SULEIMANOVA v. LATVIA

CUARTA DECIZIE A SECȚIEI 81713/12 Svetlana SULEMANANOVA împotriva Letoniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 1 septembrie 2015 în calitate de comitet compus din: Nona Tsotsoria, președinte, Paul Mahoney, Faris Vehabović, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 14 decembrie 2012, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 10 iulie 2014 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dna Svetlana Suleimanova, este un național leton, care s-a născut în 1969 și trăiește în Riga. Guvernul leton („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna K. Līce. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii sale civile. Cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii civile. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 10 iulie 2014, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării problemei planteate de cerere. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Republicii Letoniei (denumit în continuare – Guvernul) reprezentat de agentul său Kristīne Līce recunoaște că judecata privind cazul civil Svetlana Suleimanova (denumită în continuare – reclamantul) privind recuperarea întreținerii copiilor din 22 august 2005 până la 21 iunie 2012 în trei instanțe judiciare a fost excesiv de lungă în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare – Convenția). Având în vedere acest lucru, Guvernul se angajează să adopte toate măsurile necesare pentru a evita încălcări similare în viitor și să declare că oferă reclamantului să plătească compensația în valoare de EUR 350, această sumă fiind suma globală și acoperă orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice costuri și cheltuieli suportate, fără impozite care pot fi aplicabile, în vederea încheierii procedurii pe care se solicită Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare – Curtea) în cazul Suleimanova Letonia (denumită în continuare „depunerea nr. 81713/12”. Guvernul se angajează să plătească compensația menționată mai sus în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii/ hotărârii de către Curte în temeiul articolului 37 din Convenție. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe sumă, astfel cum este stabilit în hotărârea/juri de către Curte. Suma de mai sus se transferă la contul bancar indicat de solicitant. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Reclamantul a fost invitat să-și prezinte observațiile până la 13 august 2014; totuși, ea nu a răspuns. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii.” Reafirmă, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Letoniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la un proces echitabil într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Veiss c. Letonia , nr. 15152/12 , §§ 77-78, 28 ianuarie 2014; Li usted v. Letonia , nr. 17/02, § 68, 28 iunie 2011; Jurijs Dmitrijevs c. Letonia , nr. 37467/04, § 83, 2 octombrie 2012; Humen v. Polonia [GC], nr. 26614/95, § 60, 15 octombrie 1999). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare (a se vedea, de exemplu, Veiss v. Letonia (citată mai sus); Yuryeva și Yuryev v. Ucraina , nr. 3431/03, 31 iulie 2012; Kiisa v. Estonia [Comitet], nr. 16587/10 și 34304/11, 13 martie 2014; și Tóth c. Ungaria [Comitet], nr. 14099/12, 26 mai 2015) – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Curtea consideră că această sumă ar trebui plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 24 septembrie 2015. Fatoș Aracı Nona Tsotsoria Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 81713/12

Svetlana SULEIMANOVA

against Latvia

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 1

September 2015 as a Committee composed of:

Nona Tsotsoria,

President,

Paul Mahoney,

Faris Vehabović,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 14 December 2012,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 10 July 2014 requesting the Court to strike the application out of the list of cases,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Ms Svetlana Suleimanova, is a Latvian national, who was born in 1969 and lives in Riga.

The Latvian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms K. Līce.

The applicant complained under Article 6 of the Convention about the length of her civil proceedings.

The application had been communicated to the Government

.

THE LAW

The applicant complained about the length of the civil proceedings. She relied on Article 6 of the Convention.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 10 July 2014 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. The declaration provided as follows:

“The Government of the Republic of Latvia (hereinafter – the Government) represented by its Agent

Kristīne Līce

admits that the adjudication of the civil case of

Svetlana Suleimanova

(hereinafter – the applicant) concerning the recovery of the maintenance for the children from 22 August 2005 to 21 June 2012 in three court instances was excessively long within the meaning of Article 6, paragraph 1, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter – the Convention). Being aware of that, the Government undertakes to adopt all necessary measures in order to avoid similar infringements in future, and declare that it offers to pay to the applicant the compensation in the amount of EUR

1

350, this amount being the global sum and covering any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred, free of any taxes that may be applicable, with a view to terminate the proceedings pending before the European Court of Human Rights (hereinafter – the Court) in the case

Suleimanova

v.

Latvia

(application no.81713/12).

The Government undertakes to pay the above-mentioned compensation within three months from the date of delivery of the decision/ judgment by the Court pursuant to Article 37 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertakes to pay simple interest on the amount, as established in the decision/judgment by the Court. The above sum shall be transferred to the bank account indicated by the applicant.

This payment will constitute the final resolution of the case. ”

The applicant was invited to submit her comments by 13 August 2014; however, she did not respond.

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.”

It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court has examined the declaration carefully in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

[GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03, 18

September

2007).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Latvia, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a fair trial within a reasonable time (see, for example,

Veiss v.

Latvia

, no.

15152/12, §§ 77-78, 28

January 2014;

Liģeres v. Latvia

, no.

17/02, §

68, 28

June 2011;

Jurijs Dmitrijevs v. Latvia

, no.

37467/04, §

83, 2

October 2012;

Humen v. Poland

[GC], no. 26614/95, § 60, 15

October 1999).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases (see, for example,

Veiss v. Latvia

(cited above);

Yuryeva and Yuryev v. Ukraine

, no.

3431/03, 31 July 2012;

Kiisa v. Estonia

[Committee], nos.

16587/10 and 34304/11, 13 March 2014; and

Tóth

v. Hungary

[Committee], no.

14099/12, 26 May 2015) – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

The Court considers that this amount should be paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 24 September 2015.

Fatoș Aracı

Nona Tsotsoria

Deputy Registrar

President