CASE OF MAGYAR HELSINKI BIZOTTSÁG v. HUNGARY - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

CASE OF MAGYAR HELSINKI BIZOTTSÁG v. HUNGARY - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2016)

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

MAREA CAMERĂ

CAUZA MAGYAR HELSINKI BIZOTTSÁG ÎMPOTRIVA UNGARIEI

(Cererea nr.

18030/11)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

8 noiembrie 2016

Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Magyar Helsinki Bizottság împotriva Ungariei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră compusă din: Guido Raimondi,

președinte,

András Sajó, Ișıl Karakaș, Luis López Guerra, Mirjana Lazarova Trajkovska, Angelika Nußberger, Boštjan M. Zupančič, Nebojša Vučinić, Kristina Pardalos, Ganna Yudkivska, Linos-Alexandre Sicilianos, Helen Keller, André Potocki, Aleš Pejchal, Ksenija Turković, Robert Spano, Jon Fridrik Kjølbro,

judecători,

și Lawrence Early,

jurisconsult

,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 4 noiembrie 2015 și 1 septembrie 2016,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată:

PROCEDURA

„

reclamanta

”

), a sesizat Curtea la 14 martie 2011, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (

„

Convenția

”

).

„

Guvernul

”

) a fost reprezentat de agentul său guvernamental, domnul Z. Tallódi, din cadrul Ministerului Justiției.

10 din Convenție, reclamanta a susținut că refuzul instanțelor maghiare de a dispune divulgarea unor informații pentru care solicitase accesul a constituit o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare.

– „

Regulamentul

”

). La 4 decembrie 2012, cererea a fost comunicată Guvernului. La 26 mai 2015, o cameră din cadrul Secției a doua (compusă din Ișıl Karakaș, András Sajó, Nebojša Vučinić, Helen Keller, Egidijus Kūris, Robert Spano, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secție) s-a desesizat în favoarea Marii Camere; niciuna dintre părți nu s-a opus la aceasta în termenul stabilit (art. 30 din Convenție și art. 72 § 1 din Regulament).

26 §

4 și art.

26 §

5 din Convenție și art.

24 din Regulament. La ultimele deliberări, Boštjan M. Zupančič și Ksenija Turković, judecători supleanți, i-au înlocuit pe Egidijus Kūris și Iulia Antoanella Motoc, care nu au putut participa (art.

24 §

3 din Regulament).

59

§

1 din Regulament).

36 §

2 din Convenție și art.

44 §

2 din Regulament): Media Legal Defence Initiative, Campaign for Freedom of Information, ARTICLE 19, Access to Information Programme și Uniunea Maghiară pentru Libertăți Civile, acționând în solidar, precum și Fair Trials.

59 §

3 din Regulament).

S-au înfățișat:

–

pentru Guvern

dl

Z.

Tallódi

,

agent

,

dna

M.

Weller

,

co-agent

;

–

pentru reclamantă

dnii

T.

Fazekas

,

T.L.

Sepsi

,

Cs.

Tordai

,

consilieri,

dna

N.

Novoszádek

,

consilier

;

–

pentru Guvernul Regatului Unit

dl

J.

Coppel

, QC,

consilier

,

dnele

A.

McLeod

,

agent

,

A.

Mahmood

,

consilier

.

Curtea a ascultat declarațiile prezentate de domnii Tallódi, Sepsi și Coppel, precum și răspunsurile acestora la întrebările adresate de judecători.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

A. Originea cauzei

„

Model Legal Aid Board Programme

”

(Program model de asistență judiciară), având ca scop dezvoltarea și testarea unui model pentru a putea remedia deficiențele sistemul desemnării avocaților din oficiu. Studiul cu rezumatul rezultatelor proiectului a fost publicat în 2007 și intitulat

„

Without Defence

”

(Fără apărare). În studiu s-a precizat că era necesară elaborarea un set de criterii pentru evaluarea calității serviciilor oferite de avocații din oficiu.

„

The Right to Effective Defence and the Reform of the ex-Officio Appointment System

”

(Dreptul la apărare efectivă și reforma sistemului desemnării avocaților din oficiu). În colaborare cu Ministerul Justiției și Poliției și cu diferite barouri, organizația a întocmit un chestionar pentru evaluarea prestației avocaților din oficiu. În cadrul proiectului, aceasta intenționa să studieze totodată calitatea apărării asigurate, pe de o parte, de avocații din oficiu, iar pe de altă parte de avocații aleși de persoanele acuzate, examinând dosarele a 150 de cauze penale finalizate. În paralel, organizația a redactat un articol despre Ungaria pentru o cercetare de drept comparat intitulată

„

Effective Defence Rights in the European Union and Access to Justice: Investigating and Promoting Best Practices

”

(Dreptul la apărare efectivă în Uniunea Europeană și accesul la justiție: cercetarea și promovarea celor mai bune practici) și desfășurată în nouă state europene în cadrul unui proiect finanțat de Comisia Europeană și de Open Society Justice Initiative.

Rezultatele celor două proiecte au fost prezentate în cadrul unei conferințe în aprilie 2009; concluziile acestora sunt sintetizate în raportul intitulat

„

In the Shadow of Suspicion: A critical account of enforcing the right to an effective defence

”

(Umbră de îndoială: raport critic privind exercitarea dreptului la apărare efectivă).

„

Steps Towards a Transparent Appointment System in Criminal Legal Aid

”

(Pași pentru un sistem transparent de desemnare a avocaților în cadrul asistenței juridice în materie penală), o metodă experimentală a fost pusă în practică în cooperare cu reclamanta, barourile din district și câteva secții de poliție din district. Una dintre principalele caracteristici ale metodei a fost înlocuirea metodei de desemnare, până atunci discreționară, prin desemnarea aleatorie realizată de calculator.

20 § 1 din Legea LXIII din 1992 (

„

Legea privind datele

”

), a fost acela de a determina cu certitudine dacă existau diferențe în practica diferitelor secții de poliție în domeniul desemnării avocaților din oficiu pe baza listelor puse la dispoziție de barou. Reclamanta a afirmat că numărul de desemnări din oficiu ale avocaților este o informație de interes public (

közérdekű adat

) și că, prin urmare, numele diverșilor avocați constituia o informație sub rezerva divulgării în interes public (

közérdekből nyilvános adat

).

„

numele unui apărător nu constituie nici informație de interes public, nici informație sub rezerva divulgării în interes public în temeiul art.

19 § 4 din Legea privind datele, întrucât avocații nu sunt membri ai unui organism care exercită atribuții în serviciul autorităților centrale sau locale ori alte atribuții publice. Numele acestora constituie așadar date cu caracter privat, a căror divulgare nu este permisă de lege

”

. Secția de poliție a mai afirmat că comunicarea unor astfel de date ar constitui pentru ea o sarcină disproporționată.

B. Procedura civilă inițiată de reclamantă

informații sub rezerva divulgării în interesul public, ci date cu caracter personal, întrucât aceste persoane nu exercitau o atribuție în serviciul statului sau al unei autorități locale ori alte atribuții publice. Aceștia au mai susținut că prin comunicarea informațiilor solicitate le-ar fi impusă o sarcină nejustificată.

5 § 1 din Legea privind datele, datele cu caracter personal pot fi prelucrate numai în scopuri specifice în cadrul exercitării unui drept sau al îndeplinirii unei obligații, iar datele cu caracter personal prelucrate de organele de poliție nu puteau fi comunicate decât cu consimțământul persoanei vizate.

„

[...] Este necesar să se stabilească dacă avocații trebuie să fie considerați «alte persoane care exercită un serviciu în interes public». Curtea Supremă consideră, în conformitate cu Recomandarea nr. 1234/H/2006 a Comisarului parlamentar pentru protecția datelor, că problema dacă o persoană exercită un serviciu în interes public trebuie soluționată exclusiv în temeiul dispozițiilor Legii privind datele. Numai o persoană învestită cu prerogative și competențe independente poate fi considerată o persoană care exercită un serviciu în interes public.

Pentru a răspunde la această problemă [a interpretării sintagmei «persoane care exercită un serviciu în interes public»], argumentul reclamantei întemeiat pe art.

137 § 2 din Codul penal este lipsit de relevanță, această dispoziție prevăzând numai că avocații trebuie să fie considerați persoane care exercită un serviciu în interes public în sensul Codului penal propriu-zis, dar nu în sensul Legii privind datele și nici al oricărui alt raport juridic.

