Comunicat la 2 septembrie 2015 Secțiunea a doua Cerere nr. 79216/12 Ferik AKIKI împotriva Elveției introdusă la 3 decembrie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Ferik Akiki, este un resortisant macedonean născut în 1979 și rezident în Dietikon (canton de Zürich). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Tobler, avocat în Zurich. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 6 iulie 2010, tribunalul districtual din Zurich l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă privativă de libertate de trei ani și jumătate pentru încălcarea legii privind drogurile și substanțele psihotrope. Acesta a considerat că, la 26 septembrie 2008, reclamantul a adus un traficant de droguri bulgar în mașina sa și a cooperat în vânzarea de heroină și, de asemenea, ar fi returnat o anumită cantitate de heroină unei persoane în ianuarie 2009. Potrivit actului de acuzare, A.C. ar fi primit, de asemenea, de la reclamant la 10 septembrie 2009. În februarie 2009, două blocuri de heroină de aproximativ 500 g fiecare pe care l-ar fi păstrat prima dată acasă, la ordinul acestuia din urmă, pentru a livra unul dintre ele la R.Z. în ziua următoare la Zurich, unde a fost arestat și droguri confiscate. Tranzacția ar fi fost inițiată printr-un mesaj text al reclamantului din 6 februarie 2009, al cărui conținut este acesta. Ce mai faci? Pot să trec pe aici? Și dacă trebuie să aduc două din aceeași cantitate ca data trecută? Din hotărârea Tribunalului reiese că arestarea și arestarea reclamantului au fost făcute posibile prin cooperarea lui R.Z., arestată la 4 februarie 2009 și în detenție provizorie în momentul faptelor, cu un polițist (M.H.) a cărui calitate de agent sub acoperire nu a fost recunoscută de instanță. Cu toate acestea, Tribunalul a considerat că M.H. a depășit limita pe care i-o impuneau art. 10 alineatul (1) din Legea privind drogurile, precum și art. 23 alineatul (2) din Legea privind drogurile, prin aprobarea sau chiar introducerea unui mesaj text reclamantului prin R.Z. de pe telefonul mobil al acestuia la 11 februarie 2009, al cărui conținut îl reprezintă Bună, mă duc în oraș. Ai timp la ora 14:00 pentru lapte și cafea? Dar nu atât de multă cafea ca ultima dată. . Din cauza influenței exercitate de M.H. asupra voinței reclamantului, faptele privind tentativa de livrare de droguri din 11 februarie 2009 nu pot fi reținute împotriva reclamantului. Întrucât M.H. nu putea fi calificat ca agent sub acoperire, problema lipsei unei autorizații de către un judecător în temeiul articolelor 7 și 17 din Legea privind lacul secret nu a fost detaliată de către prima instanță, chiar dacă avocatul general nu a fost în măsură să prezinte acest document în timpul ședinței din 6 iulie 2010 a avut loc în fața sa. Avocat general și reclamant au recurs împotriva acestei condamnări în fața instanței superioare a cantonului Zurich, care printr-o decizie din 4 aprilie 2011 l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă privativă de libertate de 39 de luni pentru încălcarea legii privind drogurile. Spre deosebire de instanța inferioară, instanța superioară a lăsat în discuție problema dacă trimiterea mesajului în litigiu din 11 februarie 2009 de către R.Z. cu aprobarea sau chiar instigarea lui M.H. constituia un act care intră sub incidența Legii privind jurisdicția secretă, dar a făcut ca art. 10 din legea menționată anterior să fie, în orice caz, Tribunalul apreciază că M.H. și R.Z. nu au făcut, cel mult, decât să concretizeze dorința deja existentă a reclamantului de a livra heroină și cocaină către R.Z. prin intermediul A.C., în conformitate cu oferta făcută de reclamant în R.Z. prin mesajul text din 6 februarie 2009 (a se vedea mai sus). Astfel se putea reține împotriva reclamantului faptele referitoare la tentativa de livrare a drogurilor din 11 februarie 2009. În ceea ce privește lipsa unei autorizații a unui judecător în temeiul Legii privind anchetarea secretă, tribunalul sa bazat pe afirmațiile Ministerului Publice (Staatsanwaltschaft) ), conform căruia dl H. fusese numit agent sub acoperire la 10 noiembrie 2008, iar această desemnare fusese aprobată de președintele camerei de acuzare a instanței superioare la 12 noiembrie 2008. Este de remarcat că, în această etapă a procedurii, reclamantul nu a avut acces nici la actul de desemnare a M.H. ca agent sub acoperire, nici la autorizarea instanței respective. Cu ocazia luării de poziție din 20 aprilie 2012 în fața Tribunalului Federal, Parchetul General al Cantonului Zürich (Oberstaatsanwaltschaft ) furnizează acestui tribunal copii ale actului de desemnare prin comanda poliției cantonale și a actului de autorizare de către președintele camerei de judecată a instanței superioare privind calitatea de agent sub acoperire al M.H., fără ca reclamantul să fi avut totuși acces la unul sau la altul. Prin hotărârea din 21 mai 2012, Tribunalul Federal l-a decăzut pe reclamant în ultimă instanță. Constatând că domnul H. a acordat o autorizație de a acționa în calitate de agent sub acoperire în momentul trimiterii mesajului în litigiu, judecătorii au considerat că lipsa unei mențiuni explicite a autorizației respective, precum și a actului de desemnare a M.H. Prin comanda poliției cantonale a lui Zurich în hotărârea instanței superioare nu a schimbat nimic în starea de fapt, potrivit căreia activitatea de infiltrare a lui M.H. era autorizată de un judecător în momentul trimiterii mesajului în litigiu. Reclamantul și-a exprimat deja intenția de a livra heroină și cocaină către R.Z. în mesajul său din 6 februarie 2009, mesajul din 11 februarie 2009 nu poate fi considerat ca fiind transmis de pe telefonul mobil al R.Z. ca fiind la originea trecerii sale în lacăt prin intermediul A.C. Dreptul intern relevant Dispoziția relevantă din Codul penal elvețian din 21 decembrie 1937 se citește astfel Art. 24 Oricine a decis intenționat să comită o infracțiune sau să comită o infracțiune, în cazul în care a fost comisă, pedepsele aplicate autorului acestei infracțiuni. octombrie 2007 în materie de informații secrete este formulat după cum urmează Articolul b. o expunere de motive însoțită de documentele necesare pentru acordarea autorizației. Instanța de aplicare a măsurilor de constrângere emite o decizie în termen de cinci zile de la data la care a fost ordonată și menționează pe scurt motivele care stau la baza acesteia. Acesta poate autoriza în secret, cu titlu provizoriu, acordarea autorizației de condiții sau poate solicita completarea dosarului sau alte clarificări. O autorizație trebuie să indice în mod explicit dacă: a. acte pot fi întocmite sau modificate în scopul de a constitui o identitate sau de a păstra această identitate ; b. anonimatul agentului sub acoperire poate fi garantat ; c. o persoană care nu are pregătire de polițist poate fi desemnată. Această autorizație poate fi acordată pentru cel mult un an și poate fi prelungită de mai multe ori, de fiecare dată cu cel mult șase luni. Înainte de expirarea autorizației, procurorul public solicită prelungirea, dacă este necesar, și indică motivele cererii sale. Procuratura pune capăt fără întârziere misiunii în cazul în care autorizația nu este acordată sau în cazul în care nu a fost solicitată nici o autorizație. Toate documentele și înregistrările întocmite în timpul Legea relevantă din 3 octombrie 1951 privind drogurile și substanțele psihotrope este formulată după cum urmează art. 23 [...] Funcționarul însărcinat cu combaterea traficului ilicit de stupefiante care, în scopul investigării, acceptă o ofertă de droguri nu este pedepsită nici măcar dacă și-ar dezvălui identitatea și funcția. Dispozițiile relevante ale Legii din 20 iunie 2003 privind informațiile secrete (în vigoare până la 31 decembrie 2010) au fost formulate după cum urmează art. 7 Decizia privind agentul sub acoperire, motivată corespunzător și însoțită de documentele necesare, se transmite autorităților următoare: a. pentru autoritățile civile ale Confederației: președintelui Curții de Plângeri al Tribunalului Penal Federal; a. pentru judecătorii de judecată militari: președintelui Tribunalului Militar de Casație; Pentru autoritățile cantonale: la autoritatea judiciară desemnată de canton. [...]L. autoritatea care autorizează desemnarea agentului sub acoperire emite o decizie prin indicarea pe scurt a motivelor. Aceasta poate autoriza desemnarea cu titlu provizoriu sau cu condiția ca dosarul să fie completat sau să solicite alte clarificări. Înainte de expirarea autorizației, comanda poliției raportează cu privire la desfășurarea activității secrete și solicită, dacă este necesar, o prelungire a autorizației. Agenților infiltrați li se interzice să creeze o dispoziție generală de a comite infracțiuni sau de a comite infracțiuni mai grave. În cazul în care un agent sub acoperire are un impact minor asupra deciziei privind o infracțiune concretă, [...] art. 17 În termen de 48 de ore, autoritatea care dispune de o anchetă secretă transmite autorității responsabile cu autorizarea: a. decizia de a informa în secret; b. o expunere de motive însoțită de documentele necesare. În termen de cinci zile de la data la care a fost întocmit dosarul secret, autoritatea care autorizează intrarea secretă face o decizie, indicându-se motivele pe scurt. Ea poate autoriza în mod provizoriu sau sub rezerva condiției ca dosarul să fie completat sau să solicite alte clarificări. [...] În cazul în care nu este autorizată sau nu a fost solicitată o autorizație, autoritatea care a luat decizia pune capăt acesteia și trebuie să retragă imediat din dosar toate documentele referitoare la aceasta. Informațiile colectate în cursul anchetei secrete nu pot fi utilizate nici pentru alte investigații, nici pentru o persoană acuzată. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul invocă o încălcare a dreptului său la un proces echitabil. El se plânge că a fost privat de acces, pe parcursul întregului proces penal care a condus la condamnarea sa și în circulație a cererilor sale repetate, la actul de desemnare a polițistului care a acționat ca agent sub acoperire, precum și la actul de autorizare a acestei numiri de către un judecător. Din această privare ar rezulta că, pentru solicitant, să examineze și, dacă este cazul, să pună sub semnul întrebării autenticitatea acestor documente pe care organismele interne s-ar fi bazat în hotărârile lor, precum și respectarea modalităților și a domeniului de aplicare a mandatului agentului sub acoperire. Procedura penală împotriva reclamantului a fost considerată, în ansamblu, echitabilă, așa cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, în special, care erau interesele legitime ale nedivulgării actului de desemnare a polițistului care a acționat ca agent sub acoperire, precum și în actul de autorizare a acestei numiri de către un judecător Pe de altă parte, care au fost garanțiile procedurale de care a beneficiat reclamantul pentru a contrabalansa privarea de acces la monedele menționate?
Communiquée le 2 septembre 2015
Requête n
o
79216/12
Ferik AKIKI
contre la Suisse
introduite le 3 décembre 2012
Le requérant, M. Ferik Akiki, est un ressortissant macédonien né en 1979 et résidant à Dietikon (canton de Zürich). Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 6 juillet 2010, le tribunal de district de Zürich condamna le requérant à une peine privative de liberté de trois ans et demi pour infraction aggravée à la Loi sur les stupéfiants et les substances psychotropes. Il considéra comme établi que, le 26 septembre 2008, le requérant a amené un trafiquant de drogues bulgare dans sa voiture et a coopéré dans la vente de l’héroïne. Il aurait également rendu une certaine quantité d’héroïne à une personne en janvier 2009.
Selon l’acte d’accusation, A.C. aurait par ailleurs reçu du requérant le 10
février 2009 deux blocs d’héroïne d’environ 500 g chacun qu’il aurait d’abord gardés chez lui sur ordre de ce dernier, pour remettre l’un d’entre eux à R.Z. le lendemain à Zürich, où il fut arrêté et la drogue, confisquée. La transaction aurait été initiée par un message texte du requérant datant du 6 février 2009, dont voici la teneur
:
«
Salut comment vas-tu ? est-ce que je peux passer ? et si oui dois-je en apporter des deux de la même quantité que la dernière fois
?
»
.
Il ressort de l’arrêt du tribunal que cette arrestation et celle du requérant furent rendues possibles par la coopération de R.Z., arrêté le 4 février 2009 et en détention provisoire au moment des faits, avec un policier (M.H.) dont la qualité d’agent infiltré ne fut pas reconnue par le tribunal. Le tribunal estima néanmoins que M.H. avait franchi la limite que lui imposaient l’article 10 § 1 de la Loi sur l’investigation secrète ainsi que l’article 23 § 2 de la Loi sur les stupéfiants, en approuvant, voire instiguant, l’envoi d’un message texte au requérant par R.Z. à partir du téléphone portable de celui
‑
ci le 11 février 2009, dont voici la teneur
:
«
Salut, je vais en ville. Aurais-tu le temps à 14 heures pour du lait et du café
? Mais S’IL TE PLAÎT pas autant de café que la dernière fois.
»
. En raison de l’influence exercée par M.H. sur la volonté du requérant, les faits concernant la tentative de livraison de drogue du 11 février 2009 ne sauraient être retenus contre le requérant.
Du fait que M.H. ne pouvait être qualifié d’agent infiltré, la question de l’absence d’autorisation d’un juge en vertu des articles 7 et 17 de la Loi sur l’investigation secrète ne fut pas approfondie par la première instance, même si l’avocat général ne fut pas en mesure de produire ce document durant l’audience du 6 juillet 2010 tenue devant elle.
L’avocat général et le requérant recoururent contre cette condamnation devant le tribunal supérieur du canton de Zürich, qui par une décision du 4
avril 2011 condamna le requérant à une peine privative de liberté de 39
mois pour infraction aggravée à la Loi sur les stupéfiants.
Contrairement à l’instance inférieure, le tribunal supérieur laissa en suspens la question de savoir si l’envoi du message litigieux du 11
février
2009 par R.Z. avec l’approbation, voire l’instigation, de M.H. constituait un acte relevant de la Loi sur l’investigation secrète, mais releva que l’article 10 de ladite loi était «
de toute façon
» applicable à l’appréciation de l’influence exercée par M.H. sur la volonté du requérant. Le tribunal estima que M.H. et R.Z. n’avaient fait, tout au plus, que concrétiser la volonté déjà existante du requérant de faire livrer de l’héroïne et de la cocaïne à R.Z. par l’intermédiaire d’A.C., en acceptant l’offre faite par le requérant à R.Z. par le message texte datant du 6 février 2009 (voir ci-dessus). Ainsi pouvait-on retenir contre le requérant les faits concernant la tentative de livraison de drogue du 11 février 2009.
En ce qui concernait l’absence d’autorisation d’un juge en vertu de la Loi sur les investigations secrètes, le tribunal s’appuya sur les affirmations du ministère public (
Staatsanwaltschaft
), selon lesquelles M.H. avait été nommé en tant qu’agent infiltré le 10 novembre 2008 et cette désignation avait été approuvée par la Présidente de la chambre d’accusation du tribunal supérieur le 12 novembre 2008. Il est à noter qu’à ce stade de la procédure, le requérant n’eut accès ni à l’acte de désignation de M.H. en tant qu’agent infiltré, ni à l’autorisation du juge respective.
A l’occasion de sa prise de position du 20 avril 2012 devant le Tribunal fédéral, le parquet général du canton de Zürich (
Oberstaatsanwaltschaft
) fournit à ce tribunal des copies de l’acte de désignation par le commandement de la police cantonale et de l’acte d’autorisation par la Présidente de la chambre d’accusation du tribunal supérieur concernant la qualité d’agent infiltré de M.H., sans que le requérant n’ait toutefois eu accès à l’un ni à l’autre.
Par un arrêt du 21 mai 2012, le Tribunal fédéral débouta le requérant en dernière instance. Constatant que M.H. bénéficiait d’une autorisation d’un juge d’agir en qualité d’agent infiltré au moment de l’envoi du message litigieux, les juges estimèrent que l’absence de mention explicite de ladite autorisation ainsi que de l’acte de désignation de M.H. par le commandement de la police cantonale de Zürich dans l’arrêt du tribunal supérieur ne changeait rien à l’état de fait, selon lequel l’activité d’infiltration de M.H. était autorisée par un juge au moment de l’envoi du message litigieux. Le requérant ayant déjà manifesté son intention de livrer de l’héroïne et de la cocaïne à R.Z. dans son message du 6 février 2009, on ne saurait considérer le message du 11 février 2009 lui ayant été adressé à partir du téléphone portable de R.Z. comme étant à l’origine de son passage à l’acte par l’intermédiaire d’A.C.
B.
Le droit interne pertinent
La disposition pertinente du code pénal suisse du 21 décembre 1937 se lit ainsi
:
Article 24 – 5. Participation
Instigation
«
1
Quiconque a intentionnellement décidé autrui à commettre un crime ou un délit encourt, si l’infraction a été commise, la peine applicable à l’auteur de cette infraction.
2
Quiconque a tenté de décider autrui à commettre un crime encourt la peine prévue pour la tentative de cette infraction.
»
La disposition pertinente du code de procédure pénale suisse du 5
octobre 2007 en matière d’investigation secrète est libellée comme suit
:
Article 289 – Procédure d’autorisation
«
1
La mission d’un agent infiltré est soumise à l’autorisation du tribunal des mesures de contrainte.
2
Le ministère public transmet dans les 24 heures au tribunal des mesures de contrainte :
a. la décision ordonnant l’investigation secrète ;
b. un exposé des motifs accompagné des pièces nécessaires à l’octroi de l’autorisation.
3
Le tribunal des mesures de contrainte rend une décision dans les cinq jours à compter du moment où l’investigation secrète a été ordonnée et en indique brièvement les motifs. Il peut autoriser l’investigation secrète à titre provisoire, assortir l’autorisation de conditions, ou encore demander que le dossier soit complété ou que d’autres éclaircissements soient apportés.
4
L’autorisation doit indiquer expressément si :
a. des actes peuvent être établis ou modifiés dans le but de constituer une identité d’emprunt ou de conserver cette identité ;
b. l’anonymat de l’agent infiltré peut être garanti ;
c. une personne qui n’a pas la formation de policier peut être désignée.
5
L’autorisation peut être accordée pour un an au plus. Elle peut être prolongée plusieurs fois, chaque fois de six mois au plus. Avant l’échéance de l’autorisation, le ministère public en demande si nécessaire la prolongation et indique les motifs de sa requête.
6
Le ministère public met fin sans délai à la mission si l’autorisation n’est pas accordée ou si aucune autorisation n’a été demandée. Tous les documents et enregistrements établis pendant l’investigation doivent être immédiatement détruits. Les informations recueillies dans le cadre de l’investigation secrète ne peuvent être exploitées.
»
La disposition pertinente de la Loi du 3 octobre 1951 sur les stupéfiants et les substances psychotropes est libellée comme suit
:
Article 23
«
[...]
2
Le fonctionnaire chargé de combattre le trafic illicite de stupéfiants qui, à des fins d’enquête, accepte une offre de stupéfiants n’est pas punissable même s’il ne dévoile pas son identité et sa fonction.
»
Les dispositions pertinentes de la Loi du 20 juin 2003 sur l’investigation secrète (en vigueur jusqu’au 31 décembre 2010) étaient libellées comme suit
:
Article 7 – Autorisation d’un juge
«
1
La désignation d’un agent infiltré doit être autorisée par un juge. [...]
Article 8 – Procédure d’autorisation
1
La décision désignant l’agent infiltré, dûment motivée et accompagnée des pièces nécessaires, est transmise aux autorités suivantes :
a. pour les autorités civiles de la Confédération: au président de la cour des plaintes du Tribunal pénal fédéral ;
a
bis
. pour les juges d’instruction militaires: au président du Tribunal militaire de cassation ;
b. pour les autorités cantonales: à l’autorité judiciaire désignée par le canton. [...]
2
L’autorité qui autorise la désignation de l’agent infiltré rend une décision en en indiquant brièvement les motifs. Elle peut autoriser la désignation à titre provisoire ou sous condition, demander que le dossier soit complété ou exiger d’autres éclaircissements.
3
L’autorisation est accordée pour un an au plus. Avant l’échéance de l’autorisation, le commandement de la police fait un rapport sur le déroulement de l’investigation secrète et demande si nécessaire une prolongation de l’autorisation.
Article 10 – Étendue de l’intervention autorisée
1
Il est interdit aux agents infiltrés de susciter une disposition générale à commettre des infractions ou d’inciter à des infractions plus graves. L’intervention de l’agent infiltré visant à influencer une personne n’est autorisée que si elle se limite à la concrétisation d’une décision déjà existante de passer à l’acte.
2
L’activité des agents infiltrés ne doit avoir qu’une incidence mineure sur la décision relative à une infraction concrète. [...]
Article 17 – Autorisation d’un juge
1
L’intervention d’un agent infiltré dans le cadre d’une procédure pénale doit être autorisée par l’une des autorités mentionnées à l’art. 8, al. 1. [...]
Article 18 – Procédure d’autorisation
1
L’autorité qui ordonne une investigation secrète transmet dans les 48 heures à l’autorité chargée de l’autoriser :
a. la décision ordonnant l’investigation secrète ;
b. un exposé des motifs accompagné des pièces nécessaires.
2
L’autorité qui autorise l’investigation secrète rend une décision dans les cinq jours à compter du moment où l’investigation secrète a été ordonnée, en indiquant brièvement les motifs. Elle peut autoriser l’investigation secrète à titre provisoire ou sous condition, demander que le dossier soit complété ou exiger d’autres éclaircissements. [...]
5
Si l’investigation secrète n’est pas autorisée ou si aucune autorisation n’a été demandée, l’autorité qui l’a ordonnée y met fin et doit retirer immédiatement du dossier tous les documents y relatifs. Les informations recueillies au cours de l’investigation secrète ne peuvent être utilisées ni pour d’autres enquêtes ni à charge d’un accusé. »
GRIEF
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant fait valoir une violation de son droit à un procès équitable. Il se plaint d’avoir été privé d’accès, tout au long de la procédure pénale ayant conduit à sa condamnation et en débit de ses demandes répétées, à l’acte de désignation du policier ayant agi comme agent infiltré ainsi qu’à l’acte d’autorisation de cette désignation par un juge. De cette privation résulterait l’impossibilité, pour le requérant, d’examiner et, le cas échéant, contester l’authenticité de ces documents sur lesquels les instances internes se seraient appuyées dans leurs arrêts ainsi que le respect des modalités et de l’étendue du mandat de l’agent infiltré.
1.
La procédure pénale dirigée contre le requérant a-t-elle, considérée dans son ensemble, été équitable, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention
?
2.
En particulier, quels étaient les intérêts légitimes à la non-divulgation de l’acte de désignation du policier ayant agi comme agent infiltré ainsi qu’à l’acte d’autorisation de cette désignation par un juge
? Par ailleurs, quelles étaient les garanties procédurales dont a bénéficié le requérant pour contrebalancer la privation d’accès aux pièces mentionnées
?