Secțiunea a treia Cerere nr. 30639/15 A.D. împotriva Elveției Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 30 august 2016 într-un comitet compus din Johannes Silvis, președinte, Helen Keller, Alena Poláčková, judecători, și Fatoș Arac După ce a făcut acest lucru, ia decizia următoare FACERI ȘI PROCEDURA Reclamantul, A.D., este un resortisant marocan născut în 1982 și locuiește în Zurich. El a sesizat Curtea la 23 iunie 2015. Judecătorul care acționează ca președinte al secțiunii căreia i-a fost atribuită cauza a acceptat cererea de nedivulgare a identității sale formulată de reclamant (articolul § 4 din Regulamentul de procedură. Acesta a fost reprezentat în fața Curții de către dl Schädler, avocat în Zurich. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, care a locuit întotdeauna în Elveția, a fost acordat în beneficiul unei autorizații de stabilire de la naștere, în 1982. Reclamantul a fost interesat de justiție, în special justiția minorilor, de mai multe ori între 1999 și 2004, în principal pentru fapte de extorcare, jaf și restricție la Legea privind drogurile. El a fost plasat într-o casă de educație și condamnat la închisoare pentru un total de aproape 29 de luni. La 22 iulie 2005, Oficiul pentru Migrația cantonului Zurich ( Oficiul pentru Migrație mai întâi l-a avertizat cu privire la consecințele grave asupra poliției străinilor în cazul unor noi acte de delincvență. Prin hotărârea din 11 iulie 2008, Curtea Supremă a cantonului din Zurich l-a condamnat pe reclamant, în apel, la trei ani și trei luni de închisoare privată de libertate, în special pentru hărțuire, vătămare corporală simplă, furt, încălcare a legii privind armele și amenzi împotriva legii privind drogurile și a ordonat măsuri terapeutice instituționale. La 21 octombrie 2013, Oficiul pentru Migrație a revocat autorizația de stabilire a reclamantului, ca urmare a condamnărilor sale penale, și a dispus trimiterea sa din Elveția de îndată ce a fost eliberat de la executarea măsurilor terapeutice instituționale. La 30 mai 2014, Hotărârea de securitate a cantonului Zurich (în special în domeniul securității) a respins acțiunea reclamantului. La 3 septembrie 2014, Tribunalul Administrativ al Cantonului din Zurich a respins, de asemenea, acțiunea sa. O minoritate din colegiul cauzei a considerat, în opinia sa divergentă, că revocarea autorizației de stabilire a reclamantului era disproporționată. 10. Prin hotărârea din 16 aprilie 2015, Tribunalul Federal a respins acțiunea reclamantului, considerând în primul rând că a fost un multirecidivist a cărui prelungire a șederii în Elveția nu putea fi conciliată cu siguranța populației din această țară, că riscul de recidivă ar putea crește în cazul reluării consumului de alcool și de narcotice și că aceaceasta a fost integrată din punct de vedere profesional și social în Elveția. 11. La 10 iunie 2015, Oficiul pentru executarea pedepselor și a măsurilor din cantonul Zurich a decis eliberarea condiționată a reclamantului de măsurile pronunțate împotriva sa și încetarea perioadei de probă la trei ani. 12. La 26 iunie 2015, instanța care a servit drept președinte al secțiunii căreia i s-a atribuit cauza a decis să informeze guvernul elvețian, în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, să nu expulzeze reclamantul în Maroc înainte de 8 iulie 2015. (a) din Regulamentul de procedură al Curții, să furnizeze informații faptice suplimentare. La 8 iulie 2015, aceasta a prelungit efectul măsurii luate pe durata procedurii în fața Curții. 13. Prin scrisoarea din 14 septembrie 2015, guvernul a informat Curtea că reclamantul a depus la 31 iulie 2015 o cerere de reconsiderare a deciziei Oficiului pentru Migrație din 21 octombrie 2013 pe baza certificatelor medicale. Guvernul a precizat că Oficiul pentru Migrație a decis să intre în vigoare cu privire la această cerere. S-a constatat că reclamantul nu va fi trimis înapoi în Maroc în cursul acestei proceduri și că decizia Oficiului pentru Migrație ar putea face obiectul unei căi de atac care beneficiază de efect suspensiv pe plan cantonal și federal. Prin urmare, guvernul a solicitat Curții să șteargă cauza din rol. 14. Prin scrisoarea din 6 octombrie 2015, Curtea a solicitat reclamantului să îi comunice, înainte de 4 noiembrie 2015, dacă și-a menținut cererea. 15. Prin scrisoarea din 2 noiembrie 2015, reclamantul a indicat că nu a fost de acord ca Oficiul pentru Migrație să intre în discuție cu privire la cererea sa de reconsiderare și a solicitat Curții să nu șteargă cauza din rol, în subsidiar să nu șteargă cauza din rol decât odată ce Oficiul pentru Migrație a inițiat oficial examinarea cererii sale de reconsiderare. 16. În decembrie 2015, guvernul a informat Curtea că, la 10 septembrie 2015, Oficiul pentru Migrație l-a informat pe reclamant cu privire la cererea sa de reconsiderare din 31 iulie 2015. Prin scrisoarea din 28 ianuarie 2016, guvernul a informat Curtea că, prin decizia din 22 ianuarie 2016, Oficiul pentru Migrație a respins cererea de reexaminare a reclamantului, considerând că situația sa nu era modificată în mod substanțial. Spune office s-a bazat pe informații ale reprezentanței elvețiene din Maroc, obținute în colaborare cu un medic local și transmise de Secretariatul de Stat pentru Migrație. În decizia sa de respingere, a reieșit, în special, din aceste informații că toate problemele de sănătate ale reclamantului puteau fi tratate în Maroc și că a avut posibilitatea de a solicita un card de asistență medicală pentru a nu fi nevoit să suporte el însuși cheltuielile de prelucrare. Guvernul a precizat că reclamantul putea face apel la această decizie în cadrul Direcției de Securitate și își menține cererea din 14 septembrie 2015 de a elimina cauza rolului. Dispozițiile relevante ale legii din 24 mai 1959 privind procedura și jurisdicția administrativă a cantonului Zurich (LPJA) prevăd următoarele (traducerea grefei) § 19 (b) Acțiuni Deciziile unei autorități inferioare pot face obiectul unei acțiuni la autoritatea superioară. (1) o unitate administrativă a Direcției § 25 mai puțin suspensivă Termenul de recurs și depunerea căii de atac au efect suspensiv. În cazul în care există motive speciale care justifică acest lucru, autoritatea, instanța de recurs și președintele instanței de recurs pot pronunța contrariul. § 41 Tribunalul Administrativ judecă acțiunile împotriva actelor în sensul § 19 alineatul (1) ca ultimă instanță cantonală. 19. Dispozițiile relevante ale legii din 17 iunie 2005 privind Tribunalul Federal (LTF) sunt formulate după cum urmează art. 82 Ca regulă generală, acțiunea nu are efect suspensiv. Judecătorul instructor poate, din oficiu sau în culpă cu o parte, să se pronunțe în mod diferit asupra efectului suspensiv. GRIFS 20. Invocând articolele 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul susține că decizia de a-și revoca autorizația de stabilire și de a-l trimite înapoi în Maroc constituia o ingerință disproporționată în dreptul său la respectarea vieții sale private. 10 septembrie 2015, Oficiul pentru Migrație a decis să reexamineze decizia de trimitere în lumina noilor informații medicale pe care le-a furnizat reclamantul și, prin urmare, acesta din urmă nu va fi returnat Marocului în cursul acestei proceduri (punctele 13 și 16 de mai sus). 23. Pe de altă parte, deși de atunci Oficiul pentru Migrație a respins, în primă instanță, cererea de reconsiderare a reclamantului, decizia Oficiului pentru Migrație poate face obiectul unor acțiuni cantonale în fața Direcției cu privire la securitate și la Tribunalul Administrativ, precum și cu privire la Tribunalul Federal. În această privință, trebuie să se sublinieze că acțiunile cantonale beneficiază în principiu de un efect suspensiv și că, în cazul în care acțiunea la Tribunalul Federal nu a avut, în general, niciun efect suspensiv, judecătorul instructor îi poate atribui totuși (punctele 18 și 19, de mai sus 24. Pe scurt, Curtea constată că reclamantul nu va fi trimis înapoi în Maroc și că acesta va putea exercita acțiuni cu efect suspensiv, fie automat, la nivel cantonal, fie la cererea sa (a se vedea T.A. și alții c. Elveția (dec.), nr. 50165/14, § 22, 7 iulie 2015 ; și Sharifi c. Elveția (dec.), nr. 69486/11, § 24, 4 decembrie 2012 25. Pe de altă parte, în cazul în care trimiterea reclamantului către Maroc ar trebui confirmată de autoritățile interne, Curtea nu are niciun motiv să se îndoiască de faptul că ar fi în măsură să îi adreseze o nouă cerere de măsură provizorie în timp util (a se vedea Sharifi, citată anterior, punctul 25 26). În lumina celor de mai sus și în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (b) din convenție, Curtea consideră că litigiul a fost soluționat. 