DAŅILOVS v. LATVIA

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 38449/05 Anatolijs DAÑOILVS împotriva Letoniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 1 septembrie 2015 în calitate de comitet compus din: Nona Tsotsoria, președinte, Paul Mahoney, Faris Vehabović, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 12 octombrie 2005, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 6 martie 2015, care solicită Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Anatolijs Daδilovs, este un național leton, născut în 1971 și trăiește în Stockholm. Guvernul Letonian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna K. Līce. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 3 din Convenție cu privire la durata deținerii anterioare. Cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata excesivă a detenției anterioare. El se bazează pe art. 5 3 din Convenția. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 6 martie 2015, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Republicii Letoniei (denumit în continuare – Guvernul) reprezentat de agentul său Kristīne Līce recunoaște că lungimea deținerii rezidențiale în ceea ce privește Anatolijs Daδilovs (denumit în continuare – reclamantul) care a fost aplicată în cursul procedurii penale nr. 11111016064, 111800037407 și 11180098207 nu a îndeplinit standardele prevăzute la art. 5 alineatul (3) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale (denumit în continuare – Convenția). Având în vedere acest lucru, Guvernul se angajează să adopte toate măsurile necesare pentru a evita încălcări similare în viitor. Guvernul declară prin prezenta că propune să plătească reclamantului compensația în valoare de 2.800 EUR, această sumă fiind suma globală și acoperind orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice costuri și cheltuieli suportate, fără impozite care ar putea fi aplicabile, în vederea încheierii procedurilor pe care le așteaptă Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare – Curtea) în cazul Guvernul se angajează să plătească compensația de mai sus în termen de trei luni de la data notificării hotărârii/amendamentului de către Curte în temeiul articolului 37 din Convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe sumă, astfel cum este stabilit în decizia/judecarea Curții. Suma de mai sus se transferă la contul bancar indicat de solicitant. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei.” Prin scrisoarea din 6 aprilie 2015, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Reafirmă, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Letoniei, practica sa privind plângerile referitoare la durata deținutului anterior la judecată (a se vedea, de exemplu, Lavents c. Letonia , nr. 58442/00, §§ 71, 28 noiembrie 2002; Svipsta c. Letonia , nr. 66820/01, §§ 106-113, ECHR 2006 III și Estrikh c. Letonia , nr. 73819/01, §§ 113-114, 118-120, 18 ianuarie 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare (a se vedea, de exemplu, Nazarenko c. Letonia , nr. 76843/01, 1 februarie 2007 și Zandbergs c. Letonia . , nr. 71092/01, 20 decembrie 2011) – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Curtea consideră că această sumă ar trebui plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 24 septembrie 2015. Fatoș Aracı Nona Tsotsoria Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 38449/05

Anatolijs DAŅILOVS

against Latvia

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 1

September 2015 as a Committee composed of:

Nona Tsotsoria,

President,

Paul Mahoney,

Faris Vehabović,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 12 October 2005,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 6 March 2015 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Anatolijs Daņilovs, is a Latvian national, who was born in 1971 and lives in Stockholm.

The Latvian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms K. Līce.

The applicant complained under Article 5

§

3 of the Convention about the length of his pre-trial detention.

The application had been communicated to the Government

.

THE LAW

The applicant complained about the excessive duration of his pre-trial detention. He relied on Article 5

§

3 of the Convention.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 6

March 2015 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application.

The declaration provided as follows:

“The Government of the Republic of Latvia (hereinafter – the Government) represented by its Agent Kristīne Līce admits that the length of detention on remand in respect of Anatolijs Daņilovs (hereinafter – the applicant) which was applied during the course of the criminal proceedings Nos.11180160604, 111800037407 and 11180098207 did not meet the standards enshrined in Article 5, paragraph 3 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter – the Convention). Being aware of that, the Government undertakes to adopt all necessary measures in order to avoid similar infringements in future. The Government hereby declares that it offers to pay to the applicant the compensation in the amount of 2,800 EUR, this amount being the global sum and covering any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred, free of any taxes that may be applicable, with a view to terminating the proceedings pending before the European Court of Human Rights (hereinafter – the Court) in the case of

Daņilovs

v. Latvia

(application No.38449/05).

The Government undertakes to pay the above compensation within three months from the date of notification of the decision/judgment by the Court pursuant to Article

37 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertakes to pay simple interest on the amount, as established in the decision/judgment by the Court. The above sum shall be transferred to the bank account indicated by the applicant.

This payment will constitute the final resolution of the case.”

By a letter of 6 April 2015, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court has examined the declaration carefully in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

[GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR

2003-VI;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03, 18

September

2007).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Latvia, its practice concerning complaints about the length of pre

‑

trial detention (see, for example

Lavents v. Latvia

, no.

58442/00, §§

70

‑

71, 28 November 2002;

Svipsta v. Latvia

, no.

66820/01, §§ 106-113, ECHR 2006

‑

III; and

Estrikh v. Latvia

, no.

73819/01, §§ 113-114, 118-120, 18

January 2007).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases (see, for example

Nazarenko v. Latvia

, no. 76843/01, 1 February 2007 and

Zandbergs v. Latvia

, no. 71092/01, 20 December 2011) – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

The Court considers that this amount should be paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 5

§

3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 24 September 2015.

Fatoș Aracı

Nona Tsotsoria

Deputy Registrar

President