CASE OF ERLA HLYNSDÓTTIR v. ICELAND (No. 3)

Reclamantul, Erla Hlynsdóttir, este un național islandez care s-a născut în 1978 și locuiește în Reykjavík. E ziarist, lucrează pentru ziarul DV. În mai 2007, directorul acuzațiilor publice a emis o acuzație împotriva a două persoane pentru importul de cocaină în Islanda. Cocaina a fost ascunsă într-un vehicul Mercedes Benz, unde a fost descoperit de ofițeri vamal. Poliția a scos cocaina și a pus o altă substanță în locul ei. Unul dintre acuzați, dl A, a colectat mașina din vamă și a plătit taxe vamale pentru ea. El și ceilalți acuzați au condus vehiculul la un garaj, unde substanța a fost eliminată. Ziarul DV a publicat la 5 iulie 2007 un articol privind procedurile penale în curs împotriva dlui A și a co-acusat-o în fața Curții de District Reykjavík. O poză a domnului A a fost publicată pe prima pagină a ziarului care l-a arătat că merge în sala de judecată. A existat un titlu mare sub fotografia care a citit „contrabandatori de cocaină scuipați” și sub faptul că a fost scris că ambii acuzați au fost frică de represalii de către complicii lor și, prin urmare, au refuzat să le identifice. Numele dlui A a apărut, de asemenea, pe prima pagină, cu un raport pe care el și co-acusatul său ar putea aștepta condamnare la închisoare de șapte până la opt ani și, respectiv, de trei până la patru ani pentru îndepărtarea substanței. Articolul în sine a fost reprodus la pagina 2 a ziarului și reclamantul a fost identificat ca autorul său. Alături de articolul a apărut o altă fotografie a domnului A, folosind din nou numele său. Articolul a declarat că dl A s-a temut să dezvăluie identitatea omului pe care l-a susținut a fost de fapt în spatele importului, și că se teme pentru familia sa și pentru propria sa siguranță. Articolul conține următorul pasaj: „Directorul acuzațiilor publice solicită o pedeapsă de șapte-opt ani de închisoare în ceea ce privește [domnul A], care a fost inculpat pentru importul de aproape 3,8 kilograme de cocaină, destinat vânzării, împreună cu un complice necunoscut. Se solicită o pedeapsă de trei până la patru ani în ceea ce privește [domnul B], care este, de asemenea, acuzat de înlăturarea presupusei droguri din vehicul, în cooperare cu [domnul A],”. În următorul paragraf s-a afirmat: „Cocaina a fost ascunsă într-un vehicul care [domnul A] a importat în țară și a luat posesia în februarie 2007, considerând că cocaina era încă în vehicul, dar poliția a confiscat deja cocaina și l-a înlocuit cu un drog de decoi.” Această propoziție a fost o versiune de versiune dintr-o parte a descrierii faptelor conținute în acuzare, fără a fi făcut trimitere explicită la acest document. 10. Prin hotărârea din 12 iulie 2007, Curtea de District a achitat atât dl A, cât și co-accultat de toate acuzațiile sale, precum și la 29 mai 2008, Curtea Supremă a susținut achitarea. 11. La 21 octombrie 2008, dl A a depus o procedură de difamare în fața Curții de district Reykjavík împotriva reclamantului și a dlui S.M.E., care a fost redactorul DV atunci. În scrisul său, el a solicitat ca titlul („contrabandatori cu cocaină îndepărtați”) care a apărut pe pagina de față a ziarului publicat de DV la 5 iulie 2007 și pasajul menționat la alineatul 9 de mai sus să fie declarat nul și nul. În plus, dl A solicită ca respondenții să-i plătească în comun și mai multe dintre acestea 2.500.000 de krónur islandez (ISK) în ceea ce privește prejudiciile morale și 500.000 ISK pentru a acoperi costurile publicării hotărârii în cazul respectiv în trei ziare. 12. Dl A susține că responsabilitatea pentru declarațiile conferă reclamantului în calitate de autor al articolului, în conformitate cu art. 15 alineatul (2) din Legea privind imprimarea. 57/1956. Nimeni nu a fost identificat ca autorul titluului de față, și, prin urmare, editorul sau editorul a fost responsabil pentru aceasta (a se vedea art. 15 alineatul (3) din același Act, la punctul 23 de mai jos). 13. Prin hotărârea din 26 iunie 2009, Curtea de District a constatat pentru reclamant și editor. În raționamentul său, aceasta se referă la dreptul la libertatea de exprimare și la protecția vieții private, astfel cum este garantat de Constituția islandeză. Acesta a afirmat în continuare: „Când există o suprapunere a interesului citat al inculpatului în bucuria libertății de exprimare și a interesului reclamantului în bucuria respectării vieții sale private, trebuie să se examineze dacă publicarea materialului, pentru care sunt responsabili, poate fi considerată a fi avut loc în contextul unei dezbateri publice generale și, prin urmare, a fi de interes pentru public. Observațiile contestate au apărut în jurnalul de acoperire a procedurilor penale publice în care reclamantul a fost acuzat de o infracțiune gravă. Procedura a fost deschisă publicului și celor care au vrut să respecte, în conformitate cu practica obișnuită, și contul acuzaților este în conformitate cu ceea ce a fost dezvăluit în cadrul procedurii. Comunicarea de știri privind cazurile penale care sunt judecate în fața instanțelor interne trebuie considerată normală și parte a lucrărilor jurnalistului. Nu poate fi o cerință că raportarea de știri trebuie să aștepte rezultatul unui proces înainte de publicare. Nu contează că reclamantul a fost achitat mai târziu de acuzații. Prin urmare, trebuie susținut că materialul publicat, la momentul publicării, a fost relevant pentru public și a fost demn de știri. Deși titlul de pe prima pagină este sensaționalist, trebuie ținut la vedere că se referă la ceea ce a fost dezvăluit în timpul mărturiei reclamantului în cazul penal, și anume că nu a vrut să dezvăluie numele persoanei în numele căreia acționează în acuzația de a importa drogurile, așa cum se temea pentru siguranța sa și a familiei sale. Având în vedere toate acestea, declarațiile nu sunt considerate insultante sau periculoase pentru reclamant, astfel cum sunt definite la art. 234 din Codul Penal, sau să conțină o insinuare, precum și la art. 235 din același Codul. În plus, acestea nu vor fi considerate a fi o prejudiciu ilegală la caracterul său și onoare ...” Dl A acuzat împotriva hotărârii Curții de District în fața Curții Supreme. 14. Prin hotărârea din 11 martie 2010, Curtea Supremă a anulat hotărârea Curții de District. Acesta a declarat nul și anulat cuvintele “contrabandri de cocaină” pe pagina de față și declarația „... Considerând că cocaina a fost încă în vehicul” și a ordonat reclamantului și editorului să plătească împreună și mai multe, recurentei ISK 100.000 (aproximativ 575 euro (EUR)) în compensație pentru prejudiciu moral, plus dobânzi, și ISK 50.000 pentru costurile de publicare a hotărârii. Hotărârea sa conține următoarele motive: „Când declarațiile în cauză în acest caz au apărut în DV la 5 iulie 2007, procedura penală împotriva recurentei și un alt om au fost în așteptare în fața Curții de District. Acest lucru a fost afirmat în mod clar în articolul, în care substanța acuzațiilor împotriva lor a fost reprodusă, împreună cu câteva puncte esențiale din dovezile procurorului și declarațiile pe care le-au dat la audiere. Nu se susține că narația a fost în niciun fel incorectă, cu excepția declarațiilor care sunt în cauză în acest caz. Documentul publicat a avut ca obiect un caz penal serios, care a fost judecat la o audiere publică. Prin urmare, aceasta nu a fost supusă nici unei limitări în temeiul articolului 10 din Codul de Procedură Penală nr. 19/1991, în vigoare la momentul respectiv, care ar fi împiedicat mass-media să își folosească libertatea [de exprimare] în temeiul articolului 73 din Constituție, să raporteze cazul, inclusiv libertatea de a identifica acuzatul. Cu toate acestea, în această discuție ar trebui să se atașeze o importanță specială faptului că este rolul instanțelor, nu al mass-media, de a determina dacă o persoană acuzată este vinovat de o infracțiune. ... Reclamantul a fost achitat de ... acuzații penale printr-o hotărâre a Curții de District, exact o săptămână după publicarea declarațiilor în DV, și această concluzie a fost inalterată după adoptarea hotărârii Curții Supreme din 29 mai 2008. În temeiul acestei concluzii, judecătorii au respins acuzația conform căreia recurentele și co-accultarea în acest caz au fost vinovate de „contrabandatorii de cocaină” și de faptul că, în februarie 2007, recurentea a luat posesia vehiculului menționat anterior, „crezând că cocaina este încă în vehicul”. Cu toate acestea, aceste două afirmații au fost formulate în declarațiile pe care recurentele dorește să le fi declarat nul și nul, fără a fi făcută nicio rezervă cu privire la faptul că afirmațiile au fost bazate pe o acuzație care a fost contestată în instanță. Având în vedere rezultatul procedurii penale care au fost inițiate prin acuzația respectivă, declarațiile în cauză conțin o insinuare împotriva recurentei și nu există motive pentru a respinge cererea sa de a le declara nul și nul. În ceea ce privește celelalte declarații pe care recurentele le susține ar trebui declarate nule și nule, trebuie considerat că cuvântul „închis” în titlul din prima pagină conține o hotărâre de valoare și a fost susținut, de asemenea, de observații formulate de recurente și de co-acuzate în cursul procedurii penale. Raportul din articolul din ziar, care a afirmat că cocaina a fost ascunsă în vehiculul pe care recurentul l-a importat în țară și a luat posesia în februarie 2007, după ce poliția a confiscat drogurile și le-a înlocuit cu o altă substanță, a fost doar o descriere a faptelor care au fost mai târziu justificate în timpul procedurii penale. Prin urmare, nu există motive pentru declararea declarațiilor referitoare la această chestiune nule și nule. Declarațiile care sunt declarate nule și nule au fost publicate într-un articol, din care [reclamantul] a fost numit autor, cu excepția unui cuvânt [kukaínsmyglarar] în titlul de pe pagina de față. Ea este responsabilă să plătească compensații pentru acestea, astfel cum se prevede la art. 15 alineatul (2) din Legea privind imprimarea. Pe de altă parte, din moment ce autorul titluului de față a paginii nu a fost identificat, răspunderea de a plăti compensația pentru declarația respectivă intră pe inculpat [Dl. S.M.E.] ca redactor al ziarului, în temeiul articolului 15 alineatul (3) din aceeași lege. Declarația din titlul din prima pagină și a celor din articolul de la pagina doi au fost legate de o astfel de grad [voruþau tengsl] că acuzații trebuie să fie ordonate în comun să plătească compensații pentru ei. Se consideră că, întrucât, în cazul în cauză, declararea declarațiilor nule și nule numai corectează poziția recurentei într-o mare măsură, este adecvată compensarea în valoare de 100.000 ISK, cu dobânzi nejustificate, astfel cum se specifică în partea operativă a prezentei hotărâri. În ceea ce privește art. 241 § 2 din Codul Penal, acuzații trebuie, de asemenea, să plătească 50 000 ISK apelanților pentru a acoperi costurile de publicare a rezultatului acestui caz; el nu a solicitat dobânzi cu privire la această sumă.” 15. După achitarea sa, dl A a inițiat proceduri în fața instanțelor interne, cerând compensații de la statul islandez pentru detenție ilegală în cursul anchetei penale menționate mai sus, dar în absență. Curtea Supremă, în hotărârea din 16 iunie 2010, a constatat că detenția a fost justificată chiar dacă a fost achitată ulterior. 16. În aprilie 2009, dl A a fost din nou arestat pentru implicarea în importul de droguri în Islanda, iar în decembrie 2009 a fost condamnat cu o hotărâre finală la zece ani de închisoare pentru partea sa în infracțiune.