Vassilas împotriva Ciprului

Prima secțiune decizia nr. 45463/08 de Charalambos VASSILAS împotriva Ciprului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 2 septembrie 2010 în calitate de Cameră compusă de: Christos Rozakis, Președinte, Nina Vajić, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 28 august 2008, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 9 noiembrie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Charalambos Vassilas, este un cetățean cipriot născut în 1971 și locuiește în Larnaca.

El este reprezentat în fața Curții de către dl C. Clerides, un avocat care practică în Nicosia. Guvernul cipriot (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Clerides, Procuror General al Republicii Cipru. Acțiunea de primă instanță în fața Curții de district din Nicosia La 21 mai 2002, reclamantul, jurnalistul, a introdus proceduri de difamare în fața Curții de District din Nicosia (acțiunea nr. 5284/2002) împotriva unui alt jurnalist și a unei posturi de radiodifuziune („acuzații”). Întrucât inculpații nu au depus o apărare, reclamantul a depus o cerere de hotărâre în mod implicit. La 25 iulie 2003, Curtea de District a eliberat o hotărâre în lipsa în judecată împotriva acuzaților. La 3 septembrie și 31 iulie 2003, respectiv, acuzații au solicitat Curții de District să anuleze hotărârea.

La 22 iulie 2005, Curtea de District a anulat hotărârea. La 1 august 2005, primul inculpat a interzis o acuzație. La 4 august 2005, reclamantul a depus două apeluri (n. 247/05 și, respectiv, n. 248/05) în fața Curții Supreme împotriva hotărârii Curții de District din 22 iulie 2005. La ședința din 18 octombrie 2007, recursul nr. 247/05 în ceea ce privește al doilea intimat a fost retras de către reclamant cu rezervarea dreptului de a aduce o nouă acțiune în viitor, dacă a dorit. În plus, a fost încheiat un acord între reclamant și primul contestat cu privire la rezultatul recursului nr. 248/05. În consecință, procedurile din acțiunea inițială, în măsura în care au întâmpinat primul contestat/apărat, au continuat în fața Curții de District.

Continuarea procedurii de primă instanță în fața Curții de District din Nicosia La 18 octombrie 2007, declarația de reclamație în acțiunea inițială (nr. 5284/2002) a fost trimisă primului acuzat. La 28 mai 2008, reclamantul a depus o cerere la Curtea de District, în care a solicitat o hotărâre împotriva primului acuzat pentru nu a depus o apărare. Solicitarea a fost înscrisă la audierea la 27 iunie 2008 și apoi pentru direcții la 22 septembrie 2008. Procedura a fost încheiată la 6 octombrie 2008 în urma unei soluții prietenoase între părți. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție cu privire la durata prelungită a procedurii în fața instanțelor interne și la lipsa unui remediu eficace în acest sens.

Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii și că nu a avut nici un remediu eficace la dispoziția sa. El s-a bazat pe art. 6 § 1 și 13 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” art. 13 Fiecare a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială. Prin scrisoarea din 9 noiembrie 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor ridicate în această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție.

Declarația prevede următoarele: „1. Guvernul dorește să exprime - prin intermediul unei declarații unilaterale - recunoașterea sa că, în circumstanțele speciale ale prezentului caz, durata procedurii nu a îndeplinit cerința de „rațional” menționată la art. 1 din Convenție și nici un „remediat efectiv” menționat la art. 13 pentru încălcarea menționată a fost la dispoziția reclamantului. (2) Prin urmare, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului o sumă globală de 6.000 EUR (cu acoperirea prejudiciilor materiale și morale și a costurilor și cheltuielilor). În opinia sa, această sumă ar constitui o compensație adecvată și o compensare suficientă pentru lungimea impugnată a acestei proceduri și pentru lipsa unui remediu eficace și, prin urmare, o sumă acceptabilă în ceea ce privește cuantitatea în acest caz.

3. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul art. 1 (c) din Convenție. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului.

Respectând recunoașterea Guvernului că nu a existat nici o „remediare eficientă” la dispunerea reclamantului, Guvernul a afirmat că a introdus în legislatură (Casă de Reprezentanți) la 14.7.09, legislație specifică pentru crearea de remedii naționale pentru plângeri de încălcare a cerințelor de timp rezonabil de la art. 6 § 1 din Convenție în determinarea drepturilor și obligațiilor civile. Legea relevantă (întitulată „O lege care oferă remedii eficiente pentru violarea dreptului de a avea drepturi și obligații civile determinate într - un timp rezonabil”) este examinată în prezent de legislatură; se așteaptă ca aceasta să fie aprobată de legislatură și să intre în vigoare la sfârșitul lunii următoare sau la începutul lunii ianuarie.

5. Proiectul de lege se aplică plângerii privind durata procedurii judiciare în toate cazurile civile și administrative (în toate nivelurile de jurisdicție); reclamanții pot institui proceduri civile în instanțele de district pentru încălcarea dreptului și plata compensației și pot face acest lucru, de asemenea, atunci când plângerea este cu privire la procedurile judiciare încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii.

De asemenea, se pot face plângeri în ceea ce privește durata procedurii pe care le așteaptă; o parte poate face o cerere la o altă instanță în orice etapă a procedurii pe care le așteaptă, se plânge de lungime și se cere compensare; reclamantul are dreptul de a examina și de a hotărâ asupra plângerii sale și de a compensa încălcarea încălcării; o astfel de cerere poate fi, de asemenea, în ceea ce privește plângerile cu privire la durata procedurii pe care le aștepta la intrarea în vigoare a legii; în plus față de compensarea, Curții Supreme trebuie să acorde instrucțiuni pentru accelerarea procedurii pe care le aștepta; în acest scop, instanța de judecată trebuie să transmită judecată Curții Supreme.

7. Proiectul de lege prevede că, în determinarea problemelor de încălcare și evaluare a compensației în procedurile interne de mai sus, instanța trebuie să ia în considerare jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. 8. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul ar sugera că circumstanțele prezentului caz permit Curții dumneavoastră să ajungă la concluzia că există „un alt motiv”, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, justificând încetarea examinării cererii și că, în plus, nu există motive de caracter general, astfel cum se definește la art. 37 § 1 în amendă , care ar necesita examinarea în continuare a cazului în temeiul acestei dispoziții. În consecință, Guvernul invită Curții dumneavoastră să elimine cererea din lista sa de cazuri.” Într-o scrisoare din 14 decembrie 2009, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului era inadecvată având în vedere acordările acceptate de Curte în cazuri similare.

El a considerat că suma de 7.000 de euro ar fi mai adecvată. El a remarcat în acest sens că acest caz este un caz simplu de difamare care implică doar o chestiune procedurală. Într-o scrisoare din 10 martie 2010, Guvernul a informat Curtea că proiectul de lege de instituire a unui recurs intern pentru lungimea procedurii a fost aprobat de legislatură și că legea relevantă (Legea 2 (I)/2010) a intrat în vigoare la 5 februarie 2010. Într-o scrisoare din 9 aprilie 2010, reclamantul a subliniat că cazul său nu intră în cadrul noului drept, deoarece nu este în așteptare în fața unui Tribunal de district sau a Curții Supreme și că nu a fost încheiat prin intermediul unei decizii judiciare finale. Prin urmare, el a considerat că Curtea ar trebui să efectueze examinarea cererii sale.

Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Sporóδka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwitska v. Polonia (dec.) nr. 28953/03).

Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§§ 69-98, ECHR 2006 Majewski v. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). De asemenea, a avut deja ocazia de a aborda plângerile legate de presupusa încălcare a dreptului unei persoane la o audiție într-un timp rezonabil și de lipsa unui remediu eficace în acest sens în diferite cazuri împotriva Ciprului (a se vedea, de exemplu, Mylonas Cyprus , nr. 14790/06, 11 decembrie 2008; Ouzounian Barret c. Cipru , nr. 2418/05, 18 ianuarie 2007; Gavricides c. Cipru , nr. 15940/02, 1 iunie 2006; Lerios c. Cipru , nr. 68448/01 , 23 martie 2006; Paroutis c. Cipru , nr. 20435/02, 19 ianuarie 2006). Curtea observă că declarația guvernului conține o recunoaștere clară a încălcării articolelor 6 § 1 și 13 din convenție.

