BRANDAO FREITAS LOBATO c. PORTUGAL

Procedura penală Reclamanta a fost ministrul Justiției Timorului de Est din 7 august 2007 până în august 2012. La o dată nespecificată, două investigații fuseseră deschise împotriva ei și soțului ei sub acuzația de corupție, administrare defectuoasă, abuz de putere și falsuri și folosire de falsuri referitoare la două licitații publice care fuseseră deschise în 2008 în timp ce era la conducerea Ministerului Justiției. În urma acestor investigații, reclamanta a fost pusă sub acuzare pentru corupție, abuz de putere și, soțul ei, de asemenea, pentru falsuri și folosire de falsuri. Cauza a fost trimisă în judecată în fața tribunalului din Dili, a fost repartizată unei camere compuse din trei judecători din care făcea parte judecătorul internațional P. T., pus la dispoziție de Portugalia în cadrul programului de cooperare bilaterală cu Timorul de Est (a se vedea mai jos). Tribunalul din Dili a pronunțat hotărârea sa la 8 iunie 2012. A achitat reclamanta de acuzațiile de corupție, administrare defectuoasă și abuz de putere și, considerând că acesta era regimul cel mai favorabil, a declarat-o vinovată de acuzația de participare economică ilicit în afaceri în cadrul primului contract de licitație publică în conformitate cu art. 299 din codul penal timorez. Pentru a justifica decizia sa, a ținut cont în special de mesaje trimise de reclamantă de pe telefonul ei mobil. A condamnat-o la cinci ani de închisoare și la plata sumei de 4 325 dolari americani (în continuare „USD") pentru prejudiciul material cauzat Statului. În speța, tribunalul a considerat că reclamanta obținuse un beneficiu propriu prin intermediul unei întreprinderi private căruia licitația publică în cauză fusese adjudecată de Ministerul Justiției, fără a respecta principiile egalității, interesului general și transparenței procedurii, cu prejudiciul Statului de 4 325 dolari. Soțul reclamantei a fost achitat de toate acuzațiile care fuseseră deschise împotriva sa. La 22 iunie 2012, reclamanta a atacat hotărârea în fața curții de apel, contestând: - aprecierea probelor; - folosirea dovezilor ilegale, în special a mesajelor de pe telefonul mobil; - folosirea, fără consimțământul ei, a declarațiilor făcute în cursul investigației; - recurul la martori care ar fi trebuit puși sub acuzare; - neaudierea ca martor a soțului reclamantei; - recodificarea juridică a faptelor fără ca ea să poată lua poziție; - pedeapsa fixată; În aceeași zi, procuratura a interjetat de asemenea apel împotriva deciziei cerând condamnarea soțului reclamantei pentru abuz de putere, participare economică ilicit și falsuri și folosire de falsuri și cerând ca aceasta să fie de asemenea declarată vinovată de acuzația de abuz de putere. La 11 decembrie 2012, curtea de apel a pronunțat hotărârea sa. Considerând că reclamanta omisese să precizeze mijloacele sale în concluziile apelului, a examinat totuși întrebările privind nulitatea hotărârii și lipsa acțiunilor probatorii, respingând-le. În hotărârea sa, curtea de apel a admis parțial apelul format de procuratură. A condamnat soțul reclamantei la o pedeapsă cumulată de cinci ani de închisoare pentru participare economică ilicit și administrare defectuoasă în cadrul celor două licitații publice în cauză. Privind daunele și prejudiciile, a condamnat reclamanta și soțul ei la plata comună de 4 325 USD pentru prejudiciul cauzat Statului în cadrul primei licitații publice și soțul la 52 376,14 pentru cel cauzat în cadrul celei de-a doua. Această hotărâre a fost pronunțată cu unanimitate de cei trei judecători care compuneau atunci camera: G. S., D. S și C. G, acesta din urmă fiind judecător internațional, detașat din Portugalia în cadrul programului de cooperare bilaterală cu Timorul de Est.

Recursul de anulare și de neconstituționalitate La 21 decembrie 2012, reclamanta a susținut nulitatea hotărârii din 11 decembrie 2012 a curții de apel, considerând în special că aceasta nu răspunduse la mijloacele ridicate în cadrul memorandumului ei de apel. La 27 decembrie 2012, reclamanta a format un recurs de neconstituționalitate, în conformitate cu art. 152 din Constituție, împotriva hotărârii din 11 decembrie 2012, în fața curții de apel, exercitând funcțiile Curții Supreme în baza articolului 110 din Statutul magistraților. Ca sprijin pentru recursul ei, considera că faptul că hotărârea din 11 decembrie 2012 omisese să răspundă la mijloacele ridicate în memorandumul ei de apel și interpretarea făcută de aceasta a dreptului intern nu era în conformitate cu Constituția. Printr-o hotărâre din 18 ianuarie 2013, adoptată cu unanimitate de camera compusă din judecătorii care avuseră să se pronunțe în hotărârea din 11 decembrie 2012, și anume judecătorii G. S., D.S. și C.G., curtea de apel a respins pretenția reclamantei, considerând că nicio neconstituționalitate și nicio nulitate nu era de remarcat privind hotărârea care fusese pronunțată la 11 decembrie 2012, ordonând astfel executarea sentinței. Reclamanta a fost pusă în detenție la 22 ianuarie 2013. La o dată nespecificată, reclamanta a sesizat președintele curții de apel cu un recurs plângând în special că hotărârea din 18 ianuarie 2013 fusese judecată de aceiași judecători care compuneau camera care se pronunțase asupra hotărârii din 11 decembrie 2012. Considera că, având în vedere că Curtea Supremă nu fusese încă instituită în Timorul de Est, decizia ar fi trebuit luată de curtea de apel reunită în sesiune plenară. Denunța în plus detenția sa pe motiv că sentința nu fusese încă definitivă. La 1 februarie 2013, curtea de apel a pronunțat o hotărâre de respingere. Considera că faptul că compoziția sa fusese aceeași în cadrul apelului și recursului de neconstituționalitate nu vătămas nulitatea. Camera era compusă din judecătorii J. G., R. P. și M.P. Judecătorii J. G și R.P. erau judecători internaționali (a se vedea mai sus), acesta din urmă de naționalitate portugheză.

Cererile de habeas corpus La 23 ianuarie 2013, biroul apărătorului public a sesizat curtea de apel cu o cerere de habeas corpus, susținând că reclamanta fusese incarcerată înainte ca hotărârea tribunalului din Dili din 8 iunie 2012 să devină definitivă. Denunța lipsa de imparțialitate a curții de apel pe motiv că aceeași compoziție a curții de apel examinase apelul și recursul de neconstituționalitate. Printr-o hotărâre din 30 ianuarie 2013, cu două voturi ale judecătorilor J. G. (în calitate de referent) și M.N.G. contra celui al lui C. X., curtea de apel a respins cererea reclamantei. Privind lipsa de imparțialitate a curții de apel în compoziția care se pronunțase printr-o hotărâre din 18 ianuarie 2013, s-a exprimat în felul următor: „(...) Curtea de apel nu este simultan un tribunal care apreciază legalitatea deciziilor tribunalelor de primă instanță și un tribunal distinct privind aprecierea întrebărilor de constituționalitate. Este doar un tribunal cu competențe de a aprecia deciziile tribunalelor interne, inclusiv privind constituționalitatea interpretării normelor. Prin urmare, Curtea Supremă, sau în speța concretă, curtea de apel, este unică și nu un amestec al diverselor tribunale, în special un tribunal constituțional care nu are nicio consacrare constituțională (art. 123 din Constituție). În speța, curtea de apel deține competențe constituționale dincolo de competențele privind recursul deciziilor pronunțate în primă instanță. Dar rămâne întotdeauna același tribunal, de aceea aceeași cameră trebuie să cunoască toate întrebările în măsura în care Constituția îi recunoaște această competență. (...) este evident că curtea de apel decide în ultimă instanță, nu există nicio normă specială stabilind un regim diferit pentru întrebările de neconstituționalitate (...). (...) Privind ceea ce reclamanta consideră ca al doilea ordin, în măsura în care este vorba despre o decizie a unui tribunal asupra unei reclamații, care ridica de asemenea nulități și neconstituționalități, aceasta trebuia obligatoriu să fie adoptată de aceeași compoziție după cum impune legea (...). Această decizie nu este ea însăși, evident, pasibilă de reclamație. Deci, va trebui să se concluzioneze că în speța, nu există nicio viață privind hotărârea care a fost pronunțată, aceasta a devenit definitivă făcând decizia de condamnare a reclamantei finală și executorie, nu e deci închisoare ilegală la adresa ei. (...)" La 19 aprilie 2013, reclamanta a sesizat curtea de apel cu un recurs extraordinar de revizuire a deciziei care fusese pronunțată privind cererea de habeas corpus. Susținea că existau elemente noi probând lipsa de imparțialitate a judecătorilor care se pronunțaseră la acea ocazie. Se referea în special la un mesaj electronic trimis, la 31 ianuarie 2013, de judecătorul R. P. unei foste magistrate portugheză care exercitase funcții de inspectoare judiciară la Timorul de Est unde expunea circumstanțele în care hotărârea fusese pronunțată privind cererea de habeas corpus, în special: - că el însuși redactase proiectul de hotărâre pentru judecătorul J. G. care intervenea în speța aceasta ca referent; - că judecătorul J. G. fusese obligat să voteze în favoarea respingerii cererii sub pedeapsa de a nu-și rescrie contractul de judecător internațional în Timorul de Est; - că judecătorul J. G. reușise să convingă judecătoarea timoreza M.N.G. să facă parte din compoziția camerei pentru a evita ca aceasta să fie formată doar din judecători internaționali; - că el și judecătorul C.G. recuperaseră credibilitatea de la această situație. La 9 mai 2013, procurorul general al republicii a cerut recuzarea judecătorului C.X., susținând că declarațiile făcute de acesta mass-media privind cauza penală în cauză ar putea pune în cauză imparțialitatea sa în cadrul acestui recurs. La diferite date, reclamanta a cerut de asemenea ca judecătorii D.S, J.G., M.N.G, G.S., C.G., R.P. și C.X. să fie împiedicați în măsura în care se pronunțaseră deja în cadrul procedurii penale ceea ce putea compromite imparțialitatea lor. Printr-o decizie din 4 iulie 2013, compusă din judecătorii C.X. (în calitate de președinte), C.G., M.N.G., G.S., J.G. și R.P., adunarea plenară a curții de apel a respins, cu un vot contra al judecătorului C.X., cererea de recuzare a judecătorului D.S. pe motiv că nu existau elemente de fapt justificând temerile reclamantei privind lipsa de imparțialitate a acestuia. Prin diferite decizii pronunțate aceeași zi, curtea plenară a curții de apel a respins, cu vot majoritar, cu votul contra al judecătorului C.X., cererile de recuzări care fuseseră formulate de reclamantă împotriva judecătorilor J.G., M.N.G, G.S., C.G., R.P. Compoziția curții plenare privind diferitele cereri era următoarea: - judecătorii C.X. (în calitate de președinte), G.S. (referent), M.N.G., D.S., R.P. și C.G., privind cererea de recuzare a judecătorului J.G.; - judecătorii C.X. (în calitate de președinte), R.P. (referent), G.S., D.S., J.G. și C.G., privind cererea de recuzare a judecătorului M.N.G. - judecătorii C.X. (în calitate de președinte), J.S., M.N.G., D.S., R.P. și C.G., privind cererea de recuzare a judecătorului G.S. - judecătorii C.X. (în calitate de președinte), D.S. (referent), M.N.G., R.P., G.S. și J.G., privind cererea de recuzare a judecătorului C.G. - judecătorii C.X. (în calitate de președinte), M.N.G (referent), J.G., D.S., G.S. și C.G., privind cererea de recuzare a judecătorului R.P. Printr-o decizie din 16 august 2013, cu vot unanim, adunarea plenară a curții de apel, compusă în speța de judecătorii D.S. (acționând în calitate de președinte, în substituția judecătorului C.X), C.G. (în calitate de referent), J.G., R.P. și G.S., a admis cererea de recuzare formulată de procuratură privind judecătorul C.X. Consideră că acesta criticase deciziile adoptate în cadrul procedurii penale în cauză în cursul a două interviuri acordate jurnaliștilor ceea ce putea pune în cauză imparțialitatea sa în speța concretă. Privind fondul cererii de revizuire a reclamantei, printr-o hotărâre din 16 august 2013, compusă din judecătorii C.G., D.S. și R.P., curtea de apel a respins pretensiile reclamantei pe motiv că nu invocasem fapte noi și că conduita ilegală a judecătorilor portughezi în cursul procedurii nu fusese dovedită.

