CASE OF GAZSÓ v. HUNGARY- [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

CASE OF GAZSÓ v. HUNGARY- [Romanian translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2015)

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A DOUA

HOTĂRÂREA

din 16 iulie 2015

În Cauza Gazsó împotriva Ungariei

(Cererea nr. 48322/12)

Strasbourg

definitivă la 16/10/2015

Hotărârea a devenit definitivă în condițiile prevăzute la art.

44

§

2 din Convenție

.

Aceasta poate suferi modificări de formă

.

În cauza Gazsó împotriva Ungariei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a doua), reunită într-o cameră compusă din Ișıl Karakaș, președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, Helen Keller, Paul Lemmens, Egidijus Kūris, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 23 iunie 2016,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată.

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află cererea nr.

48322/12 îndreptată împotriva Ungariei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul György Gazsó („reclamantul”),

a sesizat Curtea la 24 iulie 2012, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).

2.

Reclamantul este reprezentat de domnul D. Karsai, avocat în Budapesta. Guvernul ungar („Guvernul”)

a fost reprezentat de Z. Tallódi, agent guvernamental, din cadrul Ministerului Justiției.

3.

Reclamantul a susținut că litigiul de muncă s-a desfășurat pe o perioadă nerezonabil de lungă și că nu a beneficiat, în această privință, de nici o cale de atac efectivă. Acesta a invocat art. 6 și art. 13 din Convenție.

4.

La 13 noiembrie 2014, cererea a fost comunicată Guvernului. În același timp, Curtea a propus părților aplicarea procedurii hotărârii-pilot (art. 61 din Regulamentul Curții). Părțile au depus observații în această privință.

ÎN FAPT

Circumstanțele cauzei

5.

Reclamantul s-a născut în 1963 și locuiește în Telki.

6.

Litigiul s-a desfășurat între reclamant și fostul său angajator între 25 februarie 2002 și 18 mai 2005. Acesta din urmă a fost obligat, în cele din urmă, să îl reangajeze pe reclamant.

7.

Reclamantul nu a acceptat poziția care i s-a oferit în urma dispoziției de reangajare. La 5 ianuarie 2006, a început un nou proces.

8.

La 18 noiembrie 2008, Tribunalul pentru litigii de muncă Budapesta a respins acțiunea reclamantului.

9.

La 9 iulie 2010, Curtea Regională Budapesta a admis apelul reclamantului și a anulat decizia primei instanțe.

10.

Angajatorul pârât a formulat recurs în fața

Kúria

(instanța supremă în materia litigiilor de muncă). La 29 februarie 2012, acțiunea acestuia a fost admisă, iar decizia pronunțată de instanța de apel a fost anulată.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art.

6

§

1 din Convenție

11.

Reclamantul s-a plâns de durata procedurii, pe care a considerat-o incompatibilă cu cerința „termenului rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, formulat, în părțile sale relevante, după cum urmează:

„Orice persoană are dreptul la judecarea [...] într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]”

12.

Guvernul s-a opus acestor afirmații.

13.

Perioada care trebuie luată în considerare este 5 ianuarie 2006 ‒ 29 februarie 2012. Astfel, aceasta a durat aproape 6 ani și 2 luni pentru trei grade de jurisdicție.

A. Cu privire la admisibilitate

14.

Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenție. În continuare, Curtea constată că nu prezintă nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

15.

Curtea reiterează că trebuie să se evalueze caracterul rezonabil al duratei procedurii în lumina circumstanțelor cauzei și ținând seama de următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente, precum și obiectul litigiului din perspectiva reclamantului [a se vedea, printre multe alte autorități,

Frydlender împotriva Franței

(MC), nr. 30979/96, pct. 43, CEDO 2000-VII]. Curtea reiterează că, în cazul litigiilor de muncă, este necesară o diligență specială (a se vedea

Ruotolo împotriva Italiei

, 27 februarie 1992, pct. 17, seria A nr. 230

‑

D;

Mangualde Pinto împotriva Franței

, nr. 43491/98, pct. 27, 9 aprilie 2002).

16.

Curtea a constatat frecvent încălcări ale art. 6 § 1 din Convenție în situații care au ridicat probleme similare celor din prezenta cauză (a se vedea, printre multe altele,

Kútfalvi împotriva Ungariei,

nr

.

4853/02, pct. 17-19, 5 octombrie 2004).

În speța de față, Curtea observă că litigiul nu a presupus o complexitate particulară. Acesta a vizat problema reangajării reclamantului; cu toate acestea, Curtea este nemulțumită că autoritățile nu au exercitat diligența necesară pentru a soluționa cauza. În plus, nu s-a demonstrat că reclamantul sau partea pârâtă ar fi provocat o întârziere deosebită.

17.

După examinarea tuturor probelor aflate la dosar, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt și niciun argument care să poată conduce la o altă concluzie în circumstanțele de față. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în prezenta cauză, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința „termenului rezonabil”.

Prin urmare, a fost încălcat art.

6

§

1.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 13, coroborat cu art. 6 § 1 din Convenție

18.

Reclamantul s-a mai plâns că nu a beneficiat de o cale de atac efectivă pentru a accelera procedura. Acesta a invocat art. 13 din Convenție, care prevede următoarele:

„Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

19.

Guvernul a contestat acest punct de vedere în termeni generali.

20.

De asemenea, Curtea reține că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenție și că nu prezintă nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibil.

21.

Instituțiile Convenției au hotărât deja că, în ceea ce privește prelungirea procesului civil în Ungaria, nu există nicio cale de atac internă efectivă (a se vedea

Bartha împotriva Ungariei,

nr

.

33486/07, pct. 21, 25 martie 2014,

Domnul T.K. și doamna T.K. împotriva Ungariei

, nr. 26209/95, Decizia Comisiei din 21 mai 1997). Guvernul nu a arătat că, între timp, situația s-ar fi schimbat în materia căilor de atac compensatorii ori în cadrul procedurii accelerate.

În consecință, a fost încălcat art. 13 coroborat cu art. 6 din Convenție.

III.

Cu privire la aplicarea art.

46 din Convenție

22.

Curtea reține că prezenta cauză privește o problemă recurentă, care stă la baza celor mai frecvente încălcări ale Convenției constatate de Curte în ceea ce privește Ungaria (infra, pct. 34). Mai mult, sistemul judiciar din Ungaria nu prevede nici o cale de atac internă efectivă, conform cerințelor art. 13 din Convenție, pentru a preveni procedurile judiciare excesiv de lungi sau pentru a permite reparația prejudiciilor cauzate prin procedurile respective.

23.

Curtea constată că problemele privind durata excesivă a proceselor civile și lipsa unor căi de atac interne efective în cadrul sistemului juridic din Ungaria sunt nerezolvate, în ciuda faptului că există de ceva timp o jurisprudență clară care îi oferă Guvernului motive pentru a lua măsurile potrivite privind soluționarea problemelor respective.

24.

Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 46 din Convenție, constatarea unei încălcări impune statului pârât o obligație legală nu doar de a plăti celor în cauză sumele acordate cu titlu de reparație echitabilă în temeiul art. 41, ci și de a alege, sub supravegherea Comitetului Miniștrilor, măsurile generale și/sau, dacă este necesar, măsurile individuale ce trebuie adoptate în cadrul ordinii sale juridice interne pentru a pune capăt încălcării constatate de Curte și pentru a soluționa, în măsura în care este posibil, efectele sale [a se vedea

Broniowski împotriva Poloniei, (

MC

),

nr

.

31443/96, pct. 192, CEDO, 2004-V]

25.

În consecință, Curtea consideră că respectiva cauză trebuie examinată în temeiul art.

