SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 41654/04 prezentate de Keskin Hasan BÖLÜCEK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 12 aprilie 2007 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka, președinte, I. Cabral Barreto, R. Türmen, domnul Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, mei A. Mularoni, D. Jočienė, judecători, și de domnul Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 25 septembrie 2004, având în vedere informațiile de fapt prezentate de guvernul pârât și cele prezentate de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă de reclamant, dl Keskin Hasan Bölücek, este un resortisant turc, născut în 1977 și rezident în Ankara. Este reprezentat în fața Curții de către domnul G. Zorcu, avocat în Ankara. La 14 septembrie 1999, reclamantul a fost condamnat de curtea de securitate a statului Ankara la 10 ani de detenție. El a început grevele foamei de lungă durată în timp ce el era în închisoare. La data de 8 iulie 2002, institutul medico-legal diagnostiqua la reclamantul sindromului Wernicke-Korsakoff ( Într-un raport din 10 ianuarie 2003, institutul a considerat că boala reclamantului era permanentă și că cazul său trebuia luat în considerare pentru grația prezidențială. La 4 august 2003, Președintele Republicii Octoya grația pentru restul pedepsei reclamantului, în aplicarea puterii care îi este conferită prin art. 104 din Constituție. La începutul lunii septembrie 2004, reclamantul a fost chemat să-și facă serviciul militar și a fost examinat de serviciile de psihiatrie din spitalul militar din Gülhane. Raportul medical din 20 septembrie 2004 a prezentat o personalitate nevrotică, dar l-a declarat pe reclamant apt pentru serviciul militar, indicând în același timp că nu era potrivit să fie comando. La 24 septembrie 2004, reclamantul a contestat în fața Ministerului Apărării decizia de apel sub steaguri. La 29 septembrie 2004, el s-a dus la comanda Manisa pentru serviciul militar. Într-un raport din 24 noiembrie 2004, spitalul militar d În aceeași zi, reclamantul a fost scutit de serviciul militar. GRIFS Invocând art. 2 din convenție, reclamantul a fost supus unui risc pentru viața sa în cazul în care ar trebui să efectueze serviciul militar. Acesta a menținut acest aspect, combinat cu art. 5, care susținea că a fost obligat să facă serviciul militar între 29 septembrie și 24 noiembrie 2004 într-un stat în care nu putea suporta condițiile fizice și mentale ale acestui serviciu, în timp ce acesta este afectat de S-WK, în opinia sa incurabilă. Invocând art. 3, reclamantul se plânge că examenul său medical a durat opt zile, în timpul cărora medicii au adus atingere mândriei sale, au fost deranjat de injurații și insultat pentru părul său lung, care au manifestat identitatea sa politică. Reclamantul a mai făcut și mai mult decât art. 8 din Convenție, pe motiv că va fi obligat să-i taie părul și că Alte tratamente de acest gen vor cauza probleme psihologice. În cele din urmă, el a Reclamantul susține că, în ciuda situației actuale, a fost supus, înainte de a obține o scutire de la obligația de serviciu militar, unui tratament incompatibil cu articolele 2 și 3 din convenție. Curtea va examina obiecțiunile întemeiate pe articolele 5 și 8, astfel cum sunt expuse, sub aspectul articolului 3 din Convenție, având în vedere că amanta calificării juridice a faptelor cauzei, aceasta nu este obligată de cea pe care o atribuie reclamanților sau guvernelor acestora (Büyükda În ceea ce privește boala cronică a S-WK a reclamantului, Curtea amintește că suferința cauzată de o boală care apare în mod natural, indiferent dacă este fizică sau mentală, poate intra sub incidența articolului 3 dacă este exacerbată de un tratament pentru care autoritățile pot fi considerate responsabile (Pretty c. Regatul Unit, nr. 2346/02, § 52, CEDH 2002-III). Curtea nu are obligația de a se pronunța asupra efectelor sau consecințelor pe care le-ar putea avea raportul din 10 ianuarie 2003 al Institutului medico-legal privind responsabilitățile sau obligațiile reclamantului pentru restul vieții sale (în ceea ce privește cauzele referitoare la mișcările grevei foamei în închisorile turcești, a se vedea Tekin Yld (dec.), nr 28480/04 și alte 30 de cereri, 20 octombrie 2005, și Kocatürk și alții c. Turcia (dec.), n 32579/04 și alte 20 de cereri, 4 ianuarie 2007). Într-adevăr, Comisia observă în speță că reclamantul a făcut obiectul unei examinări medicale înainte de a fi chemat sub steaguri. Septembrie 2004, a fost declarat apt să facă serviciul militar, cu condiția să nu fie comando. În cazul în care nu există niciun motiv întemeiat care să permită evaluarea modului în care serviciul militar ar fi amenințat viața reclamantului și având în vedere faptul că nu există niciun raport din dosarul Curții care să pună în discuție această ultimă constatare medicală, faptele cauzei, inclusiv perioada cuprinsă între 29 septembrie și 24 noiembrie 2004 nu poate analiza, singure, într-un proces care atinge nivelul de gravitate suficient pentru a cădea sub incidența art. 3 din Convenție, nici într-un act care a pus viața reclamantului în pericol, în sensul art. 2 din Convenție. Cu toate acestea, reclamantul susține că a fost acordat de serviciul militar într-un mod degradant. Or, presupunând că acest argument poate fi examinat din perspectiva articolului 8 din convenție, Curtea nu arată totuși niciun element care să îi permită să afirme că a existat în speță nerespectarea protecției confidențialității datelor medicale (pentru criterii, a se vedea M.S.c. Suedia , Hotărârea din 27 august 1997, Rec., 1997 IV), ceea ce nu este, de altfel, invocat de reclamant. În ceea ce privește art. 13, Curtea amintește că dreptul recunoscut prin această dispoziție nu poate fi exercitat decât pentru obiecțiuni care pot fi invocate în sensul jurisprudenței organelor Convenției (cauza c. Franța (dec.), nr. 31599/96, CEDH 1999 II (extracti)). Or, nu poate fi considerat drept apărători ai obiecțiunilor pe care Curtea le-a respins, în speță, ca neconcludent al oricărei aparente de încălcare a Convenției sau ca fiind incompatibile cu dispozițiile acesteia. În consecință, cererea trebuie respinsă pentru neatenție evidentă de temei, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă Dolle A.B. Baka Premier Președinte
de la requête n
o
41654/04
présentée par Keskin Hasan BÖLÜCEK
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 12 avril 2007 en une chambre composée de
:
MM.
A.B. Baka,
président,
M
mes
juges,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 25 septembre 2004,
Vu les informations factuelles soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Keskin Hasan Bölücek, est un ressortissant turc, né en 1977 et résidant à Ankara. Il est représenté devant la Cour par M
e
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 14 septembre 1999, le requérant fut condamné par la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara à dix ans de réclusion.
Il entama des grèves de la faim de longue durée alors qu’il était en prison.
Le 8 juillet 2002, l’Institut médicolégal diagnostiqua chez le requérant le syndrome de Wernicke-Korsakoff («
S-WK
») et recommanda aux autorités concernées le sursis à exécution de sa peine pour six mois.
Le requérant fut mis en liberté provisoire à une date non précisée.
Dans un rapport du 10 janvier 2003, l’Institut considéra que la maladie du requérant était permanente et que son cas devait être pris en considération pour la grâce présidentielle.
Le 4 août 2003, le Président de la République octroya la grâce pour le restant de la peine du requérant, en application du pouvoir qui lui est conféré par l’article 104 de la Constitution.
En début de septembre 2004, le requérant fut appelé à faire son service militaire. Il fut examiné par les services de psychiatrie de l’hôpital militaire de Gülhane. Le rapport médical du 20 septembre 2004 diagnostiqua une personnalité névrotique mais déclara le requérant apte pour le service militaire, tout en indiquant qu’il était inapte à être commando.
Le 24 septembre 2004, le requérant contesta devant le Ministère de la Défense la décision d’appel sous les drapeaux.
Le 29
septembre 2004, il se rendit au commandement de Manisa pour le service militaire.
Dans un rapport du 24 novembre 2004, l’hôpital militaire d’İzmir déclara le requérant inapte au service militaire pour «
troubles psychosexuels
». Le même jour, le requérant fut dispensé du service militaire.
Invoquant l’article 2 de la Convention, le requérant alléguait être sous un risque pour sa vie au cas où il devrait effectuer son service militaire. Il a maintenu ce grief, combiné avec l’article 5, alléguant qu’il a été contraint de faire le service militaire du 29 septembre au 24 novembre 2004 dans un état ou il ne pouvait supporter les conditions physiques et mentales de ce service, alors qu’il est atteint du S-WK, selon lui incurable.
Invoquant l’article 3, le requérant se plaint de ce que son examen médical a duré huit jours, durant lesquelles les médecins ont porté atteinte à sa fierté, l’ont dérangé par des injures et insulté pour ses cheveux longs qui manifestaient son identité politique.
Le requérant a aussi invoqué l’article 8 de la Convention au motif qu’il sera contraint de faire couper ses cheveux et que «
d’autres traitements de ce genre
» lui causeront des problèmes psychologiques.
Finalement, il invoque l’article 13 pour absence de voies de recours en droit interne alors qu’il a encouru un danger vital.
Le requérant soutient que, malgré la situation actuelle, il a subi, avant d’obtenir une dispense de service militaire, un traitement incompatible avec les articles 2 et 3 de la Convention.
La Cour examinera les griefs tirés des articles 5 et 8, tels qu’ils sont exposés, sous l’angle de l’article 3 de la Convention, étant entendu que maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause, elle n’est pas liée par celle que leur attribuent les requérants ou les gouvernements (
Büyükdağ c. Turquie
, n
o
28340/95, §
60, 21 décembre 2000).
S’agissant de la maladie chronique du S-WK dont est atteint le requérant, la Cour rappelle que la souffrance due à une maladie survenant naturellement, qu’elle soit physique ou mentale, peut relever de l’article 3 si elle se trouve exacerbée par un traitement dont les autorités peuvent être tenues pour responsables (
Pretty c. Royaume-Uni
, n
o
La Cour n’a pas à se prononcer sur les effets ou conséquences que pourrait avoir le rapport du 10 janvier 2003 de l’Institut médicolégal sur les responsabilités ou obligations du requérant pour le restant de sa vie (à propos des affaires concernant les mouvements de grèves de la faim dans les prisons turques, voir
Tekin Yıldız c. Turquie
, n
o
22913/04, 10
novembre
2005,
Özgür et autres c. Turquie
(déc.), n
o
28480/04 et 30 autres requêtes, 20
octobre
2005, et
Kocatürk et autres c. Turquie
(déc.), n
o
32579/04 et 20
autres requêtes, 4
janvier
2007).
En effet, elle observe en l’espèce que le requérant a fait l’objet d’un examen médical avant d’être appelé sous les drapeaux. Par un rapport du 20
septembre 2004, il a été déclaré apte à faire le service militaire, sous réserve de ne pas être commando.
En l’absence d’explications consistantes permettant d’évaluer en quoi le service militaire aurait menacé la vie du requérant et compte tenu du fait qu’aucun rapport figurant au dossier de la Cour ne remet en cause ce dernier constat médical, les faits de la cause, y compris la période du 29 septembre au 24
novembre
2004, ne sauraient s’analyser, à elles seules en un traitement atteignant le niveau de gravité suffisant pour tomber sous le coup de l’article 3 de la Convention, ni en un acte ayant mis la vie du requérant en danger, au sens de l’article 2 de la Convention.
Le requérant argue toutefois de ce qu’il a été dispensé du service militaire d’une manière dégradante. Or, à supposer que pareil argument puisse être examiné sous l’angle de l’article 8 de la Convention, la Cour ne relève pourtant aucun élément qui lui permette de dire qu’il y a eu en l’espèce non-respect de la protection de la confidentialité des données médicales (pour les critères, voir
M.S. c. Suède
, arrêt du 27 août 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997
‑
IV), ce qui n’est d’ailleurs pas allégué par le requérant.
Quant à l’article 13, la Cour rappelle que le droit reconnu par cette disposition ne peut être exercé que pour des griefs défendables au sens de la jurisprudence des organes de la Convention (
Cheminade c. France
(déc.), n
o
‑
II (extraits)). Or, ne sauraient passer pour défendables des griefs que la Cour a rejetés, en l’espèce, comme ne révélant aucune apparence de violation de la Convention ou comme étant incompatibles avec ses dispositions.
Il s’ensuit que la requête doit être rejetée pour défaut manifeste de fondement, conformément à l’article 35 §§
3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
S.
Dollé
A.B.
Baka
Greffière
Président