MELIKIDIS v. CYPRUS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
MELIKIDIS v. CYPRUS (CtEDO, 2015)
Comunicat la 7 septembrie 2015 CUARTĂ SECȚIUNE Cerere nr. 67748/13 Georgios MELIKIDIS împotriva Ciprului depusă la 27 septembrie 2013 DECLARAREA FACTELOR Dl Georgios Melikidis este un național grec, născut în 1976 și locuiește în Limassol. El este reprezentat în fața Curții de către dl Loucaides și dl P. Kleovoulou, avocați practicanți în Nicosia și, respectiv, Limasssol. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Detenția reclamantului La 17 octombrie 2003, reclamantul a vizitat Departamentul de Registrul Civil și Migrație din Limassol pentru a reînnoi permisul de ședere la Cipru. În timpul vizitei sale, s-a constatat că a rezistat ilegal la Cipru. Ca urmare, un ordin de detenție a fost eliberat în aceeași zi și reclamantul a fost transferat de doi ofițeri de poliție la secția centrală de poliție Limassol, unde urma să fie ținut în așteptarea deportării sale. La sosirea lui la secția de poliție din Limassol, reclamantul a fost transferat într-o cameră de interviu unde i s-a cerut să-și predea lucrurile personale pentru depozitare. Reclamantul a fost, de asemenea, rugat să-și îndepărteze pantofii și să-i plaseze într-o cutie de lemn care era pe o masă în sala de interviu. În acest moment, s-a încheiat o sculă între solicitant și cei doi ofițeri de poliție care l-au însoțit, agentul special G.G. și agentul S.T. în procedurile interne ulterioare (a se vedea punctele 18–33 de mai jos) diferite conturi ale evenimentelor pe măsură ce au desfășurat-o în sala de interviu au fost furnizate de poliție și de solicitant. Potrivit reclamantului și-a tras cu forță pantofii din moment ce nu era ușor de eliminat. Ca urmare, pantofii s-au rupt și s-a aplecat brusc înapoi. Ofițerii de poliție și-au aprobat greșit acțiunile și G.G. l-au prins de gât. Când reclamantul a încercat să scape, incidentul a scăpat de sub control. Reclamantul a susținut că nu a atacat în niciun moment ofițerii de poliție. El a susținut mai mult că, în timp ce el era pe podea, ofițerii de poliție l-au bătut în bătaie și unul dintre cei doi ofițeri i-a lovit fața. Ca urmare, ochiul drept a fost vânat. De asemenea, reclamantul a susținut că, în încercarea de a-l resține, G.G. l-a lovit pe cap cu cătușele. După ce a fost transferat în celulă și a fost dus la spital doar trei ore mai târziu de diferite ofițeri de poliție. Pe de altă parte, cei doi ofițeri de poliție au susținut că, atunci când i-au cerut reclamantului să-și scoată liniile de pantofi, a reacționat și a început să strige. G.G. a cerut reclamantului să se calmeze. Reclamantul a lovit piciorul de lemn al unei mase care era în camera de interviu. Reclamantul a luat apoi o cutie de lemn care a fost pe masă și a lovit G.G. pe umăr cu el. Potrivit poliției, reclamantul a ridicat masa și a aruncat-o pe podea. Apoi, S.T. a arestat reclamantul pentru a ataca un ofițer de poliție și ofițerii de poliție au bătut reclamantul. Cu toate acestea, reclamantul a reușit să rupă cătușele și să le scoată din mâna stângă. Reclamantul a luat G.G. în jurul taliei și l-a tras spre el; ca urmare, reclamantul și ofițerul de poliție au căzut pe teren cu reclamantul întins pe spate sub ofițerul de poliție. În toamna, reclamantul a lovit colțul masei cu partea dreaptă a feței și ochiul drept, și mai târziu a lovit partea din spate a capului pe pământ. După cădere, reclamantul a fost încătușat, deși a continuat să reziste, lovind ambii ofițeri. Apoi a fost transferat în celula lui. Șeful secției de poliție din Limassol a fost informat de incidentul din aceeași zi de unicul alt ofițer de poliție prezent la secție, inspectorul G.T., care a participat la sala de interviu după scoflă și a asistat la sângerarea reclamantului. Prin urmare, șeful a instruit același ofițer de poliție să investigheze circumstanțele care au dus la incident. După ce ofițerii de poliție au vizitat accidentul și unitatea de urgență la spitalul general Limassol, unde au fost examinați de către medicul de serviciu care a pregătit un raport înregistrând leziunile lor. Medicul a remarcat că G.G. a suferit leziuni minore pe antebrațul său, degetul și genunchiul drept. Se pare că nici o notă a fost făcută pe S.T. Mai târziu în acea zi, reclamantul a fost transferat și în aceeași unitate de accident și urgență în cazul în care a fost examinat și tratat de același medic de telefon. Un raport a fost pregătit înregistrarea rănilor reclamantului și tratamentul pe care l-a primit. Raportul a declarat că reclamantul a suferit un hematom la ochiul drept, două răni paralele la spatele scalpului său, ambele de trei cm de lungime și a trebuit să fie cusut, și abraziuni la umărul stâng. 