BEDNARZ v. POLAND

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 16406/10 de către Czesława BEDNARZ împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 2 noiembrie 2010 în calitate de comitet compus din: David Thór Björgvinsson, președinte, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 5 martie 2010, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 29 iulie 2010 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Czeslawa Bednarz, este un național polonez născut în 1951 și trăiește în Slupsk. Guvernul polonez („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Cererea se referă la procedurile civile instituite de reclamant, care a încercat să declare nulă și să anuleze o anumită rezoluție a anumitor cooperative de locuințe. La 29 septembrie 2008, Curtea Regională Elblag a respins reclamația ca fiind evident nefondată. La 6 mai 2009, Curtea de Apel din Gdansk a respins recursul. La 24 iunie 2009, reclamantul a primit asistența unui avocat de asistență juridică pentru a prezenta un recurs de cassare. Termenul de depunere a apelului de cassare a expirat la 22 august 2009. La 7 septembrie 2009, reclamantul a fost servit cu refuzul avocatului de asistență juridică de a produce și depune recursul de cassare. Legea și practica interne relevante sunt rezumate hotărârea din cauza Siałkowska c. Polonia , nr. 8932/05, 22 martie 2007. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lipsa de acces la Curtea Supremă. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, cu privire la rezultatul procedurii susținând că este nedrept. Accesul Dreptului la Curtea Supremă Reclamantul s-a plâns de lipsa de acces la Curtea Supremă și s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție. Prin scrisoarea din 29 iulie 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de 7.500 PLN pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de decontare plus trei puncte procentuale. Într-o scrisoare din 30 august 2010, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Rezultatele reclamantei se plâng în continuare că hotărârile instanțelor interne se referă nedrept la evaluarea probelor prezentate de instanțe și au invocat în continuare art. 6 § 1 din convenție. Curtea a examinat restul plângerilor, astfel cum a fost depusă de reclamant. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și, în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că reclamantul nu a justificat plângerile sale, rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația menționată anterior, în conformitate cu art. 37 litera (c) din Convenția; Rezultatul cererii este inadmisibil. Fatoș Aracı David Thór Björgvinsson Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 16406/10

by Czesława BEDNARZ

against Poland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 2

November 2010 as a Committee composed of:

David Thór Björgvinsson,

President,

Päivi Hirvelä,

Mihai Poalelungi,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 5 March 2010,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 29 July 2010 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Czeslawa Bednarz, is a Polish national who was born in 1951 and lives in Slupsk. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The application concerns civil proceedings instituted by the applicant. She sought to declare null and void a certain resolution of certain housing co-operative.

On 29 September 2008 the Elblag Regional Court dismissed the claim as manifestly ill-founded.

On 6 May 2009 the Gdansk Court of Appeal dismissed the appeal.

On 24 June 2009 the applicant was granted a legal-aid lawyer’s assistance in order to produce a cassation appeal.

The time-limit to lodge the cassation appeal expired on 22 August 2009.

On 7 September 2009 the applicant was served with the legal-aid lawyer’s refusal to produce and lodge the cassation appeal.

B.

Relevant domestic law and practice

The relevant domestic law and practice are summarized the judgement in the case

Siałkowska v. Poland

, no. 8932/05, 22 March 2007.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the lack of access to the Supreme Court.

The applicant complained also about the outcome of the proceedings alleging that it was unfair.

THE LAW

A.

Access to the Supreme Court

The applicant complained about the lack of access to the Supreme Court. She relied on Article 6 §

1 of the Convention.

By letter dated 29 July 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government are prepared to pay to the applicant the sum of

PLN 7,500

which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points. ”

In a letter of 30 August 2010 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low

.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37

§

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37

§

1

(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular

the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR

2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37

§

1

(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, it should be struck out of the list.

B.

Remaining complaints

The applicant further complained that the judgments of the domestic courts were unfair referring to the assessment of evidence made by the courts and further invoked Article 6 § 1 of the Convention.

The Court has examined the remainder of the complaints as submitted by the applicant. However, having regard to all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that the applicant has failed to substantiate her complaints. It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaint under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37

§

1

(c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Fatoș Aracı

David Thór Björgvinsson

Deputy Registrar

President