Stavros Marangos împotriva Ciprului

Reclamantul s-a născut în 1959 și trăiește în Nicosia. El este în prezent angajat pe o bază temporară la Serviciul Statistic al Republicii Cipru. La 3 iulie și 9 august 2000, el a formulat două cereri de numire în diferite secțiuni ale serviciului public. La 10 iulie 2001 și 11 septembrie 2001 ambele cereri ale sale au fost refuzate de către Comisia Funcției Publice din cauza faptului că nu și-a exercitat serviciul militar sau a fost scutită legal de la acesta. La 21 septembrie 2001, reclamantul a depus o cerere de reexaminare judiciară în fața Curții Supreme contestarea hotărârilor relevante ale Comisiei Funcției Publice. El a susținut, printre altele, că a refuzat să își efectueze serviciul militar cu Garda Națională Cipriotă ca fiind un homosexual și că, pentru determinarea orientării sexuale, el ar fi fost supus unui tratament degradant în contradicție cu articolele 3 și 8 din Convenție.

În decizia sa interimar din 24 februarie 2003, instanța a respins o cerere de modificare a invocațiilor reclamantului, care a remarcat că dacă reclamantul are sau nu dreptul de a fi scutit de serviciu militar nu este o chestiune contestată în cadrul procedurii în curs de desfășurare și, ca atare, nu a putut fi examinată. Chestiunea în litigiu în cadrul procedurii dinaintea instanței a fost legalitatea deciziei de către Comisia Funcției Publice care a respins cererea reclamantului de a nu îndeplini cerința de îndeplinire a serviciului militar. 10. La 17 octombrie 2003, Curtea Supremă a respins cererea de reexaminare judiciară și a pronunțat un ordin de costuri împotriva reclamantului. Acesta a justificat respingerea referindu-se la motivele prezentate în decizia sa intermediară anterioară și, în special, că reclamantul nu a îndeplinit una dintre cerințele de bază pentru numirea la Funcția Civilă.

11. La 28 noiembrie 2003, reclamantul a depus un recurs în fața Curții Supreme împotriva hotărârii sale de primă instanță. Motivele recursului au fost redactate de reprezentantul reclamantului. La 30 iulie 2004, reclamantul a depus argumentul său schelet care a fost, de asemenea, elaborat de reprezentantul său. Până la această etapă a procedurii, reclamantul a fost reprezentat de un avocat ales, dar din cauza incapacității sale de a soluționa taxele juridice neobișnuite, a trebuit să înceteze să primească asistență juridică de la avocatul său.

13. La 2 august 2004, el a depus o cerere de asistență juridică susținând că procedura în cauză se referă la protecția drepturilor sale omului și, prin urmare, a intrat în domeniul procedurii pentru care acordarea de asistență juridică a fost prevăzută prin Legea privind ajutorul juridic 165 (I) din 2002. 14. La 4 octombrie 2004, cererea de asistență judiciară a fost respinsă de Curtea Supremă, hotărând într-un grup de cinci judecători, care a făcut referire la dispozițiile relevante ale Legii privind asistența juridică și a explicat că asistența juridică nu poate fi furnizată decât în cadrul procedurilor penale, proceduri civile care privesc determinarea drepturilor omului unui litigant și procedurile depuse în fața instanțelor de familie.

Procedura introdusă de reclamant, care a solicitat o revizuire judiciară în temeiul articolului 146 din Constituție a unei hotărâri care refuză să-l numească în funcție publică, nu constituie o procedură civilă și, astfel, cererea sa de asistență juridică a fost refuzată. 15. La 3 noiembrie 2006, Curtea Supremă a respins recursul reclamantului. Curtea a făcut referire la argumentele dezvoltate de avocatul reclamant în cadrul procedurii, constatând că problema inconstituționalității nu a fost abordată de avocatul reclamantului în conformitate cu cerințele prevăzute în dispozițiile procedurale și jurisprudenței relevante, având în vedere că aceasta nu a fost stabilită decât într-un mod vag și imprecis în cererea de reexaminare judiciară.

În plus, instanța a luat în considerare punctele susținute de avocatul reclamant în adresa sa scrisă adresată Curții. art. 146 din Constituția Republicii Cipru prevede următoarele: „1. Curtea Supremă Constituțională are competența exclusivă de a se pronunța în sfârșit cu privire la recurgerea la o plângere de faptul că o decizie, un act sau o omitere a oricărui organ, autoritate sau persoană, exercitând orice autoritate executivă sau administrativă este contrară oricărei dintre dispozițiile prezentei constituții sau a oricărei legi sau este făcută în exces sau în abuz de competențe atribuite unui astfel de organ sau autoritate sau persoană. Un astfel de recurs poate fi făcut de o persoană a căror interes legitim existent, care are fie în calitate de persoană, fie în virtutea de a fi membru al unei Comunități, este negativ și direct afectat de o astfel de decizie, de acțiune sau de omisiune.

Un astfel de recurs se efectuează în termen de 75 de zile de la data publicării deciziei sau a actului sau, dacă nu este publicată și în cazul unei omissioni, atunci când a venit la cunoașterea persoanei care face recursul. Prin acest recurs, Curtea poate, prin decizia sa- (a) să confirme, în întregime sau în parte, o astfel de decizie sau act sau o omisiune; sau (b) să declare, în întregime sau în parte, că această decizie sau acționează ca fiind nulă și fără niciun efect, sau (c) să declare că această omisiune, în întregime sau în parte, nu ar fi trebuit să fie făcută și că orice a fost omis ar fi trebuit să fie efectuată. Orice decizie adoptată în temeiul alineatului (4) din prezentul articol este obligatorie pentru toate instanțele și toate organele sau autoritățile din Republica și este dată efect și acționată de organismul, autoritatea sau persoana în cauză.

Orice persoană acuzată de orice decizie sau act declarat nu este în conformitate cu alineatul (4) din prezentul articol sau prin orice omisiune declarată acolo în temeiul faptului că nu ar trebui să fi fost făcută are dreptul, în cazul în care reclamația sa nu este îndeplinită satisfacția sa de către organul, autoritatea sau persoana în cauză, să intenteze o procedură juridică într-o instanță pentru recuperarea daunelor sau pentru a fi acordată alte remedii și să recupereze daune corecte și echitabile care să fie evaluate de către instanță sau să fie acordată o astfel de soluție justă și echitabilă, astfel de instanță fiind împuternicită să acorde.” 17. Legea 165 (I) din 2002 privind asistența juridică prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „3.

Ajutorul juridic se acordă gratuit în cadrul procedurii prevăzute la secțiunea 4, 5 și 6 de mai jos, în măsura și în condițiile prevăzute în aceasta. 4.- (1) Prezenta secțiune se aplică - (a) În cadrul procedurilor penale dinainte de instanță, împotriva oricărei persoane, pentru o infracțiune pe care a comis-o în încălcarea oricărei dispoziții legislative, pentru care se prevede o pedeapsă de peste un an de închisoare și include orice altă etapă de interogare sau de altă procedură care are loc înainte de începerea procedurii penale ulterioare care se referă la aceasta; (b) cu excepția procedurii penale prevăzute la subsecțiunea (1) litera (b) din secțiunea 5 de mai jos, în orice alte proceduri în fața instanței care își exercită competența penală.

(2) În sensul aplicării prezentului articol, termenul „curte” înseamnă Curtea de District, Curtea de Assize, Curtea Militară și include Curtea Supremă, atunci când examinează orice chestiune ridicată în cadrul procedurilor penale, în exercitarea jurisdicției sale de prima sau a secundă. (3) În procedurile prevăzute în subsecțiunea (1) de mai sus, asistența juridică va fi acordată gratuit și va include consiliere, asistență și reprezentare. (1) În sensul aplicării prezentei secțiuni, termenul „proceduri pentru încălcări determinate ale drepturilor omului” înseamnă orice: (a) proceduri civile în fața unei instanțe, în orice etapă, depuse împotriva Republicii pentru daune suportate de o persoană din cauza încălcărilor determinate ale drepturilor omului; (b) proceduri penale depuse de orice persoană în cazul în care infracțiunile de examinare privesc încălcări determinate ale drepturilor omului.

