Comunicat la 26 mai 2015 Prima secțiune Cerere nr 38835/12 Francisco GENTIL BERGER împotriva Portugaliei introdusă la 13 iunie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Francisco José Gentil Berger, este un resortisant portughez născut în 1940 și rezident în Carcavelos. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul G. Areia, avocat la Lisabona. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o ordonanță a rectorului Universidade Tecnica de Lisboa mai jos: U.T.L. ), a fost deschisă o procedură disciplinară împotriva reclamantului, în timp ce acesta a fost profesor la facultatea de drept arhitectură din cadrul L.U.T.L.
Această ordonanță a fost adusă la cunoștința sa la 6 noiembrie 2000 printr-o decizie din 23 aprilie 2002, secțiunea Senatului academic din L.U.T.L., responsabilă cu afacerile disciplinare (Subsecção do Senado dos Assuntos Disciplinares da Universidade Tecnica de Lisboa La 2 iulie 2002, reclamantul a atacat decizia Senatului academic în fața Tribunalului Administrativ de la Lisabona (Tribunalul Administrativ din Lisabona) La 15 iulie 2002, tribunalul a respins recursul. El a susținut că decizia Senatului academic de la L Pentru a se conforma deciziei din 15 iulie 2002, reclamantul îl sesizează pe ministrul Științei și Lângării cu privire la o cale de atac împotriva deciziei din 23 aprilie 2002. La 22 noiembrie 2002, ministrul a emis o decizie de respingere, confirmând pedeapsa disciplinară aplicată.
Procedura în fața Tribunalului Central Administrativ din Sud și a Curții Supreme Administrative (procedura internă nr. 6837/03) La 3 februarie 2003, reclamantul a atacat în fața Tribunalului Central Administrativ din Sud (Tribunalul Central Administrativ do Sul Prin hotărârea din 4 noiembrie 2010, T.C.A.S. a declarat acțiunea inadmisibilă, întrucât, în continuare, universitățile sunt supuse autonomiei în conformitate cu art. 3 alineatul (1) din Legea nr. 108/88 din 24 septembrie și, prin urmare, actele universităților sunt susceptibile de recurs direct (și neordonate) în conformitate cu art. 9 alineatul (3) din această lege.
La 10 noiembrie 2011, reclamantul a solicitat Curții Supreme Administrative să soluționeze conflictul negativ de competență în temeiul articolului 115 din Codul de procedură civilă, susținând că Tribunalul Administrativ de la Lisabona și Tribunalul Central Administrativ din Sud au oferit soluții contrare în raport cu problema ridicată de reclamant, ceea ce constituia, în acest caz, o negare a justiției. La 7 decembrie 2011, Curtea Supremă Administrativă a considerat că motivul invocat de reclamant nu constituia un conflict negativ de competență.
Înalta instanță și-a expus raționamentul după cum urmează Tribunalul Administrativ de la Lisabona și Tribunalul Central Administrativ din Sud nu și-au declinat competența de a cunoaște cauze : Tribunalul administrativ a decis că reclamantul nu a epuizat o cale de atac necesară, iar Tribunalul Central Administrativ din Sud a considerat că acțiunea nu era o cale de atac pentru a epuiza faptul că Tribunalul Administrativ de la Lisabona aplicase un lex generalis (art. 75 alineatul (8) din Legea privind disciplina funcționarilor), în timp ce legea care a ținut să se aplice era o lex specialis (art. 9 alineatul (3) din Legea privind universitățile) obiectul celor două acțiuni era diferit.
: în fața Tribunalului Administrativ din Lisabona, reclamantul a atacat o decizie a Senatului academic, în timp ce în fața T.C.A.S., decizia atacată a fost decizia ministerială, părțile la ambele cauze au fost diferite : Senatul academic în fața Tribunalului Administrativ de la Lisabona și a Ministrului Științei și Învățământului Superior în fața Tribunalului Administrativ Central din Sud și a Curții Supreme Administrative. Curtea Supremă Administrativă l-a încheiat pe reclamant, el însuși, crease situația de care se plângea prin refuzul de a face apel la hotărârea Tribunalului de la Lisabona din 15 iulie 2002. Dreptul intern relevant aplicabil la momentul faptelor, Decretul-lege nr. 24/84/16 ianuarie 1984, care reglementează disciplina funcționarilor dispunea: art. 11 (1) Pedepsele aplicabile funcționarilor și funcționarilor (...) pentru infracțiunile disciplinare comise sunt (...) (d) inactivitate; (...) (f) revocarea.
