VELJKOVIC-JUKIC c. SUISSE

Comunicat la 21 martie 2016 Secțiunea a treia Cerere nr. 59534/14 Renata VELJKOVIC.JUKIC împotriva Elveției introdusă la 26 august 2014 EXPOSAT DE FAPTE CENTRALĂ, domnul Renata Veljkovic-Jukic, este un resortisant croat născut în 1980 și rezident în Obergerlafingen. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Tschaggelar, avocat la Granges. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: reclamanta, care a trăit în primii 14 ani ai vieții sale în Bosnia și Herțegovina, s-a alăturat tatălui său în Elveția în martie 1995, obținând o autorizație de stabilire a unui loc de muncă, în urma divorțului primului ei soț în 2011, s-a pensionat la 14 martie 1995. În decembrie 2012, un resortisant sârb cu care a locuit din 2006. Soțul său a sosit în Elveția la vârsta de opt ani și a locuit acolo de peste 23 de ani în beneficiul unei autorizații de stabilire. Cuplul a avut două fete, născute la 21 aprilie 2007 și 14 decembrie 2012, și un fiu, născut la 5 iunie 2008. În 2009, recurenta a fost modificată de patru ori pentru exces de viteză. Prin hotărârea din 20 iunie 2012, tribunalul cantonal al cantonului Zurich, hotărând în apel, a condamnat reclamanta la trei ani de pedeapsă privativă de libertate, dintre care 30 de luni cu suspendare, pentru încălcarea legii privind drogurile și pentru conducerea unui vehicul aflat în stare de decădere. În aprilie 2010, a fost reproșat să fi comis vinovăție pentru traficul de aproape 1 kg de heroină pură și de 56 g cocaină pură, pentru o cifră de afaceri de aproximativ 120 000 de franci elvețieni (CHF) în trei săptămâni, dintre care 6 000 CHF trebuiau să-i revină și să fi condus un vehicul după consumarea cocainei; reclamanta și-a ispășit pedeapsa în regim de semidetenție; la 21 iulie 2013, a fost eliberată de la executarea acesteia. La 30 august 2013, recurenta avea 22 de acte de neajunsuri de bunuri împotriva sa, în valoare de 36 775 de franci elvețieni (CHF), adică aproximativ 33 730 de euro (EUR). Prin hotărârea din 27 noiembrie 2013, Tribunalul Administrativ al Cantonului de Soare a respins recursul recurentei împotriva acestei decizii. Prin hotărârea din 4 iulie 2014, Tribunalul Federal a respins acțiunea recurentei împotriva hotărârii din 27 noiembrie 2013. Tribunalul Federal a considerat că interesul în materie de politică de securitate la Ö la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ la Ö la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ la ï la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ la Õ , Tribunalul Federal a considerat că interesul în materie de politică de securitate a recurentei era mai mare decât interesele sale private. În speță, a fost acordat un motiv de revocare a autorizației de stabilire a instanței solicitante din cauza condamnării sale la o pedeapsă privativă de libertate de 36 de luni. Acesta a reamintit că, într-un astfel de caz, proporționalitatea măsurii trebuie examinată, subliniind faptul că revocarea autorizației de stabilire a unui străin care locuiește în Elveția de mult timp trebuie să aibă loc cu o reținere specială. Tribunalul Federal a considerat că Tribunalul Administrativ al Cantonului de Soare a constatat în mod pertinent că jurisprudența Curții urma o practică foarte severă împotriva autorilor infracțiunilor legate de traficul de stupefiante care nu prezentau dependență. S-a constatat că condamnarea recurentei în materie de droguri nu a constituit prima hotărâre penală împotriva sa, reamintind diversele amenzi pe care le primise pentru încălcări uneori grave ale normelor de circulație și considerând că acestea au scos în evidență un anumit dispreț față de ordinea juridică elvețiană. Acesta a indicat faptul că prognosticul mai degrabă favorabil în ceea ce privește riscul de recidivă ar trebui să fie relativizat în funcție de motivul pur financiar al infracțiunii comise în materie de trafic de stupefiante și de aspectele de prevenire generală care pot fi luate în considerare pentru străinii care nu pot intra în domeniul de aplicare al Hotărâreaui privind libera circulație a persoanelor între Elveția și Comunitatea Europeană și statele sale membre. În această privință, Tribunalul Federal a considerat că duritatea măsurii de trimitere după 18 ani de ședere în Elveția a fost relativizată de faptul că recurenta și-a petrecut întreaga copilărie și aproape toată tinerețea în Bosnia Herțegovina. El a considerat reintegrarea reclamantei în această țară cu atât mai puțin dificilă cu cât mama sa, care încă locuia acolo, constituia un punct de interes semnificativ în ciuda spitalizării sale într-o clinică și a precizat că, având în vedere vârsta tânără a reclamantei, o revenire în Bosnia și Herțegovina, Serbia sau Croația nu părea inechitabilă. El a recunoscut că separarea de copiii săi ar constitui o mare restricție pentru viața de familie a reclamantei, însă ea însăși fiind pusă în pericol de comportamentul său. Tribunalul Federal a indicat că soțul reclamantei o putea urmări în țara sa de origine, datorită faptului că el deține naționalitatea sârbă și că o emigrație nu era problematică pentru copiii care se aflau încă într-o vârstă care le permitea să se adapteze. S-a constatat că, în cazul în care familia ar trebui să rămână în Elveția, contactele ar putea fi menținute prin vizite și utilizarea mijloacelor de comunicare disponibile. În cele din urmă, Tribunalul Federal a precizat că condamnarea penală a recurentei nu a afectat definitiv acordarea unei noi autorizații de ședere în cazul în care aceasta nu trebuia să fie urmărită în străinătate de către rudele sale și dacă comportamentul său ar putea permite reintegrarea în Elveția după o ședere de o durată adecvată în străinătate. Din elementele aduse la cunoștință de Curte nu reiese că măsura de trimitere a recurentei a fost deja executată. Dreptul intern relevant Legea federală privind străinii (LETR), din 16 decembrie 2006 Art. 62 (Revocarea autorizațiilor și alte decizii) (a) în cazul în care străinul sau reprezentantul legal al acestuia a făcut declarații false sau a ascuns fapte esențiale în timpul procedurii de autorizare; b. străin a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pe termen lung sau a făcut obiectul unei măsuri penale prevăzute la articolele 64 sau 61 din Codul penal; c. așteaptă grav sau repetat securitatea și ordinea publică în Elveția sau în străinătate, le pune în pericol sau reprezintă o amenințare la adresa securității interne sau externe a Elveției; art. 63 (Revocarea autorizației de stabilire) Autorizația de stabilire nu poate fi revocată decât în următoarele cazuri: a. condițiile menționate la art. 62 lit. (a) sau (b) sunt îndeplinite; b. străinul așteaptă foarte serios securitatea și ordinea publică în Elveția sau în străinătate, le pune în pericol sau reprezintă o amenințare la adresa securității interne sau externe a Elveției; c. el însuși sau o persoană a cărei sarcină depinde în mod durabil și în mare măsură de asistența socială. Autorizația de stabilire a unui străin care locuiește legal și fără întrerupere în Elveția de peste 15 ani nu poate fi revocată decât din motivele menționate în lit. (b) și în art. 62 lit. (b). Autoritățile competente țin seama, prin exercitarea puterii lor de apreciere, de interesele publice, de situația personală din străinătate, precum și de gradul său de integrare. În cazul în care o măsură ar fi justificată, dar nu este adecvată, autoritatea competentă poate da un simplu avertisment persoanei vizate prin intermediul unui aviz de majoritate. GRIEF Invocând art. 8 din convenție, recurenta susține că decizia de a-și revoca autorizația de stabilire și de a o revoca din Elveția nu ar fi proporțională. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE A existat o încălcare a dreptului recurentei la respectarea vieții private și de familie, în sensul articolului 8 din convenție, pe motiv că autorizația de stabilire a acesteia a fost revocată

Communiquée le 21 mars 2016

TROISIÈME SECTION

Requête n

o

59534/14

Renata VELJKOVIC.JUKIC

contre la Suisse

introduite le 26 août 2014

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M

me

Renata Veljkovic-Jukic, est une ressortissante croate née en 1980 et résidant à Obergerlafingen. Elle est représentée devant la Cour par M

e

U. Tschaggelar, avocat à Granges.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

La requérante, qui vécut les quatorze premières années de sa vie en Bosnie-Herzégovine, rejoignit son père en Suisse en mars 1995. Elle y obtint une autorisation d’établissement.

Suite à son divorce de son premier mari en 2011, elle épousa, le 14

décembre 2012, un ressortissant serbe avec lequel elle vivait depuis

En 2009, la requérante a été amendée à quatre reprises pour excès de vitesse.

Par arrêt du 20 juin 2012, le tribunal cantonal du canton de Zurich, statuant en appel, condamna la requérante à trois ans de peine privative de liberté, dont 30 mois avec sursis, pour infraction à la loi sur les stupéfiants et conduite d’un véhicule en état d’incapacité. Il lui fut reproché de s’être rendue coupable, en avril 2010, du trafic de près d’1 kg d’héroïne pure et de

56 g de cocaïne pure, pour un chiffre d’affaires d’environ 120

000 francs suisses (CHF) en trois semaines, dont 6

000 CHF devaient lui revenir, et d’avoir conduit un véhicule après avoir consommé de la cocaïne.

La requérante purgea sa peine en régime de semi-détention. Le 21

juillet

2013, elle fut libérée de l’exécution de celle-ci.

Le 30 août 2013, la requérante comptait 22 actes de défauts de biens à son encontre, pour une valeur de 36

775 francs suisses (CHF), soit environ 33

730 euros (EUR).

Par décision du 20

septembre 2013, invoquant la condamnation de la requérante à une peine privative de liberté de longue durée, l’Office des migrations du canton de Soleure révoqua son autorisation d’établissement et prononça son renvoi de Suisse.

Par arrêt du 27

novembre 2013, le tribunal administratif du canton de Soleure rejeta le recours de la requérante contre cette décision.

Par arrêt du 4 juillet 2014, le Tribunal fédéral rejeta le recours de la requérante contre l’arrêt du 27 novembre 2013.

Le Tribunal fédéral estima que l’intérêt en matière de politique de sécurité à l’éloignement de la requérante primait sur ses intérêts privés. Il releva qu’il n’était pas contesté qu’un motif de révocation de l’autorisation d’établissement de la requérante était donné en l’espèce en raison de sa condamnation à une peine privative de liberté de 36 mois. Il rappela que, dans une telle affaire, la proportionnalité de la mesure devait être examinée, soulignant que la révocation de l’autorisation d’établissement d’un étranger séjournant en Suisse depuis longtemps devait se faire avec une retenue particulière.

Le Tribunal fédéral considéra que le tribunal administratif du canton de Soleure avait relevé de façon pertinente que la jurisprudence de la Cour suivait une pratique très sévère à l’encontre des auteurs de délits en lien avec le trafic de stupéfiants ne présentant pas de toxicodépendance. Il releva que la condamnation de la requérante en matière de stupéfiants ne constituait pas le premier jugement pénal à son encontre, rappelant les diverses amendes dont elle avait écopé pour des violations parfois graves des règles de la circulation et considérant qu’elles mettaient en évidence un certain mépris pour l’ordre juridique suisse. Il indiqua que le pronostic plutôt favorable s’agissant du risque de récidive devait être relativisé au regard du motif purement financier du délit commis en matière de trafic de stupéfiants et des aspects de prévention générale pouvant être pris en considération pour les étrangers qui ne peuvent pas invoquer l’accord sur la libre circulation des personnes conclu entre la Suisse et la Communauté européenne et ses États membres. À ce propos, il précisa que la requérante était une ressortissante de la Croatie, pays à l’égard duquel le protocole d’élargissement dudit accord n’avait pas été ratifié.

