- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 septembrie 2015
- Stat pârât
- CYP
- Concluzia
- Comunicată guvernului
Melikidis împotriva Ciprului
Traducere în română Auto
Comunicat la 7 septembrie 2015 CUARTĂ SECȚIUNE Cerere nr. 67748/13 Georgios MELIKIDIS împotriva Ciprului depusă la 27 septembrie 2013 DECLARAREA FACTELOR Dl Georgios Melikidis este un național grec, născut în 1976 și locuiește în Limassol. El este reprezentat în fața Curții de către dl Loucaides și dl P. Kleovoulou, avocați practicanți în Nicosia și, respectiv, Limasssol. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Detenția reclamantului La 17 octombrie 2003, reclamantul a vizitat Departamentul de Registrul Civil și Migrație din Limassol pentru a reînnoi permisul de ședere la Cipru. În timpul vizitei sale, s-a constatat că a rezistat ilegal la Cipru.
Ca urmare, un ordin de detenție a fost eliberat în aceeași zi și reclamantul a fost transferat de doi ofițeri de poliție la secția centrală de poliție Limassol, unde urma să fie ținut în așteptarea deportării sale. La sosirea lui la secția de poliție din Limassol, reclamantul a fost transferat într-o cameră de interviu unde i s-a cerut să-și predea lucrurile personale pentru depozitare. Reclamantul a fost, de asemenea, rugat să-și îndepărteze pantofii și să-i plaseze într-o cutie de lemn care era pe o masă în sala de interviu. În acest moment, s-a încheiat o sculă între solicitant și cei doi ofițeri de poliție care l-au însoțit, agentul special G.G. și agentul S.T. în procedurile interne ulterioare (a se vedea punctele 18–33 de mai jos) diferite conturi ale evenimentelor pe măsură ce au desfășurat-o în sala de interviu au fost furnizate de poliție și de solicitant.
Potrivit reclamantului și-a tras cu forță pantofii din moment ce nu era ușor de eliminat. Ca urmare, pantofii s-au rupt și s-a aplecat brusc înapoi. Ofițerii de poliție și-au aprobat greșit acțiunile și G.G. l-au prins de gât. Când reclamantul a încercat să scape, incidentul a scăpat de sub control. Reclamantul a susținut că nu a atacat în niciun moment ofițerii de poliție. El a susținut mai mult că, în timp ce el era pe podea, ofițerii de poliție l-au bătut în bătaie și unul dintre cei doi ofițeri i-a lovit fața. Ca urmare, ochiul drept a fost vânat. De asemenea, reclamantul a susținut că, în încercarea de a-l resține, G.G. l-a lovit pe cap cu cătușele. După ce a fost transferat în celulă și a fost dus la spital doar trei ore mai târziu de diferite ofițeri de poliție.
Pe de altă parte, cei doi ofițeri de poliție au susținut că, atunci când i-au cerut reclamantului să-și scoată liniile de pantofi, a reacționat și a început să strige. G.G. a cerut reclamantului să se calmeze. Reclamantul a lovit piciorul de lemn al unei mase care era în camera de interviu. Reclamantul a luat apoi o cutie de lemn care a fost pe masă și a lovit G.G. pe umăr cu el. Potrivit poliției, reclamantul a ridicat masa și a aruncat-o pe podea. Apoi, S.T. a arestat reclamantul pentru a ataca un ofițer de poliție și ofițerii de poliție au bătut reclamantul. Cu toate acestea, reclamantul a reușit să rupă cătușele și să le scoată din mâna stângă. Reclamantul a luat G.G. în jurul taliei și l-a tras spre el; ca urmare, reclamantul și ofițerul de poliție au căzut pe teren cu reclamantul întins pe spate sub ofițerul de poliție.