46 din Convenție, ale cărui dispoziții relevante sunt redactate după cum urmează:

„1. Înaltele părți contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care ele sunt părți.

Hotărârea finală a Curții ar trebui să fie transmisă Comitetului de Miniștri care ar trebui să supravegheze executarea ei.[...]”

A. Argumentele părților

26.

Reclamantul a susținut că reprezintă o problemă sistemică faptul că autoritățile ungare nu au asigurat nici „audierea într-un termen rezonabil” în cauzele civile și nici nu au introdus în legislație căi de atac interne efective.

27.

Fără a se opune în mod formal procedurii hotărârii-pilot, Guvernul a considerat că nu este necesar să fie inițiată o asemenea procedură de către Curte, având în vedere că a prezentat în această privință Comitetului de Miniștri un plan de acțiune. Acest plan a cuprins, în ceea ce privește procesele civile, un număr de reforme administrative, precum și o anumită restructurare a sistemului juridic, măsuri adoptate în 2011.

B. Motivarea Curții

28.

Curtea reiterează că art. 46 din Convenție, interpretat în cadrul art. 1, impune statului pârât o obligație legală de a implementa, sub supravegherea Comitetului de Miniștri, măsuri generale adecvate și/sau individuale pentru a asigura dreptul reclamantului a cărui încălcare a fost constatată de către Curte. Asemenea măsuri trebuie să fie luate și cu privire la alte persoane aflate în poziția reclamantului, în special prin soluționarea problemelor care au condus la constatările Curții [a se vedea

Scozzari și Giunta împotriva Italiei

(MC), nr. 39.221/98 și 41.963/98, pct. 249, CEDO 2000-VIII,

Lukenda împotriva Sloveniei

(MC), nr. 23032/02, pct. 94-95, CEDO 2005-X, și

S. și Marper împotriva Regatului Unit

(MC), nr. 30562/04 și 30566/04, pct. 134, CEDO 2008]

]

.

29.

În rezoluția privind hotărârile care constată o problemă sistemică subsecventă, adoptată la 12 mai 2004, Comitetul de Miniștri a solicitat Curții „să identifice în hotărârile sale care constată o încălcare a Convenției ceea ce consideră a fi o problemă sistemică subsecventă și sursa acestei probleme, în special atunci când este posibil ca aceasta să dea naștere la numeroase cereri, cu scopul de a asista statele în găsirea unei soluții adecvate și Comitetul de Miniștri în supravegherea executării hotărârilor”.

30.

Pentru a facilita implementarea eficientă a hotărârilor sale conforme acestor principii, Curtea poate să adopte procedura hotărârii-pilot, care îi permite să identifice, în mod clar, în hotărâre, existența unor probleme structurale și/sau sistemice, care stau la baza încălcărilor și să indice ce măsuri sau acțiuni specifice trebuie luate de statul pârât pentru a le remedia [a se vedea

Broniowski

, citată anterior, pct. 189-194 și dispozitivul;

Hutten-Czapska împotriva Poloniei

(MC), nr. 35014/97, pct.

231-239 și dispozitivul, CEDO

2006

‑

VIII)].

31.

În conformitate cu abordarea din cauza

Ümmühan Kaplan împotriva Turciei

(nr. 24240/07, pct. 59-77, 20 martie 2012), care a avut în vedere aspecte similare, Curtea consideră că este imperativă aplicarea procedurii hotărârii-pilot în prezenta cauză, având în vedere, în special, caracterul recurent și persistent al problemelor ce stau la baza încălcărilor, numărul de persoane afectate de acestea în Ungaria și nevoia de a le acorda o reparație rapidă și corespunzătoare la nivel intern (infra, pct. 33-40).

32.

Curtea ia act de argumentul Guvernului privind prezentarea unui plan de acțiuni Comitetului de Miniștri, cu scopul de a soluționa problema prelungirii procedurii. Salută angajamentul Guvernului de a soluționa această problemă și îl încurajează să continue aceste eforturi (a se vedea

Torreggiani și alții împotriva Italiei

, nr. 43517/04, 46882/04, 55400/04, 57875/04 și 61535/04, 35315/10 și 37818/10, pct. 92, 8 ianuarie 2013).