Plângerea pentru dez din justiție La 14 aprilie 2013, reclamanta a sesizat procurorul general al republicii cu o plângere împotriva judecătorilor R.P., J.G., M.N.G. și C.G. pentru dez din justiție în cadrul procedurii penale la adresa ei. Ca sprijin pentru plângerea sa, se referea la mesajul electronic trimis de judecătorul R.P. unei magistrate portugheză unde descria circumstanțele în care hotărârea fusese pronunțată privind cererea de habeas corpus. Printr-o ordonanță din 3 mai 2013, procurorul general adjunct a clasat cauza fără curs considerând că nimic nu indica faptul că crima de dez din justiție fusesem comisă. Privind elementele de proba, consideră că nu putea lua în considerare mesajul electronic la care se referea reclamanta în măsura în care sechestrul acestuia nu fusesem autorizat de o autoritate judiciară. A ordonat, de altfel, deschiderea unei investigații sub acuzația de denunțare calomniasă împotriva reclamantei. La 9 mai 2013, Apărătorul public a apelat, în numele reclamantei, a acestei decizii denunțând faptul că martori nu fuseseră audiți și că documente nu fuseseră luate în considerare, în special mesajul electronic litigios.

Plângerile depuse în fața Consilului Superior al Magistraturii în Timorul de Est și Portugalia La 4 martie 2013, reclamanta a sesizat Consilul Superior al Magistraturii în Portugalia cu o cerere plângând-se de diverse nerespectări în cadrul procedurii penale deschise împotriva ei și de responsabilitatea judecătorilor portughezi R.P. și C.G. la acea ocazie. La 7 martie 2013, Consilul Superior al Magistraturii în Portugalia a deschis o investigație. La data introducerii cererii în fața Curții, procedura era încă pe rol la nivel intern. La o dată nespecificată, reclamanta a prezentat o plângere în fața Consilului Superior al Magistraturii Timorului de Est denunțând atitudinea judecătorilor care avuseră să se pronunțe cu privire la recursurile ei. Rezultatul acestei proceduri nu este precizat.

Dezvoltări posterioare introducerii cererii Prin decret președintelui din 30 august 2014, reclamanta a beneficiat de o grație și a fost eliberată. B. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante ale Statutului magistraților, aprobat prin legea 21/85 din 30 iulie 1985 în redactarea rezultată din legea 9/2011 din 12 aprilie 2011, se citesc în felul următor: art. 10-A Dispense de serviciu „1. Dacă nu există inconveniente, despensiile de serviciu pot fi acordate magistraților de Consilul Superior al magistraturii pentru a participa la congrese, simpoziuni, cursuri, seminare și alte evenimente care se desfășoară în interior sau în străinătate care prezintă o legătură cu activitățile profesionale. (...) 3. Se aplică de asemenea magistraților, cu adaptările necesare, ceea ce este prevăzut în legea generală privind regimul bursierilor, în interior sau în străinătate, atunci când au intenția de a participa la programe de muncă sau studii, sau de a urma cursuri sau stagii de interes public recunoscut. 4. Ceea ce este indicat la numărul anterior va face obiectul unei ordonanțe a ministrului Justiției, pe baza propunerii Consilului Superior al magistraturii, fixând durata respectivă, condițiile și termenii." art. 82 Infracțiune disciplinară „Constituie infracțiune disciplinară faptele (...) practicate de magistrați în încălcarea datoriilor profesionale și actele și omisiunile din viața lor publică sau care au repercusiuni asupra acesteia, incompatibile cu demnitatea indispensabilă pentru exercitarea funcțiilor sale." art. 83 Autonomia jurisdicției disciplinare „1. Procedura disciplinară este independentă de procedura penală. 2. Atunci când existența unei infracțiuni penale este constatată în cadrul unei proceduri disciplinare, aceasta este imediat adusă la cunoștința Consilului Superior al magistraturii." art. 85 „1. Magistrații sunt supuși următoarelor pedepse: a) avertismentul; b) amenda; c) mutația; d) suspendarea exercițiului; e) inactivitatea; f) pensionarea anticipată; g) revocarea. (...)" art. 111 „Revine Consilului Superior al magistraturii instituirea procedurilor disciplinare împotriva judecătorilor." art. 3 § 2 din legea nr. 58/2008 din 9 septembrie 2008 reglementând disciplina funcționarilor prevede: „(...) 2. Datoriile generale ale funcționarilor sunt: a) Datoria de urmărire a interesului general; b) Datoria de neutralitate; c) Datoria de imparțialitate; d) Datoria de informare; (...) g) datoria de loialitate; h) datoria de corectitudine; (...)" C. Dreptul relevant al Timorului de Est Fostă colonie portugheză, anexată de Indonezia în 1976, Republica Democratică Timor de Est este un stat independent din 20 mai 2002, ca urmare a referendumului privind autodeterminarea realizat la 30 august 1999 sub auspiciile ONU. 1. Constituția La 30 martie 2002, Timorul de Est a aprobat Constituția. Aceasta a intrat în vigoare la ziua independenței țării. Dispozițiile relevante ale Constituției se citesc în felul următor: art. 124 Curte Supremă „1. Curtea Supremă este organul cel mai înalt din ierarhia tribunalelor; garantează aplicarea uniformă a legii, dispunând de jurisdicție pe întreg teritoriul. 2. Revine de asemenea Curții Supreme să administreze justiția în materie juridico-constituțională și electorală. (...)" art. 152 Controlul concret al constituționalității „1. Este posibil a se apela la Curtea Supremă a deciziilor tribunalelor: (...) b) Care aplică norme a căror neconstituționalitate a fost ridicată în cursul procedurii; 2. Recursul prevăzut la litera b) a numărului anterior nu poate fi interjetat decât de partea care a ridicat chestiunea neconstituționalității. (...)" 