BRITO MARTINS c. PORTUGAL

Comunicat la 7 iunie 2016 SECȚIUNEA a patra Cerere nr. 48815/12 Manuel BRITO MARTINS împotriva Portugaliei introdusă la 20 iulie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Manuel Brito Martins, este un resortisant portughez născut în 1957 și rezident în Londra. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Andrade Arantes, avocat la Vila Verde. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedura penală internă nr 359/977.5TBLLE printr-o hotărâre din 28 aprilie 2010, tribunalul din Loule l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă unică de 6 ani și 6 luni de închisoare, pentru două infracțiuni de falsificare și două infracțiuni de abuz de încredere. În aceeași zi, tribunalul din Loule a dat citire hotărârii condamnative a reclamantului în fața consiliului său și în lipsa reclamantului, care acceptase să fie judecat în absența sa. O scrisoare a fost trimisă la adresa reclamantului din Londra, reședința sa în momentul în care acesta a fost judecat. La 9 iunie 2010, reclamantul a formulat o acțiune împotriva hotărârii din 28 aprilie 2010 în fața Tribunalului de apel din 30 iunie 2010, tribunalul din Loule a acceptat cererea reclamantului. La 15 octombrie 2010, Ministerul de Stat din apropiere de tribunalul de apel din ÕEvora și-a prezentat avizul cu privire la cererea din 9 iunie 2010, susținând că a fost ținută în culpă în lipsa reclamantului și că acesta a consimțit la aceasta. În opinia procurorului general, acesta a afirmat că reclamantul a fost reprezentat de consiliul său în temeiul articolului 33 alineatul (4) din Codul de procedură penală și că, prin urmare, recursul formulat de reclamant a fost întârziat. După ce a fost notificat de către ministerul public, la 29 octombrie 2010, reclamantul și-a prezentat observațiile, considerând că dies a quo în ziua în care a fost notificată recurentului hotărârea din 28 aprilie 2010, și nu în ziua în care a fost notificată consiliului său. La 11 noiembrie 2010, tribunalul judecătoresc din Evora, în formațiune de judecător unic, a respins cererea formulată de reclamant pentru întârziere, pe motiv - că reclamantul era absent din ședință și din lectura hotărârii (leitura da simtença) ) în sensul articolului 333 din CPP și, prin urmare, a fost reprezentat de consiliul său - că, în consecință, dies a quo pentru a formula o cerere împotriva hotărârii pronunțate a fost ziua notificării hotărârii Consiliului reclamantului - că comunicarea către reclamant a hotărârii printr-o scrisoare trimisă în străinătate, la data ulterioară celei a notificării către pârât, nu a avut niciun efect în ceea ce privește termenul acordat acțiunii. La 29 noiembrie 2010, reclamantul a atacat decizia din 11 noiembrie 2010 în fața conferinței Tribunalului de Primă Instanță din Evora (Conferencia do Tribunal da Relação de Evora) . Aceasta, printr-o hotărâre a formațiunii solemne pronunțată la 27 ianuarie 2011, a respins plângerea (reclamação) din 29 noiembrie 2010, confirmând respingerea cererii reclamantului pentru întârziere. 2. Procedura în fața Tribunalului Constituțional La 16 februarie 2011, reclamantul a formulat o acțiune în neconstituționalitate în fața Tribunalului Constituțional, susținând că, la 20 aprilie 2011, recurentul și-a depus memoriul în fața Tribunalului Constituțional în recurs la Curtea Constituțională, la interpretarea articolului 3q alineatul (2) și a articolului 4 din CPP. Printr-o decizie în formațiune de judecător unic din 3 mai 2011, Tribunalul Constituțional a considerat inadmisibilă acțiunea formulată de recurent, considerând că acesta din urmă nu ridicase mijlocul de neconstituționalitate al articolului 33 din CPP în răspunsul la avizul Ministerului Public din 15 octombrie 2010. La 19 mai 2011, reclamantul a atacat în fața Conferinței Tribunalului Constituțional ( Conferência do Tribunal