- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 iulie 2015
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 1, Articolul 6, Articolul 41, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Satisfacție echitabilă — rezervat
Cingilli Holding A.Ș. și Cingillioglu împotriva Turciei
Traducere în română Auto
Reclamanții au fost principalele acționare ale Demirbank, înființate în 1953. În 1999 Demirbank a fost clasa a cincea bancă privată mai mare din Turcia, cu 193 filiale și 3.885 angajați. Prin o decizie din 6 decembrie 2000 (nr. 123), Consiliul bancar și de supraveghere (Bancalar Düzenleme ve Denetleme Kurulu – denumit în continuare „Consiliu”) a decis să transfere gestionarea și controlul Demirbank la Fondul de asigurare a depozitelor de economii (Tassaruf Mevduat Sigorta Fonu – denumit în continuare „fondul” în conformitate cu art. 14 alineatul (3) din Legea privind activitățile bancare (Legea nr. 4389). În decizia sa, Consiliul a susținut că activele Demirbank sunt insuficiente pentru a acoperi datoriile sale și că continuarea activităților sale ar amenința securitatea și stabilitatea sistemului financiar.
În consecință, gestionarea și controlul Demirbank și privilegiile acționarilor săi, cu excepția dividendelor, au fost transferate fondului. Fondul a confiscat, de asemenea, toate proprietățile aparținând Demirbank. La 2 februarie 2001, societatea reclamantă a introdus proceduri administrative împotriva Regulamentului bancar și a Agenției de Supraveghere (Bancar Düzenleme ve Denetleme Kurumu – denumită în continuare „agenția” în fața Curții Administrative din Ankara, cerând anularea deciziei din 6 decembrie 2000 privind transferul Demirbank la Fond. Curtea Administrativă Ankara a constatat că nu era competentă și a transferat cazul la Curtea Administrativă Supremă. În argumentele sale dinainte de Curtea Supremă de Administrație, societatea reclamantă a susținut că drepturile sale de proprietate au fost încălcate.
De asemenea, aceasta a formulat un motiv de neconstituționalitate în temeiul articolului 14 din Legea privind activitățile bancare. Societatea reclamantă a afirmat, de asemenea, că înainte de noiembrie 2000, Demirbank nu a avut niciodată probleme financiare majore. S-a subliniat că, în conformitate cu art. 14 alineatul (2) din Act, o bancă cu dificultăți financiare ar trebui să primească în primul rând un avertisment pentru consolidarea structurii sale financiare și să aibă timp pentru a lua măsuri specifice. Cu toate acestea, nu s-a dat niciun avertisment în cazul instantaneu. În al doilea rând, Consiliul nu a susținut că situația financiară a lui Demirbank este atât de slabă încât nu poate fi consolidată chiar dacă sunt luate măsuri specifice.
În sfârșit, societatea reclamantă a declarat că, după transferul băncii către Fond, o adunare generală compusă din funcționarii Fondului a exonerat foștii administratori ai Demirbank, susținând că nu au fost vinovați din cauza incidentului care a condus la transferul băncii. După examinarea dosarului, la 3 iunie 2003, Curtea Administrativă Supremă a respins cauza. Acesta a susținut că preluarea băncii de către Fond a fost în conformitate cu art. 14 alineatul (3) din Legea privind activitățile bancare. Societatea reclamantă a depus un recurs. La 18 decembrie 2003, Camerele administrative comune ale Curții Supreme de Administrație au hotărât să anuleze decizia din 3 iunie 2003. În hotărârea sa, instanța a susținut că, înainte de a ordona transferul Demirbank la Fond, Consiliul ar fi trebuit să efectueze o evaluare obiectivă a situației financiare a băncii.
De asemenea, instanța a concluzionat că Consiliul ar fi trebuit să fi ordonat în primul rând Demirbank să ia măsuri specifice în conformitate cu art. 14 alineatul (2) din Legea privind activitățile bancare înainte de aplicarea articolului 14 alineatul (3) din Lege. 10. La 29 aprilie 2004, a fost refuzată o cerere de rectificare depusă de agenție. 11. Cauza a fost transmisă Curții Supreme de Administrație, care și-a pronunțat decizia la 5 noiembrie 2004, prin care s-a susținut decizia Camerelor administrative comune ale Curții Supreme de Administrație.
În decizia sa, Curtea Supremă de Administrație a declarat: „... Demirbank nu a avut probleme financiare grave până la criza economică din noiembrie 2000. Valoarea creditului riscant al băncii în Obligațiile Guvernamentale pentru creditul intern destinat asigurării datoriei Trezorului nu a fost prea ridicată în comparație cu creditul său total, calitatea activelor sale a fost ridicată datorită celor cinci bănci afiliate în străinătate și, în plus, majorii acționari nu au vizat resursele băncii. Deși Demirbank a fost în măsură să-și rezolve problema de lichiditate și a îndeplinit toate obligațiile față de clienții individuali și societății care utilizează propriile active, s-a decis că aceasta intră în domeniul de aplicare al articolului 14 din Legea privind activitățile bancare.
Prin urmare, se înțelege că actul administrativ referitor la preluarea Demirbank de către Fondul de asigurare a depozitelor de economii, pe baza alineatele (b) și (d) din art. 14 din Legea privind activitățile bancare, fără a investiga orice alte opțiuni sau măsuri specifice pentru a permite Băncii să stabilească un echilibru de lichiditate, a fost ilegal… Având în vedere cele de mai sus, decizia Consiliului Bancar și de supraveghere din 6 decembrie 2000 de a ordona preluarea Demirbank de către Fond este anulată în unanimitate.” 12. Un nou recurs și o cerere de rectificare depusă de agenție au fost respinse la 14 aprilie 2005 și, respectiv, 15 decembrie 2005. Decizia finală a fost transmisă reprezentantului societății reclamante la 13 martie 2006. 13. Între timp, în timp ce procedurile împotriva agenției erau încă în așteptare, la 20 septembrie 2001, Fondul a încheiat un acord cu banca HSBC și a vândut Demirbank acesteia pentru 350.000.000 de dolari americani.
14. La 20 septembrie 2001, al doilea reclamant a introdus o procedură administrativă împotriva Fondului la Curtea Administrativă din Ankara, cerând anularea acordului de vânzare a Demirbank la HSBC.
15. Având în vedere că transferul Demirbank la Fond a fost considerat ilegal de către Camerele administrative comune ale Curții Supreme de Administrație, la 21 aprilie 2004, Curtea Administrativă Ankara a anulat acordul încheiat de către Fond și HSBC la 20 septembrie 2001. În decizia sa, Curtea Administrativă din Ankara a declarat: „... Se poate observa că, având în vedere structura de participare a Demirbank înainte de transfer, 72,55 % a fost deținută de Cıngıllı Holding A.Ș., că reclamantul care deține acțiuni în această societate a fost un acționar al băncii menționate, că toate acțiunile de Demirbank au fost preluate de Fondul de asigurare a depozitelor de economii în temeiul articolului 14 din Legea nr. 4389, întrucât afirmația care solicită anularea Regulamentului bancar și a hotărârii Consiliului de supraveghere din 6 decembrie 2000 privind această preluare a fost respinsă de o hotărâre din 3 iunie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Administrație și că această hotărâre a fost ulterior anulată de hotărârea din 18 decembrie 2003 a Camerelor administrative comune ale Curții Supreme de Administrație.
În hotărârea sa, camerele mixte ale Curții Supreme de Administrație au considerat că preluarea Demirbank de către Fondul de asigurare a depozitelor de economii, bazat pe secțiunea 14 literele (b)-(d) din Legea privind activitățile bancare a fost ilegală și, prin urmare, a declarat actul nul și nul.
S-a decis că decizia privind preluarea băncii a fost adoptată fără a investiga posibilele opțiuni pentru a permite băncii să stabilească un balanță de lichiditate și să ia măsurile de precauție relevante, având în vedere că ar fi fost posibil ca băncii să își continue activitățile bancare, deoarece nu avea probleme financiare grave până la criza financiară din noiembrie 2000, valoarea creditului riscant al băncii în obligațiile guvernamentale pentru acordarea de credite interne nu a fost prea ridicată față de creditul său total, calitatea activelor sale a fost ridicată față de cele cinci bănci afiliate bazate în străinătate, majoritatea acționarilor nu a avut drept obiectiv resursele băncii, băncii au fost incluse în domeniul de aplicare al secțiunea 14 din lege nr. 4389 pentru a-i permite soluționarea problemei de lichiditate și a îndeplinit toate obligațiile față de clienții individuali și corporativi folosind propriile active.
Prin urmare, se înțelege că, în conformitate cu anularea deciziei privind preluarea Demirbank de către Fondul de asigurare a depozitelor de economii de către Camerele Mixte ale Curții Supreme de Administrație, vânzarea ulterioară a Demirbank la HSBC Bank a devenit, de asemenea, ilegală și decizia care face obiectul acestor proceduri este, prin urmare, ilegală. Acest act este, prin urmare, declarat nul și nul.” 16. Un recurs și o cerere de rectificare depusă de Fond au fost respinse la 3 iunie 2005 și, respectiv, la 24 februarie 2006. 17. La 11 mai 2006, al doilea reclamant a solicitat Agenției să respecte hotărârile Curții Supreme de Administrație și să le pună în aplicare. Având în vedere principiul integrării, ea a solicitat returnarea Demirbank la proprietarii săi anteriori.
18. La 10 iulie 2006, Agenția a informat cel de-al doilea reclamant că ar fi imposibil să se execute hotărârile, deoarece, după vânzarea la HSBC, Demirbank a fost eliminată din registrul comercial.
3. The applicants were the main shareholders of Demirbank, established in 1953. In 1999 Demirbank was ranked the fifth largest private bank in Turkey, with 193 branches and 3,885 employees.
By a decision dated 6 December 2000 (no. 123), the Banking Regulation and Supervision Board (Bankalar Düzenleme ve Denetleme Kurulu – hereinafter referred to as “the Board”) decided to transfer the management and control of Demirbank to the Savings Deposit Insurance Fund (Tassarruf Mevduat Sigorta Fonu – hereinafter “the Fund”), pursuant to section 14 (3) of the Banking Activities Act (Law no. 4389). In its decision, the Board held that the assets of Demirbank were insufficient to cover its liabilities and that the continuation of its activities would threaten the security and stability of the financial system. Accordingly, Demirbank’s management and control, and the privileges of its shareholders except for dividends, were transferred to the Fund. The Fund also confiscated all properties belonging to Demirbank.
On 2 February 2001, the applicant company brought administrative proceedings against the Banking Regulation and Supervision Agency (Bankalar Düzenleme ve Denetleme Kurumu – hereinafter referred to as “the Agency”) before the Ankara Administrative Court, seeking the annulment of the decision of 6 December 2000 regarding the transfer of Demirbank to the Fund.
The Ankara Administrative Court found that it lacked jurisdiction and transferred the case to the Supreme Administrative Court.
In its submissions before the Supreme Administrative Court, the applicant company claimed that its property rights had been violated. It also raised a plea of unconstitutionality under section 14 of the Banking Activities Act. The applicant company further stated that prior to November 2000, Demirbank had never encountered major financial problems. It was pointed out that pursuant to section 14 (2) of the Act, a bank with financial difficulties should first be given a warning to strengthen its financial structure and be allowed time to take specific measures. However, no such warning had been given in the instant case. Secondly, the Board had not claimed that Demirbank’s financial situation was so weak that it could not be strengthened even if specific measures were taken. Lastly, the applicant company stated that following the transfer of the bank to the Fund, a General Assembly composed of the Fund’s officials had exonerated the former managers of Demirbank, holding that they had not been at fault in the incident leading to the bank’s transfer.
After examining the file, on 3 June 2003 the Supreme Administrative Court dismissed the case. It held that the takeover of the bank by the Fund had been in accordance with section 14 (3) of the Banking Activities Act. The applicant company lodged an appeal.
On 18 December 2003 the Joint Administrative Chambers of the Supreme Administrative Court decided to quash the decision of 3 June 2003. In its judgment, the court held that prior to ordering the transfer of Demirbank to the Fund, the Board should have carried out an objective evaluation of the bank’s financial situation. The court also concluded that the Board should first have ordered Demirbank to take specific measures in accordance with section 14 (2) of the Banking Activities Act before applying section 14 (3) of the Act.
On 29 April 2004 a request for rectification lodged by the Agency was refused.
The case was remitted to the Supreme Administrative Court, which delivered its decision on 5 November 2004, upholding the decision of the Joint Administrative Chambers of the Supreme Administrative Court. In its decision the Supreme Administrative Court held that: “... Demirbank did not have any serious financial problems until the economic crisis in November 2000. The amount of the bank’s risky credit in Government Bonds for Domestic Borrowing aimed at securing Treasury debt was not too high compared to its total credit, its asset quality was high due to its five affiliate banks abroad, and furthermore, the major shareholders had not targeted the resources of the bank. Although Demirbank had been able to resolve its liquidity problem and it had fulfilled all obligations towards individual and corporate clients using its own assets, it was decided that it fell within the scope of section 14 of the Banking Activities Law. It is therefore understood that the administrative act pertaining to the taking over of Demirbank by the Savings Deposit Insurance Fund based on paragraphs (b) and (d) of section 14 of the Banking Activities Act, without investigating any further possible options or specific measures to enable the Bank to establish a balance of liquidity, was unlawful… In the light of the foregoing, the Banking Regulation and Supervision Board’s decision of 6 December 2000 ordering the takeover of Demirbank by the Fund is unanimously annulled.”
A further appeal and a request for rectification lodged by the Agency were rejected on 14 April 2005 and 15 December 2005 respectively. The final decision was served on the applicant company’s representative on 13 March 2006.
In the meantime, while the proceedings against the Agency were still pending, on 20 September 2001 the Fund entered into an agreement with the HSBC bank, and sold Demirbank to the latter for 350,000,000 US Dollars.
On 20 September 2001 the second applicant brought administrative proceedings against the Fund in the Ankara Administrative Court, seeking the annulment of the agreement to sell Demirbank to HSBC.
Given that the transfer of Demirbank to the Fund had been found to be unlawful by the Joint Administrative Chambers of the Supreme Administrative Court, on 21 April 2004 the Ankara Administrative Court annulled the agreement entered into by the Fund and HSBC on 20 September 2001. In its decision the Ankara Administrative Court held that: “... It can be seen that, given the shareholding structure of Demirbank before the transfer, 72,55 % was owned by Cıngıllı Holding A.Ș., that the claimant who owned shares in this company was a shareholder of the aforementioned bank, that all shares of Demirbank were taken over by the Savings Deposit Insurance Fund pursuant to section 14 of the Law no. 4389, that the claim requesting the annulment of the Banking Regulation and Supervision Board’s decision dated 6 December 2000 regarding this taking over was dismissed by a judgment on 3 June 2003 delivered by the Supreme Administrative Court, and that this judgment was subsequently quashed by the judgment of 18 December 2003 of the Joint Administrative Chambers of Supreme Administrative Court. In its judgment, the Joint Chambers of the Supreme Administrative Court held that the taking over of Demirbank by the Savings Deposit Insurance Fund based on Section 14 paragraphs (b) to (d) of the Banking Activities Act was unlawful and it accordingly declared the act as null and void. It was decided that the decision regarding the taking over of the bank had been adopted without investigating the possible options to enable the bank to establish a balance of liquidity and taking the relevant precautions, given that it would have been possible for the bank to continue its banking activities since it did not have any serious financial problems until the financial crisis of November 2000, the amount of the bank’s risky credit in Government Bonds for Domestic Borrowing aimed at securing Treasury debt was not too high compared to its total credit, its asset quality was high compared to the five affiliate banks based abroad, the majority shareholders had not targeted the resources of the bank, the bank had been included within the scope of section 14 of Law no. 4389 to enable it to the resolve its liquidity problem and it had fulfilled all obligations towards individual and corporate clients using its own assets. It is therefore understood that, pursuant to the annulment of the decision pertaining the taking over of Demirbank by the Savings Deposit Insurance Fund by the Joint Chambers of the Supreme Administrative Court, the subsequent sale of Demirbank to HSBC Bank has also become unlawful and the decision that is the subject of these proceedings is therefore unlawful. This act is therefore declared null and void.”
An appeal and a request for rectification lodged by the Fund were rejected on 3 June 2005 and 24 February 2006 respectively.
On 11 May 2006 the second applicant requested the Agency to comply with the Supreme Administrative Court’s judgments and to enforce them. Relying on the restitutio in integrum principle, she requested that Demirbank be returned to its previous owners.
On 10 July 2006 the Agency informed the second applicant that it would be impossible to enforce the judgments as, following its sale to HSBC, Demirbank had been struck off the commercial register.