2. Statutul magistraților Legea 8/2002 din 20 septembrie 2002, cu redactarea legii 11/2004 din 29 decembrie 2004 reglementează Statutul magistraților Timorului de Est. Dispozițiile relevante ale acestei legi se citesc în felul următor: art. 110 Curtea de apel „1. Curtea de apel exercită competențele care revin Curții Supreme până să aceasta funcționeze. 2. Până la instalarea și debutul funcționării Curții Supreme, judecătorii curții de apel pot fi numiți de Consilul Superior al magistraturii, dintre judecătorii categoriei inferioare la prima și judecătorii stagiari, ținând cont de evaluarea și clasamentul lor, sau jurști recunoscuți pentru merit dispunând de cel puțin opt ani de activitate profesională în domeniu dreptului. (...) 4. Președintele curții de apel este numit de președintele Republicii dintre judecătorii acestui tribunal, pentru un mandat de 4 ani reînnoibil. (...)" art. 111 Judecători internaționali „1. Consilul Superior al magistraturii poate, dacă se dovedește necesar și convenit, selecta, prin intermediul unui concurs, judecători internaționali dispunând de cel puțin cinci ani de experiență, provenind dintr-un sistem judiciar de drept civil și specializat în drept comparativ, pentru ca aceștia să se integreze provizoriu în organizația judiciară Timorului de Est. 2. Dispozițiile prezentei legi se aplică, cu adaptările necesare, judecătorilor internaționali care exercită funcții în organizația judiciară Timorului de Est." 3. Protocolul privind detașarea judecătorilor portughezi la Timorul de Est În cadrul programului de cooperare bilaterală dintre Portugalia și Timorul de Est, la 21 august 2008, Ministerul Justiției Timorului de Est, Ministerul Justiției Portugalului și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare au semnat un protocol privind îndeplinirea misiunilor profesionale de judecători portughezi în cadrul organizației judiciare Timorului de Est. Dispozițiile relevante ale acestui Protocol se citesc după cum urmează: art. 2 „Misiunea profesională pe care magistrații judecătorești și ai ministerului public portughez o îndeplinesc la Timorul de Est, în cadrul Programului PNUD pentru sectorul justiției va fi realizată în baza regimului juridic care permite păstrarea legăturilor lor contractuale din Portugalia precum și a drepturilor și datoriilor profesionale și salariale care sunt inerente legăturilor respective." art. 8 „Fiecare misiune va avea durata unui an, cu posibilitatea de a fi reînnoită pentru perioade identice, sub condiția ca: a) Consilul de Coordonare pentru Justiție al Timorului de Est să manifeste voința în acest sens; b) Magistratul în cauză să exprime voința în acest sens; c) Autoritățile portughezeade Consilul Superior al magistraturii sau biroul procurorului general al Republicii să-și dea acordul privind continuarea colaborării; d) PNUD al Timorului de Est să aprobe de asemenea prelungirea misiunii." 4. Codul penal al Timorului de Est art. 299 din Codul Penal se citește în felul următor: „Funcționarul care trebuie, din motiv al exercitării unei funcții publice, să intervină într-un contract sau altă operație sau activitate, și profită de această condiție pentru a obține la propriul profit sau pentru profit unui terț, direct sau prin intermediul unei persoane, un avantaj patrimonial, sau, sub o altă formă, o participare economică ilicit la afaceri, și, în acest mod, cauzează prejudiciu interesului public pe care îl era dator să administreze, controleze, apere și urmărească, este pedepsit cu o pedeapsă de închisoare de la doi la opt ani." PRETENSII Având în vedere participarea, în cadrul programului de cooperare bilaterală dintre Portugalia și Timorul de Est din 21 august 2008, a judecătorilor internaționali de naționalitate portugheză la procedura penală deschisă împotriva ei la Timorul de Est, reclamanta se bazează pe art. 1 din Convenție pentru a prezenta următoarele prețuri: 1. Invocând art. 5 § 1 din Convenție, reclamanta denunță caracterul ilegal al detenției sale care a avut loc la 22 ianuarie 2013. 2. Din perspectiva articolului 6 § 1 din Convenție, consideră că nu beneficiată de un proces echitabil având în vedere că tribunalele nu răspunseseră la mijloacele ridicate în apărarea sa și recodificau faptele fără a respecta principiul contradictoriului. Sustine în plus lipsa de imparțialitate a judecătorilor. La acea ocazie, susține că aceiași judecători în cadrul curții de apel se pronunțaseră asupra două recururi pe care le interjecesem. Afirmă că judecătorii portughezi având să intervină în deciziile luate în cursul procedurii nu persecau obiectiv de a administra justiția ci doar acela de a-și asigura credibilitatea în fața omoloagelor timoreze. 3. Tot pe terenul articolului 6 § 1 din Convenție, consideră că procedura în fața Consilului Superior al magistraturii din Portugalia a nerespectат termenul rezonabil în ciuda urgență. 4. Pe terenul articolului 7, reclamanta consideră că condamnarea sa rezultă din aplicarea retroactivă a legii penale cea mai nefavorabilă. 5. Din perspectiva articolului 8, reclamanta se plânge că interceptarea comunicațiilor telefonice, în special a mesajelor electronice, care a fundamentat condamnarea sa, nu fusesem efectuată în conformitate cu dreptul intern.

La procédure pénale La requérante fut ministre de la Justice du Timor-Oriental du 7 août 2007 à août 2012. À une date non précisée, deux enquêtes furent engagées contre elle et son époux des chefs de corruption, gestion fautive ( administração danosa) , abus de pouvoir et faux et usage de faux concernant deux marchés publics qui avaient été ouverts en 2008 alors qu’elle était à la tête du ministère de la Justice. À l’issue de ces enquêtes, la requérante fut mise en examen des chefs de corruption, d’abus de pouvoir et, son époux, également des chefs faux et usage de faux. L’affaire fut renvoyée en jugement devant le tribunal de Dili ( Tribunal distrital de Díli ), elle fut attribuée à une chambre composée de trois juges dont faisait partie le juge international P. T., mis à disposition par le Portugal dans le cadre du programme bilatéral de coopération avec le Timor-Oriental (voir infra). Le tribunal de Dili prononça son jugement le 8 juin 2012. Il acquitta la requérante des chefs de corruption, gestion fautive et abus de pouvoir et, estimant qu’il s’agissait du régime le plus favorable, la déclara coupable du chef de prise illégale d’intérêts ( participação económica em negócio ) dans le cadre du premier contrat de marché public conformément à l’article 299 du code pénal timorais. Pour fonder sa décision, il tint compte notamment de messages envoyés par la requérante à partir de son téléphone portable. Il la condamna à cinq ans de prison et au paiement de la somme 4 325 dollars américains (ci-après « USD ») pour le préjudice matériel causé à l’État. En l’occurrence, le tribunal considéra que la requérante avait obtenu un bénéfice propre par l’intermédiaire d’une entreprise privée à qui le marché public en cause avait été adjugé par le ministère de la Justice, sans respecter les principes de l’égalité, de l’intérêt général et de la transparence de la procédure, pour un préjudice de l’État de 4 325 dollars. L’époux de la requérante fut quant à lui acquitté de tous les chefs qui avait été ouverts contre lui. Le 22 juin 2012, la requérante attaqua le jugement devant la cour d’appel ( Tribunal de Recurso ), contestant : - l’appréciation des preuves ; - l’utilisation de preuves illégales, notamment de messages de son téléphone portable ; - l’utilisation, sans son consentement, de déclarations qu’elle avait faites au cours de l’enquête ; - le recours à des témoins qui auraient dû être mis en examen ; - la non-audition comme témoin de l’époux de la requérante ; - la requalification juridique des faits sans qu’elle n’ait pu se prononcer à cet égard ; - la peine fixée ; Le même jour, le parquet interjeta également appel de la décision réclamant la condamnation de l’époux de la requérante pour abus de pouvoir, prise illégale d’intérêts et faux et usage de faux et demandant que cette dernière soit aussi déclarée coupable du chef d’abus de pouvoir. Le 11 décembre 2012, la cour d’appel prononça son arrêt. Estimant que la requérante avait omis de préciser ses moyens dans les conclusions de son recours, elle examina cependant les questions portant sur la nullité de l’arrêt et le manque d’actions probatoires, les rejetant. Dans son arrêt, la cour d’appel fit partiellement droit au recours qui avait été formé par le parquet. Elle condamna l’époux de la requérante à une peine cumulée de cinq ans de prison pour prise illégale d’intérêt et gestion fautive dans le cadre des deux marchés publics concernés. Pour ce qui est des dommages et intérêts, il condamna la requérante et son époux au paiement conjoint de 4 325 USD pour le préjudice causé à l’État dans le cadre du premier marché public et son époux à 52 376,14 pour celui causé dans le cadre du second. Cet arrêt fut prononcé à l’unanimité par les trois juges qui composaient alors la chambre : G. S., D. S et C. G, ce dernier étant un juge international, détaché du Portugal dans le cadre du programme bilatéral de coopération avec le Timor-Oriental.

Le recours en nullité et en inconstitutionnalité Le 21 décembre 2012, la requérante argua la nullité de l’arrêt du 11 décembre 2012 de la cour d’appel, estimant notamment que celle-ci n’avait pas répondu aux moyens qu’elle avait soulevées dans le cadre de son mémoire en appel. Le 27 décembre 2012, la requérante forma un recours en inconstitutionnalité, conformément à l’article 152 de la Constitution, contre l’arrêt du 11 décembre 2012, devant la cour d’appel, exerçant les fonctions de la Cour suprême en vertu de l’article 110 du Statut des magistrats ( Estatuto dos Magistrados). A l’appui de son recours, elle estimait que le fait que l’arrêt du 11 décembre 2012 ait omis de répondre aux moyens qu’elle avait soulevés dans son mémoire en appel et l’interprétation faite par celle-ci du droit interne n’était pas conforme à la Constitution. Par un arrêt du 18 janvier 2013, adopté à l’unanimité par la chambre composée des juges qui avaient eu à statuer dans l’arrêt du 11 décembre 2012, à savoir les juges G. S., D.S. et C.G., la cour d’appel débouta la requérante de sa prétention, estimant qu’aucune inconstitutionnalité et aucune nullité n’étaient à relever s’agissant de l’arrêt qui avait été prononcé par le 11 décembre 2012, ordonnant ainsi l’exécution du jugement. La requérante fut mise en détention le 22 janvier 2013. À une date non précisée, la requérante saisit le président de la cour d’appel d’un recours en se plaignant notamment que l’arrêt du 18 janvier 2013 ait été jugé par les mêmes juges qui avaient composé la chambre ayant statué sur l’arrêt du 11 décembre 2012. Elle estimait qu’étant donné que la Cour suprême n’avait pas encore été mise en place au Timor-Oriental, la décision aurait dû être prise par la cour d’appel réunie en session plénière. Elle dénonçait en outre sa mise en détention au motif que le jugement n’était pas encore devenu définitif. Le 1 er février 2013, la cour d’appel prononça un arrêt de rejet. Elle considéra que le fait que sa composition ait été la même dans le cadre de l’appel et du recours en inconstitutionnalité n’avait pas emporté la nullité. La chambre était composée des juges J. G., R. P. et M.P. Les juges J. G et R.P. étaient des juges internationaux (voir supra) , ce dernier de nationalité portugaise.

