LATTERIA COOPERATIVA GOITESE SOc. COOP. A.R.L. c. ITALIE

Comunicat la 6 iulie 2015 SECȚIUNEA a patra Cerere nr 35328/10 LATTERIA COOPERATIVA CAPTESE SOC. COOP. A.R.L. împotriva Italiei introdusă la 9 iunie 2010 EXPOSAT DE FAPTĂ pe reclamantă, Latteria Cooperativa Goise Soc. Coop. A.R.L., este o societate cooperativă italiană cu sediul la Goito (Mantua). Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul P. Ruggerini, avocat la Mantua. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: recurenta este o societate cooperativă producătoare de lapte și produse lactate. La 14 septembrie 1993, domnul F., un angajat al reclamantei, a fost victima unui accident de muncă, a căzut într-un vas care conținea lichid la temperatură ridicată și a suferit arsuri de gradul doi și trei. A fost inițiată o procedură penală, dar la 27 septembrie 1993, Parchetul din Mantua, considerând că accidentul a fost cauzat de comportamentul anormal și imprudent al dlui F., a solicitat clasificarea fără urmări a urmărilor penale. La 13 octombrie 1993, judecătorul investigațiilor preliminare din Mantua a acceptat această cerere. La 13 decembrie 1995, domnul F. a numit-o pe reclamantă în fața instanței judecătorești din Mantua, în funcția de judecător al muncii, pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a accidentului din 14 septembrie 1993. Recurenta s-a constituit în procedură și i-a solicitat asigurătorului său, compania A. Această din urmă excipa să nu fie obligată să plătească nicio compensație. Prin hotărârea din 6 octombrie 1998, al cărei text a fost depus la grefa din 7 decembrie 1998, judecătorul din Mantua, care considera că accidentul fusese cauzat de conduita imprevizibilă a victimei, a respins recursul domnului F. La 2 iunie 2000, această decizie a fost confirmată în apel de tribunalul din Mantua. Printr-o hotărâre din 3 decembrie 2003, al cărei text a fost depus la grefă la 24 martie 2004, Curtea de Casație a clasat decizia de recurs și a indicat hotărârea Tribunalului de apel al Bresciei ca instanță de trimitere. Curtea de Casație a considerat, în special, că angajatorul trebuia să fie considerat responsabil pentru un accident de muncă atunci când a omis să verifice respectarea de către un lucrător a normelor de securitate. În plus, în speță, anumite măsuri de protecție păreau să nu fi fost puse în aplicare. Dl F. F. a reînceput procesul în fața instanței de recurs a Brescia, reclamanta și asigurătorul său s-au constituit în procedură. Trei audieri, la care a participat avocatul recurentei, au avut loc la 3 noiembrie 2005, 12 ianuarie și 21 septembrie 2006. În ianuarie 2006, instanța de apel a numit un expert și l-a însărcinat să descrie leziunile suferite de dl F. și să evalueze durata invalidității sale și consecințele permanente ale accidentului. La 21 septembrie 2006, instanța de apel, în care expertul solicitase o prelungire a termenului acordat, a retrimis procedura la 1 martie 2007. La 23 ianuarie 2007, avocatul reclamantei, M. R., uimește această audiere, pe motiv că, la 1 martie, trebuia să reprezinte alți clienți într-un proces penal desfășurat la Bologna. Avocații dlui F. și ai societății de asigurări A. au semnat pentru acord această cerere de trimitere. Doar avocatul dlui F. s-a prezentat la tribunalul din 1 martie. martie 2007, care a avut loc cu regularitate. El și-a prezentat concluziile și instanța de apel s-a retras în camera Consiliului pentru a delibera. Prin Hotărârea din 1 martie 2007, al cărei text a fost depus la grefa din 19 mai 2007, instanța de apel a Bresciei a condamnat reclamanta să plătească domnului F. 117 312 EUR (EUR) ca prejudiciu corporal (danno biologico) și 58 656 EUR pentru daune morale, sume la care se adăugau dobânda legală și o sumă pentru compensarea devalorizării monedei; în plus, reclamanta a fost obligată să ramburseze cheltuielile de judecată ale domnului F., în total, la 17 800 EUR. În cele din urmă, Curtea de Apel a condamnat compania de asigurări A. să despăgubească reclamanta în limitele prevăzute de contractul de asigurare și să plătească cheltuielile de judecată (17 800 EUR). În ianuarie 2007, președintele secțiunii muncii primise cererea de trimitere și a amânat la 8 martie 2007 termenul limită stabilit la 1 martie. Pe de altă parte, în perioada cuprinsă între 2 și 20 februarie 2007, grefele fiind bolnave, funcțiile grefei au fost asigurate numai de un grefier auxiliar. Faptul că avocatul domnului s Recurenta s-a ocupat de casare. Ea a excitat în special de nulitatea procesului de trimitere, pe motiv că doamna sa doamna sa avocat nu a putut participa la ședința din 1 martie 2007. Ea a reieșit că, după ce a prezentat cererea de trimitere din 23 ianuarie 2007, M R. se adresase grefei Tribunalului de apel al Bresciei și a aflat că președintele Secțiunii de Muncă a decis să amâne data de 8 martie la rejudecare stabilită la data de 1 martie. Apoi, această decizie a președintelui a fost pierdută de către grefa, și lacul a avut loc la data de 1 martie, fără prezența avocaților recurentei și a societății de asigurări A. În aceste circumstanțe, necompararea de către M. R. la à n à n à nă à a fost nu din cauza neglijenței sale, ci dintr-o eroare comisă de grefa. Pe de altă parte, prezența avocatului apărării a fost esențială, acu a avut încă ocazia de a argumenta cu privire la noile dovezi produse în timpul procesului de trimitere. La cererea recurentei, la 11 octombrie 2007, Tribunalul de apel al Bresciei a suspendat executarea hotărârii sale din 1 martie 2007. Prin hotărârea din 10 noiembrie 2009, al cărei text a fost depus la gref la 16 decembrie 2009, Curtea de Casație, considerând că instanța de apel a motivat în mod logic și corect toate punctele controversate, deplângând recurenta recursului său. Curtea de Casație a observat că președintele instanței de recurs a amânat data de 8 martie 2007 la zz 1 martie și că avocatul recurentei a luat cunoștință de această decizie. Cu toate acestea, aceasta din urmă a fost rătăcită, iar grefa nu a fost comunicată Consiliului dlui F. Prin urmare, nicio decizie de amânare n .n . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea de Casație a adăugat că o decizie de amânare luată în afara instanței a legat părțile numai dacă grefa o comunica fiecăreia dintre ele. A fost suficient ca o singură parte să nu fie informată cu privire la trimitere pentru a invalida decizia de amânare. GRIEF Invocând art. 6 din Convenție, reclamanta se plângea de o lipsă de echitate a procedurii civile împotriva sa de către domnul F. Ea observă că, având cunoștință de decizia de amânare, avocatul său era pe bună dreptate convins că nu ar fi avut loc nici o instanță pe data de 1 martie 2007. Prin urmare, nu este prezentat în instanță și ar fi nedrept să se penalizeze una dintre părți din cauza unei erori comise de grefă. Curtea de Casație ar fi impus în practică părților să verifice dacă o decizie de amânare ar fi fost comunicată celorlalte părți. Or, o astfel de obligație nu este prevăzută de Codul de procedură civilă. Recurenta a arătat că participarea consiliului său la tribunalul din 1 martie 2007 a fost deosebit de importantă, având în vedere faptul că a avut loc prima (și unica) ocazie de a contesta în fața judecătorului din fond conținutul competenei medicale pronunțate de instana de judecată a Bresciei. În cele din urmă, recurenta ia notă de faptul că a ajuns la un acord amiabil cu societatea de asigurare A., în sensul că a primit suma de 130 000 EUR. Cu toate acestea, având în vedere interesele legale și revalorizarea monedei, aceasta a trebuit să plătească domnului F. suma globală de 317 571 EUR. Având în vedere conținutul certificatului de graffière de la instanța de apel a Bresciei din 13 iunie 2007, guvernul consideră că ținerea în culpă din 1 martie 2007 în absența avocatului recurentei a adus atingere dreptului la un proces echitabil al ui ui , astfel cum a fost garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenție În special, recurenta a fost supusă unei limitări a drepturilor sale procedurale ca urmare a unei erori comise de grefa Tribunalului de apel al Bresciei

Communiquée le 6 juillet 2015

QUATRIÈME SECTION

Requête n

o

35328/10

LATTERIA COOPERATIVA GOITESE SOC. COOP. A.R.L.

contre l’Italie

introduite le 9 juin 2010

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, Latteria Cooperativa Goitese Soc. Coop. A.R.L., est une société coopérative italienne ayant son siège à Goito (Mantoue). Elle est représentée devant la Cour par M

e

P. Ruggerini, avocat à Mantoue.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

La requérante est une société coopérative productrice de lait et produits laitiers.

Le 14 septembre 1993, M. F., un employé de la requérante, fut victime d’un accident du travail. Il tomba dans une vasque contenant du liquide à haute température et subit des brûlures de deuxième et troisième degrés. Il fut immédiatement hospitalisé. Le 9 octobre 1993, il fut opéré. Il ne put reprendre son travail que le 4 avril 1995.

Une procédure pénale fut ouverte, mais le 27 septembre 1993, le parquet de Mantoue, estimant que l’accident était dû au comportement «

anormal et imprudent

» de M. F., demanda le classement sans suite des poursuites. Le 13 octobre 1993, le juge des investigations préliminaires de Mantoue fit droit à cette demande.

Le 13 décembre 1995, M. F. assigna la requérante devant le juge d’instance de Mantoue, faisant fonction de juge du travail, afin d’obtenir la réparation des dommages subis à la suite de l’accident du 14

septembre 1993.

La requérante se constitua dans la procédure et assigna à comparaître son assureur, la compagnie A. Cette dernière excipa de n’être tenue à verser aucune indemnisation.

Par un jugement du 6 octobre 1998, dont le texte fut déposé au greffe le 7

décembre 1998, le juge d’instance de Mantoue, estimant que l’accident avait été provoqué par la conduite imprévisible de la victime, rejeta le recours de M. F.

Le 2 juin 2000, cette décision fut confirmée en appel par le tribunal de Mantoue.

M.F. se pourvut en cassation.

Par un arrêt du 3 décembre 2003, dont le texte fut déposé au greffe le 24

mars 2004, la Cour de cassation cassa la décision d’appel et indiqua la cour d’appel de Brescia comme juridiction de renvoi.

La Cour de cassation estima notamment que l’employeur devait être tenu pour responsable d’un accident du travail lorsqu’il avait omis de vérifier le respect, par un travailleur, des règles de sécurité. De plus, en l’espèce certaines mesures de protection semblaient ne pas avoir été mises en place.

M. F. reprit le procès devant la cour d’appel de Brescia. La requérante et son assureur se constituèrent dans la procédure.

Trois audiences, auxquelles participa l’avocat de la requérante, eurent lieu les 3 novembre 2005, 12 janvier et 21

septembre 2006. Le 12

janvier 2006, la cour d’appel nomma un expert et le chargea de décrire les lésions subies par M. F. et d’évaluer la durée de son invalidité et les séquelles permanentes de l’accident. Le 21

septembre 2006, la cour d’appel, constatant que l’expert avait demandé une prolongation du délai qui lui avait été assigné, renvoya la procédure au 1

er

mars 2007.

Le 23 janvier 2007, l’avocat de la requérante, M

e

R., demanda d’ajourner cette audience, au motif que le 1

er

mars il devait représenter d’autres clients dans un procès pénal se déroulant à Bologne. Les avocats de M. F. et de la compagnie d’assurances A. signèrent «

pour accord

» (

per adesione

) cette demande de renvoi.

Seul l’avocat de M. F. se présenta à l’audience du 1

er

mars 2007, qui se tint régulièrement. Il présenta ses conclusions et la cour d’appel se retira en chambre du conseil pour délibérer.

Par un arrêt du 1

er

mars 2007, dont le texte fut déposé au greffe le 19 mai 2007, la cour d’appel de Brescia condamna la requérante à payer à M. F. 117

312 euros (EUR) à titre de préjudice corporel (

danno biologico

) et 58

656 EUR pour préjudice moral, sommes auxquelles s’ajoutaient les intérêts légaux et un montant pour compenser la dévalorisation de la monnaie. La requérante fut en outre condamnée à rembourser les frais de justice de M. F., s’élevant, au total, à 17

800 EUR.

La cour d’appel condamna enfin la compagnie d’assurances A. à indemniser la requérante dans les limites prévues par le contrat d’assurance et à payer ses frais de justice (17

800 EUR).

Il ressort d’un certificat du 13

juin 2007, signée par la greffière de la cour d’appel de Brescia, que le 23

janvier 2007, le président de la section du travail avait accueilli la demande de renvoi, et ajourné au 8 mars 2007 l’audience fixée au 1

er

mars. La greffière de la cour d’appel précisait que la décision d’ajournement ne figurait pas dans le dossier, ce qui amenait à croire qu’elle n’y avait jamais été insérée. Par ailleurs, dans la période allant du 2 au 20 février 2007, la greffière étant malade, les fonctions du greffe étaient assurées uniquement par un greffier auxiliaire. Le fait que l’avocat de M. F. s’était présenté à l’audience du 1

er

mars sans mentionner la demande d’ajournement avait «

contribué à induire en erreur l’administration

» (

contribuito a fuorviare l’Ufficio

).

La requérante se pourvut en cassation. Elle excipa notamment de la nullité du procès de renvoi, au motif que son avocat n’avait pas pu participer à l’audience du 1

er

mars 2007.

Elle observa qu’après avoir présenté la demande de renvoi du 23 janvier 2007, M

e

R. s’était rendu au greffe de la cour d’appel de Brescia et avait appris que le président de la section du travail avait décidé d’ajourner au 8

mars l’audience fixée au 1

er

mars. Ensuite, cette décision du président avait été égarée par le greffe, et l’audience avait eu lieu le 1

er

mars, sans la présence des avocats de la requérante et de la compagnie d’assurances A. Dans ces circonstances, la non-comparution de M

e

R. à l’audience n’était pas due à sa négligence, mais à une erreur commise par le greffe. Par ailleurs, la présence de l’avocat de la défenderesse était essentielle, puisqu’il n’avait pas encore eu l’occasion d’argumenter sur les nouvelles preuves produites au cours du procès de renvoi.

À la demande de la requérante, le 11 octobre 2007 la cour d’appel de Brescia suspendit l’exécution de son arrêt du 1

er

mars 2007.

Par un arrêt du 10 novembre 2009, dont le texte fut déposé au greffe le 16 décembre 2009, la Cour de cassation, estimant que la cour d’appel avait motivé de façon logique et correcte tous les points controversés, débouta la requérante de son pourvoi.

La Cour de cassation observa que le président de la cour d’appel avait ajourné au 8 mars 2007 l’audience du 1

er

mars, et que l’avocat de la requérante avait eu connaissance de cette décision. Cette dernière, cependant, avait été égarée, et le greffe ne l’avait pas communiquée au conseil de M. F. Par conséquent, aucune décision d’ajournement n’existait vis-à-vis le demandeur, et son avocat s’était à juste titre présenté à l’audience du 1

er

mars.

La Cour de cassation ajouta qu’une décision d’ajournement prise en dehors de l’audience liait les parties seulement si le greffe la communiquait à chacune d’entre elles. Il suffisait qu’une seule des parties ne fût pas informée du renvoi pour invalider la décision d’ajournement.

GRIEF

Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint d’un manque d’équité de la procédure civile entamée à son encontre par M. F.

Elle observe qu’ayant eu connaissance de la décision d’ajournement, son avocat était à juste titre convaincu qu’aucune audience n’aurait eu lieu le 1

er

mars 2007. Dès lors, il ne s’est pas présenté au prétoire et il serait injuste de pénaliser l’une des parties à cause d’une erreur commise par le greffe. La Cour de cassation aurait en pratique imposé aux parties de vérifier si une décision d’ajournement avait été communiquée aux autres parties. Or, une telle obligation n’est pas prévue par le code de procédure civile.

La requérante expose que la participation de son conseil à l’audience du 1

er

mars 2007 revêtait une importance particulière, étant donné qu’il s’agissait de la première (et unique) occasion pour contester devant le juge du fond le contenu de l’expertise médicale ordonnée par la cour d’appel de Brescia.

La requérante note enfin qu’elle est parvenue à un règlement amiable avec la compagnie d’assurance A., aux termes duquel elle a perçu la somme de 130

000 EUR. Cependant, compte tenu des intérêts légaux et de la revalorisation de la monnaie, elle a dû verser à M. F. la somme globale de 317

571,69 EUR.

QUESTIONS AU GOUVERNEMENT

1.

À la lumière du contenu du certificat de la greffière de la cour d’appel de Brescia du 13 juin 2007, le Gouvernement estime-t-il que la tenue de l’audience du 1

er

mars 2007 en l’absence de l’avocat de la requérante a porté atteinte au droit à un procès équitable de l’intéressée, tel que garanti par l’article 6 § 1 de la Convention

?

2.

En particulier, la requérante a-t-elle subi une limitation de ses droits procéduraux en conséquence d’une erreur commise par le greffe de la cour d’appel de Brescia

?