B.A.C. c. GRÈCE

Comunicat la 8 octombrie 2015 Prima secțiune Cerere nr 1181/15 B.A.C. împotriva Greciei introdusă la 4 martie 2015 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul este un resortisant turc născut în 1977 și rezident în Atena. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Tzeferakou, avocat în Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În cadrul studiilor sale din Turcia (1994-1999), reclamantul a devenit un activist politic care susținea teze procomuniste și pro-kurde. În 1997, a deschis o librărie de cafea frecventată de persoane care susțineau aceste teze. În 2000, autoritățile de poliție l-au arestat și procurorul l-a dat în judecată pentru încercarea de a schimba sau de a modifica Constituția Republicii Turcia (art. 146 din Codul penal turc). Reclamantul, care fusese supus torturii, a fost, de asemenea, plasat în celule albe. A început o grevă a foamei care a durat 171 de zile, care a dus la sindromul Wernicke-Korsakoff, un sindrom care ar putea provoca daune ireversibile sănătății și care ar putea fi fatal pentru . Viața reclamantului fiind în pericol, autoritățile au fost de acord să-l elibereze. În 2002, reclamantul a fost în Grecia unde a depus o cerere de azil la 16 ianuarie 2002. Cererea sa a fost respinsă, în primă instanță, de secretarul general al Ministerului de Interne cu o motivație stereotipă și, prin urmare, reclamantul a introdus o acțiune împotriva acestei respingeri în fața ministrului de stat. La 29 ianuarie 2003, el s-a prezentat în fața Comisiei consultative pentru azil și a pus la dispoziție mai multe documente care să ateste că a fost victima torturii în Turcia din cauza opiniilor sale politice, inclusiv un raport medical întocmit de Centrul Medical Grec pentru reabilitarea victimelor torturii, precum și un document întocmit de Amnesty International. În aceeași zi, Comisia consultativă pentru azil a emis un aviz favorabil reclamantului. În urma acestui aviz favorabil și în temeiul articolului 3 din Decretul prezidențial nr. 61/1999 (în termen de 90 de zile de la examinarea cererii de azil), ministrul ordinii publice trebuia să ia decizia de a acorda sau nu protecție internațională reclamantului, în termen de 90 de zile. Cu toate acestea, până la data sesizării Curții, ministrul nu luase nici o decizie, nici nu aprobase nici nu aprobase avizul Comisiei. Din 2003 până în 2015, reclamantul locuiește la Atena și se prezintă la fiecare șase luni autorităților de poliție pentru reînnoirea cardului de reclamant de azil. Această carte, în conformitate cu dreptul intern, nu constituie un permis de ședere cu toate drepturile care decurg din aceasta, ci doar permite reclamantului de azil să nu fie expulzat și să locuiască pe teritoriu cu un statut tolerat El nu are dreptul de a exercita o activitate profesională liberală, de a avea acces la formare profesională, de a se căsători, de a obține permisul de conducere, de a avea un cont bancar și de a aspira la reîntregirea familiei. În 2005, biroul de Interpol din Turcia a emis o cerere de extrădare a reclamantului pe baza unor acuzații similare celor care au făcut obiectul acesteia în 2000 și care fuseseră examinate de autoritățile elene în cadrul procedurii de azil. La 12 martie 2013, reclamantul a fost arestat la Patras. La 26 martie 2013, camera de acuzare a Tribunalului de apel al lui Patras a examinat cererea de extrădare și s-a pronunțat în unanimitate în favoarea respingerii acesteia. La 26 aprilie 2013, Curtea de Casație a confirmat decizia Curții de la Patras. În toți acești ani, reclamantul a repetat demersurile pentru a solicita o decizie definitivă. Astfel, la 21 martie și 25 iunie 2012, a scris Ombudsmanului Republicii și la 19 noiembrie 2013, 16 iunie 2014 și 27 februarie 2015, ministrului Ordinului Public. 61/1999 privind procedura de recunoaștere a calității de refugiat al unui străin, revocarea ordinului de recunoaștere și relocarea și aprobarea intrării familiei acestuia, dispune de În caz de respingere a cererii de azil, reclamantul are dreptul de a introduce o cale de atac în fața ministrului ordinii publice în termen de 30 de zile de la data notificării deciziei. Decizia de respingere trebuie să indice în detaliu motivele respingerii, termenul pentru exercitarea căii de atac, precum și consecințele expirării termenului. Conținutul deciziei este anunțat oral reclamantului într - o limbă pe care o cuprinde (...). Ministrul se pronunță asupra acțiunii în termen de 90 de zile de la data exercitării acesteia și în urma unui aviz dat de o comisie formată din șase membri, compusă din reprezentantul Consiliului juridic al statului pe lângă Ministerul de Interne (...) în calitate de președinte, și un diplomat al carierei, reprezentant al Consiliului juridic al statului pe lângă Ministerul Afacerilor Externe și un ofițer superior al Poliției Elene (...) în calitate de membri. Participă, de asemenea, la această comisie, un reprezentant al Baroului de Est (...) și consilierul juridic al Biroului Greek al Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (...). GRIFS Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a vieții sale private din cauza faptului că a locuit în Grecia timp de 12 ani în incertitudinea statutului său, în ciuda avizului favorabil al Comisiei consultative pentru azil. Mai precis, el se plânge de efectele pe care le-a avut asupra vieții sale profesionale și familiale starea de precaritate pentru o perioadă atât de lungă și de lipsa unor garanții procedurale suficiente pentru a-l proteja împotriva oricărui tratament arbitrar din partea administrației. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge de absența unei acțiuni efective pentru a se plânge de încălcarea articolului 8 din Convenție. Invocând art. 8, coroborat cu art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost victima unei discriminări pe motive de naționalitate : Cauzele în care ministrul landului public nu ia o decizie, în ciuda avizului favorabil al Comisiei consultative pentru azil, sunt cele referitoare numai la cetățeni turci. În cazurile referitoare la resortisanți din alte țări, ministrul ia întotdeauna o decizie. Invocând articolele 3 și 13 din convenție, reclamantul susține că riscul de a suferi abuzuri în cazul în care se întoarce în Turcia este real, având în vedere faptul că ministrul de stat poate lua în orice moment o decizie de respingere a cererii de azil. A existat vreo interferență în dreptul reclamantului de a-și respecta viața privată, în sensul art. 8 alin. (1) din Convenție, ca urmare a faptului că ministrul de interne al legii a emis timp de 12 ani un ordin public de a lua o decizie cu privire la cererea sa de azil? Reclamantul dispunea de o cale de atac eficientă, în sensul articolului 13 din Convenție, care i-ar fi permis să conteste încălcarea articolului 8 A existat o încălcare a articolului 3 din Convenția combinată cu art. 13, din cauza riscului constant pentru reclamant de a fi trimis înapoi în Turcia și din cauza eșecului procedurii de azil constatate deja de Curte în hotărârea R.U.c. Grecia 2237/08, 7 iunie 2011)

