CASE OF A.S. v. SWITZERLAND

Reclamantul este un național sirian de origine kurdă. El s-a născut în 1988 și trăiește în prezent în Geneva. Într-o dată necunoscută a intrat în Swizerland din Italia, unde a sosit și la o dată necunoscută. La 18 februarie 2013, el a solicitat azil în Elveția. La 8 mai 2013, Oficiul Federal al Migrației („FOM”) a respins cererea de azil a reclamantului pe baza faptului că amprentele sale au fost deja înregistrate la EURODAC, în Grecia, la 16 august 2012, și în Italia, la 21 ianuarie 2013. În plus, autoritățile italiene au acceptat cererea autorităților elvețiene din 17 aprilie 2013 de a aduce reclamantul înapoi pe teritoriul lor în temeiul articolului 10 § 1 din Regulamentul nr. 343/2003/CE („Regulamentul din Dublin”).

FOM a decis, de asemenea, că cele două surori ale reclamantului, care locuiau în Elveția respectiv din 2006 și ianuarie 2012, nu s-au înscris în categoria de „membri din familie”, astfel cum se prevede la art. 2 lit. (i) din Regulamentul Dublin. În ceea ce privește problemele din spate pretins de solicitant, a considerat că Italia a fost obligată să-i acorde accesul la tratament medical și că nimic nu a indicat că aceste probleme de sănătate împiedică transferul reclamantului în Italia. Reclamantul a apelat împotriva deciziei FOM la Curtea Administrativă Federală („FAC”). El a susținut că a fugit din Siria, țara sa de origine pentru că a fost persecutat, reținut și torturat acolo. După cum a fost stabilit de certificate medicale, el a fost diagnosticat cu tulburări de stres post-traumatice severe, pentru care a primit tratament medical.

De asemenea, el a primit tratament medical pentru problemele din spate. El susține că decizia FOM a încălcat art. 10 § 1 din regulamentul de la Dublin, deoarece Grecia a fost primul stat membru în care a intrat mai puțin de douăsprezece luni înainte. Astfel, autoritățile grecești au fost responsabile teoretic de examinarea cererii sale de azil. Cu toate acestea, aceasta nu a putut proveni din faptul că el nu a putut fi returnat în Grecia, astfel cum s-a stabilit în M.S.S. Belgia și Grecia ([GC] nr. 30696/09, ECHR 2011) că Elveția l-ar putea returna în Italia. Prin urmare, cererea autorităților elvețiene de întoarcere în Italia a fost încălcată de lege deoarece știau că autoritățile italiene nu sunt competente în această chestiune, iar Italia a acceptat în mod eronat cererea.

Potrivit reclamantului, decizia FOM a încălcat, de asemenea, art. 15 § 2 din regulamentul de la Dublin, care prevede ca persoanele care sunt dependente de rudele care locuiesc într-un stat membru să fie păstrate împreună cu ele. În acest sens, el a stabilit că două dintre surorile sale mai mari locuiau legal în Elveția cu familiile lor. El a susținut că datorită prezenței surorilor sale, a recăpătat o anumită stabilitate emoțională în viața sa. Expulzarea sa în Italia, în cazul în care el nu are nici un membru al familiei care să aibă grijă de el, ar agrava, prin urmare, problemele sale de sănătate mentală, astfel încât el ar fi în pericol de prejudicii ireparabile, în contradicție cu articolele 3 și 8 din Convenție.

La 13 iunie 2013, FAC a respins recursul reclamantului. În conformitate cu Regulamentul de la Dublin, reclamantul a trebuit să se întoarcă în Italia, a căror autorități, înainte de a accepta cererea de returnare elvețiană, au fost informate de Elveția că reclamantul a intrat prima dată în „zona Dublin” în Grecia. În plus, FAC a considerat că, având în vedere data sosirii în țările respective, nu s-a putut exclude faptul că, la părăsirea Greciei, reclamantul a părăsit „zona Dublin” înainte de intrarea în Italia. În plus, a stabilit că reclamantul nu era atât de bolnav încât depindea de asistența surorilor sale. Prin urmare, art. 15 § 2 din regulamentul Dublin nu se aplică în cazul său și nici art. 8 din convenție.

În plus, FAC a susținut că, în ceea ce privește procedura de azil și disponibilitatea unui tratament medical pentru reclamanții de azil, nu s-a stabilit că există deficiențe structurale în sistemul de primire italian și că Italia nu a respectat obligațiile sale internaționale în ceea ce privește reclamanții de azil și refugiații. Prin urmare, nimic nu a indicat că reclamantul va suferi un tratament contrar articolului 3 din Convenție în cazul expulzării în Italia. În sfârșit, FAC a afirmat că competența autorităților elvețiene să informeze echipele lor italiene cu privire la problemele de sănătate ale reclamantului în momentul executării expulzării. Înainte de prezenta Curte, reclamantul a elaborat, în special, un raport medical din 6 iunie 2013 de stabilire a faptului că, ca urmare a traumelor suferite în detenție în Siria, a avut probleme în spate și a prezentat simptome severe de tulburare de stres post-traumatică.

Ca urmare, reclamantul a fost pus pe o cursul de două sesiuni de psihoterapie lunară cu un practicant general și a fost prescris o doză zilnică de Sertraline, un anti-depresiv, precum și pastilele de somn (Zolidem) și ucigași de durere pentru spate (Tilur). Raportul a afirmat, de asemenea, că, în absența unui tratament medical, starea de sănătate a reclamantului se va deteriora rapid și îl va pune la un risc ridicat de abuz de alcool sau de droguri, precum și de sinucidere. Riscul de sinucidere ar fi mai mare în cazul în care reclamantul ar fi returnat în țara sa de origine. În plus, potrivit raportului, implicarea surorilor reclamanților a fost „o necesitate absolută” (absolument nécessaire) pentru el de a câștiga o stabilitate emoțională pentru a depăși mai multe traume suferite.

La recomandarea medicului său, reclamantul a fost alocat o unitate individuală de apartament pentru reclamanții de azil. De asemenea, reclamantul a prezentat declarațiile surorii sale, conform căreia el a petrecut practic tot timpul cu familiile lor, el a fost într-o mare nevoie emoțională, nu a putut fi lăsat singur și a petrecut doar nopțile în apartamentul său. Ei au adăugat că erau dispuși și capabili să-i ofere sprijin emoțional, astfel încât să se poată recupera din trauma.

5. The applicant is a Syrian national of Kurdish origin. He was born in 1988 and currently lives in Geneva. On an unknown date he entered Swizerland from Italy, where he had arrived also on an unknown date. On 18 February 2013 he sought asylum in Switzerland. 6. On 8 May 2013 the Federal Office of Migration (the “FOM”) rejected the applicant’s asylum request on the basis of the fact that his fingerprints had already been registered in EURODAC, in Greece, on 16 August 2012, and in Italy, on 21 January 2013. Furthermore, the Italian authorities had accepted the Swiss authorities’ request of 17 April 2013 to take the applicant back into their territory by virtue of Article 10 § 1 of Regulation no. 343/2003/EC (the “Dublin Regulation”).

The FOM further ruled that the applicant’s two sisters, who were living in Switzerland respectively since 2006 and January 2012, did not fall under the category of “family members” as provided in Article 2 (i) of the Dublin Regulation. Regarding the back problems alleged by the applicant, it considered that Italy was obliged to grant him access to medical treatment and that nothing indicated that those health problems impeded the transfer of the applicant to Italy. 7. The applicant appealed against the FOM’s decision to the Federal Administrative Court (the “FAC”). He maintained that he had fled his home country Syria because he had been persecuted, detained and tortured there. As established by medical certificates, he had been diagnosed with severe post-traumatic stress disorder, for which he was receiving medical treatment.

He was also receiving medical treatment for his back problems. He claimed that the FOM’s decision was in breach of Article 10 § 1 of the Dublin Regulation because Greece was the first member State he had entered less than twelve months before. Thus it was the Greek authorities which were theoretically responsible for examining his asylum request. It could not, however, be derived from the fact that he could not be returned to Greece as established in M.S.S. v. Belgium and Greece ([GC] no. 30696/09, ECHR 2011) that Switzerland could return him to Italy. Therefore, the Swiss authorities’ request for his return to Italy was in breach of the law because they had known that the Italian authorities were not competent in that matter, and Italy had erroneously accepted the request.

According to the applicant, the FOM’s decision also violated Article 15 § 2 of the Dublin Regulation which provided that persons who were dependent on relatives who were residing in a member State should be kept together with them. In this regard he established that two of his older sisters were legally residing in Switzerland with their families. He claimed that owing to the presence of his sisters he had regained a certain emotional stability in his life. His expulsion to Italy, where he had no family member to care for him, would therefore aggravate his mental health problems in such a way that he would be at risk of irreparable harm contrary to Articles 3 and 8 of the Convention. 8. On 13 June 2013 the FAC dismissed the applicant’s appeal.

It ruled that according to the Dublin Regulation the applicant had to return to Italy, whose authorities had, prior to accepting the Swiss request for return, been informed by Switzerland that the applicant had first entered the “Dublin area” in Greece. Furthermore, the FAC considered that in view of the dates of arrival in the respective countries it could not be excluded that on leaving Greece the applicant had left the “Dublin area” before entering Italy. Furthermore, it established that the applicant was not so severely ill that he was dependent on the assistance of his sisters. Therefore, Article 15 § 2 of the Dublin Regulation was not applicable in his case and neither was Article 8 of the Convention.

Moreover, the FAC held that with regard to the asylum procedure and the availability of medical treatment for asylum seekers it had not been established that there were structural deficiencies in the Italian reception system and that Italy failed to respect its international obligations in respect of asylum seekers and refugees. Therefore, nothing indicated that the applicant would suffer treatment contrary to Article 3 of the Convention in the event of expulsion to Italy. Finally, the FAC stated that it was up to the Swiss authorities to inform their Italian counterparts about the applicant’s health problems when they were executing the expulsion. 9. Before this Court the applicant produced in particular a medical report dated 6 June 2013 establishing that, as a result of trauma allegedly suffered in detention in Syria, he had back problems and showed severe symptoms of post-traumatic stress disorder.

As a result, the applicant was put on a course of twice monthly psychotherapy sessions with a general practitioner and was prescribeda daily dose of Sertraline, an anti-depressant, as well as sleeping pills (Zolpidem) and pain-killers for his back (Tilur). The report also stated that in the absence of medical treatment the applicant’s health status would deteriorate quickly and put him at a high risk of alcohol or drug abuse as well as suicide. The risk of suicide would be greater should the applicant be returned to his country of origin. Moreover, according to the report, the involvment of the applicant’s sisters was “an absolute necessity” (absolument nécessaire) for him to gain some emotional stability in order to overcome the multiple traumas suffered.

Upon the recommendation of his doctor, the applicant was allocated an individual apartment unit for asylum seekers. The applicant also submitted his sisters’ declarations, according to which he was virtually spending the whole time with their families, he was in great emotional need, could not be left alone and spent only the nights alone in his apartment. They added that they were willing and able to provide him with emotional support so that he could recover from his trauma.