Le Tribunal fédéral considéra que la dureté de la mesure de renvoi après 18 ans de séjour en Suisse se trouvait relativisée du fait que la requérante avait passé toute son enfance et presque toute sa jeunesse en Bosnie

‑

Herzégovine. Il jugea la réintégration de la requérante dans ce pays d’autant moins difficile que sa mère, qui y vivait encore, constituait un point d’attache significatif malgré son hospitalisation dans une clinique. Il précisa que vu le jeune âge de la requérante, un retour en Bosnie-Herzégovine, en Serbie ou en Croatie ne paraissait pas inexigible. Il concéda que la séparation avec ses enfants constituerait une grande restriction pour la vie de famille de la requérante, relevant toutefois qu’elle l’avait elle-même mise en danger par son comportement. Le Tribunal fédéral indiqua que le mari de la requérante pouvait la suivre dans son pays d’origine, du fait qu’il possédait la nationalité serbe, et qu’une émigration n’était pas problématique pour les enfants qui se trouvaient encore dans un âge leur permettant de s’adapter. Il releva que, si la famille devait rester en Suisse, les contacts pourraient être maintenus par des visites et l’usage des moyens de communication à disposition.

Finalement, le Tribunal fédéral précisa que la condamnation pénale de la requérante n’empêchait pas de manière définitive l’octroi d’une nouvelle autorisation de séjour s’il ne devait pas s’avérer exigible que ses proches la suivent à l’étranger et si son comportement pouvait permettre une réintégration en Suisse après un séjour d’une durée appropriée à l’étranger.

Il ne ressort pas des éléments portés à la connaissance de la Cour que la mesure de renvoi de la requérante ait déjà été exécutée.

B.

Le droit interne pertinent

La Loi fédérale sur les étrangers (LEtr), du 16 décembre 2006

:

Art. 62 (Révocation des autorisations et d’autres décisions)

«

L’autorité compétente peut révoquer une autorisation, à l’exception de l’autorisation d’établissement, ou une autre décision fondée sur la présente loi, dans les cas suivants :

a. si l’étranger ou son représentant légal a fait de fausses déclarations ou a dissimulé des faits essentiels durant la procédure d’autorisation ;

b. l’étranger a été condamné à une peine privative de liberté de longue durée ou a fait l’objet d’une mesure pénale prévue aux articles 64 ou 61 du code pénal ;

c. il attente de manière grave ou répétée à la sécurité et l’ordre publics en Suisse ou à l’étranger, les met en danger ou représente une menace pour la sécurité intérieure ou extérieure de la Suisse ;

d. il ne respecte pas les conditions dont la décision est assortie ;

e. lui-même ou une personne dont il a la charge dépend de l’aide sociale.

Art. 63 (Révocation de l’autorisation d’établissement)

L’autorisation d’établissement ne peut être révoquée que dans les cas suivants :

a. les conditions visées à l’art. 62 let. a ou b sont remplies ;

b. l’étranger attente de manière très grave à la sécurité et l’ordre publics en Suisse ou à l’étranger, les met en danger ou représente une menace pour la sécurité intérieure ou extérieure de la Suisse ;

c. lui-même ou une personne dont il a la charge dépend durablement et dans une large mesure de l’aide sociale.

L’autorisation d’établissement d’un étranger qui séjourne en Suisse légalement et sans interruption depuis plus de quinze ans ne peut être révoquée que pour les motifs mentionnés à l’al. 1 let. b et à l’art. 62 let. b.

Art. 96 (Pouvoir d’appréciation)

Les autorités compétentes tiennent compte, en exerçant leur pouvoir d’appréciation, des intérêts publics, de la situation personnelle de l’étranger, ainsi que de son degré d’intégration.

Lorsqu’une mesure serait justifiée, mais qu’elle n’est pas adéquate, l’autorité compétente peut donner un simple avertissement à la personne concernée en lui adressant un avis comminatoire.

»

GRIEF

Invoquant l’article 8 de la Convention, la requérante fait valoir que la décision de révoquer son autorisation d’établissement et de la renvoyer de Suisse ne serait pas proportionnée.

QUESTION AUX PARTIES

Y a-t-il eu violation du droit de la requérante au respect de sa vie privée et familiale, au sens de l’article 8 de la Convention, au motif que son autorisation d’établissement a été révoquée

?