AFFAIRE MARIUS DRAGOMIR c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

06.10.2015

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Procès équitable);Préjudice moral - réparation (Article 41 - Satisfaction équitable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE MARIUS DRAGOMIR c. ROUMANIE (CtEDO, 2015)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA MARIU DRAGOMIR c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 21528/09) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 OCTOMBRIE 2015 DEF 06/01/2016 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Marius Dragomir c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Luis López Guerra, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, Carlo Ranzoni, judecători, și Stephen Phillips, grefier de secțiune După deliberarea în camera Consiliului la 15 septembrie 2015, Rendularea hotărârii pe care o avem aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei 21528/09) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Marius Dragomir ( Sunt C. Brumar de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul, căruia i s-a permis să se reprezinte el însuși în prezenta procedură, se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil, din cauza condamnării sale penale de către instanțele judecătorești în litigiu și a recursului pronunțat în lipsa unei administraii directe a probelor pe baza cărora Tribunalul de Primă Instană a pronunat achitarea sa. La 23 octombrie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA LÂSPECE Reclamantul s-a născut în 1979 și locuiește în prezent la Londra. Printr-o rechiziționare din 30 iunie 2006, reclamantul și alți doi bărbați au fost rejudecați în fața șefului de viol agravat. Ei au fost acuzați de violarea N.B. în noaptea de 4-5 iunie 2006 între orele 3 și 7 Ora dimineții în apartamentul unuia dintre ei. Rechizitoriul s-a bazat pe un prim raport medico-legal întocmit la 6 iunie 2006, care să ateste că N.B. a suferit o deflorare și avea vânătăi la brațe, precum și pe un al doilea raport de expertiză medico-legale, întocmit la 21 iunie 2006, care să ateste că N.B. a avut echimoze interne care ar putea rezulta dintr-un contact sexual în ultimele două-trei săptămâni. În plus, el a fost bazat pe declarația unei vecine din apartamentul în care ar fi avut loc violul, care a spus că a auzit un strigăt de soție și plâns, și pe cea a soțului ei, care a indicat că soția sa a trezit în timpul nopții din cauza zgomotelor de la apartamentul vecin. În declarațiile lor, reclamantul și ambele. alți bărbați nu au negat că au avut relații sexuale cu N.B., ci au susținut că acestea fuseseră acordate și că N.B. primise bani în acest scop. Reclamantul a fost reprezentat pe parcursul procedurii de către un avocat ales de el. printr-o hotărâre din 29 octombrie 2007, Tribunalul de Primă Instanță al reclamantului și ceilalți doi bărbați. În acest scop, Tribunalul a notat că existența relațiilor sexuale nu a fost contestată de părți. În schimb, problema dacă N.B. a fost constrânsă fizic sau psihic să aibă relații sexuale cu cei trei bărbați, este imma că nici un element nu l-ar putea determina să dea un răspuns pozitiv. În acest sens, Consiliul a constatat că o nouă expertiză medico-legale realizată la 19 ianuarie 2007 de către institutul medico-legal al statului Iași a concluzionat că N.B. nu prezintă leziuni genitale, cu excepția deflației și că leziunile anale observate au o origine patologică. În plus, instanța a considerat că vecina apartamentului unde ar fi avut loc violul își modificase declarația în fața sa, dat fiind că a menționat că nu a indicat în timpul urmăririi penale la ora la care se întorsese acasă și se culcase. S-a constatat că declarația sa fusese completată de un polițist și că, în orice caz, nu auzise nici un țipăt și s-a culcat cu mult înainte de ora 2 dimineața, deoarece era obosită. Tribunalul a menționat, în plus, că ceilalți martori Tribunalul a observat în cele din urmă că un alt martor a declarat că a văzut fotografii făcute în noaptea în care N.B. zâmbea în timp ce făcea sex cu cei trei bărbați. El a precizat că aceste fotografii n a putut fi recuperate nici de la aparatul foto cu care ar fi fost luate, nici de la calculatorul în care ar fi fost păstrate și care ar fi fost ulterior șterse de martorul în cauză. Tribunalul concluzionează că vânătăile de pe brațele N.B. puteau fi explicate prin natura raporturilor sexuale în grup. Prin hotărârea din 11 aprilie 2008, tribunalul departamental din Vrancea a anulat judecata Tribunalului de Primă Instanță și, după ce i-a ascultat, i-a condamnat pe cei trei bărbați pentru viol agravat. declarațiile martorilor susținute de cele ale victimei și de documentele medicale El a considerat în principal că vânătăile de pe brațele N.B. erau dovada unui raport sexual nerecuperabil și a existenței unei constrângeri fizice. În acest scop, el a ales, fără a da mai multe detalii în această privință, să ia în considerare declarațiile făcute în timpul urmăririi penale de vecina apartamentului în care au fost desfășurate evenimentele și de soțul acesteia, prin excluderea declarației făcute de persoana interesată în fața instanței de primă instanță. În plus, instanța a constatat că N.B. În această privință, tribunalul a considerat că declarațiile martorilor propuși de inculpați în scopul de a demonstra caracterul imoral al N.B. înainte și după evenimente nu au fost sincere și au fost contrazise de documentele medicale. În cele din urmă, tribunalul a respins teza referitoare la relațiile sexuale cu persoane care au înregistrat contradicții în declarațiile inculpaților și ale martorilor cu privire la momentul în care sumele de bani ar fi fost predate către N.B. 10. Nu s-au primit dovezi în stadiul de recurs. 11. Recurentul a formulat o acțiune împotriva hotărârii pronunțate de tribunalul departamental din Vrancea. Printre altele, a reproșat acestuia din urmă că a condamnat în lipsă o administrare directă a probelor, în timp ce a fost achitat de Tribunalul de Primă Instanță pe baza acelorași elemente. 12. Prin hotărârea din 14 octombrie 2008, Tribunalul de apel din Pitești a respins recursul reclamantului, fără a examina motivul său privind o neadministrare directă a probelor. Pe de altă parte, în afara audierii inculpaților, nicio dovadă nu a fost administrată direct în această etapă a procedurii. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 13. Dispozițiile relevante în speță din Codul de procedură penală, în vigoare la momentul faptelor și referitoare la competențele instanțelor judecătorești de apel și de recurs, sunt descrise în cauzele Găitanaru c. România 26082/05, § 17-18, 26 iunie 2012) și Hanu c. România 8990/04, § 18, 4 iunie 2013). ÎN JUSTAȚIA ALOCĂRII ALOCATE ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 14. Recurentul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în speță, susținând că a fost condamnat de tribunalul departamental din Vrancea și de Tribunalul de Primă Instanță din Pitești în lipsa unei administrări directe a probelor, în timp ce acesta fusese achitat de instanță în primă instanță pe baza acelorași elemente. Acesta se referă la art. 6 alineatul (1) din Convenție, ale cărui părți relevante în speță sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. Pe admisibilitate 15. Constatând că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție, Curtea declară că acest lucru este admisibil. Pe fondul Tezei părților 16. Guvernul consideră că condamnarea reclamantului era conformă cu cerințele de echitate a procedurii. Acesta arată că reclamantul a fost reprezentat pe tot parcursul procedurii și că a putut adresa întrebări martorilor aflați în întreținere și a prezentat martori cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și acuzația și, prin urmare, consideră că principiul egalității armelor a fost respectat în speță. În plus, afirmă că, spre deosebire de cazurile Constantinescu c. România 28871/95, CEDO 2000 VIII) și Ilișescu și Chiforec c. România 77364/01, 1 decembrie 2005), această specie se caracterizează prin faptul că reclamantul și cei doi coinculpați ai acestuia au fost ascultați de cele trei instanțe naționale. În plus, acesta indică faptul că documentele depuse la dosar au fost luate în considerare și au făcut obiectul unor interpretări diferite și că, în plus, avocatul reclamantului a putut prezenta concluzii orale sau scrise în fața instanțelor naționale. În cele din urmă, guvernul menționează că această specie nu a numit o nouă administrare din oficiu a tuturor probelor. În opinia sa, prezenta cauză se apropie mai degrabă de cauza Rusu c. România ((dec.) n 6246/04, 31 august 201017. Reclamantul nu a depus o declarație scrisă cu privire la fondul cauzei, pur și simplu prin prezentarea cererilor sale de satisfacție echitabilă (punctul 30 de mai jos). Curtea reamintește că modalitățile de aplicare a articolului 6 din Convenția privind procedurile de recurs depind de caracteristicile procedurii în discuție: trebuie să se țină seama de ansamblul procedurii interne și de rolul instanței de apel în ordinea juridică națională. În cazul în care o audiere publică a avut loc în primă instanță, lipsa unor dezbateri publice în apel poate fi justificată de particularitățile procedurii în cauză, având în vedere natura sistemului de recurs intern, la nivelul competențelor instanței judecătorești în cauză, modul în care interesele reclamantului au fost efectiv expuse și protejate în fața acesteia, în special natura chestiunilor pe care instanța respectivă trebuia să le soluționeze ( Botten c. Norvegia, 19 februarie 1996, § 39, Rec., 1996, I. În plus, Curtea a declarat că, atunci când o instanță de apel este obligată să cunoască o cauză în fapt și în drept și să studieze în ansamblul său problema vinovăției sau a nevinovăției, aceasta nu poate, din motive de echitate a procedurii, să decidă cu privire la aceste chestiuni fără a lua în considerare în mod direct mărturiile prezentate