În conformitate cu art.

57 § 3 din Constituție, statul are obligația de a garanta dreptul la apărare. Instanțele, organele de urmărire penală și cele de cercetare penală îndeplinesc această obligație prin respectarea acestui drept (art.

5 § 3 din Codul de procedură penală), precum și prin desemnarea unui avocat pentru apărare în cazurile prevăzute la art. 46 și 48 din Codul de procedură penală. Astfel, aceste organe exercită un serviciu public, care se încheie odată cu desemnarea avocatului. Odată făcută desemnarea, activitățile acestuia constituie activități private, chiar dacă sunt exercitate într-un scop public.

Curtea a hotărât așadar că avocații din oficiu nu pot fi considerați «alte persoane care exercită un serviciu de interes public», aceștia nefiind investiți prin lege cu nicio prerogativă sau competență. Simplul fapt că anumite norme de procedură definesc drepturile și obligațiile persoanelor care exercită funcția de avocat din oficiu în cadrul unei proceduri penale nu poate fi interpretat că ar constitui prerogative și competențe stabilite de lege. În ceea ce privește dreptul la apărare, Codul de procedură penală prevede obligații doar pentru autorități, nu și pentru avocați. Această analiză este confirmată și de textul art.

1 din Codul de procedură penală, conform căruia acuzarea, apărarea și judecarea sunt sarcini distincte.

Numele diverșilor avocați și numărul de desemnări din oficiu constituie așadar date cu caracter personal în sensul art.

2 § 1 din Legea privind datele. Prin urmare, în conformitate cu art.

19 § 4 din legea menționată, secțiile de poliție pârâte nu pot fi obligate să comunice astfel de date cu caracter personal. Rezultă de aici că instanța de apel a respins în mod întemeiat acțiunea reclamantei.

”

II. DREPTUL INTERN RELEVANT

Art.

59

„

1) În Republica Ungară, orice persoană are dreptul la protecția reputației sale, la inviolabilitatea domiciliului, la confidențialitatea afacerilor sale private și a datelor sale cu caracter personal.

”

Art.

61

„

1) În Republica Ungară, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, la acces la informații de interes public și la răspândirea lor.

”

„

Legea privind datele

”

) avea următoarele pasaje relevante în prezenta cauză:

Definiții

Art. 2

„

1) «Date cu caracter personal» înseamnă toate informațiile referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă («persoana vizată») și toate referirile care decurg, direct sau indirect, din aceste informații. La prelucrarea datelor, aceste informații trebuie să fie considerate date cu caracter personal deoarece permit identificarea persoanei vizate. O persoană identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un număr de identificare sau la unul ori mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale [...]

4) «Date de interes public» (

közérdekű adat

) înseamnă toate informațiile și cunoștințele, altele decât datele cu caracter personal, prelucrate de o autoritate sau persoană care exercită un serviciu pentru o autoritate centrală sau locală ori exercită alte servicii publice prevăzute de lege, inclusiv datele referitoare la activitățile respectivei autorități sau persoane, indiferent de modul sau forma de înregistrare a acestora și de natura lor individuală sau colectivă.

5) «Date sub rezerva divulgării în interes public» (

közérdekből nyilvános adat

) înseamnă orice date, altele decât datele de interes public, despre care se prevede prin lege că se fac publice ori se divulgă în interes public [...]

”

Scopul prelucrării datelor

Art. 5

„

1) Datele cu caracter personal pot fi prelucrate numai în scopuri specifice și explicite, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a garanta anumite drepturi sau a îndeplini anumite obligații. Scopul urmărit trebuie să fie prezent în toate etapele prelucrării datelor.

”

Comunicarea datelor, conexarea sistemelor de gestionare a datelor

Art. 8

„

1) Datele cu caracter personal pot fi comunicate, fie într-o singură tranșă fie în câteva tranșe, dacă persoana vizată și-a dat consimțământul sau dacă comunicarea lor este permisă de lege, și sub rezerva respectării garanțiilor privind prelucrarea datelor pentru fiecare dintre componentele lor.

2) Alin. 1 se aplică de asemenea partajării datelor între diferite sisteme de evidență ale aceluiași mecanism de prelucrare, precum și între sistemele de evidență ale statului și autorităților locale.

”

Accesul la informații de interes public

Art. 19

„

1) Autoritățile și persoanele care exercită un serviciu pentru stat sau o autoritate locală ori alte tipuri de servicii publice definite de lege (denumite în continuare în mod colectiv

„

organisme

”

) trebuie să pună prompt la dispoziția publicului informații detaliate referitoare la chestiunile care țin de competența lor, precum bugetele de stat și ale autorităților locale și execuția bugetelor, gestionarea activelor controlate de stat sau de autoritățile locale, alocarea fondurilor publice, precum și drepturile speciale și exclusive conferite actorilor de pe piață, organizațiilor private sau persoanelor.

2) Organismele menționate la alin. 1 informează periodic prin mijloace electronice sau prin alte mijloace

–

inclusiv, la cerere, prin mijloacele prevăzute la art.

20

–

toate informațiile importante privind competența lor, jurisdicția lor, structura lor organizatorică, activitățile lor profesionale, evaluarea acestor activități (inclusiv a eficienței acestora), categoriile de date prelucrate, normele legale referitoare la operațiunile lor, precum și gestiunea lor financiară. Forma divulgării și datele de divulgat pot fi stabilite prin lege.

3) Organismele menționate la alin. 1) permit oricărei persoane accesul liber la datele de interes public pe care le dețin în dosarele lor, cu excepția informațiilor clasificate fie de un organism autorizat corespunzător în acest sens, fie în conformitate cu angajamentele asumate prin tratat sau convenție, precum și a cazurilor în care accesul la anumite informații de interes public este limitat prin lege din motive ținând de:

a) apărare;

b) securitatea națională;

c) prevenirea infracțiunilor, cercetarea penală a infracțiunilor, depistarea și urmărirea penală a infracțiunilor;

d) politica statului în domeniul finanțelor și schimbului valutar;

e) relațiile externe, relațiile cu organizațiile internaționale;

f) proceduri judiciare sau administrative.

4) Dacă legea nu prevede altfel, datele cu caracter personal ale oricărei persoane care acționează pentru și în numele organismelor menționate la alin. 1, în măsura în care acestea sunt legate de funcțiile acelei persoane, și datele cu caracter personal ale altor persoane care exercită un serviciu public sunt considerate ca aflate sub rezerva divulgării în interes public. Accesul la astfel de date este reglementat de dispozițiile prezentei legi referitoare la informațiile de interes public.

5) Dacă legea nu prevede altfel, orice date, altele decât datele cu caracter personal, prelucrate de organisme sau persoane care exercită servicii care sunt obligatorii în temeiul legii sau al unui contract cu un organism al statului ori al autorităților locale sunt considerate informații sub rezerva divulgării în interes public dacă aceste servicii nu sunt disponibile în alt mod sau în altă formă și în măsura în care prelucrarea acestor date este necesară pentru activitățile acestor organisme sau persoane.

6) Accesul la secrete de afaceri în contextul accesului la informații de interes public și al publicării acestor informații este reglementat prin dispozițiile relevante din Codul civil.

7) Disponibilitatea informațiilor publice poate fi limitată și de legislația Uniunii Europene cu privire la interesele economice sau financiare importante ale Uniunii, printre care politica monetară, cea bugetară și cea fiscală.

”

Art.

19/A

„

1) Niciuna dintre datele colectate sau înregistrate de un organism menționat la alin. 1) al art.

19 în cadrul sau în sprijinul unui proces decizional ținând de prerogativele și competența sa nu poate fi pusă la dispoziția publicului pe o perioadă de 10

ani de la data colectării sau înregistrării ei. Accesul la aceste date poate fi autorizat

–

în lumina dispozițiilor alin. 1) al art.

19

–

de conducerea organismului care le controlează.

2) O cerere de comunicare a datelor aflate la baza unei decizii poate fi respinsă după adoptarea deciziei, în termenul prevăzut la alin. 1), în cazul în care divulgarea poate pune în pericol funcționarea legală a organismului respectiv sau exercitarea de către acesta a atribuțiilor sale fără influență nejustificată, cum ar fi libertatea de a-și exprima poziția în etapele preliminare ale procesului decizional pentru care s-a solicitat comunicarea datelor.

3) Perioada de limitare a accesului la datele prevăzute la alin. 1 poate fi redusă prin lege pentru anumite date specifice.

”

Art.

20

„

1) Informațiile de interes public trebuie să fie puse la dispoziția oricărei persoane care solicită acest lucru oral, în scris sau prin mijloace electronice.

2) Organismele care prelucrează informații de interes public trebuie să răspundă cererilor de informații fără întârziere și să comunice informațiile solicitate în termen de cel mult 15

zile.

3) De asemenea, este posibil ca autorului cererii de informații să i se transmită o copie a documentului sau o parte a documentului conținând datele respective, indiferent de forma de stocare a datelor respective. Organismul care controlează informațiile respective poate percepe o taxă care să acopere numai costurile copiei, caz în care acesta trebuie să comunice în prealabil valoarea acestor costuri persoanelor care au făcut cererea.

4) Dacă un document care conține informații de interes public conține de asemenea informații care nu pot fi divulgate autorului cererii de informații, aceste date trebuie să fie eliminate sau făcute indescifrabile în copie.

5) Datele trebuie să fie comunicate într-o formă ușor de înțeles și prin mijloace tehnice indicate de autorul cererii de informații, în măsura în care acest lucru nu conduce la costuri nerezonabile. O cerere de comunicare de date nu poate fi respinsă pe motiv că acestea nu pot fi comunicate într-o formă ușor de înțeles.

6) În cazul respingerii unei cereri de informații, autorul cererii trebuie să fie informat despre aceasta în termen de 8

zile, în scris sau prin mijloace electronice dacă acesta a indicat adresa de email, iar respingerea se motivează.

7) O cerere de comunicare de informații de interes public prezentată de o persoană a căror limbă maternă nu este limba maghiară nu poate fi respinsă pe motiv că aceasta a fost redactată în limba maternă a autorului sau într-o altă limbă pe care acesta o înțelege.

8) Organismele și autoritățile publice naționale sau locale și celelalte organisme care exercită un serviciu public definit prin lege adoptă norme privind procedurile pentru a răspunde cererilor de comunicare de informații de interes public.

9) Organismele menționate la art.

19 alin. 1) informează o dată pe an comisarul pentru protecția datelor despre cererile respinse și motivele respingerii lor.

”

Art.

21

„

1) În cazul respingerii unei cereri de comunicare de informații publice, autorul cererii poate să introducă o acțiune în justiție.

2) Sarcina probei în materie de respectare a legii revine organismului care prelucrează datele.

3) Acțiunea se introduce împotriva organismului care a refuzat comunicarea informațiilor în termen de 30

de zile de la data respingerii cererii sau de la ultima zi a termenului prevăzut la alin. 2 al art.

20 în cazul respingerii tacite.

[...]

7) Dacă se pronunță în favoarea autorului acțiunii, instanța obligă organismul care prelucrează datele să comunice informațiile.

”

Art.

21/A

„

1) Organismele menționate la alin. 1) al art.

19 nu pot condiționa accesul la informațiile publice de divulgarea unor date de identificare personală. Prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul accesului la informațiile de interes public care au fost publicate prin mijloace electronice este permis numai în măsura în care aceasta este necesară din motive tehnice, iar ulterior aceste date trebuie să fie șterse fără întârziere.

2) Prelucrarea datelor de identificare a persoanei referitoare la orice cerere de comunicare de date este permisă numai în măsura în care aceasta este absolut necesară, în special pentru încasarea plății pentru eventuale cheltuieli. Ulterior comunicării datelor și în momentul încasării plății, datele cu caracter personal ale autorului cererii se șterg fără întârziere.

3) Prin lege se pot prevedea derogări de la dispozițiile alin. 1) și 2).

”

Dreptul la apărare

Art. 5

„

1) Orice persoană acuzată are dreptul de a se apăra [...]

”

Art.

46

„

Intervenția unui avocat în procedura penală este obligatorie în cazul în care:

a) potrivit legii, infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 5

ani sau mai mult;

b) acuzatul este privat de libertate;

c) acuzatul este surd, mut, nevăzător sau

–

indiferent de răspunderea sa juridică

–

alienat;

d) acuzatul nu vorbește limba maghiară sau limba de procedură;

e) acuzatul nu este capabil, din orice alt motiv, să își asigure propria apărare;

f) dispozițiile prezentei legi prevăd acest lucru în mod expres.

”

Art.

48

„

1) Instanța, procurorul sau organul de cercetare penală desemnează un avocat în cazul în care apărarea de către un avocat este obligatorie și acuzatul nu a ales un avocat [...]

2) Instanța, procurorul sau organul de cercetare penală desemnează de asemenea un avocat în cazul în care apărarea de către un avocat nu este obligatorie, dar acuzatul solicită desemnarea unui avocat deoarece nu are mijloacele necesare pentru plata unui apărător.

3) Instanța, procurorul sau organul de cercetare penală [...] desemnează un avocat în cazul în care consideră că acest lucru este necesar în interesul acuzatului;

[...]

5) Desemnarea din oficiu a unui avocat nu este supusă niciunei căi de atac, dar acuzatul poate

–

invocând motive întemeiate

–

să solicite desemnarea unui alt avocat. În astfel de cazuri, în funcție de stadiul procedurii, instanța competentă, procurorul competent sau organul de cercetare penală competent decid cu privire la cerere.

6) În prezența unor motive întemeiate, avocatul desemnat din oficiu poate solicita substituirea sa. În astfel de cazuri, în funcție de stadiul procedurii, instanța competentă, procurorul competent sau organul de cercetare penală competent decid cu privire la cerere.

[...]

9) Avocatul din oficiu are dreptul la plata onorariului și la rambursarea cheltuielilor ocazionate de înfățișarea în instanță, în fața procurorului sau a organului de cercetare penală atunci când aceștia îl convoacă sau îl invită să se prezinte în fața lor, pentru a studia dosarul și pentru a oferi consultanță unui acuzat privat de libertate în locul de deținere a acestuia.

”

Interpretarea art.

19 § 4 și aspectele de luat

în considerare la aplicarea sa

„

[...]

b) Pentru a stabili sensul sintagmei «altă persoană care exercită un serviciu de interes public», este nevoie de o interpretare autonomă ținând seama de logica internă a acestei dispoziții din Legea privind datele, indiferent de modul în care sintagma poate fi folosită în alte legi. De exemplu, nu se poate folosi dispoziția interpretativă din Codul de procedură penală cu privire la sintagma «altă persoană care exercită un serviciu de interes public» (art.

137 alin. 2 din Codul penal) întrucât, în lumina celorlalte norme stabilite în Legea privind datele, reiese că o parte a acestei dispoziții intră sub incidența primei fraze din Legea privind datele, în timp ce alte părți se află în afara sferei de aplicare a acestei legi.

Astfel, în contextul respectivului alineat, sintagma «altă persoană care exercită un serviciu de interes public» vizează persoanele care reprezintă statul la nivel național sau local (de exemplu, președintele Republicii, președintele Parlamentului, președintele Curții Constituționale, președintele Curții Supreme, președintele Curții de Conturi, președintele Băncii Naționale a Ungariei, prim-ministrul, miniștrii), care au funcții și competențe independente și care își desfășoară activitatea în calitate de instituții unipersonale. Persoanele cărora li se încredințează sarcini și competențe de nivel național sau local sunt persoanele specifice care ocupă posturile corespunzătoare și răspund personal pentru divulgarea datelor care îi vizează.

”

III. ELEMENTE RELEVANTE DE DREPT INTERNAȚIONAL ȘI DREPT COMPARAT

A. Organizația Națiunilor Unite

Art. 31

Regula generală de interpretare

„

a) orice acord în legătură cu tratatul și care a intervenit între părți cu prilejul încheierii tratatului;

b) orice instrument stabilit de către una sau mai multe părți cu prilejul încheierii tratatului și acceptat de celelalte părți ca instrument având legătură cu tratatul.

a) de orice acord ulterior intervenit între părți cu privire la interpretarea tratatului sau la aplicarea dispozițiilor sale;

b) de orice practică urmată ulterior în aplicarea tratatului prin care este stabilit acordul părților în privința interpretării tratatului;

c) de orice regulă pertinentă de drept internațional aplicabilă relațiilor dintre părți.