În plus, Curtea ia cunoștință de intrarea în Legea 2(I)/2010 de stabilire a unor măsuri naționale de remediere a plângerilor de încălcare a cerinței de timp rezonabil de la art. 6 § 1 din Convenție. În ultimul rând, Curtea este convinsă că suma totală oferită reclamantului de către Guvern în compensare pentru daune și costuri morale și cheltuieli constituie o soluție adecvată pentru lungimea excesivă a procedurii având în vedere toate circumstanțele cazului și că această sumă este în conformitate cu sumele acordate de Curte în alte cazuri similare.

În acest context, Curtea consideră că nu mai este justificată să continue examinarea cererii [art. 1 litera (c)]. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei cereri (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 §§ 1 și 13 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție.

Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Președintele

FIRST SECTION

DECISION Application no. 45463/08 by Charalambos VASSILAS against Cyprus The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 2 Septembre 2010 as a Chamber composed of: Christos Rozakis, President, Nina Vajić, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judges, and Søren Nielsen, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 28 August 2008, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 9 November 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant's reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Charalambos Vassilas, is a Cypriot national who was born in 1971 and lives in Larnaca.

He is represented before the Court by Mr C. Clerides, a lawyer practising in Nicosia. The Cypriot Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr P. Clerides, Attorney-General of the Republic of Cyprus. A. First instance proceedings before the District Court of Nicosia On 21 May 2002 the applicant, a journalist, brought defamation proceedings before the District Court of Nicosia (action no. 5284/2002) against another journalist and a radio broadcasting station (“the defendants”). As the defendants did not file an appearance, the applicant made an application for judgment in default. On 25 July 2003 the District Court issued a judgment in default of appearance against the defendants.

On 3 September and 31 July 2003 respectively the defendants applied to the District Court to set the default judgment aside. On 22 July 2005 the District Court set aside the judgment. On 1 August 2005 the first defendant entered an appearance. B. Appeal proceedings before the Supreme Court On 4 August 2005 the applicant lodged two appeals (nos. 247/05 and 248/05 respectively) before the Supreme Court against the District Court's judgment of 22 July 2005. At the hearing of 18 October 2007, appeal no. 247/05 regarding the second respondent was withdrawn by the applicant with the reservation of a right to bring a new action in the future if he so wished. Furthermore, an agreement was made between the applicant and the first respondent regarding the result of appeal no. 248/05.

Consequently, the proceedings in the initial action, in so far as they concerned the first respondent/defendant, continued before the District Court. C. Continuation of the first instance proceedings before the District Court of Nicosia On 18 October 2007 the statement of claim in the original action (no. 5284/2002) was sent to the first defendant. On 28 May 2008 the applicant filed an application with the District Court seeking a judgment against the first defendant for failure to file a defence. The application was listed for hearing on 27 June 2008 and then for directions on 22 September 2008. The proceedings were concluded on 6 October 2008 following a friendly settlement between the parties.

COMPLAINTS The applicant complained under Articles 6 and 13 of the Convention about the protracted length of the proceedings before the domestic courts and the lack of an effective remedy in this respect. THE LAW The applicant complained about the length of the proceedings and that he had no effective remedy at his disposal. He relied on Article 6 § 1 and 13 of the Convention which, in so far as relevant, provide as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...” Article 13 Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.

By a letter dated 9 November 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised in this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provides as follows: “1. The Government wishes to express - by way of a unilateral declaration - its acknowledgement that in the special circumstances of the present case the length of the proceedings did not fulfil the requirement of “reasonable” referred to in Article 6 § 1 of the Convention and no “effective remedy” referred to in Article 13 for the aforementioned violation was at the applicant's disposal.