Sveronopoulos și alții împotriva Greciei

La originea dosarului se găsește o cerere (nr. 44726/09) îndreptată împotriva Republicii Elenă și din care optzeci și cinci de resortisanți ai acestui Stat ("reclamanții"), au sesizat Curtea pe 30 iulie 2009 în virtutea articolului 34 al Convenției de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția").

Reclamanții au fost reprezentați de dna N. Frangakis, avocat la barou la Atena. Guvernul grec ("Guvernul") a fost reprezentat de delegații agenților lui, d. I. Bakopoulos, assessor lângă Consiliul juridic al Statului și dna M. Germani, auditor lângă Consiliul juridic al Statului.

Pe 29 mai 2012, cererea a fost comunicată Guvernului. ÎN FAPT A. Circumstanțele cauzei

Lista reclamanților figurează în anexă.

În 1962, Statul grec a procedat la drenarea lacului Karla în regiunea Tesaliei. Statul a cedat unor reclamanți sau predecesorilor lor folosul unei părți din planul drenat fără obligația de a plăti chirie. Aceștia primeau de la Stat o subvenție în funcție de suprafața cedată fiecăruia. Beneficiau de asemenea din vânzarea produselor lor.

În 2000, Statul a hotărât să reabiliteze lacul Karla din motive de protecție a mediului natural pentru a preveni scăderea nivelului apei subterane și degradarea calității apei. Unii din reclamanți sau predecesorii lor au trebuit să restituie Statului folosul terenurilor menționate.

Pe 11 aprilie 2001, interesații au sesizat tribunalul administrativ din Atena cu o acțiune în daune-interese solicitând compensarea lor din cauza omisiunii Statului de a adopta o lege sau un decret prezidențial pentru a-i reinstala pe alte terenuri echivalente celor care li se oferiră în 1962.

Pe 28 ianuarie 2005, tribunalul administrativ din Atena a respins acțiunea (sentință nr. 637/2005).

Pe 23 mai 2005, interesații au formulat apel.

Pe 28 aprilie 2006, curtea administrativă de apel din Atena, a respins apelul și a confirmat sentința nr. 637/2005 (hotărâre nr. 1485/2006).

Pe 4 octombrie 2006, interesații au formulat o cerere de anulare.

Pe 15 decembrie 2008, Consiliul de Stat a respins cererea de anulare și a confirmat hotărârea nr. 1485/2006 a curții administrative de apel din Atena (hotărâre nr. 3663/2008). În special, Consiliul de Stat a declarat inadmisibilă cererea cu privire la unii din reclamanți pe motiv că nu au furnizat împuterniciri pentru reprezentantul lor. Reclamanții interesați sunt cei indicați sub numerele 7, 8, 11, 13, 16, 18, 26, 27, 28, 29, 30, 32, 34, 40, 45, 47, 48, 60, 62, 63 și 83. Această hotărâre a fost pusă la curat și certificată conform pe 2 februarie 2009.

Rezultă din dosar că numele reclamanților indicați sub numerele 2, 6, 10, 14, 19, 20, 21, 22, 24, 33, 35, 41, 52, 53, 64, 68, 70 și 81 nu corespund nici unui nume figurând în hotărârile tribunalelor interne privind procedura litigioasă. În plus, numele reclamantului indicat sub numărul 74 figurează numai în sentința nr. 637/2005 a tribunalului administrativ din Atena. B. Dreptul intern pertinent

Legea nr. 4055/2012, intitulată "proces echitabil și durată rezonabilă", a intrat în vigoare pe 2 aprilie 2012. Articolele 53 până la 58 ale legii precitate introduc un nou recurs de satisfacție echitabilă care vizează acordarea unei satisfacții echitabile cauzate de prelungirea nedreaptă a unei proceduri administrative. art. 55 § 1 prevede: "Orice cerere de satisfacție echitabilă trebuie introdusă în fața fiecărui grad de jurisdicție separat. Ea trebuie prezentată în termen de șase luni după publicarea deciziei definitive a tribunalului în fața căruia durata procedurii a fost, potrivit reclamantului, excesivă. (...)" ÎN DREPT I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI ÎN CEEA CE PRIVEȘTE DURATA PROCEDURII

Reclamanții pretind că durata procedurii a încălcat principiul "duratei rezonabile" așa cum este prevăzut de art. 6 § 1 al Convenției, așa redactat: "Orice persoană are dreptul la o audiență echitabilă (...) în termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de caracter civil (...)" A. Cu privire la admisibilitate 1. Argumentele părților

Guvernul pretinde că reclamația trebuie declarată inadmisibilă cu privire la reclamanții indicați sub numerele 6, 7, 8, 10, 11, 14, 19, 20, 21, 24, 26, 27, 28, 29, 30, 32, 33, 34, 40, 41, 45, 47, 48, 52, 53, 60, 63, 64, 68, 70 și 83. Potrivit lui, unii din acești reclamanți nu pot fi considerați victime ale pretinsei încălcări, deoarece nu au participat în propriul lor nume la procedura în fața tribunalelor interne care este subiectul prezentei cereri și nu s-au constituit parte la proces. În plus, Guvernul pretinde că alți reclamanți din cei menționate nu au apărut în fața Consiliului de Stat. Prin urmare, în ceea ce-i privește, procedura litigioasă s-a încheiat cu hotărârea nr. 1485/2006 a curții administrative de apel și cererea trebuie declarată inadmisibilă în rândul lor din cauza tardivității.

În plus, Guvernul observă că în ceea ce privește reclamantul indicat sub numărul 35, numele lui nu corespunde nici unui nume figurând în hotărârea nr. 3663/2008 a Consiliului de Stat. În fine, observă că reclamantul indicat sub numărul 58, și anume Christos Manologlou, nu a participat niciodată la procedura internă.

Reclamanții care nu au apărut în propriul lor nume în fața tribunalelor interne, susțin că au succedat la toate drepturile și obligațiile predecesorilor lor. Furnizează în acest sens certificate de deces și certificate de stare civilă ale defuncților.