(2) Ajutorul juridic va fi acordat, gratuit, la proceduri referitoare la încălcări determinate ale drepturilor omului. (3) Ajutorul juridic acordat în temeiul prezentei secțiuni: (a) În cazul procedurilor civile depuse în Republica sau în cadrul procedurilor penale, va include consiliere, asistență și reprezentare; și (b) În procedurile civile depuse în afara Republicii, va include numai consiliere. (4) Consiliul Ministerial poate modifica tabelul, printr-un ordin publicat în Jurnalul Oficial al Republicii. (1) În sensul prezentei secțiuni, termenul „proceduri în fața unei instanțe de familie” înseamnă: (a) Procedințe ridicate în ceea ce privește relațiile de familie pe baza prevederii de tratate bilaterale sau multilaterale la care Republica a adera; (b) Procedințe privind îngrijirea părintelui, almania, recunoașterea unui copil, adoptarea, relațiile proprietare ale soților și orice alt litigiu conjugal sau familial.

(2) Ajutorul juridic gratuit este prevăzut în cadrul procedurilor în fața unei instanțe de familie și include consiliere, asistență și reprezentare.”

6. The applicant was born in 1959 and lives in Nicosia. He is currently employed on a temporary basis at the Statistical Service of the Republic of Cyprus. 7. On 3 July and 9 August 2000 he made two applications for appointment in different sections of the civil service. On 10 July 2001 and 11 September 2001 both of his applications were refused by the Civil Service Commission on the ground that he had not performed his military service or been legally exempted from it. 8. On 21 September 2001 the applicant lodged a judicial review application before the Supreme Court challenging the relevant decisions of the Civil Service Commission. He contended, inter alia, that he had refused to perform his military service with the Cypriot National Guard as he was a homosexual and that for the determination of his sexual orientation he would have been subjected to degrading treatment contrary to Article 3 and 8 of the Convention.

9. In its interim decision of 24 February 2003 the court rejected an application for amendment of the applicant’s pleadings. It noted that whether or not the applicant was entitled to be exempted from military service was not a contested issue in the pending proceedings and, as such, could not be examined. The issue under dispute in the proceedings before the court was the lawfulness of the decision by the Civil Service Commission dismissing the applicant’s application for lack of fulfilment of the requirement of completion of military service. 10. On 17 October 2003 the Supreme Court rejected the judicial review application and made an order for costs against the applicant. It justified the rejection by referring to the reasons set out in its previous interim decision and, in particular, that the applicant did not meet one of the basic requirements for appointment to the Civil Service.

11. On 28 November 2003, the applicant lodged an appeal before the Supreme Court against its first-instance judgment. The grounds of appeal had been drafted by the applicant’s representative. On 30 July 2004 the applicant filed his skeleton argument which had also been prepared by his representative. The appeal was set for a hearing on 9 October 2006. 12. Until that stage of the proceedings, the applicant was being represented by a lawyer of his choice, but due to his inability to settle outstanding legal fees he had to stop receiving legal assistance from his lawyer.

13. On 2 August 2004 he filed an application for legal aid claiming that the proceedings concerned the protection of his human rights and thus fell within the scope of proceedings for which the grant of legal aid was envisaged by the Legal Aid Law 165 (I) of 2002. 14. On 4 October 2004, his application for legal aid was rejected by the Supreme Court, acting in a panel of five judges, which referred to the relevant provisions of the Legal Aid Law and explained that legal aid could only be provided in criminal proceedings, civil proceedings that concern determination of a litigant’s human rights and proceedings lodged before the family courts. The proceedings introduced by the applicant, who sought judicial review under Article 146 of the Constitution of a decision refusing to appoint him in the civil service, did not constitute civil proceedings and, as such, his legal aid application had to be refused.

15. On 3 November 2006 the Supreme Court dismissed the applicant’s appeal. The court referred to the arguments developed by the applicant’s lawyer in the proceedings. It found that the issue of unconstitutionality had not been raised by the applicant’s lawyer in accordance with the requirements set out in the relevant procedural provisions and case-law given that it had only been set out in a vague and imprecise manner in the application seeking judicial review. The court further took into account the points raised by the applicant’s lawyer in his written address to the Court. It found that the vague suggestions made concerning unconstitutionality had no legal foundation and were irrelevant to the subject-matter of the judicial review application.

No other ground for annulment of the relevant decision had been raised or shown. 16. Article 146 of the Constitution of the Republic of Cyprus provides as follows: “1. The Supreme Constitutional Court shall have exclusive jurisdiction to adjudicate finally on a recourse made to it on a complaint that a decision, an act or omission of any organ, authority or person, exercising any executive or administrative authority is contrary to any of the provisions of this Constitution or of any law or is made in excess or in abuse of powers vested in such organ or authority or person.