SHIMAN c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

02.06.2015

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

SHIMAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2015)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 12512/07 Ivan SHIMAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la 2 iunie 2015 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Gritco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Stephen Phillips, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 23 februarie 2007, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă de recurentul Ivan Shiman, este un resortisant ucrainean născut în 1967 și rezident în Srednie Vodianoie (Ucraina). A. Panzaru, avocat la Cluj-Napoca. Guvernul a fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Guvernul ucrainean, căruia i-a fost comunicată o copie a cererii în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de procedură al Curții, nu a dorit să își prezinte punctul de vedere cu privire la cauza. La 20 iunie 2003, ca urmare a unei operațiuni sub acoperire autorizate de procuror, O.I. a fost reținut de poliție. În momentul arestării sale, procurorul districtual a condus o mașină în care s-a găsit un pachet care conținea aproximativ un kilogram de substanță identificată ulterior drept heroină. Printr-o ordonanță din 23 iunie 2003 a Parchetului în apropierea tribunalului din Cluj, confirmată printr-o hotărâre înainte de a pronunța legea din 25 iunie 2003 a tribunalului departamental din Cluj ( Menținerea recurentului în detenție provizorie a fost ulterior decisă de tribunalul departamental. 143/2000 privind combaterea traficului și a consumului ilegal de droguri ( ; Acesta va repeta o declarație pe care a făcut-o la 20 iunie 2003 conform căreia el a fost legat de droguri pe lângă un cetățean ucrainean pe nume Ion Între timp, la 23 iunie 2003, reclamantul a declarat că îl cunoștea pe O.I., pe care i-a cerut să-i furnizeze o mașină de ocazie și pe care i-a dat bani în acest scop. În continuare, la 23 iunie 2003, parchetul din apropierea tribunalului Cluj a avut loc o confruntare între O.I. și reclamant. O.I. a indicat că reclamantul este persoana care i-a procurat drogurile. Reclamantul a respins această afirmație. 11. În plus, la 21, 23 și 24 iunie 2003, Parchetul auzise V.P. și cinci martori. Toți, cu excepția V.P., au declarat că îl cunoșteau pe reclamant. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a declarat că l-a văzut pe acesta predat droguri la O.I. sau că a fost informat de către el cu privire la această reducere de droguri. 12. Printr-un rechizitoriu din 15 iulie 2003, Parchetul din apropierea instanței de apel a lui Cluj a trimis la judecată O.I. și reclamantul pentru trafic de droguri și V.P. pentru complicitate la trafic de droguri. Parchetul a solicitat reducerea pedepsei lui O.I. în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 143/2000. Condamnarea reclamantului șefului traficului de droguri Prima fază a procedurii La 23 septembrie 2003, O.I. a răspuns la declarațiile sale făcute în fața Parchetului și a negat că a predat droguri agentului care a fost însărcinat să acționeze sub acoperire în cadrul operațiunii de înfășurare. El a negat, de asemenea, că a primit droguri de la reclamant și a precizat că a declarat anterior contrariul deoarece polițiștii i-ar fi promis o reducere a pedepsei sale în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 143/2000. În fața tribunalului departamental, reclamantul și V.P. au menținut declarațiile lor. 14. Tribunalul departamental s-a ocupat și de audierea a doi martori. Nici unul dintre ei nu a declarat că știa despre traficul de droguri. Tribunalul departamental a încercat să colecteze declarații de la alți martori, dar aceștia nu s-au prezentat. printr-o decizie înainte de a pronunța dreptul din 24 februarie 2004, tribunalul departamental a renunțat la audierea lor. Prin hotărârea din 27 februarie 2004, tribunalul departamental i-a judecat pe cei acuzați de infracțiunile sancționate prin Legea nr. 143/2000. Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalul s-a bazat pe declarațiile colectate, pe lista numerelor de telefon chemate de la telefoanele persoanelor acuzate, precum și pe fotografiile făcute cu ocazia anchetei de flagrance. În ceea ce privește declarațiile divergente ale O.I., tribunalul nu a păstrat decât declarațiile colectate de Parchet, pe care le rezumau celelalte probe din dosar. Tribunalul județean l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de cinci ani și șase luni pentru trafic de droguri, judecând că acesta a furnizat droguri către O.I. pentru a o comercializa. Tribunalul a condamnat, de asemenea, O.I., dar și-a redus sentința în temeiul articolului 16 din Legea nr. 143/2000. 16. Reclamantul a răspuns apelului pe motiv că probele la dosar nu erau suficiente pentru a-și justifica condamnarea. Prin hotărârea din 21 aprilie 2004, instanța de apel a Cluj ( Printr-o hotărâre din 28 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție ( și al reclamantului care și-au confirmat declarațiile făcute în fața instanței în prima fază a procedurii. printr-o decizie înainte de a pronunța dreptul din aceeași zi, tribunalul departamental a autorizat, la cererea O.I. și a reclamantului, audierea a cinci noi martori și a agentului sub acoperire, precum și o nouă expertiză a substanței găsite în mașină. Instanța a solicitat, de asemenea, Parchetului să-i comunice fotografiile și înregistrările audio și video, precum și documentele care au justificat autorizația acordată agentului sub acoperire. 19. La 21 aprilie 2005, Parchetul a informat tribunalul departamental că autorizația agentului sub acoperire fusese dată pe baza informațiilor colectate anterior de polițiști. Parchetul a indicat, de asemenea, că numai fotografiile fuseseră făcute la 20 iunie 2003 și că nu se înregistrase nimic. Tribunalul departamental a auzit trei martori. Doi dintre ei au declarat că nu-l cunosc pe reclamant. Al treilea a declarat că l-a văzut frecvent pe reclamant la locul său de muncă, dar a negat că are cunoștință de existența unui trafic de droguri. 21. La 10 iunie 2005, judecătorul tribunalului județean al statului sub acoperire în prezența procurorului general. Lai agent infiltrat a raportat toate detaliile aranjamentelor sale cu O.I., indiqua que que ui știa că drogurile erau de proveniență ucraineană, dar nu a făcut nicio mențiune cu privire la orice implicare a reclamantului. Prin hotărârea din 31 ianuarie 2006, tribunalul departamental l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de droguri. În ceea ce privește O.I., Tribunalul l-a condamnat și pe acesta, dar și-a redus pedeapsa în temeiul articolului 16 din Legea nr. 143/2000. Pentru a justifica condamnarea reclamantului, instanța s-a bazat pe declarațiile O.I. formulate în fața Parchetului pe motiv că erau mai credibile decât cele pe care le făcuse ulterior, ținând cont de declarațiile agentului sub acoperire și ale martorilor. Este adevărat că, de fapt, vinovăția lui Shiman este rezultatul principal al declarației celuilalt inculpat O.I. în timpul fazei de urmărire penală și că acesta din urmă a beneficiat astfel de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2001. Dar, din cauza schimbărilor ulterioare ale declarației (...), acuzatul Shiman a avut motive suficiente [să se aștepte la] că ar fi astfel exonerat de orice răspundere în această cauză. Cu toate acestea, el omite declarațiile decisive pe care le-a acuzat O.I. a efectuat inițial în fața autorităților [în sarcina] investigației penale cu privire la dialogurile telefonice pe care le-a avut cu [el] în ziua precedentă și în ziua flagrantului [elit]. a indicat în mod explicit orele și minutele la care a fost numit prin "Ion," conținutul convorbirilor telefonice, precum și faptul că [numitul "Ion"] l-a trezit devreme la telefon, i-a spus că "totul era în regulă," că l-a sunat de mai multe ori pe zi și că i-a vorbit "pe scurt." El a menționat, de asemenea, orele la care a fost chemat, acuzațiile sale fiind pe deplin susținute de listele convorbirilor telefonice în cauză și chiar de durata conversațiilor (foile) 106-111. De asemenea, s-a dovedit, de către martori, că Shiman Ivan cunoștea numărul de telefon pe care O.I. a folosit în ziua respectivă acest număr, care a aparținut soției celui din urmă. Imediat după arestarea sa, acuzatul O.I. a participat la o paradă de identificare a lui Shiman, ceea ce înseamnă că vinovăția lui Shiman nu are nici o îndoială. Reclamantul a făcut apel și a susținut, printre altele, că nu există suficiente dovezi pentru a justifica condamnarea sa și că declarațiile făcute de O.I. în cursul anchetei au fost irelevante, dat fiind că autoritățile de anchetă i-ar fi promis acestuia din urmă o reducere a pedepsei sale în temeiul articolului 16 din Legea nr. 143/2000. Printr-o hotărâre din 11 mai 2006, instanța de apel a confirmat hotărârea tribunalului departamental, respingând astfel recursul formulat de reclamant. Ea a îndepărtat de la afirmația acestuia din urmă potrivit căreia O.I. își făcuse declarațiile inițiale cu scopul de a obține o reducere a pedepsei, pe motiv că acesta fusese necesar de a informa O.I. cu privire la drepturile sale procedurale. Prin hotărârea din 20 septembrie 2006, Înalta Curte a respins recursul în recurs al reclamantului. În opinia Înaltei Curți, faptul că persoana acuzată [O.I.] și-a schimbat declarația nu este de natură să conducă la casarea deciziei atacate (domeniul] acționează într-o încercare de a evita răspunderea penală pentru acțiunile sale. Schimbarea declarației nu este în sine de natură să facă inechivocă declarația făcută în conformitate cu dispozițiile legale. Dreptul intern relevant 25. Dispozițiile relevante în speță din Legea nr. 143/2000 sunt următoarele: Cultura, producția, producția, experiența, extracția, pregătirea, transformarea, oferta, punerea în vânzare, vânzarea, distribuția, livrarea în orice fel, transportul, transportul, procurarea, achiziționarea, deținerea [de droguri cu risc] sau orice altă operațiune privind circulația drogurilor, fără drept, sunt pedepsite cu o pedeapsă de trei până la cincisprezece ani de închisoare și cu interzicerea anumitor drepturi. În cazul în care faptele prevăzute la alineatul (1) au ca obiect droguri cu risc ridicat, pedeapsa este între 10 și 20 de ani de închisoare [în plus față de] interzicerea anumitor drepturi. art. 16 Persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la articolele 2-10 și care, în cursul anchetei penale (urmaire penală) ), denunțând [alte persoane care au comis infracțiuni legate de droguri] și permițând [să identifice] aceste persoane [și să își asume] răspunderea penală, beneficiază de o reducere la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege (reducerea geamănei a limitalor pedepsei GrieFS 26. Invocând art. 5 Õ§ 1 și 3 din Convenție, reclamantul denunță durata detenției provizorii. 27. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil, pe motiv că ar fi fost condamnat în absența unor dovezi suficiente care să justifice vinovăția sa și numai pe baza declarațiilor incriminatoare ale coinculpatului său. Cu privire la cauza care a stat la baza articolului 6 alineatul (1) din Convenție, din cauza lipsei de echitate a procedurii penale 28. Reclamantul se plânge de o lipsă de echitate a procedurii penale împotriva sa. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. 29. În special, reclamantul susține că nu există suficiente dovezi pentru a-și justifica vinovăția și că a fost condamnat pe baza unor probe considerate insuficiente de către Înalta Curte în prima etapă a procedurii și că nu au fost examinate elemente de probă noi în cea de-a doua etapă a procedurii. 30. Guvernul arată că procedura în cauză a fost echitabilă în ansamblul său și arată că reclamantul și-a putut ridica toate argumentele întemeiate pe presupusa lipsă de echitate a procedurii. El adaugă că instanțele naționale au examinat mai multe elemente de probă și și-au motivat deciziile, ținând seama în același timp de consecințele aplicării articolului 16 din Legea nr. 145/2001 în speță. 31. Curtea amintește că aceasta este, în principiu, instanțelor interne pe care trebuie să le aprecieze dovezile prezentate în fața acestora. Curtea are sarcina de a verifica dacă procesul decizional aplicat într-un caz dat a îndeplinit pe cât posibil cerințele contradictoriei și ale egalității armelor și a fost însoțit de garanții care să protejeze interesele persoanei acuzate (a se vedea, printre altele, Rowe și Davis c. Regatul Unit [GC], n 28901/95, §§ 60-62, CEDH 2000 II și Jasper c. Regatul Unit [GC], n 27052/95, §§ 51-53, 16 februarie 2000). 32. Îndreptându-se spre faptele din speță, Curtea constată că condamnarea reclamantului s-a bazat în mod decisiv pe declarațiile pe care le-a făcut coinculpatul său O.I. în cursul anchetei penale atunci când a afirmat că reclamantul i-a furnizat și predat droguri (punctele 8 și 10 de mai sus). Tribunalul departamental a confirmat în mod clar rolul determinant al acestor declarații pentru a justifica condamnarea reclamantului (punctul 22 de mai sus). Curtea constată, de asemenea, că O.I. a revenit asupra declarațiilor sale în cadrul procedurii în fața instanțelor și a susținut că autoritățile de anchetă i-au promis o reducere a pedepsei sale silențioase făcea o declarație care îl incrimina pe reclamant (punctul 13 litera (c). În al doilea rând, Curtea constată că O.I. a beneficiat efectiv de o reducere a pedepsei (punctele 15 și 22 de mai sus). Curtea concluzionează că argumentele reclamantului potrivit cărora O.I. și-a făcut declarațiile inițiale cu unicul scop de a obține o reducere a pedepsei sale, în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 143/2000, nu sunt lipsite de orice temei. 33. În această privință, Curtea amintește că utilizarea declarațiilor făcute de martori în schimbul unei imunități sau a altor avantaje reprezintă un instrument important în lupta pe care autoritățile interne trebuie să o ducă împotriva criminalității grave. Cu toate acestea, manevrarea acestui instrument poate compromite echitatea procedurii împotriva persoanei acuzate și poate ridica probleme delicate dacă, prin natura lor, declarațiile pe care le face se referă la manipulare și pot fi făcute numai în scopul obținerii avantajelor oferite în schimb sau ca răzbunare personală. Natura uneori ambiguă a unor astfel de declarații și riscul ca o persoană să poată fi acuzată și judecată pe baza unor afirmații neverificate care nu sunt neapărat dezinteresate nu trebuie, prin urmare, subestimate (a se vedea mutatis mutandis Labita c. Italia [GC], n 26772/95, § 157, CEDH 2000 IV, Couré c. Olanda (dec.), n 44484/98, 27 ianuarie 2004 și Verhoek c. Țările de Jos (dec.), nr. 54445/00, 27 ianuarie 2004) 34. Prin urmare, Curtea trebuie să verifice dacă, în circumstanțele prezentei cauze, utilizarea acestui tip de declarații ar fi putut face ca procedura penală îndreptată împotriva reclamantului inechitabil (Cornelis c. Țările de Jos (dec.), nr 994/03, 25 mai 2004). 35. Curtea ia notă de faptul că prezenta cauză nu ridică probleme legate de depoziția unui martor a cărui identitate a fost ascunsă apărării sau unei neprezentări în fața tribunalului unui martor (a se vedea, a contrario Al-Khawaja și Tahery c. Regatul Unit ([GC], 26766/05 și 22228/06, punctul 118, CEDO 2011). Într-adevăr, atât reclamantul, cât și O.I. au fost acuzați în cadrul aceleiași proceduri privind traficul de droguri. 