27. În măsura în care reclamantul solicită rambursarea cheltuielilor suportate pentru apărarea sa în fața Curții, aceasta din urmă amintește că sunt lăsate la aprecierea sa atunci când cererea este retrasă din rol [art. 43 alineatul (4) din Regulamentul de procedură]. În această privință, Comisia reamintește practica sa obișnuită conform căreia nu se acordă nicio sumă de cheltuieli în cazul în care reclamantul nu a fost invitat să prezinte observații ca răspuns la observațiile prezentate de guvern în urma comunicării cererii (a se vedea Sarwari c. Austria (dec.), nr 21662/10, 3 noiembrie 2011; și Khaled c. Italia (dec.), 37355/10, 31 mai 2011).De asemenea, Comisia remarcă faptul că a avut deja ocazia de a aplica un astfel de principiu în cazul radierii mai multor cauze referitoare la Elveția ( Ahmadi c. Elveția (dec.), n 32505/12, 30 aprilie 2013 M.Z. și N.Z. c. Elveția (dec.), n 74110/11, 10 iulie 2012 ; și Tewolde c. Elveția (dec.), n 67808/10, 6 martie 2012). 28. Curtea nu percepe nici un motiv pentru a se abține de la această practică în speță. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că nici o sumă nu este datorată pentru cheltuielile de judecată. 29. În cele din urmă, nici un motiv special pentru respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale n 30. Aplicarea articoluluiui 39 din Regulamentul de procedură se încheie astfel, din cauza faptului că reclamantul nu mai este expus riscului de a fi trimis înapoi în Maroc. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 22 septembrie 2016. Grefier adjunct Președinte
Requête n
o
30639/15
A.D.
contre la Suisse
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 30 août 2016 en un comité composé de
:
Johannes Silvis,
président,
Helen Keller,
Alena Poláčková,
juges,
et de Fatoș Aracı,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 23 juin 2015,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, A.D., est un ressortissant marocain né en 1982 et réside à Zurich. Il a saisi la Cour le 23 juin 2015. La juge faisant office de président de la section à laquelle l’affaire a été attribuée a accédé à la demande de non-divulgation de son identité formulée par le requérant (article
47
4.du règlement). Il a été représenté devant la Cour par M
e
S.
Schädler, avocat à Zurich.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.
Le requérant, qui a toujours vécu en Suisse, fut mis au bénéfice d’une autorisation d’établissement dès sa naissance, en 1982.
4.
Le requérant intéressa la justice, notamment la justice des mineurs, à plusieurs reprises entre 1999 et 2004, principalement pour des faits d’extorsion, brigandage et contravention à la loi sur les stupéfiants. Il fut placé dans une maison d’éducation puis condamné à des peines d’emprisonnement pour un total de près de 29
mois.
5.
Le 22 juillet 2005, l’Office des migrations du canton de Zurich («
Office des migrations
») le mit en garde contre de graves conséquences en matière de police des étrangers en cas de nouveaux actes de délinquance.
6.
Par arrêt du 11 juillet 2008, la Cour suprême du canton de Zurich condamna le requérant, en appel, à trois ans et trois mois de peine privative de liberté, notamment pour brigandage, lésions corporelles simples, vol, infractions à la loi sur les armes et contraventions à la loi sur les stupéfiants, et ordonna des mesures thérapeutiques institutionnelles.
7.
Le 21 octobre 2013, l’Office des migrations révoqua l’autorisation d’établissement du requérant, en raison de ses condamnations pénales, et ordonna son renvoi de Suisse dès sa libération de l’exécution des mesures thérapeutiques institutionnelles.
8.
Le 30 mai 2014, la Direction de la sécurité du canton de Zurich («
Direction de la sécurité
») rejeta le recours du requérant.
9.
Le 3 septembre 2014, le Tribunal administratif du canton de Zurich («
Tribunal administratif
») rejeta également son recours. Une minorité du collège de l’affaire considéra, dans son opinion divergente, que la révocation de l’autorisation d’établissement du requérant était disproportionnée.
10.
Par arrêt du 16 avril 2015, le Tribunal fédéral rejeta le recours du requérant, considérant principalement qu’il était un multirécidiviste dont le prolongement du séjour en Suisse ne pouvait être concilié avec la sécurité de la population de ce pays, que le risque de récidive était susceptible d’augmenter en cas de reprise de la consommation d’alcool et de stupéfiants et qu’il n’était intégré ni professionnellement ni socialement en Suisse.
11.
Le 10 juin 2015, l’Office d’exécution des peines et mesures du canton de Zurich décida de libérer conditionnellement le requérant des mesures prononcées à son encontre et arrêta la période d’essai à trois ans.
12.
Le 26 juin 2015, la juge faisant fonction de président de la section à laquelle l’affaire fut attribuée décida d’indiquer au Gouvernement suisse, en application de l’article 39 du règlement de la Cour, de ne pas expulser le requérant vers le Maroc avant le 8
juillet 2015. Elle décida également d’inviter le Gouvernement et le requérant, conformément à l’article
54
§
2
a) du règlement de la Cour, à fournir des renseignements factuels supplémentaires. Le 8 juillet 2015, elle prolongea l’effet de la mesure prise pour la durée de la procédure devant la Cour.
13.
Par courrier du 14 septembre 2015, le Gouvernement informa la Cour que le requérant avait déposé, le 31 juillet 2015, une demande de reconsidération de la décision de l’Office des migrations du 21 octobre 2013 en s’appuyant sur des certificats médicaux. Le Gouvernement précisa que l’Office des migrations avait décidé d’entrer en matière sur cette demande. Il releva que le requérant ne serait pas renvoyé au Maroc durant cette procédure et que la décision de l’Office des migrations serait susceptible de faire l’objet de recours bénéficiant de l’effet suspensif sur les plans cantonal et fédéral. Par conséquent, le Gouvernement demanda à la Cour de rayer l’affaire du rôle.
14.
Par lettre du 6 octobre 2015, la Cour demanda au requérant de lui communiquer, avant le 4 novembre 2015, s’il maintenait sa requête.
15.
Par courrier du 2 novembre 2015, le requérant indiqua ignorer que l’Office des migrations avait accepté d’entrer en matière sur sa demande de reconsidération. Il demanda à la Cour de ne pas rayer l’affaire du rôle, subsidiairement de ne rayer l’affaire du rôle qu’une fois que l’Office des migrations aurait officiellement entrepris l’examen de sa demande de reconsidération.
16.
Par courrier du 1
er
décembre 2015, le Gouvernement indiqua à la Cour que l’Office des migrations avait, le 10 septembre 2015, informé le requérant qu’il entrait en matière sur sa demande de reconsidération du 31
juillet 2015.
17.
Par courrier du 28 janvier 2016, le Gouvernement informa la Cour que l’Office des migrations, par décision du 22 janvier 2016, avait rejeté la demande de réexamen du requérant, considérant que sa situation ne s’était pas modifiée de manière substantielle. Dit office se basa sur des informations de la représentation suisse au Maroc, obtenues en collaboration avec un médecin local et relayées par le Secrétariat d’Etat aux migrations. Dans sa décision de rejet, l’Office des migrations releva en particulier qu’il ressortait de ces informations que tous les troubles de santé du requérant pouvaient être traités au Maroc et qu’il avait la possibilité de demander une carte d’assistance médicale pour ne pas avoir à prendre en charge lui-même les frais de traitement. Le Gouvernement précisa que le requérant pouvait faire appel de cette décision auprès de la Direction de la sécurité et maintint sa demande du 14 septembre 2015 visant à rayer l’affaire du rôle.
B.
Le droit interne pertinent
18.
Les dispositions pertinentes de la loi du 24 mai 1959 sur la procédure et la juridiction administrative du canton de Zurich (LPJA) prévoient ce qui suit (traduction du greffe)
:
19.b Instance de recours
«
1
Les décisions d’une autorité inférieure peuvent faire l’objet d’un recours auprès de l’autorité supérieure.
2
L’instance de recours est
:
b. la Direction pour les décisions
:
1.d’une unité administrative de la Direction
1
Le délai de recours et le dépôt du recours ont effet suspensif.
3
Si des raisons particulières le justifient, l’autorité, l’instance de recours et le président de l’instance de recours peuvent ordonner le contraire.
1
Le Tribunal administratif juge les recours contre les actes au sens du § 19 alinéa 1 en tant que dernière instance cantonale.
»
19.
Les dispositions pertinentes de la loi du 17
juin 2005 sur le Tribunal fédéral (LTF) sont libellées comme suit
:
Article 82 Principe
«
Le Tribunal fédéral connaît des recours
:
a. contre les décisions rendues dans des causes de droit public
Article 103 Effet suspensif
1
En règle générale, le recours n’a pas d’effet suspensif.
3
Le juge instructeur peut, d’office ou sur requête d’une partie, statuer différemment sur l’effet suspensif.
»
20.
Invoquant les articles 2 et 3 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), le requérant fait valoir qu’un renvoi vers le Maroc l’exposerait à des traitements inhumains ou dégradants en raison de son état de santé.
21.
Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant fait valoir que la décision de révoquer son autorisation d’établissement et de le renvoyer vers le Maroc constituait une ingérence disproportionnée dans son droit au respect de sa vie privée.
22.
La Cour relève que par une décision rendue le
10 septembre 2015, l’Office des migrations a décidé de réexaminer la décision de renvoi à la lumière des nouvelles informations médicales que le requérant a fournies et que ce dernier ne sera donc pas renvoyé au Maroc durant cette procédure (paragraphes 13 et 16, ci-dessus).
23.
Par ailleurs, et bien que l’Office des migrations ait depuis lors rejeté, en première instance, la demande de reconsidération du requérant, la décision de l’Office des migrations est susceptible de faire l’objet de recours cantonaux, devant la Direction
de la sécurité et le Tribunal administratif, ainsi qu’auprès du Tribunal fédéral. Il convient de relever à cet égard que les recours cantonaux bénéficient en principe d’un effet suspensif et que si le recours auprès du Tribunal fédéral n’a en règle générale pas d’effet suspensif, le juge instructeur peut toutefois le lui attribuer (paragraphes 18 et 19, ci-dessus).
24.
En résumé, la Cour constate que le requérant ne sera pas renvoyé au Maroc et qu’il pourra exercer des recours pourvus de l’effet suspensif, soit automatiquement, au niveau cantonal, soit à sa demande (voir
T.A. et autres c. Suisse
(déc.), n
o
50165/14, §
22, 7 juillet 2015
; et
Sharifi c. Suisse
(déc.), n
o
69486/11, §
24, 4
décembre 2012).
25.
Par ailleurs, si le renvoi du requérant vers le Maroc devait être confirmé par les autorités internes, la Cour n’a aucune raison de douter du fait qu’il serait en mesure de lui adresser une nouvelle demande de mesure provisoire en temps utiles (voir
Sharifi
, précité, § 25).
26.
À la lumière de ce qui précède et conformément à l’article 37 § 1 b) de la Convention, la Cour considère que le litige a été résolu.
27.
Dans la mesure où le requérant réclame le remboursement des frais engagés pour sa défense devant la Cour, cette dernière rappelle qu’ils sont laissés à son appréciation lorsque la requête est rayée du rôle (article 43 § 4 du Règlement de la Cour). A ce propos, elle rappelle sa pratique habituelle selon laquelle aucun montant n’est octroyé au titre des dépens lorsque le requérant n’a pas été invité à déposer des observations en réponse à celles présentées par le Gouvernement suite à la communication de la requête (voir
Sarwari c. Autriche
(déc.), n
o
21662/10, 3
novembre 2011
; et
Khaled c. Italie
(déc.), n
o
37355/10, 31 mai 2011). Elle note également qu’elle a déjà eu l’occasion de faire application d’un tel principe lors de la radiation de plusieurs affaires concernant la Suisse (
Ahmadi c. Suisse
(déc.), n
o
32505/12, 30 avril 2013
;
M.Z. et N.Z. c. Suisse
(déc.), n
o
74910/11, 10
juillet 2012
; et
Tewolde c. Suisse
(déc.), n
o
67808/10, 6 mars 2012).
28.
La Cour n’aperçoit aucune raison de s’écarter de cette pratique en l’espèce. Dans ces circonstances, elle estime qu’aucun montant n’est dû au titre des dépens.
29.
Enfin, aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention. Il y a donc lieu de la rayer du rôle.
30.
L’application de l’article 39 du Règlement de la Cour prend ainsi fin, faute désormais pour le requérant d’être exposé au risque d’être renvoyé vers le Maroc.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Fait en français puis communiqué par écrit le
22 septembre 2016.
Fatoș Aracı
Johannes Silvis
Greffière adjointe
Président