Sari la conținut
CtEDO 23.09.2010 Auto

MARANGOS v. CYPRUS

RESPONDENT
CYP
HOTĂRÂRE
23.09.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
  • Partly struck out of the list
  • Partly inadmissible
conform formulării originale HUDOC
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
MARANGOS v. CYPRUS (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

Prima secțiune decizia nr. 20364/07, de Stavros MARANGOS, împotriva Ciprului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 23 septembrie 2010 în calitate de cameră compusă de: Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, judecători și André Wampach, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 30 aprilie 2007, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 30 decembrie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, Având în vedere faptul că dl G. Nicolaou, judecătorul ales în ceea ce privește Cipru, nu a putut să ia loc în acest caz (art. 28 din Regulamentul de Curte) și că, în consecință, Guvernul a numit dl S.E.

Jebens, judecătorul ales în ceea ce privește Norvegia, să se așeze la locul său (art. 27 § 2 din Convenția și art. 29 § 1 în vigoare la momentul respectiv), având deliberat, hotărând după cum urmează: Cererea a fost depusă de dl Stavros Marangos, un național cipriot născut în 1959 și locuiește în Nicosia. El a fost reprezentat în fața Curții de dl Drakos, un avocat care practică în Nicosia. Guvernul cipriot („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Clerides, Procuror General al Republicii Cipru. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 iulie și 9 august 2000, reclamantul a formulat două cereri de numire în diferite secțiuni ale serviciului public.

La 10 iulie și 11 iulie. Septembrie 2001 respectiv, ambele cereri ale sale au fost refuzate de către Comisia Funcției Publice din cauza faptului că nu și-a exercitat serviciul militar sau a fost scutită din punct de vedere legal, în conformitate cu legea privind funcționarea publică (Legea 1/1990, astfel cum a fost modificată). La 21 septembrie 2001, reclamantul a depus un recurs în fața Curții Supreme (competența revizuirii primelor instanții) care a contestat deciziile relevante ale Comisiei de funcționare publică (referința nr. 782/01). La 24 septembrie 2002, reclamantul a depus o cerere de solicitare a concediului instanței de modificare a motivelor juridice ale recursului său. Reclamantul a încercat să adauge, printre altele, că anumite dispoziții din Legea Gardianiei Naționale (Legea 20/1964, astfel modificată) privind serviciul militar obligatoriu au fost contrare, printre altele, la art. 28 din Constituție (prohibirea discriminării).

În hotărârea sa interimar din 24 februarie 2003, Curtea Supremă a respins cererea, susținând că dacă reclamantul are sau nu dreptul de a fi scutit de serviciul militar nu este o chestiune contestată în cadrul procedurii în curs de desfășurare și, ca atare, nu a putut fi examinată. Această chestiune ar putea fi susținută în contextul unui recurs care vizează existența sau nu a unei obligații din partea reclamantului de a îndeplini serviciul militar. Problema în litigiu în cadrul procedurii dinaintea instanței a fost legalitatea deciziei Comisiei Funcției Publice care respinge cererea reclamantului de a nu îndeplini cerința de îndeplinire a serviciului militar.

La 17 octombrie 2003, Curtea Supremă a respins recursul și a pronunțat o hotărâre pentru costuri împotriva reclamantului, justificând concedierea prin trimiterea motivelor prevăzute în decizia sa interimar anterioară și, în special, faptul că reclamantul nu a îndeplinit una dintre cerințele de bază pentru numirea la serviciul public. La 28 noiembrie 2003, reclamantul a depus un recurs în fața Curții Supreme (competenței de revizuire a apelului) împotriva hotărârii de primă instanță din 17 octombrie 2003 și a hotărârii intermediare din 24 februarie 2003 (apel nr. 3729). Reclamantul a contestat concluziile instanței de primă instanță. El a susținut în primul rând că instanța de primă instanță ar fi trebuit să examineze plângerile sale cu privire la neconstituționalitatea Legii Funcției Publice și a Legii Gardei Naționale, precum și argumentul său privind dacă are sau nu dreptul de a fi scutit de serviciul militar.

La 2 august 2004, reclamantul a depus o cerere de asistență judiciară. La 4 octombrie 2004, cererea de asistență judiciară a fost respinsă de Curtea Supremă și, la data de 11 martie 2004, apelul a fost înscris în direcții. Acesta a susținut că plângerea de neconstituționalitate în ceea ce privește legea serviciului public nu a fost formulată de avocatul reclamantului în conformitate cu cerințele prevăzute în dispozițiile procedurale și jurisprudența relevante, având în vedere că aceasta nu a fost stabilită decât într-o manieră vagă și imprecisă în cadrul recursului. Curtea a luat în plus în considerare punctele susținute de avocatul solicitant în adresa sa scrisă adresată instanței. Acesta a constatat că sugestiile vagate privind neconstituționalitatea Legii Funcției Publice și a Legii Gardei Naționale nu au avut fundații juridice și nu au fost irelevante pentru obiectul recursului.

Nu s-a invocat nici un alt motiv de anulare a deciziei relevante. COMPLAINTA

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă