PAPAIOANNOU v. CYPRUS

Reclamantul, dl Yiannakis Papaioannou, este un național cipriot, care s-a născut în 1967 și locuiește în Frenaros. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl A. Angelides, un avocat care practică în Nicosia. Lista de numire a profesorilor de educație fizică este folosită pentru a completa vacante pentru profesori de educație fizică în sistemul public de educație cipriotă. Procedura de includere pe listă este definită în secțiunea 28B din Legea Serviciului Public de Educație din 1969 („Legea din 1969”) și este după cum urmează. Lista se publică în fiecare februarie. Cei care doresc să fie incluși pe listă trebuie să prezinte cereri până la sfârșitul lunii decembrie a anului precedent. Comitetul de servicii educaționale („Comitetul”) examinează apoi cererile și clasează candidații pe listă. Poziția unui candidat pe listă este determinată în legătură cu diferite criterii. Pentru candidații de primă dată, poziția lor este determinată în primul rând, până în anul în care au obținut gradul lor și apoi prin alte criterii care sunt stabilite în secțiunea 28B(3) din Lege, cum ar fi clasa lor de grad, dacă au întreprins serviciul militar, dacă au obținut calificări suplimentare de post-grad, etc. Pentru candidații care au fost deja incluși pe listă în anii anteriori, poziția lor pe noua listă este stabilită mai întâi, până în anul în care au fost incluse pentru prima dată pe listă și, după aceea, prin celelalte criterii prevăzute în secțiunea 28B(3). El a terminat studiile sale în 1992, după ce a amânat anterior aceste studii în vederea finalizării serviciului militar obligatoriu de douăzeci și șase luni. În același an, el a solicitat includerea pe listă. Cererea sa a fost acceptată de Comitetul și a fost inclus în lista pentru anul 1992. Deși se pare că nu a solicitat includerea pe listă în fiecare an după aceea, în 2008 el a solicitat includerea în listă 2009. Comitetul a publicat lista sa 2009 la 27 februarie 2009. Reclamantul a fost plasat în 174. Apoi a depus un recurs în fața unui singur judecător al Curții Supreme (competența revizională) cerând anularea deciziei Comitetului de a-l plasa în 174. El a susținut că art. 28B din Legea din 1969 a fost neconstituțională. Potrivit reclamantului, prin determinarea clasificării pe listă prin trimitere la anul în care un reclamant a solicitat prima dată să fie pe listă, secțiunea 28B a creat discriminare indirectă împotriva candidaților masculini. Acest lucru s-a dovedit că, spre deosebire de omologările lor feminine, candidații masculini au trebuit să completeze serviciul militar de douăzeci și șase luni înainte de a solicita înregistrarea. Efectul acestui lucru a fost de a oferi un început de doi ani în clasamentul femeilor. Curtea Supremă, în primă instanță, a susținut recursul reclamantului și a anulat decizia Comitetului. Guvernul, în numele Comitetului, a interzis Curtea Supremă (competența de recurs revisional), printre altele, din cauza faptului că instanța nu are competența de a dispune de recurs. Aceasta se datorează faptului că, în susținerea Guvernului, reclamantul nu a demonstrat că provoacă un act administrativ executor, deoarece nu a stabilit o comparație adecvată între poziția sa și poziția altor candidați de pe listă. Astfel, în conformitate cu Guvernul, hotărârea Curții Supreme în primul rând se bazează pe fapte în întregime ipotetice. Guvernul a susținut că aceaceasta a fost o chestiune care a mers la centrul procedurii. Reclamantul a susținut că chestiunea formulată de Guvern în apel nu a fost abordată în procedura de primă instanță. În orice caz, reclamantul a susținut că argumentele guvernamentale sunt nefondate și ar trebui respinse. La 12 septembrie 2011, Curtea Supremă a permis apelul guvernului. Curtea a constatat că provocarea reclamantului față de decizia Comitetului de a-l clasifica pe lista 174 nu a fost un recurs valabil împotriva unui act administrativ executor, deoarece, prin natura sa, decizia Comitetului de clasificare a fost un act de comparație între candidați: aceasta nu a afectat doar poziția unei persoane pe lista. Curtea nu a putut anula poziția reclamantului de pe listă fără a afecta automat poziția altor candidați. În recursul său, reclamantul ar fi trebuit să fi stabilit motivele pentru care a considerat că hotărârea Comitetului este greșită și ar fi trebuit să o facă printr-o comparație directă cu cei candidați la care au fost acordate cele mai bune clasificări. Acest lucru ar fi dat celorlalți candidați ocazia de a-și prezenta argumentele sau obiecțiile în fața instanței și de a fi ascultate, după cum prevede normele justiției naturale. Faptul în cauză a fost în centrul recursului și nu a putut fi remediat. 10. Din acest motiv, Curtea Supremă nu a examinat plângerile reclamantului că Legea este neconstituțională și discriminatorie; o decizie privind admisibilitatea recursului a precedat astfel de chestiuni de fond. 11. art. 28 din Constituție interzice discriminarea cu condiția ca: „1. Toate persoanele sunt egale în fața legii, a administrației și a justiției și au dreptul la egalitatea de protecție a legii și de tratament. Fiecare persoană se bucură de toate drepturile și libertățile prevăzute în prezenta Constituție fără nicio discriminare directă sau indirectă împotriva oricărei persoane pe baza comunității, rasei, religiei, limbii, sexului, convingeri politice sau de altă naștere, naștere, culoare, bogăție, clasă socială sau pe orice motiv, cu excepția cazului în care există dispoziții în mod expres în această Constituție. ...” 12. art. 146 din Constituție prevede că Curtea Supremă are competența exclusivă de a: „(1) ... decide un recurs depus împotriva unei decizii ... de autoritate ... exercitând funcții executive sau administrative atunci când o astfel de decizie este contrară constituției sau legii sau este făcută în excesul sau abuzul competențelor conferite unui astfel de organism, autoritate sau persoană. (2) Un astfel de recurs poate fi făcut de o persoană a cărei interes legitim existent este negativ și direct afectat de această decizie, acțiune sau omisiune. ...” 13. art. 8 din Legea de mai sus („Legea 2002”), după caz, prevede: „(1) Bărbații și femeile beneficiază de egalitate de tratament, interzicând orice discriminare pe motiv de gen – (a) În accesul la ocuparea forței de muncă sau la deschiderea unui loc de muncă, permanent sau temporar...; (b) în definirea și punerea în aplicare a termenilor și condițiilor de ocupare a forței de muncă, inclusiv calificările și alte condiții și criteriile de plasare...” 14. Potrivit jurisprudenței Curții Supreme, numai „actele administrative executorii” pot fi supuse unui recurs la Curtea Supremă în temeiul articolului 146 din Constituție (Republica Cipru c. Andrea Chrysostomou și alți [1999] 3 A.A.D. 391). Un act administrativ executor este unul care, printre altele, acordă drepturi persoanelor fizice și creează obligații pentru administrație (a se vedea Ioanna Demetriou c. Republica [1991] 4 A.A.D. 3029; și Fedias Stefanides și alții c. Comunitatea Engomi [1994] 3 A.A.D. 49). 15. Cu privire la admisibilitatea recursului la Curtea Supremă, Curtea poate fi examinată de către curtea propunerii sale, chiar dacă acestea nu sunt formulate de părți (a se vedea Protopapas c. Republica [1967] 3 A.A.D. 411). 16. Este bine stabilit că, în cazul în care există o listă între diferite candidați pe o listă sau, de exemplu, în cazul în care există un proces de selecție între un număr de candidați pentru un anumit post, un candidat care dorește să pună la îndoială validitatea preferinței organismului administrativ pentru un candidat peste altul, nu ar trebui doar să-și provoace poziția pe listă sau neselecția sa, după caz, ci ar trebui să provoace poziția altor persoane prin indicarea celor candidați în opinia sa lipsește de calificări sau ar fi fost favorizat în mod nejustificat în comparație cu el. Toate celelalte candidați ale căror poziții sunt afectate ar trebui să aibă posibilitatea ca părți interesate de a-și prezenta cazul și obiecții în fața instanței. Întrucât decizia autorității administrative afectează un număr de candidați, aceasta înseamnă că întregul decizion ar trebui contestat, deoarece aceasta constituie actul administrativ executor. Partea deciziei care afectează numai reclamantul nu poate fi considerată un act executor autonom, deoarece acesta este doar o legătură din întregul lanț de considerații pe care organismul administrativ îl face pentru a forma decizia finală (a se vedea, printre altele, Republica Cipru v. Andrea Chrysostomou și un alt [1999] 3 A.A.D. 391; Georgios Koukkoulis v. Ministrul Apărării, nr. 1224/2008, hotărârea din 11 octombrie 2010, nedeclarată; Costas Neophytou și Ioannis Ioannou c. Ministerul Apărării [2007] 4 A.D. 602; Nayias Petousi c. Comitetul de burse de stat și altele, nr. 1309/99, hotărârea din 27 noiembrie 2000, nedeclarată).

The applicant, Mr Yiannakis Papaioannou, is a Cypriot national, who was born in 1967 and lives in Frenaros. He was represented before the Court by Mr A. S. Angelides, a lawyer practising in Nicosia. 1. The Physical Education Teachers’ Appointment List is used to fill vacancies for physical education teachers in the Cypriot public education system. The procedure for inclusion on the list is defined by section 28B of the Public Educational Service Law of 1969 (“the Law of 1969”) and is as follows. 2. The list is published every February. Those wishing to be included on the list must submit applications by the end of December of the previous year. The Educational Service Committee (“the Committee”) then examines the applications and ranks the candidates on the list. 3. A candidate’s position on the list is determined with reference to various criteria. For first-time candidates, their position is determined first, by the year they obtained their degree and then by other criteria which are set out in section 28B(3) of the Law such as their class of degree, whether they undertook military service, whether they have obtained any additional post-graduate qualifications and so on. For candidates who were already included on the list in previous years, their position on the new list is determined first, by the year they were first included on the list and, thereafter, by the other criteria set out in section 28B(3). 4. The applicant is a holder of a degree in Physical Education. He finished his studies in 1992, having previously deferred those studies in order to complete twenty-six months’ compulsory military service. The same year, he applied for inclusion on the list. His request was accepted by the Committee and he was included in the list for the year 1992. While it appears he did not apply for inclusion on the list every year thereafter, in 2008 he applied for inclusion in the 2009 list. 5. The Committee published its 2009 list on 27 February 2009. The applicant was placed 174th. He then filed a recourse before a single judge of the Supreme Court (revisional jurisdiction) seeking the annulment of the Committee’s decision to place him 174th. He submitted that section 28B of the Law of 1969 was unconstitutional. According to the applicant, by determining ranking on the list by reference to the year an applicant first applied to be on the list, section 28B created indirect discrimination against male candidates. This was because, unlike their female counterparts, male candidates had to complete twenty-six months’ military service prior to applying for registration. The effect of this was to provide a two-year head start in the rankings to women. 6. The Supreme Court at first instance upheld the applicant’s recourse and annulled the Committee’s decision. 7. The Government, on behalf of the Committee, appealed to the Supreme Court (revisional appeal jurisdiction) inter alia on the grounds that the court did not have jurisdiction to entertain the recourse. This was because, in the Government’s submission, the applicant had failed to prove that he was challenging an executory administrative act since he had failed to establish an appropriate comparison between his position and the position of other candidates on the list. Thus, according to the Government, the judgment of the Supreme Court at first instance was based on entirely hypothetical facts. The Government submitted that this was an issue which went to the core of the proceedings. 8. The applicant argued that the matter raised by the Government on appeal had not been raised in the first instance proceedings. In any case the applicant submitted that the Government’s submissions were groundless and should be rejected. 9. On 12 September 2011 the Supreme Court allowed the Government’s appeal. The court found that the applicant’s challenge to the Committee’s decision to rank him 174th on the list was not a valid recourse against an executory administrative act. This was because, by its nature, the Committee’s ranking decision was an act of comparison between candidates: it did not merely affect the position of one person on the list. The court could not annul the applicant’s position on the list without automatically affecting the position of other candidates. In his recourse the applicant should have set out the reasons why he considered the Committee’s decision was wrong and should have done so by a direct comparison with those candidates to whom the better rankings had been given. This would have given the other candidates an opportunity to set out their arguments or objections before the court and be heard, as required by the rules of natural justice. The fault in question went to the core of the recourse and could not be remedied. 