Les demandes en habeas corpus Le 23 janvier 2013, le cabinet du défendeur public ( Gabinete do Defensor Público) saisit la cour d’appel d’une demande en habeas corpus, alléguant que la requérante avait été incarcérée avant que l’arrêt du tribunal de Dili du 8 juin 2012 ne devienne définitif. Il dénonçait le manque d’impartialité de la cour d’appel au motif que la même composition de la cour d’appel avait examiné l’appel et le recours en inconstitutionnalité. Par un arrêt du 30 janvier 2013, par deux voix des juges J. G. (en qualité de rapporteur) et M.N.G. contre celle de C. X., la cour d’appel rejeta la demande de la requérante. Quant au manque d’impartialité de la cour d’appel dans sa composition ayant statué par un arrêt du 18 janvier 2013, elle s’exprima comme suit : « (...) (...) La cour d’appel n’est pas simultanément un tribunal qui apprécie la légalité des décisions des tribunaux de première instance et un tribunal distinct pour ce qui est de l’appréciation des questions de constitutionnalité. Il s’agit à peine d’un tribunal avec des compétences pour apprécier les décisions des tribunaux internes, y compris en ce qui concerne la constitutionnalité de l’interprétation des normes. Ainsi, la Cour suprême, ou dans le cas concret, la cour d’appel, est unique et non pas un mélange des divers tribunaux, notamment un Tribunal constitutionnel qui n’a aucune consécration constitutionnelle (article 123 de la Constitution). En l’occurrence, la cour d’appel dispose de compétences constitutionnelles au-delà des compétences en ce qui concerne le recours des décisions prononcées en première instance. Mais il reste toujours le même tribunal, c’est la raison pour laquelle la même chambre doit connaître de toutes les questions soulevées dans la mesure où la Constitution lui reconnaît cette compétence. (...) il est évident que la cour d’appel décide en dernière instance, il n’existe aucune norme spéciale établissant un régime différent pour les questions d’inconstitutionnalité (...). (...) Pour ce qui est de ce que la requérante considère de deuxième arrêt, dans la mesure où il s’agit d’une décision d’un tribunal sur une réclamation, qui soulevait aussi des nullités et des inconstitutionnalités, celui-ci devait obligatoirement être adopté par la même composition comme l’impose la loi (...). Cette décision n’est pas elle-même, évidemment, passible de réclamation. Ainsi, il faudra conclure que dans le cas d’espèce, il n’existe aucun vice par rapport à l’arrêt ayant été prononcé, celui-ci est devenu définitif rendant la décision de condamnation de la requérante finale et exécutoire, il n’y a donc pas de prison illégale à son égard. (...) » Le 19 avril 2013, la requérante saisit la cour d’appel d’un recours extraordinaire en révision de la décision qui avait été prononcée quant à sa demande d’Habeas Corpus. Elle alléguait qu’il existait des éléments nouveaux prouvant le manque d’impartialité des juges qui avait statué à cet égard. Elle se référait notamment à un message électronique qui avait été envoyé, le 31 janvier 2013, par le juge R. P. à une ancienne magistrate portugaise qui avait exercé les fonctions d’inspectrice judiciaire au Timor ‑ Oriental où il exposait les circonstances dans lesquelles l’arrêt avait été prononcé concernant sa demande en habeas corpus, notamment : - qu’il avait lui-même rédigé le projet d’arrêt pour le juge J. G. qui intervenait en l’occurrence comme rapporteur ; - que le juge J. G. avait été contraint de voter en faveur du rejet de la demande sous peine de ne pas avoir son contrat de juge international au Timor-Oriental reconduit ; - que le juge J. G. avait réussi à convaincre la juge timoraise M.N.G. de faire partie de la composition de la chambre afin d’éviter que celle-ci ne soit formée que de juges internationaux ; - que lui-même et le juge C.G. avaient regagné leur crédibilité de cette situation. Le 9 mai 2013, le procureur général de la république demanda la récusation du juge C.X. plaidant que les déclarations qu’il avait faites aux médias concernant l’affaire pénale en cause pourraient mettre en cause son impartialité dans le cadre de ce recours. À différentes dates, la requérante demanda également que les juges D.S, J.G., M.N.G, G.S., C.G., R.P. et C.X. soient empêchés dans la mesure où ils avaient déjà eu à se prononcer dans le cadre de la procédure pénale ce qui pouvait compromettre leur impartialité. Par une décision du 4 juillet 2013, composée des juges C.X. (en, qualité de président), C.G., M.N.G., G.S., J.G. et R.P., l’assemblée plénière de la cour d’appel rejeta, avec un votre contre du juge C.X., la demande de récusation du juge D.S. au motif qu’il n’existait aucun élément de fait justifiant les craintes de la requérante à l’égard du manque d’impartialité de ce dernier. Par différentes décisions prononcées le même jour, la cour plénière de la cour d’appel rejeta, par un vote majoritaire, avec le vote contre du juge C.X.., les demandes de récusations qui avaient été formulées par la requérante à l’encontre des juges J.G., M.N.G, G.S., C.G., R.P. La composition de la cour plénière concernant les différentes demandes était la suivante : - les juges C.X. (en, qualité de président), G.S. (rapporteur), M.N.G., D.S., R.P. et C.G., pour ce qui est de la demande de récusation du juge J.G. ; - les juges C.X. (en, qualité de président), R.P. (rapporteur), G.S., D.S., J.G. et C.G., pour la demande de récusation du juge M.N.G. - les juges C.X. (en, qualité de président), J.S., M.N.G., D.S., R.P. et C.G., pour la demande de récusation du juge G.S. - les juges C.X. (en, qualité de président), D.S. (rapporteur), M.N.G., R.P., G.S. et J.G., pour la demande de récusation du juge C.G. - les juges C.X. (en, qualité de président), M.N.G (rapporteur), J.G., D.S., G.S. et C.G., pour la demande de récusation du juge R.P. Par une décision du 16 août 2013, par vote unanime, l’assemblée plénière de la cour d’appel, composée en l’occurrence par les juges D.S. (agissant en qualité de président, en substitution du juge C.X), C.G. (en qualité de rapporteur), J.G., R.P. et G.S., fit droit à la demande de récusation formulée par le parquet s’agissant du juge C.X. Elle estima que ce dernier avait critiqué les décisions adoptées dans le cadre de la procédure pénale en cause au cours de deux interviews accordées à des journalistes ce qui pouvait mettre en cause son impartialité dans le cas concret. Quant au fond de la demande de révision de la requérante, par un jugement du 16 août 2013, composée des juges C.G., D.S. et R.P., la cour d’appel débouta la requérante de ses prétentions au motif qu’elle n’avait pas allégué de nouveaux faits et que la conduite illégale des juges portugais au cours de la procédure n’avait pas été prouvée.

La plainte pour déni de justice Le 14 avril 2013, la requérante saisit le procureur-général de la république d’une plainte contre les juges R.P., J.G., M.N.G. et C.G. pour déni de justice dans le cadre de la procédure pénale à son égard. À l’appui de sa plainte, elle référait au message électronique qui avait été envoyé par le juge R.P. à une magistrate portugaise où il décrivait les circonstances dans lesquelles l’arrêt concernant sa demande en habeas corpus avait été prononcé. Par une ordonnance du 3 mai 2013, le procureur-général adjoint classa l’affaire sans suite estimant que rien n’indiquait que le crime de déni de justice avait été commis. Pour ce qui est des éléments de preuves, il estima ne pouvoir prendre en considération le message électronique auquel se référait la requérante dans la mesure où la saisie de celui-ci n’avait pas été autorisée par une autorité judiciaire. Il ordonna par ailleurs l’ouverture d’une enquête du chef de dénonciation calomnieuse contre la requérante. Le 9 mai 2013, le Défenseur public fit appel, au nom de la requérante, de cette décision en dénonçant le fait que des témoins n’aient pas été entendus et que des documents n’aient pas été pris en considération, notamment le message électronique litigieux.

Les plaintes devant le Conseil supérieur de la Magistrature au Timor-Oriental et au Portugal Le 4 mars 2013, la requérante saisit le Conseil supérieur de la Magistrature au Portugal d’une requête en se plaignant des divers manquements dans le cadre de la procédure pénale ouverte contre elle et de la responsabilité des juges portugais R.P. et C.G. à cet égard. Le 7 mars 2013, le Conseil supérieur de la Magistrature au Portugal ouvrit une enquête. À la date d’introduction de la requête devant la Cour, la procédure était toujours pendante au niveau interne. À une date non précisée, la requérante présenta une plainte devant le Conseil supérieur de la Magistrature du Timor-Oriental dénonçant l’attitude des juges qui avait eu à se prononcer à l’égard de ses recours. L’issue de cette procédure n’est pas précisée.

Développement postérieurs à l’introduction de la requête Par décret présidentiel du 30 août 2014, la requérante bénéficia d’un pardon et fut libérée. B. Le droit interne pertinent Les dispositions pertinentes du statut des magistrats ( Estatuto dos Magistrados Judiciais), approuvé par la loi 21/85 du 30 juillet 1985 dans sa rédaction issue de la loi 9/2011 du 12 avril 2011, se lisent comme suit : Article 10-A Dispense de service « 1. S’il n’existe pas d’inconvénients [pour le service], des dispenses de services peuvent être accordées aux magistrats par le Conseil supérieur de la magistrature pour participer à des congrès, symposiums, cours, séminaires et autres évènements ayant lieu à l’intérieur du pays ou à l’étranger qui présentent un rapport avec leurs activités professionnelle. (...) 3. Est aussi applicable aux magistrats, avec les adaptations nécessaires, ce qui est prévu dans la loi générale sur le régime de boursier, à l’intérieur ou à l’extérieur du pays, lorsqu’ils ont l’intention de participer à des programmes de travail ou d’études, ou fréquenter des cours ou des stages d’intérêt public reconnu. 4. Ce qui est indiqué au numéro précédent fera l’objet d’une ordonnance du ministre de la Justice, sur proposition du Conseil supérieur de la magistrature, fixant la durée respective, les conditions et termes. » Article 82 Infraction disciplinaire « Constituent une infraction disciplinaire les faits (...) pratiqués par les magistrats en violation des devoirs professionnels et les actes et omissions de leur vie publique ou qui ont des répercussions sur celle-ci, incompatibles avec la dignité indispensable à l’exercice de ses fonctions. » Article 83 Autonomie de la juridiction disciplinaire « 1. La procédure disciplinaire est indépendant de la procédure pénale. 2. Lorsque l’existence d’une infraction pénale est constatée dans le cadre d’une procédure disciplinaire, ceci est immédiatement porté à la connaissance du Conseil supérieur de la magistrature. » Article 85 « 1. Les magistrats sont soumis aux peines suivantes : a) l’avertissement ; b) l’amende ; c) la mutation ; d) la suspension de l’exercice ; e) l’inactivité ; f) la retraite anticipée ; g) la révocation. (...)» Article 111 « Il incombe au Conseil supérieur de la magistrature l’instauration des procédures disciplinaires contre les juges. » L’article 3 § 2 de la loi n o 58/2008 du 9 septembre 2008 régissant la discipline des fonctionnaires dispose : « (...) 2. Les devoirs généraux des fonctionnaires sont : a) Le devoir de poursuite de l’intérêt général ; b ) Le devoir de neutralité ( isenção) ; c ) Le devoir d’impartialité ; d) Le devoir d’information ; (...) g) le devoir de loyauté ; h) le devoir de correction ; (...) » C. Le droit pertinent du Timor-Oriental Ancienne colonie portugaise, annexée par l’Indonésie en 1976, la République démocratique du Timor-Oriental est un état indépendant depuis le 20 mai 2002, consécutivement au référendum portant sur l’autodétermination réalisé le 30 août 1999 sous l’égide de l’ONU. 1. La Constitution Le 30 mars 2002, le Timor-Oriental approuva la Constitution. Celle-ci est entrée en vigueur le jour de l’indépendance du pays. Les dispositions pertinentes de la Constitution se lisent ainsi : Article 124 Cour suprême « 1. La Cour suprême ( Supremo Tribunal de Justiça) est l’organe le plus haut de la hiérarchie des tribunaux ; il garantit l’application uniforme de la loi, disposant d’une juridiction sur tout le territoire. 