În toamna, reclamantul a lovit colțul masei cu partea dreaptă a feței și ochiul drept, și mai târziu a lovit partea din spate a capului pe pământ. După cădere, reclamantul a fost încătușat, deși a continuat să reziste, lovind ambii ofițeri. Apoi a fost transferat în celula lui. Șeful secției de poliție din Limassol a fost informat de incidentul din aceeași zi de unicul alt ofițer de poliție prezent la secție, inspectorul G.T., care a participat la sala de interviu după scoflă și a asistat la sângerarea reclamantului. Prin urmare, șeful a instruit același ofițer de poliție să investigheze circumstanțele care au dus la incident. După ce ofițerii de poliție au vizitat accidentul și unitatea de urgență la spitalul general Limassol, unde au fost examinați de către medicul de serviciu care a pregătit un raport înregistrând leziunile lor.
Medicul a remarcat că G.G. a suferit leziuni minore pe antebrațul său, degetul și genunchiul drept. Se pare că nici o notă a fost făcută pe S.T. Mai târziu în acea zi, reclamantul a fost transferat și în aceeași unitate de accident și urgență în cazul în care a fost examinat și tratat de același medic de telefon. Un raport a fost pregătit înregistrarea rănilor reclamantului și tratamentul pe care l-a primit. Raportul a declarat că reclamantul a suferit un hematom la ochiul drept, două răni paralele la spatele scalpului său, ambele de trei cm de lungime și a trebuit să fie cusut, și abraziuni la umărul stâng. 10. La 18 octombrie 2003, reclamantul a fost dus din nou la spital de către poliție.
El a fost examinat de un medic în prezența unui patolog legist. El a fost apoi returnat la secția de poliție. 11. La 19 octombrie 2003, avocatul reclamantului a prezentat o plângere la secția de poliție centrală Limassol susținând că reclamantul a fost bolnav. Prin urmare, șeful secției de poliție din Limassol a numit un inspector în aceeași unitate de poliție, inspectorul C.K., pentru a investiga plângerea reclamantului. 12. La 20 octombrie 2003, reclamantul s-a plâns de dureri de cap și amețeli și, prin urmare, a fost transferat la unitatea de urgență și accident de la Spitalul General Limassol. A fost examinat și a constatat că a avut suspectul de sindrom post-concusiune și a fost astfel referit la un neurolog.
13. În aceeași zi, șeful secției de poliție din Limassol a depus o acuzație împotriva reclamantului la Curtea de District din Limassol, care conține patru conturi. Acestea au fost: atacul care a provocat daune corporale reale G.G.; obstrucționarea unui ofițer de poliție în punerea în aplicare a sarcinilor sale; leziuni penale asupra proprietății; insultarea publică a doi ofițeri de poliție (procesul reclamantului și a achitarea ulterioară sunt rezumate la punctele 22 de mai jos). 14. La 21 octombrie 2003, Curtea de District a cerut unui patolog criminalist să examineze cei doi ofițeri de poliție, precum și reclamantul. Examinarea a fost efectuată în prezența unui fotograf care a făcut poze atât al reclamantului, cât și al ofițerilor de poliție.
Un cardiolog al alegerii reclamantului a fost, de asemenea, prezent. Raportul care a fost elaborat de patolog legist includea observațiile ambelor medici. O copie a raportului nu a fost prezentat Curtea. 15. La 22 octombrie 2003, reclamantul a fost, de asemenea, examinat de consultant neurolog. Ea a găsit o vânătăi sub pleoapele și abraziunile drepte ale reclamantului pe cotul stâng. Ea nu a găsit nici o leziune neurologică obiectivă; cu toate acestea, ea a diagnosticat reclamantul ca suferind de simptome post-combustie, astfel cum a descris-o de către solicitant. 16. În aceeași zi, familia reclamantului a solicitat să fie examinată de un psihiatru. Ca urmare, reclamantul a fost examinat de un psihiatru care a pregătit un raport menționând că reclamantul s-a plâns că conștiința sa a fost diminuată după primele lovituri și poate a suferit de o lipsă temporară de conștiință, care a durat două ore, și a avut dificultăți să reamintească faptele incidentului.
La 7 noiembrie 2003, ancheta de poliție a fost încheiată și un raport a fost elaborat de către inspectorul C.K. Raportul său a concluzionat că nu exista niciun comportament penal de la ofițerii de poliție. Procesul reclamantului în fața Curții de District de la Limassol (depunerea penală nr. 15732/03) La 26 august 2005, Curtea de district de la Limassol a achitat reclamantul pe toate conturile, declarând că urmărirea penală nu și-a dovedit cazul. 19. Curtea a constatat că conturile ofițerilor de poliție cu privire la evenimentele nu erau credibile. Curtea a remarcat în primul rând că declarațiile ofițerilor de poliție erau identice și structura, ordinul, phraseologia și descrierea evenimentelor conținute în ele erau similare.
Curtea a constatat că ofițerii de poliție s-au consultat între ei înainte de a redacta declarațiile lor și înainte de a da dovezi în instanță. 20. În al doilea rând, instanța a observat că, după cum se indică în raportul accidentului și al medicului de urgență din 17 octombrie 2003 (a se vedea punctul 8 de mai sus), ofițerii de poliție au suferit leziuni minore în timpul scufului. Cu toate acestea, instanța a respins acuzațiile G.G. că a suferit răni ca urmare a căderei pe teren și reclamantul care l-a lovit pe umăr cu cutie de lemn. Curtea a exclus posibilitatea ca rănile ofițerului de poliție să fie primite la 17 octombrie 2003: G.G. nu a menționat aceste răni medicului care l-a tratat și nu au fost înregistrate în raportul medicului.
Nici leziunile nu au fost compatibile cu versiunea de evenimente reclamantului sau cu concluziile patologului legist. 21. Curtea a remarcat, de asemenea, că imaginile obținute din cameră au fost înființate. Inspector G.T., ofițerul inițial sarcinat cu investigarea incidentului, a fost de acord în timpul anchetei încrucișate că imaginile au fost luate la 21 octombrie 2003, cinci zile după incident, în ciuda faptului că încăpere a fost folosită 24 de ore pe zi. În plus, Curtea a luat în considerare faptul că G.G. a refuzat să recunoască că reclamantul a sângerat, în ciuda faptului că există dovezi care susțin acest fapt. Cu privire la raportul elaborat de inspectorul C.K, instanța a remarcat că este important ca astfel de anchete să fie independente și imparțiale.
Curtea a observat că, din acest motiv, este important ca astfel de investigații să fie atribuite detectivilor independenți sau ofițerilor care au servit în diferite unități de poliție, care nu au fost implicați în evenimente, sau care au fost desemnați de Sediul Poliției. Prin urmare, instanța a concluzionat că orice concluzii atinse în raportul inspectorului C.K nu avea valoarea evidentă. 23. Curtea a concluzionat că versiunea evenimentelor a reclamantului era mai consecventă cu faptele cazului. Potrivit instanței, rănile sale au indicat că forța utilizată de birourile de poliție a depășit forța rezonabilă care ar fi fost necesară pentru a-l deține. Prin urmare, instanța a constatat că acțiunile reclamantului au fost în autoapărare, o concluzie care a fost în concordanță cu leziunile minore suferite de ofițerii de poliție.
Cerere civilă în fața Tribunalului de District Limassol (cazul nr. 6941/03) În 2008 reclamantul a depus o cerere civilă la Curtea de District Limassol împotriva șefului secției de poliție centrală Limassol, inspectorul G.T. (ofițerul care conduce investigația), cei doi polițiști implicați în incident și procurorul general. El a susținut daune speciale și generale atât în tort, cât și pentru încălcarea drepturilor sale omului, astfel cum au fost protejate de Constituția și Legea 235/90 (modificată) (legea care încorporează Convenția Națiunilor Unite împotriva Torturii și altor tratamente sau pedepsele crude, inumane sau degradante în legea cipriote): a se vedea legislația și practicile interne relevante la punctele 39 – 40 de mai jos.
25. În sprijinul cererii sale, reclamantul a prezentat, printre altele, un nou raport legist elaborat în 2008 de către un patolog legist privat, care a susținut afirmațiile sale. Raportul a respins posibilitatea ca cicatricile reclamantului din partea din spate a capului său să fi fost cauzate de impactul direct cu podeaua, datorită formei și formei cicatricilor. 26. De asemenea, reclamantul a susținut că dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din Legea 235/90 (modificate) (în conformitate cu care se presupune că o persoană a fost abuzată de poliție în cazul în care a suferit leziuni care nu existau înainte de arest: a se vedea punctele 39-40 de mai jos) au fost aplicabile în cazul său. 27. La 15 ianuarie 2009, judecata a respins cererile reclamanților: versiunea celor două ofițeri de poliție a evenimentelor a rămas aceeași cu versiunea pe care o furnizase în dovada procesului penal.