art. 73 (1) Deciziile pronunțate în cadrul unei proceduri disciplinare sunt susceptibile de a fi supuse unei căi de atac și unei căi de atac judiciare. (...) art. 75 (...) (8) Pedepsele aplicate în afara jurisdicției exclusive a membrilor guvernului sunt susceptibile de recurs ierarhic necesar. Legea nr. 108/88 din 24 septembrie 1988 aplicabilă la momentul faptelor și care reglementează universitățile se citește după cum urmează Art. 3 1. Universitățile (...) sunt supuse autonomiei (...) disciplinare. art. 9 (...) (3) Întotdeauna este posibil să se facă apel în conformitate cu legea pedepselor aplicate în afara autonomiei disciplinare. În momentul faptelor, art. 115 din Codul de procedură civilă se citea după cum urmează Există un conflict de competență negativ (...) atunci când două sau mai multe instanțe de aceeași ordine jurisdicțională declină (...) competența lor de a cunoaște aceeași întrebare.
Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a avut acces la o instanță în măsura în care instanțele administrative interne au refuzat să se pronunțe asupra cauzei sale. La art. 6 alineatul (1) din convenție, în ramura sa civilă, a fost aplicabil procedurii urmate în speță În cadrul articolului 1 alineatul (2). Reclamantul a avut posibilitatea de a prezenta contestațiile sale unei instanțe a Curții a Uniunii Europene, nr. 50084/06, § 71, CEDH 2011 (extracte) Balažoski c. ex-Republica Iugoslavă a Macedoniei, nr. 45117/08, § 33, 25 aprilie 2013) 2.2. Durata procedurii urmate în speță a fost compatibilă cu condiția hotărârii într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție?
Communiquée le 26 mai 2015
Requête n o 38835/12 Francisco José GENTIL BERGER contre le Portugal introduite le 13 juin 2012
Le requérant, M. Francisco José Gentil Berger, est un ressortissant portugais né en 1940 et résidant à Carcavelos. Il est représenté devant la Cour par M e G. Areia, avocat à Lisbonne. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Par une ordonnance du Recteur de l’Université Technique de Lisbonne ( Universidade Técnica de Lisboa – « U.T.L. » ), une procédure disciplinaire fut ouverte l’encontre du requérant alors qu’il était enseignant à la faculté d’architecture de l’U.T.L. Cette ordonnance fut portée à sa connaissance le 6 novembre 2000 Par une décision du 23 avril 2002, la section du Sénat académique de l’U.T.L.
en charge des affaires disciplinaires ( Subsecção do Senado dos Assuntos Disciplinares da Universidade Técnica de Lisboa ), appliqua au requérant une peine d’inactivité de deux ans. 1. Procédure devant le tribunal administratif de Lisbonne (procédure interne n o 314/02) Le 2 juillet 2002, le requérant attaqua la décision du Sénat académique devant le tribunal administratif de Lisbonne ( Tribunal Administrativo do Círculo de Lisboa ). Le 15 juillet 2002, le tribunal rejeta le recours. Il fit valoir que la décision du Sénat académique de l’U.T.L. n’était pas susceptible de recours contentieux direct et que le requérant devait au préalable saisir le ministre de la Science et de l’Enseignement Supérieur d’un recours hiérarchique conformément à l’article 75 § 8 de la loi régissant la discipline des fonctionnaires.
Pour se conformer à la décision du 15 juillet 2002, le requérant saisit le ministre de la Science et de l’Enseignement Supérieur d’un recours hiérarchique contre la décision du 23 avril 2002. Le 22 novembre 2002, le ministre prononça une décision de rejet, confirmant la peine disciplinaire appliquée. 2. Procédure devant le tribunal central administratif du sud et la Cour suprême administrative (procédure interne n o 6837/03) Le 3 février 2003, le requérant attaqua devant le tribunal central administratif du sud ( Tribunal Central Administrativo do Sul – « T.C.A.S. » ) la décision du ministre de la Science et de l’Enseignement Supérieur. Par un arrêt du 4 novembre 2010, le T.C.A.S.