2. Il appartient aussi à la Cour suprême d’administrer la justice en matière juridico-constitutionnelle et électorale. (...) » Article 152 Contrôle concret de la constitutionnalité « 1. Il est possible de faire appel devant la Cour suprême des décisions des tribunaux : (...) b) Qui appliquent des normes dont l’inconstitutionnalité a été soulevée au cours de la procédure ; 2. Le recours prévu à l’alinéa b) du numéro précédent ne peut être interjeté que par la partie qui a soulevé la question de l’inconstitutionnalité. (...) » 2. Le Statut des magistrats La loi 8/2002 du 20 septembre 2002, avec la rédaction de la loi 11/2004 du 29 décembre 2004 régit le Statut des magistrats ( Estatuto dos Magistrados Judiciais) du Timor-Oriental. Les dispositions pertinentes de cette loi se lisent ainsi : Article 110 La cour d’appel « 1. La cour d’appel ( Tribunal de Recurso ) exerce les compétences qui relèvent de la Cour suprême jusqu’à ce que celle-ci fonctionne. 2. Jusqu’à l’installation et le début de fonctionnement de la Cour suprême, les juges de la cour d’appel peuvent être nommés par le Conseil supérieur de la magistrature, parmi les juges de la catégorie inférieure à la première et les juges stagiaires, en tenant compte de leur évaluation et classement, ou des juristes reconnus pour leur mérite disposant d’au moins huit ans d’activité professionnelle dans le domaine du droit. (...) 4. Le Président de la cour d’appel est nommé par le président de la République parmi les juges de ce tribunal, pour un mandat de 4 ans renouvelable. (...) » Article 111 Juges internationaux « 1. Le Conseil supérieur de la magistrature peut, si cela se montre nécessaire et convenable, sélectionner, au moyen d’un concours, des juges internationaux disposant d’au moins cinq ans d’expérience, provenant d’un système judiciaire de droit civil et spécialisé en droit comparé, afin qu’ils intègrent provisoirement l’organisation judiciaire du Timor- Oriental. 2. Les dispositions de la présente loi s’appliquent, avec les nécessaires adaptations, aux juges internationaux qui exercent leurs fonctions dans l’organisation judiciaire du Timor-Oriental. » 3. Le Protocole visant le détachement de juges portugais au Timor-Oriental Dans le cadre du programme bilatéral de coopération entre le Portugal et le Timor-Oriental, le 21 août 2008, le ministère de la Justice du Timor-Oriental, le ministère de la Justice du Portugal et le Programme des Nations Unies pour le Développement signèrent un protocole visant l’accomplissement de missions professionnelles de juges portugais au sein de l’organisation judiciaire du Timor-Oriental. Les dispositions pertinentes de ce Protocole se lisent comme suivent : Article 2 « La mission professionnelle que les magistrats judiciaires et du ministère public portugais accomplissent au Timor-Oriental, dans le cadre du Programme du PNUD pour le secteur de la justice sera réalisée au titre du régime juridique permettant le maintien de leurs liens contractuels au Portugal ainsi que des droits et devoirs professionnels et salariaux qui sont inhérents aux respectifs liens. Article 8 « Chaque mission aura la durée d’un an, avec la possibilité d’être reconduite pour des périodes identiques, à condition que : a) Le Conseil de coordination pour la justice du Timor-Oriental manifeste sa volonté en ce sens ; b) Le magistrat en cause exprime sa volonté en ce sens ; c) Les autorités portugaises- Conseil supérieur de la magistrature ou bureau du procureur-général de la République- donne son accord dans le prolongement de la collaboration ; d) Le PNUD du Timor-Oriental approuve également la prorogation de la mission. » 4. Le code pénal du Timor-Oriental L’article 299 du Code pénal se lit ainsi : « Le fonctionnaire qui doit, en raison de l’exercice d’une fonction publique, intervenir dans un contrat ou une autre opération ou activité, et profite de cette condition pour obtenir à son profit ou au profit d’un tiers, directement ou par l’intermédiaire d’une personne, un avantage patrimonial, ou, par une toute autre forme, une prise illégale d’intérêts ( participação económica em negócio), et, de cette façon, porte préjudice à l’intérêt public qu’il lui incombait d’administrer, contrôler, défendre et poursuivre, est puni d’une peine de prison allant de deux à huit ans. » GRIEFS Eu égard à la participation, dans le cadre du programme bilatéral de coopération entre le Portugal et le Timor-Oriental du 21 août 2008, de juges internationaux de nationalité portugaise à la procédure pénale ouverte contre elle au Timor-Oriental, la requérante se fonde sur l’article 1 de la Convention pour présenter les griefs suivants. 1. Invoquant l’article 5 § 1 de la Convention, la requérante dénonce le caractère illégal de sa détention survenue le 22 janvier 2013. 2. Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, elle estime ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable étant donné que les tribunaux n’ont pas répondu aux moyens qu’elle avait soulevé en sa défense et ont requalifié les faits sans respecter le principe du contradictoire. Elle allègue en outre le défaut d’impartialité des juges. À cet égard, elle soutient que les mêmes juges au sein de la cour d’appel ont eu à se prononcer sur deux recours qu’elle avait interjetés. Elle affirme que les juges portugais étant intervenus dans les décisions prises au cours de la procédure n’ont pas poursuivi l’objectif d’administrer la justice mais seulement celui d’assurer leur crédibilité face à leurs homologues timorais. 3. Sur le terrain toujours de l’article 6 § 1 de la Convention, elle estime que la procédure devant le Conseil supérieur de la magistrature au Portugal a méconnu le délai raisonnable malgré l’urgence. 4. Sur le terrain de l’article 7, la requérante estime que sa condamnation résulte de l’application rétroactive de la loi pénale la moins favorable. 5. Sous l’angle de l’article 8, la requérante se plaint que l’interception de ses communications téléphoniques, notamment des messages électroniques, ayant fondé sa condamnation, n’ait pas été effectuée en conformité avec le droit interne.