executare prevede altfel în decizia sa de predare. (2) Cu excepția cazurilor menționate la alin. (1) și (3), o persoană predată nu poate fi judecată, condamnată sau privată de libertatea sa pentru o infracțiune comisă înainte de predarea sa, altul decât pentru care a fost predată. (3) Alineatul (2) nu se aplică în următoarele cazuri: ... (b) infracțiunea nu este pedepsită cu o condamnare la închisoare sau cu un ordin de detenție; (c) procedurile penale nu dau naștere la aplicarea unei măsuri care restricționează libertatea personală; (d) atunci când persoana ar putea fi responsabilă de o penalitate sau de o măsură care nu implică privarea libertății, în special o penalitate financiară sau o măsură în locul acesteia, chiar dacă pedeapsa sau măsura poate duce la o restricție a libertății sale personale; (e) atunci când persoana a consimțit să fie predată, atunci când este cazul, în același timp când a renunțat la regula de specialitate, în conformitate cu art. 13; litera (f) atunci când persoana, după predarea sa, a renunțat în mod expres la dreptul la reglementarea de specialitate în ceea ce privește infracțiunile specifice care precedă predarea sa. Renunțarea se acordă în fața autorităților judiciare competente ale statului membru emitent și se înregistrează în conformitate cu dreptul intern al statului respectiv. Renunțarea se întocmește astfel încât să se clarifice că persoana a dat-o în mod voluntar și în deplină conștiință asupra consecințelor. În acest scop, persoana are dreptul la consiliere juridică; (g) în cazul în care autoritatea judiciară de executare care a predat persoana și-a dat consimțământul în conformitate cu alineatul (4) ...” Hotărârea Curții a Comunităților Europene (care la 1 decembrie 2009 a devenit cunoscută sub numele de Curtea a Uniunii Europene) privind interpretarea Deciziei-cadru 17. Prin hotărârea din 1 decembrie 2008 (C-388/08, PPU Artur Leymann și Aleksai Pustovarov), depusă în urma unei trimiteri prejudiciale de la Curtea Supremă finlandeză (Korkein oikeus), Curtea a stat cu privire la interpretarea articolului 27 din Decizia-cadru (JO C 44 din 21.02.2009, p.23). art. 27 alineatul (2) din Decizia-cadru stabilește regula de specialitate, conform căreia o persoană care a fost predată nu poate fi urmărită, condamnată sau privată de libertate pentru o infracțiune comisă înainte de predarea sa, altul decât cel pentru care a fost predată. Această regulă este legată de suveranitatea statului membru de executare și conferă persoanei solicitate dreptul de a nu fi urmărită, condamnată sau privată de libertate, cu excepția infracțiunii pentru care a fost predat.” 18. Curtea a stat în partea operativă după cum urmează: „1. Pentru a stabili dacă infracțiunea examinată este o „altă infracțiune” decât cea pentru care persoana a fost predată în sensul art. 27 alin. (2)... impunerea punerii în aplicare a procedurii de consimțământ menționate la art. 27 alineatul (3) litera (g) și la art. 27 alineatul (4) din respectiva decizie-cadru, trebuie să se cerceteze dacă elementele constitutive ale infracțiunii, în conformitate cu descrierea juridică dată de statul emitent, sunt cele pentru care persoana a fost predată și dacă există o corespondență suficientă între informațiile furnizate în mandatul de arest și cele conținute în documentul procedural ulterior. Modificările privind momentul sau locul infracțiunii sunt permise, în măsura în care acestea provin din dovezi colectate în cursul procedurii desfășurate în statul emitent în ceea ce privește comportamentul descris în mandatul de arestare, nu modifică natura infracțiunii și nu conduc la motive de neexecuție în temeiul articolelor 3 și 4 din Decizia-cadru. ...” 19. Divizia 14 din Legea de procedură penală reglementează procedurile de extrădare. Secțiunea 689(1) se citește după cum urmează: „O persoană poate fi urmărită și judecată numai pentru infracțiunile pentru care a fost extraditată.” COMPLAINT 20. Fără a face referire la orice dispoziție specifică a Convenției, reclamantul se plânge că, după predarea sa de la Cipru la Letonia, nu a fost informat și judecat pentru infracțiuni penale pentru care nu a fost predat autorităților letoniene. Reclamantul a fost informat înainte de prima audiere a infracțiunilor pentru care a fost predat de la Cipru la Letonia? Are suficiente informații care îi permit să ridice regula de specialitate la audierea de primă instanță? Concluziile instanțelor interne cu privire la respectarea normei de specialitate rezonabile și libere de arbitrare? Reclamantul a fost informat cu promptitudine, într-o limbă pe care a înțeles-o și în detalii suficiente ale naturii și cauzei acuzației împotriva acestuia, astfel cum se prevede la art. 6 § 3 litera (a) din Convenție?

