Comunicat la 26 mai 2015 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 48950/09 ASOCIERE UNIVERSITATE INDEPENDENTĂ TITU MAIORESCU și altele împotriva României, introdusă la 20 iulie 2009 EXPOSAT DE FAPTĂ, prima reclamantă, asocierea Virgil Ciubotaru și Gabriela Burducea, sunt cetățeni români născuți în 1944 și, respectiv, 1951 și rezidenți în București. Toți aceștia sunt reprezentați de dl R. Chirita, avocat în baroul din Cluj. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. În septembrie 1990, mai mulți profesori universitari, printre care al doilea și al treilea reclamant, au constituit asociația reclamantă. La 25 ianuarie 1991, tribunalul de primă instanță din București a organizat personalitatea morală în cadrul asociației. În funcție de statutul de asociație, Universitatea independentă Titu Maiorescu a fost administrată de Senat, care alegea rectorul, a cărui funcție era reprezentarea universității pe lângă terțe părți. Conform Legii 88/1993 privind învățământul superior, Ministerul Educației a autorizat provizoriu Universitatea independentă Titu Maiorescu să funcționeze ca instituție privată de învățământ superior. În 1999, legea nr. 88/1993 a fost modificată; de acum înainte, universitățile private nu mai erau autorizate să funcționeze sub forma unei asociații și trebuiau să obțină personalitatea morală care le era acordată de Parlament și, în plus, trebuiau să se bucure de un patrimoniu propriu. La 10 decembrie 2001, în vederea obținerii personalității morale proprii, Senatul Universității Independente Titu Maiorescu a decis să transfere la viitoarea Universitate Titu Maior Cu această ocazie, a fost stabilit un protocol de transfer, care conține bunurile mobile și imobile ale Universității Independente Titu Maiorescu. Valoarea acestor bunuri este de aproximativ 4,5 milioane de euro. Prin legea nr. 23 Parlamentul a luat act de existența unui patrimoniu propriu, rezultat din transferul efectuat la 10 decembrie 2001. Legea menționează, de asemenea, că întregul personal profesor și administrativ al Universității Independente Titu Maiorescu fusese transferat noii persoane juridice. De-a lungul anilor, unii membri fondatori ai asociației au decedat. Reclamanții susțin că membrii fondatori care continuau să predea au fost în mod progresiv dați la o parte de către organele de conducere ale universității. La 9 iunie 2007, membrii fondatori, reuniți în adunare, au decis să modifice statutul de asociație și să înființeze un consiliu de conducere format din toți membrii fondatori. noiembrie 2007, cel de-al doilea și cel de-al treilea reclamant au fost aleși președinte și, respectiv, vicepreședinte al consiliului, în special în ceea ce privește reprezentarea asociației în relațiile sale cu terții. La 28 iunie 2007, asociația a informat instanța de primă instanță din cel de-al doilea județ din București la înregistrarea modificărilor aduse statutului său. La 2 octombrie 2007, Universitatea a solicitat Tribunalului de Primă Instanță din districtul al patrulea București să pronunțe dizolvarea asociației pe motiv că și-a pierdut rațiunea de a fi. Cereri de înregistrare a modificărilor statutului La 22 august 2007, instanța a luat act de modificările statutului din 9 iunie 2007 și a dispus înscrierea lor în registrul asociațiilor. La 11 februarie 2008, membrii fondatori ai asociației au decis modificarea statutului privind scopurile asociației, adăugând următorul paragraf: Scopul asocierii este promovarea standardelor europene în domeniul educației și cercetării științifice la toate nivelurile, realizarea parteneriatelor și colaborării cu instituțiile naționale și străine, formarea profesională a adulților în conformitate cu legislația în vigoare, învățământul la toate nivelurile, crearea de unități de învățământ perinatric, apărarea învățământului privat, ediția programelor și a altor publicații, organizarea și participarea la congree, conferințe, seminarii, activități de cercetare științifică și realizarea lucrărilor în vederea realizării obiectivelor asociației. La 15 februarie 