A doua secțiune DECIZIE nr. 28297/10 Tengiz BERIDZ împotriva Georgia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 15 septembrie 2015 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Nona Tsotsoria, Paul Mahoney, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 30 aprilie 2010, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 27 februarie 2015, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și nu răspunde reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Tengiz Beridze, este un național georgian, născut în 1960 și locuiește în Batumi. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Bekauri și dna Ts. Javakhishvili, avocați care practică în Tbilisi. Guvernul georgian (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl L. Meskhoradze, al Ministerului Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Între începutul lunii aprilie și iunie 2009 mii de susținători ai opoziției au organizat proteste pe stradă în diferite părți ale Tbilisi, precum și în alte câteva orașe majore ale Georgiei, pe o bază zilnică, cerând demisia președintelui Saakashvili și a guvernului său. Protestătorii au înființat tabere de noapte care erau compuse din locuințe mici care arata ca celulele de închisoare. Acele celule batjocorite au fost de a simboliza, în opinia protestatorilor, coborârea țării într-un „Stat Poliția”. Reclamantul a fost unul dintre activiștii care locuiau, din 23 de ani. Aprilie 2009, într-o tabără de proteste situată în strada Ingorokva, Tbilisi, în fața Biroului Inspecției Generale a Ministerului Internului („clădirea Ministerului”). Între 23 și 25 aprilie 2009, reclamantul și ceilalți manifestanți ai acestuia au văzut cum unele persoane care stau pe balconul clădirii Ministerului trag în mod regulat de la puștile pneumatice în direcția celulelor batjocoroase; apoi au fost descoperite pe teritoriul tabărei pelii relevante. La 25 aprilie 2009, la ora 16:30, reclamantul, vizitând colegul său de protestat într-una dintre celulele de închisoare batjocorite din tabără, a simțit brusc durere în obrazul drept, care a început să sângereze. El a fost imediat furnizat cu îngrijire medicală pentru leziunile deschise pe obraz, care a fost apoi confirmat, de un expert medical, că a fost infligit de un pellet concediat dintr-o pușcă pneumatică. Mulți manifestanți au văzut cum o persoană în picioare pe balconul clădirii Ministerului cu o pușcă pneumatică a continuat să tragă în direcția lor chiar după ce reclamantul a fost rănit. Ei au reușit să filmeze pe telefoanele mobile două persoane, cu fețe mai multe sau mai puțin identificabile, în picioare pe balconul clădirii Ministerului cu o pușcă pneumatică în mână. La 25 aprilie 2009, Ministerul Internului a deschis un caz penal pentru infligerea unor prejudicii corporale mai puțin grave la solicitant. A fost acordat statutul de victimă. În aceeași zi, reclamantul a solicitat punerea în aplicare a unor măsuri de investigare, inclusiv interviu pe el și pe alți martori oculari. El a cerut, de asemenea, ca înregistrarea video a persoanelor care stau pe balconul clădirii Ministerului să fie adăugată în dosar. El a reiterat cererea sa la 28 aprilie 2009. Totuși, ambele cereri nu au răspuns. La 23 iulie și 8 septembrie 2009, reclamantul, care se plângea de absența oricărui progres al anchetei, a solicitat procurorul din orașul Tbilisi să se implice în ea. El a denunțat că nu există independență instituțională între organismul de investigație, Ministerul Internului și suspecții – agenți ai Biroului General de Inspecție al acelașiui Minister. 10. În răspuns, la 7 august și 15 octombrie 2009, biroul procurorului din orașul Tbilisi a informat reclamantul că nu există motive de retragere a Ministerului Internului din ancheta cazului în această etapă. Pe de altă parte, autoritatea fiscală a recunoscut necesitatea de accelerare a anchetei. 11. La 29 iunie 2010, reclamantul a întrebat din nou cu Ministerul Internului despre progresele înregistrate în anchetă. Nu a urmat niciun răspuns. Legea 12. La 15 septembrie 2014, cererea a fost comunicată Guvernului în temeiul articolelor 3 și 11 din Convenție. 13. Prin scrisoarea din 27 mai 2015, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 14. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște că, în circumstanțele particulare ale cazului instant, a existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolelor 3 și 11 din Convenție, în special datorită anumitor deficiențe identificate în cursul anchetei lansate în ceea ce privește prejudiciul suportat de reclamant în timpul participării sale la protestul rutier la 25 aprilie 2009. În cadrul prezentei declarații, Guvernul se angajează să atribuie cazul unui investigator independent (în afara sistemului Ministerului Internului) și să asigure o investigație eficientă asupra acuzațiilor reclamantului, sub un control atent al unui procuror competent de rang înalt și în respectarea deplină a principiilor stabilite de Curte. În plus, Guvernul declară că sunt pregătiți să plătească dlui Beridze 4.500 (patru mii cinci sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material sau morale, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului. Această sumă va fi convertită în monedă națională la rata aplicabilă la data plății și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte. În cazul în care acest lucru nu a fost plătit în termenul de trei luni, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. ...” 15. Reclamantul a fost invitat să își prezinte observațiile cu privire la declarația unilaterală a Guvernului până la 1 aprilie 2015, dar nu a făcut acest lucru. Amintirea a fost trimisă reclamantului la 22 iunie 2015, dar a fost lăsată în mod similar fără niciun răspuns. 16. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate în alin. (1) lit. (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 17. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Taktakishvili c. Georgia (dec.), nr. 46055/06, 16 octombrie 2012). În acest sens, nereplicarea declarației guvernamentale ar trebui interpretată ca refuzul său de a-l accepta. 18. Curtea reamintește în continuare că poate accepta o declarație unilaterală chiar și în absența negocierilor de soluționare prietenoase anterioare (a se vedea Uniunea Martorilor lui Iehova și alții c. Georgia c. (dec.), nr. 72874/01, §§ 30, 21 aprilie 2015). 19. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația prezentată de Guvern în cazul în cauză, având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia (nevoile preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§§ 75 77, CEDH 2003 VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 20. Aceasta reamintește că a stabilit deja în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Georgiei, practica sa privind plângerile privind acuzațiile de maltrat de către poliție și lipsa unei investigații adecvate în acest sens (a se vedea, de exemplu, Begheluri c. Georgia, nr. 28490/02, §§ 105-112, 7 octombrie 2014; Davtyan v. Georgia , nr. 73241/01, §§ 35-47, 27 iulie 2006) precum și ingerința în dreptul de a deține o demonstrație pașnică, în încălcarea articolului 11 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Kakabadze și alții v. Georgia , nr. 1484/07, §§ 93, 2 octombrie 2012; Osmani și alții v. „ex-Republica Iugoslavă a Macedoniei” (dec.), nr. 50841/99, ECHR 2001‐X; și Galstyan c. Armenia , nr. 26986/03, §§ 100-102, 15 noiembrie 2007). 21. având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și suma compensației propuse – care este pe deplin adecvată în circumstanțele specifice ale prezentului caz (în comparație cu Botchorishvili c. Georgia (dec.), nr. 652/10, 30 iunie 2015) – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). 22. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 23. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 24. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 3 și 11 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenția. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 8 octombrie 2015, Fatoș Aracı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului
Application no. 28297/10
Tengiz BERIDZE
against Georgia
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 15
September
2015 as a Committee composed of:
Ledi Bianku,
President,
Nona Tsotsoria,
Paul Mahoney,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 30 April 2010,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 27 February 2015 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and failure of the applicant to reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicant, Mr Tengiz Beridze, is a Georgian national, who was born in 1960 and lives in Batumi. He was represented before the Court by Ms
K.
Bekauri and Ms Ts. Javakhishvili, lawyers practising in Tbilisi.
2.
The Georgian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Meskhoradze, of the Ministry of Justice.
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
Between early April and June 2009 thousands of opposition supporters held street protests in various parts of Tbilisi, as well as in a few other major cities of Georgia, on a daily basis, demanding resignation of President Saakashvili and his Government. Protesters set up overnight camps which were composed of small tent dwellings looking like jail cells. Those mocked-up cells were to symbolise, in the protesters’ view, the country’s descent into a “Police State”.
5.
The applicant was one of those activists who had been dwelling, since 23
April 2009, in a protest camp situated in Ingorokva Street, Tbilisi, in front of the Office of the General Inspection of the Ministry of the Interior (“the Ministry’s building”).
6.
Between 23 and 25 April 2009 the applicant and his other fellow protesters witnessed how certain persons standing on a balcony of the Ministry’s building were regularly firing from pneumatic rifles in the direction of the mocked-up cells; relevant pellets were then discovered on the territory of the camp.
7.
On 25 April 2009, at around 4:30 p.m., the applicant, whilst visiting his fellow protesters in one of the mocked-up jail cells of the camp, suddenly felt pain in the right cheek, which started bleeding. He was immediately provided with medical care for the open injury on his cheek, which was then confirmed, by a medical expert, to have been inflicted by a pellet fired from a pneumatic rifle. Several protesters saw how a person standing on the balcony of the Ministry’s building with a pneumatic rifle continued firing in their direction even after the applicant had been injured. They managed to film on their mobile phones two persons, with more or less identifiable faces, standing on the balcony of the Ministry’s building with a pneumatic rifle in hands.