În evaluarea faptelor, instanța a remarcat că declarația inițială a reclamantului, pe care a dat-o poliției la 19 octombrie 2003, este semnificativ diferită de versiunea pe care a dat-o în cererea sa civilă. De exemplu, el a afirmat acum că, în timp ce stătea pe teren inconștient, unul dintre ofițerii de poliție și-a scos genitalurile. Cu toate acestea, nu se menționează acest lucru în declarația sa originală și nici în rapoartele doctorilor nu a fost menționată. Curtea a remarcat, de asemenea, că, în declarația sa originală, reclamantul a declarat, nu că era inconștient, ci că a început să se calmeze atunci când ofițerii de poliție au încetat să-l lovească. 29. Curtea a respins, de asemenea, dovezile expertului legist care a pregătit raportul din 2008, deoarece a considerat că dovezile sale sunt o bază slabă pentru a obține concluzii privind cauza rănilor reclamantului.
30. Curtea a observat, în continuare, că dovezile ofițerilor de poliție au fost veritabile și în concordanță cu celelalte dovezi furnizate în timpul procesului civil. Singurul comentariu critic al Curții privind mărturia ofițerilor de poliție a fost că G.G. părea evaziv în ceea ce privește loviturile pe care le-a primit de la reclamant, oferind instanței o versiune neclară a modului în care le-a fost cauzat rănile. Cu toate acestea, acest lucru nu a dus instanța să pună la îndoială întreaga versiune a evenimentelor ofițerului de poliție. 31. În ceea ce privește ancheta efectuată de inspectorul C.K., instanța a remarcat că inspectorul a fost corect în mod procedural în modul în care a efectuat ancheta: el a obținut declarații scrise de la toate persoanele implicate în incident, el a obținut dovezi de la un expert criminalist, și a examinat sala de interviu în cazul în care incidentul a avut loc.
Potrivit instanței, singura slăbiciune din raportul C.K. a fost că părea să fi evaluat credibilitatea persoanelor pe care le-a intervievat și, probabil, nu a acționat în mod imparțial. Acest lucru în conformitate cu instanța nu a dovedit că a efectuat ancheta în scopul de a atinge un rezultat predeterminat. Faptele cazului nu erau atât de clar că C.K. ar fi putut stabili în mod rezonabil și obiectiv evenimentele exacte care au avut loc în sala de interviu. 32. Potrivit instanței, ofițerii de poliție au folosit o forță rezonabilă pentru a restrânge și deține reclamantul și este puțin probabil că leziunile reclamantului au fost rezultatul unei încercări coordonate de poliție pentru a ascunde abuzul reclamantului.
În sfârșit, instanța a susținut că plângerile reclamantului în temeiul Legii 235/90 (așa cum a fost modificată) nu au putut fi aplicate într-o cerere civilă împotriva membrilor forței de poliție, deoarece, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Lege, aceasta a aplicat numai procedurilor penale. Reclamantul a apelat la Curtea Supremă împotriva hotărârii Curții de District Limassol. 35. El a susținut, printre altele, că Curtea de District s-a înșelat în neaplicarea presupunerii create de art. 6 alineatul (1) din Lege. 235/90 (așa cum a fost modificat). Acest lucru, atunci când a fost luat în judecată cu restul dovezilor, a condus instanța în mod nedrept la concluzia că abuzul reclamantului de către cei doi ofițeri de poliție nu a fost dovedit.