2008, asociația a fost înaintată Tribunalului de Primă Instanță din cel de-al patrulea județ din București. La 20 februarie 2008, tribunalul a luat act de aceasta și a dispus înscrierea lor în registrul asociațiilor. Lactee a formulat recurs în recursul de a contesta mai multe nereguli la organizarea adunării din 11 februarie 2008, precum și necunoașterea dispozițiilor legale privind învățământul. În ședința din 19 septembrie 2008, tribunalul județean din București a informat cu privire la excepția universității cu privire la presupusa lipsă de capacitate a celui de-al doilea reclamant de a fi judecat în numele asociației. Tribunalul a respins excepția pe motiv că, în temeiul statutului modificat al asociației, președintele consiliului de conducere, și anume al doilea reclamant, a numit asociația în justiție. Printr-o hotărâre din 8 ianuarie 2010, tribunalul județ din București a primit recursul și a respins cererea de modificare a statutului de asociație. Instanța a examinat din oficiu excepția de la ordinea publică bazată pe pierderea personalității morale a asociației. Instanța nota că, prin hotărârea din 25 februarie 2009 a tribunalului departamental (a se vedea procedura de mai jos), asociația a fost dizolvată. Prin urmare, instanța a constatat că asociația și-a pierdut personalitatea juridică și, prin urmare, posibilitatea de a solicita înregistrarea modificărilor statutului său. Procedura de dizolvare a asociației Universitatea din București, înființată la Tribunalul de Primă Instanță din cel de-al patrulea district al Bucureștiului, a constatat că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009, care îi conferise personalitate juridică, asociația fusese dizolvată de drept. Ea a susținut dispariția motivului de a fi asociat după propria sa creație. În plus, Universitatea i-a cerut instanței să constate că a devenit proprietarul întregului patrimoniu al asociației și că aceasta din urmă a încălcat legea prin utilizarea titlului de la Universitate, care îi era rezervat în temeiul Legii nr. 239/2009. Tribunalul a respins cererea prin intermediul unei hotărâri din 28 noiembrie 2007, prin care Tribunalul a declarat că nici legea nr. 239/2009 și nici organele statutare ale asociației n În cele din urmă, instanța a declarat inadmisibilă cererea privind patrimoniul, pe motiv că a depășit cadrul litigiului. În plus, a contestat calitatea de reprezentant al asociației celui de-al doilea reclamant. În ședința din 27 mai 2008, tribunalul departamental din București consideră că al doilea reclamant nu putea acționa ca reprezentant al asociației. Tribunalul nota că numai rectorul și președintele consiliului de conducere erau împuterniciți să reprezinte asocierea. Or, instanța a considerat că nu reiese din înscrisurile din dosar că cel de-al doilea reclamant are o astfel de autorizație. Cel de-al doilea reclamant a înaintat la dosar procesul-verbal al adunării din 1 iulie 2001. noiembrie 2007 care a ales președinția consiliului de conducere, precum și o împuternicire semnată de 9 dintre cei 12 membri fondatori ai asociației care îl numeau reprezentantul lor și, prin urmare, a solicitat revizuirea chestiunii reprezentării asociației. În ședința din 27 iunie 2008, Tribunalul a respins cererea de a considera că aceste noi documente nu erau relevante. Cu toate acestea, în landul din 14 octombrie 2008, tribunalul a primit cererile de intervenție voluntară în favoarea asocierii, formulate de trei membri fondatori, inclusiv al doilea și al treilea reclamant. În aceeași ședință, Tribunalul a acceptat, de asemenea, cererile de intervenție voluntară în favoarea universității, formulate de alți doi membri fondatori ai asociației. În cursul dezbaterilor din 12 februarie 2009, care au avut loc în camera de consiliu, a treia recurentă a explicat că activitatea asociației nu era ilegală și că obiectivele sale fuseseră modificate de la înființarea sa. Prin hotărârea definitivă din 25 februarie 2009, pronunțată în camera de consiliu, Tribunalul a găzduit recursul la Universitate. Tribunalul a considerat că asocierea a devenit lipsită de obiect din cauza creării, prin lege, a Universității. El a constatat că asocierea nu a continuat, după această dată, activitățile sale de educație și cercetare și că întregul său patrimoniu și personalul său au fost transferate la Instanța concluzionează că asociația și-a pierdut rațiunea de a fi și că aceasta era în imposibilitatea de a-și continua activitatea. Prin urmare, a pronunțat dizolvarea sa. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din ordonanța guvernului nr. 2 privind asociațiile și fundațiile se citesc astfel Art. 54 Asociațiile (...) sunt dizolvate În acest caz, dizolvarea de drept intervine în termen de trei luni dacă nu a avut loc nici o schimbare a scopurilor asociației (...) Instanța de jurisdicție a sediului asociației constată dizolvarea de drept la cererea oricărei persoane interesate. GRIEF Invocă art. 11 din Convenție, reclamanții se plâng de dizolvarea asociației, pe care o consideră arbitrară. A existat vreo încălcare a dreptului reclamanților la libertatea de asociere, în sensul articolului 11 din Convenție, din cauza dizolvarii asociației
Communiquée le 26 mai 2015
Requête n
o
48950/09
et autres
contre la Roumanie
introduite le 20 juillet 2009
La première requérante, l’association «
Université indépendante Titu Maiorescu
» était une association de droit roumain, fondée en 1991 et dissoute en 2009.
Les deuxième et troisième requérants, M.
Virgil Ciubotaru et M
me
Gabriela Burducea, sont des ressortissants roumains nés respectivement en 1944 et 1951 et résidant à Bucarest.
Ils sont tous représentés par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
En septembre 1990, plusieurs professeurs des universités, dont le deuxième et la troisième requérants, constituèrent l’association requérante «
Université indépendante Titu Maiorescu
» (ci-après «
l’association
»), dont les buts principaux étaient la création d’une université privée et la recherche scientifique. Le 25 janvier 1991, le tribunal de première instance de Bucarest octroya la personnalité morale à l’association.
L’association fut à l’origine de la création de l’une des premières universités privées de Roumanie. Selon le statut de l’association, l’Université indépendante Titu Maiorescu était administrée par le Senat, qui élisait le recteur, dont une des fonctions était la représentation de l’université auprès des tiers.
En vertu de la loi 88/1993 sur l’enseignement supérieur, le ministère de l’éducation autorisa provisoirement l’Université indépendante Titu Maiorescu à fonctionner en tant qu’institution privée d’enseignement supérieur.
En 1999, la loi n
o
88/1993 fut modifiée. Désormais, les universités privées n’étaient plus autorisées à fonctionner sous la forme d’une association et elles devaient obtenir la personnalité morale qui leur était octroyée par le Parlement. En outre, elles devaient jouir d’un patrimoine propre.
Le 10 décembre 2001, en vue de l’obtention de la personnalité morale propre, le Senat de l’Université indépendante Titu Maiorescu décida de transférer à la future Université Titu Maiorescu l’ensemble du patrimoine qui servait à l’enseignement et à la recherche. À cette occasion, un protocole de transfert, qui répertoria les biens meubles et immeubles de l’Université indépendante Titu Maiorescu, fut établi. La valeur de ces biens s’élevait à environ 4,5 millions d’euros.
Par la loi n
o
239/2002, le Parlement créa l’Université Titu Maiorescu (ci
‑
après «
l’Université
») et lui octroya la personnalité morale. Le Parlement prit acte de l’existence d’un patrimoine propre, issu du transfert opéré le 10
décembre 2001. La loi mentionna également que l’ensemble du personnel enseignant et administratif de l’Université indépendante Titu Maiorescu avait été transféré à la nouvelle personne morale.
Au fil des ans, certains membres fondateurs de l’association décédèrent. Les requérants affirment que les membres fondateurs qui continuaient à enseigner, ont été progressivement écartés de l’Université par les instances dirigeantes de celle-ci.
