KĘPKO v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
KĘPKO v. POLAND (CtEDO, 2015)
CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 9539/12 Tadeusz KשPKO împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 13 octombrie 2015 în calitate de comitet compus din: Faris Vehabović, președinte, Krzysztof Wojtyczek, Yonko Grozev, judecători și Fatoș Aracı, grefier adjunct, având în vedere cererea depusă la 26 ianuarie 2012, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 27 aprilie 2015 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTE Reclamantul, dl Tadeusz Kępko, este un național polonez, care s-a născut în 1960 și trăiește în uniewo. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Justyna Chrzanowska, a Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că i s-a refuzat accesul efectiv la instanță în cadrul procedurilor administrative. Cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că i s-a refuzat accesul efectiv la o instanță, deoarece avocații de asistență juridică alocați la cazul său au refuzat să pregătească și să depună recurs de casă la Curtea Supremă de Administrație și, din moment ce răspunsurile avocaților au fost emise în afara termenului pentru a loga un recurs de casă. El se bazează pe art. 6 din convenție. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 2 iunie 2015, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul dorește prin prezenta exprimarea – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea faptului că dreptul de acces al reclamantului la o instanță garantată în temeiul art. 6 § 1 din Convenție a fost restricționat. Prin urmare, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de 8.000 PLN (opt). Mii de zloti polonezi) care consideră că sunt rezonabile în funcție de jurisprudența Curții (a se vedea i.a. Subicka c. Polonia (n. 2), nr. 29342/06, hotărârea din 14 septembrie 2010; Orzechowski c. Polonia, nr. 33362/07, hotărârea din 9 februarie 2010). Suma menționată mai sus, care să acopere orice pecuniar și neîntreprins prejudiciu material, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta , de la expirarea perioadei respective până la decontare , la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale .” Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Reafirmă, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 5 noiembrie 2015. Fatoș Aracı Faris Vehabović Președintele adjunct al grefierului