Cât despre reclamantul indicat sub numărul 58, reprezentantul lui observă că este vorba de fapt de Emmanouil Manologlou, și anume persoana care a participat la procedura internă în cauză și care a semnat de asemenea împuternicirea de reprezentare în fața Curții. În fine, în ceea ce privește reclamanții indicați sub numerele 35, 74 și 81, reprezentantul lor observă că din cauza numărului mare al părților inițiale în fața tribunalelor interne, numele acestor reclamanți figurând în hotărârile acestor tribunale sunt eronate, dar se referă la aceleași persoane care sesizează Curtea. 2. Aprecierea Curții a) În ceea ce privește reclamanții indicați sub numerele 2, 6, 10, 14, 19, 20, 21, 22, 24, 33, 41, 52, 53, 64, 68 și 70

Curtea subliniază că predecesorii reclamanților indicați sub numerele 2, 6, 10, 14, 19, 20, 21, 22, 24, 33, 41, 52, 53, 64 și 68 au decedat în cursul procedurii interne și înainte de introducerea prezentei cereri. Cât despre predecesorului reclamantei indicate sub numărul 70, rezultă din dosar că a decedat după încheierea procedurii interne și înainte de introducerea prezentei cereri. Curtea observă că, cu excepția reclamantului indicat sub numărul 33, reclamanții menționate furnizează certificate de deces ai apropiaților lor defuncți și certificate de stare civilă a acestora. Cu toate acestea, nu rezultă din deciziile judiciare interne că reclamanții în cauză au intervenit în procedură, după decesul moștitorului lor, de sorte că nu s-au constituit parte la proces ca moștenitori (a se vedea Georgia Makri și alții c. Grecia (decizie), nr. 5977/03, 24 martie 2005).

În aceste condiții, Curtea estimează că aceștia reclamanți nu au fost niciodată afectați de procedura litigioasă și deci nu au suferit nici o încălcare a drepturilor lor garantate de Convenție din cauza duratei acesteia (a se vedea, Fountis și alții c. Grecia, nr. 40049/08, § 19, 3 februarie 2011, a contrario, Sadik Amet și alții c. Grecia, nr. 64756/01, § 18, 3 februarie 2005).

În plus, Curtea observă că predecesorul reclamantei indicate sub numărul 70 a fost victima directă a pretinsei încălcări a articolului 6 § 1 al Convenției și a decedat înainte de a depune o cerere la Curt (Sanles Sanles c. Spania (decizie), nr. 48335/99, CEDO 2000 – XI). Consideră că, în măsura în care dreptul conform articolului 6 § 1 nu este transmisibil, reclamanta menționate nu poate pretinde la calitatea de victimă cerută de art. 34 al Convenției, cu condiția ca ea să nu fi fost personal afectată de pretinsa încălcare (a se vedea Aizpurua Ortiz și alții c. Spania, nr. 42430/05, §§ 29 și 30, 2 februarie 2010, Fairfield și alții c. Regatul Unit, (decizie), nr. 24790/04, 8 martie 2005).

Rezultă de aici că reclamația ridicată de reclamanții indicați sub numerele 2, 6, 10, 14, 19, 20, 21, 22, 24, 33, 41, 52, 53, 64, 68 și 70 este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 a) și trebuie respinsă în aplicare a articolului 35 § 4. b) În ceea ce privește reclamanții indicați sub numerele 35, 74 și 81

Rezultă din dosar că numele reclamanților indicații sub numerele 35 și 81 nu corespund nici unui nume figurând în hotărârile date de tribunalele interne privind procedura în cauză.

Din acest motiv, Curtea estimează că acești reclamanți nu pot pretinde a fi victime ale pretinsei încălcări a Convenției. Rezultă de aici că reclamația, în măsura în care a fost ridicată de reclamanții indicați sub numerele 35 și 81, este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 a) și trebuie respinsă în aplicare a articolului 35 § 4.

Curtea observă că numele reclamantului indicat sub numărul 74 figurează numai în sentința nr. 637/2005 a tribunalului administrativ din Atena. Având în vedere cele de mai sus, Curtea estimează că decizia internă care tranșează definitiv litigiul cu privire la acel reclamant este sentința nr. 637/2005 a tribunalului administrativ din Atena, dată pe 28 ianuarie 2005, și anume mai mult de șase luni înainte de 30 iulie 2009, data introducerii cererii. Rezultă de aici că, în ceea ce privește reclamantul indicat sub numărul 74, reclamația trebuie declarată inadmisibilă ca tardivă în aplicare a articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției. c) În ceea ce privește reclamanții indicați sub numerele 7, 8, 11, 13, 16, 18, 26, 27, 28, 29, 30, 32, 34, 40, 45, 47, 48, 60, 62, 63 și 83

Curtea observă că în hotărârea sa nr. 3663/2008 Consiliul de Stat a declarat cererea acestor reclamanți inadmisibilă, pe motiv că nu au dat împuternicire reprezentantului lor.

Ținând seama de faptul că recursul introdus de acești reclamanți în fața Consiliului de Stat era în mod evident sortit eșecului, din cauza nerespectării de către aceștia a unei formalități prevăzute de dreptul intern, Curtea estimează că decizia internă care tranșează definitiv litigiul în rândul lor este hotărârea nr. 1485/2006 a curții administrative de apel din Atena, dată pe 28 aprilie 2006, și anume mai mult de șase luni înainte de 30 iulie 2009, data introducerii cererii (a se vedea, Davilla-Gliati și alții c. Grecia, (decizie), nr. 1182/10, § 18, 1 octombrie 2013, Patelaki-Moschou și alții c. Grecia, (decizie), nr. 63262/09, § 20, 1 octombrie 2013).