în persoană fie de pârâtul care susține că nu a comis actul considerat a fi o infracțiune (a se vedea, printre alte exemple, Ekbatani c. Suedia, 26 mai 1988, § 32, seria A n 134, Constantinescu citată anterior § 55, Dondarini c. San Marino, n 50545/99, § 27, 6 iulie 2004, și Igual Coll c. Spania, n 37496/04, § 27, 10 martie 2009), fie de către martorii care au depus mărturie în timpul procedurii (Găitanaru, citată anterior, § 35 și Hogea c. România, n 31912/04, § 54, 29 octombrie 2013). Curtea amintește, de asemenea, că admisibilitatea probelor ține în primul rând de normele dreptului intern, că aceasta este, în principiu, instanțelor naționale pe care trebuie să le aprecieze elementele colectate de acestea și că misiunea care îi este încredințată prin convenție constă în a verifica dacă procedura luată în considerare în ansamblul său, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil ( García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDH 1999 I. Astfel, în principiu, instanța națională are obligația de a decide cu privire la necesitatea sau oportunitatea de a cita un martor (...), circumstanțe excepționale ar putea determina Curtea să încheie cu 158). 21. Îndreptându-se spre faptele din speță, Curtea constată mai întâi că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Această hotărâre de condamnare a fost confirmată de recursul judecătoresc al lui Pitești, care nu numai că nu a readus la îndeplinire martorii în cauză, dar a omis, de asemenea, să răspundă la motivul invocat de reclamant în această privință. Prin urmare, pentru a stabili dacă a avut loc o încălcare a articolului 6 din Convenție, este necesar să se examineze rolul celor două instanțe menționate anterior și natura chestiunilor de care acestea aveau nevoie. 22. Curtea observă că tribunalul departamental din Vrancea, în calitate de instanță de apel, nu avea obligația de a pronunța o nouă hotărâre pe fond, ci avea posibilitatea. În această privință, aceasta constată că, la 11 aprilie 2008, tribunalul departamental a primit recursul la Parchet, a încălcat hotărârea Tribunalului de Primă Instană din 29 aprilie 2008. octombrie 2007 și a pronunțat o nouă hotărâre pe fond. Potrivit dispozițiilor legale aplicabile în acest domeniu, rezultă că procedura în fața instanței de apel a fost o procedură completă care urma aceleași norme ca și o procedură pe fond, instanța departamentală fiind nevoită să cunoască atât faptele cauzei, cât și ale dreptului. Instanța de apel putea, prin urmare, să confirme fie că reclamantul a fost condamnat, fie să îl declare vinovat, după ce a fost pus la dispoziția unei evaluări complete a problemei vinovăției sau a nevinovăției acestuia, prin administrarea, după caz, a unor noi mijloace de probă. În plus, aspectele pe care tribunalul departamental a trebuit să le analizeze pentru a se pronunța cu privire la vinovăția reclamantului aveau un caracter în esență faptic. Aceasta înseamnă că a apreciat atât N.B. a fost constrânsă fizic sau psihic să aibă raporturi sexuale cu cei trei inculpați (a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Mischie c. România, n 50224/07, § 37, 16 septembrie 2014 23. În speță, Curtea constată că relaxarea inițială a reclamantului de către Tribunalul de Primă Instană din Adjud a avut loc după audierea mai multor martori. Această instanță a considerat că mărturiile și celelalte elemente de probă incluse în dosar erau insuficiente pentru a determina vinovăia reclamantului. Pentru a înlocui această condamnare, judecătorii nu au nici o informație nouă și s-au bazat exclusiv pe înscrisurile din dosar, inclusiv pe mărturiile făcute în fața Parchetului și în primă instanță. Prin urmare, pe baza depozițiilor scrise colectate de Parchet și a notelor judecătorești de la instanța de primă instanță care dezvăluie declarațiile martorilor că instanța de apel a analizat declarațiile și a ajuns la concluzia că unii dintre ei sunt sinceri și suficienți pentru a constitui un verdict de vinovăție. 24. În consecință, instanța de apel a întemeiat condamnarea reclamantului pe o nouă interpretare a declarațiilor pe care nu le-a auzit de către autori și a luat astfel o poziție radical opusă celei a instanței inferioare, care l-a relaxat pe reclamant pe baza, în special, a declarațiilor acestor martori făcute în cadrul audierilor ținute în fața sa. Fără îndoială, a aparținut instanței din statul membru în cauză să aprecieze diferitele date colectate, precum și relevanța celor pe care reclamantul le-a dorit pentru producție. ; nu mai puțin de atât, a fost găsit vinovat pe baza chiar mărturiilor care i-au făcut să se îndoiască în mod suficient pe primii judecători de temeinicia acuzației împotriva sa și care au motivat achitarea în primă instanță. În aceste condiții, audierea martorilor în cauză înainte de a declara vinovația reclamantului a redus în mod semnificativ drepturile la apărare (Destrehem c. Franța, nr 56651/00, § 45, 18 mai 2004, și Găitanaru, § 32 25). Curtea ia notă apoi de