AFFAIRE BORIS IVANOV c. RUSSIE

RESPONDENT

RUS

HOTĂRÂRE

06.10.2015

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 3 - Interdiction de la torture (Article 3 - Enquête efficace) (Volet procédural);Violation de l'article 3 - Interdiction de la torture (Article 3 - Traitement inhumain;Obligations positives) (Volet matériel)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE BORIS IVANOV c. RUSSIE (CtEDO, 2015)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL BORIS IVANOV c. RUSSIE (solicitarea nr. 12311/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 octombrie 2015 DEFINITIVF 06/01/2016 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Boris Ivanov c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din András Sajó, președintele Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Paulo Pinto de Albuquerque, Linos- Alexander Sicilianos, Erik Møse, Dmitry Dedov, judecători și de Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 septembrie 2015, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură la originea cauzei este o hotărâre (n 1231/06) îndreptat împotriva Federației Ruse și al cărui resortisant al acestui stat, dl Boris Nikolayevich Ivanov ( La 25 noiembrie 2010, cererea a fost comunicată guvernului. Reclamantul s-a născut în 1965 și locuiește în Tolyatti. La 31 iulie 2003, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunii de fraudă și pus în detenție provizorie. La o dată nespecificată, a fost transferat la casa de reținere n IZ-47/1 a orașului Sankt Petersburg. La 29 august 2003, reclamantul a fost plasat într-o celulă unde erau deja trei deținuți. La scurt timp după plasarea reclamantului, un gardian ar fi adus un alt deținut în celulă. Cei patru deținuți ai reclamantului au început să-l bată. Unul dintre atacatori a folosit un băț pentru a-l lovi. Ei au încercat să-i extorce reclamantului o sumă de bani pe care cei dragi ei trebuiau să o transmită persoanelor aflate în libertate. În cele din urmă, gardianul le-a adus alcool celor care au băut, care au continuat să-l bată pe reclamant în prezența gardianului. În dimineața următoare, când un nou gardian a deschis ușa celulei, reclamantul a reușit să alerge pe hol și apoi a fost plasat într-o altă celulă. La 31 august 2003, el a fost examinat de medicul de serviciu, care a constatat mai multe leziuni pe corpul și capul său (punctul 16 de mai jos). Recurentul susține că mai multe plângeri cu privire la relele tratamente la Parchet, dar că administrarea casei de judecată n IZ-47/1 nu le-ar fi transmis destinatarului. El a prezentat Curții o copie a unei plângeri care conține o descriere detaliată a circumstanțelor în care ar fi fost abuzat. Versiunea guvernului Guvernul afirmă că leziunile reclamantului își au originea într-o ședință de sport în aer liber, la 29 august 2003, în care reclamantul se implica cu un alt detinut la box: prin imprudență de la o parte la alta, acesta ar fi primit o lovitură la față, care l-ar fi făcut să-și piardă echilibrul și l-ar fi făcut să cadă pe podea. 12. După o examinare medicală efectuată la 31 august 2003, acesta a fost transferat la clinica de la domiciliu n Z-47/1, unde a locuit între 31 august și 9 septembrie 2003 14. Potrivit guvernului, la 7 decembrie 2004, Parchetul ar fi deschis o anchetă privind acuzațiile de maltratare a reclamantului, care ar fi fost suspendată în 2008. 15. Guvernul afirmă că, la 11 februarie 2011, ancheta a fost redeschisă și că rămâne în curs de desfășurare în fața autorităților naționale. La 31 august 2003, după examinarea reclamantului, medicul de serviciu al domiciliului nu a solicitat transferul la clinica IZ-47/1.Părțile relevante ale fișei medicale pe care le-a întocmit se citeau după cum urmează: [reclamantul a] o umflătură în regiunea sincipială și în regiunea maxilarului inferior-stânga. hematoame la umeri, la fese, la pieptul din partea dreaptă, la șoldul drept. O zgârietură la antebrațul stâng [...] Diagnostic : contuzii la cap, trunchi și membre. 17. La 1 septembrie 2003, reclamantul a fost supus unui examen medical la clinica de la casa de retete n IZ-47/1. Pe lângă traumele deja descrise de medicul de serviciu, s-au înregistrat zgârieturi în regiunea lombară. Diagnosticul stabilit anterior a fost confirmat. 18. Tot la spital, reclamantul a fost examinat de un neurolog, care a constatat [reclamantul] este inhibat, [el] răspunde la întrebări cu inima, [el] se derutează. 19. La 2 septembrie 2003, psihiatrul spitalului l-a examinat pe solicitant, care se plângea întotdeauna de dureri de cap și de deteriorarea memoriei. Medicul a constatat o amnezie retrogradă parțială. În cadrul procedurii penale împotriva reclamantului, reclamantul a fost supus unei expertize psihiatrice penale. În raportul lor din 12 mai 2005, experții au încheiat Din august sau septembrie 2003, [reclamantul] a dezvoltat o disfuncție mentală temporară sub forma unei tulburări delirante organice (delux schizofrenic) cauzate de boli mixte. În urma acestui raport, instanța sesizată cu acuzația de urmărire penală împotriva reclamantului a ordonat internarea sa într-o instituție psihiatrică pentru tratament obligatoriu. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 22. Dreptul intern relevant privind interzicerea relelor tratamente și procedura de investigare a plângerilor în materie penală este rezumat în Hotărârea Lyapin c. Rusia 46956/09, §§ 96-102, 24 iulie 2014). III. Rapoartele Comitetului european pentru prevenirea torturii 23. Rapoartele relevante ale Comitetului european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) din părțile lor privind obligația de prevenire a violenței între deținuți sunt rezumate în Hotărârea Premininy c. Rusia 44973/04, § 54, 10 februarie 2011). Reclamantul susține că a fost supus unor tratamente inumane și degradante din partea co-deținuților săi și că nu au făcut obiectul unei anchete efective, cu încălcarea articolului 3 din convenție, astfel încât nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Cu privire la admisibilitatea 25. Guvernele scot în evidență neobosirea căilor de atac interne, referindu-se la Hotărârea Kniazev c. Rusia 25948/05, § 85, 8 noiembrie 2007). El face referire în plus la art. 254 din Codul de procedură civilă al Federației Ruse, care permite contestarea unui act sau a unei omisiuni a unei autorități publice. 26. Curtea ia notă de faptul că problema epuizării căilor de atac interne este strâns legată de cea a eficienței anchetei desfășurate cu privire la acuzațiile de maltratare ale reclamantului. Prin urmare, aceasta ar trebui să fie anexată în discuție pe fond pe partea de mijloc a articolului 3 (Naboyshchikov c. Rusia, n 21240/05, § 50, 27 octombrie 2011). 28. Constatând că prezentul mai mult nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 litera (a) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv, Curtea declară, prin urmare, că este admisibil, fără a aduce atingere deciziei sale cu privire la excepția preliminară a guvernului, asupra căreia se va pronunța mai jos. Pe fondul Tezei părților 29. Reclamantul susține că, la 29 august 2003, a fost bătut de către colegii săi deținuți de la casa de judecată n IZ-47/1 cu acordul de a avea un gardian. El se plânge că autoritățile nu au efectuat o anchetă efectivă cu privire la circumstanțele rele pretinse. Guvernul susține că reclamantul nu a fost maltratat (a se vedea versiunea faptelor guvernului de mai sus, punctul 11). Acesta susține că ancheta a îndeplinit cerințele de eficiență prevăzute la art. 3 din convenție. Guvernul indică faptul că registrele corespondenței deținuților din casa de reședință n IZ-47/1 care acoperă perioada cuprinsă între 5 ianuarie și 29 decembrie 2004 au fost distruse în 2008. În conformitate cu concluziile sale de la punctul 27 de mai sus, Curtea va examina spătarul reclamantului în primul rând din perspectiva aspectului procedural al articolului. 3 din Convenție și apoi în partea sa materială. Despre caracterul efectiv al anchetei desfășurate 34. Curtea reamintește că, atunci când un individ declară în mod susținut că a suferit, în mâinile poliției sau ale altor servicii comparabile cu statul, tratamente care intră sub incidența art. 3 din Convenție, această dispoziție, coroborată cu obligația generală impusă statului prin art. 1 de Recunoașterea drepturilor și libertăților definite (...) [în] convenție, prin implicare, necesită o anchetă oficială efectivă. Această anchetă, la fel ca cea prevăzută la art. 2, trebuie să poată duce la identificarea și pedepsirea responsabililor (assenov și alții c. Bulgaria, 28 octombrie 1998, § 102, Cu titlu introductiv, Curtea constată că acuzațiile reclamantului cu privire la relele tratamente efectuate la domiciliu n IZ-47/1 erau, cel puțin, neprotejabile. Acestea erau suficient de detaliate și susținute de concluziile medicilor, care au constatat mai multe leziuni la solicitant la scurt timp după relele tratamente pretinse. 