DOBROVOLSCHI c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

Secțiunea a treia Cerere nr. 27807/07 Nina DOBROVOLSCHI împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 29 septembrie 2015 într-un comitet compus din Kristina Pardalos, președinte, Valeriu Grițco, Armen Harutyunyan, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 5 iunie 2007, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 4 iulie 2014 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, a pronunțat următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURĂ, recurenta, Nina Dobrovolschi, între timp decedată, era un resortisant moldovean născut în 1925 și rezident la Chișinău. Guvernul moldovenesc a fost reprezentat de agentul său, dl L. Apostol, de la Ministerul Justiției. Prin hotărârea definitivă din 16 mai 2002, instanța de apel din Chișinău în favoarea reclamantei și a ordonat autorităților locale din Chișinău să-i plătească un împrumut cu rată zero din 77 659 lei moldovenești, cu titlu de ajutor social pentru cazare pentru prejudiciul material suferit ca urmare a confiscării, în anii 1940, a casei aparținând familiei sale. La 5 ianuarie 2005, reclamanta a primit suma în cauză. Hotărârea definitivă pronunțată în favoarea sa a fost astfel executată. În fața Curții, recurenta se plângea de durata de executare a hotărârii în cauză și de netraducerea în limba rusă a hotărârilor judecătorești. Aceasta invoca art. 6 § 1 și art. 3 din convenție, iar art. 1 din protocol prezenta cauză a fost comunicată guvernului în urma hotărârii pilot Olaru și a altor 476/07, 22539/05, 17911/08 și 13136/07, 28 iulie 2009). ÎN DREPTul asupra locus standi al domnului T. Tomas Curtea constată că domnul N. Dobrovolschi a decedat la 1 septembrie 2011 și că fiica sa și unicul moștenitor, T. Tomas, și-a exprimat, prin scrisoarea din 6 noiembrie 2013, dorința de a continua procesul. În mai multe cazuri în care un reclamant a decedat în timpul procedurii, Curtea a luat în considerare dorința de a continua procedura, exprimată de moștenitori sau rude apropiate (a se vedea, de exemplu, Deweer c. Belgia, 27 februarie 1980, §§ 37-38, seria A n 35, Vocaturo c. Italia, 24 mai 1991, § 2, seria A n 206-C și Malhous c. Republica Cehă (dec.), n 33071/96, CEDO 2000-XII). În lumina acestei jurisprudențe, Curtea recunoaște la mostenitoarea dlui N. Dobrovolschi calitatea de a se substitui acum recurentei în speță. Cu privire la obiecțiile întemeiate pe art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. Printr-o scrisoare din 4 iulie 2014, guvernul a informat Curtea că a luat în considerare formularea unei declarații unilaterale pentru a rezolva problemele ridicate de această cerere. În plus, acesta a invitat Curtea să elimine rolul Curții în aplicarea articolului 37 din convenție. Părțile relevante ale acestei declarații se pot citi după cum urmează [...] Guvernul recunoaște încălcarea drepturilor recurentei care decurge din art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, din cauza neexecutării hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil. (...) Având în vedere cele de mai sus și raportând circumstanțele prezentei cauze la jurisprudența anterioară, statul membru în cauză se angajează să plătească [recurentei] suma de 4 500 (patru mii cinci cenți) euro. Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată. (...) Guvernul declară că suma propusă pentru compensarea daunelor (a se vedea alineatul (3) de mai sus) va fi convertită în lei moldovene la rata aplicabilă la data plății și scutită de orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cauzei și a oricăror alte cereri care pot fi formulate din prezenta cauză. (...) În concluzie, guvernul invită Curtea să șteargă cererea de rol din unghiul art. 37 alin. (1) lit. (b) din Convenție. Prin scrisoarea trimisă la 4 septembrie 2014, reclamanta a informat Curtea că nu este satisfăcută de termenii declarației unilaterale și a solicitat în special despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu material și pentru încălcarea articolului 6 alineatul (3) din convenție. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația pe baza principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], nr 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, printre care unele îndreptate împotriva Republicii Moldova, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea articolelor 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1, din cauza duratei de executare a hotărârilor judecătorești (Lupacescu și alții c. Republica Moldova, 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03 și 32759/03, 21 martie 2006). Având în vedere natura concesiilor prevăzute în declarația guvernului, precum și cuantumul despăgubirilor propuse (a se vedea, de exemplu, Antoci c. Republica Moldova (dec.), n 9209/08, 17 septembrie 2013, Malai c. Republica Moldova (dec.), n 22267/08, 16 decembrie 2014 și Pduraru c. Republica Moldova (dec.), n 28355/08, 16 decembrie 2014), Curtea consideră că Õ nu se mai justifică să continue examinarea cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [articolul § 1 în fine]. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). În consecință, este necesar să se șteargă din cauza rolului în ceea ce privește obiecțiile menționate anterior. În ceea ce privește cauza întemeiat pe art. 6 alineatul (3) din Convenia Invouchuché la art. 6 alineatul (3) din Convenie, reclamanta se plângea, de asemenea, că instanele moldovenești nu au răspuns la cererea sa de a traduce din România în limba rusă deciziile pronunate în această cauză. Curtea observă cu mai mult de atât că este vorba în speță de o cauză civilă. În continuare, Curtea constată că reclamanta nu a declarat niciodată că nu a înțeles hotărârile instanțelor naționale, cu atât mai mult cu cât a solicitat executarea acestora în fața autorităților municipalității Chișinău. Curtea constată în cele din urmă că, în cursul desfășurării procedurii judiciare în fața instanțelor interne, recurenta a fost însoțită de M. T. Tomas, care a redactat mai multe scrisori în fața Curții în România. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de condițiile declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate decid să elimine această parte din cererea de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție Declară restul cererii inadmisibile. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 22 octombrie 2015. Marialena Tsirli Kristina Pardalos Grefier Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

27807/07

Nina DOBROVOLSCHI

contre la République de Moldova

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 29 septembre 2015 en un comité composé de

:

Kristina Pardalos,

présidente,

Valeriu Grițco,

Armen Harutyunyan,

juges,

et de Marialena Tsirli,

greffière adjointe

de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 5 juin 2007,

Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 4

juillet

2014 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante

à cette déclaration

;

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

FAITS ET PROCÉDURE

La requérante, M

me

Nina Dobrovolschi, entre-temps décédée, était une ressortissante moldave née en 1925 et résidant à Chișinău.

Le gouvernement moldave («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. L. Apostol, du ministère de la Justice.

Par un arrêt définitif du 16 mai 2002, la cour d’appel de Chișinău se prononça en faveur de la requérante et ordonna aux autorités locales de Chișinău de lui verser un prêt à taux zéro de 77

659 lei moldaves, au titre d’aide sociale à l’hébergement pour le préjudice matériel subi en raison de la confiscation, dans les années 1940, de la maison appartenant à sa famille. Le 5 janvier 2005, la requérante reçut la somme en question. Le jugement définitif rendu en sa faveur fut ainsi exécuté.

Devant la Cour, la requérante se plaignait de la durée d’exécution de l’arrêt en cause et de la non-traduction en russe des décisions de justice. Elle invoquait l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention et l’article 1 du Protocole

n

o

1.

La présente affaire a été communiquée au Gouvernement dans le prolongement de l’arrêt pilote

Olaru et autres

(n

os

476/07, 22539/05, 17911/08 et 13136/07, 28 juillet 2009).

EN DROIT

A.

Sur le

locus standi

de M

me

T. Tomas

La Cour note que M

me

N. Dobrovolschi est décédée le 1

er

septembre

2011 et que sa fille et unique héritière, M

me

T. Tomas, a exprimé, par lettre du 6

novembre 2013, le souhait de continuer l’instance.

Dans plusieurs affaires où un requérant était décédé pendant la procédure, la Cour a pris en compte la volonté de poursuivre celle-ci exprimée par des héritiers ou parents proches (voir, par exemple,

Deweer c.

Belgique

, 27 février 1980, §§ 37-38, série A n

o

35,

Vocaturo c. Italie

, 24

mai 1991, § 2, série A n

o

206-C, et

Malhous c. République tchèque

(déc.), n

o

33071/96, CEDH 2000-XII).

À la lumière de cette jurisprudence, la Cour reconnaît à l’héritière de M

me

N. Dobrovolschi qualité pour se substituer désormais à la requérante en l’espèce.

B.

Sur les griefs tirés des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1

Par une lettre du 4 juillet 2014, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre les questions soulevées par cette requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.

Les parties pertinentes de cette déclaration peuvent se lire comme suit

:

«

(...)

1.

Le Gouvernement reconnaît la violation des droits de la requérante découlant de l’article 6 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n

o

1, en raison de la non-exécution des décisions de justice dans un délai raisonnable.

(...)

3.

Au vu de ce qui précède, et en rapportant les circonstances de la présente affaire à la jurisprudence antérieure, le Gouvernement s’engage à verser [à la requérante] la somme de 4

500 (quatre mille cinq cents) euros. Ladite somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens.

(...)

5.

Le Gouvernement déclare que la somme proposée pour la compensation des dommages (voir paragraphe 3 ci-dessus) sera convertie en lei moldaves au taux applicable à la date du paiement, et exemptée de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera versée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour. À défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

Le paiement constituera la résolution finale de l’affaire et de toutes autres demandes qui puissent découlées de la présente affaire.

(...)

En conclusion, le Gouvernement invite la Cour à rayer la requête du rôle sous l’angle de l’article 37 § 1 b) de la Convention.

»

Par lettre envoyée le 4 septembre 2014, la partie requérante a informé la Cour qu’elle n’était pas satisfaite des termes de la déclaration unilatérale. Elle a réclamé notamment un dédommagement pour le préjudice matériel prétendu et la constatation d’une violation de l’article 6 § 3 de la Convention.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si

:

«

pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête

».

La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.

À cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar c. Turquie

(question préliminaire) [GC], n

o

26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 VI,

WAZA Spółka z o.o. c. Pologne

(déc.) n

o

11602/02, 26

juin 2007, et

Sulwińska c. Pologne

(déc.) n

o

28953/03).

La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont certaines dirigées contre la République de Moldova, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1, en raison de la durée d’exécution des arrêts de justice (

Lupacescu et autres c. République de Moldova

, n

os

3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03 et 32759/03, 21

mars

2006).

Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant des indemnisations proposées (voir, par exemple,

Antoci c. République de Moldova

(déc.), n

o

9209/08, 17

septembre

2013,

Malai c. République de Moldova

(déc.), n

o

22267/08, 16

décembre 2014, et

Paduraru c. République de Moldova

(déc.), n

o

28355/08, 16

décembre 2014), la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 c)).

En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article

37

Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (

Josipović c. Serbie

(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).

En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle pour ce qui concerne les griefs susvisés.

C.

Sur le grief tiré de l’article 6 § 3 de la Convention

Invoquant l’article 6 § 3 de la Convention, la partie requérante se plaignait également que les tribunaux moldaves n’avaient pas répondu à sa demande de traduire du roumain en russe les décisions rendues dans cette affaire.

La Cour remarque d’emblée qu’il s’agit en l’espèce d’une affaire civile.

Elle note ensuite que la requérante n’avait jamais déclaré ne pas avoir compris les décisions des tribunaux nationaux, d’autant plus qu’elle avait demandé leur exécution devant les autorités de la municipalité de Chișinău.

La Cour constate finalement que, pendant le déroulement de la procédure judiciaire devant les tribunaux internes, la requérante avait été accompagnée par M

me

T. Tomas, qui a rédigé plusieurs lettres devant la Cour en roumain.

Il s’ensuit donc que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1 et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris

;

Décide

de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article

37 § 1 c) de la Convention

;

Déclare

le restant de la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 22 octobre 2015.

Marialena Tsirli

Kristina Pardalos

Greffière adjointe

Présidente