CASE OF CINGILLI HOLDİNG A.Ș. AND CINGILLIOGLU v. TURKEY

Reclamanții au fost principalele acționare ale Demirbank, înființate în 1953. În 1999 Demirbank a fost clasa a cincea bancă privată mai mare din Turcia, cu 193 filiale și 3.885 angajați. Prin o decizie din 6 decembrie 2000 (nr. 123), Consiliul bancar și de supraveghere (Bancalar Düzenleme ve Denetleme Kurulu – denumit în continuare „Consiliu”) a decis să transfere gestionarea și controlul Demirbank la Fondul de asigurare a depozitelor de economii (Tassaruf Mevduat Sigorta Fonu – denumit în continuare „fondul” în conformitate cu art. 14 alineatul (3) din Legea privind activitățile bancare (Legea nr. 4389). În decizia sa, Consiliul a susținut că activele Demirbank sunt insuficiente pentru a acoperi datoriile sale și că continuarea activităților sale ar amenința securitatea și stabilitatea sistemului financiar. În consecință, gestionarea și controlul Demirbank și privilegiile acționarilor săi, cu excepția dividendelor, au fost transferate fondului. Fondul a confiscat, de asemenea, toate proprietățile aparținând Demirbank. La 2 februarie 2001, societatea reclamantă a introdus proceduri administrative împotriva Regulamentului bancar și a Agenției de Supraveghere (Bancar Düzenleme ve Denetleme Kurumu – denumită în continuare „agenția” în fața Curții Administrative din Ankara, cerând anularea deciziei din 6 decembrie 2000 privind transferul Demirbank la Fond. Curtea Administrativă Ankara a constatat că nu era competentă și a transferat cazul la Curtea Administrativă Supremă. În argumentele sale dinainte de Curtea Supremă de Administrație, societatea reclamantă a susținut că drepturile sale de proprietate au fost încălcate. De asemenea, aceasta a formulat un motiv de neconstituționalitate în temeiul articolului 14 din Legea privind activitățile bancare. Societatea reclamantă a afirmat, de asemenea, că înainte de noiembrie 2000, Demirbank nu a avut niciodată probleme financiare majore. S-a subliniat că, în conformitate cu art. 14 alineatul (2) din Act, o bancă cu dificultăți financiare ar trebui să primească în primul rând un avertisment pentru consolidarea structurii sale financiare și să aibă timp pentru a lua măsuri specifice. Cu toate acestea, nu s-a dat niciun avertisment în cazul instantaneu. În al doilea rând, Consiliul nu a susținut că situația financiară a lui Demirbank este atât de slabă încât nu poate fi consolidată chiar dacă sunt luate măsuri specifice. În sfârșit, societatea reclamantă a declarat că, după transferul băncii către Fond, o adunare generală compusă din funcționarii Fondului a exonerat foștii administratori ai Demirbank, susținând că nu au fost vinovați din cauza incidentului care a condus la transferul băncii. După examinarea dosarului, la 3 iunie 2003, Curtea Administrativă Supremă a respins cauza. Acesta a susținut că preluarea băncii de către Fond a fost în conformitate cu art. 14 alineatul (3) din Legea privind activitățile bancare. Societatea reclamantă a depus un recurs. La 18 decembrie 2003, Camerele administrative comune ale Curții Supreme de Administrație au hotărât să anuleze decizia din 3 iunie 2003. În hotărârea sa, instanța a susținut că, înainte de a ordona transferul Demirbank la Fond, Consiliul ar fi trebuit să efectueze o evaluare obiectivă a situației financiare a băncii. De asemenea, instanța a concluzionat că Consiliul ar fi trebuit să fi ordonat în primul rând Demirbank să ia măsuri specifice în conformitate cu art. 14 alineatul (2) din Legea privind activitățile bancare înainte de aplicarea articolului 14 alineatul (3) din Lege. 10. La 29 aprilie 2004, a fost refuzată o cerere de rectificare depusă de agenție. 11. Cauza a fost transmisă Curții Supreme de Administrație, care și-a pronunțat decizia la 5 noiembrie 2004, prin care s-a susținut decizia Camerelor administrative comune ale Curții Supreme de Administrație. În decizia sa, Curtea Supremă de Administrație a declarat: „... Demirbank nu a avut probleme financiare grave până la criza economică din noiembrie 2000. Valoarea creditului riscant al băncii în Obligațiile Guvernamentale pentru creditul intern destinat asigurării datoriei Trezorului nu a fost prea ridicată în comparație cu creditul său total, calitatea activelor sale a fost ridicată datorită celor cinci bănci afiliate în străinătate și, în plus, majorii acționari nu au vizat resursele băncii. Deși Demirbank a fost în măsură să-și rezolve problema de lichiditate și a îndeplinit toate obligațiile față de clienții individuali și societății care utilizează propriile active, s-a decis că aceasta intră în domeniul de aplicare al articolului 14 din Legea privind activitățile bancare. Prin urmare, se înțelege că actul administrativ referitor la preluarea Demirbank de către Fondul de asigurare a depozitelor de economii, pe baza alineatele (b) și (d) din art. 14 din Legea privind activitățile bancare, fără a investiga orice alte opțiuni sau măsuri specifice pentru a permite Băncii să stabilească un echilibru de lichiditate, a fost ilegal. ... Având în vedere cele de mai sus, decizia Consiliului Bancar și de supraveghere din 6 decembrie 2000 de a ordona preluarea Demirbank de către Fond este anulată în unanimitate.” 12. Un nou recurs și o cerere de rectificare depusă de agenție au fost respinse la 14 aprilie 2005 și, respectiv, 15 decembrie 2005. Decizia finală a fost transmisă reprezentantului societății reclamante la 13 martie 2006. 13. Între timp, în timp ce procedurile împotriva agenției erau încă în așteptare, la 20 septembrie 2001, Fondul a încheiat un acord cu banca HSBC și a vândut Demirbank acesteia pentru 350.000.000 de dolari americani. 14. La 20 septembrie 2001, al doilea reclamant a introdus o procedură administrativă împotriva Fondului la Curtea Administrativă din Ankara, cerând anularea acordului de vânzare a Demirbank la HSBC. 15. Având în vedere că transferul Demirbank la Fond a fost considerat ilegal de către Camerele administrative comune ale Curții Supreme de Administrație, la 21 aprilie 2004, Curtea Administrativă Ankara a anulat acordul încheiat de către Fond și HSBC la 20 septembrie 2001. În decizia sa, Curtea Administrativă din Ankara a declarat: „... Se poate observa că, având în vedere structura de participare a Demirbank înainte de transfer, 72,55 % a fost deținută de Cıngıllı Holding A.Ș., că reclamantul care deține acțiuni în această societate a fost un acționar al băncii menționate, că toate acțiunile de Demirbank au fost preluate de Fondul de asigurare a depozitelor de economii în temeiul articolului 14 din Legea nr. 4389, întrucât afirmația care solicită anularea Regulamentului bancar și a hotărârii Consiliului de supraveghere din 6 decembrie 2000 privind această preluare a fost respinsă de o hotărâre din 3 iunie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Administrație și că această hotărâre a fost ulterior anulată de hotărârea din 18 decembrie 2003 a Camerelor administrative comune ale Curții Supreme de Administrație. În hotărârea sa, camerele mixte ale Curții Supreme de Administrație au considerat că preluarea Demirbank de către Fondul de asigurare a depozitelor de economii, bazat pe secțiunea 14 literele (b)-(d) din Legea privind activitățile bancare a fost ilegală și, prin urmare, a declarat actul nul și nul. S-a decis că decizia privind preluarea băncii a fost adoptată fără a investiga posibilele opțiuni pentru a permite băncii să stabilească un balanță de lichiditate și să ia măsurile de precauție relevante, având în vedere că ar fi fost posibil ca băncii să își continue activitățile bancare, deoarece nu avea probleme financiare grave până la criza financiară din noiembrie 2000, valoarea creditului riscant al băncii în obligațiile guvernamentale pentru acordarea de credite interne nu a fost prea ridicată față de creditul său total, calitatea activelor sale a fost ridicată față de cele cinci bănci afiliate bazate în străinătate, majoritatea acționarilor nu a avut drept obiectiv resursele băncii, băncii au fost incluse în domeniul de aplicare al secțiunea 14 din lege nr. 4389 pentru a-i permite soluționarea problemei de lichiditate și a îndeplinit toate obligațiile față de clienții individuali și corporativi folosind propriile active. Prin urmare, se înțelege că, în conformitate cu anularea deciziei privind preluarea Demirbank de către Fondul de asigurare a depozitelor de economii de către Camerele Mixte ale Curții Supreme de Administrație, vânzarea ulterioară a Demirbank la HSBC Bank a devenit, de asemenea, ilegală și decizia care face obiectul acestor proceduri este, prin urmare, ilegală. Acest act este, prin urmare, declarat nul și nul.” 16. Un recurs și o cerere de rectificare depusă de Fond au fost respinse la 3 iunie 2005 și, respectiv, la 24 februarie 2006. 17. La 11 mai 2006, al doilea reclamant a solicitat Agenției să respecte hotărârile Curții Supreme de Administrație și să le pună în aplicare. Având în vedere principiul integrării, ea a solicitat returnarea Demirbank la proprietarii săi anteriori. 18. La 10 iulie 2006, Agenția a informat cel de-al doilea reclamant că ar fi imposibil să se execute hotărârile, deoarece, după vânzarea la HSBC, Demirbank a fost eliminată din registrul comercial.