M. Z. și N. Z. împotriva Elveției

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 779/11 M. Z. and N. Z. împotriva Elveției Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 10 iulie 2012 într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Isabelle Berro-Lefevre, András Sajó, Ișil Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători și Françoise Elens-Passos; grefătoare adjunctă de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 decembrie 2011, având în vedere măsurile provizorii indicate guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentelor, domnul M. Z. și domnul M. N. Z., sunt resortisanți iranieni născuți în 1965 și, respectiv, 1966 și care își au reședința în Zurich.

Președinta secțiunii a accesat cererea de nedivulgare a identității lor formulată de solicitanți [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură] și sunt reprezentați în fața Curții de către domnul U. Ebnöther, avocat la Zurich. Guvernul elvețian ( F. Schürmann, de la unitatea Drept european și protecția internațională a drepturilor omului a Oficiului Federal de Justiție. Reclamanții, în calitate de persoane convertite la creștinism și active din punct de vedere politic, susțin că, în ipoteza expulzării lor în Iran, aceștia riscă să fie supuși unor tratamente abuzive, în sensul articolului 3, sau chiar să fie executați, cu încălcarea articolului 2 din convenție. Ei susțin, de asemenea, că, în cazul în care expulzarea în Iran ar fi executată, ei nu ar mai putea să își manifeste credința creștină, ceea ce ar constitui o discriminare în sensul articolului 14 coroborat cu art. 9 din convenție.

Prin decizia din 6 martie 2012, vicepreședintele secțiunii a decis să aplice art. 39 din regulament și să invite, prin urmare, guvernul elvețian să nu deporteze reclamanții pe durata procedurii. În același timp, cererea a fost comunicată guvernului. Printr-o scrisoare din 3 aprilie 2012, guvernul a informat Curtea cu privire la faptul că: Oficiul Federal pentru Migrație, printr-o decizie din 2 aprilie 2012, a considerat că reclamanții îndeplinesc calitatea de refugiat. Guvernul a concluzionat că reclamanții nu mai sunt expuși riscului de expulzare și că, în cazul ridicării admiterii lor provizorii, aceștia beneficiază de căile de atac interne. Prin urmare, a solicitat Curții să elimine prezenta cerere din rol, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (b) din convenție.

Prin scrisoarea din 15 mai 2012, reclamanții recunosc că nu mai sunt expuși riscului de a fi expulzați și, prin urmare, nu mai sunt expuși riscului de a fi supuși unor tratamente contrare articolului 3 din convenție, însă, în urma deciziilor negative pronunțate în cauza lor, aceștia au suferit o pierdere de câștig și un prejudiciu moral. De asemenea, acestea prezintă suma de 6 000 EUR (EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli în fața organelor interne și în fața Curții. DEși reclamanții nu declară în mod expres retragerea cererii lor, Curtea consideră că acest lucru reiese implicit din comunicarea lor din 15 mai 2012. Curtea arată că nu mai este necesar să se examineze în continuare cererea formulată de reclamantă din următoarele motive: Curtea constată că reclamanții nu mai sunt amenințați în prezent de deportare, calitatea refugiaților și admiterea provizorie a acestora.

Având în vedere acest element și în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în fine În opinia Curții, nu există circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor sale n a impune continuarea examinării cererii. Curtea ajunge, de asemenea, la concluzia că este necesar să se pună capăt aplicării art. 39 din Regulamentul Curții, din cauza faptului că, în prezent, reclamanții nu sunt expuși unui risc de prejudiciu ireparabil. În măsura în care reclamanții solicită repararea pierderii câștigului și a prejudiciului moral, Curtea amintește că o satisfacție, în acest sens, nu poate fi acordată decât în caz de încălcare a Convenției (art. 41). În ceea ce privește cheltuielile suportate de reclamant pentru apărarea sa în fața Curții, aceasta amintește că sunt lăsate la aprecierea sa atunci când cererea este retrasă de la rolul său [art. 43 alineatul (4) din Regulamentul de procedură].

În această privință, Comisia reamintește practica sa obișnuită conform căreia nu se acordă nicio sumă de cheltuieli în cazul în care reclamantul nu a fost invitat să prezinte observații ca răspuns la observațiile prezentate de guvern ca urmare a comunicării cererii (a se vedea recent Sarwari c. Austria (dec.), nr 21662/10, 3 noiembrie 2011 Ali Gedi și alții c. Austria (dec.), 61567/10, 62152/10 și 62153/10, 4 octombrie 2011 Ali Zada și alții c. Austria (dec.) 17127/10, 51191/10, 62159/10, 62188/10, 66829/10 și 67595/10, 5 iulie 2011 Khaled c. Italia (dec.) 37355/10, 31 mai 2011). De asemenea, aceasta ia notă de faptul că a avut deja ocazia de a aplica un astfel de principiu în cazul radierii mai multor cauze referitoare la Elveția (Tewolde c. Elveția (dec.) 67808/10, 6 martie 2012 Asanaj c. Elveția (dec.), nr 18486/08, 14 octombrie 2010 și cel mai recent Soedji c. Elveția (dec.), nr 21714/11, 3 iulie 2012. Ea nu percepe nici un motiv pentru a se abține de la această practică în speță.

