Macalin Moxamed Sed Dahir împotriva Elveției

Reclamanta, doamna Muna Macalin Moxamed Sed Dahir, are cetățeniile somaliene și elvețiene. Ea s-a născut în 1969 și locuiește în Zurich. A fost reprezentată în fața Curții de d. Seiwerth Scholz, avocat la Zurich.

Guvernul elvețian („Guvernul") este reprezentat de agentul său, d. F. Schürmann, din Oficiul Federal de Justiție. A. Circumstanțele cazului

Reclamanta locuiește în Elveția din 1997.

În 2003, ea s-a căsătorit cu d. Sed Dahir, de asemenea cetățean somalian. În 2005, ea a cerut autorității competente autorizația de a-și purta numele de fată în completarea numelui familiei soțului, ceea ce i-a fost acordat. De atunci, reclamanta se numește Muna Macalin Moxamed Sed Dahir. În somală, numele ei de fată se pronunță "Moalim Mohamed". Or, când numele de fată al reclamantei este pronunțat conform regulilor de pronunție occidentale, capătă o semnificație particulară în limba maternă a reclamantei. Astfel, în somală, cuvântul "macalin" înseamnă "piele putredă" și cuvântul "moxamed" înseamnă "toalete".

Pe 5 ianuarie 2008, reclamanta a adresat o cerere de schimbare de nume la serviciul de stare civilă al cantonului Zurich. Ea doreau ca ortografia numelui ei să fie modificată pentru a deveni Muna Moalim Mohamed Sed Dahir. Acesta din urmă o informează de o probabilă aviz defavorabil din cauza cerințelor stricte stabilite de dreptul elvețian privind schimbarea de nume.

Pe 25 februarie 2008, reclamanta a depus totuși o nouă cerere de schimbare de nume la serviciul de stare civilă, în care expunea că, în absența ajustărilor ortografice, numele ei prezenta un caracter ridicol susceptibil de a prejudicia posesorului.

Pe 20 martie 2008, serviciul de stare civilă a rendat din nou un aviz defavorabil. El a argumentat că, ținând seama că numele reclamantei nu era nici ridicol nici ofensator în una din limbile naționale elvețiene, nici un criteriu obiectiv nu era susceptibil de a justifica schimbarea cerută. În plus, el a indicat că nu înțelege de ce reclamanta dorește să-și modifice numele – pe care îl judeca deranjant – atunci când precisamente ceruse să-și păstreze numele de fată doi ani după căsătoria sa cu d. Sed Dahir.

Printr-o scrisoare din 7 aprilie 2008, adresată serviciului de stare civilă, reclamanta și-a reiterat voința de a modifica ortografia numelui ei.

Printr-o decizie din 25 aprilie 2008, Hotărârea de Justiție și Interior a cantonului Zurich a respins această cerere. Reclamanta a depus o opoziție la această decizie.

Pe 20 octombrie 2008, Hotărârea de Justiție și Interior și-a reafirmat refuzul de a modifica numele reclamantei.

Tribunalul Superior al cantonului Zurich a confirmat acest refuz pe 10 iulie 2009.

Printr-o hotărâre din 16 noiembrie 2009, Tribunalul Federal a declarat inadmisibil recursul în materie de drept privat depus de reclamantă din următoarele motive (traducție a grefierii): "3. Tribunalul Superior al cantonului Zurich a respins recursul din două motive: 3.1. În primul rând, reclamanta nu invoca nici un motiv obiectiv susceptibil de a justifica o schimbare de nume când susține că compatrioții ei reacționează cu surpriză, chiar cu grijă, și că ea este supusă glume atunci când numele ei este pronunțat în Elveția în mod care vrea să spună în somală "piele putredă" și "toalete". Aceste motive pot în schimb fi calificate drept criterii subiective. Într-adevăr, ar trebui să fie evident pentru reclamantă și compatrioții ei, locuitori în Elveția, că populația locală nici nu are intenția de a ofensa sau de a dezolora reclamanta când omite să pronunțe numele ei conform regulilor de pronunție somaliene. Reclamanta și compatrioții ei sunt astfel singurii care se simt personal ofensați. În plus, nu este rar ca o persoană, în cadrul unui cerc de prieteni, să fie supusă ridicării din cauza numelui ei. Această situație poate apare și cu o persoană purtând un nume de provenință elvețiană sau europeană. Acest tip de neplăcere nu atinge gradul de gravitate al daunelor personalității necesar pentru aplicarea articolului 30 din codul civil elvețian. Astfel, în ipoteza în care reclamanta ar fi expusă la mofturi atunci când numele ei este pronunțat incorect, ar fi doar în cadrul cercului ei de cunoștințe somaliene, deoarece numele ei nu are nici o connotație negativă în una din limbile oficiale elvețiene. Doar această perspectivă obiectivă este pertinentă în cazul de față. Argumentul că numele ei nu ar fi pronunțat corect de terți nu poate fi primit și nu este susceptibil de a duce la o schimbare de nume. Ar fi suficient simplu ca reclamanta să informeze noile ei cunoștințe despre modalitatea în care dorește ca numele ei să fie pronunțat. 3.2. Apoi, tribunalul superior al cantonului Zurich a reproșat reclamantei că nu a putut demonstra că a avut voința de a purta numele "Moalim Mohamed" în altă parte decât în Elveția, mai ales în țara sa natală, Somalia. În schimb, rezultă mai degrabă din aserțiunile reclamantei că ea dorește să menține ortografia originală a numelui ei în pașaportul somalian în paralel cu ortografia "occidentalizată", și aceasta pentru a putea continua să o folosească în funcție de țara în care se află. În plus, reclamanta pare a admite că, chiar dacă o întoarcere în țara sa natală pare puțin probabilă, nu poate exclude complet această posibilitate. Pentru a-și susține spusele, reclamanta se bazează pe o atestare eliberată de reprezentanța somaliene din Geneva, care recunoaște în mod expres ortografia somalieană a numelui reclamantei ("Muna Macalin Moxamed Sed Dahir") alături de ortografia occidentală ("Muna Moalim Mohamed Sed Dahir"). Interesata ar fi declarat, de altfel, în fața Tribunalului Superior cantonal că aceasta corespundea complet viziunii sale asupra situației, care nu era de a purta un alt nume. Tribunalul Superior al cantonului Zurich a subliniat în hotărârea sa că legislația elvețiană privind dreptul la nume nu permite unei persoane să aibă două ortografii oficiale ale aceluiași nume. În schimb, deoarece numele are funcție de identificare, este important ca ortografia sa să nu prezinte nici o ambiguitate. Tribunalul sus-menționat a, de altfel, constatat că era posibil să se concluzioneze din observațiile făcute de reclamantă că ea considera cele două ortografii ale numelui ei, după cum sunt recunoscute de reprezentanța somalieană, ca fiind la fel de utilizabile deoarece identice. În plus, același tribunal a estimat că reclamanta nu a reușit a susține în substanță că dorea să renunțe la nume într-o manieră definitivă. În rezumat, ea nu ar fi putut demonstra o voință reală de a modifica ortografia numelui ei. 4. Privitor la argumentul Tribunalului Superior al cantonului Zurich, conform căruia reclamanta nu a putut demonstra o reală voință de a-și schimba ortografia numelui (supra, 3.2), trebuie constatat că reclamanta nu neagă, în caz de acceptare a cererii ei de schimbare de nume, să dorească să dispună de ambele ortografii ale numelui ei, în funcție de locul său de ședere. Acest argument pare a se confirma la lectura memoriului ei de recurs în fața Tribunalului Federal, deoarece ea susține a dori să folosească noul ei nume în viața de zi cu zi. Viața ei de zi cu zi fiind în prezent în Elveția, reclamanta pretinde că faptul de a presupune că ar reveni un zi să locuiască în Somalia este din domeniu al speculației pure. Or trebuie constatat că aceasta nu umple condițiile referitoare la o schimbare de nume în sensul articolului 30, alineatul 1, din codul civil elvețian. În plus, reclamanta susține în fața Tribunalului Federal că modul în care este exercitat dreptul ei de a-și schimba nume nu poate fi un criteriu de evaluare pentru obținerea însăși a acestui drept. În acest context, ea invoca că cererea ei se referă la ajustarea ortografică a numelui ei la regulile de pronunție elvețiene/occidentale, pentru ca numele în sine să rămână intacta. Ar fi deci convenabil a considera locul de reședință principal al vieții ei actuale ca criteriu relevant pentru evaluarea cererii ei de schimbare de nume și nu a specula asupra chestiunii dacă această locație va fi întotdeauna aceeași în ani viitori. În plus, reclamanta estimează că faptul de a fi inițiat o procedură de naturalizare în Elveția demonstrează în mod clar voința ei de a dori să continue să locuiască în această țară. Aceste argumente nu sunt suficient susținute pentru a stabili voința reală a reclamantei de a-și schimba numele. Pe acest punct, se dovedește că prezentul recurs nu este suficient susținut și trebuie declarat inadmisibil. 5. Ținând seama că argumentarea Tribunalului Superior al cantonului Zurich (supra, 3.2 in fine) ar duce deja la respingerea dosarului și că reclamanta nu a stabilit că argumentarea sus-menționate ar încălca o regulă a dreptului elvețian, convine a declara prezentul recurs inadmisibil. Nu este deci necesar ca Tribunalul Federal să se pronunțe asupra argumentului Tribunalului Superior al cantonului Zurich, conform căruia nu există motive obiective autorizând schimbarea de nume (supra, 3.1)." Ulterior acestei hotărâri, reclamanta și-a obținut cetățenia elvețiană. B. Dreptul și practica internă pertinentă 13. art. 30, alineatul unu, din codul civil este redactat în felul următor: "Guvernul cantonului de domiciliu poate, dacă există motive juste, autoriza o persoană să-și schimbe numele."

Într-o hotărâre din 18 august 1982, Tribunalul Federal a stabilit anumiți criterii care ar trebui să ghideze autoritățile în cazul unei cereri de schimbare de nume (ATF 108 II 247, p. 250): "4 b) Înainte de intrarea în vigoare, pe 1 ianuarie 1978, a articolului 30 CC [cod civil] în noua sa versiune, Tribunalul Federal, al cărui putere se mărginea la cenzura arbitrarului, a enunțat următoarele principii: "De regulă, se admite existența motivelor juste care ar putea fundamenta o schimbare de nume atunci când numele legal cauza reclamantului un prejudiciu grav și durabil; nu este vorba totuși de o condiție necesară, deoarece autorizarea schimbării de nume poate fi, de asemenea, justificată de interese de ordin moral, spiritual sau afectiv" (ATF 98 Ia 452 consid. 2). (...) Statuând de la 1 ianuarie 1978 ca jurisdicție de reformă, Tribunalul Federal a stabilit drept premise că trebuie un interes legitim în schimbare care să depășească în mod manifest interesul public în imutabilitatea numelui (ATF 105 II 243 consid. I 3, 249 consid. 3). El a autorizat o schimbare de nume pentru un interes de ordin moral, spiritual sau afectiv în ceea ce privește copiii născuți în afara căsătoriei care cereau să poarte patronimul tatălui lor viu în coabitație cu mama lor, pentru a evita apariția condiției lor de copii ai părinților necăsătoriți (ATF 105 I 244ss consid. II 1-4, 249 ss consid. 4-7), cu condiția ca uniunea coabitanților să fie durabilă (ATF 107 II 290), și în ceea ce privește un adoptat major care dorea să-și repoziționate numele anterior, revelator al unei identități religioase și culturale la care era profund atașat (ATF 108 II 4 ss consid. 5). (...) c) Analizând jurisprudența federală și practicile cantonale, doctrina constată că motivele juste trebuie să rezidă în circumstanțele personale ale reclamantului (...), mai precis atunci când numele atrage, pentru cel care-l poartă, o atingere la drepturile personalității (...). Cazul care se întoarce cel mai des este cel în care reclamantul poartă un nume inadecvat, ridicol, șocant sau odios (...). Sunt, de asemenea, luate în considerare motive familiale ținând în special la situația copilului născut în afara căsătoriei sau ai cărui părinți sunt divorțați, precum și motive profesionale, dacă o schimbare de nume impusă de lege atrage un dezavantaj patrimonial care poate fi remediat prin păstrarea numelui purtat anterior (...) d) La termenul acestui examen al genezei legii, jurisprudenței și doctrinei, se constată că, dacă nu există unanimitate privitor la amploarea motivelor juste, un criteriu de apreciere este în schimb constant: este interesul reclamantului, în calitate de individ, și numai al lui, care este luat în considerare. Când este luat în considerare apartenența la un grup familial – compus din tată, mamă și copiii lor minori –, este în măsura în care reclamantul însuși are un interes în a manifesta această apartenență." PLÂNGERI

Invocând art. 8 din Convenție, precum și art. 14 combinat cu art. 8, reclamanta se plânge de refuzul opus cererii ei de schimbare a ortografiei numelui ei. ÎN DREPT A. Privitor la plângerea referitoare la art. 8 din Convenție 1. Teza părților

Reclamanta susține că railleries de care este subiect și rușinea care o inspiră pronunția occidentală a numelui ei sunt atare care să o justifice modificarea ortografică. Ea menține că nu ar fi putut fi cerut de ea sa explice pronunția corectă a numelui ei la fiecare persoană pe care o întâlnește. Ea argumentează, de altfel, imposibilitatea de a se adresa administrației somaliene privind această problemă. Ea adaugă că în orice caz, viața sa este în prezent stabilită în Elveția – țară din care a obținut, de la faptele de referință, cetățenia – și nu plănuiește să se întoarcă în Somalia. În fine, privitor la faptul că a ținut să-și poarte numele de fată atașat numelui soțului ei, ea susține că nu ar putea fi i se opusă; aceasta nu arată decât puțin mai mult importanța pe care o atribuie acestui nume, pronunția lui inclusă.

Guvernul argumentează în primul rând neepuizarea căilor de atac. El susține că plângerile referitoare la art. 8 și la art. 14 combinat cu art. 8 nu au fost ridicate, chiar și în substanță, în fața Tribunalului Federal. În plus, recursul în fața Tribunalului Federal ar fi declarat inadmisibil deoarece nu a fost prezentat în formele prescrise relativ la motivare.

Guvernul afirmă, în plus, că situația din care se plânge reclamanta nu atinge un grad atare care să justifice o modificare a grafiei numelui ei. El susține, într-adevăr, că reglementarea elvețiană în cazul de față se bazează pe imutabilitatea numelor de familie, această regulă fiind relativizată de posibilitatea, prevăzută la art. 30 alineatul 1 din Codul Civil (a se vedea §13 de mai sus), pentru guvernele cantonale de a autoriza o schimbare de nume atunci când există motive juste.

În fine, în absența unei schimbări de grafie identice pe documentele de identitate eliberate de autoritățile somaliene, țară din care reclamanta avea, la vremea respectivă, singura cetățenie, o asemenea modificare de către autoritățile elvețiene ar contraveni principiului unității numelor de familie. Guvernul afirmă totuși, că ar fi fost realizată o asemenea schimbare pe documentele de identitate somaliene ale reclamantei, modificarea ar fi fost transcrisă pe documentele sale elvețiene. 2. Aprecierea Curții

Curtea judecă inutil să se aplece mai departe pe chestiunea epuizării căilor de atac interne, cererea fiind inadmisibilă din motivele expuse mai jos. a) Privitor la aplicabilitatea articolului 8

Curtea observă că nu este contestat de Guvern că, în mod general, obiectul plângerii intră în sfera de aplicare a articolului 8. Pentru ea, ea estimează, ca în mai multe dosare similare referitoare la alegerea sau schimbarea numelor sau prenumelor persoanelor fizice, că această problematică intră în sfera de aplicare a acestei dispoziții, ținând seama că nume și prenume se referă la viața privată și familială a individului (a se vedea, printre alte, Burghartz c. Elveția, 22 februarie 1994, § 24, seria A nr. 280-B; Stjerna c. Finlanda, 25 noiembrie 1994, § 37, seria A nr. 299-B; Baylac-Ferrer și Suarez c. Franța (hotărâre), nr. 27977/04, 25 septembrie 2008; Golemanova c. Bulgaria, nr. 11369/04, § 37, 17 februarie 2011 și Henry Kismoun c. Franța, nr. 32265/10, § 25, 5 decembrie 2013). b) Privitor la respectarea articolului 8

Curtea observă apoi că refuzul autoritățile de a autoriza o persoană să-și schimbe numele de familie nu ar putea neapărat fi considerat o ingerință în exercitarea dreptului interesatului la respect al vieții private, așa cum ar fi fost, de exemplu, obligația de a-și schimba patronimul. Totuși – Curtea a spus-o de mai multe ori –, dacă art. 8 tinde în esență a apăra individul împotriva ingeri arbitrare ale puterilor publice în exercitarea dreptului protejat, el poate genera, de altfel, obligații pozitive inerente unui "respect" efectiv al vieții private. Dacă granița dintre obligațiile pozitive și negative ale Statului conform articolului 8 nu se pretează unei definiții precise, principiile aplicabile sunt, totuși, comparabile. În ambele cazuri, trebuie să se țină seama de echilibrul just care trebuie menținut între interesele contracontur ale individului și ale societății în ansamblu (Stjerna, citat mai sus, § 38, Johansson c. Finlanda, nr. 10163/02, § 29, 6 septembrie 2007 și Henry Kismoun c. Franța, citat mai sus, § 26).

La determinarea acestui echilibru, trebuie totuși să se țină seama de marja de apreciere lăsată Statului în domeniul în cauză. Or atribuirea, recunoașterea și utilizarea numelor și prenumelor constituie un sector în care particularitățile naționale sunt cele mai puternice și unde practicum nu există puncte de convergență între sistemele interne ale Statelor contractante. Într-adevăr, acest domeniu reflectă marea diversitate a țărilor membre ale Consilului Europei; în fiecare dintre aceste țări, utilizarea numelor proprii este influențată de o multitudine de factori de ordin istoric, lingvistic, religios și cultural, încât este extrem de dificil, chiar imposibil, să găsești un numitor comun (Stjerna citat mai sus, § 39, G.M.B. și K.M. c. Elveția (hotărâre), nr. 36797/97, 27 septembrie 2001, și Boulgakov c. Ucraina, nr. 59894/00, § 43, 11 septembrie 2007). Curtea nu are în sarcina sa să se substituie autoritățile naționale competente pentru a defini politica cea mai oportună privind reglementarea schimbării numelor, ci de a aprecia sub unghiul Convenției deciziile pe care le-au dat în exercitarea puterii lor de apreciere (Stjerna, citat mai sus, § 39). Sarcina ei nu constă deci în a controla in abstracto legea și practica relevante, ci în a căuta dacă modul în care au fost aplicate reclamantului a încălcat Convenția (Johansson, citat mai sus, § 31 și Henry Kismoun c. Franța, citat mai sus, § 28).

Aceasta este valabil și pentru indicarea numelor și prenumelor de origine străină în documentele oficiale. Curtea observă că marea majoritate a Statelor membre ale Consilului Europei ale căror limbă sau limbi oficiale folosesc alfabetul latin au optat pentru o simplă reproducere literală a numelui așa cum este scris în limba de origine, chiar dacă diferența de valoare fonetică a anumitor caractere în cele două limbi este susceptibilă de a genera dificultăți și neînțelegeri cu privire la pronunție. Cu alte cuvinte, este atunci scrisul și nu pronunția numelui care triumfă. Curtea observă, de altfel, deși Elveția nu a ratificat această convenție, că această abordare inspirată de principiul certitudinii juridice se reflectă, de altfel, în art. 2 al convenției nr. 14 a Comisiei Internaționale de Stare Civilă (a se vedea, mutatis mutandis, Mentzen c. Letonia (hotărâre), nr. 71074/01, CEDO 2004-XII).

Curtea reamintește, de altfel, că Convenția vizează a garanta drepturi nu teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective. art. 8 nu conține, desigur, nici o cerință procedurală explicită, dar este important, pentru exercitarea efectivă a drepturilor garantate de această dispoziție, că procesul decizional să fie echitabil și să permită respectarea cum se cuvine a intereselor individului protejate de această dispoziție (Golemanova, citat mai sus, § 40 și R.R. c. Polonia, nr. 27617/04, § 191, CEDO 2011 (extrase)).

Întrebarea principală care se ridică este cea de a ști dacă autoritățile naționale au menținut un echilibru just în echilibrarea diferitelor interese în joc care sunt, pe de o parte, interesul privat al reclamantei să corespundă ortografia numelui ei pronunției sale și, pe de altă parte, interesul public de a reglementa alegerea numelor.

În ceea ce privește interesul public, Curtea reia că restricțiile legale la posibilitatea de a-și schimba numele pot să se justifice în interesul public, de exemplu pentru a asigura un înregistrare exactă a populației sau pentru a salvgarda mijloacele unei identificări personale și de a lega la o familie purtătorii unui anumit nume (Stjerna, citat mai sus, § 39, Johansson, citat mai sus, § 34 și Henry Kismoun c. Franța, citat mai sus, § 31).

Guvernul susține că obiectivul urmărit prin aplicația făcută în cazul de față a articolului 30 alineatul 1 din codul civil este fondat pe principiul imutabilității numelor de familie, element de securitate juridică, care cunoaște doar relaxări limitate. Curtea admite că este din interesul public de a garanta stabilitatea numelor de familie, în vederea securității juridice a raporturilor sociale. Ea a deja reamintit în această privință că numele păstrează un rol determinant pentru identificarea persoanelor (Johansson, citat mai sus, § 37 și Henry Kismoun c. Franța, citat mai sus, § 32).

Or Curtea remarcă în primul rând că cererea reclamantei nu corespunde unei schimbări de nume propriu-zis. Aceasta tinde a modifica ortografia numelui pe care-l poartă în prezent în mod să corespundă regulilor de pronunții occidentale. Totuși, după cum au notat tribunalul superior al cantonului și Tribunalul Federal (a se vedea §12 de mai sus), reclamanta nu căuta să înlocuiască ortografia veche cu noua dar să păstreze ambele ortografii. Se pare deci că reclamanta doreau să poată folosi ambele ortografii ale numelui ei în funcție de circumstanțe și, în special, în funcție de țara în care se găsește. O asemenea situație ar merge clar împotriva principiului unității numelor de familie.

Pentru a evita acest obstacol, autoritățile elvețiene au comunicat reclamantei necesitatea de a face modificarea ortografiei numelui ei la autoritățile somaliene. Totuși, reclamanta nu a indicat că ar fi inițiat asemenea demersuri dar s-a limitat la furnizarea unui document purtând o veche ștampilă oficială somalieană recunoscând ambele ortografii ca având aceeași valoare.

De altfel, Curtea observă că situația din care se plânge reclamanta se prezintă doar atunci când numele ei este pronunțat conform regulilor de pronunție occidentale în prezența persoanelor care înțeleg somaliei. Or pentru cât timp se plânge reclamanta de sensul aparent exagerat obținut de patronimul ei, Curtea reamintește a fi concluzionat în circumstanțe apropiate că simplul fapt că un nume se pretează la un poreclu nu este suficient pentru a fundamenta o atingere la drepturile garantate de art. 8 al Convenției (Siskina și Siskins c. Letonia (hotărâre), nr. 59727/00, 8 noiembrie 2001).

De altfel, cererea reclamantei a făcut obiectul unui examen aprofundat atât de autoritățile administrative cât și de diferitele jurisdicții și deciziile aferente erau lungit motivate.

Ținând seama de ce precede, și în special de faptul că cererea reclamantei ar rezulta în utilizarea concomitentă a două ortografii diferite ale numelui ei, și ținând seama de marja de apreciere recunoscută autoritățile naționale în materia aceasta, Curtea nu ar putea descoperi nici o aparență de încălcare a articolului 8 din Convenție.

Rezultă din aceasta că această plângere este în mod evident prost fundată și trebuie respinsă, în aplicarea articolelor 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. B. Privitor la plângerea referitoare la art. 14 combinat cu art. 8 din Convenție

Reclamanta afirmă că este victimă a unei discriminări bazate pe limbă în măsura în care cererea ei a fost respinsă pe motiv că numele ei nu avea o semnificație rănitor în una din limbile oficiale ale Elveției.

Reclamanta susține, de altfel, că este victimă a unei diferențe de tratament discriminator vizavi de anumiți imigranți de origine poloneză cărora li s-a permis o schimbare de nume.

Guvernul argumentează că criteriile aplicate sunt acelea indiferent de persoană. El indică că singurul fapt relevant este că, cu excepția unor circumstanțe excepționale, numele reclamantei nu este perceput de terți ca având o connotație particulară.

Guvernul susține, în plus, că adaptarea grafiei la pronunție ar fi admisă doar în circumstanțe excepționale în care este imposibil elvețienilor fără cunoștințe a limbii în cauză să pronunțe numele. În această privință, situația persoanelor purtând un nume de origine poloneză și cea a reclamantei nu ar fi comparabile și, în consecință, nu ar putea exista încălcare a articolului 14 din Convenție.

Conform jurisprudenței bine stabilite a Curții, o chestiune nu poate să se ridice privitor la art. 14 decât atunci când există o diferență în tratamentul persoanelor plasate în situații comparabile (a se vedea printre alte Hämäläinen c. Finlanda [Marea Cameră], nr. 37359/09, § 108, CEDO 2014).

Curtea estimează că limba în care pronunția occidentală a numelui reclamantei are o semnificație ofensatoare are un impact major asupra amploarei posibilei daunelor la viața sa privată. Curtea trimite pe acest punct la concluziile sale privind art. 8 (a se vedea §31 de mai sus). Curtea concluzionează deci că situația reclamantei nu este comparabilă cu cea a celor al cărui nume ar avea o semnificație ridicolă sau umilitoare într-o limbă la fel de răspândită cum sunt limbile naționale.

De altfel, Curtea observă că imigranții de origine poloneză din cauza căreia se vorbește în cazul de față au fost autorizați să-și schimbe numele deoarece acesta era imposibil de pronunțat de persoane elvețiene. Reclamanta, pe de altă parte, dorește să modifice ortografia patronimului ei din cauza semnificației sale, într-o limbă străină, atunci când este pronunțat "în mod occidental". În schimb, ea nu argumentează că numele ei ar fi imposibil de pronunțat de persoane fără cunoștințe a somaliei. Prin urmare, Curtea estimează că reclamanta nu se află într-o situație comparabilă cu cea a persoanelor purtând un nume de origine poloneză.

Rezultă din aceasta că această plângere este în mod evident prost fundată și trebuie respinsă, în aplicarea articolelor 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Semnat în limba franceză apoi comunicat în scris pe 8 octombrie 2015. Stanley Naismith Ișıl Karakaș Grefier Președintă

La requérante, M me Muna Macalin Moxamed Sed Dahir, possède les nationalités somalienne et suisse. Elle est née en 1969 et réside à Zürich. Elle a été représentée devant la Cour par M e Seiwerth Scholz, avocat à Zürich.

Le gouvernement suisse (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. F. Schürmann, de l’Office fédéral de justice. A. Les circonstances de l’espèce

La requérante vit en Suisse depuis 1997.

En 2003, elle épousa M. Sed Dahir, lui aussi ressortissant somalien. En 2005, elle demanda à l’autorité compétente l’autorisation de porter son nom de jeune fille en complément du nom de famille de son époux, ce qui lui fut accordé. Depuis lors, la requérante s’appelle Muna Macalin Moxamed Sed Dahir. En somali, son nom de jeune fille se prononce « Moalim Mohamed ». Or, lorsque le nom de jeune fille de la requérante est prononcé selon les règles de prononciation occidentales, il prend une signification particulière dans la langue maternelle de la requérante. Ainsi, en somali, le mot « macalin » signifie « peau pourrie » et le mot « moxamed » signifie « toilettes ».

Le 5 janvier 2008, la requérante adressa une demande de changement de nom au service de l’état civil du canton de Zürich. Elle souhaitait que l’orthographe de son nom soit modifiée pour devenir Muna Moalim Mohamed Sed Dahir. Ce dernier l’informa d’un probable avis défavorable en raison des exigences strictes posées par le droit suisse en matière de changement de nom.

Le 25 février 2008, la requérante déposa toutefois une nouvelle demande de changement de nom au service de l’état civil, dans laquelle elle exposait que, en l’absence d’ajustements orthographiques, son nom présentait un caractère ridicule susceptible de porter préjudice à son titulaire.

Le 20 mars 2008, le service de l’état civil rendit à nouveau un avis défavorable. Il argua que, étant donné que le nom de la requérante n’était ni ridicule ni offensant dans l’une des langues nationales suisses, aucun critère objectif n’était susceptible de justifier le changement demandé. Par ailleurs, il indiqua qu’il ne comprenait pas pourquoi la requérante souhaitait modifier son nom – qu’elle jugeait dérangeant – alors qu’elle avait précisément demandé à garder son nom de jeune fille deux ans après son union avec M. Sed Dahir.

Par une lettre du 7 avril 2008, adressée au service de l’état civil, la requérante réitéra sa volonté de modifier l’orthographe de son nom.

Par une décision du 25 avril 2008, la Direction de la justice et de l’intérieur du canton de Zürich rejeta cette requête. La requérante fit opposition à cette décision.

Le 20 octobre 2008, la Direction de la justice et de l’intérieur réitéra son refus de modifier le nom de la requérante.

Le Tribunal supérieur du canton de Zürich confirma ce refus le 10 juillet 2009.

Par un arrêt du 16 novembre 2009, le Tribunal fédéral déclara irrecevable le recours en matière de droit privé formé par la requérante pour les motifs suivants (traduction du greffe) : « 3. Le Tribunal supérieur du canton de Zürich a rejeté le recours pour deux raisons : 3.1. D’abord, la requérante ne fait valoir aucun motif objectif pouvant justifier un changement de nom lorsqu’elle invoque que ses compatriotes réagissent de manière surprise, voire gênée, et qu’elle fait l’objet de plaisanteries lorsque son nom est prononcé en Suisse d’une manière qui veut dire en somali « peau pourrie » et « toilettes ». Ces motifs peuvent au contraire être qualifiés de critères subjectifs. En effet, il devrait être évident pour la requérante et ses compatriotes, habitant en Suisse, que la population locale n’a nullement le dessein de vexer ou de déshonorer la requérante lorsqu’elle omet de prononcer son nom selon les règles de prononciation somaliennes. La requérante et ses compatriotes sont ainsi les seuls à se sentir personnellement offensés. De plus, il n’est pas rare qu’une personne, au sein d’un cercle d’amis, soit sujette à des railleries en raison de son nom. Cette situation peut également se produire avec une personne portant un nom de provenance suisse ou européenne. Ce type de désagrément n’atteint pas le degré de gravité d’atteinte à la personnalité requis pour que l’article 30 du code civil suisse soit applicable. Ainsi, dans l’hypothèse où la requérante serait exposée à des moqueries lorsque son nom est prononcé de manière incorrecte, elle le serait uniquement au sein de son cercle de connaissances somaliennes, puisque son nom n’a aucune connotation négative dans l’une des langues officielles suisses. Seule cette perspective objective est pertinente en l’espèce. L’argument selon lequel son nom ne serait pas correctement prononcé par des tiers ne peut être accueilli et n’est pas susceptible de donner lieu à un changement de nom. Il suffirait simplement que la requérante informe ses nouvelles connaissances de la manière dont elle souhaiterait que son nom soit prononcé. 3.2. Ensuite, le tribunal supérieur du canton de Zürich a reproché à la requérante de ne pas avoir su démontrer qu’elle avait la volonté de porter le nom « Moalim Mohamed » ailleurs qu’en Suisse, tout particulièrement dans son pays natal, la Somalie. À l’inverse, il découle plutôt des allégations de la requérante qu’elle souhaiterait maintenir la graphie originale de son nom dans son passeport somalien en parallèle de la graphie « occidentalisée », et ce afin de pouvoir continuer à en faire usage selon le pays où elle se trouve. De plus, la requérante semble admettre que, même si un retour dans son pays natal semble peu probable, elle ne peut en exclure totalement la possibilité. Pour étayer ses dires, la requérante se base sur une attestation délivrée par la représentation somalienne à Genève, qui reconnaît expressément la graphie somalienne du nom de la requérante (« Muna Macalin Moxamed Sed Dahir ») à côté de la graphie occidentale (« Muna Moalim Mohamed Sed Dahir »). L’intéressée aurait par ailleurs déclaré devant le Tribunal supérieur cantonal que cela rejoignait tout à fait sa vision de la situation, qui n’était pas de porter un autre nom. Le Tribunal supérieur du canton de Zürich a souligné dans son arrêt que la législation suisse en matière de droit au nom ne permet pas à une personne d’avoir deux graphies officielles du même nom. Au contraire, le nom ayant une fonction identificatrice, il est important que son orthographe ne présente aucune ambiguïté. Le tribunal susmentionné a de plus relevé qu’il était possible de conclure des remarques faites par la requérante qu’elle considérait les deux graphies de son nom, telles que reconnues par la représentation somalienne, comme étant également utilisables puisque identiques. En outre, le même tribunal a estimé que la requérante n’avait pas réussi à faire valoir en substance qu’elle souhaitait renoncer à son nom de manière définitive. En résumé, elle n’aurait ainsi pas su démontrer une volonté réelle de modifier l’orthographe de son nom. 4. En ce qui concerne l’argument du Tribunal supérieur du canton de Zürich, selon lequel la requérante n’a pas su démontrer une réelle volonté de changer l’orthographe de son nom ( supra , 3.2), il convient de constater que la requérante ne nie pas, en cas d’acceptation de sa demande de changement de nom, vouloir disposer des deux graphies de son nom, selon son lieu de séjour. Cet argument semble se confirmer à la lecture de son mémoire de recours devant le Tribunal fédéral, puisqu’elle allègue souhaiter utiliser son nouveau nom dans sa vie de tous les jours. Son quotidien étant actuellement en Suisse, la requérante prétend que le fait de supposer qu’elle retournerait vivre un jour en Somalie est du domaine de la pure spéculation. Or force est de constater que cela ne remplit pas les conditions liées à un changement de nom au sens de l’article 30, alinéa 1, du code civil suisse. Par ailleurs, la requérante soutient devant le Tribunal fédéral que la manière dont est exercé son droit de changer de nom ne peut être un critère d’évaluation pour l’obtention même de ce droit. Dans ce contexte, elle fait valoir que sa demande concerne l’ajustement orthographique de son nom aux règles de prononciation suisses/occidentales, afin que le nom en lui-même reste intact. Il conviendrait ainsi de considérer le lieu de résidence principal de sa vie actuelle comme critère pertinent pour l’évaluation de sa demande de changement de nom et non de spéculer sur la question de savoir si cet endroit sera toujours le même dans les années à venir. De plus, la requérante estime que le fait d’avoir entamé une procédure de naturalisation en Suisse démontre clairement sa volonté de vouloir continuer à vivre dans ce pays. Ces arguments ne sont pas suffisamment étayés pour établir la volonté réelle de la requérante de changer de nom. Sur ce point, il s’avère que le présent recours n’est pas suffisamment étayé et qu’il doit être déclaré irrecevable. 5. Étant donné que l’argumentation du Tribunal supérieur du canton de Zürich ( supra , 3.2 in fine ) mènerait d’ores et déjà au rejet de l’affaire et que la requérante n’a pas établi que l’argumentation précitée violerait une règle de droit suisse, il convient de déclarer le présent recours irrecevable. Il n’est donc pas nécessaire que le Tribunal fédéral s’exprime sur l’argument du Tribunal supérieur du canton de Zürich, selon lequel il n’y a pas de motifs objectifs autorisant le changement de nom ( supra , 3.1). » Postérieurement à cet arrêt, la requérante acquit la nationalité suisse. B. Le droit et la pratique internes pertinents