Le 9 juin 2007, les membres fondateurs, réunis en assemblée, décidèrent de modifier le statut de l’association et d’instaurer un conseil de direction, composé de l’ensemble des membres fondateurs. Le 1
er
novembre 2007, le deuxième et la troisième requérants furent élus président et vice-présidente respectivement du conseil. Ils étaient notamment chargés de représenter l’association dans ses rapports avec les tiers.
Le 28 juin 2007, l’association demanda au tribunal de première instance du deuxième arrondissement de Bucarest l’enregistrement des modifications apportées à son statut.
Le 2 octobre 2007, l’Université demanda au tribunal de première instance du quatrième arrondissement de Bucarest de prononcer la dissolution de l’association au motif qu’elle avait perdu sa raison d’être.
1.
Demandes d’enregistrement des modifications du statut
Le 22 aout 2007, le tribunal prit acte des modifications du statut du 9
juin 2007 et ordonna leur inscription au registre des associations.
Le 11 février 2008, les membres fondateurs de l’association décidèrent la modification du statut concernant les buts de l’association, en y ajoutant le paragraphe suivant
:
«
Le but de l’association est la promotion des standards européens dans les domaines de l’éducation et de la recherche scientifique à tous les niveaux, la réalisation des partenariats et des collaborations avec des institutions nationales et étrangères, la formation professionnelle des adultes conformément à la législation en vigueur, l’enseignement à tous les niveaux, la création d’unités d’enseignement périscolaires, la défense de l’enseignement privé, l’édition des programmes et d’autres publications, l’organisation et la participation à des congres, conférences, séminaires, activités de recherche scientifique et la réalisation des travaux en vue de l’accomplissement des buts de l’association.
»
Le 15 février 2008, l’association demanda au tribunal de première instance du quatrième arrondissement de Bucarest l’enregistrement de ces modifications. Le 20 février 2008, le tribunal en prit acte et ordonna leur inscription au registre des associations.
L’Université forma un pourvoi en recours alléguant plusieurs irrégularités lors de la tenue de l’assemblée du 11 février 2008, ainsi que la méconnaissance des dispositions légales concernant l’enseignement.
À l’audience du 19 septembre 2008, le tribunal départemental de Bucarest examina l’exception de l’université concernant la prétendue absence de capacité du deuxième requérant d’ester en justice au nom de l’association. Le tribunal rejeta l’exception au motif qu’en vertu du statut modifié de l’association, le président du conseil de direction, à savoir le deuxième requérant, représentait l’association en justice.
Par un arrêt du 8 janvier 2010, le tribunal départemental de Bucarest accueillit le pourvoi et rejeta la demande de modification du statut de l’association. Le tribunal examina d’office l’exception d’ordre public tirée de la perte de la personnalité morale de l’association.
Le tribunal nota que, par l’arrêt du 25 février 2009 du tribunal départemental (voir procédure ci-dessous), l’association avait été dissoute. Par conséquent, le tribunal constata que l’association avait perdu la personnalité morale et, par conséquent, la possibilité de demander l’enregistrement des modifications de son statut.
2.
Procédure de dissolution de l’association
L’Université demanda au tribunal de première instance du quatrième arrondissement de Bucarest de constater qu’à la date de l’entrée en vigueur de la loi n
o
239/2009, qui lui avait octroyé la personnalité morale, l’association avait été dissoute de plein droit. Elle argua de la disparition de la raison d’être de l’association après sa propre création.
En outre, l’Université demanda au tribunal de constater qu’elle était devenue le propriétaire de l’ensemble du patrimoine de l’association et que cette dernière méconnaissait désormais la loi en utilisant le titre d’«
université
», qui lui était réservé en vertu de la loi n
o
239/2009.
L’association, représentée par le deuxième requérant, s’opposa à la demande, alléguant qu’il s’agissait d’un conflit entre deux personnes morales.