36. La 29 martie 2013, Curtea Supremă a respins recursul. Curtea Supremă a remarcat că reclamantul nu a apelat la concluzia instanței de district că, în temeiul articolului 6 alineatul (1), legea nu se aplică. Din acest motiv, Curtea Supremă nu a examinat problemele care se dezvoltă în temeiul articolului 6 alineatul (1). 37. În al doilea rând, Curtea Supremă a observat că Curtea de District a fost responsabilă în primul rând pentru evaluarea probelor în judecată, iar Curtea Supremă ar trebui să intervină numai în cazul în care raționamentul judecătorului inferior este insuficient sau în cazul în care au existat contradicții semnificative în dovada. După examinarea hotărârii Curții de District, Curtea Supremă a constatat că acest lucru nu este cazul.
Legea interzicerii torturei sau a unor tratamente sau pedepsei inumane sau degradante este prevăzută la art. 8 din Constituție și este identică cu art. 3 din Convenție. Legea 235/90 privind Convenția [Națiunilor Unite] împotriva torturei și altor tratamente sau pedepsei crude, inumane sau degradante (modificată prin Legea 36(III)/02) Secțiunile 3 și 5 din legea de mai sus penalizează, respectiv, tortura și tratamentele crude, inumane sau degradante.
Secțiunea 6 alineatul (1) din lege prevede: „În sensul secțiunilor 3 și 5, se presupune că o persoană arestată sau reținută altfel a fost abuzată de un membru al poliției de la secția de poliție unde a fost reținută, unde este stabilită de un examen medical efectuat fie înainte de eliberarea sa, fie imediat după eliberarea sa de la secția de poliție, că a suferit orice leziuni vizibile pe care nu le-a avut la momentul admiterii la secția de poliție.” 41. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție că, în timp ce este în custodie, el a fost supus unui tratament inuman și degradant. Întrebări către părți Reclamantul a fost supus unui tratament inuman sau degradant în încălcarea articolului 3 din Convenție?
având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Labita c. Italia) [GC], nr. 26772/95, CEHR 2000-IV), a fost ancheta în cazul în care autoritățile interne au încălcat art. 3 din Convenție? Guvernul este, de asemenea, solicitat să prezinte copii ale: - raportul inspectorului C.K. (în acest sens, Guvernul este solicitat să clarifice dacă un raport separat a fost elaborat de către ofițer inițial sarcinat să investigheze squaffle, inspectorul G.T, și, dacă este cazul, să prezinte și o copie a raportului său); - dosarul investigației inspectorului C.K. și orice declarații luate în cursul anchetei sale; - fotografii oficiale luate la locul faptului, dacă există, dintre persoanele implicate în squaff, precum și orice plan sau diagramă; - raportul elaborat de patolog criminalist; și - procesul-verbal al procedurii criminale și civile menționat în declarația atașată a faptelor.
Communicated on 7 September 2015
FOURTH SECTION
Application no. 67748/13 Georgios MELIKIDIS against Cyprus lodged on 27 September 2013
STATEMENT OF FACTS
The applicant, Mr Georgios Melikidis, is a Greek national, who was born in 1976 and lives in Limassol. He is represented before the Court by Mr L. Loucaides and Mr P. Kleovoulou, lawyers practising in Nicosia and Limasssol, respectively. A. The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. 1. The applicant’s detention
On 17 October 2003, the applicant visited the Civil Registry and Migration Department in Limassol in order to renew his residence permit in Cyprus. During his visit, it emerged that he was unlawfully residing in Cyprus. As a result, an order of detention was issued on the same day and the applicant was transferred by two police officers to Limassol Central Police Station where he was to be held pending his deportation.
Upon his arrival at the police station in Limassol, the applicant was transferred to an interview room where he was asked to hand over his personal belongings for storage. The applicant was also asked to remove his shoelaces and place them in a wooden box that was on a table in the interview room.
At this point, a scuffle ensued between the applicant and the two police officers who had been accompanying him, Special Constable G.G. and Constable S.T. In the subsequent domestic proceedings (see paragraphs 18–33 below) different accounts of the events as they unfolded in the interview room were provided by the police and the applicant.
According to the applicant he forcefully pulled his shoelace since it was not easy to remove. As a result, the shoelace snapped and he abruptly leaned backwards. The police officers misapprehended his actions and G.G. grabbed him by the neck. When the applicant tried to escape, the incident got out of control. The applicant claimed that he did not at any point attack the police officers. He further claimed that, while he was on the floor, the police officers handcuffed him and one of the two officers kicked his face. As a result, his right eye was bruised. The applicant also alleged that, in the police officers’ attempt to restrain him, G.G. hit him on the head with the handcuffs. After the scuffle he was transferred to his cell and was only taken to the hospital three hours later by different police officers.