10. For this reason, the Supreme Court did not examine the applicant’s complaints that the Law was unconstitutional and discriminatory; a decision on the admissibility of the recourse preceded such substantive issues. 11. Article 28 of the Constitution prohibits discrimination providing that: “1. All persons are equal before the law, the administration and justice, and are entitled to equal protection thereof and treatment thereby. 2. Every person shall enjoy all the rights and liberties provided for in this Constitution without any direct or indirect discrimination against any person on the ground of his community, race, religion, language, sex, political or other convictions, national or social descent, birth, colour, wealth, social class, or on any ground whatsoever, unless there is express provision to the contrary in this Constitution. ...” 12. Article 146 of the Constitution states that the Supreme Court has exclusive jurisdiction to: “(1)...decide on a recourse filed against a decision... of an authority... exercising executive or administrative functions when such a decision is contrary to the constitution or the law or is made in excess or abuse of the powers vested in such body, authority or person. (2) Such a recourse may be made by a person whose existing legitimate interest ... is adversely and directly affected by such decision, act or omission. ...” 13. Article 8 of the above Law (“the 2002 Law”) where relevant provides: “(1) Men and women enjoy equal treatment, prohibiting any discrimination on the ground of gender – (a) In access to employment or to a job opening, permanent or temporary...; (b) in the definition and implementation of the terms and conditions of employment, including the qualifications and other terms and conditions and placement criteria...” 14. According to case law of the Supreme Court, only “executory administrative acts” can be the subject of a recourse to the Supreme Court under Article 146 of the Constitution (Republic of Cyprus v. Andrea Chrysostomou and another [1999] 3 A.A.D. 391). An executory administrative act is one which, inter alia, grant rights to individuals and creates obligations for the administration (see Ioanna Demetriou v. the Republic [1991] 4 A.A.D. 3029; and Fedias Stefanides and others v. Municipality of Engomi [1994] 3 A.A.D. 49). 15. Issues as to the admissibility of a recourse to the Supreme Court may be considered by the court of its own motion even if these are not raised by the parties (see Protopapas v. Republic [1967] 3 A.A.D. 411). 16. It is well-established that, where there is a dispute between various candidates on a list or where, for example, there is a selection process amongst a number of candidates for a particular post, a candidate wishing to challenge the validity of the administrative body’s preference for one candidate over another, ought not merely to challenge his position on the list or his non-selection, as the case may be, but instead should challenge the position of other people by indicating which candidates in his opinion lacked in qualifications or were unjustifiably favoured in comparison to him. All the other candidates whose positions are affected should be given the opportunity as interested parties to set out their case and objections before the court. Since the administrative authority’s decision affects a number of candidates, it means that the entirety of the decision should be challenged as that is what constitutes the executory administrative act. The part of the decision affecting solely the applicant cannot be considered an autonomous executory act, as that is only one link in the entire chain of considerations which the administrative body makes in order to form the final decision (see, among other authorities, Republic of Cyprus v. Andrea Chrysostomou and another [1999] 3 A.A.D. 391; Georgios Koukkoulis v. Minister of Defence, no. 1224/2008, judgment of 11 October 2010, unreported; Costas Neophytou and Ioannis Ioannou v. Ministry of Defence [2007] 4 A.A.D. 602; Nayias Petousi v. Committee of State Scholarships and others, no. 1309/99, judgment of 27 November 2000, unreported).