SABER c. ESPAGNE and 1 other application

Comunicat la 31 august 2015 SECȚIUNEA 3 Solicitări nr. 76550/13 și 45938/14 Aziz SABER împotriva Spaniei și Hamza BOUGHASSAL împotriva Spaniei introduse la 29 noiembrie 2013 și, respectiv, la 6 octombrie 2014 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul primei cereri, Aziz Saber, este un resortisant marocan născut în 1985. Reclamantul celei de a doua cereri, domnul Aziz Saber. Hamza Boughassal, este un resortisant spaniol născut în 1987. Ei locuiesc în Girone. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Salellas Vilar, avocat la Girone. Circumstanțele din jurul speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin hotărârile pronunțate la 9 iunie 2010 de către judecătorul penal n La 11 noiembrie 2011 și 1 noiembrie 2011 și la o dată care nu a fost precizată de instanța penală nr. 1 din Tarragone, reclamanții au fost condamnați la închisoare pentru trafic de droguri timp de un an și, respectiv, trei ani. august 2011, subdelegările guvernului central din Girone și Barcelona au declarat expulzarea administrativă a reclamanților în temeiul articolului 57 alineatul (2) din Legea organică nr. 4/2000 din 22 decembrie 2000 privind drepturile și libertățile străinilor în Spania și integrarea lor socială (denumită în continuare "legea privind drepturile străinilor"), însoțită de o interdicție a teritoriului de patru ani în primul caz și de zece ani în al doilea caz. 1 de Girone a respins recursul primului reclamant și a confirmat ordinul de expulzare. El se rezuma la condamnarea sa la penalitate și la lipsa unor legături familiale sau sociale suficiente în Spania. printr-o hotărâre din 9 iulie 2012, judecătorul de judecată administrativ n 3 de Girone a fost parțial în favoarea celui de-al doilea reclamant și a redus interdicția teritoriului la o perioadă de trei ani. Cu toate acestea, el a confirmat ordinul de expulzare. Considerând că hotărârile are quo nu au luat în considerare circumstanțele lor personale a căror fapt că sunt titulari ai unui permis de ședere permanent în Spania și pe care familiile lor îl aveau în acest stat, unde fuseseră școlarizați, ceea ce ar face aplicabilă art. 57 alineatul (5) din Legea privind drepturile străinilor, reclamanții au făcut apel. Prin două hotărâri din 30 octombrie 2012 și, respectiv, 23 mai 2013, Tribunalul Superior de Justiție din Catalonia a confirmat hotărârile atacate și a reafirmat că ordinele de expulzare luate împotriva reclamanților nu constituiau o sancțiune, ci o măsură prevăzută în cadrul politicii privind migrația, motiv pentru care art. 57 alineatul (5) din Legea privind drepturile străinilor nu era aplicabil în speță. O opinie parțial dizidentă a fost anexată la hotărâri. Invocând articolele 18 (dreptul la viața de familie) 24 (dreptul la un proces echitabil) și 25 (principiile legalității și ne bis in idem) din Constituție, reclamanții au formulat două acțiuni d în fața Tribunalului Constituțional. Prin două decizii din 30 mai 2013, notificată la 5 iunie 2013 și, respectiv, 5 martie 2014, notificată la 7 martie 2014, Curtea Supremă a declarat acțiunile inadmisibile. ianuarie 2000, privind drepturile și libertățile străinilor în Spania și integrarea lor socială se citește după cum urmează Art. 57 2. (...) constituie un motiv de expulzare (...) condamnarea în străinătate, în Spania sau în afara Spaniei, pentru conduită intenționată constitutivă în țara noastră a unei infracțiuni a unei pedepse privative de libertate mai mare de un an, cu excepția cazului în care cazierul judiciar ar fi fost șters. (...) (5) Pedeapsa pentru expulzare nu va fi aplicată... străinilor care se află în următoarele cazuri (...) Locuitorii pe termen lung. Înainte de a adopta decizia de a expulza un rezident pe termen lung, va trebui să se ia în considerare timpul de reședință în Spania și legăturile create, vârsta sa, consecințele pentru mai puțini membri ai familiei sale și legăturile pe care le întreține cu țara de destinație. (...) GRIFS Invocând art. 8 din Convenție, precum și Directiva 2003/109/CE privind statutul resortisanților țărilor terțe rezidenți pe termen lung, reclamanții se plâng că expulzarea lor în Maroc le aduce atingere dreptului la viață privată și de familie, în măsura în care instanțele interne au omis să pună în balanță interesele în joc, și anume dreptul la viață privată și familială și respectarea ordinii publice. ÎNTREBARE ÎN MATERIE DE LIMITAREA ÎN CONSIDERARE de către instanțele interne a intereselor în cauză, și anume dreptul la viața privată și de familie al reclamanților și respectarea ordinii publice, a încălcat drepturile reclamanților la respectarea vieții lor private și de familie în sensul articolului 8 alineatul (1) din convenție

Communiquée le 31 août 2015

TROISIÈME SECTION

Requêtes n

os

76550/13 et 45938/14

Aziz SABER contre l’Espagne

et Hamza BOUGHASSAL contre l’Espagne

introduites respectivement

le 29 novembre 2013 et le 6 octobre 2014

EXPOSÉ DES FAITS

1.

Le requérant de la première requête, M. Aziz Saber, est un ressortissant marocain né en 1985. Le requérant de la deuxième requête, M.

Hamza Boughassal, est un ressortissant espagnol né en 1987. Ils résident à Girone. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

B.

Salellas

i

Vilar, avocat à Girone.

A.

Les circonstances de l’espèce

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

3.

Par des jugements rendus le 9 juin 2010 par le juge pénal n

o

1 de Girone et à une date non précisée par le juge pénal n

o

1 de Tarragone, les requérants ont été condamnés à des peines d’un an et de trois ans de prison, respectivement, pour trafic de stupéfiants.

4.

La Direction générale de la police et de la Garde civile entama par la suite des procédures d’expulsion à l’encontre des requérants en vertu des procédures pénales en cause.

5.

Le 11 novembre 2011 et 1

er

aout 2011, les sous-délégations du gouvernement central à Girone et à Barcelone décrétèrent l’expulsion administrative des requérants en vertu de l’article 57 § 2 de la loi organique n

o

4/2000 du 22 décembre 2000 portant sur les droits et libertés des étrangers en Espagne, et leur intégration sociale (ci-après, loi portant sur les droits des étrangers), assortie d’une interdiction du territoire de quatre ans dans le premier cas et de dix ans dans le second.

6.

Les requérants s’opposèrent à l’expulsion. Par un jugement du 22

juin 2011, le juge du contentieux-administratif n

o

1 de Girone rejeta le recours du premier requérant et confirma l’ordre d’expulsion. Il se référa à sa condamnation au pénal et à l’absence de liens familiaux ou sociaux suffisants en Espagne. Par un jugement du 9 juillet 2012, le juge du contentieux

‑

administratif n

o

3 de Girone fit partiellement droit au second requérant et réduisit l’interdiction du territoire à une période de trois ans. Il confirma toutefois l’ordre d’expulsion.

7.

Estimant que les jugements

a quo

n’avaient pas pris en considération leurs circonstances personnelles dont le fait qu’ils étaient titulaires d’un titre de séjour permanent en Espagne et que leurs familles résidaient dans cet État, où ils avaient été scolarisés, ce qui rendrait applicable l’article 57 § 5 de la loi sur les droits des étrangers, les requérants firent appel.

8.

Par deux arrêts du 30 octobre 2012 et 23 mai 2013, respectivement, le Tribunal supérieur de Justice de Catalogne confirma les décisions attaquées, et réitéra que les ordres d’expulsion pris à l’encontre des requérants ne constituaient pas une sanction, mais une mesure prévue dans le cadre de la politique migratoire, raison pour laquelle l’article 57 § 5 de la loi portant sur les droits des étrangers n’était pas applicable en l’espèce. Une opinion partiellement dissidente était jointe aux arrêts.

9.

Invoquant les articles 18 (droit à la vie familiale) 24 (droit à un procès équitable) et 25 (principes de légalité et

ne bis in idem

) de la Constitution, les requérants formèrent deux recours d’

amparo

devant le Tribunal constitutionnel. Par deux décisions du 30 mai 2013, notifiée le 5 juin 2013, et du 5 mars 2014, notifiée le 7 mars 2014, respectivement, la haute juridiction déclara les recours irrecevables.

B.

Le droit interne pertinent

10.

La disposition pertinente de la Loi organique n

o

4/2000 du 11

janvier 2000, portant sur les droits et libertés des étrangers en Espagne et leur intégration sociale se lit comme suit

:

Article 57

« (...)

(...)

:

(...)

b.

Les résidents de longue durée. Avant d’adopter la décision d’expulser un résident de longue durée, il faudra prendre en considération le temps de résidence en Espagne et les liens crées, son âge, les conséquences pour l’intéressé et les membres de sa famille et les liens qu’il entretien avec le pays de destination.

(...)

».

GRIEFS

Invoquant l’article 8 de la Convention ainsi que la Directive

2003/109/CE relative au statut des ressortissants de pays tiers résidents de longue durée, les requérants se plaignent que leur expulsion vers le Maroc porte atteinte à leur droit à la vie privée et familiale dans la mesure où les juridictions internes ont omis de mettre en balance les intérêts en jeu, à savoir le droit à la vie privée et familiale et le respect de l’ordre public.

QUESTION AUX PARTIES

L’absence alléguée de mise en balance par les juridictions internes des intérêts en jeu, à savoir le droit à la vie privée et familiale des requérants et le respect de l’ordre public, a-t-elle porté atteinte aux droits des requérants au respect de leur vie privée et familiale au sens de l’article 8 § 1 de la Convention

?