faptul că reclamantul a criticat abordarea instanței în litigiu în recursul în recurs formulat împotriva tribunalului din 11 aprilie 2008 (punctul 11 de mai sus). În această privință, Curtea amintește că a constatat deja, în cauze similare, că rolul instanței de recurs nu era limitat numai la chestiuni de drept. Într-adevăr, procedura în fața instanței de recurs a fost o procedură completă care a respectat aceleași norme ca și o procedură pe fond, iar Tribunalul de apel din Pitești putea decide fie să confirme hotărârea reclamantului pronunțată în primă instanță, fie să deterioreze verdictul de vinovăție pronunțat de instanța de apel, după ce a fost pus la dispoziția unei evaluări complete a problemei vinovăției sau a nevinovăției acestuia, prin administrarea, dacă este cazul, a unor noi mijloace de probă ( România, nr. 53897/00, § 38, 8 martie 2007, Găitanaru, citată anterior, § 30, și Văduva c. România, n 27781/06, § 43, 25 februarie 2014). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Astfel, instanța de apel a validat versiunea faptelor reținute de tribunalul departamental, fără a auzi nici ea, martorii ale căror declarații fuseseră luate în considerare. În aceste condiții, nu se poate concluziona că instanța de recurs a remediat deficiențele procedurii. 27. Aceste elemente permit Curții să concluzioneze că condamnarea reclamantului pentru viol, pronunțată în lipsa unei audieri complete a martorilor, în pofida faptului că a fost achitată de instanța de primă instanță care îi ascultase pe acești martori, este contrară cerințelor unui proces echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. 28. Prin urmare, a existat o încălcare a acestei dispoziții. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 29. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea ștearsă decât . imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită o despăgubire pentru prejudiciul moral pentru suferința pe care o pretinde că a suferit-o în cursul procedurii penale inițiate împotriva sa și al detenției ulterioare, fără a-și măsura cererea. 31. Guvernul indică faptul că prezenta cerere se referă numai la procedura penală inițiată împotriva reclamantului și că, prin urmare, nu există nicio legătură cauzală între cererea de despăgubire pentru suferința pe care ar fi avut-o persoana în închisoare și presupusa încălcare a convenției. În ceea ce privește valoarea despăgubirii, acesta menționează sumele pe care Curtea le-a acordat în cauze similare. 32. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a încălcării constatate la art. 6 alineatul (1) din convenție și că ar trebui să i se acorde 3 000 EUR în acest sens. 33. În plus, Curtea amintește că, atunci când o persoană particulară a fost condamnată la termen de o procedură afectată de nerespectarea cerințelor prevăzute la art. 6 din convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii la cererea persoanei vizate reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de remediere a încălcării constatate (Gençel c. Turcia, nr 53431/99, § 27, 23 octombrie 2003) și Tahir Duran c. Turcia, nr. 40997/98, § 23, 29 ianuarie 2004). În această privință, Comisia constată că art. 465 din noul Cod de procedură penală, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, permite revizuirea unui proces intern în cazul în care, la fel ca în cazul de față, a ajuns la concluzia încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale unui solicitant. În acest context, Curtea amintește că statele au obligaia pozitivă, inerentă articolului 3 din Convenie, de a adopta dispoziii în materie penală care sancionează efectiv violul și de a le aplica în practică prin anchete și urmăriri penale efective (M.C. Bulgaria 39272/98, § 153, CEDH 2003). XII). De asemenea, statele trebuie să țină seama de faptul că violul este o încălcare atât a dreptului la integritate (fizică și psihică) al persoanei garantate prin art. 3 și a dreptului său la autonomie ca element al dreptului la viață privată garantat prin art. 8 din Convenție (X și Yc. Țările de Jos, 26 martie 1985, § 22, seria A n 91). Reclamantul solicită, de asemenea, rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața instanțelor interne, fără a-și măsura cererea sau a trimite documentele justificative. 35. Guvernul consideră că cererea reclamantului trebuie respinsă ca fiind nefondată. 36. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (Morice c. Franța [GC], n 29369/10, § 186, 23 aprilie 2015). În speță, având în vedere jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale. Interese moratorii 37. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la dobândă a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L 000 EUR (trei mii EUR) plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale, pentru a fi convertită în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 6 octombrie 2015, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Stephen Phillips Luis López Guerra Modululer Președintele