Makrides împotriva Ciprului

Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 7 septembrie 2009 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Emilios Makrides, este un cetățen cipriot născut în 1963 și trăiește în Paphos. Guvernul cipriot („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Clerides, Procuror General al Republicii Cipru. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 iulie 2000, reclamantul a interzis o acțiune civilă în fața Curții de district din Nicosia împotriva Bursei Cipru și a unei societăți de investiții (acțiunea nr. 6729/00) care solicită compensare pentru daune presupuse suferite în principal din cauza întârzierii eliberării titlurilor de acțiuni. La 29 iunie 2005, Curtea de district a respins acțiunea. Acesta a susținut că, pe baza dovezii, reclamantul nu și-a stabilit cazul, în pofida acesteia, Curtea a examinat, de asemenea, problema daunelor. În acest sens, a susținut că afirmația reclamantului nu a fost susținută și că dovezile prezentate de el erau vagi și incoerente. Prin urmare, aceasta a susținut că, chiar dacă reclamantul ar fi avut succes în acțiune, având în vedere lipsa dovezii privind cuantumul daunelor suportate, el ar fi fost acordat numai daune nominale. Reclamantul a apelat la Curtea Supremă la 2 august 2005 (apel nr. 251/2005). Avocatul său a fost respins la 17 decembrie 2008. Curtea Supremă a susținut hotărârea de primă instanță. După examinarea constatărilor Curții de District, a remarcat că, în hotărârea sa, instanța a analizat în detaliu și a motivat pe deplin concluziile sale cu privire la faptele și dovezile de față. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul dispoziției de mai sus cu privire la echitatea acestor proceduri. În special, el se plângea că instanța internă nu a luat în considerare argumentele sale și a efectuat o examinare adecvată a probelor prezentate înaintea lor; că hotărârile lor nu au fost motivate și, în sfârșit, că instanțele interne nu ar fi putut fi imparțiale având în vedere interesele financiare și politice în joc. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” Prin scrisoarea din 7 septembrie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevede următoarele: „1. Guvernul constată că eforturile în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului nu au avut succes.

În această situație, Guvernul dorește să exprese - prin intermediul unei declarații unilaterale - recunoașterea acesteia că, în circumstanțele speciale ale prezentului caz, durata procedurii, atât în primă instanță, cât și în apel, nu a îndeplinit cerința „rațională” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție.

În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului o sumă globală de 5.000 EUR (cu acoperirea prejudiciilor materiale și morale și a costurilor și cheltuielilor).

Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul art. 1 (c) din Convenție. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului.

Guvernul este, de asemenea, în procesul de creare a unor remedii naționale eficiente pentru plângeri de încălcare a cerinței de timp rezonabil de la art. 6 § 1 din Convenție în stabilirea drepturilor și obligațiilor civile în toate procedurile judiciare civile și administrative. În acest scop, legislația specifică redactată de Oficiul Agentului Guvernului (un proiect de lege în titlul „ O lege care prevede remedii eficiente pentru violarea dreptului de a avea drepturi și obligații civile determinate într - un timp rezonabil “) a fost introdusă în Parlament. În conformitate cu legislația propusă, sunt puse în aplicare plângerile de încălcare a drepturilor și obligațiilor civile determinate într-un timp rezonabil, iar reclamanții pot iniția o procedură prin intermediul unei acțiuni civile în instanțe de districtă care solicită compensare pentru încălcarea în care examinarea judiciară a cazului în care se afirmă că dreptul lor a fost încălcat a fost încheiat. Dreptul de instituire a acestei proceduri este, de asemenea, acordat în ceea ce privește cazurile care au fost încheiate înainte de data intrării în vigoare a legii. În plus, o parte la procedurile judiciare în așteptare poate susține în orice etapă a procedurii o acuzație de încălcare a dreptului său în acțiunea și are dreptul la examinarea și pronunțarea judiciară de către instanța competentă la care se referă chestiunea, privind problema încălcării. O hotărâre care depune o constatare a încălcării în temeiul acestei proceduri privind procedurile care sunt pendente trebuie transmisă Curții Supreme pentru orice instrucțiuni necesare pentru accelerarea procedurii. O astfel de hotărâre permite, de asemenea, dreptul de a iniția proceduri în instanțe de districte prin acțiunea civilă privind problema compensației pentru încălcarea constatată. În determinarea problemei de încălcare a dreptului și de evaluare a compensației, instanța trebuie să ia în considerare jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care se aplică atât în cadrul procedurii de încălcare prin acțiunea civilă, cât și în procedura de examinare a acuzațiilor de încălcare în cadrul procedurii în așteptare. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul ar sugera că circumstanțele prezentului caz permit Curții dumneavoastră să ajungă la concluzia că există „alte motive”, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, justificând încetarea examinării cererii și că, în plus, nu există motive de caracter general, astfel cum se definește la art. 37 alineatul (1) în amendă , care ar necesita examinarea în continuare a cazului în temeiul acestei dispoziții. În consecință, Guvernul invită Curții dumneavoastră să elimine cererea din lista sa de cazuri.” Într-o scrisoare din 1 decembrie 2009 reclamantul a solicitat Curtea să procedă la examinarea cererii sale. El a subliniat că cererea sa implică alte chestiuni decât durata procedurii care solicită examinarea Curții. Reclamantul a considerat că, chiar dacă intra în vigoare legislația propusă de Guvern, instanța internă nu ar putea examina cererea sa în întregime sau să-i furnizeze un remediu adecvat. El a remarcat, de asemenea, în acest sens că ar putea fi împiedicat să-și aducă cazul în fața instanțelor interne din cauza perioadelor de limitare aplicabile. În sfârșit, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului este inacceptabil de scăzută. Într-o scrisoare din 10 martie 2010, Guvernul a informat Curtea că proiectul de lege de instituire a unui recurs intern pentru lungimea procedurii a fost aprobat de legislatură și că legea relevantă (Legea 2 (I)/2010) a intrat în vigoare la 5 februarie 2010. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Sporouka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwi usted (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). În plus, a avut deja ocazia de a aborda plângerile legate de presupusa încălcare a dreptului cuiva la o audiere într-un timp rezonabil într-o varietate de cazuri împotriva Ciprului (a se vedea, de exemplu, Christodoulou Cipru , nr. 30282/06, 16 iulie 2009; Charalambides Cipru , nr. 37885/04, 15 ianuarie 2009 ; Michael Theodossou Ltd Cipru , nr. 31811/04, 15 ianuarie 2009; Mylonas Cipru , nr. 14790/06, 11 decembrie 2008; Douglas c. Cipru , nr. 21929/04, 17 iulie 2008; Josephides Cipru , nr. 33761/02, 6 decembrie 2007; Odysseos c. Cipru , nr. 30503/03, 8 martie 2007; Shacolas c. Cipru , nr. 47119/99, 4 mai 2006). Curtea observă că declarația guvernului conține o recunoaștere clară a nerespectării cerinței de „temps rațional” în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. În plus, Curtea este convinsă că suma totală oferită reclamantului de către Guvern în compensare pentru daune și costuri morale și cheltuieli constituie o soluție adecvată pentru lungimea excesivă a procedurii având în vedere toate circumstanțele cazului și că această sumă este în conformitate cu sumele acordate de Curte în alte cazuri similare. În acest context, Curtea consideră că nu mai este justificată să continue examinarea acestei părți a cererii [art. 37 § 1 litera (c)]. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Retragerea plânge în continuare în temeiul articolului 6 cu privire la echitatea procedurii, susținând în special că instanța internă nu a luat în considerare argumentele sale și a efectuat o examinare adecvată a probelor prezentate în fața lor; că hotărârile interne nu au fost motivate și că instanțele interne nu au fost imparțiale. Curtea a examinat restul plângerilor, astfel cum a fost depusă de reclamant. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of the proceedings.

The applicant further complained under the above provision about the fairness of these proceedings. In particular, he complained that the domestic courts had failed to consider his arguments and conduct a proper examination of the evidence submitted before them; that their judgments were not reasoned and, lastly, that the domestic courts could not have been impartial in view of the financial and political interests at stake. THE LAW A. Length of proceedings The applicant complained about the length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...” By a letter dated 7 September 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provides as follows: “1. The Government notes that the efforts with a view to securing a friendly settlement of the case have been unsuccessful. 2. In this situation, the Government wishes to express - by way of a unilateral declaration - its acknowledgement that in the special circumstances of the present case the length of the proceedings, both at first instance and on appeal did not fulfil the requirement of “reasonable” referred to in Article 6 § 1 of the Convention.

Consequently, the Government is prepared to pay the applicant a global amount of EUR 5,000 (covering pecuniary and non-pecuniary damage and costs and expenses). In its view, this amount would constitute adequate redress and sufficient compensation for the impugned length of the said proceedings and thus an acceptable sum as to quantum in the present case.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final settlement of the case.

The Government is also in the process of creating national effective remedies for complaints of violation of the reasonable time requirement of Article 6 § 1 of the Convention in the determination of civil rights and obligations in all civil and administrative court proceedings. To this end specific legislation drafted by the Government Agent’s Office (a Bill under the title “ A Law Providing Effective Remedies for Violation of the Right to have Civil Rights and Obligations Determined within a Reasonable Time ”) has now been introduced to Parliament. Under the proposed legislation complaints of violation of the right to have civil rights and obligations determined within a reasonable time are actionable, and the complainants may institute proceedings by way of a civil action in district courts seeking compensation for the violation where judicial examination of the case in which they allege that their right was violated has been completed. The right to institute such proceedings is also afforded concerning cases which were completed before the law’s date of entry into force. In addition, a party to pending court proceedings may at any stage of the proceedings raise there an allegation of violation of his right in the proceedings, and is entitled to examination and judicial pronouncement by the competent court to which the matter is referred, concerning the question of violation. A judgment making a finding of a violation under this procedure concerning proceedings that are pending, must be transmitted to the Supreme Court for any necessary directions for speeding up the proceedings. Such a judgment affords also the right to institute proceedings in district courts by way of civil action concerning the issue of compensation for the violation found. In determining the issue of violation of the right and assessing compensation the courts must take into account the case-law of the European Court of Human Rights. This is applicable both in proceedings for violation by way of civil action and in the procedure for examination of allegations of violation in pending proceedings.

In the light of the above, the Government would suggest that the circumstances of the present case allow your Court to reach the conclusion that there exists ‘any other reason’, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention, justifying your Court to discontinue the examination of the application, and that, moreover, there are no reasons of a general character, as defined in Article 37 § 1 in fine , which would require the further examination of the case by virtue of that provision. Accordingly, the Government invites your Court to strike the application out of its list of cases.” In a letter of 1 December 2009 the applicant requested the Court to proceed with the examination of his application. He pointed out that his application involved matters other than the length of the proceedings which required examination by the Court. The applicant considered that even if the law proposed by the Government came into force, the domestic courts would not be able to examine his application in its entirety or provide him with an adequate remedy. He also noted in this respect that he could be prevented from bringing his case before the domestic courts due to applicable limitation periods. Lastly, the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low. In a letter of 10 March 2010 the Government informed the Court that the bill establishing a domestic remedy for length of proceedings had been approved by the legislature and that the relevant Law (Law 2 (I)/2010) had entered into force on 5 February 2010. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spóÿka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwiÿska v. Poland (dec.) no. 28953/03). The Court has established in a number of cases, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ V; Majewski v. Poland , no. 52690/99, 11 October 2005; and Wende and Kukówka v. Poland , no. 56026/00, 10 May 2007). Furthermore, it has already had occasion to address complaints related to alleged breach of one’s right to a hearing within a reasonable time in a variety of cases against Cyprus (see, for example, Christodoulou v. Cyprus , no. 30282/06, 16 July 2009; Charalambides v. Cyprus , no. 37885/04, 15 January 2009 ; Michael Theodossiou Ltd v. Cyprus , no. 31811/04, 15 January 2009; Mylonas v. Cyprus , no. 14790/06, 11 December 2008; Douglas v. Cyprus , no. 21929/04, 17 July 2008; Josephides v. Cyprus , no. 33761/02, 6 December 2007; Odysseos v. Cyprus , no. 30503/03, 8 March 2007; Shacolas v. Cyprus , no. 47119/99, 4 May 2006). The Court observes that the Government’s declaration contains a clear acknowledgment that the “reasonable time” requirement has not been respected within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention. Furthermore, the Court is satisfied that the total amount offered to the applicant by the Government in compensation for non-pecuniary damage and costs and expenses constitutes adequate redress for the excessive length of the proceedings having regard to all the circumstances of the case, and that this amount is consistent with the amounts awarded by the Court in other similar cases. Against this background, the Court considers that it is no longer justified in continuing the examination of this part of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, it should be struck out of the list. B. Remaining complaints The applicant further complained under Article 6 about the fairness of the proceedings. In particular, he alleged that the domestic courts had failed to consider his arguments and conduct a proper examination of the evidence submitted before them; that the domestic judgments were not reasoned and that the domestic courts had not been impartial. The Court has examined the remainder of the complaints as submitted by the applicant. However, having regard to all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaint under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Declares the remainder of the application inadmissible. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President