CtEDO 25.03.2010 Auto

MAKRIDES v. CYPRUS

RESPONDENT
CYP
HOTĂRÂRE
25.03.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MAKRIDES v. CYPRUS (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

Prima secțiune decizia nr. 29373/08, de către Emilios MAKRIDES împotriva Ciprului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 25 martie 2010 în calitate de cameră compusă de: Christos Rozakis, prezident, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, juges și Søren Nielsen, grefierul secțiunii Dl G. Nicolaou, judecătorul ales în ceea ce privește Cipru, nu a putut să ia loc în acest caz (art. 28 din Regulamentul Curții). În consecință, Guvernul a numit dl G. Malinverni, judecătorul ales în ceea ce privește Elveția, să se așeze în locul său (art. 27 § 2 din Convenția și art. 29 § 1). având în vedere cererea depusă la 21 aprilie 2008, având în vedere art. 27 § 2 din Convenția și art. 29 § 1. Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 7 septembrie 2009 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Emilios Makrides, este un cetățen cipriot născut în 1963 și trăiește în Paphos. Guvernul cipriot („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Clerides, Procuror General al Republicii Cipru. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 iulie 2000, reclamantul a interzis o acțiune civilă în fața Curții de district din Nicosia împotriva Bursei Cipru și a unei societăți de investiții (acțiunea nr. 6729/00) care solicită compensare pentru daune presupuse suferite în principal din cauza întârzierii eliberării titlurilor de acțiuni. La 29 iunie 2005, Curtea de district a respins acțiunea. Acesta a susținut că, pe baza dovezii, reclamantul nu și-a stabilit cazul, în pofida acesteia, Curtea a examinat, de asemenea, problema daunelor. În acest sens, a susținut că afirmația reclamantului nu a fost susținută și că dovezile prezentate de el erau vagi și incoerente. Prin urmare, aceasta a susținut că, chiar dacă reclamantul ar fi avut succes în acțiune, având în vedere lipsa dovezii privind cuantumul daunelor suportate, el ar fi fost acordat numai daune nominale. Reclamantul a apelat la Curtea Supremă la 2 august 2005 (apel nr. 251/2005). Avocatul său a fost respins la 17 decembrie 2008. Curtea Supremă a susținut hotărârea de primă instanță. După examinarea constatărilor Curții de District, a remarcat că, în hotărârea sa, instanța a analizat în detaliu și a motivat pe deplin concluziile sale cu privire la faptele și dovezile de față. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul dispoziției de mai sus cu privire la echitatea acestor proceduri. În special, el se plângea că instanța internă nu a luat în considerare argumentele sale și a efectuat o examinare adecvată a probelor prezentate înaintea lor; că hotărârile lor nu au fost motivate și, în sfârșit, că instanțele interne nu ar fi putut fi imparțiale având în vedere interesele financiare și politice în joc. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” Prin scrisoarea din 7 septembrie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevede următoarele: „1. Guvernul constată că eforturile în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului nu au avut succes. 2. În această situație, Guvernul dorește să exprese - prin intermediul unei declarații unilaterale - recunoașterea acesteia că, în circumstanțele speciale ale prezentului caz, durata procedurii, atât în primă instanță, cât și în apel, nu a îndeplinit cerința „rațională” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. 3. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului o sumă globală de 5.000 EUR (cu acoperirea prejudiciilor materiale și morale și a costurilor și cheltuielilor). 4. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul art. 1 (c) din Convenție. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului. 5. Guvernul este, de asemenea, în procesul de creare a unor remedii naționale eficiente pentru plângeri de încălcare a cerinței de timp rezonabil de la art. 6 § 1 din Convenție în stabilirea drepturilor și obligațiilor civile în toate procedurile judiciare civile și administrative. În acest scop, legislația specifică redactată de Oficiul Agentului Guvernului (un proiect de lege în titlul „ O lege care prevede remedii eficiente pentru violarea dreptului de a avea drepturi și obligații civile determinate într - un timp rezonabil “) a fost introdusă în Parlament. În conformitate cu legislația propusă, sunt puse în aplicare plângerile de încălcare a drepturilor și obligațiilor civile determinate într-un timp rezonabil, iar reclamanții pot iniția o procedură prin intermediul unei acțiuni civile în instanțe de districtă care solicită compensare pentru încălcarea în care examinarea judiciară a cazului în care se afirmă că dreptul lor a fost încălcat a fost încheiat. Dreptul de instituire a acestei proceduri este, de asemenea, acordat în ceea ce privește cazurile care au fost încheiate înainte de data intrării în vigoare a legii. În plus, o parte la procedurile judiciare în așteptare poate susține în orice etapă a procedurii o acuzație de încălcare a dreptului său în acțiunea și are dreptul la examinarea și pronunțarea judiciară de către instanța competentă la care se referă chestiunea, privind problema încălcării. O hotărâre care depune o constatare a încălcării în temeiul acestei proceduri privind procedurile care sunt pendente trebuie transmisă Curții Supreme pentru orice instrucțiuni necesare pentru accelerarea procedurii. O astfel de hotărâre permite, de asemenea, dreptul de a iniția proceduri în instanțe de districte prin acțiunea civilă privind problema compensației pentru încălcarea constatată. În determinarea problemei de încălcare a dreptului și de evaluare a compensației, instanța trebuie să ia în considerare jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care se aplică atât în cadrul procedurii de încălcare prin acțiunea civilă, cât și în procedura de examinare a acuzațiilor de încălcare în cadrul procedurii în așteptare. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul ar sugera că circumstanțele prezentului caz permit Curții dumneavoastră să ajungă la concluzia că există „alte motive”, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, justificând încetarea examinării cererii și că, în plus, nu există motive de caracter general, astfel cum se definește la art. 37 alineatul (1) în amendă , care ar necesita examinarea în continuare a cazului în temeiul acestei dispoziții. În consecință, Guvernul invită Curții dumneavoastră să elimine cererea din lista sa de cazuri.” Într-o scrisoare din 1 decembrie 2009 reclamantul a solicitat Curtea să procedă la examinarea cererii sale. El a subliniat că cererea sa implică alte chestiuni decât durata procedurii care solicită examinarea Curții. Reclamantul a considerat că, chiar dacă intra în vigoare legislația propusă de Guvern, instanța internă nu ar putea examina cererea sa în întregime sau să-i furnizeze un remediu adecvat. El a remarcat, de asemenea, în acest sens că ar putea fi împiedicat să-și aducă cazul în fața instanțelor interne din cauza perioadelor de limitare aplicabile. În sfârșit, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului este inacceptabil de scăzută. Într-o scrisoare din 10 martie 2010, Guvernul a informat Curtea că proiectul de lege de instituire a unui recurs intern pentru lungimea procedurii a fost aprobat de legislatură și că legea relevantă (Legea 2 (I)/2010) a intrat în vigoare la 5 februarie 2010. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Sporouka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwi usted (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). În plus, a avut deja ocazia de a aborda plângerile legate de presupusa încălcare a dreptului cuiva la o audiere într-un timp rezonabil într-o varietate de cazuri împotriva Ciprului (a se vedea, de exemplu, Christodoulou Cipru , nr. 30282/06, 16 iulie 2009; Charalambides Cipru , nr. 37885/04, 15 ianuarie 2009 ; Michael Theodossou Ltd Cipru , nr. 31811/04, 15 ianuarie 2009; Mylonas Cipru , nr. 14790/06, 11 decembrie 2008; Douglas c. Cipru , nr. 21929/04, 17 iulie 2008; Josephides Cipru , nr. 33761/02, 6 decembrie 2007; Odysseos c. Cipru , nr. 30503/03, 8 martie 2007; Shacolas c. Cipru , nr. 47119/99, 4 mai 2006). Curtea observă că declarația guvernului conține o recunoaștere clară a nerespectării cerinței de „temps rațional” în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. În plus, Curtea este convinsă că suma totală oferită reclamantului de către Guvern în compensare pentru daune și costuri morale și cheltuieli constituie o soluție adecvată pentru lungimea excesivă a procedurii având în vedere toate circumstanțele cazului și că această sumă este în conformitate cu sumele acordate de Curte în alte cazuri similare. În acest context, Curtea consideră că nu mai este justificată să continue examinarea acestei părți a cererii [art. 37 § 1 litera (c)]. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Retragerea plânge în continuare în temeiul articolului 6 cu privire la echitatea procedurii, susținând în special că instanța internă nu a luat în considerare argumentele sale și a efectuat o examinare adecvată a probelor prezentate în fața lor; că hotărârile interne nu au fost motivate și că instanțele interne nu au fost imparțiale. Curtea a examinat restul plângerilor, astfel cum a fost depusă de reclamant. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă