OTHYMIA INVESTMENTS BV v. THE NETHERLANDS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
OTHYMIA INVESTMENTS BV v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2015)
Societatea reclamantă, Othymia Investments B.V., este o societate de răspundere limitată (besloten vennootschap s-a întâlnit cu beperkte aansprakelijkeid) încorporată în temeiul legii Țărilor de Jos și având sediul statutar în Rotterdam. Societatea reclamantă a fost reprezentată de dl L.E.C. Neve, un consultant fiscal care practică în Rotterdam. Guvernul Țărilor de Jos („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe. La 14 decembrie 2007, ministrul adjunct al finanțelor (Staatssecretaris van Financiën) a anunțat (kennisgeving) societății reclamante cu privire la faptul că a fost solicitat de autoritățile fiscale spaniole să le furnizeze informații privind relațiile, legăturile și tranzacțiile dintre societatea reclamantă și o anumită societate din Spania, precum și informații privind conturile bancare și activitățile societății solicitantă cu o anumită bancă. În notificarea trimisă societății reclamante, ministrul adjunct a declarat că a respectat această cerere la 18 august 2007 și, respectiv, la 29 noiembrie 2007, în conformitate cu art. 1 alineatul (1) din Actul privind asistența internațională (Leving of Taxing Act) (Wet op de internationale bijstandingsverlening bij de heffing van belastingen); după caz, art. 4 din Directiva 77/799/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1977 privind asistența reciprocă a autorităților competente ale statelor membre în domeniul impozitării directe; și, după caz, art. 28 din Convenția privind prevenirea dublei impozite între Spania și Țările de Jos. Notificarea, care a fost trimisă în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Legea privind asistența internațională (Leaving of Tax) a enumerat informațiile și încuierile trimise autorităților fiscale spaniole. Acestea au inclus înregistrarea acționarilor (înregistrarea van aandeelhouders) societății reclamante; conturile anuale (jaarrekeningen) societății reclamante pentru 2003 și 2004; declarații bancare; două e-mailuri; corespondența și alte documente privind înființarea unei anumite societăți; o declarație privind proprietarii de acțiuni într-o anumită societate; și documentele care au avut legătură cu vânzarea acțiunilor. O parte din informațiile trimise a fost colectată în cursul anchetei asupra societății reclamante efectuate de administrația vamală și fiscală a Țărilor de Jos (Belaringdienst) în august 2006, care a fost anunțată în prealabil societății reclamante. La 17 decembrie 2007, societatea reclamantă a depus o obiecție (bezwaar) împotriva deciziei ministrului adjunct al finanțelor de a furniza autorităților fiscale spaniole informațiile solicitate. După ce s-a desfășurat o audiere în cadrul procedurii de opoziție, societatea reclamantă a susținut, în plus, că privanța sa de corespondență a fost încălcată de furnizarea documentelor în cauză autorităților fiscale spaniole. La 29 august 2008, ministrul adjunct a respins opoziția societății solicitantă. Argumentul său în legătură cu încălcarea dreptului la respectare a corespondenței a fost respins deoarece, în primul rând, investigația a fost efectuată pentru a furniza informații în temeiul legii privind asistența internațională (Levying of Tax) și nu în temeiul legii generale privind impozitele de stat (Algemene wet inzake rijksbelastingen); în al doilea rând, societatea reclamantă nu și-a invocat dreptul de confidențialitate al corespondenței în cursul anchetei din 2006; și, în sfârșit, corespondența nu se referă la societatea reclamantă. La 23 septembrie 2008, societatea reclamantă a apelat împotriva deciziei susținând, printre altele, că dreptul său în temeiul articolului 8 din Convenție a fost încălcat deoarece nu a existat nicio bază juridică pentru furnizarea informațiilor autorităților fiscale spaniole. Acesta a susținut, de asemenea, că ar putea suferi daune ca urmare a deciziei ministrului adjunct, că ar avea nevoie de o decizie judiciară pentru a prezenta o cerere de compensare și că a suportat costuri juridice în ceea ce privește procedura. 10. La 29 aprilie 2009, Curtea Regională Dordrecht (rechtbank) a declarat recursul inadmisibil. Acesta a susținut că societatea reclamantă nu a avut nici o poziție deoarece nu a justificat faptul că a suferit nici o pierdere ca urmare a deciziei ministrului adjunct de a furniza informațiile autorităților fiscale spaniole. 11. La 4 mai 2009, societatea reclamantă a depus un apel suplimentar la Divizia Jurisdicției Administrative (Afeling Bestursrechtspraak) a Consiliului de Stat (Raad van State) argumentând, printre altele, că a avut interes în examinarea licenței anchetei, deoarece transmiterea corespondenței sale la autoritățile fiscale spaniole constituie o interferență a articolului 8 din convenție pentru care nu a existat nicio bază juridică și necesitatea căreia într-o societate democratică este deschisă la îndoială serioasă. Societatea reclamantă a sugerat că această cerere justifică o examinare a meritelor de către o autoritate judiciară. 12. În plus, societatea reclamantă a susținut că nu numai că a fost imposibilă examinarea judiciară anterioară a deciziei subministrului adjunct, datorită faptului că, din „pentru motive urgente”, notificarea a fost dată societății solicitantă după punerea în aplicare a cererii spaniole, dar și hotărârea Curții regionale a făcut imposibilă examinarea judiciară retrospectivă. Această lipsă de remediere eficace adecvată pentru plângerea sa în temeiul articolului 8 din Convenție, așa că a susținut, a constituit o încălcare a articolului 13 din Convenție. 13. La 16 iunie 2010, Divizia de Jurisdicție Administrativă a Consiliului de Stat a respins argumentele societății reclamante și a susținut hotărârea Curții Regionale. În ceea ce privește presupusa încălcare a articolului 8 din Convenție, Comisia a afirmat că pur și simplul fapt că societatea reclamantă a solicitat o hotărâre de principiu asupra acestei chestiuni nu constituie un interes suficient. În plus, societatea reclamantă nu a justificat nici un prejudiciu material, nici nu a specificat nici un prejudiciu moral care ar fi suferit ca urmare a deciziei ministrului adjunct, cerința de prejudiciu real nu a impus drepturile societății solicitantă la punctul de a încălca art. 13 din convenție. 14. În momentul respectiv, legea privind asistența internațională (Livrarea impozitelor), astfel cum se aplică cazului dinaintea Curții, a citit după cum urmează: „1. Dispozițiile prezentei acte servesc interesul respectării obligațiilor care decurg din directivele Consiliului Uniunii Europene și al altor dispoziții juridice internaționale și interregionale privind acordarea asistenței reciproce în ceea ce privește perceperea impozitelor, precum și interesul în acest sens, în ceea ce privește sancțiunile și amenzile administrative și administrative legate de acestea. ...” „1. La cererea unei autorități competente, ministrul nostru [de finanțe] poate decide să le furnizeze informații pe care le cer și care pot servi pentru perceperea impozitelor în sensul articolului 1, precum și dobânda sau sancțiunile administrative și amenzile legate de aceasta. Ministrul nostru informează persoana de la care au fost originate informațiile și care este rezident sau localizat în Țările de Jos decizia sa de a respecta cererea de informații. În acest sens, Ministrul nostru identifică autoritățile competente care au făcut cererea și specifică informațiile care vor fi furnizate. ... Cu excepția cazului în care motivele urgente i-au dat naștere, punerea în aplicare a cererii de informații nu trebuie să aibă loc în termen de zece zile de la data notificării [...]. Atunci când motivele urgente i-au dat naștere, ministrul nostru poate ... să pună în aplicare cererea de informații înaintea persoanei din care au fost notificate informațiile originare. În acest caz, se notifică cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de patru luni de la punerea în aplicare a cererii.”1. Ministrul nostru va da instrucțiuni pentru ca un funcționar al Administrației Fiscale și Vamale să efectueze investigații în scopul furnizării de informații menționate în [secțiunea 5]...”1. Ministrul nostru nu va furniza informații dacă: a. dispoziția acesteia nu decurge din obligații în temeiul [Directivei 77/799/CEE a Consiliului] sau de alte obligații în temeiul legislației internaționale și interregionale; b. ordine publică a statului Țărilor de Jos se opun; ...” 15. În părțile sale relevante, instrucția privind asistența internațională reciprocă în perceperea impozitelor (Voorschrift internationale wderzijdse bijstand bij de heffing van belastingen) pronunțată în numele ministrului adjunct al finanțelor de către directorul general al administrației fiscală și vamale (directorul-general Belastingdienst) (Journal Oficial (Staatscourant) din 30 mai 2002, nr. 100, pagina 9) se citește după cum urmează: „1. Introducere ... acordurile internaționale relevante sunt: tratatele fiscale bilaterale, ..., Directiva 77/799/CEE a Consiliului (denumită și în continuare „Directiva privind asistența reciprocă”), ... și memorandumurile bilaterale de înțelegere dintre Țările de Jos și diferitele partenere ale tratatului. ... 1.1. Definiție Asistența reciprocă în perceperea impozitelor este agregatul posibilităților de cooperare administrativă între partenerii tratate. Schimbarea de informații fiscale face parte din acest lucru. Realizarea anchetelor pentru impozitarea reciprocă, permițând funcționarii pe teritoriul celuilalt și instituirea de controale comune pentru întreprinderile de exploatare internațională sunt alte forme. Dispoziția de „asistență la perceperea impozitelor” (heffingsbijstand) este reglementată în Țările de Jos prin Legea Asistenței Internaționale (Levigarea impozitelor). ... 3.4. Directiva 77/799/CEE [Comunitatea Economică Europeană] Directiva Consiliului din 19 decembrie 1977 privind asistența reciprocă a autorităților competente ale statelor membre în domeniul impozitării directe și al impozitării indirecte (77/799/CEE, astfel cum a fost modificată de directivele din 6 decembrie 1979 (79/1070/CEE) privind impozitul pe valoarea adăugată și din 25 februarie 1992 (92/12/CEE) pentru accize), face parte din legislația comunitară sau a Uniunii Europene (...). Directiva privind asistența reciprocă are drept scop consolidarea cooperării între autoritățile fiscale ale statelor membre ale UE în vederea combaterii mai bune a evaziunii fiscale internaționale și a fraudei fiscale. În Țările de Jos, Directiva privind asistența reciprocă este pusă în aplicare în Legea privind asistența internațională (Leasing of Impostols). ... Dispunerea de date pe baza Legii privind Asistența Internațională (Leaving of Tax) Poziția de obținere a informațiilor se deosebește de datoria de a furniza informații, fie la cerere, fie din punct de vedere automat sau spontan. Acordurile care creează aceste taxe în ceea ce privește impozitele directe și impozitul pe venit (inkomstenbelasting) sunt ... - tratatele bilaterale; ... - Directiva privind asistența reciprocă 77/799/CEE; ... Legea privind asistența internațională (Livingul taxelor) prevede furnizarea de informații la cerere, furnizarea automată de informații, furnizarea spontană de informații și prezența funcționarilor într-o altă țară în cadrul unei anchete de contabilitate (simultane). Legea privind asistența internațională (Livingul impozitelor) prevede în ce cazuri, în ce condiții și în ce mod administrația fiscală și vamală Țărilor de Jos oferă aceste forme de asistență. punctul de plecare în fiecare caz este domeniul de aplicare al obligațiilor tratatului existente într-o anumită relație tratate. Fără o obligație internațională, Țările de Jos nu pot oferi o astfel de asistență (...). 5.1.1. Viteză și termene Având în vedere termenele pentru ajustarea fiscală, care există și în alte state, este important să se ocupe cât mai rapid de o cerere străină de informații. Pregătirea rapidă a cererii de către Țările de Jos va spori, de asemenea, disponibilitatea autorității competente străine pentru a se ocupa rapid de cererile Țărilor de Jos. Prin urmare, este important ca o cerere de informații din străinătate să fie răspunsă în termen de opt săptămâni după ce este primită la unitatea de administrație fiscală și vamală (Belongdienstensteenheid). În cazurile urgente, scopul este de a răspunde în termen de patru săptămâni. ... 