Communicated on 20 May 2015

FOURTH SECTION

Application no. 28135/07

Guntars JEVDOKIMOVS

against Latvia

lodged on 16 June 2007

STATEMENT OF FACTS

1.

The applicant, Mr Guntars Jevdokimovs, is a Latvian national, who was born in 1985 and lives in Jēkabpils.

A.

The circumstances of the case

2.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

1.

Surrender proceedings

3.

The Preiļi District Court (

Preiļu rajona tiesa

) in Latvia issued a warrant for the applicant’s arrest on 20 September 2005, following which it issued a European arrest warrant on 7 April 2006. The European arrest warrant concerned fourteen criminal offences (criminal case no.

11320017405). There were five offences of theft, under section 175(3) of the Criminal Law (

Krimināllikums

): theft of money and a bank card from B.C.’s apartment on 3 June 2005; theft of a mobile phone, a wallet and money from N.B.’s apartment on 4

July 2005; theft of money from S.O.’s apartment on 7

July

2005; theft of money from A.G.’s apartment on 7 July 2005; theft of jewelry from V.R.’s apartment on an unspecified date between 14 and 20

July 2005; and eleven offences of unlawful activities with means of payment, under section 193(4) of the Criminal Law: theft of a bank card from B.C.’s apartment and withdrawal of sums of money on seven occasions on 3

June

2005, and an attempt to withdraw a sum of money on 4 June 2005.

4.

On 2 January 2007 the Preiļi District Court issued another European arrest warrant concerning three criminal offences: theft of a DVD player from the apartment of the applicant’s family on 23 April 2005, under section 175(2) of the Criminal Law (criminal case no. 32320006005); theft of money from A.R.’s apartment on 17 May 2005, under section 175(3) of the Criminal Law (criminal case no. 32320007105); and theft of a bank card from A.R.’s apartment on 17 May 2005, under section 193(2) of the Criminal Law (criminal case no. K25001906).

5.

On 8 January 2007 the Latvian authorities transmitted both aforementioned European arrest warrants to the Cypriot authorities.

6.

On 11 January 2007 the Cypriot police arrested the applicant pursuant to the first European arrest warrant dated 7 April 2006.

7.

On 12 January 2007 a hearing was held before a Cypriot judicial authority for the applicant’s surrender. The applicant agreed to his surrender.

8.

On 20 January 2007 the applicant was handed over to the Latvian authorities. He arrived in Latvia on 21 January 2007.

2.

Criminal proceedings

9.

On 30 January 2007 the applicant’s trial took place at the Preiļi District Court (criminal case nos. 32320006005, 32320007105 and K25001207). The applicant, who did not have a lawyer, agreed not to have the evidence examined in trial.

10.

The same day the District Court found the applicant guilty of the criminal offences as described in the second European arrest warrant dated 2

January 2007. A prison sentence of one year and six months was imposed on the applicant.

11.

The applicant lodged an appeal with the Latgale Regional Court (

Latgales apgabaltiesa

) and subsequently an appeal on points of law with the Criminal Cases Division of the Senate of the Supreme Court (

Augstākās tiesas Senāta Krimināllietu departaments

). He complained that he had been convicted of offences which were not specified in the request for his surrender in breach of section 689 of the Criminal Procedure Law (

Kriminālprocesa likums

) and that he had not been afforded an opportunity to prepare for the first instance hearing.

12.

On 28 March 2007 the Latgale Regional Court upheld the judgment of the Preiļi District Court. It reasoned that the applicant had admitted his guilt and, as requested by the parties, the evidence had not been examined in trial. There were no grounds therefore to re-examine the applicant’s guilt. As regards his surrender to and trial in Latvia, those proceedings had been conducted “in compliance with Division Fourteen of the Criminal Procedure Law”. On 10 May 2007 the Criminal Cases Division of the Senate of the Supreme Court refused the review on points of law and the applicant’s conviction therefore became final.

13.

On 2 April 2007 the applicant requested the prosecution to provide information about his surrender from Cyprus to Latvia. On 19 August and 6

September 2007 he requested the prosecution to re-open the aforementioned criminal proceedings. The applicant argued that on 14

May 2007 he had received from the prosecution the documents confirming that he had been surrendered from Cyprus to Latvia in relation to the criminal offences other than those for which he had been convicted.

14.

On 31 October 2007 the prosecution refused the re-opening of the criminal proceedings. The prosecution, following an additional enquiry, established that the Cypriot authorities had agreed to surrender the applicant based on the first European arrest warrant dated 7 April 2006. However, they had not refused his surrender based on the second European arrest warrant dated 2 January 2007. The Cypriot authorities had surrendered the applicant believing that the criminal offences indicated in the second European arrest warrant had been included in the first European arrest warrant. The applicant had therefore been convicted of criminal offences for which he had been surrendered.

