CtEDO 30.06.2015 Auto

MAREAN c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
30.06.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
MAREAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Secțiunea a treia Cerere nr. 61553/08 Viorica MAREAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 30 iunie 2015 într-un comitet compus din Kristina Pardalos, președinte, Valeriu Grițco, Branko Lubarda, judecători, și Marialena Tsirli, adjunctă a secțiunii, având în vedere cererea formulată la 10 decembrie 2008, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamanta, domnul Viorica Marean, este o resortisantă română născută în 1957 și rezidentă în Zlatna. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul G. Băcilă Buescu, avocată în Alba-Iulia. A fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamanta deținea un teren de 7 384 m2 în perimetrul orașului Zlatna. În 1987, statul expropria o suprafață de 1 130 m2 din terenul menționat anterior pentru realizarea unui proiect industrial. Pe terenul expropriat, precum și în subsolul unei părți a terenului rămas în proprietatea recurentei după expropriere, a fost realizată o rețea de canalizare care deservește o stație de epurare a apelor. În 2004, reclamanta notifia din partea întreprinderii însărcinate cu exploatarea stației de drenaj pe care ocupația și utilizarea unei părți din terenul său de către rețeaua de canalizare și distribuție de apă erau ilegale, neavund niciodată obiectul unei exproprieri. În 2005, având în vedere lipsa unui răspuns la notificarea sa, recurenta a dat în judecată primăria Zlatna și societățile A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-482/99, ECLI:EU:C:1999:291, punctul 66. Recurenta a solicitat, de asemenea, despăgubiri în caz de nemodificare a rutei în cauză, precum și acordarea unei chirii. Un raport de expertiză realizat în speță concluzionează că rețeaua de drenaj realizată în subsolul terenului era de o adâncime cuprinsă între 1 și 3 metri și că un total de 2 702 m2 din teren a fost afectat de instalațiile în cauză. Potrivit expertului, nici o construcție nu putea fi construită pe cele 2 702 m2 de teren. Printr-o hotărâre din 15 decembrie 2005, Tribunalul de Primă Instană din Alba Iulia a primit parțial acțiunea recurentei și le-a ordonat părților pârâte să își respecte dreptul de proprietate pe teritoriul său. În același timp, acesta a respins celelalte obiecțiuni ale recurentei, pe motiv că părțile pârâte nu își ocupau terenul și că nu a suferit niciun prejudiciu din cauza existenței în subsolul rețelei de canalizare și distribuție a apei. Recurenta a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri. Prin hotărârea din 11 aprilie 2006, tribunalul județ al Alba a pronunțat hotărârea și a pronunțat cauza în fața instanței de primă instanță. 10. Tribunalul de Primă Instanță a dispus o competență având ca obiect stabilirea valorii unei chirii anuale pentru utilizarea celor 2 702 m2 de teren al recurentei. Raportul de expertiză concluzionează că valoarea este de aproximativ 4 370 EUR. De asemenea, în cadrul procedurii oficiale de investigare s-a menționat că terenul reclamantei putea fi utilizat cu restricții, dat fiind că, pe de o parte, nu se putea utiliza tratamente chimice sau pesticide care puteau pătrunde în rețeaua de canalizare și, pe de altă parte, că nu se putea ara adânc. La 29 noiembrie 2007, Tribunalul de Primă Instanță a primit parțial acțiunea reclamantei, a ordonat părților pârâte să-și recunoască dreptul de proprietate pe teren și a respins celelalte cereri ale reclamantei ca fiind nefondate. În acest scop, instanța de primă instanță reținută în temeiul art. 44 din Constituție, autoritatea publică putea utiliza subsolul unui bun imobil pentru a realiza lucrări de interes general cu obligația comună a proprietarului pentru prejudiciile care i-ar fi imputate. Cu toate acestea, Tribunalul a considerat că, în speță, nu s-a stabilit că reclamanta a suferit un prejudiciu care impunea acordarea unei despăgubiri. În această privință, instanța a arătat mai întâi că instalația se afla în subsolul terenului. De aici rezultă că, având în vedere acest aspect, recurenta nu putea invoca un impediment pentru realizarea lucrărilor agricole care urmau să fie realizate pe solul pe care îl deținea. În ceea ce privește plata unei chirii, Tribunalul nota că, având în vedere natura serviciilor în cauză care urmăreau un interes general, o astfel de cerere nu putea fi primită. 12. printr-o hotărâre din 13 iunie 2008, tribunalul județ al Alba a respins recursul în recurs al recurentei ca nefondat și a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. Acesta a considerat că unele dintre acuzațiile recurentei cu privire la prejudiciul suferit din cauza faptului că construcția pe teren fusese făcută pentru prima dată în fața sa și că, prin urmare, nu le putea examina. El a considerat, de asemenea, că reclamanta a solicitat repararea unui eventual prejudiciu pe care l-ar putea suferi în caz de inundație a terenului, că terenul nu a fost ocupat de părțile pârâte și, în orice caz, nu a avut loc nici un caz de către reclamantă în a-i plăti o chirie pentru utilizarea subsolului său. La art. 44 alineatul (5) din Constituția română, astfel cum a fost în vigoare la data faptelor, prevedea că, pentru realizarea lucrărilor de interes general, autoritatea publică putea utiliza subsolul bunului imobil, cu obligația comună a proprietarului pentru daunele aduse terenului și pentru orice alte daune care i-ar fi imputate. 14. La art. 3 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. La art. 3 se prevedea că serviciile de distribuție a apei și a apei reprezintă activități de interes public și de interes public general. La art. 6 din aceeași ordonanță se constituia un drept de servit în mod legal în favoarea exploatatorilor asupra instalațiilor de distribuție a apei și a rețelei de canalizare. 241/2006 privind distribuția de apă și rețeaua de canalizare (adică Legea nr. 241/2006, nr. 32/2002) prevede, la art. 25, că serviciile de distribuție de apă și de canalizare sunt prestate de o societate care deține o licență acordată de consiliul local ( La art. 26 alineatul (2) din aceeași lege recunoaște în favoarea societății un drept de servitute gratuită asupra proprietăților afectate de sistemul de canalizare și de distribuție a apei care se află pe toată durata de viață a instalațiilor respective. În cazul în care, la realizarea lucrărilor privind sistemul de canalizare și de distribuție a apei, se produc prejudicii proprietăților învecinate, societatea trebuie să repare aceste prejudicii în condițiile prevăzute de lege. Valoarea despăgubirilor se stabilește printr-un acord între părți sau, în absența unui acord, printr-o hotărâre judecătorească. Invocând, în esență, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurenta se plânge de locul în care își are locul pe o parte a terenului său de o rețea de canalizare și de distribuție a apei, fără drenajul unei părți a terenului. 17. Invocând art. 6 din Convenție, Comisia se plânge că nu a beneficiat de o procedură echitabilă, din cauza modului în care instanțele interne au instruit și interpretat dovezile. Recursorul consideră că a suferit o încălcare disproporționată a dreptului său de proprietate garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 19. Guvernul arată că terenul reclamantei nu a făcut obiectul unei proceduri de expropriere și că doar subsolul unei suprafețe de 2 702 m2 din acest teren a fost afectat de rețeaua de canalizare. Acesta subliniază că instalațiile în cauză fac parte dintr-un proiect industrial de interes general, care vizează să asigure epurarea apelor uzate și distribuția apei pentru oraș. El susține apoi că instanțele interne au respins cererea de despăgubire a reclamantei în urma unei proceduri echitabile pe motiv că nu a fost afectată în mod real. El subliniază că terenul în cauză avea destinația terenurilor agricole și că nu a solicitat clasificarea sa pe teren de construcție și nici nu a început lucrările agricole pe acest teren 20. Recurentul consideră că instalarea unei rețele de canalizare și distribuție a apei pe terenul și exploatația sa fără ca aceasta să beneficieze de o despăgubire pentru prejudiciul cauzat i-au golit din substanță dreptul de proprietate. Curtea se plânge că nu poate construi clădiri cu o fundație pe acest teren din cauza existenței sistemului de canalizare. De asemenea, aceasta subliniază posibilitatea foarte redusă de a cultiva terenul și riscul de inundare a terenului în caz de drenaj pe rețeaua de canalizare. 21. Curtea consideră că măsura pe care recurenta se plânge este reglementată de normele de: (a se vedea mutatis mutandis J.A. Pye (Oxford) Ltd și J.A. Pye (Oxford) Land Ltd c. Regatul Unit [GC], n 44302/02, § 66, CEDH 2007 X, și Cerna și alții c. România, (dec.), 1030/04, § 45, 31 mai 2011). Aceasta observă că, în speță, ingerința în litigiu era prevăzută de lege, și anume art. 44 alineatul (5) din Constituție și că aceasta urmărea un scop de interes general, și anume cel al funcționării optime a rețelei de canalizare și de distribuție a apei pentru oraș. 22. În ceea ce privește proporționalitatea măsurii, Curtea constată că legislația națională aplicată succesiv în materie de salubritate și de distribuție a apei cuprinde garanții împotriva arbitrale (a se vedea CEernea și alții, citată anterior, § 38 și, mutatis mutandis Galtieri c. Italia, n 72864/01, (dec.), 24 ianuarie 2006). Astfel, Constituția și laGG n. 32/2002 defineau drepturile și obligațiile celor care exploatau un serviciu de interes general. Ulterior, Legea nr. 241/2006 a clarificat problema naturii gratuite a dreptului de servitute pe terenurile aparținând particularilor. Fără a aduce atingere soluției gratuitate pentru care legiuitorul a optat, proprietarii terenurilor afectate de exercitarea dreptului de servitute în general, în special reclamanta, nu se aflau în domeniul absolut de a fi despăgubiți pentru activitățile desfășurate de titularii de licențe de exploatare. Într-adevăr, atât Constituția, cât și Legea nr. 241/2006 le permitea să primească despăgubiri pentru efectele prejudiciabile ale lucrărilor efectuate de titularii autorizațiilor în exercitarea dreptului lor de servitute (punctele 13 și 15 de mai sus). În speță, simplul fapt că reclamanta nu a obținut câștig de cauză după ce a atribuit în instanță Primăria Zlatna și societățile care exploatau rețeaua de canalizare nu poate pune la îndoială eficacitatea acestor acțiuni în despăgubire. Curtea arată în această privință că instanțele naționale și-au respins acțiunea în despăgubire pe motiv că nu a demonstrat că a suferit un prejudiciu real, la sfârșitul unei proceduri desfășurate în conformitate cu principiul contradictoriu și în cursul căreia părțile au putut prezenta dovezi în sprijinul argumentelor lor. Curtea constată, de asemenea, că reclamanta nu a făcut uz de procedura care i-a fost deschisă prin Legea nr. 241/2006, care conținea dispoziții clare și detaliate aplicabile în acest domeniu. 24. În măsura în care recurenta reproșează autorităților că nu a efectuat exproprierea terenului său, Curtea consideră că, chiar dacă exproprierea terenului în litigiu ar fi conferit recurentei un drept de compensare, nu există nicio dovadă că această măsură ar fi servit mai bine scopului de interes general vizat de măsura în cauză (a se vedea mutatis mutandis CEernea celelalte decizii, § 42). Având în vedere marja largă de apreciere de care dispun statele pentru a-și desfășura politicile de interes general, Curtea consideră că, în speță, alegerea autorităților naționale nu a fost nici vădit arbitrară, nici nerațională (a se vedea, mutatis mutandis, Cerna și altele, citată anterior, § 42). În măsura în care recurenta susține că nu îi este permis să realizeze construcții pe terenul său, Curtea constată că terenul în cauză este clasificat ca teren agricol. Cu toate acestea, din elementele dosarului nu reiese că terenul în cauză a fost clasificat ca teren agricol. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-78/08-C-82/08-C-80/08, Rec., 1998, p. În ceea ce privește exploatarea agricolă a terenului, deși expertiza a indicat faptul că terenul nu poate fi arat fără restricții, Curtea constată că nu se află în fața unei interdicții absolute de utilizare. În plus, aceasta nu a demonstrat că terenul său a fost cultivat sau că ar fi fost impuse efectiv restricții de către autorități. 26. Având în vedere circumstanțele speciale ale acestei cauze și după ce a efectuat o evaluare globală a faptelor, Curtea consideră că autoritățile naționale au menținut, în speță, echilibrul corect care trebuie să guverneze în materie de reglementare a utilizării bunurilor între interesul public și interesul privat. Prin urmare, acest aspect este în mod evident nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Recurenta se plânge din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din Convenție, a modului în care instanțele interne au instruit și interpretat dovezile și, în esență, a lipsei de motivare a hotărârii pronunțate la 13 iunie 2008 de tribunalul juvenil al Alba. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 28. Guvernul susține că instanțele interne au examinat cauza și s-au pronunțat în mod motivat asupra tuturor aspectelor ridicate de reclamantă pentru apărarea acțiunii sale. 29. Recurenta susține că instanțele interne nu și-au motivat deciziile și nu au răspuns argumentelor prezentate în fața acestora. 30. Curtea amintește că, deși în art. 6 din convenție se garantează dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează eligibilitatea probelor sau aprecierea acestora, materie care, prin urmare, intră în domeniul de aplicare al dreptului intern și al instanțelor naționale ( Garcίa Ruiz Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDH 1999-I). Acesta nu face parte din Curtea a Uniunii Europene (denumită în continuare "Comisia") și nici din Curtea a Uniunii Europene (denumită în continuare "Comisia") să aprecieze ea însăși elementele de fapt care au determinat o instanță națională să adopte o astfel de decizie în locul altei decizii, în caz contrar aceasta s-ar afla în a patra instanță și ar încălca limitele funcției sale. Curtea are ca funcție unică, în temeiul articolului 6 din Convenție, de a examina acțiunile care pretind că instanțele naționale nu au respectat garanțiile procedurale specifice enunțate de această dispoziție sau că desfășurarea procedurii în ansamblul său nu a garantat un proces echitabil reclamantului (a se vedea Kemmache c. Franța (n, 24 noiembrie 1994, § 44, seria A n 296 C și Varfis c. Grecia , nr. 40409/08 , § 36, 19 iulie 2011). În speță, Comisia a beneficiat de o procedură contradictorie și a putut, în diferite etape ale acesteia, să își prezinte argumentele de fapt și de drept, precum și dovezile pe care aceasta le consideră relevante pentru apărarea cauzei sale. În ceea ce privește lipsa motivării în temeiul hotărârii pronunțate de tribunalul județ d a Alba, Curtea constată în primul rând că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei o copie a motivelor sale formulate în recursul său. Cu toate acestea, în lumina documentelor aflate la dispoziția sa, Curtea nu identifică, în fapt, niciun element care să sugereze că procedura în fața instanțelor naționale nu se desfășoară în conformitate cu cerințele procesului echitabil. 31. Prin urmare, acest litigiu este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 23 iulie 2015. Marialena Tsirli Kristina Pardalos Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă