HOFMAN v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
HOFMAN v. POLAND (CtEDO, 2015)
CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 20081/10 Bogdan HofMAN împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (Quarta Secțiunea), care așezat la 22 septembrie 2015 în calitate de comitet compus din: Päivi Hirvelä, președinte, Krzysztof Wojtyczek, Yonko Grozev, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 12 aprilie 2010, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 17 aprilie 2015 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Bogdan Hofman, este un național polonez, care s-a născut în 1955 și trăiește în Ostrow Wielkopolski. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Justyna Chrzanowska, a Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la încălcarea dreptului de acces la instanță. El s-a plâns în legătură cu refuzul avocatului de a depune un recurs de casă, momentul acestui refuz și cadrul procedural de reglementare a accesului la Curtea Supremă prin intermediul asistenței judiciare în cadrul procedurilor civile. Reclamantul s-a plâns de refuzul avocatului de a depune un recurs de casație și s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 17 aprilie 2015, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul dorește să exprese prin declarație unilaterală recunoașterea faptului că, în acest caz, reclamantul a fost refuzat accesul la instanță în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile în sensul art. 6 § 1 din Convenție în legătură cu momentul refuzului avocatului de a depune un recurs în casație. În același timp, Guvernul declară că sunt pregătiți să plătească reclamantului suma de 8.000 PLN, pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții și a circumstanțelor particulare ale cazului menționat anterior. Suma menționată mai sus, care trebuie să acopere orice pecuniar și orice neîntregire prejudiciu material, precum și costuri și cheltuieli, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la rata egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. ...” Prin scrisoarea din 9 iunie 2015, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că suma propusă era insuficientă. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 15 octombrie 2015. Fatoș Aracı Päivi Hirvelä Președintele adjunct al grefierului