BEDNAREK v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
BEDNAREK v. POLAND (CtEDO, 2015)
A doua secțiune DECIZIE nr. 57374/09 Henryk Kazimierz BEDNAREK împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 25 august 2015 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Paul Mahoney, Krzysztof Wojtyczek, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 22 octombrie 2009, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 28 aprilie 2015, care solicită Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: PROCEDUR, dl Henryk Kazimierz Bednarek, este un național polonez, care s-a născut în 1959 și trăiește în Wrocław. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Chrzanowska, a Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că a fost privat de dreptul de acces la instanță din cauza refuzului avocatului de asistență juridică care a avut loc cu trei zile înaintea termenului pentru depunerea unui recurs în casație. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, Guvernul a informat Curții prin scrisoarea din 28 aprilie 2015 că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să atace cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea faptului că reclamantul a fost refuzat accesul la instanța internă în determinarea dreptului său civil și obligațiile sale în sensul articolului 6 § 1 din Convenție, datorită refuzului avocatului pentru asistență juridică de a depune un recurs de casație, cu trei zile înainte de termenul de depunere a unui recurs de casație. Având în vedere dificultățile reclamantului pe care le-a suferit ca urmare a încălcării menționate mai sus a art. 6 § 1 din Convenție, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului 8 000 PLN (opt mii de zloti poloneze), care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului, pe care ei consideră că este rezonabil în situațiile prezente ale cazului. Suma de mai sus va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. în cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu împrumutul marginal al Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor implicite plus trei puncte procentuale.” Reclamantul a pus la îndoială declarația Guvernului care precizează că ar prefera să continue examinarea cazului. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernamentale în temeiul articolului 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Președintele