MARCHENKO v. UKRAINE

RESPONDENT

UKR

HOTĂRÂRE

27.08.2015

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Communicated

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

MARCHENKO v. UKRAINE (CtEDO, 2015)

HUDOC · oficial

Comunicat la 27 august 2015 CIFTH SECȚIUNE Cerere nr. 42322/13 Mykola Stepanovych MARCHENKO împotriva Ucrainei depusă la 19 iunie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Mykola Stepanovych Marchenko, este un național ucrainean, care s-a născut în 1945 și trăiește în Kyiv. El este reprezentat în fața Curții de către dl O.S. Lytovchenko, avocat practicant în Kyiv. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. De la 5 martie 1998 până la o dată neespecificată înainte de 9 februarie 2009, reclamantul a fost directorul executiv al băncii comerciale K. Datorită dificultăților financiare întâlnite de banca la 9 februarie 2009 Banca Națională a Ucrainei a decis să pună banca K. sub administrație temporară de stat. Banca a rămas sub administrație de stat încă de atunci. Potrivit reclamantului, la 29 iunie 2010, Serviciul de Securitate al Ucrainei a inițiat proceduri penale în legătură cu desfășurarea deșeurilor pe o scară deosebit de mare angajată de conducerea băncii K. La 14 decembrie 2011 au fost inaunțate proceduri penale împotriva reclamantului cu suspiciune de supărare de supărare pe scară largă, comisă într-un grup organizat în calitate de CEO al băncii, și anume de sinfonare a fondurilor băncii prin împrumuturi nesigurate. În aceeași zi, reclamantul a fost arestat. Potrivit raportului de arestare, el a fost arestat pe baza suspiciunilor de supărare comise prin abuzul asupra poziției sale într-o conspirație cu alții. Raportul a indicat că scopul arestării a fost de a împiedica reclamantul să evadă ancheta sau să intervină în aceasta și de a continua activitățile sale criminale, precum și necesitatea de a asigura aplicarea deciziilor procedurale în acest caz. La 16 decembrie 2011, Curtea de District Shevchenkivskyy din Kyiv („Curtea de District”) a retras reclamantul în custodie, declarând că a fost acuzat de o infracțiune deosebit de gravă și că, în cazul în care, în libertate, ar putea abține sau interzice ancheta. Reclamantul a apelat susținând că instanța de primă instanță nu a luat în considerare în mod suficient caracteristicile personale ale reclamantului, se bazează în principal pe gravitatea taxelor și nu a ținut seama că reclamantul nu a lucrat la bancă timp de trei ani și, prin urmare, nu a putut interfera cu ancheta. El a susținut, de asemenea, că anchetatorii nu aveau dovezi directe despre vina reclamantului. La 26 decembrie 2011, Curtea de Apel din Kyiv („Curtea de Apel”) a susținut hotărârea din 1 decembrie 2011 declarând că hotărârea Curții de District de a pune reclamantul în custodie a fost corectă ținând seama de persoana reclamantului, de gravitatea infracțiunii pe care le-a fost suspectat și nu există motive pentru a alege o măsură preventivă neprivigioasă pentru reclamant. La 9 februarie 2011, Curtea de District a prelungit detenția reclamantului la patru luni, adică la 14 aprilie 2012. Prin raționare, instanța a afirmat că autoritatea investigativă are nevoie de timp pentru obținerea concluziilor de examinări de experți, necesară pentru a rezolva problema de a iniția proceduri penale în legătură cu tranzacțiile suplimentare de împrumut, de a prezenta reclamantului taxe finale, de a furniza reclamantului dosarul pentru studiu și de a efectua o serie de alte acțiuni de anchetă. Curtea a afirmat, de asemenea, că reclamantul ar putea abscinde sau interzice ancheta dacă ar fi eliberat. Reclamantul a apelat, susținând că, fiind pensionat, el nu mai avea legături cu foștii colegi de la bancă și, prin urmare, nu a putut interfera cu ancheta, nu a constituit nici o amenințare pentru societate, a fost căsătorit și a avut legături sociale puternice cu familia sa, a avut un fiu dependent care este minor, că soția sa are nevoie de intervenție chirurgicală și că starea de sănătate a reclamantului este incompatibilă cu detenția. El a susținut, de asemenea, că hotărârea Curții de District nu a respectat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, deoarece instanța nu a justificat existența riscurilor pe care le-a făcut-o. La 14 februarie 2012, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului. Curtea de Apel a declarat că, în contradicție cu argumentele reclamantei, Curtea de District a luat în considerare persoana reclamantului. Curtea de Apel nu a găsit niciun sprijin pentru argumentul reclamantului că starea sa de sănătate este incompatibilă cu detenția sa. Curtea de District a organizat o audiere și a auzit argumentele părților și a luat în considerare, în mod corect, necesitatea de a efectua acțiuni suplimentare de investigare, persoana sa, gravitatea infracțiunii pe care le-a fost acuzat, precum și absența motivelor de eliberare. La 12 aprilie 2012, Curtea de Apel a prelungit detenția reclamantului la șase luni. Prin raționare, instanța a remarcat că reclamantul a fost retras în custodie în mod legal și că autoritatea investigativă are nevoie de timp pentru a încheia ancheta. Curtea a continuat să afirme că, în luarea acestei decizii, a luat în considerare persoana reclamantului, gravitatea acuzațiilor, lipsa motivelor de eliberare, că există totuși riscul ca reclamantul să poată interfera cu ancheta, abscond, să își continue activitățile penale sau să nu se conformeze deciziilor autorității de investigare. La 11 iunie 2012, Curtea de Apel a prelungit detenția reclamantului la nouă luni, declarând că hotărârea de a respinge reclamantul în custodie era corectă, că a fost acuzat de o infracțiune gravă, că autoritatea investigativă are nevoie de timp pentru a desfășura un număr substanțial de acțiuni de investigare și că riscurile pe care reclamantul le poate abscinde sau să le interfereze în anchetă au continuat să persiste. La 3 septembrie 2012, Curtea Civilă și Penală Specializată Superioră a prelungit detenția reclamantului la unsprezece luni, adică până la 14 noiembrie 2012. Curtea a declarat că reclamantul a fost acuzat de o infracțiune gravă, autoritatea investigativă are nevoie de mai mult timp pentru a încheia ancheta și a prezenta acuzații finale, având în vedere că acest caz a fost complex, a avut în vedere numeroase episoade de activități ilegale și a fugit la 160 de volumuri, și nu au existat motive pentru a ordona eliberarea reclamantului. Curtea a continuat să noteze că prelungirea va îndeplini cerințele de „tempă rațională” ale articolelor 5 și 6 din Convenție. La 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel a prelungit deținerea reclamantului la treisprezece luni. Curtea a declarat că unul dintre co-apărătorii mai studiază dosarul. În plus, Comisia a remarcat că, hotărând să prelungească detenția reclamantului, a luat în considerare circumstanțele cazului, persoana reclamantului, vârsta, situația familiei și starea sănătății sale, gravitatea infracțiunilor de care a fost acuzat, că nu există motive pentru eliberarea reclamantului. Curtea a declarat că este necesară detenția continuată a reclamantului pentru a-l împiedica să se absoarcă și să asigure respectarea deciziilor procedurale luate în acest caz. De asemenea, a declarat că autoritatea investigativă are nevoie de timp pentru a furniza reclamantului, care a avut un număr de 198 de volume, reclamantului, alți acuzați și avocații acestora pentru studiu. În opinia instanței, prelungirea ar respecta cerințele privind „templa rațională” ale articolelor 5 și 6 din Convenție. La 14 ianuarie 2013, Curtea de district Pecherskyy din Kyiv a ordonat eliberarea reclamantului din custodie și l-a înlocuit cu arestarea domiciliară. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 §§ 1 și 3 din Convenție că nu există motive suficiente pentru arestarea și detenția sa pentru perioada de treisprezece luni, iar instanța internă nu și-a acordat cererile de eliberare. A fost compatibilă arestarea și detenția reclamantului de la 14 decembrie 2011 la 14 ianuarie 2013 cu cerințele articolului 5 §§ 1 și 3 din Convenție (a se vedea Grinenko c. Ucraina , nr. 33627/06, §§ 83 și 84, 15 noiembrie 2012, și Taran c. Ucraina , nr. 31898/06, §§ 70-72, 17 octombrie 2013)? 2. Reclamantul are dreptul efectiv și executor de a beneficia de compensații pentru detenția sa în presupusă contravenție la art. 5 § 1 și 3, conform art. 5 § 5 din Convenție?

Communicated on 27 August 2015

FIFTH SECTION

Application no. 42322/13

Mykola Stepanovych MARCHENKO

against Ukraine

lodged on 19 June 2013

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Mykola Stepanovych Marchenko, is a Ukrainian national, who was born in 1945 and lives in Kyiv. He is represented before the Court by Mr O.S. Lytovchenko, a lawyer practising in Kyiv.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

From 5 March 1998 until an unspecified date prior to 9 February 2009 the applicant was the chief executive officer of commercial bank K.

Due to financial difficulties encountered by the bank on 9 February 2009 the National Bank of Ukraine decided to put bank K. under temporary State administration. The bank has remained under State administration ever since.

According to the applicant, on 29 June 2010 the Security Service of Ukraine initiated criminal proceedings in connection with embezzlement on a particularly large scale committed by the management of K. bank.

On 14 December 2011 criminal proceedings were instituted against the applicant on suspicion of large-scale embezzlement committed in an organised group in his capacity as the bank’s CEO, namely siphoning off the bank’s funds through unsecured loans.

On the same day the applicant was arrested. According to the arrest report he was arrested on suspicion of embezzlement committed through abuse of his position in a conspiracy with others. The report indicated that the purpose of arrest was to prevent the applicant from evading the investigation or interfering with it and from continuing his criminal activities as well as the need to ensure enforcement of procedural decisions in the case.

On 16 December 2011 the Shevchenkivskyy District Court of Kyiv (“the District Court”) remanded the applicant in custody, stating that he was accused of a particularly serious offence and that if at liberty he might abscond or interfere with the investigation.

The applicant appealed arguing that the first-instance court did not sufficiently take into account the applicant’s personal characteristics, relied primarily on the gravity of the charges, and did not take into account that the applicant had not worked at the bank for three years and therefore could not interfere with the investigation. He also argued that the investigators did not have direct evidence of the applicant’s guilt.

On 26 December 2011 the Kyiv City Court of Appeal (“the Court of Appeal”) upheld the ruling of 1 December 2011 stating that the decision of the District Court to place the applicant in custody was correct taking into account the applicant’s person, the gravity of the offence of which he was suspected and there were no grounds for choosing a non-custodial preventive measure for the applicant.

On 9 February 2011 the District Court extended the applicant’s detention to four months, that is to 14 April 2012. By way of reasoning the court stated that the investigative authority needed time to obtain conclusions of expert examinations, needed to resolve the question of whether to initiate criminal proceedings in connection with additional loan transactions, present final charges to the applicant, provide the case-file to the applicant for study, and conduct a number of other investigative actions. The court also stated that the applicant could abscond or interfere with the investigation if released.

The applicant appealed, arguing that, being retired, he had no more connections with the former colleagues at the bank and therefore could not interfere with the investigation, posed no threat to the society, was married and had strong social links with his family, had a dependent son who was a minor, that his wife needed surgery and that the applicant’s state of health was incompatible with detention. He further argued that the District Court’s ruling failed to comply with the case-law of the European Court of Human Rights because the court failed to justify the existence of the risks the court referred to.

On 14 February 2012 the Court of Appeal rejected the applicant’s appeal. The Court of Appeal stated that contrary to the arguments of the applicant the District Court did take into account the applicant’s person. The Court of Appeal found no support for the applicant’s argument that his state of health was incompatible with his detention. It went on to note that the District Court had held a hearing and heard the parties’ arguments and rightly took into account the need to conduct additional investigative actions, his person, the gravity of the offence with which he had been charged as well as the absence of grounds for release.

On 12 April 2012 the Court of Appeal extended the applicant’s detention to six months. By way of reasoning the court noted that the applicant had been remanded in custody lawfully and that the investigative authority needed time to complete the investigation. The court went on to state that in taking this decision it took into account the applicant’s person, the gravity of the charges, the lack of grounds for release, that there continued to exist the risk that the applicant may interfere with the investigation, abscond, continue his criminal activities or fail to comply with decisions of the investigative authority.

On 11 June 2012 the Court of Appeal extended the applicant’s detention to nine months, stating that the decision to remand the applicant in custody had been correct, that he was charged with a serious offence, the investigative authority needed time to conduct a substantial number of investigative actions, and that the risks that the applicant may abscond or interfere with the investigation continued to persist.

On 3 September 2012 the Higher Specialised Civil and Criminal Court extended the applicant’s detention to eleven months, that is to 14 November 2012. The court stated that the applicant was charged with a serious offence, the investigative authority needed more time to complete the investigation and present final charges, considering that the case was complex, concerned numerous episodes of illegal activities, and ran to 160 volumes, and there were no grounds to order the applicant’s release. The court went on to note that the extension would comply with the “reasonable time” requirements of Articles 5 and 6 of the Convention.

On 13 November 2012 the Court of Appeal extended the applicant’s detention to thirteen months. The court stated that one of the co-defendants was still studying the case file. Moreover, it noted that in deciding to extend the applicant’s detention it took into account the circumstances of the case, the applicant’s person, his age, family situation and state of his health, the gravity of the offences he was charged with, that there were no grounds for releasing the applicant. The court stated that the applicant’s continued detention was needed in order to prevent him from absconding and to ensure compliance with procedural decisions taken in the case. It further stated that the investigative authority needed time to provide the case file, which ran to 198 volumes, to the applicant, other defendants and their lawyers for study. In the court’s opinion, the extension would comply with the “reasonable time” requirements of Articles 5 and 6 of the Convention.

On 14 January 2013 the Pecherskyy District Court of Kyiv ordered the applicant’s release from custody and replaced it with house arrest.

COMPLAINTS

The applicant complains under Article 5

§§ 1 and 3 of the Convention that there were no sufficient grounds for his arrest and detention for the period of thirteen months and the domestic courts did not grant his requests for release. The applicant also complains under Article 5 § 5 of the Convention that he could not claim compensation in respect of his lengthy unjustified detention.