8.
On 25 April 2009 the Ministry of the Interior opened a criminal case for infliction of less serious bodily injury to the applicant. He was granted victim status. On the same day the applicant requested that a number of investigative measures be implemented, including interviewing him and several other eyewitnesses. He also requested that the video footage of the persons standing on the balcony of the Ministry’s building be added into the file. He reiterated his request on 28 April 2009. However, both his requests went unanswered.
9.
On 23 July and 8 September 2009 the applicant, complaining about the absence of any progress in the investigation, requested the Tbilisi City prosecutor’s office to get involved in it. He denounced that there was no institutional independence between the investigative body, the Ministry of the Interior, and the suspects – agents of the General Inspection Office of the same Ministry.
10.
In reply, on 7 August and 15 October 2009 the Tbilisi City prosecutor’s office advised the applicant that there was no ground for withdrawal of the Ministry of the Interior from the investigation of the case at that stage. On the other hand, the prosecution authority acknowledged a need for speeding up the investigation.
11.
On 29 June 2010 the applicant enquired again with the Ministry of the Interior about a progress in the investigation. No reply followed.
12.
On 15 September 2014 the application was communicated to the Government under Articles 3 and 11 of the Convention.
13.
By a letter of 27 May 2015 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
14.
The declaration provided as follows:
“The Government acknowledge that, in the particular circumstances of the instant case, there was a violation of the applicant’s rights under Articles 3 and 11 of the Convention, in particular due to certain deficiencies identified in the course of the investigation launched with respect to the applicant’s injury sustained during his participation in the street protest on 25 April 2009.
Within the framework of the present declaration, the Government undertake to assign the case to an independent investigator (outside the system of the Ministry of the Interior) and ensure effective investigation into the applicant’s allegations, under close scrutiny of a competent high-ranking prosecutor and in full compliance with the principles established by the Court.
In addition, the Government declare that they are prepared to pay to Mr Beridze 4,500 (four thousand five hundred) Euros to cover any and all pecuniary or non-pecuniary damages as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant. This sum will be converted into the national currency at the rate applicable on the date of payment, and will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court. In the event of failure to pay this within the said three-month period, the Government undertook to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. ...”
15.
The applicant was invited to submit his comments on the Government’s unilateral declaration by 1 April 2015, but failed to do so. A reminder was sent to the applicant on 22 June 2015 but was similarly left without any answer.
16.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list of cases:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
17.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued (see
Taktakishvili v. Georgia
(dec.), no.
46055/06, 16 October 2012). In this respect, the applicant’s failure to reply to the Government’s declaration should be interpreted as his refusal to accept it.
18.
The Court further recalls that it may accept a unilateral declaration even in the absence of prior friendly settlement negotiations (see
Union of Jehovah’s Witnesses and Others v. Georgia
(dec.), no. 72874/01, §§
23
‑
30, 21
April 2015).
19.
To this end, the Court has examined the declaration submitted by the Government in the present case carefully in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (see
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary issues) [GC], no. 26307/95, §§ 75
‑
‑
VI;
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.), no. 11602/02, 26
June 2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no. 28953/03, 18
September 2007).
20.
It recalls that it has already established in a number of cases, including those brought against Georgia, its practice concerning complaints about the allegations of ill-treatment by the police and lack of adequate investigation in that respect (see, for example,
Begheluri v. Georgia
, no.
28490/02, §§ 105-112, 7 October 2014;
Davtyan v. Georgia
, no.
73241/01, §§ 35-47, 27 July 2006) as well as interference with the right to hold a peaceful demonstration, in breach of Article 11 of the Convention (see, for example,
Kakabadze and Others v. Georgia
, no.
1484/07, §§
84
‑
93, 2 October 2012;
Osmani and Others v. “the former Yugoslav Republic of Macedonia”
(dec.), no. 50841/99, ECHR 2001‑X; and
Galstyan v. Armenia
, no. 26986/03, §§ 100‑102, 15 November 2007).
21.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of the compensation proposed – which is fully adequate in the particular circumstances of the present case (compare also with
Botchorishvili v. Georgia
(dec.), no.
652/10, 30 June 2015) – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).
22.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
23.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (see
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
24.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Articles 3 and 11 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 8 October 2015.
Fatoș Aracı
Ledi Bianku
Deputy Registrar
President