”

Art. 32

Mijloace complementare de interpretare

„

Se poate recurge la mijloace complementare de interpretare îndeosebi la lucrările pregătitoare și la împrejurările în care a fost încheiat tratatul fie pentru a se confirma sensul rezultând din aplicarea articolului 31, fie pentru a se determina sensul atunci când interpretarea dată conform articolului 31:

a) lasă sensul ambiguu sau obscur; sau

b) duce la un rezultat vădit absurd sau nerațional.

”

19 din Declarația universală a drepturilor omului este redactat după cum urmează:

„

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat.

”

A (XXI) din 16 decembrie 1966, a intrat în vigoare la 23 martie 1976 și a fost ratificat de Ungaria la 17 ianuarie 1974. Art.

19 are următorul conținut:

„

a) respectării drepturilor sau reputației altora;

b) apărării securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice.

”

19 din Pact (libertatea de opinie și libertatea de exprimare), publicat la 12 septembrie 2011, Comitetul drepturilor omului al Organizației Națiunilor Unite a declarat:

„

Dreptul de acces la informații

19 se referă la un drept de acces la informațiile deținute de organismele publice. Aceste informații sunt constituite din dosarele deținute de un organism public, indiferent de forma lor de stocare, de sursa lor și data de producție. Organismele publice sunt menționate la pct. 7 din Comentariul general. Definiția poate fi extinsă altor organisme care îndeplinesc funcții publice. Astfel cum s-a menționat mai sus, luat împreună cu art.

25 din pact, dreptul de acces la informații include dreptul care permite organelor de informare să aibă acces la informații privind afacerile publice și dreptul publicului de a primi informații oferite de mass-media.

”

Gauthier împotriva Canadei

(Comunicarea nr. 633/1995, 5 mai 1999), Comitetul drepturilor omului a declarat:

„

13.3 Problema sesizată Comitetului este așadar aceea dacă limitările impuse autorului în ceea ce privește accesul la facilitățile de presă ale Parlamentului constituie o încălcare a dreptului său recunoscut de art.

19 din pact de a căuta, de a primi și de a răspândi informații.

13.4 În acest sens, Comitetul menționează, de asemenea, dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice, așa cum se prevede în art.

25 din pact, și se referă în special la Comentariul general nr. 25 (57), din care un extras are următorul cuprins: «Libera comunicare de informații și de idei cu privire la chestiuni publice și politice între cetățeni, candidați și reprezentanți aleși este esențială pentru a exercita pe deplin drepturile garantate la art.

25. Acest lucru necesită o presă și alte mijloace de informare libere, apte să comenteze orice chestiune publică, fără cenzură sau limitare, și capabile să informeze opinia publică». Interpretat în lumina art.

19, acest lucru înseamnă că cetățenii ar trebui, în special datorită mass-media, să aibă acces larg la informații și să aibă posibilitatea de a răspândi informații și opinii cu privire la activitățile organelor alese și ale membrilor acestora. Cu toate acestea, Comitetul recunoaște că un astfel de acces nu trebuie să interfereze cu exercitarea funcțiilor organelor alese și că, prin urmare, un stat parte are dreptul de a limita acest acces. Cu toate acestea, orice limitare impusă de statul parte trebuie să fie compatibilă cu dispozițiile pactului.

13.5 În cazul de față, statul parte a limitat la reprezentanții mass-media care sunt membri ai unui organism privat, Tribuna de presă parlamentară, dreptul de a beneficia de instalațiile de presă ale Parlamentului finanțate din fonduri publice, inclusiv dreptul de a asista și de a lua notițe la ședințele Parlamentului. Autorului i s-a refuzat dreptul de a deveni membru activ (membru cu drepturi depline) al Tribunei de presă. La momentul respectiv, acesta era membru temporar, ceea ce îi acorda acces la anumite servicii ale acestui organism, dar nu la toate. Dacă acesta nu este cel puțin membru temporar, atunci nu are acces la facilitățile de presă și nu poate lua notițe în timpul ședințelor Parlamentului. Comitetul observă că statul parte a susținut că autorul nu suferă niciun inconvenient major deoarece progresele tehnologice permit asigurarea rapidă a accesului publicului la informațiile privind dezbaterile din Parlament. Statul parte a susținut că autorul poate face reportaje despre dezbateri utilizând serviciile de difuzare sau observând dezbaterile. Cu toate acestea, având în vedere importanța informațiilor despre viața democratică, Comitetul nu acceptă argumentul statului parte și este de părere că excluderea autorului constituie o limitare a dreptului de acces la informații recunoscut la paragraful 2 al art.

19 [...]

”

Toktakunov împotriva Kârgâzstanului

(Comunicarea nr. 1470/2006, 28 martie 2011), Comitetul drepturilor omului a declarat:

„

6.3 [...] Comitetul observă de asemenea că dreptul de a

„

căuta

”

și

„

primi

” „

informații

”

consacrat la alin. 2 al art.

19 cuprinde dreptul de a primi informații deținute de stat, cu excepția cazurilor în care pot fi impuse limitări pentru motivele prevăzute în pact. Trebuie observat că ar trebui obținute informații fără a fi necesar să se demonstreze un interes direct sau o implicare personală, cu excepția cazurilor în care se aplică o limitare legitimă. De asemenea, Comitetul reamintește poziția sa privind presa și mass-media, ai căror actori trebuie să aibă un drept de acces la informațiile privind afacerile publice și dreptul publicului de a primi informațiile oferite de mass-media. Acesta mai observă că presa și mass-media au printre altele funcția de a crea forumuri de dezbatere publică și de a permite publicului sau, de altfel, oricărei persoane să își formeze o părere despre aspecte care îi preocupă în mod legitim pe cetățeni, precum aplicarea pedepsei cu moartea. Comitetul consideră că exercitarea acestor funcții nu se limitează la mass-media sau jurnaliști profesioniști și că acestea pot fi exercitate și de asociații publice sau persoane fizice, de exemplu. Referindu-se la concluziile sale în cauza

S.B.

împotriva Kârgâzstanului

, Comitetul observă de asemenea că, în prezenta cauză, autorul este consultant juridic în cadrul unei asociații publice pentru apărarea drepturilor omului și că se poate considera că, în această calitate, exercită o vigilență deosebită asupra unor chestiuni de interes legitim pentru publicul larg. Ținând seama de considerentele de mai sus, din prezenta comunicare, Comitetul este convins că, având în vedere natura specială a informațiilor solicitate, autorul a arătat, în sensul admisibilității, că în calitate de simplu cetățean a fost afectat direct de refuzul autorităților statului parte de a-i furniza, la cerere, informații despre aplicarea pedepsei cu moartea.

[...]

7.4 În această privință, Comitetul reamintește poziția sa referitoare la libertatea presei și a mass-mediei, și reafirmă că dreptul de acces la informații include dreptul organelor de informare de a avea acces la informații privind afacerile publice și dreptul publicului de a primi informații oferite de mass-media. Comitetul consideră că exercitarea acestor funcții nu se limitează la mass-media sau la jurnaliști de profesie și că pot fi asumate, de asemenea, de asociații publice sau persoane fizice (a se vedea pct. 6.3). În cazul în care, pentru a exercita vigilență în legătură cu aspecte de interes legitim pentru public, asociațiile sau persoanele fizice trebuie să aibă acces la informațiile deținute de stat, precum în speță, este legitim ca astfel de cereri de informații să beneficieze de o protecție similară cu cea pe care Pactul o garantează presei. Faptul de a comunica informații unei persoane fizice permite totodată răspândirea lor în societate, astfel încât aceasta să ia cunoștință de ele, să le folosească și să le evalueze. În acest sens, dreptul la libertatea de gândire și de exprimare cuprinde protejarea dreptului de acces la informațiile deținute de stat, care cuprinde în mod evident cele două dimensiuni, individuală și socială, ale dreptului la libertatea de gândire și de exprimare, pe care statul trebuie să le garanteze în același timp. În aceste împrejurări, Comitetul consideră că statul parte avea obligația de a furniza autorului informațiile pe care le-a solicitat sau de a justifica orice limitare aplicată dreptului de a primi informații deținute de stat, în conformitate cu alin. 3 de la art.

19.

”

Rafael Rodríguez Castañeda

împotriva Mexicului

(Comunicarea nr. 2202/2012, 29 august 2013), Comitetul drepturilor omului a declarat:

„

7.6 Comitetul constată că autorul susține că a solicitat accesul la buletinele de vot pentru a evalua corectitudinea cu care conținutul buletinelor de vot a fost consemnat în procesele-verbale ale secțiilor de votare și pentru a depista eventualele anomalii din acest proces, unica sa intenție fiind de a asigura transparența administrației publice și de a evalua modul în care autoritățile electorale își îndeplinesc sarcinile. De asemenea, Comitetul observă că respectivul Comitet de informare al Institutului Federal Electoral a respins cererea autorului pentru acces la buletinele de vot. Cu toate acestea, Institutul i-a pus la dispoziție procesele-verbale ale procedurilor de vot întocmite de cetățeni aleși aleatoriu de la fiecare secție de votare din cele 300 de circumscripții electorale ale țării. În conformitate cu legislația mexicană, aceste acte conțin numărul de voturi obținute de fiecare candidat, numărul de buletine de vot anulate și numărul de buletine de vot neutilizate. Legislația prevede ca deschiderea urnelor și numărarea voturilor să se facă în prezența reprezentanților partidelor politice și a observatorilor electorali acreditați, în unele cazuri, iar rezultatele de la fiecare secție de votare pot fi contestate și re-verificate de autoritățile superioare, ceea ce s-a și întâmplat la alegerile prezidențiale din 2006, când rezultatele inițiale au fost parțial re-verificate de Tribunalul Electoral.

7.7 Având în vedere existența unui dispozitiv prevăzut de lege pentru a verifica numărarea voturilor, dispozitiv care a fost utilizat în timpul alegerilor în cauză, faptul că autorul a avut acces la procesele-verbale ale procedurii de vot întocmite de cetățeni aleși aleatoriu de la fiecare secție de votare din cele 300 de circumscripții electorale ale țării, natura informațiilor și necesitatea de a menține integritatea lor și complexitatea sarcinii de a-i acorda autorului acces la informațiile solicitate, Comitetul constată că refuzul de a-i acorda accesul la informațiile solicitate, sub forma buletinelor de vot propriu-zise, avea ca scop să asigure integritatea procesului electoral într-o societate democratică. Această măsură constituie o limitare impusă de statul parte care era proporțională, necesară pentru protejarea ordinii publice în conformitate cu legea și pentru a atribui efect drepturilor votanților prevăzute la art.

25 din Pact. În aceste împrejurări, Comitetul consideră în consecință că faptele asupra cărora a fost sesizat nu denotă o încălcare a par. 2 de la art.

19 din Pact.

”

„

”

„

Dreptul de acces la informațiile deținute de autoritățile publice este un drept fundamental al omului care ar trebui să fie exercitat la nivel național prin intermediul unei legislații cuprinzătoare (precum «Legile pentru libertatea de informare» din SUA) bazate pe principiul divulgării maxime astfel încât toate informațiile să fie disponibile, sub rezerva unui set de excepții foarte restrâns.

”

B. Consiliul Europei

10

10 din Convenție, textul redactat de Comisia pentru probleme juridice și administrative a Adunării Consultative a Consiliului Europei prevedea următoarele:

„

În Convenție, statele membre se angajează să asigure oricărei persoane cu reședința pe teritoriul lor: [...] Libertatea de opinie și de exprimare a opiniilor sale, în conformitate cu art.

19 din Declarația Organizației Națiunilor Unite.

”

2 § 6 (care era aproape identic cu art.

19 din Declarația universală), proiectul preliminar de convenție pe care Comitetul de experți l-a întocmit la sfârșitul primei sale reuniuni (2-8 februarie 1950) prevedea:

„

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat.

”

2 §

6 din proiectul preliminar cu art.

11, având următorul cuprins:

„

Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire și la libertatea de exprimare fără ingerință din partea statului. Acest drept cuprinde libertatea de opinie, libertatea de a primi și de a transmite informații și idei fără ingerință din partea statului, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică sau prin mijloace vizuale ori auditive brevetate corespunzător. [...]

”

10 din Convenție. Art.

2 §

6 din prima variantă (metoda enumerării drepturilor și libertăților care trebuiau garantate) era pur și simplu o copie aproape integrală a art.

2 §

6 din proiectul preliminar al Comitetului de experți și a art.

19 din Declarația universală. La rândul său, art.

10 din a doua variantă (metoda definirii exacte a drepturilor și libertăților care trebuiau garantate) reproduc exact textul art.

11 propus de Regatul Unit.

10 formulat astfel:

„

Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie, libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică, sau prin mijloace vizuale ori auditive brevetate corespunzător [...]

”

10 în forma sa actuală.

10

„

Mijloacele de comunicare în masă și drepturile omului

”

, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a recomandat Comitetului de Miniștri să mandateze Comitetul de experți pentru drepturile omului să examineze următoarele chestiuni și să formuleze recomandări în această privință:

„

[...] extinderea dreptului la libertatea de informare, garantat de art.

10 din Convenția europeană a drepturilor omului, prin încheierea unui protocol sau a unui alt instrument, pentru a include libertatea de a căuta informații (inclusă în art.

19 alin.

2 din Pactul Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile civile și politice);

această libertate ar trebui să corespundă, pentru autoritățile publice, obligației de a comunica informații referitoare la chestiuni de interes public, sub rezerva unor limitări corespunzătoare [...]

”

–

14 noiembrie 1975, Comitetul de experți pentru drepturile omului a numit un subcomitet însărcinat să efectueze un studiu pentru explorarea posibilității de a extinde drepturile omului garantate de Convenția europeană a drepturilor omului și de protocoalele la aceasta având în vedere Pactul internațional al Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile civile și politice. Comitetul director pentru drepturile omului (CDDO) a adoptat la 28 noiembrie 1980 un proiect preliminar de raport final de activitate cuprinzând proiectul de Protocol nr. 6 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și un proiect de raport explicativ referitor la proiectul de Protocol nr. 6 (doc.

CDDH (80) 28).

În partea sa relevantă, proiectul de protocol a fost formulat după cum urmează:

Art.

6

„

Dreptul la libertatea de exprimare prevăzut la art.

10 din Convenție cuprinde, pe lângă libertățile prevăzute în a doua teză a alin. 1 al acestui articol, libertatea de a căuta informații. Dispozițiile alin. 2 al art.

10 și cele ale art.

16 din Convenție se aplică de asemenea libertății de a căuta informații.

”

Partea relevantă a raportului explicativ are următorul cuprins:

Art.

6

„

10 din Convenție și art.

19 alin. (2) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, libertatea de exprimare cuprinde libertatea de a primi și de a comunica informații ori idei fără a ține seama de frontiere. Cu toate acestea, art.

19 alin. (2) din Pact menționează și libertatea de a

„

căuta

”

informații și idei, libertate care nu este menționată la art.

10 din Convenție. Pentru a înlătura îndoielile care pot apărea în acest domeniu, art.

6 din Protocol aliniază Convenția cu Pactul în acest sens.

10 din Convenție dreptul la libertatea de a căuta informații. Dreptul la libertatea de a căuta informații nu implică nicio obligație pentru autoritățile unui stat de a furniza informațiile care pot fi căutate.

10 §

2 și la art.

16 din Convenție, inclusiv, de exemplu, limitărilor prevăzute de legislația internă existentă privind protecția secretelor de stat.

”

Comisia Europeană a Drepturilor Omului, a formulat în documentul DH (81) 3 observațiile sale referitoare la proiectul de protocol, care conțineau următoarele:

Art.

6

„

10 din Convenție nu menționează libertatea de a căuta informații, dar nu se poate exclude faptul că această libertate se înțelege prin deducție printre cele protejate prin acest articol. În această privință, Comisia reamintește că în hotărârea pronunțată în cauza

Sunday Times

(pct. 66), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că art.

10 garantează dreptul publicului la informații adecvate. La rândul său, Comisia a declarat că, deși art.

10 vizează în principal accesul la surse generale de informații, nu este interzis să se accepte faptul că, în anumite circumstanțe, acesta cuprinde dreptul de acces la documente care nu sunt disponibile în general (nr. 8383/78, DR 17, p.

227, p. 228 și p. 230).

Prin urmare, ar fi mai oportun să se renunțe la acuratețea formală pe care o poate aduce art.

6 din proiect și de a lăsa orice posibilitate de dezvoltare interpretării pe cale jurisprudențială a art.