B.

Relevant European Union law

1.

Council Framework Decision of 13 June 2002 on the European arrest warrant and the surrender procedures between member States (2002/584/JHA) (“the Framework Decision”)

15.

The Framework Decision provides for the execution in any member State (“the executing State”) of a judicial decision made in another member State (“the issuing State”) for the arrest and surrender of a person for the purpose of criminal proceedings (or the execution of a custodial sentence).

16.

The Framework Decision provides in its relevant part as follows:

Article 27

Possible prosecution for other offences

“1. Each Member State may notify the General Secretariat of the Council that, in its relations with other Member States that have given the same notification, consent is presumed to have been given for the prosecution, sentencing or detention with a view to the carrying out of a custodial sentence or detention order for an offence committed prior to his or her surrender, other than that for which he or she was surrendered, unless in a particular case the executing judicial authority states otherwise in its decision on surrender.

...

(b) the offence is not punishable by a custodial sentence or detention order;

(c) the criminal proceedings do not give rise to the application of a measure restricting personal liberty;

(d) when the person could be liable to a penalty or a measure not involving the deprivation of liberty, in particular a financial penalty or a measure in lieu thereof, even if the penalty or measure may give rise to a restriction of his or her personal liberty;

(e) when the person consented to be surrendered, where appropriate at the same time as he or she renounced the speciality rule, in accordance with Article 13;

(f) when the person, after his/her surrender, has expressly renounced entitlement to the speciality rule with regard to specific offences preceding his/her surrender. Renunciation shall be given before the competent judicial authorities of the issuing Member State and shall be recorded in accordance with that State’s domestic law. The renunciation shall be drawn up in such a way as to make clear that the person has given it voluntarily and in full awareness of the consequences. To that end, the person shall have the right to legal counsel;

(g) where the executing judicial authority which surrendered the person gives its consent in accordance with paragraph 4.

...”

2.

Judgment of the Court of Justice of the European Communities (which on 1 December 2009 became known as the Court of Justice of the European Union) on the interpretation of the Framework Decision

17.

By a judgment of 1 December 2008 (C-388/08 PPU Artur Leymann and Aleksei Pustovarov) delivered following a reference for a preliminary ruling from the Finnish Supreme Court (Korkein oikeus), the Court of Justice ruled on the interpretation of Article 27 of the Framework Decision (OJ C 44 from 21.02.2009, p.23). It noted as follows:

“43

Article 27(2) of the Framework Decision lays down the specialty rule, according to which a person who has been surrendered may not be prosecuted, sentenced or otherwise deprived of liberty for an offence committed prior to his or her surrender other than that for which he or she was surrendered.

44

That rule is linked to the sovereignty of the executing Member State and confers on the person requested the right not to be prosecuted, sentenced or otherwise deprived of liberty except for the offence for which he or she was surrendered.”

18.

The Court of Justice ruled in the operative part as follows:

“1. In order to establish whether the offence under consideration is an ‘offence other’ than that for which the person was surrendered within the meaning of Article

27(2) ... requiring the implementation of the consent procedure referred to in Article 27(3)(g) and 27(4) of that Framework Decision, it must be ascertained whether the constituent elements of the offence, according to the legal description given by the issuing State, are those in respect of which the person was surrendered and whether there is a sufficient correspondence between the information given in the arrest warrant and that contained in the later procedural document. Modifications concerning the time or place of the offence are allowed, in so far as they derive from evidence gathered in the course of the proceedings conducted in the issuing State concerning the conduct described in the arrest warrant, do not alter the nature of the offence and do not lead to grounds for non-execution under Articles 3 and 4 of the Framework Decision.

...”

C.

Relevant domestic law

19.

Division Fourteen of the Criminal Procedure Law governs the extradition proceedings. Its section 689(1) reads as follows:

“A person may only be prosecuted and tried for the criminal offence for which he or she has been extradited.”

COMPLAINT

20.

Without referring to any particular provision of the Convention, the applicant complains that after his surrender from Cyprus to Latvia he was not informed of and tried for criminal offences for which he had not been surrendered to the Latvian authorities.

QUESTIONs TO THE PARTIES

1.

Did the applicant have a fair hearing in accordance with Article 6 § 1 of the Convention?

Was the applicant informed prior to the first instance hearing of the criminal offences for which he had been surrendered from Cyprus to Latvia? Did the applicant have sufficient information enabling him to raise the rule of specialty at the first instance hearing?

Were the conclusions of the domestic courts on the compliance with the rule of specialty reasonable and free from arbitrariness?

2.

Was the applicant informed promptly, in a language which he understood and in sufficient detail of the nature and cause of the accusation against him, as required by Article 6 § 3 (a) of the Convention? Was the applicant afforded adequate facilities to prepare his defence, as required by Article

6 §

3 (b) of the Convention?