On the other hand, the two police officers claimed that, when they asked the applicant to remove his shoelaces, he reacted and started shouting. G.G. asked the applicant to calm down. The applicant kicked the wooden leg of a table that was inside the interview room. The applicant then grabbed a wooden box that was on the table and hit G.G. on the shoulder with it. According to the police, the applicant then lifted the table and threw it on the floor. Subsequently, S.T. arrested the applicant for assaulting a police officer and the police officers handcuffed the applicant. However, the applicant managed to break the handcuffs and remove them from his left hand. The applicant then grabbed G.G. around the waist and pulled him towards him; as a result, the applicant and police officer fell to the ground with the applicant lying on his back underneath the police officer. During the fall, the applicant hit the corner of the table with the right side of his face and his right eye, and he later hit the back of his head on the ground. After the fall the applicant was handcuffed, although he continued to resist, kicking both officers. He was then transferred to his cell.
The Chief of Limassol Police Station was informed of the incident on the same day by the only other police officer present at the station, Inspector G.T., who had attended the interview room after the scuffle and had witnessed the applicant bleeding. As a result, the Chief instructed the same police officer to investigate the circumstances leading to the incident. 8 . After the scuffle the police officers visited the accident and emergency unit at Limassol General Hospital where they were examined by the on-duty doctor who prepared a report recording their injuries. The doctor noted that G.G. had suffered minor injuries on his forearm, thumb and right knee. It does not appear that any notes were made on S.T.
Later that day, the applicant was also transferred to the same accident and emergency unit where he was examined and treated by the same on-call doctor. A report was prepared recording the applicant’s injuries and the treatment he received. The report stated that the applicant suffered a hematoma to the right eye, two parallel wounds at the back of his scalp, both of which were 3 cm long and had to be stitched, and abrasions to his left shoulder.
On 18 October 2003 the applicant was taken again to the hospital by the police. He was examined by a doctor in the presence of a forensic pathologist. He was then returned to the police station.
On 19 October 2003, the applicant’s lawyer submitted a complaint at the Limassol Central Police Station alleging that the applicant had been ill ‑ treated by the two police officers. As a result, the Chief of Limassol Police Station appointed an inspector in the same police unit, Inspector C.K., to investigate the applicant’s complaint.
On 20 October 2003 the applicant complained of headaches and dizziness and was therefore transferred to the accident and emergency unit at Limassol General Hospital. He was examined and found to have suspected post-concussion syndrome and was thus referred to a neurologist.
The same day, the Chief of Limassol Police Station filed an indictment against the applicant with the Limassol District Court containing four counts. These were: assault occasioning actual bodily harm to G.G.; obstructing a police officer in the implementation of his duties; criminal damage to property; publicly insulting the two police officers (the applicant’s trial and subsequent acquittal are summarised at paragraphs 18 ‑ 22 below).
On 21 October 2003 a forensic pathologist was asked by the District Court to examine the two police officers as well as the applicant. The examinations were conducted in the presence of a photographer who took pictures of both the applicant and the police officers. A cardiologist of the applicant’s choosing was also present. The report that was prepared by the forensic pathologist included the observations of both doctors. A copy of the report has not been submitted to the Court.
On 22 October 2003 the applicant was also examined by consultant neurologist. She found a bruise under the applicant’s right eyelid and abrasions on his left elbow. She did not find any objective neurological damage; she did, however, diagnose the applicant as suffering from post ‑ concussion symptoms as described to her by the applicant.
On the same day the applicant’s family requested that the applicant be examined by a psychiatrist. As a result, the applicant was examined by a psychiatrist who prepared a report noting that the applicant had complained that his consciousness was diminished after the first blows and perhaps had suffered from a temporary lack of consciousness, which lasted for two hours, and he had difficulty recalling the facts of the incident. The psychiatrist suggested that the applicant should be placed in nursing care for a few days.
On 7 November 2003 the police investigation concluded and a report was prepared by Inspector C.K. His report concluded that there was no criminal behaviour on the part of the police officers. 2. The applicant’s trial before Limassol District Court (criminal application no. 15732/03) 18 . On 26 August 2005, the Limassol District Court acquitted the applicant on all counts, finding that the prosecution had not proved its case.
The court found that the police officers’ account of the events was not credible. The court first noted that the police officers’ statements were identical and the structure, order, phraseology and description of events contained in them were similar. The court found that the police officers had consulted each other prior to drafting their statements and prior to giving evidence in court.
Second, the court observed that, as indicated in the accident and emergency doctor’s report of 17 October 2003 (see paragraph 8 above), the police officers suffered minor injuries during the scuffle. However, the court dismissed G.G.’s allegations that he had suffered wounds as result of the fall on the ground and the applicant hitting him on the shoulder with the wooden box. The court excluded the possibility that police officer’s injuries were received on 17 October 2003: G.G. had not mentioned these injuries to the doctor who treated him and they were not recorded in the doctor’s report. Nor were the injuries compatible with the applicant’s version of events or the forensic pathologist’s findings.
The court further noted that the pictures obtained of the room had been staged. Inspector G.T., the officer initially tasked with investigation the incident, agreed during cross-examination that the pictures had been taken on 21 October 2003, five days after the incident, despite having previously stated that the room was in use twenty-four hours per day. Additionally, the court took into account the fact that G.G. refused to admit that the applicant had been bleeding despite there being evidence supporting this fact. 22 . With reference to the report prepared by Inspector C.K, the court noted it was important that such investigations were independent and impartial. The court observed that, for that reason, it was important that such investigations were assigned to independent detectives or officers who served in different police units, who were not implicated in the events, or who were appointed by Police Headquarters. Therefore the court concluded that any conclusions reached in Inspector C.K’s report had no evidentiary value.
The court concluded that the applicant’s version of the events was more consistent with the facts of the case. According to the court, his injuries indicated that the force used by the police offices exceeded the reasonable force that might have been required to detain him. As a result the court found that the applicant’s actions were in self-defence, a conclusion that was consistent with the minor injuries suffered by the police officers. 3. Civil claim before the Limassol District Court (case no. 6941/03) 24 . In 2008 the applicant filed a civil claim with Limassol District Court against the Chief of Limassol Central Police Station, Inspector G.T. (the officer in charge of the investigation), the two police officers involved in the incident and the Attorney General. He claimed special and general damages both in tort and for breach of his human rights as safeguarded by the Constitution and Law 235/90 (as amended) (the law incorporating the United Nations Convention against Torture and Other Cruel, Inhuman or Degrading Treatment or Punishment into Cypriot law): see relevant domestic law and practice at paragraphs 39 – 40 below.
In support of his claim the applicant submitted, inter alia, a new forensic report prepared in 2008 by a private forensic pathologist, which supported his claims. The report rejected the possibility that the applicant’s scars at the back of his head had been caused by direct impact with the floor, owing to the shape and form of the scars.
The applicant further claimed that the provisions of section 6(1) of Law 235/90 (as amended) (according to which a person is presumed to have been abused by the police where he bears injuries which did not exist prior to his arrest: see paragraphs 39–40 below) were applicable in his case.
The respondents rejected the applicant’s claims in their entirety: the two police officers’ version of events remained the same as the version they had given in evidence at the criminal trial.
On 15 January 2009 the court dismissed the applicant’s claims. In its assessment of the facts, the court noted that the applicant’s original statement, which he had given to the police on 19 October 2003, was significantly different to the version he had given in his civil claim. For example, he now stated that, while he was lying on the ground unconscious, one of the police officers pulled his genitals. However, there was no mention of this in his original statement nor was there any such mention in the doctors’ reports. The court also noted that, in his original statement, the applicant had stated, not that he was unconscious, but that he had started to calm down when the police officers stopped hitting him.
The court also rejected the evidence of the forensic expert who prepared the 2008 report as it considered his evidence to be a weak basis for drawing conclusions as to the cause of the applicant’s injuries.