10, în actuala sa formă.

În plus, a doua teză a art.

6 pare superfluă, având în vedere dispozițiile art.

13 § 1 din proiect.

”

Avizul Curții Europene a Drepturilor Omului privind proiectul de Protocol nr. 6 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale [doc.

Cour

(81)

76] conține următorul pasaj:

Art.

6

„

10 din Convenție, o implică pe cea de a le căuta. Pe de altă parte, consideră că este evident că în orice caz căutarea de informații

–

ca și primirea și comunicarea lor

–

trebuie să se realizeze pe căi legale. Curtea constată, de asemenea, de acord cu proiectul de raport explicativ (pct. 2 a doua teză), că libertatea de a căuta informații nu implică pentru autoritate nicio obligație de a le oferi; este vorba de un drept

de

a primi și nu de dreptul

la

a primi.

”

Cererea pentru avizul Comitetului de Miniștri privind un proiect de protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului referitor la extinderea categoriei de drepturi civile și politice prevăzute de Convenție, adresată Adunării Parlamentare (doc. 5039, 7 februarie 1983) conține următoarea explicație:

„

În fine, CDDO a menționat chestiunea «libertății de a căuta informații», asupra căreia Comitetul de Miniștri deja și-a dat acordul pentru a fi inclusă în art.

10 §

1 din Convenție. CDDO a arătat că o astfel de dispoziție a fost prevăzută într-un anteproiect de protocol. Reconsiderând proiectul prin prisma diverselor observații care i-au fost prezentate, în special de Comisia și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, acesta a decis în cele din urmă să nu rețină această dispoziție pe motiv că se poate presupune în mod rezonabil că «libertatea de a căuta informații» este deja cuprinsă în libertatea de a primi informații, garantată de art.

10 §

1 din Convenție. Jurisprudența Comisiei și a Curții, în special hotărârea pronunțată în cauza

Sunday Times

, pare să confirme acest punct de vedere.

”

În Expunerea de motive la Raportul Adunării Parlamentare privind proiectul de Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind extinderea listei de drepturi civile și politice prevăzute de Convenție (doc. 5106, 9 septembrie 1983), raportorul precizează următoarele în ceea ce privește libertatea de a căuta informații:

„

10 §

1 din Convenție. În lumina observațiilor formulate de Comisia și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, acesta a decis să nu includă o asemenea dispoziție în protocol. Comisia și Curtea au decis că se poate presupune în mod rezonabil că libertatea de a căuta informații este cuprinsă deja în libertatea de a primi informații, garantată de art.

10 §

1 din Convenție. Jurisprudența Comisiei și a Curții confirmă acest punct de vedere.

10 din Convenție și să se lase organelor Convenției orice posibilitate de dezvoltare a interpretării acestui art.

10.

”

„

Comitetul de Miniștri [...]

Având în vedere, în special, art.

19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 6, 8 și 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Convenția Organizației Națiunilor Unite privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, adoptată la Aarhus, Danemarca, la 25 iunie 1998, și Convenția pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, din 28 ianuarie 1981 (ETS nr. 108); Declarația privind libertatea de exprimare și de informare, adoptată la 29 aprilie 1982; precum și Recomandarea nr. R (81) 19 privind accesul la informațiile deținute de autoritățile publice; Recomandarea nr. R (91) 10 privind comunicarea către terți a datelor cu caracter personal deținute de organismele publice; Recomandarea nr. R (97) 18 privind protecția datelor personale colectate și prelucrate în scop statistic și Recomandarea nr. R(2000) 13 privind o politică europeană asupra accesului la Arhive;

[...]

Recomandă guvernelor statelor membre să se inspire în dreptul și practica lor din principiile enunțate în prezenta recomandare.

[...]

III. Principiul general privind accesul la documentele publice

Statele membre ar trebui să garanteze oricărei persoane dreptul de acces, la solicitarea sa, la documentele publice deținute de autoritățile publice. Acest principiu ar trebui să se aplice fără nicio discriminare, inclusiv cea bazată pe originea națională.

IV. Limitările posibile ale accesului la documentele publice

i. securitatea națională, apărarea și relațiile externe;

ii. siguranța publică;

iii. prevenirea, investigarea și urmărirea penală a activităților criminale;

iv. viața privată și alte interese private legitime;

v. interesele comerciale și alte interese economice, private sau publice;

vi. egalitatea părților în fața instanței de judecată;

vii. natura;

viii. misiunile de inspecție, control și supervizare ale autorității publice;

ix. politica economică, monetară și de rată de schimb a statului;

x. confidențialitatea deliberărilor în cadrul sau între autoritățile publice din timpul pregătirii interne a unui dosar.

”

luni de la data la care zece state membre ale Consiliului Europei și-au exprimat acordul de a deveni parte la dispozițiile sale, conține următorul pasaj:

Articolul 2

–

Dreptul de acces la documentele oficiale

„

”

Articolul 3

—

Limitările posibile privind accesul la documentele oficiale

„

a. securității naționale, apărării și relațiilor internaționale;

b. siguranței publice;

c. activităților de prevenire, investigare și urmărire a acțiunilor criminale;

d. anchetei disciplinare;

e. inspecției, controlului și supravegherii de către autoritățile publice;

f. dreptului la viață privată și altor interese private legitime;

g. intereselor comerciale și altor interese economice;

h. politicilor economice, monetare și de schimb valutar ale Statului;

i. egalității Părților în proceduri judiciare și administrării eficiente a justiției;

j. mediului;

k. deliberărilor în cadrul sau între autoritățile publice privind examinarea unui caz.

La momentul semnării sau depozitării instrumentelor de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, Statele vizate pot informa Secretarul General al Consiliului Europei, printr-o declarație, ca procesul de comunicare cu Familia Regală, sau cu Șeful de Stat vor fi incluse, de asemenea, în aceste limitări.

”

Articolul 4

–

Solicitarea accesului la documentele oficiale

„

[...]

”

Articolul 5

–

Procesarea solicitării accesului la documente oficiale

„

i. în pofida suportului acordat de autoritatea publică, solicitarea rămâne prea vagă pentru a permite identificarea documentului oficial;

ii. solicitarea este vădit nerezonabilă.

”

ARTICOLUL 2

Definiții

„

În scopul prezentei convenții:

a) date cu caracter personal reprezintă orice informație privind persoana fizică identificată sau identificabilă (persoană vizată);

[...]

”

ARTICOLUL 5

Calitatea datelor

Datele cu caracter personal care fac obiectul unei prelucrări automatizate trebuie să fie:

a) obținute și prelucrate în mod corect și legal;

b) înregistrate în scopuri determinate și legitime și nu sunt utilizate în mod incompatibil cu aceste scopuri;

c) adecvate, pertinente și neexcesive în raport cu scopurile pentru care sunt înregistrate;

d) exacte și, dacă este necesar, actualizate;

e) păstrate într-o formă care să permită identificarea persoanelor în cauză pe o durată ce nu o depășește pe cea necesară scopurilor pentru care ele sunt înregistrate.

”

ARTICOLUL 9

Excepții și restricții

„

5, 6 și 8 când o astfel de derogare, prevăzută prin legea părții, constituie o măsură necesară într-o societate democratică pentru:

[...]

b) a proteja persoanele în cauză sau drepturile și libertățile celorlalți.

”

C. Uniunea Europeană

Articolul 11

Libertatea de exprimare și de informare

„

”

Articolul 42

Dreptul de acces la documente

„

Orice cetățean al Uniunii și orice persoană fizică sau juridică care are reședința sau sediul social într-un stat membru are dreptul de acces la documentele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, indiferent de suportul pe care se află aceste documente.

”

1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei este formulat după cum urmează:

Articolul 2

Beneficiarii și domeniul de aplicare

„

(1) Orice cetățean al Uniunii și orice persoană fizică sau juridică având reședința sau sediul social într-un stat membru are drept de acces la documentele instituțiilor, sub rezerva principiilor, condițiilor și limitelor definite de prezentul regulament.

(2) Instituțiile pot, sub rezerva acelorași principii, condiții și limite, să permită accesul la documente pentru orice persoană fizică sau juridică care nu are reședința sau sediul social într-un stat membru.

(3) Prezentul regulament se aplică tuturor documentelor deținute de o instituție, adică întocmite sau primite de către aceasta și aflate în posesia acesteia, în toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene.