36. Curtea ia notă, de asemenea, de faptul că reclamantul și-a oferit, în cursul procedurii împotriva sa, mai multe ocazii pentru a pune sub semnul întrebării credibilitatea O.I. și motivele care au putut justifica declarațiile acestuia (a se vedea în acest sens Tseber c. Republica Cehă, nr. 46203/08, § 63, 22 noiembrie 2012 și Sicăc. România, n 12036/05, § 73, 9 iulie 2013). Astfel, în cursul anchetei penale a avut loc o confruntare între solicitant și O.I. (punctul 10 litera (c) Mai mult decât atât, în cadrul procedurii în fața instanțelor, O.I. a fost audiat în ședință publică în prezența reclamantului care a putut astfel să-i pună întrebările pe care le consideră utile pentru apărarea sa. Atât instanțele și reclamantul au putut aprecia credibilitatea O.I. și fiabilitatea depoziției sale la audierile sale (a se vedea, a contrario Jakubczyk c. Polonia, 17354/04, § 50, 10 mai 2011, și Chmura c. Polonia, n 18475/05, § 50, 3 aprilie 2012). 37. În special, în ceea ce privește faptul că O.I. a revenit, în cursul procedurii în fața instanțelor, asupra declarațiilor sale făcute în cursul anchetei penale și Õ a obținut totuși o reducere a pedepsei sale din cauza acestor declarații inițiale, Curtea ia notă de faptul că reclamantul a putut ridica acest argument în fața instanțelor interne (punctele 23 și 24 de mai sus). Acestea au examinat acest argument și au răspuns în mod motivat. 38. Astfel, tribunalul departamental a hotărât că declarațiile făcute de O.I. în cursul anchetei penale erau mai credibile decât cele făcute ulterior. Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalul departamental a luat în considerare în mod corect caracterul determinant al declarațiilor inițiale ale O.I. pentru a justifica condamnarea reclamantului și argumentele conform cărora O.I. Cu toate acestea, tribunalul departamental a considerat, având în vedere toate dovezile prezentate de părțile la dosar, că numai aceste declarații inițiale au fost confirmate de elemente de probă indirecte, inclusiv apelurile telefonice pe care reclamantul și O.I. Curtea amintește în această privință că depozițiile martorilor nu trebuie să acopere neapărat toate elementele aflate în întreținere, acestea putând fi obținute prin interpretare logică sau prin alte elemente prezentate judecătorului (Sievert c. Germania, n 2981/07, § 66, 19 iulie 2012) 39. Curtea constată apoi că Tribunalul de apel și Curtea Supremă, sesizate cu recursul și recursul în recurs al reclamantului, au confirmat raționamentul tribunalului departamental (punctele 23 și 24 de mai sus). Comisia consideră că, întrucât instanța de primă instanță a examinat aspectele esențiale ale cauzei, instanțele de recurs au putut, pe bună dreptate, să reia în deciziile lor motivarea dată de prima instanță (a se vedea, a contrario Boldea c. România, n 19997/02, § 30 și 32-33, 15 februarie 2007 și a se vedea mutatis mutandis Taxquet c. Belgia [GC], n 926/05, § 91 și 97, CEDO 2010). 40. Curtea concluzionează, prin urmare, că condamnarea suferită de reclamant nu poate trece pentru că a fost întemeiată pe dovezi cu privire la care nu a putut să își exercite drepturile la apărare în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție sau nu a putut face acest lucru decât în mod insuficient (Cornelis, citată anterior). 41. Prin urmare, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție, acest aspect este în mod evident greșit întemeiat și trebuie respins. Pe baza articolelor 5 alineatul (1) și 3 și 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii și de durata procedurii penale împotriva sa. 43. Având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu arată nicio încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție. Prin urmare, Curtea concluzionează că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și că trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcută în franceză și comunicat în scris la 25 iunie 2015. Stephens Josep Casadevall Președinte