CASE OF ABDULLA ALI v. THE UNITED KINGDOM - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

CASE OF ABDULLA ALI v. THE UNITED KINGDOM - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2015)

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

HOTĂRÂREA

În

Cauza Abdulla Ali împotriva Regatului Unit

din 30 iunie 2015

(Cererea nr. 30971/12)

Strasbourg

Definitivă

14/12/2015

Hotărârea a devenit definitivă în condițiile prevăzute la art. 44

§

2 din Convenție. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Abdulla Ali împotriva Regatului Unit,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într-o cameră compusă din Guido Raimondi,

președinte

,

Päivi Hirvelä, George Nicolaou, Ledi Bianku, Paul Mahoney, Krzysztof Wojtyczek, Faris Vehabović,

judecători

,

și Françoise Elens-Passos, grefier de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 9 iunie 2015,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

resortisant britanic, domnul Abdulla Ahmed Ali („reclamantul”), a sesizat Curtea la 15 mai 2012, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”)

.

Partners, o societate de avocați cu sediul în Londra. Guvernul Regatului Unit („Guvernul”)

a fost reprezentat de agenții guvernamentali, domnul D.

Walton și, ulterior, de domnul P. McKell, din cadrul Foreign and Commonwealth Office (Departamentul pentru Afaceri Externe și Commonwealth).

6 §

1 din Convenție, reclamantul s-a plâns că publicitatea negativă dintre primul său proces și rejudecarea cauzei sale l-au împiedicat să beneficieze de un proces echitabil în fața unei instanțe imparțiale.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

A.

Arestarea reclamantului

B. Procedurile judiciare

conspiracy to murder

) (capătul de acuzare 1) și complot în vederea punerii în pericol a siguranței aeronavei (

conspiracy to endanger the safety of an aircraft

) (capătul de acuzare 2). În ceea ce privește acuzația de complot în vederea comiterii de omor, Parchetul a susținut că fapta urma să fie săvârșită prin detonarea unor dispozitive explozive improvizate amplasate la bordul aeronavei aflate în timpul zborului.

a)

Anunțul rejudecării

„CPS ar vrea să reamintească organizațiilor din mass-media de necesitatea de a acorda o atenție deosebită în ceea ce privește raportarea evenimentelor care fac referire la acest presupus complot.

Acestea rămân doar acuzații, iar dacă are loc rejudecarea, inculpații au dreptul la un proces echitabil.

Este extrem de important ca raportările din mass-media să fie responsabile și să nu se nesocotească respectarea garanțiilor procedurale”.

(b) Cererea de suspendare a procedurii

„Apărarea susține că ... mediatizarea a fost manipulată și orchestrată de surse ale statului, fie de serviciile de informații, fie de organele de poliție anti-teroriste sau de oficiali guvernamentali. Se susține că a existat un amplu exercițiu de informare a presei menit să ofere informații mass-mediei cu privire la materialul probator lipsit de forță probantă, în vederea publicării posterioare verdictului, exercițiu al cărui efect a fost discreditarea inculpaților în fața opiniei publice, furnizând, în secret, mass-mediei un număr considerabil de documente de referință nedivulgate.

Se susține că statul nu a luat nicio măsură pentru a informa instanța în legătură cu informările confidențiale din presă, împiedicând astfel, emiterea unor ordine adecvate pentru a împiedica publicitatea prejudiciabilă, generată de informările respective.

Se susține că acest lucru a reprezentat o încercare deliberată de manipulare a procedurii judiciare ce viza rejudecarea urmărindu-se să se asigure formarea, în rândul opiniei publice, a unor idei preconcepute împotriva inculpaților prin intermediul unei mediatizări fără precedent sub aspectul volumului a unor informații provenite de la surse ale statului, ...”

,

unor detectivi cu rang înalt, organelor de poliție și unor oficiali de la arhive sau din domeniul combaterii terorismului.

„Pur și simplu nu este posibil ca această hotărâre să includă fiecare cuvânt controversat publicat de mass-media... Deși ar fi convenabil să citez în timp util, unele dintre cele mai rele exemple, accept fără ezitare, faptul că multitudinea și întinderea relatărilor trebuie luate în considerare pentru a măsura efectul potențial asupra oricărui jurat, care va fi fost expus la aceste relatări sau la un număr semnificativ din aceste numeroase relatări... Am citit tot ce mi-a atras atenția.”

„(i) inculpații au legături strânse cu mai mulți teroriști Al-Qaeda importanți, inclusiv cu Rashid Rauf, cu atentatorii din 7 și 25 iulie, despre care juriul nu a fost informat; (ii) dacă nu ar fi avut loc arestarea prematură a lui Rashid Rauf în Pakistan, de care sunt răspunzători americanii, Parchetul ar fi avut la dispoziție mai multe probe; (iii) activitățile inculpaților erau monitorizate prin intermediul interceptărilor telefonice și altor forme de interceptare, fiind anticipată o simulare care putea fi folosită pentru a efectua un atac veritabil; (iv) ancheta a prevenit un masacru de nedescris și pierderea de nenumărate vieți omenești; (v) juriul a fost incompetent, probele erau deosebit de solide, iar verdictul a fost surprinzător; (vi) prima instanță a gestionat în mod greșit procesul, încuviințând, în special, o pauză de două săptămâni în perioada de retragere a juriului, acesta din urmă reunindu-se doar pentru cinci zile la începerea deliberărilor sale, înainte de a pleca iarăși în vacanță.”

“... Existența unor informări anterioare verdictului reprezintă o practică obișnuită în cauzele mediatizate. Există numeroase chestiuni de interes public. Există, în mod frecvant, dezbateri publice privind subiecte abordate în cauză. Raportarea imediată este cerută de opinia publica, în general. Aceasta este îndreptățită să o obțină. Este dreptul său. Înainte de raportarea imediată, posterioară verdictului, trebuie să existe o informare anterioară verdictului.”

“... consider fantezistă afirmația conform căreia Guvernul a informat, în mod deliberat, presa în timpul procesului, în vederea dezavantajării inculpaților în cazul unei posibile proceduri de rejudecare... Presupusul complot necesită nu numai anticiparea, chiar pe parcursul procesului, a unei proceduri de rejudecare, ci și anticiparea încălcării de către presă a restricțiilor de publicare la care aceasta se angajase, anume de a nu divulga astfel de materiale până la încheierea procesului.”

„În ceea ce privește principiile juridice relevante pentru ca un inculpat să beneficieze de un proces echitabil, mi-am amintit de cauza

Montgomery v. HM Advocate

(a se vedea infra, pct. 60), iar în contextul acestei cauze, mi-am amintit că singura problemă de soluționat este dreptul inculpatului la un proces echitabil și nu evaluarea importanței acordate interesului opiniei publice. Faptul că aceste acuzații sunt de cea mai gravă natură este total irelevant. Inculpații trebuie să beneficieze de un proces echitabil, indiferent de gravitatea acuzațiilor și indiferent de cât de extinse ar putea fi consecințele suspendării procesului.”

„Am concluzionat că, în prezenta cauză, un proces echitabil este posibil pentru toți inculpații trimiși în judecată și propun să se asigure că fiecare din aceștia beneficiază de un proces echitabil. Pentru a ajunge la concluzia respectivă, am apelat la experiența îndelungată dobândită în cadrul instanțelor penale. Am încredere în jurați și în faptul că aceștia iau într-adevăr în considerare instrucțiunile judecătorilor.

...

Am încredere că un juriu în această compunere va decide dacă poate fi sigur, pe baza probelor prezentate, că a existat într-adevăr, un plan pentru a arunca în aer o aeronavă. Nu pot să accept afirmația că un juriu britanic ar putea să condamne o persoană pe baza a ceea ce e posibil să își amintească că au citit cu mai multe luni în urmă. Cred că jurații acordă atenție și acționează pe baza instrucțiunilor judecătorilor. Le voi da, la începutul procesului, cele mai detaliate instrucțiuni, concepute special pentru această cauză și voi apela la consultări în privința acestora, înainte de a le acorda. Dacă este necesar, le voi repeta din când în când.

Nu am temeri că juriul va fi influențat de relatările din presă anterioare. Jurații știu că niciunul dintre noi nu poate crede ceea ce citește în presă...

Consider că va trece suficient timp până pe 16 februarie anul următor, peste cinci luni de la începutul publicității...

Între timp, au existat alte procese în care sunt implicați teroriști, care i-au ținut ocupați pe jurnaliștii specializați pe drept penal și pe cititorii ziarelor lor. Sunt sigur că faptele se vor fi estompat și vor fi scăzut în importanță, la fel ca orice prejudiciu posibil.”

c). Procedura rejudecării

„Este, bineînțeles, foarte important să selectăm un juriu care este complet nepărtinitor și pregătit să acorde suficient timp unei cauze, într-adevăr, importante. Veți aprecia gravitatea acuzației, un plan de a arunca în aer, în mod eficient și simultan, mai multe aeronave. Este o sarcină extrem de importantă, probabil cea mai importantă sarcină care vi se cere, un serviciu public extrem de important. Bineînțeles, nu toți veți fi puși în situația de a face acest serviciu, dar pentru cei care vor prelua sarcina respectivă, aceasta va implica, în mod necesar, un grad de abnegație.”

„În continuare: ca urmare a publicității făcute acestei cauze și acestor acuzații, vreunul dintre dumneavostră are păreri preconcepute cu privire la vinovăția sau nevinovăția inculpaților, incompatibile cu îndeplinirea nepărtinitoare a sarcinilor de jurat? Nu. Mulțumesc.

„În continuare: sunteți dumnoavoastră sau un membru din familia restrânsă sau un prieten apropiat, sau ați fost dumnoavoastră sau un membru din familia restrânsă sau un prieten apropiat, angajat la o agenție mass-media implicată în anchetă și/sau în relătările pe marginea acestei cauze? Înaintați, domnule.”

„Două emisiuni. Prima emisiune: a urmărit cineva această emisiune de pe postul de televiziune BBC, a fost acum două săptămâni, adică nu ieri, nu cu o sâmbătă înainte, ci cu o duminică înainte, cu alte cuvinte, în urmă cu 15 zile, la ora 10 dimineața, pe canalul BBC1, este vorba despre o emisiune numită „The Big Questions”? Moderatorul a fost Nick Campbell, împreună cu un grup format din trei sau patru experți, dacă pot să îi numesc astfel, dintre care unul era rabin, în cadrul emisiunii a fost o discuție despre complotarea în vederea aruncării în aer a unor aeronave și despre terorism, abordându-se într-o oarecare măsură și faptele aflate la originea cauzei. A urmărit cineva acea emisiune de la 10 dimineața? Vă rog să înaintați, domnule.

Apoi, exact cu două săptămâni în urmă, într-o luni seară, la ora 10, pe canalul Radio 4, a fost difuzată o emisiune, „The World Tonight”, în care s-a discutat despre presupusul complot pentru a arunca în aer aeronave. A ascultat cineva această emisiune radio de pe canalul Radio 4? Nu. În continuare – îmi cer scuze, înaintați, vă rog. Mulțumesc. V-am spus că această cauză a început cu aproximativ două săptămâni în urmă și că toate emisiunile de televiziune importante i-au făcut publicitate. A făcut cineva, ca urmare a acestei publicități, căutări pe internet, cu alte cuvinte, a făcut vreunul dintre dumneavoastră căutări pe internet în ultimele două săptămâni, în legătură cu presupusul complot privind companiile aeriene? Nu. Mulțumesc foarte mult.”

„Pot să vă dau câteva instrucțiuni suplimentare? Ar putea să apară tentația, știind că urmează să vă pronunțați în această cauză, să încercați să aflați puțin mai mult despre aceasta, iar dacă cineva dintre voi este dependent de internet sau de spațiul virtual, ar putea să apară tentația de a intra pe internet și de a citi sau de a vă face căutări privind cauza. Vă rog să nu faceți asta. A existat un element de raportare inexactă și nesatisfăcătoare la momentul apariției acestei chestiuni. Acuzațiile nu au fost în mod corect raportate de fiecare dată și este extrem de important ca dumneavoastră să decideți asupra cauzei pe baza probelor prezentate în fața instanței, nu în altă parte. Juraților din toate cauzele penale le spunem să nu facă cercetări pe cont propriu. În cazul unei bătăi într-un bar, le spunem juraților să nu meargă să vadă barul respectiv, să nu devină detectivi, deoarece este foarte important ca doar pe baza a ceea ce este prezentat în instanță, să se pronunțe asupra cauzei. Inculpații au dreptul să cunoască exact temeiul pe baza căruia sunt judecați. Așadar, vă rog să nu faceți căutări pe internet sau orice alt fel de cercetări, nici înainte de începerea de mâine a procesului și nici într-o altă etapă a acestuia. De asemenea, vă voi da instrucțiuni suplimentare de a nu citi niciun ziar și de a nu urmări rapoartele de pe posturile de televiziune. Acest lucru se datorează faptului că acestea sunt inexacte, uneori chiar speculative și pentru că există mereu raportări părtinitoare. Singura modalitate prin care puteți auzi și primi toate probele este prin a fi prezenți în instanță. Aici primiți informațiile.

Un alt pericol este că atunci când veți pleca în seara aceasta, veți spune „Am fost ales în juriu”, iar cei cu care locuiți sau cu care vă întâlniți în seara asta ar putea să vă spună „Știu totul despre cauza aceasta. Am citit despre ea în ziar”. Vă rog, nu discutați despre cauză cu nimeni. Ar fi greșit ca cineva să vă spună ce părere are despre cauză și ar putea să vă afecteze judecata pe termen lung. Spuneți-le că ați fost aleși pentru a judeca o cauză privind terorismul, pentru că aceasta este acuzația și nu mai adăugați nimic. Nu are niciun sens să discutați despre faptele din această cauză, ar fi total greșit și o sfidare a curții, dacă ați face acest lucru. Am explicat că motivul real pentru a nu face acest lucru este că persoana cu care discutați ar putea să joace un rol în decizia asupra cauzei, doar dumneavoastră 12 trebuie să aveți acest rol, nimeni altcineva. Mai sunt și alte instrucțiuni pe care vi le voi da mâine, după începerea procesului, dar deocamdată, sunt suficiente acestea.”

„Sunt obligat să vă dau anumite instrucțiuni. Unele dintre acestea vă sunt deja cunoscute, pentru că v-am spus și ieri câteva lucruri. Vă reamintesc, vă rog, nu faceți niciun fel de cercetări privind această cauză, nici pe internet, nici de oricare altă natură. Acest lucru include interdicția de a vizita site-uri care fac trimitere la această cauză. Informațiile trebuie să vă fie furnizate în instanță. Vă rog, ignorați orice relatări din ziare, dacă există , și vă rog, nu luați în considerare niciun fel de emisiune pe care ați putea să o auziți. Este vital să nu discutați cu nimeni despre cauză, din motivele pe care vi le-am prezentat ieri. Alte persoane își vor exprima părerea, care ar putea, în timp util, să vă afecteze judecata. Decizia trebuie să aparțină în totalitate celor 12 membri ai juriului.”

„Am început o nouă etapă în această cauză, iar acum este momentul să vă reamintesc ce am declarat mai devreme despre cauză, privind evitarea informațiilor care ar putea, în vreun fel, să facă trimitere la terorism sau chiar la această cauză. Vă reamintesc, vă rog: nu faceți căutări pe internet. Nu citiți cărți. Vă rog, schimbați canalul dacă apare o emisiune de televiziune, în care este, în mod evident, vorba despre terorism sau despre un subiect conex. Vă rog, evitați articolele din ziare și altele similare care abordează terorismul. Acest lucru vă va permite să abordați faptele acestei cauze, pentru ca deliberarea să se facă cu mintea limpede, fără a fi influențați de ceva din afară, de ceva care își are originea în exteriorul acestei instanțe. Vă veți pronunța asupra cauzei doar pe baza informațiilor pe care le-ați primit în instanță.”

„92. În măsura în care există riscul ca, în ciuda a ceea ce judecătorul le spune juraților, un anumit jurat să caute pe internet informații despre cauză, orice încercare de a folosi informațiile respective pentru a influența părerea celorlalți jurați, este, în opinia noastră, destinată eșecului. Pentru ca informațiile găsite pe internet să influențeze verdictul juriului, ar trebui ca alți membri ai juriului să își încalce jurământul. În opinia instanței, ... procedura de judecată din cadrul acestui proces a reușit să facă față publicității negative. Trebuie să se sublinieze că nu a existat nicio probă care să sugereze că un jurat a căutat informații pe internet”

„104. Nu numai că suntem de părere că respectiva concluzie era singura disponibilă, dar considerăm că a fost și una corectă. Acceptăm ... că judecarea cauzei în altă parte nu era o opțiune și că nici chestionarea potențialilor jurați cu privire la informațiile pe care le aveau despre cauză, nu reprezenta o opțiune. Cu toate acestea, considerăm că, având în vedere procesul în instanță și lunile care au trecut până la al doilea proces, un observator informat ar fi mulțumit că un juriu ar examina, în mod corect și imparțial, probele și că nu ar ține cont de publicitatea la care am făcut trimitere.”

„105. Am luat în considerare și faptul că, spre deosebire de deciziile din cauza

Abu

Hamza

și

Montgomery v. HM & Another

(2003) 1 AC 641 (a se vedea infra, pct. 60-61), aceasta nu este o cauză care se referă la publicitatea anterioară procesului, ci la publicitatea ulterioară condamnării. Faptul că a fost vorba despre un proces în urma unei condamnări pentru un singur capăt de acuzare, este, în opinia instanței, un factor important care poate fi considerat mai semnificativ decât publicitatea anterioară procesului. Totuși, examinând situația în ansamblu, considerăm că metoda procesului ar putea să garanteze un proces echitabil și că un observator imparțial ar fi de aceeași părere.”

II. Dreptul și practica interne relevante

A. Imparțialitate

Magill v. Porter

(2001) UKHL 67, lordul Hope of Craighead a examinat aspectul părtinirii evidente și a concluzionat că:

„Întrebarea este dacă observatorul imparțial și informat, luând în considerare faptele, ar concluziona că a existat posibilitatea reală ca instanța să fi fost părtinitoare.”

B. Publicitatea negativă și sfidarea curții

(a) Legea din 1981 privind sfidarea curții (Contempt of Court Act 1981)

(b) Protocolul CPS privind publicitatea (CPS Protocol) și sistemul penal de justiție

Publicitatea și sistemul penal de justiție

( „Protocolul din 2005”) a fost publicat de CPS pentru ofițerii superiori, procurorii-șef ai Coroanei și pentru mass-media în octombrie 2005. Obiectivul său principal a fost de a asigura că urmărirea penală este transparentă și responsabilă, garantând accesul mass-mediei la toate materialele relevante, de câte ori este posibil și cât mai curând posibil. Protocolul a stabilit că obiectivul CPS este de a asigura respectarea principiului justiției transparente, echilibrând, în același timp, dreptul reclamantului la un proces echitabil cu consecințele posibile pentru victime, familiile acestora și martori, provocate de difuzarea în presă a probelor în acuzare.

(c) Liniile directoare ale CPS privind sfidarea curții și restricțiile de raportare

Sfidarea curții și Restricții de raportare

, în completarea Protocolului din 2005. Liniile directoare precizează că orice restricție privind relatarea în presă, este contrară normei generale, care este în favoarea justiției deschise și a raportării corecte și clare a procedurii în instanță, făcând trimitere la art. 10 din Convenție. Acestea explică faptul că procurorii ar trebui,

inter alia

, să solicite restricții privind relatarea în presă, doar dacă este necesar, spre exemplu, pentru a proteja o urmărire penală viitoare, care implică același inculpat, sau când se consideră că publicitatea din cadrul primului proces ar putea să prejudicieze procedurile pendinte. Liniile directoare clarifică faptul că orice cerere ar trebui să vizeze doar aceste restricții și pentru o perioadă necesară pentru ca interesele justiției să fie respectate.

(a) Sfidarea Curții

Attorney General v. MGN Limited

[1997] E.M.L.R. 284, Divisional Court a enumerat zece principii care guvernează aplicarea regulii răspunderii obiective privind sfidarea în Legea din 1981. Principiile de la 7 la 10, erau următoarele:

„(7) În efectuarea unei evaluări privind riscurile substanțiale provocate de o publicație, afectând în mod serios cursul justiției, trebuie luate în considerare, printre altele, următoarele aspecte: (a) posibilitatea ca publicația respectivă să intre în atenția unui potențial jurat, (b) impactul posibil al publicației asupra unui cititor obișnuit la momentul publicării și (c) impactul de durată al publicației asupra unui potențial jurat la momentul procesului. Acest ultim aspect este crucial.

Trebuie să se reamintească faptul că în acest exercițiu, la fel ca în orice exercițiu de evaluare a riscurilor, un risc mic înmulțit cu un risc mic rezultă într-un risc și mai mic.

(8) În efectuarea unei evaluări privind posibilitatea ca publicația să intre în atenția unui potențial jurat, instanța va lua în considerare, printre altele, următoarele aspecte: (a) dacă publicația este distribuită în zona din care este posibil ca jurații să fie aleși și (b) numărul exemplarelor puse în circulație.

(9) În efectuarea unei evaluări privind impactul publicației asupra unui cititor obișnuit la momentul publicării, instanța va lua în considerare, printre altele, următoarele aspecte: (a) importanța articolului în publicația respectivă și (b) noutatea din conținutul articolului în contextul cititorilor potențiali ai publicației respective.

(10) În efectuarea unei evaluări privind impactul de durată al publicației asupra unui potențial jurat la momentul procesului, instanța va lua în considerare, printre altele:

(a) durata dintre apariția publicației și data posibilă a procesului;

(b) efectul de concentrare privind ascultarea, pe o perioadă prelungită, a probelor dintr-o cauză, și

(c) posibilul efect al instrucțiunilor judecătorului asupra juriului.

În special, acest ultim aspect a făcut obiectul unor comentarii juridice ample, în două contexte diferite: în contextul unui proces sau al unei căi de atac împotriva unui verdict și în contextul procedurii privind sfidarea...