”

Articolul 4

Excepții

„

(1) Instituțiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar putea aduce atingere protecției:

[...]

(b) vieții private și integrității individului, în special în conformitate cu legislația comunitară privind protecția datelor personale.

”

Articolul 2

Definiții

„

În sensul prezentei directive:

(a) «date cu caracter personal» înseamnă orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă (persoana vizată); o persoană identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un număr de identificare sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;

(b) «prelucrarea datelor cu caracter personal» (prelucrare) înseamnă orice operațiune sau serie de operațiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea;

[...]

”

Articolul 9

Prelucrarea datelor cu caracter personal și libertatea de exprimare

„

Statele membre prevăd exonerări și derogări de la dispozițiile prezentului capitol, ale capitolului IV și ale capitolului VI pentru prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată numai în scopuri jurnalistice, artistice sau literare, în măsura în care se dovedesc necesare pentru a pune dreptul la viață privată în acord cu normele care reglementează libertatea de exprimare.

”

Volker und Markus Schecke GbR (C-92/09) și Hartmut Eifert (C93/09)

împotriva Land Hessen

, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) a hotărât:

„

48

Dreptul la protecția datelor cu caracter personal nu este totuși o prerogativă absolută, ci trebuie să fie luat în considerare în raport cu funcția sa în societate [...]

85

[...] Trebuie amintit că, înainte de a divulga informații referitoare la o persoană fizică, instituțiile sunt ținute să pună în balanță interesul Uniunii de a garanta transparența acțiunilor sale și atingerea adusă drepturilor recunoscute prin articolele 7 și 8 din cartă. Or, nu se poate recunoaște obiectivului transparenței nicio superioritate automată asupra dreptului la protecția datelor cu caracter personal [...], chiar dacă sunt în joc interese economice importante.

”

Comisia Europeană împotriva The Bavarian Lager Co. Ltd.

, având ca obiect cererea întreprinderii pentru acces la procesul-verbal complet al unei reuniuni, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) s-a exprimat astfel:

„

76

Trebuie să se constate că, prin difuzarea versiunii documentului în litigiu din care erau eliminate cele cinci nume ale participanților la reuniunea din 11 octombrie 1996, Comisia nu a încălcat dispozițiile Regulamentului nr. 1049/2001 și a respectat în mod suficient obligația de transparență.

77

Impunând ca, pentru cele cinci persoane care nu și‑au dat consimțământul în mod expres, Bavarian Lager să dovedească necesitatea transferului acestor date personale, Comisia s‑a conformat dispozițiilor articolului 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001.

78

Întrucât Bavarian Lager nu a oferit nicio motivare expresă și legitimă și niciun argument convingător pentru a demonstra necesitatea transferului acestor date personale, Comisia nu a putut să compare diferitele interese ale părților în cauză. Aceasta nu putea nici să verifice dacă nu exista niciun motiv să se presupună că acest transfer ar putea aduce atingere intereselor legitime ale persoanelor vizate, astfel precum prevede articolul 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001.

79 Rezultă din cele de mai sus că în mod întemeiat Comisia a respins cererea de acces la conținutul complet al procesului‑verbal al reuniunii din 11 octombrie 1996.

”

D. Curtea Interamericană a Drepturilor Omului

13 (libertatea de gândire și de exprimare) din Convenția americană a drepturilor omului prevede, printre altele:

„

”

Claude Reyes și alții împotriva Chile

(hotărâre din 19 septembrie 2006), Curtea Interamericană a declarat (traducerea Grefei):

„

[...] prin faptul că prevede în mod expres dreptul de a «căuta» și de a «primi» «informații», art.

13 din Convenție protejează dreptul tuturor persoanelor de a solicita accesul la informații deținute de stat, cu excepțiile permise de limitările stabilite în Convenție. În consecință, prezentul articol protejează dreptul persoanei de a primi astfel de informații și impune statului obligația pozitivă de a le oferi, astfel încât persoana să poată avea acces la ele ori să primească un răspuns motivat în cazul în care, dintr-un motiv permis de Convenție, statul este îndreptățit să limiteze accesul într-un anumit caz. Informațiile trebuie să fie furnizate fără a fi necesar ca solicitantul să demonstreze că are un interes direct sau personal ca să le primească, cu excepția cazurilor în care se aplică o limitare legitimă. Comunicarea acestor informații persoanei contribuie, de asemenea, la difuzarea lor în cadrul societății, care astfel poate să ia cunoștință de acestea, să aibă acces la acestea și să își formeze o opinie cu privire la acestea. Astfel, dreptul la libertatea de gândire și de exprimare include protecția dreptului de a avea acces la informații deținute de stat, protecție care cuprinde în mod clar cele două dimensiuni

–

individuală și socială

–

ale dreptului la libertatea de gândire și de exprimare care trebuie să fie garantate concomitent de stat.

”

E. Sistemul african de protecție a drepturilor omului

9 din Carta africană a drepturilor omului și popoarelor prevede:

„

”

I.

Garantarea libertății de exprimare

„

”

IV.

Libertatea de informare

„

- orice persoană are dreptul de acces la informațiile deținute de organismele publice;

- orice persoană are dreptul de acces la informațiile care sunt deținute de organisme private și care sunt necesare pentru exercitarea sau apărarea oricărui drept;

- orice refuz de a comunica informații trebuie să facă obiectul unei proceduri pe lângă un organism independent și/sau instanțe judecătorești;

- organismele publice trebuie, chiar și în absența unei cereri, să facă publice principalele informații de mare interes general;

- nimeni nu poate fi supus unei sancțiuni pentru faptul de a fi oferit cu bună-credință informații despre comportamente ilegale sau care divulgă amenințări grave la adresa sănătății, a securității sau a mediului, cu excepția cazului în care aplicarea de sancțiuni este în interes legitim și este necesară într-o societate democratică;

- legislația privind confidențialitatea trebuie să fie modificată, dacă este necesar, pentru a fi conformă cu principiile libertății de informare.

”

F. Drept comparat

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 10 DIN CONVENȚIE

10 din Convenție, care prevede următoarele:

„

”

A. Cu privire la excepția preliminară ridicată de Guvern cu privire la compatibilitatea

ratione materiae

a capătului de cerere cu dispozițiile Convenției

10 din Convenție în privința capătului de cerere formulat de reclamantă și solicită Curții să declare cererea inadmisibilă pe motiv de incompatibilitate

ratione materiae

cu dispozițiile Convenției. În opinia sa, art.

10 din Convenție nu vizează decât libertatea de a primi și de a comunica informații, orice trimitere la

„

libertatea de a căuta

”

informații fiind exclusă intenționat în momentul redactării articolului. În această privință, dispoziția respectivă este așadar diferită de art.

19 din Declarația universală a drepturilor omului și art.

19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

10 este aplicabil în circumstanțele cauzei. Aceasta susține că, dacă accesul la informații nu ar fi inclus în dreptul de a primi și de a comunica informații și dreptul la libertatea de opinie, statele ar putea cu ușurință să le lipsească de substanță interzicând accesul la date importante referitoare la chestiuni de interes public. Aceasta susține că, așa cum în lipsa accesului la o instanță dreptul la un proces echitabil ar fi lipsit de sens (și citează în această privință hotărârea

Golder împotriva Regatului Unit

, 21 februarie 1975, pct. 35, seria A nr. 18), accesul la informații este o condiție

sine qua non

pentru exercitarea efectivă a dreptului la libertatea de exprimare. Aceasta consideră că dreptul de acces la informații este un element inerent dreptului la libertatea de exprimare. În opinia sa, respingerea accesului la date împiedică exercitarea acestei libertăți.

10 din Convenție nu este aplicabil în circumstanțele cauzei. Acesta solicită Curții să țină seama de lucrările pregătitoare ale Convenției și de jurisprudența ulterioară hotărârii

Leander împotriva Suediei

(26 martie 1987, seria A nr. 116).

10 este aplicabil în prezenta cauză.

10 din Convenție poate fi interpretat ca garantând reclamantei un drept de acces la informații deținute de autoritățile publice. Prin urmare, Curtea trebuie să se pronunțe dacă respingerea cererii de informații formulate de reclamantă a constituit, în circumstanțele cauzei, o ingerință în dreptul reclamantei de a primi și de a comunica informații, astfel cum este garantat de art.

10.

Trebuie stabilit dacă acest capăt de cerere întemeiat de reclamantă pe art.