5.1.5. Notificarea În cazul în care informațiile pot fi furnizate, Biroul Internațional al Serviciului de Informații și Informații Fiscale (Fiscale Inlichtingen- en Opsporingsdienst, „FIOD”) va pregăti o notificare pentru partea interesată pe baza articolului 5 alineatul (2) din Legea privind Asistența Internațională (Levigarea impozitelor). În cazul în care nu există nicio fraudă sau urgență, partea interesată va fi informată cu privire la informațiile care urmează să fie furnizate înainte de efectuarea acestui lucru. Furnizarea informațiilor va fi suspendată timp de zece zile de la data notificării. În acest context, „parte interesată” înseamnă numai persoana de la care provine informațiile și care este rezident sau se află în Țările de Jos. Prin prezenta notificare, partea interesată este informată cu privire la decizia de a furniza informații cu privire la acestea unei autorități competente străine și se furnizează o descriere a informațiilor care urmează să fie furnizate. O obiecție și un recurs sunt posibile împotriva acestei notificări. O obiecție și/sau un apel pot duce la informațiile care trebuie furnizate sau furnizate efectiv, care trebuie corectate. O cerere de măsuri provizorii poate suspenda furnizarea informațiilor autorității străine (...).... 6.2. Mandat directorului general al administrației fiscală și vamală Ministrul Adjunct al Finanțelor a numit directorul general al administrației fiscală și vamală să acționeze în numele său ca autoritate competentă ... și să decidă în numele său pe baza articolului 5 din Legea de Asistență Internațională (Livrarea impozitelor) (pronunțarea de informații cu privire la o cerere din străinătate), ...” 16. În ceea ce privește cazul dinaintea Curții și în vigoare la momentul evenimentelor reclamate, Directiva 77/799/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1977 prevedea următoarele: „1. În conformitate cu dispozițiile prezentei directive, autoritățile competente ale statelor membre schimbă orice informații care le pot permite să efectueze o evaluare corectă a impozitelor asupra venitului și asupra capitalului. Se consideră că impozitele asupra venitului și asupra capitalului, indiferent de modul în care acestea sunt percepute, toate impozitele impuse asupra venitului total, asupra capitalului total sau asupra elementelor de venit sau a capitalului, inclusiv impozitele asupra câștigurilor de la eliminarea bunurilor mobiliare sau imobile, impozite asupra sumelor salariale sau salariilor plătite de întreprinderi, precum și impozite asupra aprecierii de capital.”” Autoritatea competentă a unui stat membru poate solicita autorității competente a unui alt stat membru să transmită, într-un anumit caz, informațiile menționate la art. 1 alineatul (1). Autoritatea competentă a statului solicitat nu trebuie să respecte cererea dacă se pare că autoritatea competentă a statului care face cererea nu și-a epuizat propriile surse de informații obișnuite, pe care le-ar fi putut utiliza, în funcție de circumstanțe, pentru a obține informațiile solicitate fără a exercita riscul de a pune în pericol realizarea rezultatului solicitat. În scopul transmiterii informațiilor menționate la alineatul (1), autoritatea competentă a statului membru solicitat are obligația de a efectua orice anchetă necesară pentru obținerea acestor informații.” „1. Autoritatea competentă a unui stat membru trebuie să transmită, fără cerere prealabilă, informațiile menționate la art. 1 alineatul (1), din care are cunoștință, autorității competente a oricărui alt stat membru în cauză, în următoarele circumstanțe: (a) autoritatea competentă a unui stat membru are motive de a supune că poate exista o pierdere a taxei în celălalt stat membru; (b) o persoană responsabilă de impozitare obține o reducere sau o scutire a impozitului în un stat membru care ar da naștere unei majorări a impozitelor sau a răspunderii impozitelor în celălalt stat membru; (c) tranzacțiile comerciale dintre o persoană responsabilă de impozitare într-un alt stat membru și o persoană responsabilă de impozitare în alt stat membru pot fi efectuate printr-un sau mai multe țări în astfel fel încât un economis de profituri în cadrul grupurilor de întreprinderi să poată duce la un alt stat membru sau într-un alt stat membru la un alt stat membru să evalueze răspundere; (d) autoritatea competentă de competent. (d) Autoritățile competente ale statelor membre pot, în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la art. 9, extinde schimbul de informații prevăzut la alineatul (1) la alte cazuri decât cele specificate în acest articol. Autoritățile competente ale statelor membre pot transmite reciproc, în orice alt caz, fără cerere prealabilă, informațiile menționate la art. 1 alineatul (1) din care au cunoștințe.” „Autoritatea competentă a unui stat membru care, în temeiul articolelor anterioare, este solicitată să furnizeze informații, îl transmită cât mai repede posibil. În cazul în care se confruntă cu obstacole în furnizarea informațiilor sau în cazul în care refuză să furnizeze informațiile, aceasta informează imediat autoritatea solicitantă în acest sens, indicând natura obstacolelor sau motivele refuzului acestuia. „În scopul aplicării dispozițiilor anterioare, autoritatea competentă a statului membru care furnizează informațiile și autoritatea competentă a statului membru pentru care informațiile sunt destinate poate conveni, în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la art. 9, să autorizeze prezența în primul stat membru a funcționarilor administrației fiscale a celuilalt stat membru. În hotărârea sa din 22 octombrie 2013 (Jiří Sabou/Finanční ředitelství pro hlavní město Prahu (C-276/12), „hotărârea Sabou”), Marea Camere a Curții a Uniunii Europene s-a hotărât după cum urmează: „38. Curtea a stat anterior că respectarea drepturilor de apărare este un principiu general al dreptului Uniunii Europene care se aplică atunci când autoritățile se gândesc să adopte o măsură care va afecta negativ un individ (a se vedea [Casa C349/07 Sopropé, Rec., p. I10369], punctul 36). În conformitate cu acest principiu, destinatarii deciziilor care influențează semnificativ interesele lor trebuie, prin urmare, să fie plasați într-o poziție în care să își poată prezenta în mod eficient opinia în ceea ce privește informațiile pe care autoritățile intenționează să le bazeze (a se vedea, printre altele, C‐32/95 P, Comisia/Lisrestal și alții, Rec. 1996, p. I‐5373, punctul 21, și Sopropé, punctul 37). Autoritățile statelor membre sunt supuse acestei obligații atunci când iau decizii care intră în domeniul de aplicare al legislației Uniunii Europene, chiar dacă legislația Uniunii Europene aplicabilă nu prevede în mod expres o astfel de cerință procedurală (a se vedea Sopropé, punctul 38, și Hotărârea C-383/13 PPU G și R [2013], Rec. p. 35). 39. Se pune întrebarea dacă decizia unei autorități competente ale unui stat membru de a solicita asistență de la o autoritate competentă a unui alt stat membru și decizia acestuia de a examina martorii în scopul de a răspunde la această cerere constituie acte care, din cauza consecințelor acestora pentru contribuabil, fac necesar să fie ascultate. 40. Toate statele membre care au prezentat observații Curții au susținut că o cerere de informații de către un stat membru transmisă autorităților fiscale ale unui alt stat membru nu constituie un act care dă naștere unei astfel de obligații. Ei consideră, în mod corect, că, în cadrul procedurilor de inspecție fiscală, etapa de anchetă, în care sunt colectate informații și care include cererea de informații de către o autoritate fiscală către alta, trebuie să fie distinsă de stadiul litigios, între autoritățile fiscale și contribuabilul, care începe atunci când contribuabilul este trimis ajustarea propusă. 41. În cazul în care autoritățile colectează informații, acestea nu sunt obligate să notifice contribuabilului acestui lucru sau să obțină punctul său de vedere. 42. O cerere de asistență efectuată de autoritățile fiscale în temeiul Directivei 77/799 face parte din procesul de colectare a informațiilor. 43. Același lucru se aplică în ceea ce privește răspunsul efectuat de autoritățile fiscale solicitate și anchetele efectuate în acest scop de autoritățile respective, inclusiv examinarea martorilor. 44. Rezultă că respectarea drepturilor apărării contribuabilului nu necesită participarea contribuabilului la cererea de informații trimisă de statul membru solicitant statului membru solicitat. Nici nu necesită ca contribuabilul să fie ascultat la momentul în care anchetele, care pot include examinarea martorilor, să fie efectuate în statul membru solicitat sau înainte ca acest stat membru să transmită informațiile statului membru solicitant. 