Secțiunea a treia Cerere nr. 57664/08 George DUMITRAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 octombrie 2015 într-o cameră compusă din Luis López Guerra, președinte, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, Mārti Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 19 noiembrie 2008, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, George Dumitrean, este un resortisant român născut în 1959 și rezident în Baia Mare. Guvernul român ( a) este reprezentat de agentul său, dl Catrinel Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. După ce s-a retras în 2004, 1 În februarie 2007, reclamantul a fost reangajat pe baza unui contract pe durată determinată de un an de către fostul său angajator, Compania Națională a Metalelor Precioase și Neferoase REMIN S.A. , denumită în continuare "societatea"). Compania, cu capital majoritar public, a cărei activitate era în curs de încetare printr-o decizie ministerială și care anterior era separată treptat de mulți dintre angajații săi, a trebuit să reangajeze aproximativ 700 de persoane. La 20 iulie 2007, reclamantul, care a fost repartizat la mina din Rezoare, a fost ales vicepreședinte al Uniunii sindicale miniere din Maramureș (Uniuna Sindicatelor Miniere Maramureș , denumit în continuare "Uniunea sindicală"), pentru un mandat de patru ani. El a fost cunoscut pentru activitatea sa sindicală susținută, în contextul reorganizării companiei. Prin hotărârea din 23 august 2007, tribunalul departamental din Maramureș a fost de acord cu modificările intervenite în componența organelor de conducere ale sindicatului și a ordonat înscrierea acestora în registrul special ținut în această privință de grefa sa. La 15 octombrie 2007, reclamantul a fost concediat fără preaviz în cadrul unei reduceri semnificative a personalului, iar decizia de concediere i-a fost comunicată la 16 octombrie 2007 cu o notă de lichidare. La 18 octombrie 2007, reclamantul sesiza Tribunalul departamental din Maramureș pentru a contesta concedierea sa, pe care o considera contrară Codului muncii, și pentru a solicita reintegrarea acestuia și, printre altele, susținea că, în lipsa unui preaviz, concedierea sa era ilegală. Prin hotărârea din 5 februarie 2008, tribunalul a respins această contestație pe motiv că aceasta a fost Ministerul Economiei și Finanțelor care a decis să pună capăt activității companiei, să închidă minele și să concedieze întregul personal. 10. La 16 mai 2008, reclamantul a fost revocat din funcția sa de vicepreședinte al Uniunii sindicale 12. Prin hotărârea definitivă din 27 mai 2008, Tribunalul a respins recursul reclamantului. Comisia a considerat că concedierea acestuia din urmă era legală pe motiv că, în contextul reducerii treptate a personalului din cauza închiderii minelor, la 15 octombrie 2007 s-a efectuat o reducere a numărului de persoane angajate care treceau de la 619 la 498 mai întâi prin concedierea persoanelor care, cum ar fi reclamantul, se pensionaseră anterior și cumulau veniturile din pensiile lor cu cele ale salariilor lor. Curtea de apel consideră că, în consecință, funcția electivă a reclamantului în cadrul Uniunii sindicale nu putea împiedica concedierea. Tribunalul de apel a considerat, de asemenea, că absența unui preaviz nu a făcut neregulamentară decizia de concediere. Dreptul și practica internă relevantă 13. La art. 60 din Codul muncii în vigoare la data concedierii reclamantului a fost astfel redactat în părțile sale relevante în speță: concedierea nu poate fi ordonată (...) (h) pe durata exercitării unei funcții electorale într-un organism sindical, [cu excepția cazului în care] este dispus pentru abatere disciplinară gravă sau pentru remușcări disciplinare repetate datorate persoanei salariate (...) Dispozițiile primului alineat nu se aplică în cazul în care concedierea intervine în urma redresării judiciare, falimentului sau dizolvarii angajatorului, în conformitate cu legea. 14. 19/2000, care reglementa sistemul public de pensii la momentul faptelor, permitea cumularea veniturilor dintr-o pensie de pensie cu veniturile obținute din salariile încasate pentru o activitate profesională (art. 94). 329/2009 limitează această posibilitate pentru anumite categorii de persoane (a se vedea dreptul și practica internă relevantă descrise în Decizia Panfile c. România (dec.), nr 13902/11, §§ 9-12, 20 martie 2012). Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de concedierea sa, care, în opinia sa, a încălcat interdicția legală de a concedia lucrătorii care exercită funcții electorale într-un sindicat și se plânge că instanța de apel a refuzat, în mod arbitrar și nejustificat, să dea un efect protecției care i-ar fi fost oferită prin lege. 16. Reclamantul susține că concedierea sa a adus atingere dreptului său la libertatea de asociere sindicală și se plânge de rezultatul procedurii de contestare a concedierii sale. În această privință, acesta invocă art. 6 din convenție. 17. Stăpâna calificării juridice a faptelor cauzei, Curtea a comunicat aceste obiecții guvernului sub aspectul articolului 11 din Convenție. Această dispoziție este astfel formulată Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a se baza cu alte sindicate și de a se ocupa de sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. Prezentul articol nu se referă la impunerea unor restricții legitime asupra exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației statului. din cerere, considerând că art. 11 din convenție nu este aplicabil în speță. Întradevăr, potrivit guvernului, în cazul în care reclamantul se plânge de concedierea sa presupus ilegală, considerând că calitatea sa de viciu președintele Uniunii sindicale trebuia să-l dea afară dintr-o posibilă concediere, el nu este în nici un moment plîns de la un sindicat sau de la un sindicat sau de la un sindicat sau de la existența unor tensiuni cu angajatorul său care ar fi fost cauzate de funcția sa în cadrul unui sindicat. 19. Guvernul consideră că scopul interdicției de concediere a angajaților care exercită funcții electorale într-un sindicat prevăzut la art. 60 din Codul muncii a fost de a evita exercitarea oricărei presiuni asupra conducerii sindicale pentru a menține eficacitatea activităților lor de protecție a drepturilor membrilor sindicalizați. Cu toate acestea, potrivit guvernului, în speță, nu reiese în mod clar că concedierea în litigiu a fost legată, chiar și în parte, de afilierea reclamantului la Uniunea sindicală sau la funcția desfășurată de către persoana în cauză în cadrul biroului executiv al acestui sindicat. În orice caz, reclamantul (n mai) ar fi prezentat vreodată un astfel de litigiu în fața organismelor naționale în cadrul litigiului său privind legalitatea concedierii sale. 20. Guvernul indică faptul că această concediere fusese legată de eliminarea postului reclamantului, în contextul încetării activităților companiei, ale cărei angajați fuseseră deja informați. Mai mult decât atât, acesta precizează că nu a fost reținută nici o greșeală personală împotriva reclamantului și că acesta a fost concediat din prioritate față de alți angajați ca urmare a pensionării sale anterioare. 21. În această privință, guvernul precizează că, în conformitate cu dispozițiile relevante în speță din Codul muncii, în special alineatul (2) din art. 60, reprezentanții sindicali nu mai beneficiază de protecție juridică în caz de concediere ca urmare a reorganizării sau falimentului angajatorului. 22. Pe de altă parte, referindu-se la data concedierii în litigiu, guvernul arată că acesta a intervenit cu patru luni înainte de încheierea contractului de muncă al reclamantului. El consideră că, în cazul în care această măsură nu ar fi fost luată, având în vedere durata determinată a contractului, nu era exclus ca rapoartele de lucru ale reclamantului să poată fi oricum încheiate la 31 În plus, guvernul reamintește că reclamantul fusese ales la 20 iulie 2007 pentru un mandat de patru ani ca vicepreședinte al biroului executiv al Uniunii sindicale și consideră că ar fi putut să-și încheie mandatul electoral chiar și după concediere 24. În cele din urmă, guvernul consideră că nu se poate deduce din protecția legală oferită aleșilor sindicali o obligație pentru societate de a prelungi contractul de muncă al reclamantului în funcție de durata mandatului acestuia din urmă în cadrul sindicatului. Într-adevăr, pentru guvern, dacă s-ar accepta această idee, orice lacună a reclamantului cu privire la funcția sa sindicală ar demonstra existența unui abuz de funcție pe care l-ar folosi pentru a se pune la adăpost de o posibilă concediere, ceea ce nu ar avea legătură cu activitatea sindicală pentru care este oferită protecția legală. 