CASE OF BAKA v. HUNGARY - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

CASE OF BAKA v. HUNGARY - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2016)

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMERĂ

HOTĂRÂREA

din 23 iunie 2016

În Cauza

Baka împotriva Ungariei

(Cererea nr.

20261/12)

Strasbourg

Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În cauza Baka împotriva Ungariei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră compusă din Luis López Guerra,

președinte,

Mirjana Lazarova Trajkovska, Ledi Bianku, Ganna Yudkivska, Vincent A. De Gaetano, Angelika Nußberger, Julia Laffranque, Paulo Pinto de Albuquerque, Linos-Alexandre Sicilianos, Erik Møse, Helen Keller, Paul Lemmens,

judecători,

Helena Jäderblom,

judecător

ad-hoc, Aleš Pejchal, Krzysztof Wojtyczek, Faris Vehabović, Dmitri Dedov,

judecători,

și Johan Callewaert,

grefier adjunct al Marii Camere

,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 17 iunie 2015 și 14 martie 2016,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

20261/12 îndreptată împotriva Ungariei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul András Baka („reclamantul”), a sesizat Curtea la 14

martie 2012 în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).

asemenea, s-a plâns că a fost eliberat din funcție pentru că, în calitatea sa de președinte al Curții Supreme, a luat public poziție sau și-a exprimat opinia cu privire la diverse aspecte ale reformelor legislative care vizau instanțele. Acesta a invocat art. 6 § 1 și art. 10 din Convenție.

52 §

1 din Regulament).

26

§

4 din Convenție și art.

29 § 1 lit. a) din Regulament, astfel cum era în vigoare la momentul faptelor].

§

1 și a art.

10 din Convenție.

43 din Convenție. La 15 decembrie 2014, Colegiul Marii Camere a admis această cerere.

26

§

4 și 5 din Convenție și cu art.

24 din Regulament.

59

§

1 din Regulament). De asemenea, au fost primite observații din partea Comitetului Helsinki maghiar, a Uniunii Maghiare pentru Libertățile Civile, a Institutului Károly Eötvös, a Fundației Helsinki pentru Drepturile Omului, cu sediul în Polonia, și a Comisiei Internaționale a Juriștilor, pe care președintele le autorizase să intervină în procedura scrisă în calitate de părți interveniente (art.

36

§

2 din Convenție și art. 44

§

3 din Regulament).

59

§

3 din Regulament).

S-au înfățișat:

–

pentru guvern

domnul

Z. Tallódi

, din cadrul Ministerului Justiției,

agent

,

doamna

M. Weller

, din cadrul Ministerului Justiției,

coagent;

– pentru reclamant

domnii

A.

Cech

, avocat în Budapesta,

consilier,

E.

Látrány

, avocat în Budapesta,

consultant.

Curtea a audiat declarațiile domnilor Cech și Tallódi.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

A. Alegerea reclamantului în funcția de președinte al Curții Supreme și prezentarea generală a funcțiilor sale

ani (din 1991 până în 2008) apoi membru al Curții de Apel Budapesta o perioadă de peste un an, a fost ales președinte al Curții Supreme de către Parlamentul maghiar (Decizia nr.

55/2009 (VI.24) OGY) pentru un mandat de 6

ani, al cărui termen al încetării funcției a fost stabilit pentru data de 22 iunie 2015.

infra

, pct.

44).

B. Declarații și luări de poziție exprimate public de către reclamant cu privire la reformele legislative privind instanțele

Népszabadság

poziția președintelui Curții Supreme asupra proiectului de lege (care a devenit Legea XVI din 2011 privind anularea condamnărilor definitive pronunțate în urma dispersării manifestanților din toamna anului 2006):

„Proiectul de lege care prevede anularea anumitor decizii judecătorești pronunțate după manifestațiile din 2006 prezintă motive de îngrijorare, întrucât afectează libera apreciere a probelor de către judecători. Se ridică aici o gravă problemă de constituționalitate. (...) Puterea judecătorească efectuează un control strict profesional al proiectului de lege și se menține în afara dezbaterii politice. András Baka [reclamantul], președintele Consiliului Național al Justiției, speră că Parlamentul va adopta o tehnică juridică capabilă să elimine problema de neconstituționalitate”.

Kúria

– care era atribuit Curții Supreme, noile puteri încredințate

Kúria

în materie de armonizare jurisprudențială, gestionarea organizațională a justiției, funcționarea Consiliului Național al Justiției și introducerea unui recurs constituțional împotriva deciziilor judecătorești.

„Este (...) inacceptabil ca un partid politic sau o majoritate parlamentară să impună cerințe politice puterii judecătorești și să evalueze judecătorii după criterii politice”.

În scrisoarea sa, reclamantul îi cerea prim-ministrului să-și folosească influența pentru a împiedica Parlamentul să adopte propunerea. În aceeași zi, însă, Parlamentul a adoptat propunerea de reformă (a se vedea

infra

, „Dreptul și practica interne relevante”).

„Potrivit propunerii, vârsta obligatorie de pensionare pentru judecători va scădea cu 8 ani, începând cu 1

ianuarie 2012. Prin urmare, în aceeași zi se vor încheia mandatele a 228 de judecători (din care 121 judecători responsabili pentru administrarea instanțelor și pregătirea profesională), fără nicio perioadă de tranziție, pe motiv că părțile în cauză au împlinit vârsta de 62

de

ani. La 31

decembrie 2012, alți 46 de judecători vor fi obligați să-și încheie cariera. Din cauza acestei decizii, durata procedurilor judiciare se va prelungi în mod semnificativ (va trebui să fie realocate aproximativ 40

000 de cauze, ceea ce ar putea întârzia pe o perioadă de mai mulți ani proceduri care implică zeci de mii de justițiabili). Administrarea instanțelor va fi grav afectată, întrucât este extrem de dificilă înlocuirea a zeci de judecători care vor ieși la pensie.

Efectele multiple ale pensionării forțate, fără o justificare reală, a unor judecători extrem de calificați, cu mulți ani de experiență și practică, dintre care cei mai mulți sunt în vârful ierarhiei, vor zdruncina profund funcționarea sistemului judiciar – să nu mai vorbim despre alte consecințe imprevizibile. În plus, propunerea este nedreaptă și umilitoare pentru persoanele în cauză, care au depus jurământul de a servi Republicii și de a administra justiția, și care și-au dedicat viața vocației lor de judecători.

Este de neînțeles de ce chestiunea vârstei de pensionare a judecătorilor ar trebui să facă obiectul dispozițiilor Legii fundamentale. Nu există decât o explicație: integrarea acestei chestiuni în Legea fundamentală va elimina orice posibilitate de a contesta în fața Curții Constituționale această normă juridică, care încalcă principiile fundamentale ale unui stat democratic.

O măsură atât de nejustificată sugerează o motivație politică.”

iulie 2011, la fel ca în cazul Legii LXXXIX din 2011, reclamantul a decis să sesizeze Curtea Constituțională cu o cerere de revizuire a textului legii, despre care considera că încalcă Constituția și diverse obligații care rezultă din tratatele internaționale; era prima dată în istoria Ungariei când un președinte al Curții Supreme făcea uz de această putere. Printr-o hotărâre (nr.

166/2011.(XII.

20.

AB) din 19

decembrie 2011, Curtea Constituțională declara neconstituționale dispozițiile contestate și le anula (în special pe cea referitoare la dreptul procurorului general de a stabili competența unei jurisdicții prin derogare de la normele de drept comun).

T/4743), celălalt statutul juridic și remunerarea judecătorilor (nr.

T/4744). Raportul explicativ care însoțea aceste proiecte de lege indica faptul că se propunea desființarea Consiliului Național al Justiției și înlocuirea acestuia cu un Oficiu Judiciar Național și un Consiliu Judiciar Național. Scopul acestor propuneri era de a separa funcțiile judiciare și de conducere, care fuseseră „reunite” în persoana președintelui Curții Supreme, care conducea și Consiliul Național al Justiției. Reforma propusă urmărea să concentreze sarcinile de administrare judiciară în mâinile președintelui noului Oficiu Judiciar Național, lăsându-i președintelui Curții Supreme (redenumită după numele său istoric „

Kúria

”), responsabilitatea de a veghea că justiția este administrată în mod uniform.

În plus, reclamantul a decis să vorbească direct în fața Parlamentului, după cum îi permitea art.

45

§

1 din Rezoluția Parlamentului

46/1994 (IX.30) OGY privind Regulamentul Parlamentului. În discursul său, pronunțat la 3 noiembrie 2011, își exprima îngrijorarea față de legislația propusă. Reclamantul declara că aceasta nu abordează problemele structurale din sistemul judiciar, ci că lasă la „latitudinea organului de conducere al unei administrații externe (președintele Oficiului Național Judiciar, desemnat să înlocuiască Consiliul Național al Justiției la administrarea instanțelor), ale cărui puteri excesive și fără precedent în Europa [ar fi] acordate fără obligația corespunzătoare de a avea responsabilitatea pentru acestea”. Reclamantul califica drept „neconstituționale” noile puteri la care făcea referire (puterea de a numi judecători și șefi de instanță, puterea de a lua decizii cu valoare normativă și puterea de a desemna instanța competentă într-o cauză dată). În această privință, declara:

„Această putere nelimitată, opacă și necontrolabilă nu cunoaște echivalent în Europa actuală (...) Faptul că o autoritate centralizată ca aceasta este învestită cu prerogative și libertate de manevră atât de largi și fără precedent, chiar și în țările în care administrarea sistemului judiciar se face de către ministrul justiției, și, chiar dacă ne gândim la dictatura socialistă, în ultimii ani în care Kálmán Kulcsár, membru al Academiei de Științe și ministru al Justiției responsabil pentru administrarea sistemului judiciar, declara că va numi doar persoanele recomandate de organele profesionale ale magistraturii.”

În cele din urmă, reclamantul ridica din nou în discursul său problema noii vârste de pensionare a judecătorilor, care, potrivit acestuia, ar avea consecințe grave asupra Curții Supreme. De altfel, reclamantul sublinia că nu s-a ținut cont de necesitatea ca

Kúria

să aibă un număr suficient de judecători. El adăuga în această privință că misiunea principală a

Kúria

, aceea de a asigura aplicarea uniformă a legilor de către judecători, nu putea fi îndeplinită decât în cazul în care instanța respectivă era în măsură să ia decizii într-un număr suficient de cauze relevante.

C. Încetarea mandatului de președinte al Curții Supreme al reclamantului

Kúria

(numele maghiar istoric al Curții Supreme). Intrarea sa în vigoare era programată pentru 1 ianuarie 2012.

T/4743) privind organizarea și administrația instanțelor, noua

Kúria

va avea aceeași funcție ca și Curtea Supremă existentă și că doar denumirea înaltei jurisdicții se va schimba. Acesta a mai adăugat că legea „în mod cert nu of[eră] nicio bază juridică care să permită schimbarea persoanei președintelui acesteia”.

T/4996) de modificare a Constituției din 1949 (în vigoare la acel moment). Acest amendament prevedea ca Parlamentul să aleagă președintele

Kúria

cel târziu la 31 decembrie 2011. Expunerea de motive a proiectului de lege includea în special următorul pasaj:

„În ceea ce privește Legea fundamentală și modificările aduse sistemului judiciar care rezultă din acestea, în conformitate cu proiectul Legii privind dispozițiile tranzitorii referitoare la Legea fundamentală, și pentru a asigura o tranziție lină și continuitate în îndeplinirea misiunii

Kúria

începând cu 1 ianuarie 2012, prezentul proiect prevede că Parlamentul va alege președintele

Kúria

până la 31 decembrie 2011, în conformitate cu normele prevăzute în Legea fundamentală; președintele

Kúria

își va prelua funcțiile la 1 ianuarie 2012.”

Kúria,

în ceea ce privește administrarea justiției, și președintele Oficiului Național Judiciar, în ceea ce privește administrarea instanțelor. Paragraful al doilea al art. 11 prevedea că mandatul președintelui Curții Supreme și cele ale președintelui și membrilor Consiliului Național al Justiției se vor încheia în momentul intrării în vigoare a Legii fundamentale. Expunerea de motive a proiectului de lege includea următorul paragraf:

„Proiectul de lege reglementează în detaliu problema succesiunii Curții Supreme, a Consiliului Național al Justiției și a președintelui acestora, ai căror succesori (organe sau persoane fizice) vor fi diferiți pentru fiecare funcție. Paragraful al doilea al art. 11 prevedea că mandatul președintelui Curții Supreme și cele ale președintelui și membrilor Consiliului Național al Justiției se vor încheia în momentul intrării în vigoare a Legii fundamentale.

ex lege

mandatului președintelui și celui al vicepreședintelui Curții Supreme. Expunerea de motive care îl însoțea includea următorul pasaj:

„Scopul prezentei propuneri de amendament, depusă înainte de votul final, este acela de a se asigura ca proiectul Legii consolidate nr. T/4743/116 să fie, grație modificării dispozițiilor sale tranzitorii, în conformitate cu Legea fundamentală, luând în considerare proiectul Legii nr.

T/4996 de modificare a Legii XX din 1949 privind Constituția Republicii Ungare și proiectul Legii nr.

T/5005 privind dispozițiile tranzitorii referitoare la Legea fundamentală, ambele supuse examinării de către Parlament.”

CLIX), al căror conținut este descris mai jos.

[1]

; dispozițiile tranzitorii au fost publicate în

Monitorul Oficial

la 31 decembrie 2011.

ani și jumătate înainte de termenul prevăzut.

Kúria

.

D. Alegerea unui noi președinte al

Kúria

Kúria

, legea de modificare a Constituției Republicii Ungare (Legea CLIX din 2011, adoptată la 28 noiembrie 2011 –

supra

, pct.

31) a intrat în vigoare la 2 decembrie 2011. La 9 noiembrie 2011, proiectul Legii privind organizarea și administrarea instanțelor a fost modificat prin introducerea unor criterii suplimentare în ceea ce privește alegerea noului președinte al

Kúria

. Potrivit acestui amendament, președintele trebuia să fie ales de Parlament din rândul judecătorilor numiți pe o perioadă nedeterminată care au exercitat funcția de judecător timp de cel puțin 5 ani (art. 114

§

1 din Legea CLXI din 2011 – a se vedea

infra

, Dreptul și practica interne relevante). La 9 decembrie 2011, președintele Republicii a propus Parlamentului să-l aleagă pe domnul Péter Darak drept președinte al

Kúria

și pe doamna

Tünde Hando

drept președinte al Oficiului Național Judiciar. La 13 decembrie 2011, Parlamentul, la propunerea președintelui Republicii, i-a ales pe acești candidați.

E. Consecințe ale încetării înainte de termen a mandatului de președinte al Curții Supreme al reclamantului

noiembrie 2011 și care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012) a venit să completeze această abrogare enunțând că legea abrogată nu era aplicabilă unui fost președinte al Curții Supreme decât dacă avea dreptul la indemnizația prevăzută la art.

226 § 1 și la art. 22 § 1 (pensie de viață suplimentară), în cazul în care împlinea vârsta de pensionare la data intrării în vigoare a legii și în cazul în care solicitase să beneficieze de indemnizația respectivă. Reclamantul, care nu împlinise vârsta de pensionare la 1 ianuarie 2012, nu a putut solicita să beneficieze de acest avantaj.

II.

Dreptul și practica interne relevante

A. Constituția din 1949

Art. 7

„1. Ordinea juridică a Republicii Ungare acceptă principiile de drept internațional general recunoscute și veghează ca dreptul intern să fie compatibil cu obligațiile care îi revin în temeiul dreptului internațional.

(...)”

Art. 47

„1. Curtea Supremă este cea mai înaltă instanță a Republicii Ungare.

jogegységi határozat)

sunt obligatorii pentru toate instanțele.”

Art. 48

„1. Președintele Curții Supreme este ales de către Parlament, la propunerea președintelui Republicii; vicepreședinții sunt numiți de către președintele Republicii la recomandarea președintelui Curții Supreme. Alegerea președintelui Curții Supreme se face cu majoritatea a două treimi din votul deputaților.”

(...)

Art. 50

„(...)

(...)”

Art. 57

„1. În Republica Ungară, toate persoanele sunt egale în fața legii și orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege, în cursul unui proces public și echitabil, care va hotărî asupra oricărei acuzații îndreptate împotriva sa sau asupra oricărei contestații privind drepturile și obligațiile sale juridice.

(...)”

Art. 61

„1. În Republica Ungară, orice persoană are dreptul de a-și exprima liber opiniile, precum și de a avea acces la informațiile de interes public și la diseminarea acestora.

(...)”

Legea privind organizarea și administrarea instanțelor (Legea LXVI din 1997).

jogegységi határozat;

art. 25 lit. c) din lege] și să publice rezoluții de principiu (

elvi bírósági határozat;

art

27

§

2 din lege)

.

„[m]andatul unui șef de instanță încetează prin:

a) consimțământ reciproc;

b) demisie;

c) destituire;

d) expirarea mandatului;

e) încetarea mandatului de judecător al părții interesate.”

zile de la comunicarea avizului de revocare pentru a face apel în fața contenciosului funcției publice (art. 74/A § 2).

infra

, pct.

1).

C. Legea privind statutul juridic și remunerarea judecătorilor (Legea

LXVII din 1997)

de

ani, adică peste vârsta de pensionare prevăzută de regimul general.

D. Decizia Parlamentului 46/1994 (IX.30.) OGY privind Regulamentul Parlamentului

45 § 1 din Decizia Parlamentului 46/1994. (IX.30.) OGY privind Regulamentul Parlamentului era redactat după cum urmează:

„Președintele Republicii, membrii Guvernului, președintele Curții Constituționale, președintele Curții Supreme, Procurorul general, Ombudsmanul, președintele Curții Naționale de Conturi, autorii rapoartelor pe care Parlamentul dorește să-i audieze în cursul dezbaterilor, precum și membrii maghiari ai Parlamentului European, în cursul dezbaterilor legate de integrarea europeană, sunt autorizați să participe la sesiunile parlamentare și să ia cuvântul.”

E. Legea de modificare a Constituției Republicii Ungare (Legea CLIX din 2011), intrată în vigoare la 2 decembrie 2011

Kúria

:

Art. 1

Constituția se modifică după cum urmează:

Art. 79 Conform art. 26

§

3 din Legea fundamentală, Parlamentul va alege președintele

Kúria

cel târziu la 31 decembrie 2011.”

B. Legea fundamentală a Ungariei din 25 aprilie 2011, intrată în vigoare la 1

ianuarie 2012

Art. 25

„1. Instanțele administrează justiția. Organul judiciar suprem este

Kúria

.

a) cauzele penale, litigiile de drept privat și alte chestiuni definite printr-o lege;

b) legalitatea deciziilor administrative;

c) conflictul dintre reglementările administrației locale și orice alte dispoziții legale și cu privire la validitatea actelor în cauză, pe care le pot anula, dacă este cazul;

d) stabilirea nerespectării de către administrația locală a obligațiilor sale legale.

Kúria

asigură unitatea jurisprudenței în aplicarea legii de către instanțe; rezoluțiile adoptate de aceasta în acest scop, sunt obligatorii pentru instanțe.

(...)

sarkalatos törvény

)

[2]

definește modalitățile precise referitoare la organizarea și administrarea instanțelor, precum și statutul și remunerația judecătorilor.

Art. 26

Kúria

, judecătorii pot rămâne în funcție doar până la împlinirea vârstei generale de pensionare.

Kúria

este ales cu majoritatea a două treimi din votul membrilor Parlamentului.”

G. Dispozițiile tranzitorii la Legea fundamentală a Ungariei, intrate în vigoare la 1

ianuarie 2012

Art. 11

„1. Cu excepțiile stipulate prin lege organică relevantă, succesorii legali ai Curții Supreme, Consiliului Național al Justiției și ai președintelui acestora sunt

Kúria

, în ceea ce privește administrarea justiției, și președintele Oficiului Judiciar Național, în ceea ce privește administrarea instanțelor..

2.

Mandatul președinteleui Curții Supreme precum și cele ale președintelui și membrilor Consiliului Național al Justiției încetează la momentul intrării în vigoare a Legii fundamentale”

[3]

.

Art. 12

„1. În cazul în care un judecător împlinește vârsta generală de pensionare prevăzută la art. 26 § 2 din Legea fundamentală înainte de 1 ianuarie 2012, funcțiile îndeplinite vor înceta la 30

iunie 2012 În cazul în care un judecător împlinește vârsta generală de pensionare prevăzută la art. 26 § 2 din Legea fundamentală între 1 ianuarie și 31 decembrie 2012, funcțiile îndeplinite vor înceta la 31

decembrie 2012.”

Art. 31

„2. (...) Dispozițiile tranzitorii fac parte din Legea fundamentală

[4]

.”

H. Legea privind organizarea și administrarea instanțelor (Legea LXVI din 2011), intrată în vigoare la 1 ianuarie 2012

Capitolul II.

Organizarea instanțelor

Art. 24

„

Kúria

:

a) se pronunță, în cazurile definite de lege, în ceea ce privește căile de atac împotriva deciziilor jurisdicțiilor de grad inferior;

b) se pronunță în ceea ce privește cererile de reexaminare extraordinară a hotărârilor judecătorești pronunțate în ultimă instanță;

c) adoptă rezoluții de uniformizare a jurisprudenței (

jogegységi határozat

), care au caracter obligatoriu pentru instanțe;

d) analizează practica judiciară pornind de la cauze care au făcut obiectul unei hotărâri definitive și trece în revistă și analizează jurisprudența instanțelor;

e) publică rezoluții de principiu (

elvi bírósági határozat

) [adoptate de

Kúria

] și decizii de principiu (

elvi bírósági döntés

) [adoptate de jurisdicțiile de grad inferior];

f) se pronunță în ceea ce privește conflictele dintre reglementările locale și alte dispoziții legale, precum și în ceea ce privește validitatea textelor în cauză, precum și cu privire la anularea lor;

g) se pronunță în ceea ce privește nerespectarea de către administrația locală a obligațiilor sale legale;

h) intervine în alte cauze care țin de competența sa.”

Capitolul VIII

Președintele

Kúria

și șefii de instanțe

Kúria

Art. 114

„1. Președintele

Kúria

este ales de către Parlament din rândul judecătorilor numiți pe o perioadă nelimitată care au cel puțin 5 ani de experiență judecătorească, în conformitate cu art. 26 § 3 din Legea fundamentală.”

Capitolul XV Dispoziții tranzitorii

Art. 177

„1. Președintele va face prima nominalizare a președintelui Oficiului Judiciar Național și a președintelui

Kúria

cel târziu până la 15 decembrie 2011.

Persoanele propuse vor fi audiate de Comisia parlamentară pentru justiție.

Kúria

cel târziu până la 31 decembrie 2011.

Art. 185

„1. Mandatele Consiliului Național al Justiției (denumit în continuare „CNJ”), ale membrilor și a președintelui acestuia, precum și cele ale președintelui și vicepreședintelui Curții Supreme și ale directorului și directorului adjunct al Biroului CNJ vor încheta la momentul intrării în vigoare a Legii fundamentale.

Kúria

vor începe la 1 ianuarie 2012 (...)”.

Art. 187

„Mandatele șefilor de instanțe numiți înainte de 1 ianuarie 2012 rămân valabile pentru perioada stabilită în momentul numirii acestora, cu excepția cazurilor prevăzute la art.

185

§

1.”

Art. 188

„1. Cu excepția dispozițiilor contrare stipulate prin lege organică, succesoriI legali ai Curții Supreme, Consiliului Național al Justiției și ai președintelui acestora sunt

Kúria

, în ceea ce privește administrarea justiției, și președintele Oficiului Judiciar Național, în ceea ce privește administrarea instanțelor.”

177 a intrat în vigoare a doua zi de la promulgarea acesteia (3 decembrie 2011), iar art. 185, 187 și 188 la 1 ianuarie 2012.

I. Legea privind statutul juridic și remunerarea judecătorilor (Legea CLXII din 2011), intrată în vigoare la 1 ianuarie 2012

Art. 90

„Un judecător este eliberat [din funcțiile sale judecătorești]:

(...)

h) dacă

ha)

a împlinit vârsta de pensionare aplicabilă (denumită în continuare „limita de vârstă”). Prezenta dispoziție nu se aplică președintelui

Kúria

(...)”.

Art. 227

„1. Persoana care ocupa funcția de președinte al Curții Supreme înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi intră sub incidența dispozițiilor Legii XXXIX din 2000 privind remunerarea și avantajele acordate președintelui Republicii, prim-ministrului, președintelui Parlamentului, președintelui Curții Constituționale și președintelui Curții Supreme, în sensul că aceasta are dreptul la avantajele prevăzute la art.

26

§

1 și la art. 22

§

1 din legea menționată în cazul în care a împlinit vârsta de pensionare la data intrării în vigoare a prezentei legi și în cazul în care a solicitat să beneficieze de avantajele în cauză.”

Art. 230

„1. Dispozițiile prezentei legi se aplică judecătorilor care au împlinit limita de vârstă înainte de 1 ianuarie 2013, sub rezerva clarificărilor prevăzute la alin. 2 și 3.

iunie 2012 Mandatul judecătorului se încheie la 30 iunie 2012. Propunerea de eliberare din mandat este formulată la o dată care să permită adoptarea deciziei de eliberare din mandat cel târziu la 30 iunie 2012.

J. Hotărârea Curții Constituționale nr.

33/2012 VII. 17) AB din 16

iulie 2012

vârsta de pensionare a judecătorilor, pentru a le garanta inamovibilitatea, iar trimiterea la „vârsta generală de pensionare” operată de o lege ordinară nu îndeplinește această cerință. Cu privire la constituționalitatea materială a dispoziției în litigiu, înalta instanță a observat că rezultatul ar fi implicat dezînvestirea judecătorilor în termen de 3 luni, care părea scurt. Curtea a declarat că, în ciuda relativei libertăți de care dispunea legiuitorul în a stabili o limită de vârstă pentru judecătorii în funcție și faptul că Legea fundamentală nu oferea niciun indiciu cu privire la această vârstă, reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor se impunea să fie treptată, să includă o perioadă de tranziție adecvată și să nu încalce principiul inamovibilității judecătorilor. Curtea a explicat că, cu cât era mai mare diferența între noua vârstă de pensionare și vârsta de 70

de ani, cu atât mai mare trebuie să fie perioada de tranziție pentru reducerea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă, adăugând că, în cazul în care nu s-ar întâmpla astfel, s-ar încălca principiul inamovibilității judecătorilor, element esențial al independenței justiției.

K. Hotărârea 3076/2013

III.

27.)

AB pronunțată de Curtea Constituțională la 19 martie 2013

infra

, pct.

50). Partea interesată a sesizat Curtea Constituțională cu o acțiune în care susținea că dezînvestirea sa era contrară principiului statului de drept, care interzice pronunțarea de legi retroactive, și contrară dreptului său la recurs. Printr-o hotărâre (3076/2013. III. 27.) AB), adoptată cu opt voturi la șapte, Curtea Constituțională a respins acțiunea. Aceasta a declarat că încetarea înainte de termen a mandatului de vicepreședinte al Curții Supreme exercitat de persoana interesată nu poate fi considerată a fi încălcat Legea fundamentală, deoarece își găsea o justificare suficientă în reorganizarea completă a sistemului judiciar precum și în schimbările considerabile aduse funcțiilor și competențelor președintelui

Kúria

. Aceasta a susținut că funcțiile și competențele

Kúria

au fost extinse, în special în ceea ce privește controlul legalității actelor adoptate de consiliile municipale. Părțile relevante din hotărâre sunt redactate după cum urmează:

„[30] 1. Dispoziția legislativă în litigiu a pus capăt mandatului unei persoane care și-a asumat funcții de conducere în cadrul unui organ al puterii judecătorești, care constituie o ramură independentă a puterii statale, al cărei statut este reglementat de Constituție.

[31] Vicepreședintele Curții Supreme era unul dintre funcționarii care și-a asumat funcții de conducere în cadrul sistemului judiciar; mandatul său era reglementat de art.

48

§

1 din Constituție. Potrivit acestei dispoziții, vicepreședintele Curții Supreme era numit de președintele Republicii, la propunerea președintelui Curții Supreme. Potrivit art. 69 § 1 din fosta LOAI (Legea LXVI din 1997 privind organizarea și administrarea instanțelor), mandatul vicepreședintelui era stabilit pe o perioadă fixă de 6

ani. În temeiul principiului separării puterilor, Constituția făcea distincție între numirea conducătorilor celei mai înalte instanțe jurisdicționale și sistemul comun de numire a șefilor de instanțe, în sensul în care rezerva dreptul nominalizării primilor menționați unei alte ramuri a puterii statale, și anume Parlamentului, în cazul președintelui Curții Supreme, și președintelui Republicii, în cazul vicepreședintelui.

Faptul că fosta LOAI prevedea că perioada fixă a mandatului șefilor de istanțe o depășea pe cea a mandatului membrilor Guvernului (depășind astfel ciclurile de guvernare) constituia una dintre garanțiile constituționale ale independenței puterii judecătorești, care constituie o ramură separată în cadrul statului.

[32] Legea fundamentală și noua LOAI au menținut această distincție în ceea ce privește conducătorii

Kúria

. Deși Legea fundamentală nu reglementează problema numirii și dezînvestirii vicepreședintelui, noua LOAI conține o dispoziție identică cu cea care exista înainte de reformă. Potrivit art. 128 § 1, vicepreședinții

Kúria

sunt numiți de președintele Republicii la propunerea de președintelui

Kúria

. Art.

127 §

1 prevede că mandatul acestora este pe o perioadă de 6 ani. În temeiul acestei reglementări, puterea de a pune capăt mandatului unui vicepreședinte printr-o decizie unilaterală a statului, altfel spus pronunțarea dezînvestirii persoanei interesate, face, de asemenea, parte dintre prerogativele președintelui Republicii (a se vedea decizia 179/1991. IX. 4) KE a președintelui Republicii).

În temeiul art. 73 din fosta LOAI și al art. 138 din noua LOAI, mandatul unui șef de instanță închetează, în general, la expirarea perioadei stabilite pentru care a fost numit.

Cu toate acestea, mandatul poate înceta mai devreme în caz de demisie, prin consimțământ reciproc, pierderea statutului magistratului și prin destituire (în cazul în care o evaluare concluzionează incapacitatea persoanei interesate).

[34] 2. Examinarea jurisprudenței Curții Constituționale arată că scurtarea prin lege a mandatelor acordate pe o perioadă determinată nu este în mod automat

declarată contrară Constituției, reunirea unor condiții putând împiedica o astfel de sancționare. Curtea Constituțională a stabilit [în hotărârea

5/2007. II. 27.) AB] că „scurtarea unui mandat acordat unui funcționar pe o perioadă determinată trebuie să se bazeze pe cauze obiective sau subiective prevăzute de lege (demisie, deces, probarea unei incompatibilități, cauză specifică de destituire sau orice alt motiv care are un impact direct asupra duratei mandatului, cum ar fi reforma structurală a instituției), cu excluderea oricărui alt motiv.” (ABH 2007, 120, 126.). Curtea Constituțională consideră că, în plus față de cazul unei restructurări organizaționale, o schimbare semnificativă în funcțiile asumate de instituție, adică în competențele și misiunile sale, pot justifica o intervenție legislativă. De fapt, în momentul în care titularul poziției vizate a fost ales, competențele necesare pentru noile funcții încredințate instituției nu puteau fi evaluate. Or, nu se poate exclude faptul că misiunile noii instituții necesită o persoană cu aptitudini, experiență profesională și practică diferite.

[35] Astfel, Curtea Constituțională a trebuit să ia în considerare, în speță, dacă intrarea în vigoare a Legii fundamentale era natură să aibă, asupra funcțiilor și misiunilor celei mai înalte instanțe jurisdicționale a țării, un impact capabil să justifice încheierea anticipată a mandatului vicepreședintelui acesteia.

[36] Curtea Supremă a fost redenumită

Kúria

. Legea fundamentală și noua LOAI au modificat profund administrarea centrală a sistemului judiciar. Art. 11 din dispozițiile tranzitorii din Legea fundamentală au operat o separație între orientarea profesională a activităților judiciare și gestionarea organizațională a sistemului judiciar, atât din punct de vedere al organismelor responsabile pentru aceste misiuni, cât și din punct de vedere al persoanelor care contribuie la aceste fapte. Art. 11 prevede că succesorii Curții Supreme, Consiliului Național al Justiției și ai președintelui acestuia sunt, cu excepțiile prevăzute într-o lege organice,

Kúria,

în ceea ce privește administrarea justiției, și președintele Oficiului Judiciar Național, în ceea ce privește administrarea instanțelor. Pe baza acestei modificări a administrării centrale a sistemului de justiție, art. 11 § 2 din dispozițiile tranzitorii a pus capăt mandatului președintelui Curții Supreme și celor ale președintelui și membrilor Consiliul Național al Justiției, după intrarea în vigoare a Legii fundamentale. Această dispoziție nu a pus capăt mandatului vicepreședintelui, în pofida faptului că mandatul era reglementat de Constituție.

[37] Intrarea în vigoare a Legii fundamentale și a noii LOAI a avut drept rezultat extinderea funcțiilor

Kúria

și învestirea acesteia cu noi misiuni. Legea fundamentală i-a acordat acesteia competența de a controla legalitatea actelor adoptate de autoritățile municipale și de a se pronunța asupra acuzațiilor de încălcare de către o autoritate locală a obligațiilor sale legale. Noua LOAI include un nou capitol referitor la Camera puterilor locale din cadrul

Kúria

, precum și dispoziții detaliate privind normele de procedură aferente competențelor sus-menționate.

[38] Competențele

Kúria

au fost, de asemenea, extinse în ceea ce privește misiunea sa de a garanta aplicarea uniformă a legii [unitatea jurisprudenței].

Kúria

nu doar că avea în continuare competența de a adopta rezoluții pentru a promova unitatea jurisprudenței (

jogegységi határozat

), ci îi revenea totodată și obligația de a publica rezoluții judecătorești care i se păreau ca au aplicabilitate teoretică (

elvi bírósági határozat

) și de a analiza jurisprudența pornind de la deciziile definitive devenite executorii.

[39] Unitatea jurisprudenței a devenit una dintre misiunile esențiale ale

Kúria

, președintele acesteia fiind acum învestit cu responsabilitatea de a conduce administrația internă a

Kúria

, un rol de orientare profesională privind monitorizarea, dezvoltarea și coerența jurisprudenței pronunțate de toate instanțele.

[40] Noua LOAI, în capitolul său dedicat în întregime problemei aplicării uniforme a legii, conține dispoziții mai detaliate și mai precise privind atribuțiile și competențele care erau deja conținute în fosta LOAI și conferă sarcini noi atât

Kúria

, cât și conducătorilor săi. În timp ce fosta LOAI nu făcea referire decât în două rânduri la președintele Curții Supreme, noua LOAI desemnează președintele sau vicepreședintele Curții Supreme ca fiind titularii a 13

misiuni și unor competențe specifice. În special, președinții curților de apel trebuie să informeze președintele

Kúria

cu privire la orice decizie care are aplicabilitate teoretic adoptată de către o instanță, la orice practică nou creată care se bazează pe principii contradictorii și pe existența unor hotărâri definitive bazate pe principii divergente. Obligații similare de a-l informa în mod direct pe președintele

Kúria

le revin președinților și șefilor de secții ai instanțelor districtuale, precum și șefilor secțiilor regionale de drept administrativ și dreptul muncii. Propunerile de publicare a deciziilor cu aplicabilitate teoretică trebuie adresate președintelui

Kúria

, și tot acestuia din urmă îi comunică președintele Oficiului Judiciar Național dacă este necesar să se inițieze o procedură de uniformizare a jurisprudenței.

[41] Președintelui

Kúria

îi revine sarcina de a stabili anual care sunt subiectele care trebuie examinate de grupurile de analiză a jurisprudenței. El numește șefii și membrii acestor grupuri. În cazul în care analiza constă necesitatea de a aduce modificări legislației, președintele

Kúria

are responsabilitatea de a-l invita pe președintele Oficiului Judiciar Național să formuleze o astfel de propunere. Președintele

Kúria

propune Comitetului publicațiilor publicarea unei hotărâri care pare să aibă aplicabilitate teoretică. El este abilitat să dispună punerea în practică a unei proceduri de uniformizare, la propunerea și sub conducerea sa (aceasta din urmă fiind împărțită cu vicepreședintele și șeful sau șeful-adjunct al secției competente). În procedurile de uniformizare care implică mai mult de o divizie, doar președintele sau vicepreședintele

Kúria

sunt cei care pot asigura președinția. De asemenea, în cazul în care procedura de uniformizare constă în a modifica sau abroga o rezoluție anterioară de uniformizare sau în a decide asupra unei chestiuni de principiu, comisia de uniformizare nu poate fi prezidată decât de către președintele sau vicepreședintele

Kúria

.

[42] Art. 123 § 2 din noua LOAI prevede că „vicepreședintele

Kúria

îl poate înlocui pe președintele (...) și să exercite toate puterile sale”. Prin urmare, este clar că modificările aduse sistemului judiciar au un impact semnificativ nu doar asupra funcțiilor președintelui, ci și asupra celor ale vicepreședintelui. Din posibilitatea ca vicepreședintelui să i se ceară să-l înlocuiască pe președinte în exercitarea tuturor puterilor sale (ceea ce se poate întâmpla în orice moment, de exemplu, atunci când, dintr-un motiv oarecare, președintele nu își poate exercita funcțiile sau poziția sa devine vacantă) rezultă că este necesar să existe o cooperare constantă și strânsă între președinte și vicepreședinte. În afară de capacitatea sa de a acționa ca înlocuitor al președintelui, vicepreședintele „îndeplinește misiunile care îi sunt încredințate potrivit Regulamentului Curții” (art.

123

§

2 din noua LOAI). În temeiul acestei abilitări legale, vicepreședinte poate îndeplini anumite sarcini ale președintelui în mod permanent și să-l exonereze [de o parte din obligațiile sale].

[43] Curtea Constituțională consideră că restructurarea generală a sistemului judiciar și schimbările semnificative aduse funcțiilor și misiunilor

Kúria

și ale președintelui acestuia au modificat în mod substanțial situația juridică față de cea care exista la data la care a fost numit vicepreședintele. Toate acestea au dus în mod necesar la o modificare simultană a funcțiilor, sarcinilor și responsabilităților vicepreședintelui.

[44] Aceste schimbări au conferit o importanță crescută relației de încredere între președinte și vicepreședinte, care este consacrată prin dispoziții constituționale și legislative.

[45] Prin urmare, Curtea Constituțională consideră că aceste modificări constituie o justificare suficientă pentru încetarea anticipată a mandatului reclamantului.

(...)”

Kúria

și persoana președintelui nu au modificat în mod fundamental statutul vicepreședintelui la

Kúria

. Potrivit acestora, funcția de vicepreședinte în organizarea jurisdicției supreme nu s-a schimbat, întrucât Legea din 1997 privind organizarea și administrarea instanțelor prevedea deja faptul că vicepreședintele este împuternicit să-l înlocuiască pe președintele Curții Supreme în sarcinile manageriale necesare bunei funcționări a instituției, dar nu și în funcțiile sale de președinte al Consiliului Național al Justiției. Judecătorii care au formulat opinia separată concluzionau astfel că încetarea anticipată a mandatului reclamantului a slăbit garanțiile în ceea ce privește separarea puterilor, a încălcat interdicția de a adopta legi retroactive și a adus atingere principiului statului de drept și dreptului la o cale de atac.