33.

Cu toate acestea, Curtea nu poate decât să constate că problemele au persistat în cei patru ani care s-au scurs de la adoptarea reformelor la care s-a Guvernul s-a referit. Prin urmare, consideră că procedura hotărârii-pilot îi va permite să evidențieze că statul pârât trebuie să introducă căi de atac care să abordeze, de manieră într-adevăr efectivă, încălcările Convenției în ceea ce privește prelungirea procedurilor judiciare.

34.

De la aderarea Ungariei la sistemul Convenției și până la 1 mai 2015, mai mult de 200 de hotărâri au implicat constatarea unei încălcări de către Ungaria cu privire la durata excesivă a proceselor civile. Numai în 2004 s-au constatat, în cauze civile, 24 de încălcări ale dreptului de a fi ascultat într-un termen rezonabil. Mai mult, Guvernul a încheiat înțelegeri pe cale amiabilă și a prezentat declarații unilaterale în numeroase cauze privind durata proceselor civile; aceste cereri au fost, ulterior, scoase din lista cauzelor.

35.

Curtea observă că, până în prezent, statul pârât nu a reușit să pună în aplicare măsuri care să îmbunătățească într-adevăr situația, în ciuda jurisprudenței substanțiale și constante a Curții în această privință.

36.

Caracterul sistemic al problemelor identificate în prezenta cauză reiese și din faptul că, la 1 mai 2015, aproximativ 400 de cauze împotriva Ungariei privind același aspect sunt pe rolul diferitelor complete de judecată ale Curții, iar numărul cererilor de acest tip este în continuă creștere.

37.

Având în vedere considerentele sus-menționate, Curtea concluzionează că încălcările constatate în prezenta hotărâre nu au fost cauzate nici de un incident izolat și nici nu se pot pune pe seama unei anumite conjuncturi în prezenta cauză, ci sunt consecința carențelor statului pârât. În consecință, situația din prezenta cauză trebuie să fie calificată ca fiind rezultatul unei practici incompatibile cu Convenția [a se vedea

Bottazzi împotriva Italiei

(MC) nr. 34884/97, pct. 22, CEDO, 1999‑V].

38.

Curtea reiterează că, în principiu, nu este competența sa să stabilească ce măsuri reparatorii ar fi indicat de luat pentru ca statul pârât să își îndeplinească obligațiile în temeiul art.

46 din Convenție. Supus monitorizării Comitetului miniștrilor, statul pârât este liber să aleagă mijloacele prin care își va îndeplini obligația legală prevăzută la art. 46 din Convenție, cu condiția ca aceste mijloace să fie compatibile cu concluziile indicate în hotărârea Curții (a se vedea

Scozzari și Giunta împotriva Italiei

, citată anterior, pct. 249, CEDO 2000

‑

VIII).

39.

Curtea consideră că statul pârât trebuie să introducă fără întârziere în sistemul juridic intern, cel mai târziu în termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii, una sau mai multe căi de atac, pentru a fi în conformitate cu concluziile din prezenta hotărâre a Curții și pentru a respecta cerințele art. 46 din Convenție. De asemenea, trebuie să se asigure că respectiva combinație de căi de atac respectă, atât în teorie, cât și în practică, criteriile fundamentale stabilite de Curte

[a se vedea

Sürmeli împotriva Germaniei,

(MC), nr. 75529/01, pct. 97-101, CEDO 2006

‑

VII]. Curtea reamintește, în mod special, că prevenirea „este incontestabil, în mod absolut, cea mai bună soluție în multe domenii. Acolo unde sistemul juridic este deficitar cu privire la cerința termenului rezonabil din art. 6 § 1 din Convenție, cea mai eficientă soluție este o cale de atac care să accelereze procedura, cu scopul de a preveni prelungirea excesivă a acesteia. O astfel de cale de atac ar oferi un avantaj incontestabil față de o cale de atac ce permite doar acordarea unei despăgubiri, deoarece ar preveni constatarea unor încălcări succesive cu privire la același set de proceduri și nu ar repara doar încălcarea

a

posteriori

, așa cum se întâmplă în cazul unui reparații compensatorii. Unele state au înțeles perfect situația, alegând să combine cele două tipuri de căi de atac, unul conceput pentru a accelera procedura, iar celălalt pentru a acorda despăgubiriˮ (a se vedea

Sürmeli,

citată anterior, pct. 100). De asemenea, art. 13 îi permite statului să aleagă între o cale de atac care poate accelera procedura pendinte și o cale de atac

post factum

de acordare de despăgubiri pentru întârziere. Deși se preferă prima opțiune, deoarece previne întârzierea, o cale de atac compensatorie poate fi considerată eficientă dacă procedura a fost deja excesiv de lungă și dacă nu există o cale de atac preventivă [a se vedea

McFarlane împotriva Irlandei

(MC), nr. 31333/06, pct. 108, 10 septembrie 2010].

Pentru a soluționa problema căilor de atac, autoritățile ungare ar trebui, de asemenea, să aibă în vedere recomandările Comitetului de Miniștri din 12 mai 2004 către statele membre privind îmbunătățirea căilor de atac interne.

40.

Curtea reiterează că unul dintre obiectivele procedurii hotărârii-pilot este de a permite ca remediul cel mai rapid posibil să fie oferit la nivel național tuturor persoanelor afectate de problema structurală identificată prin hotărârea-pilot [a se vedea

Burdov împotriva Rusiei (nr. 2)

, nr. 33509/04, pct. 127, CEDO 2009]. Deși acțiunile întreprinse de statul pârât ar trebui să vizeze, în principal, soluționarea unei astfel de disfuncționalități și introducerea, după caz, a unor căi de atac interne efective în privința încălcărilor în cauză, acestea pot include și soluții

ad hoc

, precum înțelegerile pe cale amiabilă cu reclamanții sau oferte unilaterale de reparație conforme cu cerințele Convenției.

41.

În circumstanțele de față, Curtea consideră că trebuie să amâne examinarea tuturor cauzelor similare care vor fi introduse după data rămânerii definitive a acestei hotărâri pentru implementarea de către statul pârât a măsurilor relevante, timp de un an de la această dată (a se vedea

Ümmühan Kaplan

, citată anterior, pct. 77).

IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

42.

Art. 41 din Convenție prevede:

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă”.

A. Prejudiciu

43.

Reclamantul a solicitat 20

000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.

44.

Guvernul a contestat această pretenție.

45.

Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral și îi acordă, pronunțându-se în echitate, 10

000 EUR cu acest titlu.

B. Cheltuieli de judecată

46.

Reclamantul a pretins și suma de 2

400 EUR plus TVA, cu titlu de cheltuieli de judecată în fața Curții. Suma corespunde cu 12 de ore de activitate juridică taxată de avocații acestuia la un tarif de 200

EUR/oră plus TVA.

47.

Guvernul a contestat această pretenție.

48.

Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care s-a stabilit caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În prezenta cauză, ținând seama de documentele pe care le deține și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să acorde toată sumă pretinsă.

C. Dobânzi moratorii

49.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, în unanimitate, CURTEA:

1.

Declară cererea admisibilă;

7.

Hotărăște:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art.

44

§

2 din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

i) 1

000 EUR (o mie de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii) 2

400 EUR (două mii patru sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;

(b) că, de la expirarea termenului menționat de trei luni și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 16 iulie 2016, în temeiul art.

77

§

2 și

3 din Regulamentul Curții.

Stanley Naismith

Ișıl Karakaș

Grefier

Președinte