25. Ca răspuns, reclamantul susține că concedierea sa, pe care o consideră contrară garanțiilor impuse de lege în beneficiul lucrătorilor care ocupă funcții electorale într-un sindicat, a afectat libertatea sa de asociere sindicală și, prin urmare, consideră că art. 11 din convenție se aplică în speță. 26. Recurentul susține că, respingându-și responsabilitatea într-un mod în care a afirmat că a fost arbitrar, și anume, în opinia sa, necunoașterea legislației naționale care oferea protecție împotriva concedierii salariaților care dețin funcții electorale într-un sindicat, instanțele naționale au încălcat obligațiile care le revin în temeiul articolului 11 din convenție. 27. În plus, Comitetul consideră că restricțiile privind concedierea aleșilor sindicali menționați la alineatul (2) din art. 60 din Codul muncii nu erau aplicabile în speță pe motiv că societatea nu era în curs de redresare judiciară, faliment sau lichidare. Acesta adaugă că, din contră, chiar și la începutul lunii septembrie 2013, perioada la care și-a prezentat observațiile, 147 de angajați lucrau în continuare pentru companie în pofida încetării activității miniere menționate de guvern și că nu mai putea să își exercite funcția electivă în sindicatul său după concedierea sa. 28. În plus față de calitatea sa de membru al consiliului de administrație în 2007, înainte de a se pensiona, reclamantul a fost învestit de patru ori cu funcții electorale, de fiecare dată pe o perioadă de patru ani. Acesta arată că, în exercitarea acestor funcții, el a apărat întotdeauna în mod responsabil și serios drepturile lucrătorilor minori și că aceștia nu ar fi putut să-și reechilibreze sil . A se vedea Curtea 29. Curtea reamintește că la art. 11 alineatul (1) din Convenție prezintă libertatea sindicală ca o formă sau un aspect special al libertății de asociere ; Această dispoziție nu asigură membrilor sindicatelor un tratament precis din partea statului (Sindicatul național al poliției belgiene c. Belgia, 27 octombrie 1975, seria A n 19 § 38, și Akat c. Turcia, n 4505/98, § 38, 20 septembrie 2005). 30. Curtea amintește, de asemenea, că, într-o cauză care decurge dintr-o rejudecare individuală, trebuie să se limiteze la cât mai mult posibil, fără a uita contextul general, să examineze problemele ridicate de cazul concret cu care este sesizată (Bul În fapt, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe asupra excepției de incompatibilitate rațională a statului, dat fiind că, în orice caz, această parte a cererii este inadmisibilă din următoarele motive. 32. Curtea constată, în speță, că reclamantul a sesizat instanțele naționale cu privire la o cauză a deciziei de concediere a acesteia, bazându-se, printre altele, pe art. 60 alineatul (1) litera (h) din Codul muncii care limita posibilitățile de concediere a angajaților care dețin o funcție electivă într-un organism sindical. În măsura în care critică baza de drept intern a măsurii contestate, Curtea amintește că este în primul rând responsabilitatea autorităților naționale de interpretare și de aplicare a dreptului intern, în special atunci când este necesar să se elucideze punctele dubioase (Rekvenyi c. Ungaria [GC], n 25990/94, § 60, CEDH 1999 III). Într-adevăr, instanțele naționale au considerat că această concediere s-a bazat exclusiv pe dificultățile financiare ale societății pârâte și că a făcut parte dintr-o acțiune mai extinsă în care întreprinderea sa a fost separată de o parte importantă a angajaților săi, începând cu cei care, ca și reclamantul, s-au pensionat deja și cumulau veniturile din pensiile lor cu cele ale salariilor lor. 33. Curtea nu dispune de nici un fel de dispoziții legale care să se aplice în afara concluziilor instanțelor interne, pe care nu le consideră arbitrare sau iraționale (a se vedea, în contextul articolului 6 din Convenție, Bochan c. Ucraina (n [GC], n 22251/08, ê 61 CEDH 2015). În primul rând, aceasta arată că reclamantul nu a susținut niciodată în fața instanțelor naționale că a fost concediat din cauza afilierii sale la un sindicat, a funcției sale electorale în cadrul acestui sindicat sau al activității sale sindicale. În plus, nu există niciun element al dosarului care să permită să se presupună că instanțele naționale au dat dovadă de arbitraritate în aprecierea probelor ( Ersöz și alții c. Turcia (dec.), n 12570/02, 1 aprilie 2008). 34. În conformitate cu elementele supuse evaluării sale, Curtea constată că reclamantul nu își sprijină în mod suficient sau convingător argumentul potrivit căruia decizia incriminată a adus în mod substanțial atingere dreptului său la libertatea de asociere sindicală, astfel cum este consacrat la art. 11 din convenție. În plus, aceasta nu este mai convinsă decât a fost împiedicată să desfășoare activități sindicale după ce a fost concediată; de asemenea, menționează că aceasta a continuat să-și exercite funcția electivă după data concedierii, și anume până la 16 mai 2008. 35. Având în vedere cele de mai sus și având în vedere toate circumstanțele prezentei cauze, Curtea constată că reclamantul nu a demonstrat că decizia de concediere luată împotriva sa a constituit o interferență astfel încât dreptul său de a desfășura activități sindicale a fost atins în substanța sa (a se vedea, mutatis mutandis, Bulpea și alții, citată anterior, §§ 73 și 75, Akat , citată anterior, §§ 42 și 44, și, a contrao, Metin Turan Turcia, n 20868/02, § 30-32, 14 noiembrie 2006). În consecință, cererea este în mod vădit greșit întemeiată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcută în franceză și comunicat în scris la 29 octombrie 2015. Stephen Phillips Luis López Guerra Grefier Președinte
Requête n
o
57664/08
George DUMITREAN
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 6
octobre 2015 en une chambre composée de
:
Luis López Guerra,
président,
Johannes Silvis,
Valeriu Grițco,
Iulia Antoanella Motoc,
Carlo Ranzoni,
Mārtiņš Mits,
Armen Harutyunyan,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 novembre 2008,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. George Dumitrean, est un ressortissant roumain né en 1959 et résidant à Baia Mare.
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agente, M
me
Catrinel Brumar, du ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
Après avoir pris sa retraite en 2004, le 1
er
février 2007, le requérant fut réembauché sur la base d’un contrat à durée déterminée d’un an par son ancien employeur, la Compagnie nationale des métaux précieux et non ferreux REMIN (
Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase REMIN S.A.
, ci-après « la compagnie »). La compagnie, à capital majoritairement public, dont l’activité était en cours de cessation par décision ministérielle et qui s’était auparavant séparée progressivement de bon nombre de ses employés, avait dû réembaucher environ 700 personnes – dont le requérant – pour assurer la conservation de l’outillage et l’entretien des mines.
5.
Le 20 juillet 2007, le requérant, qui était affecté à l’exploitation minière de Răzoare, fut élu vice-président de l’Union syndicale minière de Maramureș (
Uniunea Sindicatelor Miniere Maramureș
, ci-après «
l’Union syndicale
»), pour un mandat de quatre ans. Il était connu pour son activité syndicale soutenue, dans le contexte de la réorganisation de la compagnie.
6.
Par un jugement du 23 août 2007, le tribunal départemental de Maramureș valida les changements intervenus dans la composition des organes de direction du syndicat et ordonna leur inscription dans le registre spécial tenu à cet égard par son greffe.
7.
Le 15 octobre 2007, le requérant fut licencié sans préavis dans le cadre d’une importante réduction du personnel. La décision de licenciement lui fut communiquée le 16 octobre 2007 avec une note de liquidation.
8.
Le 18 octobre 2007, le requérant saisit le tribunal départemental de Maramureș pour contester son licenciement, qu’il considérait comme étant contraire au code du travail, et pour demander sa réintégration. Il soutenait entre autres que, en l’absence d’un préavis, son licenciement était illégal.
9.
Par un jugement du 5 février 2008, le tribunal rejeta cette contestation au motif que c’était le ministère de l’Économie et des Finances qui avait décidé de mettre fin à l’activité de la compagnie, de fermer les mines et de licencier l’ensemble du personnel.
10.
Le requérant se pourvut en recours contre ce jugement devant la cour d’appel de Cluj. Il invoqua les dispositions de l’article 60 du code du travail qui interdisait le licenciement des élus syndicaux pendant la durée de leurs fonctions électives.
11.