Par un jugement du 28 novembre 2007, le tribunal rejeta la demande. Le tribunal nota que ni la loi n
o
239/2009 ni les organes statutaires de l’association n’avaient décidé sa dissolution. Quant à la raison d’être de l’association, le tribunal releva qu’elle avait cessé son activité dans le domaine de l’enseignement supérieur, mais qu’elle pouvait toujours faire de la recherche scientifique.
S’agissant de l’emploi du terme d’«
université
», le tribunal jugea que son seul emploi ne justifiait pas sa dissolution dès lors que ce nom avait été validé par le tribunal qui avait enregistré l’association et qu’il était utilisé depuis sa création.
Enfin, le tribunal déclara irrecevable la demande visant le patrimoine, au motif qu’elle excédait le cadre du litige.
L’Université forma un pourvoi en recours et réitéra ses arguments exposés devant le tribunal de première instance. Elle contesta également la qualité de représentant de l’association du deuxième requérant.
À l’audience du 27 mai 2008, le tribunal départemental de Bucarest estima que le deuxième requérant ne pouvait pas agir en tant que représentant de l’association. Le tribunal nota que seuls le recteur et le président du conseil de direction étaient habilités à représenter l’association.
Or, le tribunal considéra qu’il ne ressortait pas des pièces du dossier que le deuxième requérant disposait d’une telle habilitation.
Le deuxième requérant versa au dossier le procès-verbal de l’assemblée du 1
er
novembre 2007 qui l’avait élu à la présidence du conseil de direction, ainsi qu’une procuration signée par 9 des 12 membres fondateurs de l’association qui le nommaient leur représentant. Par conséquent, il demanda le réexamen de la question de la représentation de l’association.
À l’audience du 27 juin 2008, le tribunal rejeta la demande estimant que ces nouveaux documents n’étaient pas pertinents. Cependant, à l’audience du 14 octobre 2008, le tribunal accueillit les demandes d’intervention volontaire en faveur de l’association, formulées par trois membres fondateurs, dont le deuxième et la troisième requérants. Au cours de la même audience, le tribunal accueillit également les demandes d’intervention volontaires en faveur de l’Université, formulées par deux autres membres fondateurs de l’association.
Au cours des débats du 12 février 2009, qui eurent lieu en chambre de conseil, la troisième requérante exposa que l’activité de l’association n’était pas illicite et que ses buts avaient été modifiés depuis sa création.
Par un arrêt définitif du 25 février 2009, rendu en chambre de conseil, le tribunal accueillit le pourvoi de l’Université.
Le tribunal estima que l’association était devenue sans objet en raison de la création, par la loi, de l’Université. Il constata que l’association n’avait pas continué, après cette date, ses activités d’enseignement et de recherche et que l’ensemble de son patrimoine et de son personnel avaient été transférés à l’Université. Le tribunal en conclut que l’association avait perdu sa raison d’être et qu’elle était dans l’impossibilité de poursuivre son activité. Par conséquent, il prononça sa dissolution.
B.
Le droit interne pertinent
Les dispositions pertinentes de l’ordonnance du Gouvernement n
o
26/2000 concernant les associations et les fondations se lisent ainsi
:
Article 54
«
Les associations (...) sont dissoutes
:
a)
de plein droit
;
b)
par jugement du tribunal compétent (...)
»
Article 55
«
L’association est également dissoute de plein droit
(...)
:
b)
si les buts qu’elle s’était fixés ont été a atteints ou si elle est dans l’impossibilité de les atteindre. Dans ce cas, la dissolution de plein droit intervient dans un délai de trois mois s’il n’y a pas eu de changement des buts de l’association (...)
;
Le tribunal du ressort du siège de l’association constate la dissolution de plein droit à la demande de toute personne intéressée.
»
GRIEF
Invoquant l’article 11 de la Convention, les requérants se plaignent de la dissolution de l’association, qu’ils estiment arbitraire.
Y a-t-il eu violation du droit des requérants à la liberté d’association, au sens de l’article 11 de la Convention, en raison de la dissolution de l’association «
Universitatea independentă Titu Maiorescu
»
?