SHIMAN c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 12512/07 Ivan SHIMAN împotriva României introdusă la 23 februarie 2007 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, Ivan Shiman, este un resortisant ucrainean născut în 1967 și rezident la Srednie Vodianoie. Este reprezentat în fața Curții de Me Anatol Panzaru, avocat la Cluj-Napoca. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: (a) incidentul din 20 iunie 2003 din 20 iunie 2003, ca urmare a unei operațiuni sub acoperire, autorizată de procuror, O.I., a fost reținut de poliție. Raportul întocmit de procurorul care conducea investigația de Flagrance, O.I. conducea o mașină în care fusese găsit un pachet conținând aproximativ un kilogram de o substanță identificată ulterior drept heroină. Printr-o ordonanță din 23 iunie 2003 a Parchetului în apropierea tribunalului din Cluj, confirmată printr-o hotărâre înainte de a pronunța legea din 25 iunie 2003 a tribunalului departamental din Cluj ( Menținerea recurentului în detenție provizorie a fost ulterior reînnoită de tribunalul județean. L 143/2000 privind combaterea traficului și a consumului ilegal de droguri ( La 23 iunie 2003, reclamantul a declarat că îl cunoștea pe O.I. căruia i-a cerut să-i furnizeze o mașină de ocazie și că i-a dat bani în acest scop. La 23 iunie 2003, procurorul general Cluj s-a confruntat cu o confruntare între O.I. și reclamant. O.I. a confirmat că reclamantul este persoana care i-a procurat drogurile. La 21, 23 și 24 iunie 2003, procurorul a auzit V.P. și cinci martori. Cu excepția V.P., toți au afirmat că îl cunoșteau pe reclamant, însă niciunul dintre ei nu a declarat că ar fi predat droguri sau că le-ar fi spus. Printr-un rechizitoriu din 15 iulie 2003, Parchetul din apropierea tribunalului de apel Cluj a trimis O.I. și reclamantul în judecată pentru trafic de droguri și V.P. pentru complicitate la trafic de droguri. Parchetul a solicitat reducerea pedepsei d.O.I. în temeiul articolului 16 din Legea nr. 143/2000. Condamnarea reclamantului de trafic de droguri Primul ciclu procedural La cauza a fost înregistrată de tribunalul departamental, care a cuprins din nou O.I., reclamant și V.P. ( La 23 septembrie 2003, O.I. și-a retras declarațiile în fața Parchetului și a negat predarea drogurilor către agentul investigator. El a negat, de asemenea, că a primit droguri de la reclamant și a precizat că el declarase contrariul, deoarece polițiștii i-au promis reducerea pedepsei sale în temeiul art. 16 din Legea nr. 143/2000. În fața tribunalului departamental, reclamantul și V.P. și-au menținut declarațiile. Tribunalul departamental a ținut de asemenea la audierea a doi martori. Nici unul dintre ei nu a declarat că știa despre traficul de droguri. Instanța departamentală a încercat să adune declarații de la alți martori, dar nu s-au prezentat. printr-o decizie înainte de a spune dreptul 24 În februarie 2004, tribunalul departamental a renunțat la audierea lor. Prin hotărârea din 27 februarie 2004, tribunalul departamental i-a judecat pe cei acuzați de infracțiunile sancționate prin Legea nr. 143/2000. Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalul s-a bazat pe declarațiile adunate, pe lista numerelor de telefon pe care le-au apelat de la telefoanele acuzaților, precum și pe fotografiile făcute în cadrul anchetei privind flagranța. În ceea ce privește declarațiile divergente ale instanței, instanța nu a păstrat decât declarațiile obținute de Parchet, conform cărora acestea rezumau celelalte probe la dosar. Tribunalul departamental l-a condamnat pe reclamant la o sentință de cinci ani și șase luni pentru trafic de droguri, judecând că acesta a transferat droguri către O.I. pentru a o comercializa. Tribunalul l-a condamnat și pe O.I., dar și-a redus sentința în temeiul articolului 16 din Legea nr. 143/2000. Reclamantul a răspuns apelului, pe motiv că dovezile la dosar erau insuficiente pentru a-și justifica condamnarea. Prin hotărârea din 21 aprilie 2004, instanța de apel a Cluj ( Printr-o hotărâre din 28 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție ( În cadrul ședinței din 7 februarie 2005, acesta a avut loc la audieri suplimentare din partea O.I. și a recurentului care și-a confirmat declarațiile în fața instanței în cursul primului ciclu procedural. Prin decizie înainte de a pronunța dreptul din aceeași zi, tribunalul departamental a autorizat, la cerere din partea O.I. și al reclamantului, audierea a cinci noi martori și a agentului investigator, precum și o nouă expertiză a substanței găsite în mașină. Tribunalul a solicitat, de asemenea, Parchetului să îi comunice fotografiile și înregistrările video și conversațiile, precum și documentația care a justificat autorizarea agentului investigator. La 21 aprilie 2005, Parchetul a comunicat tribunalului departamental că autorizarea agentului investigator a fost dată pe baza informațiilor colectate anterior de poliție și că numai fotografiile au fost făcute la 20 iunie 2003 și că nu a fost făcută nicio înregistrare. Tribunalul departamental a auzit trei martori. Doi dintre ei au declarat că nu-l cunosc pe reclamant. Al treilea a declarat că l-a văzut frecvent pe reclamant la locul său de muncă, dar a negat că are cunoștință de traficul de droguri. La 10 iunie 2006, judecătorul tribunalului județean din cadrul tribunalului departamental a informat procurorul general cu privire la toate detaliile aranjamentelor sale cu O.I., a confirmat că știa că drogurile provin din Ucraina, dar nu a făcut nicio mențiune cu privire la orice implicare a reclamantului. Prin hotărârea din 31 ianuarie 2006, tribunalul departamental l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de droguri. Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalul s-a bazat pe declarațiile dl.O.I., astfel cum au fost formulate în fața Parchetului pe motiv că erau mai credibile având în vedere declarațiile agentului investigator și ale martorilor. Tribunalul departamental a condamnat, de asemenea, O.I. și-a redus pedeapsa în temeiul art. 16 din Legea nr. 143/2000. Reclamantul și O.I. au solicitat recurs și au solicitat investigații suplimentare. printr-o decizie înainte de a pronunța dreptul din 23 martie 2006, instanța de apel le-a respins cererea pe motiv că probele solicitate nu erau utile. Prin hotărârea din 11 martie 2006, Mai 2006, instanța de apel a respins recursul și a confirmat hotărârea tribunalului departamental. Instanța de apel a respins afirmația reclamantului potrivit căreia declarațiile inițiale ale lui I.A. erau influențate din cauza posibilității de reducere a pedepsei, pe motiv că o.O.I. fusese informată cu privire la drepturile sale procedurale. Prin hotărârea din 20 septembrie 2006, Înalta Curte a respins recursurile reclamantului și d.O.I. Dreptul intern relevant Legea nr. 143/2000 conține următoarele dispoziții relevante art. 2 Cultura, producția, fabricarea, experimentarea, extracția, pregătirea, transformarea, oferta, punerea în vânzare, vânzarea, distribuția, livrarea în orice fel, transportul, transportul, procură, achiziționarea, deținerea sau orice altă operațiune privind circulația drogurilor fără drept, sunt pedepsite cu o pedeapsă de 3-15 ani de închisoare și cu interzicerea anumitor drepturi. (2) În cazul în care faptele prevăzute în alin. (1) au ca obiect droguri cu risc ridicat, pedeapsa este între 10 și 20 de ani de închisoare și interzicerea anumitor drepturi. art. 16 Persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute în art. 2-10 și care, în cursul anchetei penale (urmaire penală) ) denunțând și permițând identificarea altor persoane care au comis infracțiuni legate de droguri, iar responsabilitatea lor penală angajată beneficiază de o reducere la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. GRIFS Invocând art. 5 alin. (1) și (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, a declarat că nu a beneficiat de un proces echitabil, pe motiv că a fost condamnat doar pe baza declarațiilor incriminatoare ale unui co-implicat care a beneficiat ulterior de reducerea la jumătate a pedepsei sale și în absența altor dovezi care să justifice vinovăția sa. Acuzațiile penale împotriva reclamantului au fost examinate în mod echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție

TROISIÈME SECTION

Requête n

o

12512/07

Ivan SHIMAN

contre la Roumanie

introduite le 23 février 2007

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Ivan Shiman, est un ressortissant ukrainien né en 1967 et résidant à Srednie Vodianoie. Il est représenté devant la Cour par Me

Anatol Pânzaru, avocat à Cluj-Napoca.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

1.

L’incident du 20 juin 2003

Le 20 juin 2003, à la suite d’une opération d’investigation sous couvert

autorisée par le procureur, O.I. fut appréhendé par la police. Selon le procès

‑

verbal dressé par le procureur qui avait dirigé l’enquête de flagrance, O.I. conduisait une voiture dans laquelle avait été trouvé un paquet contenant une quantité d’environ un kilo d’une substance ultérieurement identifiée comme de l’héroïne.

2.

Le placement et le maintien du requérant en détention provisoire

Par une ordonnance du 23 juin 2003 du parquet près la cour d’appel de Cluj, confirmée par une décision avant dire droit du 25 juin 2003 du tribunal départemental de Cluj («

le tribunal départemental

»), le requérant fut placé en détention provisoire. Il était soupçonné d’avoir procuré la drogue à O.I.

Le maintien du requérant en détention provisoire fut ultérieurement renouvelé par le tribunal départemental.

3.

L’enquête du parquet concernant l’incident du 20 juin 2003

Le 5 juin 2003, le parquet près le tribunal départemental de Maramureș ouvrit des poursuites pénales à l’encontre d’O.I. du chef de trafic de drogue tel que prévu par l’article 2 de la loi n

o

143/2000 sur la lutte contre le trafic et la consommation illégale de drogues («

la loi n

o

143/2000

»). Les 21 et 23

juin 2003, le parquet étendit les poursuites à l’encontre d’une autre personne, V.P., et du requérant.

Les 20, 23 et 24 juin 2003, le parquet près la cour d’appel de Cluj entendit O.I. qui déclara qu’il s’était procuré la drogue auprès d’un citoyen ukrainien nommé «

Ion

».

Le 23 juin 2003, le requérant déclara qu’il connaissait O.I. auquel il avait demandé de lui procurer une voiture d’occasion et qu’il lui avait remis de l’argent à cette fin. Il déclara également ne jamais avoir utilisé de drogue ni en avoir remis à O.I. ou à qui que ce soit d’autre.

Toujours le 23 juin 2003, le parquet près la cour d’appel de Cluj procéda à une confrontation entre O.I. et le requérant. O.I. confirma que le requérant était bien la personne qui lui avait procuré la drogue. Le requérant réfuta cette allégation.

Les 21, 23 et 24 juin 2003, le parquet entendit V.P. et cinq témoins. A l’exception de V.P., ils affirmèrent tous qu’ils connaissaient le requérant, mais aucun d’entre eux ne déclara toutefois l’avoir vu remettre de la drogue à O.I. ou leur en avoir parlé.

Par un réquisitoire du 15 juillet 2003, le parquet près la cour d’appel de Cluj renvoya O.I. et le requérant en jugement pour trafic de drogue et V.P. pour complicité de trafic de drogue. Le parquet demanda la réduction de la peine d’O.I. en vertu de l’article 16 de la loi n

o

143/2000.

4.

La condamnation du requérant du chef de trafic de drogues

a)

Le premier cycle procédural

L’affaire fut enregistrée par le tribunal départemental qui entendit de nouveau O.I., le requérant et V.P («

les inculpés

»). Le 23 septembre 2003, O.I. retira ses déclarations devant le parquet et démentit avoir remis de la drogue à l’agent investigateur. Il nia également avoir reçu de la drogue du requérant et précisa qu’il avait antérieurement déclaré le contraire parce que les policiers lui avaient promis la réduction de sa peine en vertu de l’article 16 de la loi n

o

143/2000. Devant le tribunal départemental, le requérant et V.P. maintinrent leurs déclarations.

Le tribunal départemental procéda aussi à l’audition de deux témoins. Aucun des deux ne déclara avoir connaissance du trafic de drogue. Le tribunal départemental tenta de recueillir les déclarations d’autres témoins, mais ils ne se présentèrent pas. Par une décision avant dire droit du 24

février 2004, le tribunal départemental renonça à leur audition.

Par un jugement du 27 février 2004, le tribunal départemental jugea les inculpés coupables des infractions punies par la loi n

o

143/2000. Pour arriver à cette conclusion, le tribunal se fonda sur les déclarations recueillies, sur la liste des numéros de téléphone appelés depuis les portables des inculpés ainsi que sur les photos prises à l’occasion de l’enquête de flagrance. Concernant les déclarations divergentes d’O.I., le tribunal ne conserva que les déclarations recueillies par le parquet, en estimant qu’elles corroboraient les autres preuves au dossier. Le tribunal départemental condamna le requérant à une peine de cinq ans et six mois pour trafic de drogues, jugeant qu’il avait procuré de la drogue à O.I. pour que celui-ci la commercialise. Le tribunal condamna O.I. également, mais réduisit sa peine sur la base de l’article 16 de la loi n

o

143/2000.

Le requérant interjeta appel, au motif que les preuves au dossier étaient insuffisantes pour justifier sa condamnation. Par un arrêt du 21 avril 2004, la cour d’appel de Cluj («

la cour d’appel

») rejeta l’appel, confirmant le jugement du 27 février 2004.

Par un arrêt du 28 octobre 2004, la Haute Cour de cassation et de justice («

la Haute Cour

») fit droit aux pourvois des inculpés et renvoya l’affaire au tribunal départemental, au motif que les preuves au dossier étaient insuffisantes pour justifier leur condamnation.

b)

Le deuxième cycle procédural

L’affaire fut de nouveau enregistrée par le tribunal départemental. Lors de l’audience du 7 février 2005, il procéda à de nouvelles auditions d’O.I. et du requérant qui confirmèrent leurs déclarations données devant le tribunal lors du premier cycle procédural. Par décision avant dire droit du même jour, le tribunal départemental autorisa, sur demande d’O.I. et du requérant, l’audition de cinq nouveaux témoins et de l’agent investigateur ainsi qu’une nouvelle expertise de la substance trouvée dans la voiture. Le tribunal demanda également au parquet de lui communiquer les photos et les enregistrements vidéo et de conversations ainsi que la documentation ayant justifié l’autorisation de l’agent investigateur.

Le 21 avril 2005, le parquet communiqua au tribunal départemental que l’autorisation de l’agent investigateur avait été donnée sur la base d’informations recueillies antérieurement par les policiers Le parquet indiqua également que seules des photos avaient été prises le 20 juin 2003 et qu’aucun enregistrement n’avait été réalisé.

Le tribunal départemental entendit trois témoins. Deux d’entre eux déclarèrent ne pas connaître le requérant. Le troisième déclara avoir fréquemment vu le requérant à son lieu de travail, mais nia avoir connaissance d’un trafic de drogue.

Le 10 juin 2006, le juge du tribunal départemental entendit l’agent investigateur en la seule présence du procureur. Il relata tous les détails de ses arrangements avec O.I., confirma qu’il savait que la drogue était de provenance ukrainienne, mais ne fit aucune mention d’une éventuelle implication du requérant.

Par un jugement du 31 janvier 2006, le tribunal départemental condamna le requérant à une peine de quatre ans et six mois de prison pour trafic de drogue. Pour arriver à cette conclusion, le tribunal se fonda sur les déclarations d’O.I. telles que formulées devant le parquet au motif qu’elles étaient plus crédibles au vu des déclarations de l’agent investigateur et des témoins. Le tribunal départemental condamna également O.I. et réduisit sa peine en application de l’article 16 de la loi n

o

143/2000.

Le requérant et O.I. interjetèrent appel et demandèrent des investigations supplémentaires. Par une décision avant dire droit du 23

mars 2006, la cour d’appel rejeta leur demande au motif que les preuves demandées n’étaient pas utiles. Par un arrêt du 11

mai 2006, la cour d’appel rejeta l’appel et confirma le jugement du tribunal départemental. La cour d’appel écarta l’assertion du requérant selon laquelle les déclarations initiales d’O.I. étaient biaisées en raison de la possibilité de réduction de la peine, au motif qu’O.I. avait été informé de ses droits procéduraux.

Par un arrêt du 20 septembre 2006, la Haute Cour rejeta les pourvois du requérant et d’O.I.

B.

Le droit interne pertinent

La loi n

o

143/2000 contient les dispositions pertinentes suivantes

:

Article 2

«

»

Article 16

«

La personne ayant commis une des infractions prévues aux articles 2-10 et qui, pendant l’enquête pénale (

urmărire penală

) dénonce et permet que d’autres personnes ayant commis des infractions liées à la drogue soient identifiées et leur responsabilité pénale engagée bénéficie d’une réduction de moitié des limites de la peine prévues par la loi.

»

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 5 §§ 1 et 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa détention provisoire.

2.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, il allègue qu’il n’a pas bénéficié d’un procès équitable, au motif qu’il a été condamné sur la seule base des déclarations incriminantes d’un co-inculpé qui a bénéficié par la suite de la réduction de moitié de sa peine et en l’absence d’autres preuves justifiant sa culpabilité.

QUESTION AUX PARTIES

Le bien-fondé de l’accusation en matière pénale dirigée contre le requérant a-t-il été examiné équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention

?