În prima categorie a cauzelor, ceea ce s-a subliniat este faptul că întregul sistem al unui proces cu jurați se bazează pe abilitatea și dorința juriilor de a respecta instrucțiunile date de judecător și de a nu considera ca fiind adevărat conținutul unei publicații doar pentru că aceasta a fost publicată.” (note de subsol omise)

b) Publicitatea negativă

R. v. West

[1996] 2 Cr. App. R. 374, președintele Curții Supreme, lordul Taylor of Gosforth, a considerat că, fără îndoială, acoperirea în presă a cauzei respective, înainte de proces, a fost amplă și ostilă inculpaților. Acesta a continuat:

„Dar, oricât de exagerate ar fi fost relatările din presă, nu a mai existat aproape niciodată o cauză menită să șocheze publicul, care avea dreptul să cunoască faptele. Întrebarea adresată în numele apărării este dacă ar putea să aibă loc un proces echitabil după publicitatea negativă intensivă împotriva inculpaților. În opinia noastră, ar putea. A se întâmpla altfel, ar însemna că, dacă acuzațiile de omor sunt suficient de îngrozitoare pentru a șoca, în mod inevitabil, populația, inculpații nu pot fi judecați. Acest lucru ar fi absurd. Mai mult, dacă judecătorul avertizează, în mod eficent, juriul să acționeze doar pe baza probelor prezentate în instanță, nu există niciun motiv pentru a presupune că acesta va acționa diferit. În cauza

Kray

(1969) 53 Cr App R 412 at pp. 414, 415, judecătorul Lawton a declarat:

«Dramatismul ... unui proces are aproape întotdeauna efectul de a șterge din memorie ceea ce s-a întâmplat înainte.»

...

În

Ex p. The Telegraph Plc

(1994) 98 Cr App R 91, 98 [1993] 1 WLR 980 , 987, I a declarat:

„instanța ar trebui să crediteze juriul cu dorința și capacitatea de a respecta instrucțiunile judecătorului, pentru a se pronunța asupra cauzei doar pe baza probelor înaintate în instanță. Instanța ar trebui să rețină și că detaliul și capacitatea de concentrare a publicității, chiar și în cazurile de notorietate, sunt limitate și că scopul unui proces este de a concentra atenția juriului pe probele prezentate în instanță, mai degrabă decât pe chestiuni din afara sălii de judecată.”

60. În cauza

Montgomery v. HM Advocate and Another; Coulter v. HM Advocate and Another

[2003] 1 AC 641, Privy Council (Consiliul Privat) a examinat impactul publicității negative anterioare procesului. Acesta a considerat că testul de aplicat pentru a determina dacă ar trebui să se dispună suspendarea soluționării cauzei, este dacă riscul de prejudiciere a fost atât de mare încât să nu fi putut fi prevenit de nicio instrucțiune acordată juriului. Lordul Hope, a explicat:

„Nu sunt convins că judecătorii instanței inferioare au efectuat o evaluare greșită a efectului publicității acordate acestei cauze și a întrebării dacă, în ciuda publicității respective, este de așteptat ca juriul să acționeze în mod imparțial. Cercetările recente efectuate pentru Law Commission din Noua Zeelandă sugerează că impactul publicității anterioare procesului și a mediatizării prejudiciabile, pe parcursul procesului, chiar și în cazurile de notorietate, este minim. Perioada de timp de la ultima expunere ar putea fi considerată, cu fiecare lună care se scurge, un fel de garanție. Totuși, riscul ca publicitatea amplă, prelungită și prejudiciabilă, care a avut loc în această cauză, să fi avut un efect de durată, cel puțin asupra unora dintre membrii juriului, nu poate fi considerat ca fiind neglijabil. Principalele garanții ale imparțialității obiective a instanței constau în metoda procesului și în prezidarea procesului de către judecător. Pe de o parte, există procedura de ascultare și analizare a probelor, la care va fi supus juriul. A vedea și a asculta martorii sunt acțiuni care ar putea să aibă un impact mult mai mare asupra juraților decât amintirile care pot persista privind reportajele despre cauză din mass-media. Pe de altă parte, este de așteptat ca acest impact să fie intensificat de avertizările și instrucțiunile pe care judecătorul ar putea să le considere adecvate, pe măsură ce procesul se desfășoară, în special, atunci când acesta își îndeplinește această sarcină, înainte ca juriul să se retragă pentru a ajunge la un verdict.

...

Sistemul procesului cu jurați se bazeaza pe presupunerea potrivit căreia juriul va respecta instrucțiunile pe care le primește de la judecătorși pe faptul că jurații vor da un verdict corect, în conformitate cu probele.”

61. În

R v. Hamza

[2007] QB 659, Curtea de Apel a observat că, deși publicitatea negativă ar fi putut prejudicia echitatea procesului, nu a fost necesar ca acesta să fie suspendat, deoarece judecătorul a concluzionat că, prin intermediul asistenței sale, a fost, totuși, posibil un proces echitabil.

a) Raportul din 2010 al Ministerului Justiției

Are juries fair?”

în

februarie 2010. Raportul prezintă impactul mediatizării, incluzând rezultatele unui studiu care se referă la 688 de jurați din 62 de cauze diferite. Constatările studiului au fost prezentate pe scurt, după cum urmează:

„- Jurații din cauzele de notorietate erau de șapte ori mai predispuși să își amintească mediatizarea (70%) decât jurații din cauzele standard (11%).

- Majoritatea juraților care și-au amintit reportajele despre cauză din mass-media le-au văzut sau le-au auzit doar pe parcursul desfășurării procesului. Aceasta reprezintă prima probă empirică din această țară a «fade factor- factorului timp» în procesele cu jurați (cu cât reportajele din mass-media apar mult mai înainte de proces, cu atât este mai mare posibilitatea ca jurații să nu și le amintească).

- Totuși, o treime dintre jurații (35%) din cauzele de notorietate își amintesc mediatizarea anterioară procesului.

- În cauzele de notorietate, jurații își amintesc reportajele din mass-media dintr-o serie de surse de informare, principalele două surse fiind televiziunea (66%) și ziarele naționale (53%). Acest fapt contrastează cu amintirile juraților privind reportajele din mass-media în cauzele standard, situație în care acoperirea în presă de care jurații își amintesc, provine aproape numai din ziarele locale (77%).

- Majoritatea juraților (66%) din cauzele de notorietate care și-au amintit mediatizarea, fie nu și-au amintit, fie nu au putut să își amintească că aceasta a fost părtinitoare. În situațiile în care jurații și-au amintit o accentuare specială, aproape toți și-au amintit că aceasta sugera că inculpatul este vinovat.

- În cauzele de notorietate, 20 % dintre jurații care și-au amintit reportajele despre cauză din mass-media au întâmpinat dificultăți în ceea ce privește ignorarea acestora, în timp ce își îndeplineau datoria de jurat.”

b) Documentul de consultare din 2012 al Comisiei Juridice (Law Commission)

Attorney General v. MGN Limited

(a se vedea supra, pct. 58), documentul respectiv a explicat:

„2.38 Astfel, factorii relevanți în evaluarea riscurilor sau a gravității prejudiciului ar include nivelul de circulație a ziarului în localitatea în care se desfășoară procesul sau gradul de difuzare și repetare la posturile de televiziune. Acest principiu are, în mod evident, nevoie de modificări, atunci când, luând în considerare aplicarea acestuia în noua mass-media, spre exemplu, un factor relevant va fi numărul de accesări al unei publicații online. Faptul că niciun jurat nu a vazut, de fapt, materialul respectiv nu înseamnă că niciun jurat nu ar fi putut să facă acest lucru, deși reacția unui jurat care vede o publicație poate fi relevantă.” (note de subsol omise)

„2.39 Stilul publicației, spre exemplu, în special relatarea cu caracter senzațional este relevantă” (note de subsol omise).

„2.40 De aceea, instanța trebuie să ia în considerare factorul timp, deși o întârziere mare între apariția publicației și proces nu va exclude constatarea unei sfidări a curții, în situația în care cauza sau publicația sunt memorabile. Cu toate acestea, instanța va lua în considerare atenția pe care jurații o acordă probelor prezentate în instanță, precum și obligația judecătorului de a avertiza și de a instrui în mod adecvat juriul” (note de subsol omise)

„2.48 De asemenea, unele părți interesate s-au întrebat dacă nu ar trebui să existe o aliniere între (i) testul aplicat de instanțe pentru a determina dacă cererea de suspendare a acțiunii în justiție reprezintă un abuz al metodei procesului, pe motive de publicitate prejudiciabilă și (ii) testul în temeiul secțiunii 2(2). Testul aplicat atunci când este avută în vedere o cerere privind abuzul de procedură este cel privind posibilitatea ca inculpatul să beneficieze de un proces echitabil. Instanța trebuie să stabilească ce măsuri pot fi luate pentru a reduce impactul publicității prejudiciabile – spre exemplu, avertizând jurații. Cu toate acestea, instanța va fi nevoită să suspende acțiunea în justiție, dacă «riscul de prejudiciere este atât de ridicat, încât nicio instrucțiune din partea judecătorului, oricât ar fi de detaliatră, nu ar putea, în mod rezonabil, să îl îndepărteze.»

2.49 În mod evident, cele două teste au loc în contexte diferite și vizează persoane diferite (inculpatul, respectiv editorul). Sfidarea curții și abuzul de procedură au standarde de probă diferite [sfidarea - standardul dincolo de orice îndoială rezonabilă, abuzul de procedură - preponderența probelor (

balance of probabilities

). Testul privind abuzul de procedură trebuie să ia în considerare efectul cumulativ al publicității, având în vedere că întrebarea este dacă procesul echitabil este posibil în orice circumstanțe și având în vedere efectul mediatizării asupra independenței și imparțialității instanței. Pe de altă parte, testul privind sfidarea curții nu se concentrează neapărat pe publicațiile individuale, deoarece a acuza organizațiile din mass-media de sfidare, pentru că au contribuit la crearea unui mediu de „proces al mass-mediei”, chiar dacă publicațiile individuale ale acestora nu ar cauza un risc considerabil de prejudiciu grav, ar putea să contravină art. 10. În consecință, considerăm că alinierea acestor teste ar reprezenta o greșeală atât în cazul abuzului de procedură cauzat de mediatizarea prejudiciabilă, cât și în cazul unei încălcări a secțiunii 2(2).

Persoanele consultate sunt de acord că testele pentru a determina existența unui abuz de procedură cauzat de mediatizarea prejudiciabilă și încălcarea secțiunii 2(2), ar trebui să rămână diferite?

”

(note de subsol omise)

„2.85 În esență, există un test în trei etape care poate fi efectuat, înainte de a emite un ordin:

(1) Există un risc substanțial de prejudiciu în ceea ce privește administrarea justiției în procedura curentă, pendinte sau iminentă?