Constitucional ) decizia din 3 mai 2011. La 5 iulie 2011, Tribunalul Constituțional a acceptat plângerea din 19 mai 2011, recunoscând că recurentul ridicase efectiv neconstituționalitatea articolului § 2 și 4 în cursul procedurii. printr-o hotărâre din 9 februarie 2012, Tribunalul Constituțional l-a despăgubit pe reclamant cu pretențiile sale. Înalta instanță a considerat că interpretarea art. 3 lit. (c) de către instanța judecătorească nu a încălcat dispozițiile art. 32 din Constituție: hotărârea primei instanțe care a fost notificată Consiliului reclamantului lipsa sa de comunicare cu reclamantul nu ar explica decât prin lipsa de diligență a acestuia sau a consiliului său. Dreptul internațional și intern relevant (1) Decizia-cadru 2009/299/JAI Decizia-cadru 2009/299/JAI privind drepturile procedurale ale persoanelor și aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor pronunțate în lipsă ale persoanei vizate în cursul procesului, adoptată la 26 februarie 2009 de Consiliul Uniunii Europene (jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 81/24, 27 martie 2009), în părțile sale relevante, se citește după cum urmează: Modificarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI (...) Decizia-cadru 2002/584/JAI se modifică după cum urmează: În cazul în care o autoritate judiciară de executare refuză să execute mandatul european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de securitate privative de libertate, aceasta poate, de asemenea, să refuze executarea în persoană a mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de securitate privative de libertate, în cazul în care nu a fost prezentat în persoană procesului care a condus la pronunțarea hotărârii, cu excepția cazului în care mandatul european de arestare indică faptul că, în conformitate cu alte cerințe procedurale stabilite în legislația națională a statului membru de executare: în timp util, fie a fost citat personal și a fost astfel informat cu privire la data și locul stabilite pentru procesul care a condus la decizie, fie a fost informat în mod oficial și efectiv prin alte mijloace cu privire la data și locul stabilite pentru acest proces, astfel încât a fost stabilit în mod neechivoc că a fost informat cu privire la procesul prevăzut; (ii) a fost informat că o hotărâre poate fi pronunțată în caz de necomparie; având cunoștință de procesul prevăzut, a emis un mandat unui consilier juridic, care a fost desemnat fie de către persoana în cauză, fie de către stat, pentru a-l apăra la proces și a fost apărat efectiv de către acest consiliu în timpul procesului; după ce decizia a fost luată și a fost informată în mod expres cu privire la dreptul său la o nouă procedură de judecată sau la o procedură de recurs, la care are dreptul să participe și care permite revizuirea cauzei pe fond, ținând seama de noile elemente de probă, și poate duce la o infirmare a deciziei inițiale: a precizat în mod expres că nu contesta decizia; (ii) nu a solicitat o nouă procedură de judecată sau o procedură de recurs în termenul stabilit; nu a primit personal notificarea deciziei, ci: o va primi personal fără întârziere după predare și va fi informat în mod expres cu privire la dreptul său la o nouă procedură de judecată sau la o procedură de recurs, la care persoana are dreptul să participe și care permite revizuirea cauzei pe fond, ținând seama de noile elemente de probă, și poate duce la o infirmare a deciziei inițiale; va fi informat cu privire la termenul în care trebuie să solicite o nouă procedură de judecată sau o procedură de recurs, astfel cum se menționează în mandatul european de arestare în cauză. În cazul în care mandatul european de arestare este emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de securitate privată de libertate în conformitate cu alineatul (1) litera (d) și în cazul în care nu a fost oficial informat anterior cu privire la existența unei urmăriri penale împotriva sa, persoana în cauză poate, în momentul în care conținutul mandatului european de arestare este adus la cunoștință, să solicite o copie a instanței înainte de a fi predată. De îndată ce autoritatea emitentă este informată cu privire la această cerere, aceasta furnizează o copie a hotărârii persoanei căutate prin intermediul autorității de executare. Cererea persoanei căutate nu întârzie nici procedura de predare, nici decizia de executare a mandatului european de arestare. Hotărârea se comunică numai în scop informativ; această comunicare nu este considerată ca o semnificație oficială a hotărârii și nu face să curgă nici un termen aplicabil pentru a solicita o nouă procedură de judecată sau o procedură de recurs. În cazul în care persoana este repusă în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) litera (d) și a solicitat o nouă procedură de judecată sau o procedură de recurs, menținerea sa în detenție până la încheierea procedurii de judecată sau de recurs se examinează, în conformitate cu dreptul statului membru emitent, fie în mod regulat, fie la cererea acestuia. Această examinare se referă în special la posibilitatea de a suspenda sau de a întrerupe detenția. Noua procedură de judecată sau de recurs începe în timp util după predare. (...) Dispozițiile CPP care prezintă interes pentru această cauză, astfel cum au fost redactate în momentul faptelor, se citesc astfel: art. 113 Pe de altă parte, notificările cu privire la acuzare (...) și hotărârea (...) trebuie, pe de altă parte, să fie adresate atât avocatului, cât și pârâtului care a fost acuzat în sine; într-un astfel de caz, termenul stabilit pentru executarea unui act de procedură scurt începând cu ultima notificare. În cazul în care, în speță, trebuie aplicată procedura accelerată ( [judecată] adoptă procedura ordinară (forma comum) și sil sil sil sire a reieșit imposibil de a convoca pârâtul în culpă sau acesta este absent fără nicio justificare, instanța poate dispune păstrarea în culpă în absența sa. (2) În cazul în care pârâtul se află în dreptul de a se prezenta în instanță, în special din cauza vârstei sale, a unei boli grave sau a domicilierii sale în străinătate, acesta poate solicita sau consimți să se desfășoare în absența sa. (3) În situațiile prevăzute în alin. (1) și (2) [de mai sus], dacă instanța consideră prezența pârâtului indispensabil, acesta trebuie să îl înfățișeze, care poate suspenda încuviințarea sau să o amâne, dacă este necesar. (4) În cazul în care instanța este ținută în lipsă de pârâtul acestuia din urmă este reprezentat în orice scop util de apărător. (...) (6) Cu excepția situațiilor prevăzute în alin. (1) și (2) [de mai sus], judecata este notificată pârâtului judecat în lipsă din momentul în care a fost reținută sau prezentat în mod voluntar. (...) (a) de la data notificării deciziei; (...) mai mult, GRIFS Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 2 alin. (1) din Protocolul nr. 7, reclamantul se plânge că interpretarea de către instanța de judecată a cererii de recurs și de către Tribunalul Constituțional a dispozițiilor privind termenul de formare a cererii de recurs nu și-a respectat dreptul de acces la o instanță și dreptul la un dublu grad de jurisdicție în materie penală. (1) Acuzarea penală împotriva reclamantului a fost examinată în mod echitabil, după cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție? În special, renunțarea reclamantului la dreptul de a participa la proces a fost înconjurată de un minim de garanții fără a se confrunta cu vreun interes public important Sejdovicc. Italia [C], n 56581/00, § 86, CEDH 2006 II, și Dauz Domingus Ferreira c. Belgia, n 50049/99, § 57, 24 mai 2007)? Reclamantul a beneficiat de dreptul de a face apel, consacrat prin art. 2 alineatul (1) din Protocolul nr.

Communiquée le 7 juin 2016

QUATRIÈME SECTION

Requête n

o

48815/12

Manuel BRITO MARTINS

contre le Portugal

introduite le 20 juillet 2012

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Manuel Brito Martins, est un ressortissant portugais né en 1957 et résidant à Londres. Il est représenté devant la Cour par M

e

C.

Andrade Arantes, avocat à Vila Verde.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

o

359/97.5TBLLE

Par un jugement du 28 avril 2010, le tribunal de Loulé condamna le requérant à une peine unique de 6 ans et 6 mois de prison, pour deux infractions de faux monnayage et deux infractions d’abus de confiance.

Le même jour, le tribunal de Loulé donna lecture du jugement condamnatoire du requérant devant son conseil et en l’absence du requérant, qui avait accepté d’être jugé en son absence. Une lettre fut expédiée à l’adresse du requérant à Londres, sa résidence au moment de l’audience.

Le 9 juin 2010, le requérant interjeta appel contre le jugement du 28 avril 2010 devant la cour d’appel d’Évora. Par une ordonnance du 30 juin 2010, le tribunal de Loulé admit l’appel du requérant.

Le 15 octobre 2010, le ministère public près la cour d’appel d’Évora déposa son avis sur l’appel du 9 juin 2010, faisant valoir que l’audience avait été tenue en l’absence du requérant et que celui-ci y avait consenti. De l’avis du ministère public il s’ensuivait que le requérant était représenté par son conseil en vertu de l’article 334 § 4 du code de procédure pénale et que par conséquent le recours formé par le requérant était tardif.

Ayant été notifié de l’avis du ministère public, le 29 octobre 2010 le requérant déposa ses commentaires, estimant que le

dies a quo

du délai imparti pour former son appel était le jour de la notification au requérant du jugement du 28 avril 2010 et non pas celui de la notification à son conseil.

Le 11 novembre 2010, la cour d’appel d’Évora, en formation de juge unique, rejeta l’appel formé par le requérant pour tardiveté, au motif

:

- que le requérant était absent de l’audience et de la lecture du jugement (

leitura da sentença

) au sens de l’article 334 du CPP et que par conséquent il était représenté par son conseil

;

- que, en conséquence, le

dies a quo

pour former un appel contre le jugement prononcé était le jour de la notification du jugement au conseil du requérant

;

- que la communication au requérant du jugement par une lettre expédiée à l’étranger en date postérieure à celle de la notification au défenseur n’avait eu aucun effet au regard du délai imparti pour le recours.

Le 29 novembre 2010, le requérant attaqua la décision du 11

novembre

2010 devant la conférence de la cour d’appel d’Évora (

Conferência do Tribunal da Relação de Évora

). Celle-ci, par un arrêt de la formation solennelle rendu le 27 janvier 2011, rejeta la réclamation (

reclamação

) du 29 novembre 2010, confirmant le rejet de l’appel du requérant pour tardiveté.

Le 16 février 2011, le requérant forma un recours en inconstitutionnalité devant le Tribunal constitutionnel en soutenant que l’interprétation de l’article 334 §§ 2 et 4 du CPP par la cour d’appel enfreignait la Constitution.

Le 20 avril 2011, le requérant déposa son mémoire en recours devant le Tribunal constitutionnel.

Par une décision en formation de juge unique du 3 mai 2011, le Tribunal constitutionnel jugea irrecevable le recours formé par le requérant considérant que celui-ci n’avait pas soulevé le moyen de l’inconstitutionnalité de l’article 334 du CPP dans la réponse à l’avis du ministère public du 15 octobre 2010.

Le 19 mai 2011, le requérant attaqua devant la conférence du Tribunal constitutionnel (

Conferência do Tribunal Constitucional

) la décision du 3 mai 2011.

Le 5 juillet 2011, le Tribunal constitutionnel fit droit à la réclamation du 19 mai 2011, reconnaissant que le requérant avait effectivement soulevé l’inconstitutionnalité de l’article 334 §§ 2 et 4 au cours de la procédure.

Par un arrêt du 9 février 2012, le Tribunal constitutionnel débouta le requérant de ses prétentions. La haute juridiction considéra que l’interprétation de l’article 334 par la cour d’appel d’Évora n’avait pas enfreint l’article 32 de la Constitution : le jugement de la première instance ayant été notifié au conseil du requérant son défaut de communication au requérant ne s’expliquerait que par le manque de diligence de celui-ci ou de son conseil.

B.

Le droit international et interne pertinents

La décision-cadre 2009/299/JAI sur les droits procéduraux des personnes et l’application du principe de reconnaissance mutuelle aux décisions rendues en l’absence de la personne concernée lors du procès, adoptée le 26 février 2009 par le Conseil de l’Union européenne (journal officiel de l’Union Européenne L 81/24, 27 mars 2009), dans ses parties pertinentes, se lit comme suit :

Article 2

Modifications de la décision-cadre 2002/584/JAI

«

(...)

La décision-cadre 2002/584/JAI est modifiée comme suit:

1)

L’article suivant est inséré:

«Article 4 bis

Décisions rendues à l’issue d’un procès auquel l’intéressé n’a pas comparu en personne

a)

en temps utile,

i)

soit a été cité à personne et a ainsi été informé de la date et du lieu fixés pour le procès qui a mené à la décision, soit a été informé officiellement et effectivement par d’autres moyens de la date et du lieu fixés pour ce procès, de telle sorte qu’il a été établi de manière non équivoque qu’il a eu connaissance du procès prévu;

et

ii)

a été informé qu’une décision pouvait être rendue en cas de non-comparution;

ou

b)

ayant eu connaissance du procès prévu, a donné mandat à un conseil juridique, qui a été désigné soit par l’intéressé soit par l’État, pour le défendre au procès, et a été effectivement défendu par ce conseil pendant le procès;

ou

c)

après s’être vu signifier la décision et avoir été expressément informé de son droit à une nouvelle procédure de jugement ou à une procédure d’appel, à laquelle l’intéressé a le droit de participer et qui permet de réexaminer l’affaire sur le fond, en tenant compte des nouveaux éléments de preuve, et peut aboutir à une infirmation de la décision initiale:

i)

a indiqué expressément qu’il ne contestait pas la décision;

ou

ii)

n’a pas demandé une nouvelle procédure de jugement ou une procédure d’appel dans le délai imparti;

ou

d)

n’a pas reçu personnellement la signification de la décision, mais:

i)

la recevra personnellement sans délai après la remise et sera expressément informé de son droit à une nouvelle procédure de jugement ou à une procédure d’appel, à laquelle l’intéressé a le droit de participer et qui permet de réexaminer l’affaire sur le fond, en tenant compte des nouveaux éléments de preuve, et peut aboutir à une infirmation de la décision initiale;

et

ii)

sera informé du délai dans lequel il doit demander une nouvelle procédure de jugement ou une procédure d’appel, comme le mentionne le mandat d’arrêt européen concerné.

(...) »

L’article 32 de la Constitution se lit ainsi :

« 1. La procédure pénale garantit tous les droits de la défense et comporte des voies de recours.

(...) »

Les dispositions du CPP présentant un intérêt pour la présente affaire, telles qu’elles étaient rédigées au moment des faits, se lisent ainsi :

Article 113

« 9. Les notifications à l’accusé (...) peuvent être adressées [seulement] à son conseil ou son avocat. En revanche, les notifications concernant l’accusation (...) et le jugement (...) doivent, quant à elles, être adressées tant à l’avocat ou au défenseur commis d’office qu’à l’accusé lui-même ; dans un tel cas, le délai fixé pour l’accomplissement d’un acte de procédure court à partir de la dernière notification. »

Article 334

« 1. Si en l’espèce il y a lieu d’appliquer la procédure accélérée (

processo sumaríssimo

) mais [le tribunal] adopte la procédure ordinaire (

forma comum

) et s’il s’avère impossible de convoquer l’accusé à l’audience ou celui-ci en est absent sans aucune justification, le tribunal peut ordonner la tenue de l’audience en son absence.

(...)

(...) »

Article 373

«

(...)

»

Article 411

« 1. Le délai d’introduction du recours est de vingt jours et court :

a) à compter de la notification de la décision ;

(...) »

GRIEFS

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention et l’article 2 § 1 du Protocole n

o

7, le requérant se plaint que l’interprétation par la cour d’appel d’Évora et par le Tribunal constitutionnel des dispositions portant sur le délai de formation de l’appel a méconnu son droit d’accès à un tribunal et son droit à un double degré de juridiction en matière pénale.

QUESTIONS AUX PARTIES

? En particulier, la renonciation du requérant au droit de prendre part à l’audience a-t-elle été entourée d’un minimum de garanties sans se heurter à aucun intérêt public important

(

Sejdovic c. Italie

[GC], n

o

56581/00, § 86, CEDH 2006

‑

II, et

Da Luz Domingues Ferreira c. Belgique

, n

o

50049/99, § 57, 24 mai 2007) ?

2.

Le requérant a-t-il bénéficié du droit d’interjeter appel, consacré par l’article 2 § 1 du Protocole n

o

7

?