10. La 18 octombrie 2003, reclamantul a fost dus din nou la spital de către poliție. El a fost examinat de un medic în prezența unui patolog legist. El a fost apoi returnat la secția de poliție. 11. La 19 octombrie 2003, avocatul reclamantului a prezentat o plângere la secția de poliție centrală Limassol susținând că reclamantul a fost bolnav. Prin urmare, șeful secției de poliție din Limassol a numit un inspector în aceeași unitate de poliție, inspectorul C.K., pentru a investiga plângerea reclamantului. 12. La 20 octombrie 2003, reclamantul s-a plâns de dureri de cap și amețeli și, prin urmare, a fost transferat la unitatea de urgență și accident de la Spitalul General Limassol. A fost examinat și a constatat că a avut suspectul de sindrom post-concusiune și a fost astfel referit la un neurolog. 13. În aceeași zi, șeful secției de poliție din Limassol a depus o acuzație împotriva reclamantului la Curtea de District din Limassol, care conține patru conturi. Acestea au fost: atacul care a provocat daune corporale reale G.G.; obstrucționarea unui ofițer de poliție în punerea în aplicare a sarcinilor sale; leziuni penale asupra proprietății; insultarea publică a doi ofițeri de poliție (procesul reclamantului și a achitarea ulterioară sunt rezumate la punctele 22 de mai jos). 14. La 21 octombrie 2003, Curtea de District a cerut unui patolog criminalist să examineze cei doi ofițeri de poliție, precum și reclamantul. Examinarea a fost efectuată în prezența unui fotograf care a făcut poze atât al reclamantului, cât și al ofițerilor de poliție. Un cardiolog al alegerii reclamantului a fost, de asemenea, prezent. Raportul care a fost elaborat de patolog legist includea observațiile ambelor medici. O copie a raportului nu a fost prezentat Curtea. 15. La 22 octombrie 2003, reclamantul a fost, de asemenea, examinat de consultant neurolog. Ea a găsit o vânătăi sub pleoapele și abraziunile drepte ale reclamantului pe cotul stâng. Ea nu a găsit nici o leziune neurologică obiectivă; cu toate acestea, ea a diagnosticat reclamantul ca suferind de simptome post-combustie, astfel cum a descris-o de către solicitant. 16. În aceeași zi, familia reclamantului a solicitat să fie examinată de un psihiatru. Ca urmare, reclamantul a fost examinat de un psihiatru care a pregătit un raport menționând că reclamantul s-a plâns că conștiința sa a fost diminuată după primele lovituri și poate a suferit de o lipsă temporară de conștiință, care a durat două ore, și a avut dificultăți să reamintească faptele incidentului. La 7 noiembrie 2003, ancheta de poliție a fost încheiată și un raport a fost elaborat de către inspectorul C.K. Raportul său a concluzionat că nu exista niciun comportament penal de la ofițerii de poliție. Procesul reclamantului în fața Curții de District de la Limassol (depunerea penală nr. 15732/03) La 26 august 2005, Curtea de district de la Limassol a achitat reclamantul pe toate conturile, declarând că urmărirea penală nu și-a dovedit cazul. 19. Curtea a constatat că conturile ofițerilor de poliție cu privire la evenimentele nu erau credibile. Curtea a remarcat în primul rând că declarațiile ofițerilor de poliție erau identice și structura, ordinul, phraseologia și descrierea evenimentelor conținute în ele erau similare. Curtea a constatat că ofițerii de poliție s-au consultat între ei înainte de a redacta declarațiile lor și înainte de a da dovezi în instanță. 20. În al doilea rând, instanța a observat că, după cum se indică în raportul accidentului și al medicului de urgență din 17 octombrie 2003 (a se vedea punctul 8 de mai sus), ofițerii de poliție au suferit leziuni minore în timpul scufului. Cu toate acestea, instanța a respins acuzațiile G.G. că a suferit răni ca urmare a căderei pe teren și reclamantul care l-a lovit pe umăr cu cutie de lemn. Curtea a exclus posibilitatea ca rănile ofițerului de poliție să fie primite la 17 octombrie 2003: G.G. nu a menționat aceste răni medicului care l-a tratat și nu au fost înregistrate în raportul medicului. Nici leziunile nu au fost compatibile cu versiunea de evenimente reclamantului sau cu concluziile patologului legist. 21. Curtea a remarcat, de asemenea, că imaginile obținute din cameră au fost înființate. Inspector G.T., ofițerul inițial sarcinat cu investigarea incidentului, a fost de acord în timpul anchetei încrucișate că imaginile au fost luate la 21 octombrie 2003, cinci zile după incident, în ciuda faptului că încăpere a fost folosită 24 de ore pe zi. În plus, Curtea a luat în considerare faptul că G.G. a refuzat să recunoască că reclamantul a sângerat, în ciuda faptului că există dovezi care susțin acest fapt. Cu privire la raportul elaborat de inspectorul C.K, instanța a remarcat că este important ca astfel de anchete să fie independente și imparțiale. Curtea a observat că, din acest motiv, este important ca astfel de investigații să fie atribuite detectivilor independenți sau ofițerilor care au servit în diferite unități de poliție, care nu au fost implicați în evenimente, sau care au fost desemnați de Sediul Poliției. Prin urmare, instanța a concluzionat că orice concluzii atinse în raportul inspectorului C.K nu avea valoarea evidentă. 23. Curtea a concluzionat că versiunea evenimentelor a reclamantului era mai consecventă cu faptele cazului. Potrivit instanței, rănile sale au indicat că forța utilizată de birourile de poliție a depășit forța rezonabilă care ar fi fost necesară pentru a-l deține. Prin urmare, instanța a constatat că acțiunile reclamantului au fost în autoapărare, o concluzie care a fost în concordanță cu leziunile minore suferite de ofițerii de poliție. Cerere civilă în fața Tribunalului de District Limassol (cazul nr. 6941/03) În 2008 reclamantul a depus o cerere civilă la Curtea de District Limassol împotriva șefului secției de poliție centrală Limassol, inspectorul G.T. (ofițerul care conduce investigația), cei doi polițiști implicați în incident și procurorul general. El a susținut daune speciale și generale atât în tort, cât și pentru încălcarea drepturilor sale omului, astfel cum au fost protejate de Constituția și Legea 235/90 (modificată) (legea care încorporează Convenția Națiunilor Unite împotriva Torturii și altor tratamente sau pedepsele crude, inumane sau degradante în legea cipriote): a se vedea legislația și practicile interne relevante la punctele 39 – 40 de mai jos. 25. În sprijinul cererii sale, reclamantul a prezentat, printre altele, un nou raport legist elaborat în 2008 de către un patolog legist privat, care a susținut afirmațiile sale. Raportul a respins posibilitatea ca cicatricile reclamantului din partea din spate a capului său să fi fost cauzate de impactul direct cu podeaua, datorită formei și formei cicatricilor. 26. De asemenea, reclamantul a susținut că dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din Legea 235/90 (modificate) (în conformitate cu care se presupune că o persoană a fost abuzată de poliție în cazul în care a suferit leziuni care nu existau înainte de arest: a se vedea punctele 39-40 de mai jos) au fost aplicabile în cazul său. 27. La 15 ianuarie 2009, judecata a respins cererile reclamanților: versiunea celor două ofițeri de poliție a evenimentelor a rămas aceeași cu versiunea pe care o furnizase în dovada procesului penal. În evaluarea faptelor, instanța a remarcat că declarația inițială a reclamantului, pe care a dat-o poliției la 19 octombrie 2003, este semnificativ diferită de versiunea pe care a dat-o în cererea sa civilă. De exemplu, el a afirmat acum că, în timp ce stătea pe teren inconștient, unul dintre ofițerii de poliție și-a scos genitalurile. Cu toate acestea, nu se menționează acest lucru în declarația sa originală și nici în rapoartele doctorilor nu a fost menționată. Curtea a remarcat, de asemenea, că, în declarația sa originală, reclamantul a declarat, nu că era inconștient, ci că a început să se calmeze atunci când ofițerii de poliție au încetat să-l lovească. 29. Curtea a respins, de asemenea, dovezile expertului legist care a pregătit raportul din 2008, deoarece a considerat că dovezile sale sunt o bază slabă pentru a obține concluzii privind cauza rănilor reclamantului. 30. Curtea a observat, în continuare, că dovezile ofițerilor de poliție au fost veritabile și în concordanță cu celelalte dovezi furnizate în timpul procesului civil. Singurul comentariu critic al Curții privind mărturia ofițerilor de poliție a fost că G.G. părea evaziv în ceea ce privește loviturile pe care le-a primit de la reclamant, oferind instanței o versiune neclară a modului în care le-a fost cauzat rănile. Cu toate acestea, acest lucru nu a dus instanța să pună la îndoială întreaga versiune a evenimentelor ofițerului de poliție. 31. În ceea ce privește ancheta efectuată de inspectorul C.K., instanța a remarcat că inspectorul a fost corect în mod procedural în modul în care a efectuat ancheta: el a obținut declarații scrise de la toate persoanele implicate în incident, el a obținut dovezi de la un expert criminalist, și a examinat sala de interviu în cazul în care incidentul a avut loc. Potrivit instanței, singura slăbiciune din raportul C.K. a fost că părea să fi evaluat credibilitatea persoanelor pe care le-a intervievat și, probabil, nu a acționat în mod imparțial. Acest lucru în conformitate cu instanța nu a dovedit că a efectuat ancheta în scopul de a atinge un rezultat predeterminat. Faptele cazului nu erau atât de clar că C.K. ar fi putut stabili în mod rezonabil și obiectiv evenimentele exacte care au avut loc în sala de interviu. 32. Potrivit instanței, ofițerii de poliție au folosit o forță rezonabilă pentru a restrânge și deține reclamantul și este puțin probabil că leziunile reclamantului au fost rezultatul unei încercări coordonate de poliție pentru a ascunde abuzul reclamantului. În sfârșit, instanța a susținut că plângerile reclamantului în temeiul Legii 235/90 (așa cum a fost modificată) nu au putut fi aplicate într-o cerere civilă împotriva membrilor forței de poliție, deoarece, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Lege, aceasta a aplicat numai procedurilor penale. Reclamantul a apelat la Curtea Supremă împotriva hotărârii Curții de District Limassol. 35. El a susținut, printre altele, că Curtea de District s-a înșelat în neaplicarea presupunerii create de art. 6 alineatul (1) din Lege. 235/90 (așa cum a fost modificat). Acest lucru, atunci când a fost luat în judecată cu restul dovezilor, a condus instanța în mod nedrept la concluzia că abuzul reclamantului de către cei doi ofițeri de poliție nu a fost dovedit. 36. La 29 martie 2013, Curtea Supremă a respins recursul. Curtea Supremă a remarcat că reclamantul nu a apelat la concluzia instanței de district că, în temeiul articolului 6 alineatul (1), legea nu se aplică. Din acest motiv, Curtea Supremă nu a examinat problemele care se dezvoltă în temeiul articolului 6 alineatul (1). 37. În al doilea rând, Curtea Supremă a observat că Curtea de District a fost responsabilă în primul rând pentru evaluarea probelor în judecată, iar Curtea Supremă ar trebui să intervină numai în cazul în care raționamentul judecătorului inferior este insuficient sau în cazul în care au existat contradicții semnificative în dovada. După examinarea hotărârii Curții de District, Curtea Supremă a constatat că acest lucru nu este cazul. Legea interzicerii torturei sau a unor tratamente sau pedepsei inumane sau degradante este prevăzută la art. 8 din Constituție și este identică cu art. 3 din Convenție. Legea 235/90 privind Convenția [Națiunilor Unite] împotriva torturei și altor tratamente sau pedepsei crude, inumane sau degradante (modificată prin Legea 36(III)/02) Secțiunile 3 și 5 din legea de mai sus penalizează, respectiv, tortura și tratamentele crude, inumane sau degradante. Secțiunea 6 alineatul (1) din lege prevede: „În sensul secțiunilor 3 și 5, se presupune că o persoană arestată sau reținută altfel a fost abuzată de un membru al poliției de la secția de poliție unde a fost reținută, unde este stabilită de un examen medical efectuat fie înainte de eliberarea sa, fie imediat după eliberarea sa de la secția de poliție, că a suferit orice leziuni vizibile pe care nu le-a avut la momentul admiterii la secția de poliție.” 41. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție că, în timp ce este în custodie, el a fost supus unui tratament inuman și degradant. Întrebări către părți Reclamantul a fost supus unui tratament inuman sau degradant în încălcarea articolului 3 din Convenție? având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Labita c. Italia) [GC], nr. 26772/95, CEHR 2000-IV), a fost ancheta în cazul în care autoritățile interne au încălcat art. 3 din Convenție? Guvernul este, de asemenea, solicitat să prezinte copii ale: - raportul inspectorului C.K. (în acest sens, Guvernul este solicitat să clarifice dacă un raport separat a fost elaborat de către ofițer inițial sarcinat să investigheze squaffle, inspectorul G.T, și, dacă este cazul, să prezinte și o copie a raportului său); - dosarul investigației inspectorului C.K. și orice declarații luate în cursul anchetei sale; - fotografii oficiale luate la locul faptului, dacă există, dintre persoanele implicate în squaff, precum și orice plan sau diagramă; - raportul elaborat de patolog criminalist; și - procesul-verbal al procedurii criminale și civile menționat în declarația atașată a faptelor.