Comunicat la 25 august 2015 Secțiunea a doua Cerere nr. 45870/12 Bruno MINNEKER și Sylvie ENGRAND împotriva Belgiei, introdusă la 17 iulie 2012 EXPOSAT DE FAPT, reclamanții, dl Bruno Minneker și dl Sylvie Engranme, sunt resortisanți francezi născuți în 1969 și, respectiv, 1966 și reședința în Aix-Noulette. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul C. Omer, avocat în Betune. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Fiica reclamanților a decedat la 6 aprilie 2009, la vârsta de 18 ani, în urma unui accident de circulație care a avut loc la 4 aprilie 2009 și la care se afla la bordul vehiculului condus de V.B. Prin hotărârea din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului de Poliție din Bruges, V.B. a fost condamnat, în special pentru omucidere involuntară, la o pedeapsă cu închisoarea de șaisprezece luni, inclusiv opt luni cu suspendare de trei ani, precum și la o amendă de 1 650 EUR sau o închisoare subsidiară de trei luni. Tribunalul a declarat V.B., de asemenea, decăzut de dreptul de a conduce un vehicul motorizat timp de trei ani și condiționează recuperarea acestui drept de a conduce la reușita unei examinări teoretice și practice, precum și a unei anchete medicale și psihologice. [traducere furnizată de solicitanți] [V.B.] slalomea de mare viteză la înălțimea încrucișării (...), între un rând de vehicule care se aflau în picioare în fața luminilor roșii pe banda de circulație de dreapta (...) pe de o parte, și, pe de altă parte, între vehiculele aflate pe banda de circulație de la stânga și încetinind în fața acestei lumini roșii, apoi neglijând complet lămpile de semnalizare deja roșii de o anumită perioadă pentru a traversa încrucișarea la o viteză total necorespunzătoare și excesiv de ridicată, după care pârâtul a intrat în coliziune cu un [al doilea] vehicul, (...) care și-a urmat drumul sub acoperirea unui far verde (...). În pofida faptului că, în pofida unei bune semnalizări, în pofida vehiculelor oprite în fața semaforului roșu, și în pofida numeroaselor campanii mediatice care au dus la o conduită prudentă, acuzatul a avut totuși o conduită complet absurdă și inconștientă în acel moment.... Nu există nici o îndoială că inculpatul poartă o mare responsabilitate în acest tragic și tragic accident... Prin comportamentul și atitudinea sa pe șosea (în zigzagua de mare viteză între vehiculele oprite în fața unui semafor roșu, neglijând complet lumina roșie și limitându-se în orice moment în intersecție cu o viteză excesivă și complet necorespunzătoare pentru a provoca apoi un accident teribil), tânărul acuzat demonstrează că a lipsit complet de simțul răspunderii față de pasagerul său și față de ceilalți participanți la trafic, dar, în plus, nu știa în nici un caz legislația privind circulația rutieră și că a avut o experiență de conducere complet insuficientă pentru a-și conduce vehiculul în condiții de siguranță. De altfel, inculpatul nu și - a dat seama sau, în orice caz, nu a înțeles suficient de bine că prin acest comportament total inacceptabil el a luat viața unei fete de numai [18] ani și a distrus complet viața părinților și a rudelor sale. (...) Doar o pedeapsă severă, extrem de severă cu o interdicție de a conduce pe termen lung și cu încercări obligatorii (...) îi poate atrage atenția tânărului acuzat asupra responsabilității sale și îi poate face să înțeleagă că societatea nu mai tolerează un astfel de comportament și îl poate determina pe acuzat să respecte în mod corespunzător Codul rutier pentru a preveni repetarea unor astfel de evenimente dramatice. Prin scrisoarea din 6 martie 2015, guvernul belgian a solicitat informații suplimentare cu privire la executarea hotărârii Tribunalului de Poliție din Bruges menționat anterior în temeiul articolului 49 alineatul (a) din Regulamentul de procedură al Curții. Din informațiile transmise ca răspuns rezultă că V.B., cu sediul în Franța, a făcut, în urma condamnării sale, obiectul unei semnalări naționale în vederea executării pedepsei sale. Într-adevăr, pe baza unei circulare a procurorului general din Gand din 12 decembrie 2007 (a se vedea mai jos), Parchetul din Bruges nu emitea inițial niciun mandat european de arestare ( În ceea ce privește hotărârea Curții din Bruges, procurorul general din Douai a solicitat autorităților belgiene informații cu privire la modalitățile de executare a condamnării V.B. În cadrul schimburilor care au urmat acestui contact, procurorul general din Gand și procurorul general din Douai au consimțit că Parchetul din Bruges va stabili împotriva V.B. un MAE în scopul executării pedepsei pronunțate de Tribunalul de Poliție din Bruges și că autoritățile franceze, în cadrul procedurii de predare a V.B. Autoritățile belgiene ar aplica motivul refuzului de predare întemeiat pe faptul că V.B. este un resortisant francez cu reședința în Franța și ar executa în Franța pedeapsa privativă de libertate pronunțată în Belgia. Autoritățile belgiene și franceze au fost, de asemenea, de acord că a fost imposibil să se execute în Franța o interdicție de a conduce pronunțată în Belgia. Ca urmare a acestor schimburi, Parchetul Bruges a transmis la 11 octombrie 2011 Parchetului General din Douai un MAE în scopul executării pedepsei privative de libertate. Spre deosebire de așteptările ministerelor publice belgiene și franceze, camera de judecată a tribunalului din Douai, prin Hotărârea din 17 noiembrie 2011, a autorizat predarea V.B. autorităților belgiene, după ce au constatat că motivul refuzului menționat anterior stare facultativă și că: nici un document nu demonstra că autoritățile franceze competente au angajat să procedeze în Franța la executarea pedepsei pronunțate în Belgia. Având în vedere acest rezultat neașteptat și circulara menționată anterior a procurorului general al Gand, limitând utilizarea MEA la pedepse privative de libertate mai mari de doi ani (a se vedea mai jos), Parchetul Bruges, la cererea Parchetului General al Gand, s-a retras la 25 noiembrie 2011 din cererea sa de predare a V.B. pe baza MEA. La 28 noiembrie 2011, procurorul general din Douai a solicitat autorităților belgiene o copie a dosarului represiv pentru a putea continua urmărirea penală a V.B. în Franța pe baza articolului 54 din Convenția Schengen (a se vedea mai jos). La 27 decembrie 2011, Parchetul din Bruges a acceptat această cerere. V.B. a fost citat la 10 mai 2012 în fața Tribunalului Corecțional din Betune. În măsura în care V.B. a plătit în mod expres pentru aceasta de către Tribunalul de Poliție din Bruges, Tribunalul francez a trebuit să constate incompetența sa, și nicio urmărire nu mai putea fi efectuată în Franța împotriva V.B. Dreptul și practica internă relevantă art. 54 din Convenția de punere în aplicare a Hotărâreaui Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune prevede următoarele: O persoană care a fost judecată definitiv de către o parte contractantă nu poate fi acuzată, pentru aceleași fapte, de către o altă parte contractantă, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost supusă sau să fie în curs de executare sau să nu mai poată fi executată în conformitate cu legile părții contractante de condamnare. O circulară a procurorului general Gand din 12 decembrie 2007 prevede în părțile sale relevante următoarele: [traducere realizată de modul] Prin analogie cu normele aplicabile extrădării clasice și în scopul de a uniformiza procedura, criteriul de bază care trebuie aplicat pentru mandatul european de arestare și semnalarea internațională asociată acestuia este o pedeapsă rămasă minimă de doi ani (după deducerea pedepsei deja condamnate). Se poate face excepție de la acest principiu în circumstanțe excepționale, cum ar fi, de exemplu, - în caz de evaziune a unui deținut cu o pedeapsă mai mică care fusese condamnată pentru fapte deosebit de reprobabile - în cazul unor directive specifice pentru anumite fenomene infracționale prioritare - dacă Pedeapsa de închisoare care urmează să fie executată sub doi ani este însoțită de alte mandate europene de arestare privind aceeași persoană (de exemplu, emise de un alt Parchet pentru executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de doi ani sau emise de un judecător judiciar pentru urmărirea penală). GRIEF Reclamanții se plâng că hotărârea Tribunalului de Poliție din Bruges din 31 ianuarie 2011 prin care V.B. a fost condamnată pentru uciderea involuntară a fiicei lor nu a fost executată. Având în vedere obligația care decurge din art. 2 din Convenție de a institui o legislație care să descurajeze comiterea de încălcări ale dreptului la viață și care să se bazeze pe un mecanism de punere în aplicare efectiv, această obligație a fost îndeplinită prin intermediul unui mecanism de aplicare a legii penale conceput pentru a preveni, a reprima și sancționa încălcările acestei legislații ? În special, circulara procurorului general de la Gand din 12 decembrie 2007, care limitează utilizarea mandatului european de arestare numai la pedepsele care depășesc un anumit minimum, este compatibilă cu obligația menționată? Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață în cazul unei încălcări a vieții unei persoane, procedura desfășurată în speță de autoritățile interne a îndeplinit cerințele prevăzute la art. 2 din convenție ? În special, renunțarea la cererea de predare a V.B. de către autoritățile franceze, în scopul executării pedepsei în Belgia, este compatibilă cu aceste cerințe
Communiquée le 25 août 2015
Requête n
o
45870/12
Bruno MINNEKER et Sylvie ENGRAND
contre la Belgique
introduite le 17 juillet 2012
Les requérants, M. Bruno Minneker et M
me
Sylvie Engrand, sont des ressortissants français nés respectivement en 1969 et en 1966 et résidant à Aix-Noulette. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
La fille des requérants décéda le 6 avril 2009 à l’âge de dix-huit ans des suites d’un accident de la circulation survenu le 4 avril 2009 et lors duquel elle se trouvait à bord de la voiture conduite par V.B.
Par jugement du 31 janvier 2011 du tribunal de police de Bruges, V.B. fut condamné, notamment pour homicide involontaire, au pénal à une peine d’emprisonnement de seize mois, dont huit mois assortis d’un sursis d’une période de trois ans, ainsi qu’à une amende de 1
650 EUR ou un emprisonnement subsidiaire de trois mois.
Le tribunal déclara V.B. également déchu du droit de conduire un véhicule motorisé pendant une durée de trois ans et subordonna le recouvrement de ce droit de conduire à la réussite d’un examen théorique et pratique ainsi qu’à une enquête médicale et psychologique. Au civil, les requérants se virent allouer 1 EUR à titre provisionnel.
Le tribunal s’exprima notamment comme suit
:
[traduction fournie par les requérants]
«
[V.B.] slalomait à grande vitesse à hauteur du croisement (...), entre une rangée de véhicules qui se trouvaient à l’arrêt devant les feux rouges sur la bande de circulation de droite (...) d’une part, et d’autre part entre les véhicules se trouvant sur la bande de circulation de gauche et ralentissant devant ce feu rouge, pour ensuite négliger complètement les feux de signalisation déjà rouge depuis un certain temps pour traverser le croisement à une vitesse totalement inadaptée et exagérément élevée, suite à quoi le prévenu est entré en collision avec un [autre] véhicule, (...) qui poursuivait son chemin sous le couvert d’un feu vert (...).
»
(...)
Il apparait totalement incompréhensible pour le tribunal que, malgré la bonne signalisation, malgré les véhicules à l’arrêt devant le feu rouge, et également malgré les nombreuses campagnes médiatiques incitant à une conduite prudente, le prévenu ait eu malgré tout une
conduite totalement absurde et inconsciente à ce moment.
Il n’existe aucun doute sur le fait que le prévenu porte une responsabilité énorme dans cet accident tragique
et dramatique (...).
Par son comportement et son attitude sur la route (en zigzaguant à haute vitesse entre les véhicules à l’arrêt devant un feu rouge, en négligeant complètement le feu rouge et en s’engageant malgré tout dans le croisement à une vitesse excessive et totalement inadaptée pour ensuite causer un terrible accident), le jeune prévenu démontre qu’il a totalement manqué de sens de responsabilité à l’égard de son passager et des autres usagers de la route, mais en outre qu’il ne connait en aucun cas la législation sur la circulation routière et qu’il dispose d’une expérience de conduite totalement insuffisante pour conduire son véhicule de manière sûre.
Le prévenu ne se rend par ailleurs pas compte ou en tout cas pas suffisamment que par ce comportement totalement inacceptable il a pris la vie d’une fille d’à peine [dix-huit]
ans, et a complètement brisé la vie de ses parents et de ses proches.
(...)
Seule une peine sévère, extrêmement sévère avec une interdiction de conduire à long terme et des épreuves obligatoires (...) peut attirer l’attention du jeune prévenu sur sa responsabilité et lui faire rendre compte que la société ne tolère pas plus longtemps un tel comportement de conduite, et amener le prévenu à respecter à l’avenir de manière scrupuleuse le code de la route afin de prévenir une répétition de tels évènement dramatiques.
»
Par courrier du 6 mars 2015, des informations supplémentaires sur l’exécution du jugement du tribunal de police de Bruges susmentionné furent demandées au Gouvernement belge en application de l’article 49 §
3
a) du règlement de la Cour.
Il résulte des informations transmises en réponse que V.B., domicilié en France, fit, suite à sa condamnation, l’objet d’un signalement national en vue de l’exécution de sa peine. En effet, se basant sur une circulaire du procureur général de Gand du 12 décembre 2007 (voir ci-dessous), le parquet de Bruges n’avait initialement émis aucun mandat d’arrêt européen («
MAE
») étant donné que la peine prononcée n’excédait pas deux ans d’emprisonnement ferme.
Par courrier du 2 mai 2011, après avoir été contacté par les requérants, qui se plaignaient de la non-exécution du jugement du tribunal de police de Bruges, le procureur général de Douai demanda aux autorités belges des informations sur les modalités d’exécution de la condamnation de V.B.
Dans le cadre des échanges qui suivaient cette prise de contact, le procureur général de Gand et le procureur général de Douai convinrent que le parquet de Bruges établirait à l’encontre de V.B. un MAE aux fins d’exécution de la peine prononcée par le tribunal de police de Bruges, et que les autorités françaises, dans le cadre de la procédure de remise de V.B. aux autorités belges, appliqueraient le motif de refus de la remise tiré du fait que V.B. est un ressortissant français domicilié en France et exécuteraient en France la peine privative de liberté prononcée en Belgique. Les autorités belge et française étaient par ailleurs d’avis qu’il serait impossible d’exécuter en France l’interdiction de conduire prononcée en Belgique.
Suite à ces échanges, le parquet de Bruges transmit le 11 octobre 2011 au parquet général de Douai un MAE à des fins d’exécution de la peine privative de liberté.
Contrairement aux attentes des ministères publics belge et français, la chambre d’instruction de la cour d’appel de Douai, par arrêt du 17
novembre 2011, autorisa la remise de V.B. aux autorités belges après avoir constaté que le motif de refus susmentionné état facultatif et qu’aucun document ne démontrait que les autorités françaises compétentes s’engageaient à faire procéder en France à l’exécution de la peine prononcée en Belgique. Au vu de ce résultat inattendu et de la circulaire précitée du procureur général de Gand, limitant le recours au MAE à des peines privatives de liberté supérieures à deux ans (voir ci-dessous), le parquet de Bruges, sur demande du parquet général de Gand, se désista le 25 novembre 2011 de sa demande de remise de V.B. sur base du MAE.
En date du 28 novembre 2011, le procureur général de Douai demanda aux autorités belges une copie du dossier répressif afin de pouvoir poursuivre V.B. en France sur base de l’article 54 de la Convention de Schengen (voir ci-dessous). Le 27 décembre 2011, le parquet de Bruges fit droit à cette demande.
V.B. fut cité à comparaître le 10 mai 2012 devant le tribunal correctionnel de Béthune. Dans la mesure où V.B. avait cependant payé l’amende prononcée à son égard par le tribunal de police de Bruges, le tribunal français dut constater son incompétence, et aucune poursuite ne pouvait plus être exercée en France à l’encontre de V.B.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
La Convention d’application de l’Accord de Schengen du 14 juin 1985 relatif à la suppression graduelle des contrôles aux frontières communes dispose en son article 54 ce qui suit
:
«
Une personne qui a été définitivement jugée par une Partie contractante ne peut, pour les mêmes faits, être poursuivie par une autre Partie contractante, à condition que, en cas de condamnation, la sanction ait été subie ou soit actuellement en cours d’exécution ou ne puisse plus être exécutée selon les lois de la Partie contractante de condamnation.
»
Une circulaire du procureur général de Gand du 12 décembre 2007 prévoit en ses parties pertinentes ce qui suit:
[traduction réalisée par le Greffe]
«
Par analogie aux règles applicables à l’extradition classique, et afin d’uniformiser la procédure, le critère de base à appliquer pour le mandat d’arrêt européen et le signalement international y associé est une peine restante minimum de deux ans (après déduction de la peine déjà purgée).
Il peut être fait exception à ce principe dans des circonstances exceptionnelles, comme par exemple
:
- en cas d’évasion d’un détenu avec une peine restante inférieure qui avait été condamné pour des faits particulièrement répréhensibles
;
- en cas de directives spécifiques pour certains
phénomènes infractionnels prioritaires
;
- si la
peine de prison à exécuter inférieure à deux ans est accompagnée d’autres mandats d’arrêt européens concernant la même personne (p. ex. émis par un autre parquet pour l’exécution d’une peine de prison supérieure à deux ans ou émis par un juge d’instruction à des fins de poursuite).
»
GRIEF
Les requérants se plaignent que le jugement du tribunal de police de Bruges du 31 janvier 2011 condamnant V.B. pour l’homicide involontaire de leur fille n’a pas été exécuté.
1.
Eu égard à l’obligation déduite de l’article 2 de la Convention de mettre en place une législation dissuadant de commettre des atteintes au droit à la vie, et s’appuyant sur un mécanisme d’application effective, ladite obligation a-t-elle été remplie au moyen d’un mécanisme d’application de la loi pénale conçu pour prévenir, réprimer et sanctionner les violations de cette législation
? En particulier, la circulaire du procureur général de Gand du 12 décembre 2007, limitant le recours au mandat d’arrêt européen aux seules peines dépassant un certain minimum, est-elle compatible avec ladite obligation
?
2.
Eu égard à la protection procédurale du droit à la vie dans le cas d’une atteinte à la vie d’une personne, la procédure menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 2 de la Convention
? En particulier, la renonciation à la demande de remise de V.B. par les autorités françaises, aux fins de l’exécution de la peine en Belgique, est-elle compatible avec ces exigences
?