2r-197/26 — Încasarea datoriei și a penalității

La 7 noiembrie 2025, avocatul Adrian Grosu, în interesele SRL „Prad Universal”, a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Plan-Toby” și Dan Moșneaga cu privire la încasarea datoriei și penalității contractuale.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 30 decembrie 2025, acțiunea a fost admisă parțial. S-a încasat în mod solidar de la SRL „Plan-Toby” și Dan Moșneaga, în beneficiul SRL „Prad Universal”, suma de 139 871 lei cu titlu de datorie, suma de 109 871 lei cu titlu de penalitate, suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli pentru achitarea taxei de timbru și suma de 8 042,23 lei cu titlu de taxă de stat. În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 31 martie 2026, avocatul Adrian Grosu, în interesele SRL „Prad Universal”, a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 30 decembrie 2025, solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului, admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă integral.

Prin încheierea Curții de Apel Centru din 6 mai 2026, s-a respins cererea reprezentantului SRL „Prad Universal”, avocatul Adrian Grosu, cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului și s-a restituit apelul declarat împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 30 decembrie 2025, ca fiind tardiv.

La 22 mai 2026, avocatul Adrian Grosu, în interesele SRL „Prad Universal”, a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Centru din 6 mai 2026, solicitând casarea integrală a încheierii contestate și restituirea cauzei la Curtea de Apel Centru pentru rejudecarea problemei soluționate prin încheierea casată.

În motivarea recursului, recurentul a susținut că încheierea contestată este neîntemeiată, deoarece instanța de apel a examinat superficial cererea de repunere în termen și nu a analizat proba esențială prezentată de apelantă, respectiv răspunsul Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică nr. 1.4/721/26 din 7 aprilie 2026. 1

Recurentul a indicat că această probă confirma lipsa unei comunicări transmise la 30 decembrie 2025 către adresa electronică ***** cu parametrii dispozitivului hotărârii primei instanțe, motiv pentru care concluzia instanței de apel privind comunicarea dispozitivului hotărârii ar fi arbitrară și contrară materialelor cauzei.

Recurentul a mai susținut că simpla existență la dosar a unei scrisori de expediere nu poate constitui, în sine, o dovadă suficientă a comunicării corespunzătoare și efective a actului procedural, în lipsa unor probe confirmative privind transmiterea și recepționarea acestuia.

Articolul 425 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii”.

Articolul 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului şi a referinţei la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor”.

Articolul 427 lit. b) din Codul de procedură civilă: „Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: b) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind spre rejudecare problema soluţionată prin încheierea casată.”

Articolul 110 din Codul de procedură civilă: „Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.”

Articolul 113 din Codul de procedură civilă: „Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.”

Articolul 116 din Codul de procedură civilă: „(1) Persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. (2) Cererea de repunere în termen se depune la instanţa judecătorească care efectuează actul de procedură şi se examinează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluţionarea repunerii în termen. 2 (3) La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). (4) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură. (5) Încheierea judecătorească prin care este respinsă cererea de repunere în termen poate fi atacată cu recurs. Încheierea prin care s-a făcut repunerea în termen nu se supune recursului”.

Articolul 2763 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă. (2) Judecătorul poate dispune citarea participanţilor la proces dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau dacă admite solicitarea uneia dintre părţi de a examina cererea în şedinţă publică. Judecătorul poate să respingă o astfel de solicitare în cazul în care consideră că, ţinând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri publice. Respingerea se dispune printr-o încheiere motivată care poate fi atacată odată cu fondul.”

Articolul 2764 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Hotărârea judecătorească adoptată se publică pe pagina web a instanţei judecătoreşti şi se comunică participanţilor la proces, inclusiv prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor.”

Articolul 362 alin. (1), (3) din Codul de procedură civilă: „(1) Termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.” (2) Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art.116.

Examinând materialele cauzei în raport cu argumentele invocate în recurs, Completul de judecată consideră recursul întemeiat și pasibil de admitere, cu casarea încheierii Curții de Apel Centru din 6 mai 2026 și restituirea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea problemei soluționate prin încheierea casată, reieșind din următoarele considerente.

Din materialele cauzei rezultă că instanța de fond a soluționat unipersonal cauza civilă, conform regulilor procedurii de examinare a cererilor cu valoare redusă, reglementată de capitolul XXII din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2025, cererea de chemare în judecată a fost acceptată spre examinare în procedura cererilor cu valoare redusă, fără a fi stabilită sau comunicată participanților o dată concretă pentru pronunțarea dispozitivului 3 hotărârii. Participanților la proces li s-a comunicat doar faptul că cauza urma să fie examinată în procedură scrisă.

Curtea Supremă de Justiție reiterează că, în jurisprudența sa recentă, inclusiv în deciziile nr. 2rc-64/25, nr. 2r-334/25 și nr. 2rc-43/26, a fost dată o apreciere critică soluțiilor instanțelor de apel prin care au fost respinse cererile de repunere în termen în situații în care cauza a fost examinată în procedura cererilor cu valoare redusă, fără stabilirea unei date concrete pentru pronunțarea dispozitivului hotărârii, în situația în care actul judecătoresc nu a fost recepționat de parte sau nu existau probe suficiente care să confirme comunicarea efectivă a acestuia.

În asemenea circumstanțe, dreptul la exercitarea căii de atac trebuie apreciat prin raportare la momentul în care partea interesată a putut lua cunoștință efectiv de hotărârea judecătorească. O interpretare contrară ar permite să facă imposibilă exercitarea căii de atac, ceea ce nu este compatibil cu exigențele accesului efectiv la instanță.

Notificarea hotărârii judecătorești nu are un caracter pur formal, dar constituie actul procedural prin care soluția instanței este adusă la cunoștința participanților la proces, pentru ca aceștia să poată decide, în cunoștință de cauză, asupra exercitării unei căi de atac. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, (în cauza Miragall Escolano și alții împotriva Spaniei, pct. 37), că notificarea hotărârii servește la aducerea la cunoștință a hotărârii și a motivelor acesteia, pentru a permite părților să formuleze, după caz, o cale de atac.

Totodată, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cauza Dunas împotriva Republicii Moldova, s-a statuat că respingerea excesiv de formalistă a unor cereri procedurale, în situația în care partea a acționat cu promptitudine după comunicarea hotărârii, poate constitui o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

În prezenta cauză, instanța de apel a respins cererea de repunere în termen și a restituit apelul ca tardiv, reținând că dispozitivul hotărârii primei instanțe a fost expediat reprezentantului SRL „Prad Universal”, avocatul Adrian Grosu, prin intermediul poștei electronice la data de 30 decembrie 2025, iar această împrejurare ar fi confirmată prin extrasul din poșta electronică anexat la materialele cauzei.

Totuși, Completul de judecată constată că instanța de apel nu a examinat în mod real argumentul esențial al apelantei, potrivit căruia dispozitivul hotărârii nu a fost comunicat efectiv, iar la dosar nu ar exista o probă suficientă care să confirme expedierea și recepționarea mesajului electronic.

Mai mult, apelanta nu s-a limitat la simpla negare a recepționării mesajului electronic, dar a invocat existența unei verificări tehnice efectuate de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică. Potrivit răspunsului nr. 1.4/721/26 4 din 7 aprilie 2026, invocat în recurs, interogarea sistemelor de mesagerie aferente domeniului poștal justice.md pentru data de 30 decembrie 2025 relevă absența oricărei comunicări transmise către adresa ***** având parametrii indicați.

În asemenea condiții, instanța de apel era obligată să verifice dacă răspunsul Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică a fost anexat la materialele cauzei, care este conținutul acestuia, dacă se referă la comunicarea electronică litigioasă și dacă infirmă sau nu concluzia privind expedierea dispozitivului hotărârii la 30 decembrie 2025.

Încheierea contestată nu conține însă nicio analiză a acestui înscris și nu explică motivul pentru care instanța de apel a înlăturat ori a considerat nerelevantă această probă. Instanța s-a limitat la concluzia că dispozitivul hotărârii a fost expediat prin poșta electronică, fără a confrunta această concluzie cu proba tehnică invocată de apelantă.

Chiar și independent de răspunsul Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, Completul de judecată apreciază că materialele cauzei nu confirmă, în mod suficient, expedierea efectivă a dispozitivului hotărârii către reprezentantul apelantei. La dosar se regăsește doar o scrisoare de expediere în care este indicată adresa electronică a avocatului Adrian Grosu, însă lipsește dovada transmiterii efective a acesteia prin poșta electronică.

În jurisprudența sa, Curtea Supremă de Justiție a reținut că, doar faptul atestării scrisorii de expediere la actele dosarului nu este în sine o dovadă suficientă de comunicare corespunzătoare şi eficientă a unui act de procedură, în absenţa oricăror probe confirmative (decizia nr. 2r-148/25, §32, nr. 2r-388/25, §20).

În același timp, instanța de apel nu a analizat suficient conduita procesuală ulterioară a apelantei. SRL „Prad Universal” a susținut că a aflat despre existența hotărârii la 2 martie 2026, a solicitat consultarea dosarului la 10 martie 2026, a luat cunoștință de materialele cauzei la 13 martie 2026 și a declarat apel la 31 martie 2026.

Aceste circumstanțe erau relevante pentru aplicarea art. 116 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Instanța de apel trebuia să stabilească dacă apelul a fost declarat în termen de 30 de zile din ziua în care apelanta a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depășirea termenului de procedură.

În procedura cererilor cu valoare redusă, faptul că partea a cunoscut existența procesului nu este suficient pentru a concluziona că aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea pronunțată. Diligența procesuală a părții nu poate înlocui obligația instanței de a comunica hotărârea și nu poate justifica respingerea cererii de repunere în termen atunci când comunicarea actului judecătoresc este incertă sau contestată prin probe concrete. 5

În consecință, respingerea cererii de repunere în termen și restituirea cererii de apel, în condițiile în care apelantul a depus apelul în termen de 30 de zile de la comunicarea efectivă a dispozitivului hotărârii, reprezintă o măsură disproporționată, de natură să afecteze dreptul de acces la instanță și garanțiile procesului echitabil.

La rejudecare, instanța de apel urmează să verifice, în mod efectiv, dacă dispozitivul hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 30 decembrie 2025 a fost comunicat reprezentantului SRL „Prad Universal”, dacă actele aflate la dosar confirmă expedierea și recepționarea comunicării electronice, care este valoarea probatorie a răspunsului Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică nr. 1.4/721/26 din 7 aprilie 2026 și dacă apelanta a declarat apelul în termenul prevăzut de art. 116 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Din considerentele expuse, în scopul respectării dreptului recurentului la un proces echitabil, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a admite recursul, a casa încheierea din 6 mai 2026 a Curții de Apel Centru și de a restitui cauza în instanța de apel, pentru rejudecarea problemei soluționată prin încheierea casată.

În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 din Codul de procedură civilă,