2.86 În acest caz, substanțial nu înseamnă nesubstanțial. Referitor la evaluarea riscului, instanța ar trebui să aibă în vedere capacitatea juriului de a respecta instrucțiunile judecătorului, factorul timp, «dramatismul procesului» și să presupună că mediatizarea cauzei va fi corectă și echitabilă. Riscul trebuie să fie evaluat la momentul solicitării ordinului, iar riscul relevant se referă la administrarea justiției, nu la alte chestiuni, precum temerile legate de ostilitatea comunității față de martori. Se poate observa că testul în temeiul secțiunii 4(2) nu necesită un prejudiciu serios, spre deosebire de cel în temeiul secțiunii 2(2), punându-se întrebarea dacă se poate afirma că secțiunea 4(2) respectă art. 10, dacă prejudiciul este mai puțin serios.

(2) În acest caz, mai este nevoie de ordin pentru a elimina riscul respectiv, incluzând considerarea unor posibile măsuri alternative?

...

(3) În acest caz, în lumina intereselor publice concurente aflate în joc, ar trebui instanța să emită ordinul respectiv și dacă da, în ce condiții? Este vorba despre o judecată de valoare.

2.88 Această etapă a testului ar trebui să fie considerată în temeiul cerinței art. 10 § 2, potrivit căreia ingerința este «necesară într-o societate democratică».

2.89 Instanțele au hotărât că există un interes public puternic privind raportările din mass-media referitoare la acțiunile în justiție. Cu toate acestea, în realizarea echilibrului între dreptul la un proces echitabil și libertatea de exprimare a mass-mediei, dreptul la un proces echitabil are întâietate.

2.90 Faptul că un ordin nu este emis ar putea să însemne că rapoartele privind ceea ce se întîmplă în ședință publică pot fi publicate, chiar dacă ceea ce se raportează a fost dezvăluit în absența juriului, deși în legea actuală există neclarități privind acestă chestiune.” (note de subsol omise)

<0}

C. Instrucțiuni și îndrumări acordate juriului

„voi judeca pârâtul cu obiectivitate și voi da un verdict pe baza probelor.”

Re B

[2006] EWCA Crim 2692, care a avut ca obiect o cale de atac formulată împotriva unui ordin care limita relatările cu privire la un proces penal, Curtea de Apel (Secția Penală) a declarat:

„Există o caracteristică a sistemului nostru juridic care, uneori, este trecută cu vederea sau considerată de la sine înțeleasă. Experiența colectivă a acestui mod de compunere a instanței, precum și a celui anterior, atât atunci când făceam practică în cadrul baroului, cât și din punct de vedere judiciar, ne-a demonstrat în repetate rânduri că juriile din întreaga țară au convingerea profundă și vehementă, precum și angajamentul, potrivit cărora inculpatul are dreptul la un proces echitabil. Acestea știu că este pe deplin responsabilitatea lor. În cele din urmă, este un drept din naștere, pe care fiecare dintre jurați îl împărtășește cu inculpatul. Aceștia îl apără cu obiectivitate. Integritatea juriului reprezintă o trăsătură esențială a procesului de judecată. Juriile urmează instrucțiunile date de judecător pentru a se concentra doar pe probe și pentru a ignora ceea ce ar fi putut să audă sau să citească în afara instanței. În această cauză, judecătorul le va da, fără îndoială, instrucțiuni adecvate, adaptate faptelor individuale, în lumina unui proces ulterior ședinței de pronunțare a sentinței, după ascultarea argumentelor avocaților inculpaților. Nu putem decât să subliniem că juriul va urma aceste instrucțiuni, nu numai pentru că acesta va respecta cu credință instrucțiunile juridice pe care le va da judecătorul, dar și pentru că în esență aceste instrucțiuni vor face în mod direct, apel la convingerea instinctivă și fundamentală a necesității unui proces echitabil.”

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art.

6

§

1 din Convenție

6

§

1 din Convenție, redactat după cum urmează:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.”

A. Cu privire la admisibilitate

6

§

1 din Convenție, astfel încât aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul art.

35 §

3 lit.

a) din Convenție. Curtea constată că cererea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.

B. Cu privire la fond

a) Reclamantul

inter alia

, la zona de circulație a publicației în cauză, la numărul de exemplare puse în circulație, la importanța articolului în publicație, la instrucțiunile date juriului și la întârzierea dintre publicare și proces. Reclamantul a susținut că provocările dificile cauzate de numeroasele publicări de diferite tipuri nu au primit o evaluare individualizată din partea judecătorului, care pur și simplu, a concluzionat, după prezentarea pe scurt a unor materiale ofensatoare, că din experiența sa, imparțialitatea se poate asigura prin instruirea adecvată a juriului.

Mustafa (Abu Hamza) (nr. 1) împotriva Regatului Unit

(dec.), nr.

31411/07, § 39, 18 ianuarie 2011, din mai multe motive, inclusiv natura generalizată a raportărilor din acea cauză față de raportările specifice privind procesul și faptele asupra cărora trebuie să se pronunțe juriul din această cauză, întârzierea de peste un an între raportări și proces în cauza

Mustafa (Abu Hamza),

spre deosebire de perioada de doar cinci luni din această cauză, precum și caracterul specific al instrucțiunilor judecătorului procesului în cauza

Mustafa (Abu Hamza)

, față de instrucțiunile „complet convenționale și cu caracter minim” din această cauză. Acesta a făcut trimitere și la emisiuni și publicări noi, apărute pe parcursul procesului, pe care judecătorul nu le-a considerat o sfidare a curții.

b) Guvernul

§

1, trebuie ca probe convingătoare privind imparțialitatea juraților să fie în mod obiectiv justificate. Acesta a susținut că din jurisprudența Curții s-au desprins patru puncte privind publicitatea negativă [făcând trimitere la

Mustafa (Abu Hamza)

, menționată anterior]. În primul rând, există riscul ca publicitatea negativă, în special cea cu caracter permanent și senzațional, să poată prejudicia juriul, dar jurisprudența internă a arătat că instanțele britanice sunt conștiente de acest risc. În al doilea rând, în majoritatea cauzelor, natura procesului de judecată și rolul instanței de judecată privind instruirea juriului ar asigura că procedura a fost echitabilă. În al treilea rând, pentru a decide dacă o cauză a avut un caracter excepțional, astfel încât un proces echitabil nu mai este posibil, cele mai în măsură să evalueze acest fapt decât Curtea sunt instanțele interne. În al patrulea rând, abordarea din Anglia a reflectat nu numai experiența instanțelor interne, dar și a sistemelor de justiție penală, în ceea ce privește sfera dreptului comun, iar această experiență trebuia să fie respectată.

a) Principii generale

Ninn-Hansen împotriva Danemarcei

(dec.), nr.