The court further observed that the police officers’ evidence was truthful and consistent with the rest of evidence given during the civil trial. The only critical comment of the court on the police officers’ testimony was that G.G. seemed evasive with regards to the blows he had received from the applicant, providing the court with an unclear version of the manner in which his injuries were caused. However, this did not lead the court to question the entirety of the police officer’s version of events.
With reference to the investigation conducted by Inspector C.K., the court noted that the inspector was procedurally correct in the way he conducted the investigation: he had obtained written statements from all the individuals involved with the incident, he had obtained evidence from a forensic expert, and he had examined the interview room where the incident took place. According to the court, the only weakness in C.K.’s report was that he seemed to have evaluated the credibility of the individuals he had interviewed and perhaps had not acted impartially. This according to the court did not prove that he conducted the investigation with aim of reaching a pre-determined result. The facts of the case were not so clear that C.K. could have reasonably and objectively established the exact events that took place in the interview room.
According to the court, the police officers used reasonable force to restrain and detain the applicant and it was unlikely that the applicant’s injuries had been the product of a coordinated police attempt to conceal the applicant’s abuse. 33 . Lastly the court held that the applicant’s complaints under Law 235/90 (as amended) could not be applied in a civil claim against members of the police force, since, by virtue of section 6(1) of the Law, it applied only to criminal proceedings. 4. The applicant’s appeal to the Supreme Court (application no. ‑ 89/2009)
The applicant appealed to the Supreme Court against the decision of the Limassol District Court.
He submitted inter alia that the District Court had erred in not applying the presumption created by section 6(1) of Law 235/90 (as amended). This, when taken with the rest of the evidence in trial, had led the court wrongly to conclude that the applicant’s abuse by the two police officers had not been proven.
On 29 March 2013, the Supreme Court dismissed the appeal. The Supreme Court noted that the applicant did not appeal the district court’s finding that, by virtue of section 6(1), the Law did not apply. For this reason, the Supreme Court did not examine the issues arising under section 6(1).
Second, the Supreme Court observed that the District Court was primarily responsible for the assessment of evidence in trial and the Supreme Court should only intervene where the lower court’s reasoning was insufficient or where there were significant contradictions in the evidence. Having considered the District Court’s judgment, the Supreme Court found that this was not the case. B. Relevant domestic law 1. The Constitution
The prohibition on torture or inhuman and degrading treatment or punishment is set out in Article 8 of the Constitution and is identical to Article 3 of the Convention. 2. Law 235/90 on the [United Nations] Convention against Torture and Other Cruel, Inhuman or Degrading Treatment or Punishment (as amended by Law 36(III)/02) 39 . Section 3 and 5 of the above law criminalise, respectively, torture and cruel, inhuman or degrading treatment. 40 . Section 6(1) of the law provides: “For the purposes of sections 3 and 5, a person who was arrested or was otherwise detained is presumed to have been abused by a member of the police at the police station where he was detained, where it is established by a medical examination which is carried out either prior to his release or immediately after his release from the police station, that he bears any visible injuries which he did not have at the time of his admission to the police station.” COMPLAINTS
The applicant complains under Article 3 of the Convention that, while in custody, he was subjected to inhuman and degrading treatment.
QUESTIONS TO THE PARTIES
1. Has the applicant been subjected to inhuman or degrading treatment in breach of Article 3 of the Convention? 2. Having regard to the procedural protection from inhuman or degrading treatment (see paragraph 131 of Labita v. Italy [GC], no. 26772/95, ECHR 2000-IV), was the investigation in the present case by the domestic authorities in breach of Article 3 of the Convention? The Government are also requested to submit copies of: - the report of Inspector C.K.
(in this respect, the Government are requested to clarify whether any separate report was prepared by the officer initially tasked with investigating the scuffle, Inspector G.T, and, if so, to submit a copy of his report too); - Inspector C.K.’s investigation file and any statements he took during his investigation; - official photographs taken at the scene, if any, of the persons involved in the scuffle as well as any plans or diagrams; - the report prepared by the forensic pathologist; and - the minutes of the criminal and civil proceedings referred to in the attached statement of facts.