36. Reclamantul susține că a formulat mai multe plângeri adresate Parchetului, dar că administrarea casei de judecată n IZ-47/1 nu le-a transmis niciodată. Guvernul indică faptul că este imposibil să furnizeze registrele de corespondență, din cauza distrugerii lor (punctul 31 de mai sus). În orice caz, autoritățile naționale au luat cunoștință de plângerea reclamantului, ceea ce nu este contestat de guvern. 37. Curtea consideră oportun să revină la excepția preliminară a guvernului, potrivit căreia reclamantul nu și-a exprimat doleanțele în fața instanțelor naționale și, prin urmare, nu ar fi epuizat căile de atac interne. Comisia remarcă faptul că nu a demonstrat modul în care o astfel de cale de atac ar fi putut remedia situația reclamantului, și anume să conducă la o anchetă rapidă și efectivă privind acuzațiile de maltratare formulate ( Khatsiyeva și alții c. Rusia, nr 5108/02, § 150, 17 ianuarie 2008). În consecință, Curtea respinge excepția preliminară a guvernului care rezultă din neobosirea căilor de atac interne. 38. Întrucât nu a prezentat documente referitoare la ancheta privind acuzațiile de maltratare ale reclamantului, Curtea nu poate examina dacă aceasta era efectivă decât pe baza elementelor aflate în posesia sa ( Esmukhambetov și alții, n 23445/03, § 120, 29 martie 2011). În acest sens, Curtea constată că, la 7 decembrie 2004, a fost deschisă o anchetă, dar că aceasta a fost suspendată ulterior în 2008, înainte de a fi redeschisă în 2011. Curtea constată că . . . ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Menecheva c. Rusia, nr. 59261/00, § 67, CEDO 2006 III). Același lucru este valabil și în ceea ce privește desfășurarea anchetei, care ar fi durat patru ani înainte de a fi suspendată în 2008. Nu există nicio dovadă că autoritățile naționale au luat toate măsurile necesare pentru a stabili circumstanțele materiale și originea rănilor reclamantului. În special, din elementele aflate în posesia Curii nu reiese că a existat o expertiză medico-legale în scopul de a stabili dacă leziunile constatate ar putea apărea în circumstanțele descrise de recurent sau, dacă este cazul, o confruntare a recurentului cu co-deținuții presupus implicați în procesul de trecere la tutun sau cu gardianul care ar fi asistat la acesta. 39. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că nu a avut loc o anchetă efectivă cu privire la acuzațiile de rele tratamente formulate de reclamant. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție în partea sa procedurală. Cu privire la acuzațiile de rele tratamente Curtea reamintește că atunci când un individ este reținut în timp ce se află în stare bună de sănătate și când se constată că acesta este rănit în momentul eliberării sale, este de datoria statului să furnizeze o explicație plauzibilă pentru originea rănilor, în caz contrar, art. 3 din Convenție găsește în mod clar de a se aplica (Tomasi c. Franța, 27 august 1992, § 108-111, seria A n 241-A) și Selmuni c. Franța [GC], nr 25803/94, § 87, CEDH 1999-V. 41. Pentru a aprecia dovezile, Curtea a adoptat, de obicei, până în prezent criteriul probei În cazul în care evenimentele în cauză, în totalitate sau în mare parte, sunt cunoscute exclusiv de către autorități, ca în cazul persoanelor supuse controlului în custodie publică, orice prejudiciu survenit în cursul acestei perioade de detenție conduce la prezumții de fapt puternice. Într-adevăr, trebuie să se considere că sarcina probei revine autorităților, care trebuie să ofere o explicație satisfăcătoare și convingătoare (Ribitsch c. Austria, 4 decembrie 1995, § 34, seria A n 336 și Salman c. Turcia [GC], n 1296/93, § 100, CEDH 2000-VII). 42. În cazul de față, guvernul recunoaște că reclamantul a suferit leziuni în timp ce a fost în detenție provizorie, dar le contestă originea. El își avansează versiunea faptelor și se referă la o verificare și la o anchetă care ar fi avut loc în această privință (punctul 30 de mai sus). Curtea reamintește că este de datoria guvernului pârât să prezinte dovezi care să stabilească fapte care să pună sub semnul întrebării relatarea victimei (Mimtaș c. Turcia, n 23698/07, § 55, 19 martie 2013). Or, Curtea constată că versiunea ânului nu este susținută de niciun element. : nu a prezentat nici o copie a rezultatelor verificării sau anchetei care ar fi avut loc, nici a declarațiilor deținutelor reclamantului în care aceștia și-ar fi negat implicarea, nici a altor documente de natură să pună la îndoială versiunea reclamantului. au putut rezulta dintr-o cădere în timpul unui antrenament sportiv al reclamantului cu un coleg de celulă. Prin urmare, Curtea consideră că versiunea faptelor avansate de mai sus nu este plauzibilă. Având în vedere principiile enumerate mai sus, Comisia consideră că guvernul nu este achitat de sarcina care îi impunea în ceea ce privește administrarea probei (punctul 40 de mai sus), lipsa unei deformări satisfăcătoare și convingătoare în ceea ce privește originea leziunilor reclamantului. 