déclara le recours irrecevable, considérant ce qui suit : - que les universités jouissent d’autonomie conformément à l’article 3 § 1 de la loi n o 108/88 du 24 septembre régissant les universités et, par conséquent ; - que les actes des universités sont susceptibles de recours contentieux direct (et non hiérarchique) conformément à l’article 9 § 3 de cette loi. Le 10 novembre 2011, le requérant sollicita à la Cour suprême administrative la résolution du conflit négatif de compétence en application de l’article 115 du code de procédure civile, alléguant que le tribunal administratif de Lisbonne et le tribunal central administratif du sud avaient donné des solutions opposées par rapport à la question qui avait été soulevée par le requérant, ce qui constituait en l’occurrence un déni de justice.
Le 7 décembre 2011, la Cour suprême administrative considéra que le moyen soulevé par le requérant ne constituait pas un conflit négatif de compétence.
La haute juridiction exposa son raisonnement comme suit : - le tribunal administratif de Lisbonne et le tribunal central administratif du sud n’avaient pas décliné leur compétence pour connaître des affaires : le tribunal administratif avait statué que le requérant n’avait pas épuisé une voie de recours nécessaire et le tribunal central administratif du sud avait estimé que le recours hiérarchique n’était pas un recours à épuiser ; - que le tribunal administratif de Lisbonne avait appliqué une lex generalis (l’article 75 § 8 de la loi régissant à l’époque des faits la discipline des fonctionnaires) alors que la loi qui tenait à s’appliquer était une lex specialis (l’article 9 § 3 de la loi régissant les universités) ; - l’objet des deux recours était différent : devant le tribunal administratif de Lisbonne, le requérant avait attaqué une décision du Sénat académique tandis que, devant le T.C.A.S., la décision attaquée était la décision ministérielle ; - les parties aux deux affaires étaient différentes : le Sénat académique devant le tribunal administratif de Lisbonne et le ministre de la Science et de l’Enseignement Supérieur devant le tribunal central administratif du sud et la Cour suprême administrative.
La Cour suprême administrative conclut le requérant avait lui-même créé la situation dont il se plaignait en s’abstenant de faire appel du jugement du tribunal de Lisbonne du 15 juillet 2002. B. Le droit interne pertinent Applicable à l’époque des faits, le décret-loi n o 24/84 du 16 janvier 1984, régissant la discipline des fonctionnaires disposait: Article 11 « 1. Les peines applicables aux fonctionnaires et agents (...) pour les infractions disciplinaires commises sont : (...) d) l’inactivité ; (...) f) la révocation. » Article 73 « 1. Les décisions prononcées dans le cadre d’une procédure disciplinaire sont susceptibles de recours hiérarchique et de recours contentieux. » (...) » Article 75 « (...) 8. Les peines appliquées en dehors du ressort exclusif des membres du gouvernement sont susceptible de recours hiérarchique nécessaire.
» La loi n o 108/88 du 24 septembre 1988 applicable à l’époque des faits et régissant les universités se lit comme suit : Article 3 « 1. Les universités (...) jouissent d’une autonomie (...) disciplinaire. » Article 9 « (...) 3. Il est toujours possible de faire appel conformément à la loi des peines appliquées à l’abri de l’autonomie disciplinaire. » Au moment des faits, l’article 115 du code de procédure civile se lisait comme suit : « Il y a conflit (...) de compétence négatif lorsque deux ou plus tribunaux du même ordre juridictionnel déclinent (...) leur compétence pour connaître d’une même question. » GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir eu accès à un tribunal dans la mesure où les juridictions administratives internes ont refusé de se prononcer sur sa cause.
Sous l’angle de cette disposition, le requérant dénonce également la durée excessive de la procédure en cause.
1. L’article 6 § 1 de la Convention, dans sa branche civile, était-il applicable à la procédure suivie en l’espèce ? 2. Dans l’affirmative : 2.1. Le requérant a-t-il eu la possibilité de soumettre ses contestations à un « tribunal » ( RTBF c. Belgique , n o 50084/06, § 71, CEDH 2011 (extraits) ; Balažoski c. l’ex-République yougoslave de Macédoine , n o 45117/08, § 33, 25 avril 2013) ? 2.2. La durée de la procédure suivie en l’espèce était-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable », au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ?