TEKİN c. TURQUIE et 1 autre affaire

Comunicat la 20 iulie 2015 SECȚIUNEA A DOUA RĂSPUNSURI nr. 40192/10 și 8051/12 Ali TEKÂN împotriva Turciei și Necip BAYSAL împotriva Turciei introduse la 24 mai 2010 și, respectiv, la 11 ianuarie 2010 EXPOSAT DE FAPTE Reclamanții dnii Ali Tekin și Necip Baysal, sunt cetățeni turci născuți în 1975. La introducerea cererii, aceștia erau deținuți în închisoarea de tip F din Kocaeli. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către F. Karakaș Do Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Ali Tekin (solicitarea nr. 40192/10) La 15 octombrie 1998, Curtea de Securitate a statului d a recunoscut reclamantul vinovat de tentativă de răsturnare a ordinii constituționale și l-a condamnat în consecință la pedeapsa cu moartea în temeiul articolului 146 alineatul (1) din Legea penală nr. 765, așa cum este în vigoare la data faptelor.

Prin hotărârea din 27 octombrie 1999, Curtea de Casație a confirmat condamnarea reclamantului. Prin Legea nr. 4771, adoptată la 3 august 2002, Marele Parlament Național al Turciei a decis să detroneze pedeapsa cu moartea în timp de pace. În conformitate cu articolul Prin hotărârea din 15 octombrie 2002, Curtea de Securitate a statului Ankara a comunicat pedeapsa capitală impusă reclamantului în condamnare pe viață. În plus, aceasta a constatat că, în temeiul legii nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului, în conformitate cu regimul prevăzut la art. 1/B din Legea nr. 4771. În iunie 2005 cu un nou cod penal, Curtea a Uniunii Europene din Ankara a examinat problema dacă era necesar să se procedeze la o adaptare a condamnării reclamantului.

Prin hotărârea din 1 iulie 2005, reținerea pe viață a reclamantului a fost transformată într-o reținere criminală pe viață, în sensul Legii nr. 5237. La 11 august 2005, fără a fi făcut obiectul unui recurs în casație. Necip Baysal (solicitarea nr. 8051/12) La 30 mai 2008, instanța de asediu a recunoscut reclamantul vinovat de tentativa de răsturnare a ordinii constituționale și l-a condamnat, în consecință, la reținerea infracțională în jurul lui În conformitate cu art. 146 alineatul (1) din Legea penală nr. 765, în vigoare în momentul în care a fost sesizată cu privire la încălcarea dreptului comunitar. Hotărârea de condamnare prevedea că pedeapsa aplicată reclamantului trebuia să fie condamnată până la sfârșitul zilelor sale.

Prin hotărârea din 11 martie 2009, Curtea de Casație a confirmat condamnarea reclamantului. Dreptul și practica internă relevante în speță sunt descrise în hotărârea Öcalan c. Turcia (n 24069/03, 197/04, 6201/06 și 10464/07, §§ 64-71, 18 martie 2014) GRIEFS Reclamanții susțin că condamnarea lor pe viață agravată fără posibilitatea eliberării condiționată constituie o încălcare a articolului 3 din convenție și se plâng, de asemenea, că au fost supuși unui regim special de detenție pe viață agravată, prevăzut la art. 25 din Legea nr. 5275 privind executarea pedepselor și a măsurilor preventive. Invocând art. 13 din Convenție, ei se plâng, de asemenea, că nu au dispus de o cale de atac eficientă pentru a-și examina obiecțiile întemeiate pe art. 3 din Convenție.

Condamnarea reclamanților la o pedeapsă cu închisoarea pe viață agravată fără posibilitate de eliberare condiționată constituie un tratament compatibil cu art. 3 din convenție (a se vedea, Öcalan c. Turcia, n 24069/03, 197/04, 6201/06 și 10464/07, 18 martie 2014) Reclamanții au fost supuși unui regim penitenciar special, prevăzut la art. 25 din Legea nr. 5275 privind executarea pedepselor și a măsurilor preventive? În acest caz, acest regim penitenciar este în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Convenție Guvernul este invitat să indice care sunt condițiile de deținere a reclamanților, precizând în special natura oricărei restricții speciale la care ar fi fost supuse. Au avut reclamanții la dispoziția lor, astfel cum se prevede la art. 13 din convenție, o acțiune internă efectivă prin care ar fi putut formula obiecțiunile de necunoaștere a articolului 3 din convenție?

Communiquée le 20 juillet 2015

DEUXIÈME SECTION

Requêtes n os 40192/10 et 8051/12 Ali TEKİN contre la Turquie et Necip BAYSAL contre la Turquie introduites respectivement le 24 mai 2010 et le 11 janvier 2010

EXPOSÉ DES FAITS

Les requérants MM. Ali Tekin et Necip Baysal, sont des ressortissants turcs nés en 1975. Lors de l’introduction de la requête, ils étaient détenus à la prison de type F de Kocaeli. Ils sont représentés devant la Cour respectivement par M es F. Karakaș Doğan, A. Doğan et Z. Çelik, avocats à Istanbul. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. 1. Ali Tekin (requête n o 40192/10) Le 15 octobre 1998, la cour de sûreté de l’État d’Ankara reconnut le requérant coupable de tentative de renversement de l’ordre constitutionnel et le condamna en conséquence à la peine de mort en vertu de l’article 146 § 1 de la loi pénale n o 765, tel qu’en vigueur à l’époque des faits.

Par un arrêt du 27 octobre 1999, la Cour de cassation confirma la condamnation du requérant. Par la loi n o 4771, adoptée le 3 août 2002, la Grande Assemblée nationale de Turquie décida d’abolir la peine de mort en temps de paix. Selon l’article 1/B de cette loi, la réclusion à perpétuité, résultant de la commutation de la peine capitale déjà prononcée en raison d’actes de terrorisme, devait être purgée jusqu’à la fin des jours du condamné. Par un arrêt du 15 octobre 2002, la cour de sûreté de l’État d’Ankara commua la peine capitale imposée au requérant en réclusion à perpétuité.

En outre, elle constata qu’en vertu de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme, l’infraction pour laquelle le requérant avait été condamné était qualifiée de « crime de terrorisme » et qu’en conséquence, la réclusion à perpétuité infligée devait être purgée selon le régime prévu par l’article 1/B de la loi n o 4771. Après l’entrée en vigueur de la loi n o 5237 du 1 er juin 2005 portant nouveau code pénal, la cour d’assises d’Ankara examina la question de savoir s’il était nécessaire de procéder à une adaptation de la condamnation du requérant. Par un arrêt du 1 er juillet 2005, la réclusion à perpétuité du requérant fut transformée en une réclusion criminelle à perpétuité « aggravée », en application de la loi n o 5237. L’arrêt de la cour d’assises est devenu définitif le 11 août 2005, sans avoir fait l’objet d’un pourvoi en cassation.

2. Necip Baysal (requête n o 8051/12) Le 30 mai 2008, la cour d’assises d’Istanbul reconnut le requérant coupable de tentative de renversement de l’ordre constitutionnel et le condamna en conséquence à la réclusion criminelle à perpétuité « aggravée » en vertu de l’article 146 § 1 de la loi pénale n o 765, en vigueur au moment de la commission de l’infraction. Le jugement de condamnation stipulait que la peine infligée au requérant devait être purgée jusqu’à la fin de ses jours. Par un arrêt du 11 mars 2009, la Cour de cassation confirma la condamnation du requérant.

B. Le droit et la pratique internes pertinents Le droit et la pratique internes pertinents en l’espèce sont décrits dans l’arrêt Öcalan c. Turquie (n o 2) (n os 24069/03, 197/04, 6201/06 et 10464/07, §§ 64-71, 18 mars 2014) . GRIEFS 1. Les requérants allèguent que leur condamnation à perpétuité aggravée sans possibilité de libération conditionnelle constitue une violation de l’article 3 de la Convention. Ils se plaignent également d’avoir été soumis à un régime carcéral spécial afférent à la réclusion à perpétuité aggravée, prévu par l’article 25 de la loi n o 5275 relative à l’exécution des peines et des mesures préventives. 2. Invoquant l’article 13 de la Convention, ils se plaignent également de ne pas avoir disposé d’une voie de recours effective pour faire examiner leurs griefs tirés de l’article 3 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La condamnation des requérants à une peine de réclusion criminelle à perpétuité aggravée sans possibilité de libération conditionnelle constitue-t-elle un traitement compatible avec l’article 3 de la Convention (voir, Öcalan c. Turquie (n o 2) , n os 24069/03, 197/04, 6201/06 et 10464/07, 18 mars 2014) ? 2. Les requérants ont-ils été soumis à un régime carcéral spécial, prévu par l’article 25 de la loi n o 5275 relative à l’exécution des peines et des mesures préventives ? Dans l’affirmative, ce régime carcéral est-il conforme aux prescriptions de l’article 3 de la Convention ? Le Gouvernement est invité à indiquer quelles sont les conditions de détention des requérants, en précisant notamment la nature de toute restriction particulière à laquelle ils auraient été soumis.

3. Les requérants avaient-ils à leur disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel ils auraient pu formuler leurs griefs de méconnaissance de l’article 3 de la Convention ?