Având în vedere cele de mai sus, Curtea declară reclamația inadmisibilă în rândul reclamanților sub numerele 7, 8, 11, 13, 16, 18, 26, 27, 28, 29, 30, 32, 34, 40, 45, 47, 48, 60, 62, 63 și 83 ca tardivă, în aplicare a articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției. d) În ceea ce privește reclamanții rămași

Cât despre reclamantul indicat sub numărul 58, Emmanouil Manologlou, rezultă din dosar că figurează sub acest nume în toate hotărârile în cauză ale tribunalelor interne. Având în vedere cele de mai sus, Curtea respinge excepția Guvernului cu privire la acel reclamant. În plus, Curtea constată că reclamația ridicată de acest reclamant, precum și de cei indicați sub numerele 1, 3, 4, 5, 9, 12, 15, 17, 23, 25, 31, 36-39, 42-44, 46, 49-51, 54-57, 59, 61, 65-67, 69, 71-73, 75-80, 82, 84 și 85 nu este în mod evident neîntemeinică în sensul articolului 35 § 3 a) al Convenției. Observă de altfel că nu se lovește de nici un alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci declarată admisibilă. B. Cu privire la fond 1. Perioada de considerat

Perioada de considerat a început pe 11 aprilie 2001, cu sesizarea tribunalului administrativ din Atena și s-a încheiat pe 2 februarie 2009, data la care hotărârea 3663/2008 a Consiliului de Stat a fost pusă la curat și certificată conform. A durat deci aproximativ șapte ani și zece luni pentru trei instanțe. 2. Durata rezonabilă a procedurii

Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în particular complexitatea dosarului, comportamentul reclamanților și acela al autorităților competente precum și miza litigiului pentru interesați (a se vedea, printre mulți alții, Vassilios Athanasiou și alții c. Grecia, nr. 50973/08, 21 decembrie 2010).

Curtea a tratat de repetate ori dosare ridicând întrebări similare celei din speță și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției (a se vedea Vassilios Athanasiou și alții, precitat).

După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus nici un fapt nici argument care să poată conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Observă că dosarul nu prezenta în sine o complexitate deosebită. Mai mult, Curtea nu observă nici un element de natură să pună în cauză responsabilitatea reclamanților în prelungirea procedurii. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea estimează că în speță durata procedurii litigioase a fost excesivă și nu răspunde cerințelor "duratei rezonabile".

Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 cu privire la durata procedurii în cauză cu privire la reclamanții indicați sub numerele 1, 3, 4, 5, 9, 12, 15, 17, 23, 25, 31, 36-39, 42-44, 46, 49-51, 54-59, 61, 65-67, 69, 71-73, 75-80, 82, 84 și 85. II. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 AL CONVENȚIEI ÎN CEEA CE PRIVEȘTE DURATA EXCESIVĂ A PROCEDURII

Reclamanții se plânge de asemenea de faptul că în Grecia nu există nici o instanță căreia să i se poată adresa pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Invocă art. 13 al Convenției, așa redactat: "Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de (...) Convenție au fost violate are dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care și-au exercitat funcțiile oficiale." A. Cu privire la admisibilitate

Curtea estimează că reclamația tirada articolului 13 este strâns legată de cea formulată sub art. 6 § 1 al Convenției, de sorte că trebuie să urmeze aceeași soartă (a se vedea Palau-Martinez c. Franța, (decizie), nr. 64927/01, 4 martie 2003). Rezultă de aici, că la lumina considerațiilor dezvoltate cu privire la admisibilitate privind reclamația tirada duratei procedurii în cauză, reclamația tirada absenței unui recurs efectiv trebuie declarată inadmisibilă pentru reclamanții indicați sub numerele 2, 6, 7, 8, 10, 11, 13, 14, 16, 18, 19, 20, 21, 22, 24, 26, 27, 28, 29, 30, 32, 33, 34, 35, 40, 41, 45, 47, 48, 52, 53, 60, 62, 63, 64, 68, 70, 74, 81 și 83.

În plus, Curtea constată că reclamația ridicată de reclamanții indicați sub numerele 1, 3, 4, 5, 9, 12, 15, 17, 23, 25, 31, 36-39, 42-44, 46, 49-51, 54-59, 61, 65-67, 69, 71-73, 75-80, 82, 84 și 85 nu este în mod evident neîntemeinică în sensul articolului 35 § 3 a) al Convenției. Observă în plus că nu se lovește de nici un alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci declarată admisibilă. B. Cu privire la fond

Curtea reamintește că art. 13 garantează un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale care permite plângerea cu privire la nerespectarea obligației, impuse de art. 6 § 1, de a audia dosarele în termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [Marea Cameră], nr. 30210/96, § 156, CEDO 2000 – XI).

De altfel, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinul juridic elen nu oferea interesaților un recurs efectiv în sensul articolului 13 al Convenției care să le permită să se plângă de durata unei proceduri (a se vedea, printre mulți alții, Vassilios Athanasiou și alții, precitat, §§ 33-35).

Curtea observă că pe 12 martie 2012 a fost publicată legea nr. 4055/2012 privind echitatea și durata rezonabilă a procedurii judiciare, care a intrat în vigoare pe 2 aprilie 2012. În virtutea articolelor 53 urm. ale legii precitate, a fost stabilit un nou recurs permițând interesaților să se plângă de durata fiecărei instanțe a unei proceduri administrative în termen de șase luni de la data publicării deciziei referitoare la aceasta (a se vedea §14 mai sus). Cu toate acestea, Curtea observă că această lege nu are efect retroactiv. Prin urmare, nu prevede un asemenea recurs pentru dosarele deja încheiate șase luni înainte de intrarea sa în vigoare.

În speță, hotărârea nr. 3663/2008 a Consilului de Stat a fost publicată pe 15 decembrie 2008, și anume mai mult de șase luni înainte de intrarea în vigoare a legii nr. 4055/2012. Din această cauză, Curtea estimează că a existat o încălcare a articolului 13 al Convenției cu privire la reclamanții indicați sub numerele 1, 3, 4, 5, 9, 12, 15, 17, 23, 25, 31, 36-39, 42-44, 46, 49-51, 54-59, 61, 65-67, 69, 71-73, 75-80, 82, 84 și 85 din cauza, la momentul faptelor, a absenței în dreptul intern a unui recurs care ar fi permis reclamanților interesați să obțină sancțiunea dreptului lor de a fi auziți în termen rezonabil, în sensul articolului 6 § 1 al Convenției. III.

Ținând seama de totalitatea elementelor în posesia sa, și în măsura în care este competentă să cunoască de alb pretinșii, Curtea nu a observat nici o aparență de încălcare a articolelor invocate de reclamanți.

Rezultă de aici că această parte a cererii este în mod evident neîntemeinică și trebuie respinsă în aplicare a articolului 35 §§ 3 a) și 4 al Convenției. IV.

Reclamanții cer fiecare 59.313,20 euro (EUR) pentru prejudiciul material și 10.000 euro (EUR) pentru dauna morală pe care ar fi suferit-o.

Guvernul contestă aceste pretenții. Invită Curtea să respingă cererile pentru dauna materială și morală și afirmă că în orice caz, constatarea unei încălcări ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă.

Curtea nu vede o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și dauna materială susținută și respinge această cerere. Pe de altă parte, consideră că este oportun să acordeze reclamanților o sumă pentru prejudiciul moral suferit. Luând în considerare numărul reclamanților, natura încălcărilor constatate, precum și necesitatea de a fixa sumele în așa fel încât suma totală să cadă în cadrul jurisprudenței sale în materie și să fie rezonabilă la lumina mizei procedurii în cauză (Arvanitaki-Roboti și alții c. Grecia [Marea Cameră], nr. 27278/03, § 36, 15 februarie 2008), Curtea alocă la acest titlu 2.000 euro (EUR) fiecăruia din reclamanții indicați sub numerele 1, 3, 4, 5, 9, 12, 15, 17, 23, 25, 31, 36-39, 42-44, 46, 49-51, 54-59, 61, 65-67, 69, 71-73, 75-80, 82, 84 și 85. B. Cheltuieli și costuri

Reclamanții nu au formulat o cerere pentru cheltuieli și costuri. Guvernul invită Curtea să nu aloce o sumă la acest titlu. Ținând seama de faptul că reclamanții nu au formulat o cerere pentru cheltuieli și costuri, Curtea estimează că nu este oportun să le acorde o sumă la acest titlu. C. Dobânzi de mora

Curtea consideră oportun ca rata dobânzilor de mora să se bazeze pe rata dobânzii de facilitare de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă cu privire la reclamațiile tirada duratei procedurii și a absenței unui recurs efectiv în rândul lor în ceea ce privește reclamanții indicați sub numerele 1, 3, 4, 5, 9, 12, 15, 17, 23, 25, 31, 36-39, 42-44, 46, 49-51, 54-59, 61, 65-67, 69, 71-73, 75-80, 82, 84 și 85 și inadmisibilă pentru restul; 2. Spune că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției; 3. Spune că a existat o încălcare a articolului 13 al Convenției; 4. Spune a) că Statul pârât trebuie să verse fiecăruia din reclamanții indicați sub numerele 1, 3, 4, 5, 9, 12, 15, 17, 23, 25, 31, 36-39, 42-44, 46, 49-51, 54-59, 61, 65-67, 69, 71-73, 75-80, 82, 84 și 85, în termen de trei luni, pentru dauna morală, 2.000 euro (două mii euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată de ei la titlul de impozit; b) că, de la expirarea acestui termen și până la plată, suma va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilitării de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; 5. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restul. Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 16 iulie 2015, în aplicare a articolului 77 §§ 2 și 3 ale Regulamentului Curții. André Wampach Mirjana Lazarova Trajkovska Grefier adjunct Președintă ANEXĂ Georgios SVERONOPOULOS, născut în 1956 Nikolaos EVAGGELOU, născut în 1955 Georgios SALAGAS, născut în 1945 Athanasios DOUKANTZIS, născut în 1934 Georgios PRASSAS, născut în 1952 Maria TZEVELEKI, născută în 1954 Vaïos PAPAÏOANNOU, născut în 1934 Konstantinos SVERONOPOULOS, născut în 1930 Konstantinos KARABERIS, născut în 1933 Alexandros KARAPLIAGGOS, născut în 1958 Ioannis MOSCHOVAKIS, născut în 1930 Maria DAFOU, născută în 1951 Dimitrios PLIAKAS, născut în 1955 Dimos PRASSAS, născut în 1927 Rigas SANIDAS, născut în 1963 Thomas KOUTSIARIS născut în 1921 Charalambos TSAGGALIOTIS, născut în 1957 Apostolos GODISOPOULOS, născut în 1922 Georgios GOURNARIS, născut în 1946 Peristera ZARRA, născută în 1943 Apostolos SANIDAS, născut în 1957 Evaggelos SVERONOPOULOS, născut în 1954 Garyfallos SVERONOPOULOS, născut în 1956 Georgios LEMONOPOULOS, născut în 1968 Emmanouil LOUFOPOULOS, născut în 1929 Apostolos PALAVAKIS, născut în 1947 Zisis PALAVAKIS, născut în 1967 Evaggelia PANTAZI, născută în 1929 Aliki KARAPLIAGGOU, născută în 1929 Christos GIANNOUCHOS, născut în 1945 Athanasios DELOPOULOS, născut în 1936 Maria MYTIKA, născută în 1935 Vasilios PAPAGEORGIOU, născut în 1969 Ioannis KARATZIOLIS, născut în 1950 Christos DODIS, născut în 1973 Nikolaos THEOCHARIDIS, născut în 1951 Ioannis BILIS, născut în 1941 Maria VERGOU, născută în 1936 Victoria KARAÏSKOU, născută în 1935 Amalia PAPATRIANTAFYLLOU, născută în 1937 Vasilios STEFANOULIS, născut în 1949 Konstantinos TSALOUCHAS, născut în 1932 Athanasios GAVARDINAS, născut în 1925 Dimos KOURLOS, născut în 1945 Dimitrios MAKRIS, născut în 1956 Zoi MORAÏTI, născută în 1936 Aggeliki PAPATHANASIOU, născută în 1931 Apostolos PORPODAS, născut în 1944 Anthoula TASIOU, născută în 1942 Antonios ANASTASIOU, născut în 1941 Apostolos KAPATSELOS, născut în 1957 Dimitrios ARGYROUDIS, născut în 1956 Maria GALANI, născută în 1959 Apostolos GIATSOS, născut în 1970 Vasilios THEOCHARIS, născut în 1960 Paschalis KAKAZIANIS, născut în 1932 Evanthia KARAVARA, născută în 1936 Emmanouil MANOLOGLOU, născut în 1951 Paraskevas BENAKIS, născut în 1930 Panagiotis PAPANIKOLAOU, născut în 1966 Persefoni ROMFAIA, născută în 1932 Konstantinos SESKLIOTIS, născut în 1938 Christoforos SIAKAS, născut în 1921 Anastasia BALKOURANIDOU, născută în 1947 Christos IVANOUDIS, născut în 1969 Dimitra GRATZOUNA, născută în 1926 Anastasia PAPADIMA, născută în 1929 Frideriki PRINTZIOU, născută în 1947 Vasilios KONSTANTAROUDIS, născut în 1945 Olga LIAKA, născută în 1943 Maria CHAVOUZOUDI, născută în 1932 Sideris GOUGOUDIS, născut în 1931 Dimitrios AGRAFIOTIS, născut în 1947 Evaggelos ROMFAIAS, născut în 1949 Margaritis ROMFAIAS, născut în 1932 Anastasia MAKRI, născută în 1928 Dimitrios TSATSALIDIS, născut în 1945 Dimitrios TSIAKLAKIDIS, născut în 1923 Ioannis KAKAZIANIS, născut în 1943 Maria TINANA, născută în 1960 Stergios GOUGOUDIS, născut în 1967 Vaïos ZABALIKAS, născut în 1933 Pagona KAPANIARI, născută 1929 Ioannis KAKAZIANNIS, născut în 1966 Athanasios PRINTZOS, născut în 1956

Les requérants ont été représentés par M e N. Frangakis, avocat au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») a été représenté par les délégués de son agent, M. I. Bakopoulos, assesseur auprès du Conseil juridique de l’État et M me M. Germani, auditrice auprès du Conseil juridique de l’État.

Le 29 mai 2012, la requête a été communiquée au Gouvernement. EN FAIT A. Les circonstances de l’espèce

La liste des requérants figure en annexe.

En 1962, l’État grec procéda à l’assèchement du lac Karla dans la région de Thessalie. L’État céda à certains des requérants ou leurs devanciers l’usage d’une partie de la plaine asséchée sans obligation de paiement de loyer. Ceux-ci recevaient par l’État une subvention en fonction de la superficie cédée à chacun. Ils bénéficiaient également du revenu de la vente de leurs produits.

En 2000, l’État décida de réhabiliter le lac Karla pour des raisons de protection de l’environnement naturel afin de prévenir la diminution du niveau aquifère et la dégradation de la qualité de l’eau. Certains des requérants ou leurs devanciers ont dû restituer à l’État l’usage des terrains susmentionnés.

Le 11 avril 2001, les intéressés saisirent le tribunal administratif d’Athènes d’une action en dommages-intérêts sollicitant leur dédommagement en raison de l’omission de l’État d’adopter une loi ou un décret présidentiel afin de les réinstaller sur d’autres terrains équivalents à ceux qui leur avaient été offerts en 1962.

Le 28 janvier 2005, le tribunal administratif d’Athènes rejeta l’action (jugement n o 637/2005).

Le 23 mai 2005, les intéressés interjetèrent appel.

Le 28 avril 2006, la cour administrative d’appel d’Athènes, rejeta l’appel et confirma le jugement n o 637/2005 (arrêt n o 1485/2006).

Le 4 octobre 2006, les intéressés se pourvurent en cassation.

Le 15 décembre 2008, le Conseil d’État rejeta le pourvoi en cassation et confirma l’arrêt n o 1485/2006 de la cour administrative d’appel d’Athènes (arrêt n o 3663/2008). En particulier, le Conseil d’État déclara irrecevable le pourvoi à l’égard de certains des requérants au motif qu’ils n’avaient pas produit de pouvoirs pour leur représentant. Les requérants concernés sont ceux indiqués sous les n os 7, 8, 11, 13, 16, 18, 26, 27, 28, 29, 30, 32, 34, 40, 45, 47, 48, 60, 62, 63 et 83. Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 2 février 2009.

Il ressort du dossier que les noms des requérants indiqués sous les n os 2, 6, 10, 14, 19, 20, 21, 22, 24, 33, 35, 41, 52, 53, 64, 68, 70 et 81 ne correspondent à aucun nom figurant dans les arrêts des juridictions internes concernant la procédure litigieuse. D’ailleurs, le nom du requérant indiqué sous le n o 74 figure uniquement dans le jugement n o 637/2005 du tribunal administratif d’Athènes. B. Le droit interne pertinent

La loi n o 4055/2012, intitulée « procès équitable et durée raisonnable », est entrée en vigueur le 2 avril 2012. Les articles 53 à 58 de la loi précitée introduisent un nouveau recours indemnitaire visant à l’octroi d’une satisfaction équitable causé par la prolongation injustifiée d’une procédure administrative. L’article 55 § 1 dispose : « Toute demande de satisfaction équitable doit être introduite devant chaque degré de juridiction séparément. Elle doit être présentée dans un délai de six mois après la publication de la décision définitive de la juridiction devant laquelle la durée de la procédure a été, selon le requérant, excessive. (...) » EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE

Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » A. Sur la recevabilité 1. Les arguments des parties

Le Gouvernement allègue que le grief doit être déclaré irrecevable à l’égard des requérants indiqués sous les n os 6, 7, 8, 10, 11, 14, 19, 20, 21, 24, 26, 27, 28, 29, 30, 32, 33, 34, 40, 41, 45, 47, 48, 52, 53, 60, 63, 64, 68, 70 et 83. Selon lui, certains desdits requérants ne peuvent pas être considérés comme victimes de la violation alléguée, puisqu’ils n’ont pas participé en leur nom propre à la procédure devant les juridictions internes qui fait l’objet de la présente requête et qu’ils ne se sont pas constitués parties au litige. En outre, le Gouvernement allègue que d’autres requérants parmi ceux susmentionnés n’ont pas comparu devant le Conseil d’État. Partant, en ce qui les concerne, la procédure litigieuse a pris fin avec l’arrêt n o 1485/2006 de la cour administrative d’appel et la requête doit donc être déclarée irrecevable à leur égard pour tardivité.

Par ailleurs, le Gouvernement relève qu’en ce qui concerne le requérant indiqué sous le n o 35, son nom ne correspond à aucun nom figurant dans l’arrêt n o 3663/2008 du Conseil d’État. Enfin, il observe que le requérant indiqué sous le n o 58, à savoir Christos Manologlou, n’a jamais participé à la procédure interne.

Les requérants n’ayant pas comparu en leurs noms propres devant les juridictions internes, soutiennent qu’ils ont succédé à tous les droits et obligations de leurs devanciers. Ils fournissent à cet égard des certificats de décès et des certificats d’état civil des défunts.

Quant au requérant indiqué sous le n o 58, son représentant note qu’il s’agit en fait d’Emmanouil Manologlou, à savoir la personne qui a participé à la procédure interne en cause et qui a aussi signé le pouvoir de représentation devant la Cour. Enfin, en ce qui concerne les requérants indiqués sous les n os 35, 74 et 81, leur représentant relève qu’en raison du nombre important des parties initiales devant les juridictions internes, les noms desdits requérants figurant dans les arrêts de ces juridictions sont erronés, mais il s’agit des mêmes personnes qui saisissent la Cour. 2. L’appréciation de la Cour a) En ce qui concerne les requérants indiqués sous les n os 2, 6, 10, 14, 19, 20, 21, 22, 24, 33, 41, 52, 53, 64, 68 et 70

La Cour souligne que les devanciers des requérants indiqués sous les n os 2, 6, 10, 14, 19, 20, 21, 22, 24, 33, 41, 52, 53, 64 et 68 étaient décédés au cours de la procédure interne et avant l’introduction de la présente requête. Quant au devancier de la requérante indiquée sous le n o 70, il ressort du dossier qu’il était décédé après la fin de la procédure interne et avant l’introduction de la présente requête. La Cour note qu’à l’exception du requérant indiqué sous le n o 33, les requérants susmentionnés fournissent des certificats de décès de leurs proches défunts et des certificats d’état civil de ces derniers. Or, il ne ressort pas des décisions judiciaires internes que les requérants en cause soient intervenus dans la procédure, après le décès de leurs ayant cause, de sorte qu’ils ne se sont pas constitués parties au litige en tant qu’héritiers (voir Georgia Makri et autres c. Grèce (déc.), n o 5977/03, 24 mars 2005).

Dans ces conditions, la Cour estime que ces requérants n’ont jamais été affectés par la procédure litigieuse et qu’ils n’ont donc subi aucune violation de leurs droits garantis par la Convention en raison de la durée de celle-ci (voir, Fountis et autres c. Grèce , n o 40049/08, § 19, 3 février 2011, a contrario , Sadik Amet et autres c. Grèce , n o 64756/01, § 18, 3 février 2005).

D’ailleurs, la Cour note que le devancier de la requérante indiquée sous le n o 70 était la victime directe de la violation alléguée de l’article 6 § 1 de la Convention et était décédé avant d’avoir soumis une requête à la Cour ( Sanles Sanles c. Espagne (déc.), n o 48335/99, CEDH 2000 – XI). Elle considère que, dans la mesure où le droit au titre de l’article 6 § 1 n’est pas transférable, la requérante susmentionnée ne peut pas prétendre à la qualité de victime requise par l’article 34 de la Convention, pour autant qu’elle n’ait pas été touchée personnellement par la violation alléguée (voir Aizpurua Ortiz et autres c. Espagne , n o 42430/05, §§ 29 et 30, 2 février 2010, Fairfield et autres c. Royaume-Uni , (déc.), n o 24790/04, 8 mars 2005).

Il s’ensuit que le grief soulevé par les requérants indiqués sous les n os 2, 6, 10, 14, 19, 20, 21, 22, 24, 33, 41, 52, 53, 64, 68 et 70 est incompatible ratione personae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 a) et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4. b) En ce qui concerne les requérants indiqués sous les n os 35, 74 et 81

Il ressort du dossier que les noms des requérants indiqués sous les n os 35 et 81 ne correspondent à aucun nom figurant dans les arrêts rendus par les juridictions internes concernant la procédure en cause.

Dès lors, la Cour estime que lesdits requérants ne peuvent pas se prétendre victimes de la violation alléguée de la Convention. Il s’ensuit que le grief pour autant qu’il a été soulevé par les requérants indiqués sous les n os 35 et 81 est incompatible ratione personae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 a) et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4.

La Cour note que le nom du requérant indiqué sous le n o 74 figure uniquement dans le jugement n o 637/2005 du tribunal administratif d’Athènes. Au vu de ce qui précède, la Cour estime que la décision interne tranchant de façon définitive le litige à l’égard dudit requérant est le jugement n o 637/2005 du tribunal administratif d’Athènes, rendu le 28 janvier 2005, à savoir plus de six mois avant le 30 juillet 2009, date d’introduction de la requête. Il s’ensuit qu’en ce qui concerne le requérant indiqué sous le n o 74, le grief doit être déclaré irrecevable comme tardif en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. c) En ce qui concerne les requérants indiqués sous les n os 7, 8, 11, 13, 16, 18, 26, 27, 28, 29, 30, 32, 34, 40, 45, 47, 48, 60, 62, 63 et 83

La Cour note que dans son arrêt n o 3663/2008 le Conseil d’État a déclaré le pourvoi de ces requérants irrecevable, au motif qu’ils n’avaient pas donné pouvoir à leur représentant.

Tenant compte du fait que le recours introduit par lesdits requérants devant le Conseil d’État était manifestement voué à l’échec, en raison du non-respect par ceux-ci d’une formalité prévue par le droit interne, la Cour estime que la décision interne tranchant de façon définitive le litige à leur égard est l’arrêt n o 1485/2006 de la cour administrative d’appel d’Athènes, rendu le 28 avril 2006, à savoir plus de six mois avant le 30 juillet 2009, date de l’introduction de la requête (voir, Davilla-Gliati et autres c. Grèce, (déc.), n o 1182/10, § 18, 1 octobre 2013, Patelaki-Moschou et autres c. Grèce ,(déc.), n o 63262/09, § 20, 1 er octobre 2013).

Au vu de ce qui précède, la Cour déclare le grief irrecevable à l’égard des requérants sous les n os 7, 8, 11, 13, 16, 18, 26, 27, 28, 29, 30, 32, 34, 40, 45, 47, 48, 60, 62, 63 et 83 comme tardif, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. d) En ce qui concerne les requérants restants

Quant au requérant indiqué sous le n o 58, Emmanouil Manologlou, il ressort du dossier qu’il figure sous ce nom dans tous les arrêts en question des juridictions internes. Eu égard à ce qui précède, la Cour rejette l’exception du Gouvernement quant audit requérant. En outre, la Cour constate que le grief soulevé par ce requérant, ainsi que par ceux indiqués sous les n os 1, 3, 4, 5, 9, 12, 15, 17, 23, 25, 31, 36-39, 42-44, 46, 49-51, 54-57, 59, 61, 65-67, 69, 71-73, 75-80, 82, 84 et 85 n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève d’ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond 1. Période à prendre en considération

La période à considérer a débuté le 11 avril 2001, avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes et s’est terminée le 2 février 2009, date à laquelle l’arrêt 3663/2008 du Conseil d’État a été mis au net et certifié conforme. Elle a donc duré sept ans et dix mois environ pour trois instances. 2. Durée raisonnable de la procédure

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Vassilios Athanasiou et autres c. Grèce , n o 50973/08, 21 décembre 2010).

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Vasillios Athanasiou et autres , précité).

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle note que l’affaire ne présentait pas en soi de complexité particulière. Qui plus est, la Cour ne relève pas d’élément de nature à mettre en cause la responsabilité des requérants dans l’allongement de la procédure. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse a été excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 quant à la durée de la procédure en cause à l’égard des requérants indiqués sous les n os 1, 3, 4, 5, 9, 12, 15, 17, 23, 25, 31, 36-39, 42-44, 46, 49-51, 54-59, 61, 65-67, 69, 71-73, 75-80, 82, 84 et 85. II. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE EXCESSIVE DE LA PROCÉDURE

Les requérants se plaignent également du fait qu’en Grèce il n’existe aucune juridiction à laquelle l’on puisse s’adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Ils invoquent l’article 13 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. » A. Sur la recevabilité

La Cour estime que le grief tiré de l’article 13 est intimement lié à celui formulé sous l’article 6 § 1 de la Convention, de sorte qu’il doit en suivre le même sort (voir Palau-Martinez c. France , (déc.), n o 64927/01, 4 mars 2003). Il s’ensuit, qu’à la lumière des considérations développées quant à la recevabilité concernant le grief tiré de la durée de la procédure en cause, le grief tiré de l’absence d’un recours effectif doit être déclaré irrecevable pour les requérants indiqués sous les n os 2, 6, 7, 8, 10, 11, 13, 14, 16, 18, 19, 20, 21, 22, 24, 26, 27, 28, 29, 30, 32, 33, 34, 35, 40, 41, 45, 47, 48, 52, 53, 60, 62, 63, 64, 68, 70, 74, 81 et 83.

En outre, la Cour constate que le grief soulevé par les requérants indiqués sous les n os 1, 3, 4, 5, 9, 12, 15, 17, 23, 25, 31, 36-39, 42-44, 46, 49-51, 54-59, 61, 65-67, 69, 71-73, 75-80, 82, 84 et 85 n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond

La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir Kudła c. Pologne [GC], no 30210/96, § 156, CEDH 2000 ‑ XI).

Par ailleurs, la Cour a déjà eu l’occasion de constater que l’ordre juridique hellénique n’offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d’une procédure (voir, parmi beaucoup d’autres, Vassilios Athanasiou et autres , précité, §§ 33-35).

La Cour note que le 12 mars 2012 a été publiée la loi n o 4055/2012 portant sur l’équité et la durée raisonnable de la procédure judiciaire, qui est entrée en vigueur le 2 avril 2012. En vertu des articles 53 suiv. de la loi précitée, un nouveau recours a été établi permettant aux intéressés de se plaindre de la durée de chaque instance d’une procédure administrative dans un délai de six mois à partir de la date de publication de la décision y relative (voir paragraphe 14 ci-dessus). Cependant, la Cour observe que cette loi n’a pas d’effet rétroactif. Par conséquent, elle ne prévoit pas un tel recours pour les affaires déjà terminées six mois avant son entrée en vigueur.

En l’espèce, l’arrêt n o 3663/2008 du Conseil d’État a été publié le 15 décembre 2008, à savoir plus de six mois avant l’entrée en vigueur de la loi n o 4055/2012. Dès lors, la Cour estime qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention à l’égard des requérants indiqués sous les nos 1, 3, 4, 5, 9, 12, 15, 17, 23, 25, 31, 36-39, 42-44, 46, 49-51, 54-59, 61, 65-67, 69, 71-73, 75-80, 82, 84 et 85 en raison, à l’époque des faits, de l’absence en droit interne d’un recours qui aurait permis aux requérants concernés d’obtenir la sanction de leur droit à voir leur cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. III.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des articles invoqués par les requérants.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. IV.

Les requérants réclament chacun 59 313, 20 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 10 000 euros (EUR) au titre du dommage moral qu’ils auraient subi.

Le Gouvernement conteste ces prétentions. Il invite la Cour à écarter les demandes au titre du dommage matériel et moral et affirme qu’en tout cas, un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer aux requérants une somme au titre du préjudice moral subi. Prenant en compte le nombre des requérants, la nature des violations constatées, ainsi que la nécessité de fixer les sommes de façon à ce que le montant global cadre avec sa jurisprudence en la matière et soit raisonnable à la lumière de l’enjeu de la procédure en cause ( Arvanitaki-Roboti et autres c. Grèce [GC], n o 27278/03, § 36, 15 février 2008), la Cour alloue à ce titre 2 000 euros (EUR) à chacun des requérants indiqués sous les n os 1, 3, 4, 5, 9, 12, 15, 17, 23, 25, 31, 36-39, 42-44, 46, 49-51, 54-59, 61, 65-67, 69, 71-73, 75-80, 82, 84 et 85. B. Frais et dépens

Les requérants n’ont pas formulé de demande au titre des frais et dépens. Le Gouvernement invite la Cour à ne pas allouer de montant à ce titre. Vu le fait que les requérants n’ont pas formulé de demande pour frais et dépens, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de leur octroyer une somme à ce titre. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant aux griefs tirés de la durée de la procédure et de l’absence de recours effectif à cet égard en ce qui concerne les requérants indiqués sous les n os 1, 3, 4, 5, 9, 12, 15, 17, 23, 25, 31, 36-39, 42-44, 46, 49-51, 54-59, 61, 65-67, 69, 71-73, 75-80, 82, 84 et 85 et irrecevable pour le surplus; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention ; 4. Dit a) que l’État défendeur doit verser à chacun des requérants indiqués sous les n os 1, 3, 4, 5, 9, 12, 15, 17, 23, 25, 31, 36-39, 42-44, 46, 49-51, 54-59, 61, 65-67, 69, 71-73, 75-80, 82, 84 et 85, dans les trois mois, pour dommage moral, 2 000 euros (deux mille euros), plus tout montant pouvant être dû par eux à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 juillet 2015, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. André Wampach Mirjana Lazarova Trajkovska Greffier adjoint Présidente ANNEXE Georgios SVERONOPOULOS, né en 1956 Nikolaos EVAGGELOU, né en 1955 Georgios SALAGAS, né en 1945 Athanasios DOUKANTZIS, né en 1934 Georgios PRASSAS, né en1952 Maria TZEVELEKI, née en 1954 Vaïos PAPAÏOANNOU, né en 1934 Konstantinos SVERONOPOULOS, né en 1930 Konstantinos KARABERIS, né en 1933 Alexandros KARAPLIAGGOS, né en 1958 Ioannis MOSCHOVAKIS, né en 1930 Maria DAFOU, née en 1951 Dimitrios PLIAKAS, né en 1955 Dimos PRASSAS, né en 1927 Rigas SANIDAS, né en 1963 Thomas KOUTSIARIS né en 1921 Charalambos TSAGGALIOTIS, né en 1957 Apostolos GODISOPOULOS, né en 1922 Georgios GOURNARIS, né en 1946 Peristera ZARRA, née en 1943 Apostolos SANIDAS, né en 1957 Evaggelos SVERONOPOULOS, né en 1954 Garyfallos SVERONOPOULOS, né en 1956 Georgios LEMONOPOULOS, né en 1968 Emmanouil LOUFOPOULOS, né en 1929 Apostolos PALAVAKIS, né en 1947 Zisis PALAVAKIS, né en 1967 Evaggelia PANTAZI, née en 1929 Aliki KARAPLIAGGOU, née en 1929 Christos GIANNOUCHOS, né en 1945 Athanasios DELOPOULOS, né en 1936 Maria MYTIKA, née en 1935 Vasilios PAPAGEORGIOU, né en 1969 Ioannis KARATZIOLIS, né en 1950 Christos DODIS, né en 1973 Nikolaos THEOCHARIDIS, né en 1951 Ioannis BILIS, né en 1941 Maria VERGOU, née en 1936 Victoria KARAÏSKOU, née en 1935 Amalia PAPATRIANTAFYLLOU, née en 1937 Vasilios STEFANOULIS, né en 1949 Konstantinos TSALOUCHAS, né en 1932 Athanasios GAVARDINAS, né en 1925 Dimos KOURLOS, né en 1945 Dimitrios MAKRIS, né en 1956 Zoi MORAÏTI, née en 1936 Aggeliki PAPATHANASIOU, née en 1931 Apostolos PORPODAS, né en 1944 Anthoula TASIOU, née en 1942 Antonios ANASTASIOU, né en 1941 Apostolos KAPATSELOS, né en 1957 Dimitrios ARGYROUDIS, né en 1956 Maria GALANI, née en 1959 Apostolos GIATSOS, né en 1970 Vasilios THEOCHARIS, né en 1960 Paschalis KAKAZIANIS, né en 1932 Evanthia KARAVARA, née en 1936 Emmanouil MANOLOGLOU, né en 1951 Paraskevas BENAKIS, né en 1930 Panagiotis PAPANIKOLAOU, né en 1966 Persefoni ROMFAIA, née en 1932 Konstantinos SESKLIOTIS, né en 1938 Christoforos SIAKAS, né en 1921 Anastasia BALKOURANIDOU, née en 1947 Christos IVANOUDIS, né en 1969 Dimitra GRATZOUNA, née en 1926 Anastasia PAPADIMA, née en 1929 Frideriki PRINTZIOU, née en 1947 Vasilios KONSTANTAROUDIS, né en 1945 Olga LIAKA, née en 1943 Maria CHAVOUZOUDI, née en 1932 Sideris GOUGOUDIS, né en 1931 Dimitrios AGRAFIOTIS, né en 1947 Evaggelos ROMFAIAS, né en 1949 Margaritis ROMFAIAS, né en 1932 Anastasia MAKRI, née en 1928 Dimitrios TSATSALIDIS, né en 1945 Dimitrios TSIAKLAKIDIS, né en 1923 Ioannis KAKAZIANIS, né en 1943 Maria TINANA, née en 1960 Stergios GOUGOUDIS, né en 1967 Vaïos ZABALIKAS, né en 1933 Pagona KAPANIARI, née 1929 Ioannis KAKAZIANNIS, né en 1966 Athanasios PRINTZOS, né en 1956