28972/95, CEDO 1999‑V; și

Beggs împotriva Regatului Unit

(dec.), nr.

15499/10, pct. 123, 16 octombrie 2012]. Dacă există o campanie de presă virulentă în jurul unui proces, ceea ce are un caracter decisiv nu sunt temerile subiective ale suspectului, ci dacă, având în vedere circumstanțele speciale ale cauzei, temerile sale pot fi considerate în mod obiectiv justificate [a se vedea

Daktaras împotriva Lituaniei

(dec.), nr.

42095/98, 11 ianuarie 2000;

W³och împotriva Poloniei

(dec.), nr. 27785/95, 30 martie 2000;

Priebke împotriva Italiei

(dec.), nr.

48799/99, 5 aprilie 2001; și

Beggs

, citată anterior, pct. 123].

Priebke

, citat anterior; și

G.C.P. împotriva României

, nr. 20899/03, pct. 48, 20 decembrie 2011).

Beggs

, citat anterior, pct. 124-128; și, în ceea ce privește în special, importanța instrucțiunilor acordate juriului,

Pullicino împotriva Maltei

(dec.), nr.

45441/99, 15 iunie 2000; și

Mustafa (Abu Hamza)

, citat anterior, pct. 39-40]. În special, dacă reportajele din ziarele incriminate, apărute în perioada în care viitorii membri ai juriului nu știau că vor fi implicați în proces, posibilitatea apariției parțialității este cu atât mai îndepărtată, deoarece este foarte puțin probabil ca membrii juriului să fi acordat o atenție deosebită detaliilor din reportaje la momentul publicării lor (a se vedea

Beggs

, citată anterior, pct. 126). În asemenea cauze, instrucțiunea dată juriului de a face abstracție de materialele externe va fi, în general, potrivită pentru a garanta caracterul echitabil al procesului, chiar dacă a existat o campanie de presă foarte prejudiciabilă (pentru un exemplu în care o astfel de instrucțiune a fost suficientă, a se vedea

Beggs

, citat anterior, pct. 128). Este esențial să se sublinieze în această privință că, este rezonabil să se presupună că juriul va respecta instrucțiunile date de judecător, în absența unor probe care să sugereze contrariul (

Beggs

, citat anterior, pct. 128; și

Szypusz împotriva Regatului Unit

, nr.

8400/07, pct. 85, 21

septembrie 2010).

Sutyagin împotriva Rusiei

(dec.), nr.

30024/02, 8 iulie 2008; și

Beggs

, citat anterior, pct. 127]. Totuși, este important să se sublinieze că, în ceea ce privește problema imparțialității instanței, este relevant că autoritățile au fost sursa informațiilor prejudiciabile, doar în măsura în care materialele ar putea fi considerate mai credibile de cititori, în lumina sursei lor. Problema privind faptul că oficialii publici au avut prejudecăți privind vinovăția inculpatului, de manieră incompatibilă cu principiul prezumției de nevinovăție, este una separată, care trebuie examinată în temeiul art. 6 § 2, punctul central fiind comportamentul respectivilor oficiali publici, si nu imparțialitatea instanței (a se vedea, spre exemplu,

Allenet de Ribemont împotriva Franței

, 10 februarie 1995, pct. 39-41, seria A nr. 308). Astfel, în timp ce caracterul cu valoare de autoritate al materialelor publicate ar putea să necesite, spre exemplu, o perioadă mai mare de timp sau instrucțiuni mai aspre, este puțin probabil ca acestea să conducă la concluzia că nu mai este posibil să existe un proces echitabil în fața unei instanțe imparțiale. În special, acuzațiile potrivit cărora desecretizarea materialelor prejudiciabile de către autorități a fost deliberată și a avut ca obiectiv subminarea echității procesului, sunt irelevante pentru evaluarea impactului divulgării asupra imparțialității instanței.

(b) Aplicarea principiilor generale la faptele cauzei

și urm.

). În special, jurisprudența internă relevantă prevede o analiză meticuloasă a modului în care judecătorul trebuie să evalueze riscul ca un proces să fie prejudiciat de publicitatea negativă și apoi, să abordeze în mod adecvat, un asemenea risc (a se vedea supra, pct. 58-61). În consecință, judecătorul care se confruntă cu contestarea echității procedurii pe baza publicității negative, poate să ia diferite măsuri pe parcursul procesului de judecată, într-un cadru juridic consacrat și adecvat, care oferă îndrumarea corespunzătoare, cu scopul de a asigura echitatea procesului. Întrebarea în prezenta cauză este dacă măsurile luate de judecător au fost suficiente în toate circumstanțele cauzei.

Pentru aceste motive,

în unanimitate,

CURTEA:

cererea admisibilă;

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 30 iunie 2015, în temeiul art.

77

§

2 și

PREȘEDINTE

Grefier

Guido Raimondi

Françoise Elens-Passos