În aceste circumstanțe, ea consideră că nici o sumă nu este datorată pentru cheltuieli de judecată. Prin urmare, trebuie să se șteargă cauza de rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște Francoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 74910/11 M. Z. and N. Z. contre la Suisse La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 10 juillet 2012 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Danutė Jočienė, Isabelle Berro-Lefèvre, András Sajó, Ișıl Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 6 décembre 2011, Vu les mesures provisoires indiquées au gouvernement défendeur en vertu de l’article 39 du règlement de la Cour, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, M. M. Z. et M me N. Z., sont des ressortissants iraniens nés respectivement en 1965 et en 1966 et résidant à Zürich.

La présidente de la section a accédé à la demande de non ‑ divulgation de leur identité formulée par les requérants (article 47 § 3 du règlement). Ils sont représentés devant la Cour par M e U. Ebnöther, avocat à Zürich. Le gouvernement suisse (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. F. Schürmann, de l’unité Droit européen et protection internationale des droits de l’homme de l’Office fédéral de la Justice. Les requérants, en tant que personnes converties au christianisme et politiquement actives, allèguent que, dans l’hypothèse de leur expulsion en Iran, ils risqueront d’être soumis à de mauvais traitements, au sens de l’article 3, voire même d’être exécutés, en violation de l’article 2 de la Convention.

Ils font également valoir que, si l’expulsion en Iran était exécutée, ils ne pourraient plus manifester leur foi chrétienne, ce qui constituerait une discrimination au sens de l’article 14, combiné avec l’article 9 de la Convention. Par décision du 6 mars 2012, la vice-présidente de la section a décidé d’appliquer l’article 39 du Règlement et d’inviter, par voie de conséquence, le Gouvernement suisse à ne pas expulser les requérants pour la durée de la procédure. En même temps, la requête a été communiquée au Gouvernement. Par une lettre du 3 avril 2012, le Gouvernement a informé la Cour que l’Office fédéral des migrations, par une décision du 2 avril 2012, avait estimé que les requérants remplissent la qualité de réfugié.

L’Office n’a pas accordé l’asile aux requérants, mais a prononcé leur admission provisoire. Le Gouvernement en a conclu que les requérants ne courraient plus de risque d’expulsion et qu’en cas de la levée de leur admission provisoire, ils bénéficiaient des voies de recours internes. Partant, il a demandé à la Cour de rayer la présente requête du rôle, conformément à l’article 37 § 1 b) de la Convention. Par une lettre du 15 mai 2012, les requérants reconnaissent qu’ils ne sont plus menacés d’être expulsés et, dès lors, qu’ils ne courent plus de risque d’être soumis à des traitements contraires à l’article 3 de la Convention. Par contre, ils allèguent qu’à la suite des décisions négatives rendues dans leur cause, ils ont subi une perte de gain et un préjudice moral.

Ils exposent également la somme de 6 000 euros (EUR) au titre des frais et dépens devant les instances internes et devant la Cour. EN DROIT Bien que les requérants ne déclarent pas expressément retirer leur requête, la Cour estime que cela ressort implicitement de leur communication du 15 mai 2012. La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant la requête introduite par la partie requérante pour les motifs suivants. Elle constate que les requérants ne sont plus menacés actuellement d’expulsion, la qualité de réfugiés et l’admission provisoire leur ayant été octroyées. Au vu de cet élément, et conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête.

Elle arrive également à la conclusion qu’il y a lieu de mettre fin à l’application de l’article 39 du Règlement de la Cour, faute désormais pour les requérants d’être exposés à un risque de préjudice irréparable. Dans la mesure où les requérants réclament la réparation de la perte de gain et d’un préjudice moral, la Cour rappelle qu’une satisfaction, à ce titre, ne peut être octroyée qu’en cas de violation de la Convention (article 41). S’agissant des frais engagés par le requérant pour sa défense devant la Cour, cette dernière rappelle qu’ils sont laissés à son appréciation lorsque la requête est rayée du rôle (article 43 § 4 du Règlement de la Cour).

A ce propos, elle rappelle sa pratique habituelle selon laquelle aucun montant n’est octroyé au titre des dépens lorsque le requérant n’a pas été invité à déposer des observations en réponse à celles présentées par le Gouvernement suite à la communication de la requête (voir, récemment, Sarwari c. Autriche (déc.), n o 21662/10, 3 novembre 2011 ; Ali Gedi et autres c. Autriche (déc.), n os 61567/10, 62152/10 et 62153/10, 4 octobre 2011 ; Ali Zada et autres c. Autriche (déc.) , n os 17127/10, 51191/10, 62159/10, 62188/10, 66829/10 et 67595/10, 5 juillet 2011 ; Khaled c. Italie (déc.) , n o 37355/10, 31 mai 2011). Elle note également qu’elle a déjà eu l’occasion de faire application d’un tel principe lors de la radiation de plusieurs affaires concernant la Suisse ( Tewolde c. Suisse (déc.) , n o 67808/10, 6 mars 2012 ; Asanaj c. Suisse (déc.), n o 18486/08, 14 octobre 2010, et tout récemment Soedji c. Suisse (déc.), n o 21714/11, 3 juillet 2012. Elle n’aperçoit aucune raison de s’écarter de cette pratique en l’espèce.

Dans ces circonstances, elle estime qu’aucun montant n’est dû au titre des dépens. Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Greffière adjointe Présidente