Communiquée le 8 octobre 2015

PREMIÈRE SECTION

Requête n

o

11981/15

B.A.C.

contre la Grèce

introduite le 4 mars 2015

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant est un ressortissant turc né en

1977 et résidant à Athènes. Il est représenté devant la Cour par M

e

M.

Tzeferakou, avocate à Athènes.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Dans le cadre de ses études en Turquie (1994-1999), le requérant devint un activiste politique soutenant des thèses procommunistes et pro-kurdes. En 1997, il ouvrit une librairie-café fréquentée par des personnes favorables à ces thèses. En 2000, les autorités de police l’arrêtèrent et le procureur le poursuivit pour tentative de changer ou de modifier la Constitution de la République turque (article 146 du code pénal turc). Le requérant, qui avait subi des tortures, fut aussi placé dans les «

cellules blanches

» de la prison de Kandra. Il débuta une grève de la faim qui dura 171 jours entraînant un syndrome de Wernicke-Korsakoff, syndrome pouvant causer des dommages irréversibles à la santé et être fatal pour l’intéressé. La vie du requérant étant en danger, les autorités consentirent à le mettre en liberté.

En 2002, le requérant s’enfuit en Grèce où il déposa une demande d’asile le 16 janvier 2002. Sa demande fut rejetée, en première instance, par le secrétaire général du ministère de l’Ordre public avec une motivation stéréotypée. Le requérant introduisit alors un recours contre ce rejet devant le ministre de l’Ordre public. Le 29 janvier 2003, il se présenta devant la Commission consultative d’asile et déposa plusieurs documents établissant qu’il avait été victime de tortures en Turquie en raison de ses opinions politiques, dont un rapport médical établi par le Centre médical grec pour la réhabilitation des victimes de torture, ainsi qu’un document établi par Amnesty International. Le même jour, la Commission consultative d’asile émit un avis favorable au requérant.

Suite à cet avis favorable, et en application de l’article 3 du décret présidentiel n

o

61/1999 (procédure d’examen de la demande d’asile), le ministre de l’Ordre public devait prendre la décision d’accorder ou non la protection internationale au requérant, dans un délai de quatre-vingt-dix jours. Toutefois, jusqu’à la date de la saisine de la Cour, le ministre n’avait pris aucune décision, ni entériné ni désapprouvé l’avis de la Commission.

De 2003 à 2015, le requérant vit à Athènes et se présente tous les six mois aux autorités de police pour faire renouveler sa carte de demandeur d’asile. Cette carte, selon le droit interne, ne constitue pas un titre de séjour avec tous les droits qui en découlent, mais permet seulement au demandeur d’asile de ne pas être expulsé et de résider sur le territoire avec un «

statut toléré

» pendant la durée de l’examen de sa demande. Il n’a pas le droit d’exercer une activité professionnelle libérale, d’avoir accès à une formation professionnelle, de se marier, d’obtenir le permis de conduire, d’avoir un compte bancaire et d’aspirer à une regroupement familial.

En 2005, le bureau d’Interpol de Turquie émit une demande d’extradition du requérant fondée sur des accusations similaires à celles dont il avait fait l’objet en 2000 et qui avaient été examinées par les autorités grecques lors de la procédure d’asile.

Le 12 mars 2013, le requérant fut arrêté à Patras. Le 26 mars 2013, la chambre d’accusation de la cour d’appel de Patras examina la demande d’extradition et se prononça à l’unanimité en faveur du rejet de celle-ci. Il fonda sa décision sur le risque encouru par le requérant en cas d’extradition de subir de mauvais traitements en raison de ses opinions politiques. Le

27

mars 2013, le procureur interjeta appel contre cette décision devant la Cour de cassation.

Le 26 avril 2013, la Cour de cassation confirma la décision de la Cour d’appel de Patras.

Pendant toutes ces années, le requérant multiplia les démarches pour solliciter une décision définitive. Ainsi, les 21 mars et 25 juin 2012, il écrivit au médiateur de la République et les 19 novembre 2013, 16 juin 2014 et 27 février 2015, au ministre de l’Ordre public.

B.

Le droit interne pertinent

Les paragraphes pertinents de l’article 3 du décret présidentiel n

o

61/1999, relatif à la procédure de reconnaissance de la qualité de réfugié d’un étranger, à la révocation de la décision de reconnaissance et l’expulsion et à l’approbation d’entrée de la famille de celui-ci, dispose

:

«

(...)

»

GRIEFS

Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte à sa vie privée en raison du fait qu’il a résidé en Grèce durant douze ans dans l’incertitude de son statut malgré l’avis favorable de la Commission consultative d’asile. Plus précisément, il se plaint des incidences qu’a eues sur sa vie professionnelle et familiale son état de précarité pendant une si longue période et de l’absence de garanties procédurales suffisantes pour le protéger contre tout traitement arbitraire de la part de l’administration.

Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence d’un recours effectif pour se plaindre de la violation de l’article 8 de la Convention.

Invoquant l’article 8, combiné avec l’article 14 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été victime d’une discrimination fondée sur la nationalité

: les affaires dans lesquelles le ministre de l’Ordre public ne prend pas de décision, malgré l’avis favorable de la Commission consultative d’asile, sont celles concernant uniquement des ressortissants turcs. Dans les affaires concernant des ressortissants d’autres pays, le ministre prend toujours une décision.

Invoquant les articles 3 et 13 de la Convention, le requérant allègue que le risque de subir de mauvais traitements en cas de retour en Turquie est réel, compte tenu du fait que le ministre de l’Ordre public peut à tout moment prendre une décision rejetant la demande d’asile.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Y a-t-il eu ingérence dans le droit du requérant au respect de sa vie privée, au sens de l’article 8 § 1 de la Convention, en raison de l’omission durant douze ans du ministre de l’Ordre public de prendre une décision concernant sa demande d’asile ? Dans l’affirmative, l’ingérence était-elle conforme aux exigences de l’article 8 § 2 de la Convention

?

2.

Le requérant disposait-t-il d’un recours effectif, au sens de l’article 13 de la Convention, qui lui aurait permis de contester la violation alléguée de l’article 8

?

3.

Y a-t-il eu violation de l’article 3 de la Convention combiné avec l’article 13, en raison du risque constant pesant sur le requérant de se faire renvoyer vers la Turquie et en raison des défaillances de la procédure d’asile constatées déjà par la Cour dans l’arrêt

R.U. c. Grèce

(n

o

2237/08, 7 juin 2011)

?