45. Cu toate acestea, nu există nimic care să împiedice un stat membru să extindă dreptul de a fi ascultat în alte părți ale etapei investigației, prin implicarea contribuabilului în diferite etape ale colectării informațiilor, în special examinarea martorilor 46. În consecință, răspunsul la primele și a doua întrebări este că dreptul Uniunii Europene, deoarece rezultă în special din Directiva 77/799 și dreptul fundamental de a fi auzit, trebuie interpretat ca fiind neconferitor unui contribuabil al unui stat membru fie dreptul de a fi informat de o cerere de asistență a statului membru respectiv adresată unui alt stat membru, în special pentru a verifica informațiile furnizate de contribuabilul respectiv în declarația sa de venit, fie dreptul de a participa la formularea cererii adresate statului membru solicitat, fie dreptul de a lua parte la examinarea martorilor organizați de statul membru solicitat.” și a statului membru solicitat, astfel cum urmează: „1. Legislația Uniunii Europene, care rezultă în special din Directiva 77/799/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1977 privind asistența reciprocă de către autoritățile competente ale statelor membre în domeniul impozitării directe și impozitării primelor de asigurare, astfel cum a fost modificată de Directiva 2006/98/CE a Consiliului din 20 noiembrie 2006 și dreptul fundamental de a fi auzit, trebuie interpretat ca fiind neconferitor unui contribuabil al unui stat membru, fie dreptul de a fi informat de o cerere de asistență a statului membru respectiv adresată unui alt stat membru, în special pentru a verifica informațiile furnizate de contribuabilul respectiv în declarația de impozit pe venit, sau dreptul de a participa la formularea cererii adresate statului membru solicitat, fie dreptul de a participa la examinarea martorilor organizați de statul membru solicitat. Directiva 77/799, astfel cum a fost modificată de Directiva 2006/98, nu reglementează problema circumstanțelor în care contribuabilul poate contesta exactitatea informațiilor transmise de statul membru solicitat și nu impune nicio obligație specială în ceea ce privește conținutul informațiilor transmise.” 18. Spania s-a alăturat Comunităților Europene la 1 ianuarie 1986 în conformitate cu dispozițiile unui tratat de aderare semnat la 12 iunie 1985. Părțile la Tratatul de aderare, în plus față de Regatul Spaniei (de data aceasta succesorul statului Spaniei) erau statele membre existente (inclusiv Regatul Țărilor de Jos) și Republica Portugheză. 19. Adăugată la Tratatul de aderare a fost un act privind condițiile de aderare a Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze și ajustarea tratatelor, care, în partea sa relevantă, prevede următoarele: „De la data aderării, dispozițiile tratatelor inițiale și actele adoptate de instituțiile Comunităților înainte de aderare sunt obligatorii pentru noile state membre și se aplică în statele respective în condițiile prevăzute în tratatele respective și în prezentul act.” 20. În momentul evenimentelor, și în partea sa relevantă, Convenția dintre Guvernul Regatului Țărilor de Jos și Guvernul statului Spaniei pentru evitarea dublei impozite în ceea ce privește impozitele pe venit și pe capital (Tractatenblad (Serie de tratate Țărilor de Jos) 1971, nr. 144), prevăzută după cum urmează (text oficial și autoritar englez): „1. Autoritățile competente ale statelor interacționează astfel de informații (în ceea ce privește informațiile pe care aceste autorități le dispun în ordinea corespunzătoare) după cum este necesar pentru punerea în aplicare a prezentei convenții. Orice informație astfel schimbată este tratată ca secretă și nu trebuie divulgată oricărei persoane sau autoritățile decât cele vizate de evaluarea sau colectarea taxelor care fac obiectul prezentei convenții. În niciun caz dispozițiile alineatului (1) nu se interpretează astfel încât să impună unei dintre state obligația: a. să efectueze măsuri administrative în contradicție cu legislația sau practica administrativă a acestuia sau a celuilalt stat; b. să furnizeze informații care nu sunt obținute în temeiul legislației sau în cursul normal al administrării acestuia sau al celuilalt stat; c. să furnizeze informații care ar divulga orice secret comercial, comercial sau profesional sau orice proces comercial sau de informare care ar fi contrar politicii publice.”