Comunicat la 24 august 2015 SECȚIUNEA a patra Cerere nr. 2477/14 Marta Izabela STERNO împotriva Poloniei introdusă la 16 decembrie 2013 EXPOSAT DE FAPTELE CENTRALĂ, M Marta Izabela Sterno, este un resortisant polonez cu reședința în Będzin. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: La o dată nespecificată, recurenta i-a încredințat domnului efectuarea lucrărilor de renovare a apartamentului său și i-a plătit un avans din remunerație. Prin scrisoarea din 30 ianuarie 2013, aceasta l-a somat să finalizeze lucrările într-un termen precis, sub pedeapsa anulării contractului lor și obligația de a-i rambursa plata avansului. În plus, Comisia a informat că, în așteptarea finalizării lucrărilor, instrumentele de lucru ale acesteia ar fi păstrate la domiciliul său, într-o cameră închisă și securizată, ca garanție pentru rambursarea contului în caz de anulare a contractului. La 19 februarie 2013, domnul s-ar fi dus la reclamantă și la lal a informat cu privire la refuzul său de a-i da în avans. În urma refuzului recurentei de a-i restitui instrumentele de lucru, dl Alerta poliția. Trei agenți s-au dus la domiciliul reclamantei și au percheziționat-o. La 22 februarie 2013, procurorul districtual Gliwice a aprobat oficial percheziția, care fusese efectuată în conformitate cu legea în vigoare. Recurenta a recurs, susținând că percheziția fără mandat nu putea avea loc decât în cazuri de urgență ; or, acest lucru nu a fost cazul în speță, având în vedere faptul că ea nu a negat că ea a fost în posesia obiectelor care aparțin domnului, și că, în plus, ea a admis chiar în scris în scrisoarea pe care i-a trimis-o. reclamanta a subliniat că, din motivele deciziei sale, procurorul nu a demonstrat că percheziția ar fi fost motivată de urgență. Prin urmare, condițiile legale în care această măsură putea fi aplicată nu au fost îndeplinite. La 17 iunie 2013, tribunalul de district a respins recursul recurentei, constatând că percheziția se justifica în raport cu art. 220 alin. (3) din Codul de procedură penală și, în plus, a fost efectuată în conformitate cu normele de procedură. Potrivit instanței, autoritățile se temeau ca reclamanta să ascundă obiectele care aparțin domnului, astfel încât recuperarea lor ulterioară să nu mai fie posibilă. La art. 50 din Constituție se stabilește principiul inviolabilității domiciliului. Excepțiile la acest principiu nu sunt admise decât în cazuri permise de lege și conform modalităților prevăzute de aceasta. În conformitate cu art. 219 din Codul de procedură penală (CPP), în cazul unor circumstanțe care permit să se suspecteze că obiectele relevante pentru anchetă sunt depozitate într-un anumit loc, se efectuează percheziția în scopul de a găsi și de a confisca obiectele în cauză. În temeiul articolului 220 alineatul (1) din CPP, percheziția este efectuată de un procuror sau de ofițerii de poliție cu privire la autorizarea prealabilă a unui procuror sau a unui judecător. În cazul unei urgențe și al unei decizii de acordare a unei autorizații prealabile din partea autorităților competente, art. 220 alineatul (3) din lege permite percheziția fără mandat sub rezerva aprobării ulterioare de către un procuror sau de către un judecător. GRIEF Invocând art. 8 din Convenție, recurenta se plânge că percheziția efectuată la domiciliul său a constituit o încălcare nejustificată a dreptului său de a-și respecta domiciliul. În speță, ingerința în dreptul recurentei de a-și respecta domiciliul, ca urmare a percheziției efectuate de autorități la domiciliul său și a sechestrării obiectelor care au fost depozitate acolo, a constituit aceasta o măsură compatibilă cu art. 8 din convenție, și anume necesară și proporțională cu scopul urmărit
Communiquée le 24 août 2015
Requête n
o
2477/14
Marta Izabela STERNO contre la Pologne
introduite le 16 December 2013
La requérante, M
me
Marta Izabela Sterno, est une ressortissante polonaise résidant à Będzin.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
À une date non précisée, la requérante confia à M. la réalisation des travaux de rénovation de son appartement et lui versa un acompte sur sa rémunération. Par une lettre du 30 janvier 2013, elle le somma de terminer les travaux dans un délai précis sous peine d’annulation de leur contrat et d’obligation de lui rembourser l’acompte. Elle l’informa en outre que, dans l’attente de l’achèvement des travaux, les outils de travail lui appartenant seraient conservés à son domicile, dans une pièce fermée et sécurisée, en tant que gage de remboursement de l’acompte en cas d’annulation du contrat.
Le 19 février 2013, M. se serait rendu chez la requérante et l’aurait informé de son refus de lui restituer l’acompte. Suite au refus de la requérante de lui restituer les outils de travail, M. alerta la police. Trois agents se rendirent au domicile de la requérante et procédèrent à sa perquisition. La perquisition aurait été effectuée sans mandat préalable du juge ou du procureur.
Le 22 février 2013, le procureur de district de Gliwice approuva formellement la perquisition, constatant qu’elle avait été effectuée conformément à la loi en vigueur.
La requérante fit recours, en alléguant que la perquisition sans mandat ne pouvait avoir lieu qu’en cas d’urgence
; or, tel n’était pas le cas en l’espèce, compte tenu du fait qu’elle n’avait pas nié qu’elle était en possession des objets appartenant à M., et qu’en outre, elle l’avait même admis par écrit dans la lettre qu’elle lui avait envoyée. La requérante fit observer que, dans les motifs de sa décision, le procureur n’avait pas démontré que la perquisition aurait été motivée par l’urgence. Dès lors, les conditions légales dans lesquelles cette mesure pouvait être appliquée n’avaient pas été réunies.
Le 17 juin 2013, le tribunal de district rejeta le recours de la requérante, constatant que la perquisition se justifiait au regard de l’article
220 § 3 du code de procédure pénale et qu’en outre, elle avait été opérée dans le respect des règles de procédure. Selon le tribunal, les autorités pouvaient craindre que la requérante dissimule les objets appartenant à M., de sorte que leur récupération ultérieure ne soit plus possible.
B.
Le droit interne pertinent
L’article 50 de la Constitution pose le principe d’inviolabilité du domicile. Les exceptions audit principe ne sont admises que dans des cas permis par la loi et selon les modalités prévues par elle.
Selon l’article 219 du code de la procédure pénale (CPP), en cas de circonstances permettant de soupçonner que les objets pertinents pour l’enquête soient entreposés à un endroit donné, il est procédé à sa perquisition dans le but de retrouver et de saisir les objets en question.
En vertu de l’article 220 § 1 du CPP, la perquisition est opérée par un procureur ou par les agents de police sur l’autorisation préalable d’un procureur ou d’un juge. En cas d’urgence et d’impossibilité d’obtenir une autorisation préalable des autorités compétentes, l’article 220 § 3 de la loi susvisée autorise la perquisition sans mandat sous réserve de son approbation ultérieure par un procureur ou par un juge.
GRIEF
Invoquant l’article 8 de la Convention, la requérante se plaint que la perquisition opérée à son domicile a constitué une atteinte injustifiée à son droit au respect de son domicile.
En l’espèce, l’ingérence dans le droit de la requérante au respect de son domicile, consécutive à la perquisition opérée par les autorités à son domicile et à la saisie des objets y ayant été entreposés, a-t-elle constitué une mesure compatible avec l’article 8 de la Convention, à savoir nécessaire et proportionnée au but poursuivi
?