L’article 30, alinéa premier, du code civil est libellé comme suit : « Le gouvernement du canton de domicile peut, s’il existe de justes motifs, autoriser une personne à changer de nom. »

Dans un arrêt du 18 août 1982, le Tribunal fédéral a posé certains critères devant guider les autorités dans le cas d’une demande de changement de nom (ATF 108 II 247, p. 250) : « 4 b) Avant l’entrée en vigueur, le 1 er janvier 1978, de l’article 30 CC [code civil] dans sa nouvelle version, le Tribunal fédéral, dont le pouvoir se bornait à la censure de l’arbitraire, a énoncé les principes suivants : « En règle générale, on admet l’existence de justes motifs pouvant fonder un changement de nom lorsque le nom légal cause à la partie requérante un préjudice sérieux et durable ; il ne s’agit cependant pas là d’une condition nécessaire, car l’autorisation de changement de nom peut également être justifiée par des intérêts d’ordre moral, spirituel ou affectif » ( ATF 98 Ia 452 consid. 2). (...) Statuant depuis le 1 er janvier 1978 comme juridiction de réforme, le Tribunal fédéral a posé comme prémisses qu’il faut un intérêt légitime au changement l’emportant manifestement sur l’intérêt public à l’immutabilité du nom ( ATF 105 II 243 consid. I 3, 249 consid. 3). Il a autorisé un changement de nom pour un intérêt d’ordre moral, spirituel ou affectif s’agissant d’enfants nés hors mariage qui demandaient à porter le patronyme de leur père vivant en concubinage avec leur mère, afin d’éviter qu’apparût leur condition d’enfants de parents non mariés (ATF 105 I 244ss consid. II 1-4, 249 ss consid. 4-7), pourvu que l’union des concubins fût durable ( ATF 107 II 290 ), et s’agissant d’un adopté majeur qui tenait à reprendre son nom antérieur, révélateur d’une identité religieuse et culturelle à laquelle il était profondément attaché (ATF 108 II 4 ss consid. 5). (...) c) Analysant la jurisprudence fédérale et les pratiques cantonales, la doctrine relève que les justes motifs doivent résider dans les circonstances personnelles du requérant (...), plus précisément lorsque le nom entraîne, pour celui qui le porte, une atteinte aux droits de la personnalité (...). Le cas qui revient le plus souvent est celui où le requérant porte un nom inadapté, ridicule, choquant ou odieux (...). Sont également pris en considération des motifs familiaux tenant notamment à la situation de l’enfant né hors mariage ou dont les parents sont divorcés, ainsi que des motifs professionnels, si un changement de nom imposé par la loi entraîne un désavantage patrimonial qui peut être réparé par le maintien du nom porté auparavant (...) d) Au terme de cet examen de la genèse de la loi, de la jurisprudence et de la doctrine, on constate que, s’il n’y a pas unanimité quant à l’étendue des justes motifs, un critère d’appréciation est en revanche constant : c’est l’intérêt du requérant, en tant qu’individu, et de lui seul, qui est pris en considération. Quand il est tenu compte de l’appartenance à un groupe familial – composé du père, de la mère et de leurs enfants mineurs –, c’est dans la mesure où le requérant lui-même a un intérêt à manifester cette appartenance. » GRIEFS

Invoquant l’article 8 de la Convention, ainsi que l’article 14 combiné avec l’article 8, la requérante se plaint du refus opposé à sa demande de changement de l’orthographe de son nom. EN DROIT A. Sur le grief tiré de l’article 8 de la Convention 1. Thèse des parties

La requérante avance que les railleries dont elle fait l’objet et la honte que lui inspire la prononciation occidentale de son nom sont telles qu’elles en justifieraient la modification orthographique. Elle maintient qu’il ne saurait être exigé d’elle qu’elle doive expliquer la prononciation correcte de son nom à chaque personne qu’elle rencontre. Elle argue en outre de l’impossibilité de s’adresser à l’administration somalienne concernant ce problème. Elle ajoute qu’en tout état de cause, sa vie est actuellement établie en Suisse – pays dont elle a, depuis les faits, obtenu la nationalité – et qu’elle ne prévoit pas de retourner en Somalie. Enfin, quant au fait qu’elle a tenu à porter son nom de jeune fille accolé à son nom d’épouse, elle soutient qu’on ne saurait le lui opposer ; ceci ne montrant qu’un peu plus l’importance qu’elle attache à ce nom, sa prononciation y comprise.

Le Gouvernement argue en premier lieu du non-épuisement des voies de recours. Il soutient que les griefs tirés de l’article 8 et de l’article 14 combiné avec l’article 8 n’ont pas été soulevés, fût-ce en substance, devant le Tribunal fédéral. En outre, le recours devant le Tribunal fédéral aurait été déclaré irrecevable parce que n’ayant pas été présenté dans les formes prescrites relativement à la motivation.

Le Gouvernement affirme au surplus que la situation dont se plaint la requérante n’atteint pas un degré tel qu’il justifierait une modification de la graphie de son nom. Il avance en effet que la réglementation suisse en l’espèce est fondée sur l’immuabilité du nom de famille, cette règle étant relativisée par la possibilité, prévue à l’article 30 alinéa 1 du Code civil (voir paragraphe 13 ci-dessus), pour les gouvernements cantonaux d’autoriser un changement de nom lorsqu’il existe de justes motifs.

Enfin, en l’absence d’un changement de graphie identique sur les documents d’identité délivrés par les autorités somaliennes, pays dont la requérante avait, à l’époque, la seule nationalité, une telle modification par les autorités suisses contreviendrait au principe de l’unité du nom de famille. Le Gouvernement affirme cependant, qu’eût été réalisé un tel changement sur les documents d’identité somaliens de la requérante, la modification aurait été transcrite sur ses documents suisses. 2. Appréciation de la Cour

La Cour juge inutile de se pencher plus avant sur la question de l’épuisement des voies de recours internes, la requête étant irrecevable pour les raisons exposées ci-dessous. a) Sur l’applicabilité de l’article 8

La Cour observe qu’il n’est pas contesté par le Gouvernement que, d’une manière générale, l’objet du grief entre dans le champ d’application de l’article 8. Pour sa part, elle estime, comme dans plusieurs affaires similaires portant sur le choix ou le changement des noms ou des prénoms de personnes physiques, que cette problématique entre dans le champ d’application de cette disposition, étant donné que les nom et prénom concernent la vie privée et familiale de l’individu (voir, parmi beaucoup d’autres, Burghartz c. Suisse , 22 février 1994, § 24, série A n o 280‑B ; Stjerna c. Finlande , 25 novembre 1994, § 37, série A n o 299-B ; Baylac ‑ Ferrer et Suarez c. France (déc), n o 27977/04, 25 septembre 2008 ; Golemanova c. Bulgarie , n o 11369/04, § 37, 17 février 2011 et Henry Kismoun c. France , n o 32265/10, § 25, 5 décembre 2013). b) Sur l’observation de l’article 8

La Cour note ensuite que le refus des autorités d’autoriser une personne à changer son nom de famille ne saurait nécessairement passer pour une ingérence dans l’exercice du droit de l’intéressé au respect de sa vie privée, comme l’aurait été, par exemple, l’obligation de changer de patronyme. Toutefois – la Cour l’a dit à plusieurs reprises –, si l’article 8 tend pour l’essentiel à prémunir l’individu contre des ingérences arbitraires des pouvoirs publics dans l’exercice du droit protégé, il peut engendrer de surcroît des obligations positives inhérentes à un « respect » effectif de la vie privée. Si la frontière entre les obligations positives et négatives de l’État au titre de l’article 8 ne se prête pas à une définition précise, les principes applicables sont néanmoins comparables. Dans les deux cas, il faut avoir égard au juste équilibre à ménager entre les intérêts concurrents de l’individu et de la société dans son ensemble ( Stjerna , précité, § 38, Johansson c. Finlande , n o 10163/02, § 29, 6 septembre 2007 et Henry Kismoun c. France , précité, § 26).

Lors de la détermination de cet équilibre, il échet néanmoins de tenir compte de la marge d’appréciation laissée à l’État dans le domaine en question. Or l’attribution, la reconnaissance et l’usage des noms et des prénoms constituent un secteur où les particularités nationales sont les plus fortes et où il n’y a pratiquement pas de points de convergence entre les systèmes internes des États contractants. En effet, ce domaine reflète la grande diversité des pays membres du Conseil de l’Europe ; dans chacun de ces pays, l’usage des noms propres est influencé par une multitude de facteurs d’ordre historique, linguistique, religieux et culturel, de sorte qu’il est extrêmement difficile, voire impossible, de trouver un dénominateur commun ( Stjerna précité, § 39, G.M.B. et K.M. c. Suisse (déc), n o 36797/97, 27 septembre 2001, et Boulgakov c. Ukraine , n o 59894/00, § 43, 11 septembre 2007). La Cour n’a point pour tâche de se substituer aux autorités nationales compétentes pour définir la politique la plus opportune en matière de réglementation de changement des noms, mais d’apprécier sous l’angle de la Convention les décisions qu’elles ont rendues dans l’exercice de leur pouvoir d’appréciation ( Stjerna , précité, § 39). Sa tâche ne consiste donc point à contrôler in abstracto la loi et la pratique pertinentes, mais à rechercher si la manière dont elles ont été appliquées au requérant a enfreint la Convention ( Johansson, précité, § 31 et Henry Kismoun c. France , précité, § 28).

Il en va de même concernant l’indication des noms et des prénoms d’origine étrangère dans les documents officiels. La Cour observe que la grande majorité des États membres du Conseil de l’Europe dont la langue ou les langues officielles utilisent l’alphabet latin ont opté pour une simple reproduction littérale du nom tel qu’il est écrit dans la langue d’origine, même si la différence de valeur phonétique de certains caractères dans les deux langues est susceptible d’engendrer des difficultés et des malentendus quant à la prononciation. En d’autres termes, c’est alors l’écriture et non la prononciation du nom qui l’emporte. La Cour note en outre, bien que la Suisse n’ait pas ratifié cette convention, que cette approche inspirée du principe de certitude juridique est par ailleurs reflétée à l’article 2 de la convention n o 14 de la Commission internationale de l’état civil (voir, mutatis mutandis , Mentzen c. Lettonie (déc.), n o 71074/01, CEDH 2004 ‑ XII).

La Cour rappelle également que la Convention vise à garantir des droits non pas théoriques ou illusoires, mais concrets et effectifs. L’article 8 ne renferme certes aucune exigence procédurale explicite mais il importe, pour la jouissance effective des droits garantis par cette disposition, que le processus décisionnel soit équitable et permette de respecter comme il se doit les intérêts de l’individu protégés par cette disposition ( Golemanova , précité, § 40 et R.R. c. Pologne , n o 27617/04, § 191, CEDH 2011 (extraits)).

La question principale qui se pose est celle de savoir si les autorités nationales ont ménagé un juste équilibre dans la mise en balance des différents intérêts en jeu qui sont, d’une part, l’intérêt privé de la requérante à ce que la graphie de son nom corresponde à sa prononciation et, d’autre part, l’intérêt public à réglementer le choix des noms.

En ce qui concerne l’intérêt public, la Cour réitère que des restrictions légales à la possibilité de changer son nom peuvent se justifier dans l’intérêt public, par exemple afin d’assurer un enregistrement exact de la population ou de sauvegarder les moyens d’une identification personnelle et de relier à une famille les porteurs d’un nom donné ( Stjerna , précité, § 39, Johansson , précité, § 34 et Henry Kismoun c. France , précité, § 31).

Le Gouvernement soutient que l’objectif poursuivi par l’application faite en l’espèce de l’article 30 alinéa 1 du code civil est fondé sur le principe de l’immuabilité du nom de famille, élément de sécurité juridique, qui ne connaît que des assouplissements limités. La Cour admet qu’il est de l’intérêt public de garantir la stabilité du nom de famille, en vue de la sécurité juridique des rapports sociaux. Elle a déjà rappelé à cet égard que le nom conserve un rôle déterminant pour l’identification des personnes ( Johansson , précité, § 37 et Henry Kismoun c. France , précité, § 32).

Or la Cour remarque en premier lieu que la demande de la requérante ne correspond pas à un changement de nom à proprement parler. Celle-ci tend à modifier la graphie du nom qu’elle porte actuellement de façon à ce qu’elle corresponde aux règles de prononciations occidentales. Cependant, ainsi que l’ont noté le tribunal supérieur du canton et le Tribunal fédéral (voir paragraphe 12 ci-dessus), la requérante ne cherchait pas à remplacer l’ancienne orthographe par la nouvelle mais à conserver les deux orthographes. Il apparaît donc que la requérante souhaitait pouvoir user des deux orthographes de son nom selon les circonstances et, notamment, selon le pays où elle se trouve. Une telle situation irait nettement à l’encontre du principe de l’unité du nom de famille.

Pour éviter cet écueil, les autorités suisses ont fait part à la requérante de la nécessité de faire modifier l’orthographe de son nom auprès des autorités somaliennes. Cependant, la requérante n’a pas indiqué avoir entamé de telles démarches mais s’est contentée de fournir un document portant un ancien timbre officiel somalien reconnaissant les deux orthographes comme ayant la même valeur.

Par ailleurs, la Cour note que la situation dont se plaint la requérante ne se présente que lorsque son nom est prononcé selon les règles de prononciation occidentales en présence de personnes comprenant le somali. Or pour autant que la requérante se plaint du sens apparemment outrancier acquis par son patronyme, la Cour rappelle avoir conclu dans des circonstances approchantes que le seul fait qu’un nom se prête à un sobriquet ne suffit pas pour fonder une atteinte aux droits garantis par l’article 8 de la Convention ( Siskina et Siskins c. Lettonie (déc), n o 59727/00, 8 novembre 2001).

En outre, la demande de la requérante a fait l’objet d’un examen approfondi tant par les autorités administratives que par les différentes juridictions et les décisions y relatives étaient longuement motivées.

Eu égard à ce qui précède, et en particulier au fait que la demande de la requérante résulterait en l’usage concomitant de deux graphies différentes de son nom, et compte de tenu de la marge d’appréciation reconnue aux autorités nationales en la matière, la Cour ne saurait déceler aucune apparence de violation de l’article 8 de la Convention.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. B. Sur le grief tiré de l’article 14 combiné avec l’article 8 de la Convention

La requérante affirme être victime d’une discrimination fondée sur la langue dans la mesure où sa demande a été refusée au motif que son nom n’avait pas de signification blessante dans une des langues officielles de la Suisse.

La requérante soutient par ailleurs être victime d’une différence de traitement discriminatoire vis-à-vis de certains immigrants d’origine polonaise à qui un changement de nom est autorisé.

Le Gouvernement argue que les critères appliqués sont les mêmes quelle que soit la personne. Il indique que le seul fait pertinent est que, sauf dans des circonstances exceptionnelles, le nom de la requérante n’est pas perçu par les tiers comme ayant une connotation particulière.

Le Gouvernement avance en outre que l’adaptation de la graphie à la prononciation ne serait admise que dans des circonstances exceptionnelles où il est impossible aux Suisses sans connaissance de la langue en question de prononcer le nom. À cet égard, la situation des personnes portant un nom d’origine polonaise et celle de la requérante ne seraient pas comparables et, par conséquent, il ne saurait y avoir violation de l’article 14 de la Convention.

Selon la jurisprudence bien établie de la Cour, une question ne peut se poser au regard de l’article 14 que lorsqu’il existe une différence dans le traitement de personnes placées dans des situations comparables (voir parmi beaucoup d’autres Hämäläinen c. Finlande [GC], n o 37359/09, § 108, CEDH 2014).

La Cour estime que la langue dans laquelle la prononciation occidentale du nom de la requérante a une signification offensante a un impact majeur sur l’ampleur de l’atteinte possible à sa vie privée. La Cour renvoie sur ce point à ses conclusions concernant l’article 8 (voir paragraphe 31 ci-dessus). La Cour conclut donc que la situation de la requérante n’est pas comparable à celle de ceux dont le nom aurait une signification ridicule ou humiliante dans une langue aussi largement répandue que le sont les langues nationales.

Par ailleurs, la Cour note que les immigrants d’origine polonaise dont il est question en l’espèce ont été autorisés à changer de nom parce que celui-ci était imprononçable par des personnes suisses. La requérante, elle, souhaite modifier l’orthographe de son patronyme en raison de sa signification, dans une langue étrangère, lorsqu’il est prononcé « à l’occidentale ». En revanche, elle n’argue pas de ce que son nom serait impossible à prononcer par des personnes sans connaissance du somali. Par conséquent, la Cour estime que la requérante ne se trouve pas dans une situation comparable à celle des personnes portant un nom d’origine polonais.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 8 octobre 2015. Stanley Naismith Ișıl Karakaș Greffier Présidente