10 este așadar legat indisolubil de fondul acestui capăt de cerere. În consecință, Curtea decide să unească cu fondul excepția preliminară ridicată de Guvern.

35 §

3 lit.

a) din Convenție și nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.

B. Cu privire la fond

a) Guvernul

10 din Convenție nu este aplicabil, concluziile din cauza

Társaság a Szabadságjogokért

împotriva Ungariei

(nr. 37374/05, pct. 14, aprilie 2009, denumită în continuare

„

cauza

Társaság

”

) neputând fi decisive pentru prezenta cauză. Acesta susține că în cauza

Társaság

nu a ridicat o excepție preliminară și că, prin urmare, Curtea nu a trebuit să examineze aplicabilitatea art.

10. Acesta susține că, dacă atunci Curtea a acceptat că art.

10 era aplicabil, a fost numai din cauza unor considerente de drept intern. În opinia sa, această acceptare punctuală nu poate servi ca bază pentru extinderea aplicării Convenției în domenii pe care nu ar trebui să le acopere.

10 nu au intenționat să includă dreptul de a obține informații de la autoritățile publice în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

10, statele având, în opinia sa, libertatea de a adopta în cadrul propriului sistem juridic național un nivel de protecție a drepturilor omului mai mare decât cel oferit de Convenție.

„

instrument viu

”

, nici existența unui consens european reflectat în adoptarea de către statele părți a unor legi privind libertatea de informare în sistemele lor juridice interne nu pot justifica interpretarea art.

10 din Convenție ca incluzând acest drept.

10 este aplicabil în circumstanțele prezentei cauze, Guvernul susține că ingerința în exercitarea, de către reclamantă, a dreptului la libertatea de exprimare era în orice caz justificată în raport cu art.

10 § 2 din Convenție.

„

altă persoană care exercită un serviciu de interes public

”

în sensul art.

19 § 4 din Legea privind datele. De asemenea, acesta susține că interpretarea dată de instanța supremă în speță era previzibilă având în vedere recomandarea Comisarului parlamentar pentru protecția datelor, și precizează că această interpretare a fost aplicată constant în toate cauzele similare ulterioare.

10.

10 ar trebui interpretată în lumina obligației autorităților de a respecta celelalte drepturi consacrate de Convenție și să garanteze exercitarea acestora, precum și a obligației lor de a realiza un echilibru just nu doar între interesele publice și cele private, ci și între interesele private concurente

–

în cazul de față, pe de o parte dreptul reclamantei de a primi informații în temeiul art.

10, iar pe de altă parte, dreptul avocaților din oficiu la respectarea vieții lor private în temeiul art.

8. Acesta consideră, de asemenea, că orice restrângere a drepturilor avocaților din oficiu derivată din art.

8 ar trebui să aibă o interpretare strictă, și că, pe de altă parte, interpretarea sintagmei

„

alte persoane care exercită un serviciu de interes public

”

propusă de reclamantă creează o excepție extrem de vagă de la dreptul la protecția datelor cu caracter personal, care în opinia sa nu este justificată în temeiul art.

8 din Convenție.

„

câine de pază public

”

sau dacă urmărea alte obiective. Acesta precizează în această privință că reclamanta dispune de o rețea de avocați care oferă și asistență juridică în materie penală: aceasta ar putea fi așadar o potențială concurentă pentru avocații din oficiu.

b) Reclamanta

10 este aplicabil în cazul său. Reclamanta susține că, deși în Convenție se folosesc termenii specifici

„

a primi

”

și

„

a comunica

”

, art.

10 cuprinde totodată dreptul de a solicita informații. Aceasta susține că astfel, Curtea a recunoscut acest drept pentru prima dată în cauza

Dammann împotriva Elveției

(nr. 77551/01, pct. 52, 25 aprilie 2006), și că în cauzele

Sdruženi Jihočeské Matky împotriva Republicii Cehe

[(dec.), nr. 19101/03, 10 iulie 2006],

Társaság

(citată anterior),

Youth Initiative for Human Rights împotriva Serbiei

(nr. 48135/06, 25 iunie 2013) și

Österreichische Vereinigung zur Erhaltung, Stärkung und Schaffung împotriva Austriei

(nr. 39534/07, 28 noiembrie 2013, denumită în continuare

„

Österreichische Vereinigung

”

), s-a îndepărtat de linia jurisprudențială anterioară aplicată în hotărârile

Leander

(citată anterior) și

Gaskin împotriva Regatului Unit

(7 iulie 1989, pct. 57, seria A nr. 160) și a adoptat clar poziția că dreptul de acces la informațiile deținute de autoritățile publice intră în domeniul de aplicare a art.

10.

19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și cu Comentariul general nr. 34 al Comitetului Drepturilor Omului, care arată că este recunoscut la scară largă faptul că dreptul de a solicita informații constituie o componentă esențială a libertății de exprimare.

Guerra

și

Roche

, Curtea a declarat că libertatea de a primi informații nu putea fi înțeleasă ca impunând unei părți contractante la Convenție obligații pozitive de a colecta și de a răspândi informații

motu proprio

[

Guerra și alții împotriva Italiei

, 19 februarie 1998, pct. 53,

Culegere de hotărâri și decizii

1998-I, precum și

Roche împotriva Regatului Unit

(MC), nr. 32555/96, pct. 172, CEDO 2005-X].

„

instrument viu

”

, Convenția trebuie să fie interpretată în lumina condițiilor actuale, ținând seama de modificările survenite în domeniul sociologic, științific și tehnologic, precum și de evoluția normelor în domeniul drepturilor omului.

10 și că, respingându-i accesul la informațiile solicitate, autoritățile naționale au împiedicat-o să își exercite o libertate fundamentală, ceea ce constituie o ingerință nejustificabilă în exercitarea, de către reclamantă, a dreptului protejat prin art.

10.

19 § 4 din legea menționată. Conform acestui text, datele cu caracter personal referitoare la

„

alte persoane care exercită un serviciu de interes public

”

ar fi informațiile sub rezerva divulgării în interes public în aceleași condiții ca și informațiile de interes public. Potrivit reclamantei, atunci când o persoană solicită comunicarea unor date cu caracter personal referitoare la persoane care exercită un serviciu de interes public și când aceste date au legătură cu exercitarea acestui serviciu de interes public, nu se poate invoca dreptul la protecția datelor cu caracter personal pentru a respinge cererea.

„

alte persoane care exercită un serviciu de interes public

”

. Legislația internă nu prevede nicio definiție a

„

serviciului de interes public

”

. Interpretarea Guvernului, potrivit căreia doar persoanele învestite cu prerogative și competențe independente trebuie considerate ca fiind persoane care exercită un serviciu de interes public nu este convingătoare: avocatul ar exercita un serviciu de interes public în cadrul procedurii penale, iar activitățile sale nu ar avea caracter privat. În plus, cheltuielile și onorariile avocaților din oficiu sunt plătite din fonduri publice, iar activitățile lor se află sub controlul statului. Astfel, în hotărârile

Artico împotriva Italiei

(13 mai 1980, seria A nr. 37),

Kamasinski împotriva Austriei

(19 decembrie 1989, seria A nr. 168) și

Czekalla împotriva Portugaliei

(nr. 38830/97, CEDO 2002-VIII), Curtea a hotărât că, în anumite circumstanțe, statul poate fi considerat răspunzător pentru anumite deficiențe din sistemul desemnării avocaților din oficiu. În fine, numele avocaților din oficiu nu rămâne secret în momentul publicării hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele în care aceștia au fost apărători; în plus, destule secții de poliție și instanțe au considerat că reclamanta avea drept de acces la informațiile solicitate.

6 din Convenție. Aceasta subliniază în special că este recunoscut faptul că dreptul la asistență juridică este o piatră de temelie a justiției, precum și că datele obținute de la alte secții de poliție demonstrează existența unor deficiențe structurale care ar fi meritat o examinare mai detaliată. Aceasta arată că abordarea sa a fost afectată de decizia autorităților naționale de a-i respinge accesul la informațiile în cauză. Prin urmare, concluzia sa este că, ținând seama de interesul public pe care considera că îl prezintă subiectul despre care căuta să obțină informații, activitățile sale în calitate de

„

câine de pază public

”

justificau acordarea unui nivel ridicat de protecție, similar celui care i s-ar acorda presei.