Le 16 mai 2008, le requérant fut révoqué de sa fonction de vice
‑
président de l’Union syndicale.
12.
Par un arrêt définitif du 27 mai 2008, la cour d’appel rejeta le pourvoi du requérant. Elle considéra que le licenciement de ce dernier était légal au motif que, dans le contexte de la réduction progressive du personnel pour cause de fermeture des mines, il avait été procédé à une réduction des effectifs le 15 octobre 2007 – le nombre de personnes employées passant à cette date de 619 à 498 –, en commençant par le licenciement des personnes qui, comme le requérant, avaient auparavant pris leur retraite et cumulaient les revenus de leurs pensions de retraite avec ceux de leurs salaires. La cour d’appel estima que, par conséquent, la fonction élective du requérant au sein de l’Union syndicale ne pouvait pas faire obstacle au licenciement. La cour d’appel jugea également que l’absence de préavis ne rendait pas irrégulière la décision de licenciement.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
13.
L’article 60 du code du travail en vigueur à l’époque du licenciement du requérant était ainsi rédigé dans ses parties pertinentes en l’espèce:
«
1.
Le licenciement ne peut être ordonné
:
(...)
(h)
pendant la durée de l’exercice d’une fonction élective dans un organisme syndical, [excepté lorsqu’il] est ordonné pour faute disciplinaire grave ou pour des fautes disciplinaires répétées imputables à [la] personne salariée
;
(...)
2.
Les dispositions du premier paragraphe ne s’appliquent pas si le licenciement intervient à la suite du redressement judiciaire, de la faillite ou de la dissolution de l’employeur, conformément à la loi.
»
14.
La loi n
o
19/2000, qui régissait le système public de pensions de retraite à l’époque des faits, permettait le cumul des revenus d’une pension de retraite avec les revenus obtenus au titre des salaires perçus pour une activité professionnelle (article 94). Par la suite, la loi n
o
329/2009 limita cette possibilité pour certaines catégories d’employés (voir le droit et la pratique internes pertinents décrits dans la décision
Panfile c.
Roumanie
(déc.), n
o
13902/11, §§ 9-12, 20 mars 2012).
15.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de son licenciement, intervenu à ses yeux au mépris de l’interdiction légale de licencier les travailleurs exerçant des fonctions électives dans un syndicat. Il se plaint aussi que la cour d’appel ait refusé, selon lui de manière arbitraire et injustifiée, de donner effet à la protection qui lui aurait été offerte par la loi.
16.
Le requérant allègue que son licenciement a porté atteinte à son droit à la liberté d’association syndicale et se plaint de l’issue de la procédure relative à la contestation de son licenciement. Il invoque à cet égard l’article
6 de la Convention.
17.
Maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause, la Cour a communiqué ces griefs au Gouvernement sous l’angle de l’article 11 de la Convention. Cette disposition est ainsi libellée
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté de réunion pacifique et à la liberté d’association, y compris le droit de fonder avec d’autres des syndicats et de s’affilier à des syndicats pour la défense de ses intérêts.
2.
L’exercice de ces droits ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. Le présent article n’interdit pas que des restrictions légitimes soient imposées à l’exercice de ces droits par les membres des forces armées, de la police ou de l’administration de l’État.
»
A.
Thèses des parties
18.
Le Gouvernement excipe de l’incompatibilité
ratione materiae
de la requête, estimant que l’article 11 de la Convention n’est pas applicable en l’espèce. En effet, d’après le Gouvernement, si le requérant s’est plaint de son licenciement prétendument illégal en considérant que sa qualité de vice
‑
président de l’Union syndicale devait le mettre à l’abri d’un possible licenciement, il ne s’est à aucun moment plaint de l’impossibilité d’adhérer à un syndicat ou de s’exprimer au sein d’un syndicat ou encore de l’existence de tensions avec son employeur qui auraient été causées par sa fonction au sein d’un syndicat.
19.
Le Gouvernement considère que le but de l’interdiction de licenciement des employés exerçant des fonctions électives dans un syndicat prévue à l’article 60 du code du travail était d’éviter l’exercice de toute pression sur les dirigeants syndicaux afin de préserver l’efficacité de leur activité de protection des droits des membres syndiqués. Or, d’après le Gouvernement, il ne ressort nullement en l’espèce que le licenciement litigieux ait été lié, ne serait-ce qu’en partie, à l’affiliation du requérant à l’Union syndicale ou à la fonction exercée par l’intéressé au sein du bureau exécutif de ce syndicat. En tout état de cause, le requérant n’aurait jamais exposé un tel grief devant les instances nationales à l’occasion de son litige concernant la légalité de son licenciement.
20.
Le Gouvernement indique que ce licenciement avait été lié à la suppression du poste du requérant, dans le contexte de la cessation des activités de la compagnie, dont tous les employés avaient déjà été informés. Il précise, en outre, qu’aucune faute personnelle n’avait été retenue à l’encontre du requérant et que celui-ci a été licencié par priorité par rapport à d’autres employés du fait de sa prise de retraite antérieure.
21.
Le Gouvernement précise, à cet égard, que selon les dispositions pertinentes en l’espèce du code du travail, notamment le paragraphe 2 de l’article 60, les représentants syndicaux ne bénéficiaient plus de la protection légale en cas de licenciement survenant à la suite de la réorganisation ou de la faillite de l’employeur.
22.
Par ailleurs, se référant à la date du licenciement litigieux, le Gouvernement indique que celui-ci est intervenu quatre mois avant la fin du contrat de travail du requérant. Il estime que, au cas où cette mesure n’aurait pas été prise, eu égard à la durée déterminée du contrat, il n’était pas exclu que les rapports de travail du requérant pussent prendre fin de toute manière le 31
janvier 2008 avec le non-renouvellement dudit contrat.
23.
Qui plus est, le Gouvernement rappelle que le requérant avait été élu le 20
juillet 2007 pour un mandat de quatre ans en tant que vice-président du bureau exécutif de l’Union syndicale et estime qu’il aurait pu achever son mandat électif même après son licenciement.
24.
Le Gouvernement considère enfin qu’on ne peut pas déduire de la protection légale offerte aux élus syndicaux une obligation pour la compagnie de prolonger le contrat de travail du requérant en fonction de la durée du mandat de ce dernier au sein du syndicat. En effet, pour le Gouvernement, si on acceptait cette idée, toute l’argumentation du requérant sur sa fonction syndicale témoignerait de l’existence d’un abus de fonction que l’intéressé utiliserait pour se mettre à l’abri d’un éventuel licenciement – ce qui serait sans rapport avec l’activité syndicale pour laquelle la protection légale est offerte.
25.
En réplique, le requérant affirme que son licenciement, qu’il estime avoir été contraire aux garanties instituées par la loi au profit des ouvriers occupant des fonctions électives dans un syndicat, a porté atteinte à sa liberté d’association syndicale. Dès lors, il considère que l’article 11 de la Convention est applicable en l’espèce.
26.
Le requérant soutient que, en rejetant sa contestation d’une manière qu’il dit avoir été arbitraire – à savoir selon lui en méconnaissance du droit national qui octroyait une protection contre le licenciement aux salariés occupant des fonctions électives dans un syndicat –, les juridictions nationales ont porté atteinte aux obligations découlant pour elles de l’article
11 de la Convention.
27.
Il estime, en outre, que les limitations à l’interdiction de licencier les élus syndicaux prévues au paragraphe 2 de l’article 60 du code du travail n’étaient pas applicables en l’espèce au motif que la compagnie n’était pas en redressement judiciaire, en faillite ou en liquidation. Il ajoute que, au contraire, même au début du mois de septembre 2013, période à laquelle il a soumis ses observations, 147 employés travaillaient toujours pour la compagnie en dépit de la cessation de l’activité minière évoquée par le Gouvernement. Il indique, par ailleurs, qu’il ne pouvait plus exercer sa fonction élective dans son syndicat après son licenciement.
28.
À l’imputation d’abus de droit formulée par le Gouvernement, qu’il qualifie de vexatoire, le requérant répond qu’en plus de sa qualité d’élu syndical obtenue en 2007, avant de prendre sa retraite, il avait à quatre reprises été investi de fonctions électives, chaque fois pendant une durée de quatre ans. Il indique que, dans l’exercice de ces fonctions, il avait toujours défendu de manière responsable et sérieuse les droits des ouvriers mineurs et que ceux-ci ne l’auraient pas réélu s’il n’en avait pas été ainsi.
B.
Appréciation de la Cour
29.
La Cour rappelle que l’article 11 § 1 de la Convention présente la liberté syndicale comme une forme ou un aspect particulier de la liberté d’association
; cette disposition n’assure pas aux membres des syndicats un traitement précis de la part de l’État (
Syndicat national de la police belge c.
Belgique
, 27
octobre 1975, série A n
o
19, § 38, et
Akat c.
Turquie
, n
o
45050/98, § 38, 20 septembre 2005).
30.
La Cour rappelle aussi que, dans une cause issue d’une requête individuelle, il lui faut se borner autant que possible, sans oublier le contexte général, à examiner les problèmes soulevés par le cas concret dont elle est saisie (
Bulğa et autres c. Turquie
, n
o
43974/98, § 70, 20
septembre
2005).
31.
En l’occurrence, la Cour estime qu’il n’est pas nécessaire de se prononcer sur l’exception d’incompatibilité
ratione materiae
soulevée par le Gouvernement puisque, en tout état de cause, cette partie de la requête est irrecevable pour les raisons suivantes.
32.
La Cour note en l’espèce que le requérant a saisi les juridictions nationales d’une contestation de la décision de son licenciement en se fondant, entre autres, sur l’article 60, paragraphe 1 h) du code du travail qui limitait les possibilités de licenciement des employés occupant une fonction élective dans un organisme syndical. Dans la mesure où il critique la base en droit interne de la mesure contestée, la Cour rappelle qu’il incombe au premier chef aux autorités nationales d’interpréter et d’appliquer le droit interne, en particulier quand il faut élucider les points douteux (
Rekvényi c.
Hongrie
[GC], n
o
‑
III). Appelées, en effet, à vérifier les conditions de licenciement du requérant, les juridictions nationales ont considéré que ce licenciement reposait exclusivement sur les difficultés financières de l’entreprise défenderesse et qu’il faisait partie d’une action plus ample lors de laquelle l’entreprise s’était séparée d’une importante partie de ses employés, à commencer par ceux qui, comme le requérant, avaient déjà pris leur retraite et cumulaient les revenus de leurs pensions de retraite avec ceux de leurs salaires.
33.
La Cour ne dispose pas d’éléments l’obligeant à s’écarter des conclusions des juridictions internes, qu’elle ne juge pas arbitraires ou déraisonnables (voir, dans le contexte de l’article 6 de la Convention,
Bochan c. Ukraine (n
o
2)
[GC], n
o
22251/08, § 61, CEDH 2015). Premièrement, elle relève que le requérant n’a jamais soutenu devant les juridictions nationales qu’il avait été licencié en raison de son affiliation à un syndicat, de sa fonction élective au sein de ce syndicat ou de son activité syndicale. Par ailleurs, aucun élément du dossier ne permet de penser que les juridictions nationales ont fait preuve d’arbitraire dans l’appréciation des preuves (
Ersöz et autres c.
Turquie
(déc.), n
o
12570/02, 1
er
avril 2008).
34.
D’après les éléments soumis à son appréciation, la Cour constate que le requérant n’étaye pas suffisamment ni de manière convaincante son argument selon lequel la décision incriminée a porté atteinte de manière substantielle à son droit à la liberté d’association syndicale tel que le consacre l’article 11 de la Convention. Elle n’est en outre pas plus convaincue qu’il a été empêché de mener des activités syndicales après son licenciement. Elle relève par ailleurs que l’intéressé a continué à exercer sa fonction élective après la date de son licenciement, à savoir jusqu’au 16
mai
2008.
35.
Compte tenu de ce qui précède et à la lumière de l’ensemble des circonstances de la présente cause, la Cour constate que le requérant n’a pas démontré que la décision de licenciement prise à son encontre a constitué une ingérence telle que son droit à mener des activités syndicales a été atteint dans sa substance
(voir,
mutatis mutandis, Bulğa et autres,
précité, §§ 73 et 75,
Akat
, précité, §§ 42 et 44, et,
a contrario, Metin Turan
c.
Turquie
, n
o
20868/02, §§ 30-32, 14 novembre 2006).
Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 29 octobre 2015.
Stephen Phillips
Luis López Guerra
Greffier
Président