Comunicat la 30 aprilie 2019 SECȚIUNEA a patra Cerere nr. 18779/15 Karel BRUS împotriva Belgiei introdusă la 14 aprilie 2015 FOARTE DE LEFFARE Cererea se referă la un fost funcționar internațional care a fost arestat și plasat sub mandat de arestare la 15 octombrie 2003, fără asistență din partea unui avocat. La 18 decembrie 2003, reclamantul a făcut declarații autoincriminatoare fără prezența unui avocat. În pofida împrejurării că camera de acuzare a instanței judecătorești din Bruxelles a dispus retragerea acestora, procesul-verbal în cauză a rămas în dosarul represiv. Reclamantul a fost condamnat la 40 de luni de închisoare cu suspendare. Într-o hotărâre din 10 iunie 2014, instanța de apel din Bruxelles a refuzat să constate depășirea termenului rezonabil de depunere a cererii, în special din cauza complexității cauzei și a atitudinii reclamantului. În analiza sa a vinovăției reclamantului, aceasta se va rezuma la declarațiile în litigiu Curtea de Casație a respins recursul introdus de reclamant printr-o hotărâre din 15 octombrie 2014 în fața Curții, susținând că faptul că a fost privat de dreptul de a avea acces la un avocat în timpul custodiei sale și în special în timpul interviului în cursul căruia a făcut declarații auto Incriminatoare, a luat în considerare încălcarea dreptului său la un proces echitabil garantat prin art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (c) din Convenție. De asemenea, se plânge că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil, în special din cauza lungimii excesive a lățimii. Întrebări cu privire la pări Reclamantul a beneficiat de un proces echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenie În special, având în vedere principiile enunțate de Marea Cameră în cadrul procedurii de încetare a executării și de altă natură, Regatul Unit [GC] [n 50541/08 și alte 3 § 255-265, 13 septembrie 2016], astfel cum au fost clarificate și aplicate sistemului în vigoare în Belgia înainte de intrarea în vigoare a Legii belgiene Salduz în cauza Beuze c. Belgia [GC] (n 71409/10, § 151 194, 9 noiembrie 2018), se poate considera că procedura penală împotriva reclamantului a fost echitabilă în ansamblul său, în pofida lipsei unui avocat în cadrul audierilor și interogatoriilor desfășurate în timpul fazei preliminare a procesului, în special în ceea ce privește declarațiile pe care le-a făcut în cadrul procedurii de luare a deciziilor în scris din 18 decembrie 2003 (Salduz c. Turcia [GC], n 36391/02, § 55, CEDO 2008) Guvernul, căruia îi revine sarcina de a demonstra că reclamantul a beneficiat totuși de un proces penal echitabil (Buze), În acest scop, guvernul este invitat să ia în considerare, în măsura în care acestea sunt relevante, factorii neexhaustivi care decurg din jurisprudența Curții ( Ibrahim și alții, citată anterior, punctul 274 și Beuze, citată anterior, punctul 150). Se poate considera că dreptul reclamantului la audierea cauzei sale într-un termen rezonabil în sensul articolului 6 1 din convenție a fost respectat (a se vedea J.R. c. Belgia, nr. 56367/09, §§ 56-65, 24 ianuarie 2017 și a contrario G.S. c. Belgia (dec.), nr. 79267/16, § 30 și Losfeld c. Belgia (dec.), nr. 39304/11§ 24-25, 5 septembrie 2017)
Communiquée le 30 avril 2019
Requête n
o
18779/15
Karel BRUS
contre la Belgique
introduite le 14 avril 2015
La requête concerne
un ancien fonctionnaire international qui fut arrêté et placé sous mandat d’arrêt le 15 octobre 2003, sans assistance d’un avocat. A l’occasion de l’interrogatoire récapitulatif organisé le 18 décembre 2003, le requérant fit des déclarations auto-incriminantes sans la présence d’un avocat. Malgré la circonstance que la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Bruxelles en ait ordonné le retrait, le procès-verbal litigieux demeura au dossier répressif. Le requérant fut condamné à quarante mois d’emprisonnement avec sursis. Dans un arrêt du 10 juin 2014, la cour d’appel de Bruxelles refusa de constater le dépassement du délai raisonnable de l’instruction notamment en raison de la complexité de l’affaire et de l’attitude du requérant. Dans son analyse de la culpabilité du requérant, elle se référa aux déclarations litigieuses «
à titre surabondant
» tout en soulignant qu’elles ne pouvaient servir à fonder sa culpabilité. La Cour de cassation rejeta le pourvoi introduit par le requérant par un arrêt du 15
octobre 2014.
Devant la Cour, le requérant allègue que le fait d’avoir été privé du droit d’accès à un avocat pendant sa garde à vue et en particulier durant l’interrogatoire récapitulatif au cours duquel il fit des déclarations auto
‑
incriminantes, a emporté violation de son droit à un procès équitable garanti par l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention. Il se plaint également que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable, en particulier en raison de la longueur excessive de l’instruction.
1.
Le requérant a-t-il bénéficié d’un procès équitable au sens de l’article
6 § 1 de la Convention
?
En particulier, eu égard aux principes énoncés par la Grande Chambre dans l’arrêt
Ibrahim et autres c. Royaume-Uni
[GC] (n
os
50541/08 et 3
autres, §§ 255-265, 13 septembre 2016), tels qu’ils ont été clarifiés et appliqués au système en vigueur en Belgique avant l’entrée en vigueur de la loi belge
Salduz
dans l’arrêt
Beuze c. Belgique
[GC] (n
o
71409/10, §§
151
‑
194, 9
novembre 2018), peut-on considérer que la procédure pénale menée contre le requérant a été équitable dans son ensemble malgré l’absence d’un avocat lors des auditions et interrogatoires menés durant la phase préalable au procès, notamment eu égard aux déclarations qu’il a faites à l’occasion de l’interrogatoire récapitulatif du 18
décembre 2003 (
Salduz c. Turquie
[GC], n
o
?
Le Gouvernement, à qui incombe la charge de démontrer que le requérant a néanmoins bénéficié globalement d’un procès pénal équitable (
Beuze,
précité, § 165), est invité à indiquer si et comment les juridictions internes ont mesuré l’impact de ces lacunes procédurales sur l’équité globale du procès. À cette fin, le Gouvernement est invité à prendre en compte, dans la mesure où ils sont pertinents, les facteurs non exhaustifs qui découlent de la jurisprudence de la Cour (
Ibrahim et autres
, précité, §
274, et
Beuze
, précité, § 150).
2.
Peut-on considérer que le droit du requérant à ce que sa cause soit entendue dans un délai raisonnable au sens de l’article 6
§
1 de la Convention a été respecté (voir,
J.R. c. Belgique
, n
o
56367/09, §§
56-65, 24
janvier 2017, et
a contrario
,
G.S. c. Belgique
(déc.), n
o
79267/16, §§
29
‑
30, et
Losfeld c. Belgique
(déc.), n
o
39304/11 §§ 24-25, 5
septembre 2017)
?