III.

Documente relevante privind situația în Ungaria, în special privind încetarea înainte de termen a mandatului reclamantului de președinte al Curții Supreme

A. Avizele Comisiei de la Veneția

„107. Art. 25.1 din noua Constituție indică faptul că

Kúria

(numele istoric al Curții Supreme din Ungaria) este organul judiciar suprem în Ungaria. În lipsa unor dispoziții tranzitorii, în condițiile în care noua Constituție nu modifică mecanismul de alegere a președintelui acesteia, se pune întrebarea: această schimbare de nume va fi însoțită de înlocuirea președintelui Curții Supreme cu noul președinte al

Kúria

?

În privința judecătorilor, aceștia vor fi «numiți de Președintele Republicii potrivit dispozițiilor unei legi organice» (art. 26.2); aprecierea necesității de a modifica sau nu componența organului suprem devine, de asemenea, o chestiune de interpretare.

de judecători dintre cei mai experimentați să se pensioneze anul următor, ceea ce va crea 300 de posturi vacante care trebuie să fie ocupate. Acest fapt ar putea să împiedice funcționarea instanțelor, să pună în pericol continuitatea și securitatea juridică și, de asemenea, să deschidă calea pentru ingerințe în componența sistemului judiciar. În lipsa unor informații suficiente cu privire la motivele acestei decizii, Comisia își exprimă speranța că vor fi găsite soluții adecvate care să respecte cerințele statului de drept, în cadrul reformei, la obstacolele și dificultățile pe care le suscită această măsură.

(...)

iulie 2011 [CDL(2011)058], Guvernul a indicat că este pe deplin de acord cu sugestia formulată la pct.

140 din aviz și a asigurat Comisia de la Veneția că modul de redactare a dispozițiilor tranzitorii la Legea fundamentală nu vor servi pentru a pune capăt în mod nejustificat mandatului persoanelor alese în cadrul regimului juridic anterior.

„

2.

Președintele

Curia

Curia

. Potrivit art. 11 din dispozițiile tranzitorii din Legea fundamentală,

Curia

este moștenitorul (succesorul legal) al Curții Supreme. Toți judecătorii Curții Supreme rămân în funcție, cu excepția președintelui. Art. 114 din LOAI [Legea privind organizarea și administrarea instanțelor] a stabilit un nou criteriu de alegere a președintelui care ce a dus la ineligibilitatea fostului președinte al Curții Supreme. Acest criteriu se referă la perioada în care persoana a exercitat funcția de magistrat în Ungaria, fără ca funcția de judecător în cadrul unei Curțiieuropene, de exemplu, să fie luată în considerare. Pentru multe persoane, noul criteriu este destinat să împiedice o persoană, actualul președinte al Curții Supreme, să fie eligibilă. Cu toate că este formulată în termeni generali, legea produce efecte împotriva unei anumite persoane. Legile de acest gen sunt contrare statului de drept.

Curia

. În plus, foarte rar sunt adoptate reglementări care să fie retroactive și să implice destituirea unei persoane care ocupă funcții la fel de înalte ca și cea de președinte al

Curia

.

Curia

este radical diferită de cea a președintelui Curții Supreme și că acesta din urmă s-ar fi ocupat mai mult de probleme administrative, în calitate de președinte al Consiliului Național [al Justiției], în timp ce președintele

Curia

s-ar ocupa mai mult de dreptul pozitiv și ar veghea la uniformitatea jurisprudenței. Totuși, acest argument nu este convingător. Experiența Curții Europene a Drepturilor Omului ar putea fi deosebit de utilă în ceea ce privește sarcinile președintelui

Curia

.

Curia

, o încercare de a se debarasa de o anumită persoană care ar candida la funcția de președinte și ar prezida instanța care a precedat

Curia

, legea poate funcționa ca un fel de sancțiune împotriva fostului președinte al Curții Supreme. Chiar dacă nu se întâmplă astfel, impresia că aceasta ar putea fi situația riscă să aibă un efect disuasiv și, prin urmare, să amenințe independența sistemului judiciar.”

[Traducerea grefei]

„XII. Probleme legate de tranziție – Pensionarea judecătorilor și a președintelui

Kúria

ex tunc

, rezoluțiile individuale ale președintelui Ungariei, care au eliberat din funcții aproximativ 10% dintre judecătorii maghiari, rămân în vigoare, chiar dacă temeiul juridic al acestora nu mai există. Președintele Ungariei nu le-a abrogat. Legiuitorul ar trebui să adopte dispoziții astfel încât judecători eliberați din funcții să fie reintegrați fără a mai fi nevoie să treacă printr-o nouă procedură de numire.

încheie cariera ca judecători obișnuiți. În afară de faptul că acești judecători sunt cei care au cea mai multă experiență în conducerea instanțelor, o astfel de restricție constituie o discriminare evidentă bazată pe vârstă. Delegației i s-a explicat că judecătorii experimentați trebuie să-i formeze pe judecătorii mai tineri, nu să ocupe funcții de conducere în instanțe. Acesta este un argument greu de admis, întrucât judecătorii mai tineri învață de la cei mai în vârstă tocmai văzându-i cum acționează în funcțiile de conducere.

Kúria

, ale cărei condiții ar trebui să fie revizuite”.

B. Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei

„În plus, comisarul constată că Ungaria a luat măsuri care riscă să aducă atingere independenței puterii judecătorești. În urma reducerii vârstei de pensionare pentru judecători, va trebui să fie numiți peste 200 de judecători noi. Această măsură este însoțită de o modificare a procedurii de numire, care se bazează acum pe decizia unei singure persoane, ea însăși numită de puterea politică. În plus, comisarul regretă faptul că, în aplicarea noii legi privind sistemul jurisdicțional, președintele Curții Supreme a trebuit să-și părăsească postul înainte de termen. O procedură prin care judecătorii sunt numiți de președintele Oficiului [Judiciar Național], el însuși numit de Guvern pe o perioadă de 9

ani, suscită serioase rezerve. Puterea judecătorească trebuie să fie protejată împotriva oricărei ingerințe din partea puterii politice.”

C. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

„4.3.3. Destituirea președintelui Curții Supreme

ani. Durata mandatelor eventual îndeplinite în cadrul tribunalelor internaționale nu a fost luată în considerare.

ani de experiență în calitate de judecător la Curtea Europeană a drepturilor omului, nu era eligibil pentru funcția de președinte al

Curia

. Senzația că aceste dispoziții juridice au fost adoptate împotriva unei anumite persoane este întărită de faptul că, în iunie 2011, Parlamentul a adoptat o decizie de suspendare a tuturor procedurilor de numire a judecătorilor până la 1 ianuarie 2012, dată la care domnul Baka nu ar mai fi fost în funcție. Această decizie a fost luată în ciuda numărului de cauze aflate pe rol, fapt care este adesea menționat de autorități ca fiind unul dintre motivele reformei sistemului judiciar. După cum a menționat Comisia de la Veneția, dispozițiile juridice formulate în termeni generali, care, în realitate, vizau una sau anumite persoane particulare, contravin principiului statului de drept. În plus, destituirea din motive politice a președintelui Curții Supreme ar putea avea repercusiuni negative și ar putea amenința independența sistemului judiciar.”

D. Uniunea Europeană

Kúria

, în special în ceea ce privește încetarea înainte de termen a mandatului de președinte al Curții Supreme al reclamantului. Autoritățile maghiare au răspuns și, apoi, la 11 ianuarie 2012, Comisia Europeană a făcut publică o declarație referitoare la situația din Ungaria.

[5]

. Comisia a explicat că normele Uniunii Europene privind egalitatea de tratament în încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (Directiva 2000/78/CE) interzic discriminarea la locul de muncă pe motive de vârstă și că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, un guvern care dorește să reducă vârsta de pensionare pentru o anumită categorie de persoane, excluzându-le pe altele, nu poate face acest lucru decât dacă se bazează pe motive obiective și proporționale. Or, în opinia Comisiei, nu existau în acest caz motive obiective capabile să justifice reducerea vârstei de pensionare doar pentru judecători și procurori, în măsura în care limita vârstei de pensionare a crescut treptat în toată Europa.

„Potrivit legii, președintele noului Oficiu Judiciar Național deține prerogative în ceea ce privește gestionarea operațională a instanțelor, resursele umane, bugetul și alocarea cauzelor. (...) În plus, mandatul fostului președinte al Curții Supreme, care fusese ales pe o perioadă de 6 ani, în iunie 2009, a fost reziliat înainte de termen, la sfârșitul anului 2011. În schimb, alți foști judecători ai Curții Supreme continuă să-și îndeplinească mandatele în calitate de judecători ai noii Curia, care a înlocuit Curtea Supremă.”

Comisia împotriva Ungariei

din 6 noiembrie 2012 (cauza C-286/12), Curtea de Justiție a declarat că, prin adoptarea unui sistem național care impune încetarea activității profesionale a judecătorilor, procurorilor și notarilor care au împlinit vârsta de 62

de ani, ce determină o diferență de tratament pe motive de vârstă care nu are un caracter proporțional în raport cu obiectivele urmărite, Ungaria nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. Curtea observa că acele categorii de persoane vizate de dispozițiile menționate beneficiau, până la intrarea în vigoare a acestora, de o derogare care le permitea să rămână în funcție până la vârsta de 70

de ani, ceea ce a dat naștere, pentru aceste persoane, unei speranțe întemeiate privind menținerea lor în funcție până la această vârstă. Aceasta a constatat că dispozițiile în cauză au redus brusc și considerabil vârsta de încetare obligatorie a activităților, fără a prevedea măsuri tranzitorii de natură să protejeze încrederea legitimă a celor în cauză.

Comisia împotriva Ungariei

din 8 aprilie 2014 (cauza C-288/12), Curtea a examinat cauza unui fost comisar pentru protecția datelor maghiar al cărui mandat a încetat în momentul intrării în vigoare a Legii fundamentale, cu mult înainte de termenul prevăzut. Cauza a fost prezentată în fața Curții de către Comisia Europeană, în cadrul unei proceduri de infringement separate privind încălcarea obligațiilor ce îi reveneau Ungariei în temeiul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, mai precis cerința potrivit căreia autoritatea responsabilă cu protecția datelor trebuie să fie o autoritate independentă. Pasajele relevante din hotărâre prevăd:

„57. În speță, art. 15 alin. 1 din Legea din 1993, aplicabil comisarului în temeiul art. 23 alin. 2 din Legea din 1992, prevedea că mandatul comisarului putea înceta numai prin încheierea mandatului, deces, demisie, constatarea unui conflict de interese, pensionarea obligatorie sau demitere. Ultimele trei ipoteze necesită o decizie a Parlamentului, adoptată cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor săi. În plus, atât pensionarea obligatorie cât și demiterea pot interveni numai în cazuri limitate, precizate la alin. 5 și, respectiv la alin. 6 ale art. 15 menționat.

Kúria

” și că i s-a pus capăt înainte de termen – după numai 2 ani – mandatului de 6

ani al fostului președinte al Curții Supreme. Parlamentul European solicita Comisiei Europene să monitorizeze cu atenție posibilele modificări și implementarea legilor în cauză, precum și conformitatea acestora cu tratatele europene și să realizeze un studiu aprofundat pentru a se asigura că:

„sistemul judiciar este deplin independent, și în special că autoritatea judiciară națională, parchetul și instanțele, în general, funcționează fără influențe politice, iar mandatele judecătorilor numiți independent nu pot fi scurtate în mod arbitrar.”

IV. Documente internaționale și documente ale Consiliului Europei referitoare la independența sistemului judiciar și principiul inamovibilității judecătorilor

A. Organizația Națiunilor Unite

„8. În conformitate cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, membrii sistemului judiciar sunt ca și ceilalți cetățeni ce au dreptul la libertate de expresie, credință, asociere și adunare; aceasta având în vedere că în exercitarea acestor drepturi, judecătorii va trebui să se comporte într-o astfel de manieră care să le păstreze demnitatea funcției și imparțialitatea și independența sistemului judiciar.

(...)

(...)

(...)

„19. Garantarea competenței, independenței

și imparțialității unui tribunal în sensul primului paragraf al art. 14 reprezintă un drept absolut care nu suferă nicio excepție. Garantarea independenței

se referă, în special, la procedura de numire a judecătorilor, calificările care le sunt cerute și inamovibilitatea acestora până la vârsta obligatorie de pensionare sau până la expirarea mandatului, în măsura în care există dispoziții în acest sens; condițiile care reglementează promovarea, transferul, suspendarea și încetarea raporturilor de muncă; și independența efectivă a instanțelor față de orice intervenție politică din partea puterii executive și a puterii legislative. Statele trebuie să ia măsuri care să garanteze în mod expres independența puterii judecătorești și să protejeze judecătorii față de orice formă de ingerință politică în deciziile acestora prin Constituție sau prin adoptarea unor legi care să stabilească proceduri clare și criterii obiective în ceea ce privește numirea, remunerarea, durata mandatului, promovarea, suspendarea și revocarea magistraților, precum și măsurile disciplinare la care pot fi supuși aceștia. O situație în care funcțiile și atribuțiile puterii judecătorești și cele ale puterii executive nu pot fi diferențiate în mod clar și în care cea din urmă este capabilă să controleze sau să o conducă pe cea dintâi este incompatibilă cu principiul existenței unui tribunal independent. Este necesar ca magistrații să fie protejați împotriva conflictelor de interese și acțiunilor de intimidare. Pentru a asigura independența judecătorilor, statutul, inclusiv durata mandatului acestora, independența, securitatea, remunerarea adecvată, condițiile de muncă, pensiile și vârsta de pensionare a acestora sunt garantate prin lege.

Pastukhov împotriva Belarus

(comunicarea nr.

814/1998, 17 septembrie 2003), Comitetul pentru drepturile omului s-a exprimat după cum urmează:

„7.3 Comitetul ia act de teza autorului care constă în a afirma că nu putea fi înlăturat din funcțiile sale de judecător, în măsura în care fusese numit în acel post la 28 aprilie 1994, pentru o perioadă de 11 ani, în conformitate cu legislația în vigoare la momentul faptelor. De asemenea, Comitetul ia act de faptul că decretul prezidențial nr.

106 din 24

ianuarie 1997 nu se baza pe înlocuirea Curții Constituționale cu o nouă instanță, ci îl viza personal pe autor și că singurul motiv prezentat în decret pentru a pune capăt funcțiilor autorului era expirarea mandatului acestuia de judecător al Curții Constituționale, ceea ce în mod evident nu era cazul. În plus, autorul nu se putea prevala de nicio cale de atac efectivă pentru a contesta decizia puterii executive de a pune capăt funcției sale. În aceste condiții, Comitetul consideră că, pentru a pune capăt mandatului de judecător al Curții Constituționale pe care îl avea autorul, cu mulți ani înainte de expirarea termenului pentru care a fost numit, constituie o atingere adusă independenței sistemul judiciar și o încălcare a dreptului de acces, în condiții generale de egalitate, la funcțiile publice din țara sa. Prin urmare, s-a produs o încălcare a art. 25 lit. c) din Pact, coroborat cu primul paragraf al art.

14, în ceea ce privește independența sistemului judiciar, precum și cu dispozițiile art.

2 din Pact.”

Mundyo Busyo împotriva Republicii Democratice Congo

(comunicarea nr.

933/2000, 19

septembrie 2003), Comitetul pentru drepturile omului s-a pronunțat după cum urmează (notele din subsolul paginii au fost omise):

„5.2 Comitetul constată că autorii au formulat afirmații specifice și detaliate în ceea ce privește revocarea acestora, în afara procedurilor și garanțiilor legale prevăzute în acest sens. Comitetul observă, în această privință, că ministrul Justiției, în raportul său din iunie 1999 (...) și procurorul general al Republicii, în raportul Ministerului Public din 19 septembrie 2000 (...) recunoșteau că procedurile și garanțiile prevăzute în caz de revocare nu au fost respectate. De asemenea, Comitetul consideră că circumstanțele invocate de decretul prezidențial nr.

144 nu ar trebui, în speța de față, să fie reținute de comisie drept motive care să justifice conformitatea măsurilor de revocare cu legea, și, în special, cu art.

4 din Pact. În fapt, decretul prezidențial include o singură referire la circumstanțe specifice, fără a preciza natura și amploarea excepțiilor de la drepturile consacrate de legislația națională și Pact, și fără a demonstra necesitatea strictă a acestor derogări și durata acestora. În plus, Comitetul constată lipsa notificării internaționale din partea Republicii Democratică Congo în ceea ce privește utilizarea dreptului de derogare, astfel cum se prevede la al treilea paragraf al art.

4 din Pact. În conformitate cu jurisprudența sa, Comitetul reamintește, de asemenea, că principiul accesului la o funcție publică, în condiții de egalitate, implică obligația statului de a se asigura că acesta se exercită fără nicio discriminare. Acest principiu este cu atât mai valabil în cazul persoanelor care ocupă o funcție publică și, în plus, în cazul celor care au făcut obiectul unei revocări. În ceea ce privește art. 14

§

1, Comitetul constată lipsa unui răspuns al statului-parte și observă, pe de o parte, că autorii nu au beneficiat de garanțiile aferente funcțiilor lor de magistrați în temeiul cărora ar fi trebuit să compară în fața Consiliului Superior al Magistraturii, conform legii, și, pe de altă parte, că președintele Curții Supreme și-a exprimat în mod public, înainte de proces, sprijinul față de revocările produse (...) aducând astfel atingere caracterului echitabil al procesului. De asemenea, Comitetul consideră că aceste revocări constituie o atingere adusă independenței puterii judecătorești, protejată de art.

14 § 1 din Pact. Măsurile de revocare decise împotriva autorilor s-au luat pe baza unor motive care nu pot fi reținute de Comitet pentru a justifica nerespectarea procedurilor și garanțiilor prevăzute, de care ar trebuie să beneficieze orice cetățean, în condiții generale de egalitate. În lipsa unui răspuns al statului-parte, și în măsura în care Curtea Supremă, prin hotărârea sa din 26

septembrie 2001, i-a privat pe autori de orice căi de atac după ce a declarat inadmisibile cererile acestora, pe motiv că decretul prezidențial nr 144 constituia un act al Guvernului, Comitetul consideră că faptele, în speță, demonstrează că s-a produs o încălcare a art. 25 lit. c) din Pact, coroborat cu art. 14 § 1 privind independența

sistemului judiciar și art. 2 §

1 din Pact.”

Bandaranayake împotriva Sri Lanka

(comunicarea nr.

1376/2005, 24 iulie 2008), Comitetul pentru drepturile omului s-a pronunțat după cum urmează (notele din subsolul paginii au fost omise):

„7.1 Comitetul constată că lit. c ) a art. 25 din Pact recunoaște dreptul de acces, în condiții generale de egalitate, la funcții publice, și face trimitere la jurisprudența sa potrivit căreia, pentru a asigura accesul în condiții generale de egalitate, nu doar criteriile, ci și «procedurile care reglementează numirea, promovarea, suspendarea și eliberarea din funcție trebuie să fie obiective și rezonabile». O procedură nu este obiectivă sau rezonabilă în cazul în care nu respectă condițiile de echitate elementare în materie. Comitetul consideră, de asemenea, că dreptul de acces, în condiții de egalitate, la funcții publice include dreptul de a nu fi revocat în mod arbitrar din funcția publică. Comitetul observă că autorul susține că procedura care a condus la revocarea sa nu era nici obiectivă, nici rezonabilă. În ciuda solicitărilor repetate, nu a primit o copie a procesului-verbal al primei sale audieri în fața Comisiei magistraturii la 18 noiembrie 1998; acest fapt este confirmat prin decizia Curții Supreme din 6 septembrie 2004 și nu este contestat de statul-parte. Comitetul nu a primit nici concluziile comisiei de anchetă, pe baza cărora autorul a fost revocat de Comisia magistraturii. Decizia pronunțată de curtea de apel confirmă faptul că aceste documente nu i-au fost niciodată prezentate, conform dispoziției exprese care este prevăzută la art. 18 din Regulamentul Comisiei magistraturii.

7.2 (...) Comitetul consideră că faptul că nu i-au fost prezentate autorului de către Comisia magistraturii toate probele necesare pentru a putea beneficia de o procedură echitabilă și, în special, faptul că nu a fost informat asupra motivelor pentru care comisia de anchetă a concluzionat că era vinovat, concluzie care, în sine, a condus la revocarea acestuia, sunt probe care, prin coroborarea lor, demonstrează că procedura nu a respectat condițiile de echitate fundamentale în materie și, prin urmare, a fost nerezonabilă și arbitrară. Din aceste motive, Comitetul consideră că desfășurarea procedurii de revocare nu a fost nici obiectivă, nici rezonabilă și că nu a respectat dreptul autorului de acces, în condiții generale de egalitate, la funcțiile publice în țara sa. În consecință, a fost încălcat art. 25 lit. c) din Pact.

7.3 Comitetul reamintește, după cum afirmă în Comentariul general [nr. 32] privind art. 14, că revocarea judecătorilor cu încălcarea art. 25 lit. c) poate constitui o încălcare a acestei garanții, considerată în lumina primului paragraf al art. 14, care prevede independența puterii judecătorești. După cum se indică în același comentariu general, Comitetul reamintește că «judecătorii pot fi revocați numai pentru motive grave, pentru conduită necorespunzătoare sau incompetență, în conformitate cu proceduri echitabile care să asigure obiectivitatea și imparțialitatea, stabilite prin Constituție sau prin lege». Pentru motivele indicate la pct.

7.2, procedura care a condus la revocarea autorului nu a respectat condițiile de echitate elementare și nu a fost de natură să permită autorului să beneficieze de garanțiile necesare la care avea dreptul în calitate de judecător, ceea ce a reprezentat o atingere adusă independenței puterii judecătorești. Comitetul concluzionează că drepturile consacrate la art. 25 lit. c), coroborat cu primul paragraf al art. 14, au fost încălcate.”

B. Consiliul Europei

[6]

sunt formulate după cum urmează:

„1.3 Pentru orice decizie referitoare la selecția, la recrutarea, la desemnarea, la evoluarea carierei sau la încetarea funcțiilor unui judecător, statutul prevede intervenția unei instanțe independente față de puterea executivă și de cea legislativă, constituită cel puțin pe jumătate din judecători aleși de colegii lor, conform unor modalități care garantează cea mai largă reprezentare a acestora.

(...)

5.1. Neîndeplinirea de către un judecător a uneia dintre îndatoririle expres definite de statut nu poate fi sancționată decât în baza deciziei, ca urmare a propunerii, a recomandării sau cu acordul unei jurisdicții sau al unei instanțe compuse din cel puțin jumătate din judecătorii aleși, în cadrul unei proceduri cu caracter contradictoriu la care judecătorul cercetat disciplinar poate beneficia de asistența unui apărător. Categoriile de sancțiuni care pot fi aplicate sunt prevăzute în statut, iar aplicarea acestora este supusă principiului proporționalității. Decizia unei autorități executive, a unei jurisdicții sau a unei instanțe la care se face referire mai sus, prin care se pronunță o sancțiune este susceptibilă de atac în fața unei instanțe superioare cu caracter jurisdicțional.

(...)

7.1. Judecătorul încetează în mod definitiv să-și exercite funcțiile prin demisie, pe motiv de incapacitate fizică constatată în urma unei expertize medicale, la atingerea limitei de vârstă, după expirarea termenului mandatului său legal sau în urma revocării pronunțate în cadrul u