43. Curtea constată apoi că aceste vătămări au cauzat reclamantului suferințe fizice și juridice grave. Aceasta nu pierde din vedere faptul că reclamantul a dezvoltat o disfuncție mentală temporară sub forma unei tulburări delirante organice și că a fost internat într-o instituție psihiatrică (punctul 20 de mai sus). Astfel, Curtea consideră că tratamentul aplicat a atins pragul de gravitate necesar pentru a constitui un tratament inuman în temeiul articolului 3 din Convenție. 44. Rămâne de stabilit dacă autoritățile naționale pot fi considerate responsabile de prelucrarea în cauză. Curtea a avut deja ocazia de a declara că, pentru ca responsabilitatea statului pe teren art. 3 din Convenție este de ajuns să arate că autoritățile nu au făcut tot ceea ce putea aștepta în mod rezonabil de la ele pentru a împiedica materializarea unui risc sigur și imediat pentru integritatea sa fizică, de care aveau sau ar fi trebuit să aibă cunoștință (Pantea c. România 33343/96, § 190, CEDH 2003 VI (extracti) Premininy menționat anterior, § 84). 45. Curtea ia notă de faptul că guvernul nu a respins versiunea faptelor reclamantului, potrivit căreia relele tratamente în litigiu i-au fost aplicate timp de mai multe ore și chiar în prezența unui gardian. În acest sens, Comisia reamintește că, în contextul violenței penale, personalul penitenciar are obligația de a reacționa rapid, pentru a proteja victima și pentru a-i asigura asistența medicală și psihologică necesară (Premininy citată anterior, punctul 87). Comisia consideră că, având în vedere durata relelor tratamente în cauză și având în vedere obligația de a reacționa rapid la violența dintre deținuți, gardianul prezent la fața locului ar fi trebuit să reacționeze pentru a pune capăt relelor tratamente pe care le-a suferit reclamantul. În lipsa oricărei motive a autorităților interne, Curtea concluzionează că acestea nu și-au îndeplinit obligația de a proteja integritatea fizică a reclamantului. 46. Prin urmare, a existat o încălcare a părții materiale a articolului 3 din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 47. Reclamantul a ridicat în cele din urmă alte obiecții din diferite articole ale Convenției. 48. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție și a protocoalelor sale. În consecință, aceste obiecții sunt în mod evident greșit întemeiate și trebuie respinse în temeiul articolului (a) și al articolului 4 din Convenție. III. În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite să se șteargă decât o implementare a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 51. Guvernul consideră această sumă excesivă și invită Curtea să respingă cererea. 52. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 19 500 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie vărsată în contul bancar al reclamantului pentru prejudicii morale. Reclamantul nu a formulat nicio cerere în acest sens. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe asupra acestui punct. Interese moratorii 54. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii restante pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. în fond excepția preliminară a guvernului întemeiat pe neobosirea căilor de atac interne, și o respinge Declară cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile întemeiate pe art. 3 din convenție și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 3 din convenție în partea sa procedurală menționată că a avut loc o încălcare a articolului 3 din Convenție în partea sa materială A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului 2 din Convenție, 19 500 EUR (19 mii cinci sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale, care urmează să fie vărsată în contul bancar al reclamantului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 6 octombrie 2015, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Søren Nielsen András Sajó Moduler Președinte