SAHIN c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
SAHIN c. TURQUIE (CtEDO, 2006)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 34488/04 prezentate de mai multe state membre ale UE împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 12 decembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa, președintele A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, dl Ugrekhelidze, judecătorii mei A. Mularoni, D. Jočienė, și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 septembrie 2004, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Recurentul, dl Zahin, este un resortisant turc, născut în 1975. El este reprezentat în fața Curții de către domnul H. Karakuș, avocat la maiestanbul. Guvernul turc este reprezentat de agentul său. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La data de 21 august 1996, reclamantul a fost condamnat de Curtea de Securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 31 decembrie 2002, procurorul din Kocaeli a respins cererea de eliberare a reclamantului și a ordonat transferul acestuia către un spital civil. La 27 ianuarie 2003 și la 3 martie 2003, instanța de securitate din la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamantul a fost supus mai multor examinări și tratamente în spitalul civil Kocaeli până la 5 ianuarie 2004. Raportul întocmit la această dată indică faptul că este posibil să se continue tratamentul reclamantului în închisoare și, în special, să se sublinieze o dificultate de concentrare a reclamantului, astfel cum se prevede în aportul de vitamine. O nouă cerere de eliberare a reclamantului a fost respinsă la data de 20 ianuarie 2004 de către procurorul din Kocaeli. În martie 2004, reclamantul a fost supus unui tratament pentru ulcer. În noiembrie 2004, a primit îngrijiri stomatologice. Dreptul și practica internă și internațională relevante În ceea ce privește dispozițiile constituționale și legislative privind grația prezidențială pentru deținuții care suferă de o boală ireversibilă (art. 104 din Constituție), în ceea ce privește condițiile de suspendare a executării pedepselor din motive de sănătate (articolele 399 și 402 din CPP), compunerea și funcționarea institutului medico-legal și lucrările Consiliului Europei în materie de servicii de sănătate în penitenciare, Curtea face trimitere la hotărârea sa. Tekin Y. J. Turcia 22913/04, § 42-52, 10 noiembrie 2005). Reclamantul susține că boala pe care ar fi întotdeauna atinsă și susține că încarcerarea sa constituie un tratament inuman. El susține că nu există căi de atac efective, precum și o discriminare împotriva sa, deoarece persoane în aceeași situație ar fi fost eliberate. El invocă articolele 3, 5, 13 și 14 din convenție. Argumentele părților Guvernul Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne în măsura în care reclamantul nu ar fi prezentat aceste obiecțiuni în fața autorităților interne. În al doilea rând, acesta susține condițiile favorabile ale închisorilor și afirmă că asistența medicală necesară este administrată tuturor deținuților. Dacă este necesar, părțile interesate sunt transferate la spital, dacă nu sunt eliberate provizoriu, în conformitate cu art. 399 din Codul de procedură penală ( Potrivit reclamantului, S-WK este o boală incurabilă. Prin urmare, menținerea sa în închisoare constituie, în orice caz, o încălcare a articolelor 3 și 5 din convenție.Evaluarea Curții Pentru motivele menționate mai jos, Curtea nu va lua în considerare excepția preliminară a guvernului întemeiat pe neobosirea căilor de atac interne. Comisia va examina, de asemenea, principalul motiv al reclamantului, și anume menținerea în închisoare în ciuda unui raport medical care recomandă eliberarea provizorie, sub aspectul articolului 3 din convenție, care se citește după cum urmează: nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. În ceea ce privește jurisprudența în materie de sănătate în penitenciare, având în vedere art. 3 din convenție, mișcările grevei foametei în închisorile turcești din 1996 și 2000 și misiunea de investigare a Curții din septembrie 2004 în cadrul acestui grup de afaceri, Curtea face trimitere la Hotărârea Tekin Yld 37652/04) și Paksoy c. Turcia 33901/04) din 17 octombrie 2006. Curtea consideră că este necesar, da . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ianuarie 2004) și, în continuare, să se precizeze că, în contextul unor cazuri similare introduse împotriva Turciei și în ciuda lipsei de obiecții cu privire la asistența medicală acordată în timpul detenției (a se vedea, de exemplu, Kuruçay c. Turcia, nr. 24004/04, § 49, 10 noiembrie 2005). Cu toate acestea, problema care trebuie examinată în acest caz este diferită, și anume, luând în considerare contextul general al acestor cauze, dacă menținerea în detenție a reclamantului, în pofida faptului că alte persoane care suferă de aceeași boală au fost eliberate, este justificată în temeiul articolului 3. Curtea nu poate acorda o importanță decisivă rezultatelor obținute ca urmare a misiunii de anchetă efectuate pentru primul grup de astfel de interogări, chiar dacă această misiune la care s-a făcut referire în circumstanțele care au avut loc la momentul respectiv, institutul, în fața a peste două mii de greviști ai foametei, a preferat să o facă din motive eventual umanitare, sau din motive care nu țin de competența Curții, recomandând eliberarea persoanelor interesate pe baza unor simptome nefiabile (a se vedea, de exemplu, Aceste concluzii nu-i pot permite să spună că a fost la fel pentru reclamant. Acestea fiind spuse, în ceea ce privește administrarea probei, îi este permis, pentru a-și întări convingerea, să se bazeze pe date de orice fel, în măsura în care le consideră relevante (Irlanda c. Regatul Unit, Hotărârea din 18 decembrie 2005). În ianuarie 1978, seria A n 25, pp. 79, 80, § 209 și 210), Curtea va ține seama de aceste concluzii și, în speță, observă că, la 27 decembrie 2002, institutul medico-legal a recomandat eliberarea reclamantului pentru șase luni, ceea ce nu i-a fost acordat de instanțele judiciare. Dacă reclamantul ar fi fost eliberat în urma acestui raport, Curtea nu dispune totuși de niciun element care să îi permită să critice aprecierea autorităților cu privire la acest element de probă (Klaas c. Germania, Hotărârea din 22 septembrie 1993, seria A n 269, p. 17, §§ 29 și 30). De asemenea, aceasta nu include niciun act derbitrar în această procedură, nici orice element în detrimentul reclamantului, din motivele următoare. În cazul în care nu se poate deduce din aceasta o obligație generală de a elibera un deținut din motive de sănătate, art. 3 din convenție impune, în orice caz, statului de a proteja integritatea fizică a persoanelor private de libertate, în special prin administrarea îngrijirii medicale necesare. Curtea a afirmat, de asemenea, dreptul oricărui prizonier la condiii de detenie conforme cu demnitatea umană, astfel încât modalităile de executare a măsurilor luate să nu submineze o durere sau o greutate de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent deteniei ; a adăugat că, pe lângă sănătatea prizonierului, aceaceasta este bunăstarea sa care trebuie asigurată în mod corespunzător, având în vedere cerințele practice de închisoare (Matencio, citată anterior, § 78). În speță, Curtea consideră că autoritățile naționale și-au îndeplinit în mare măsură obligația de protejare a integrității fizice a persoanei vizate, în special prin administrarea îngrijirilor medicale adecvate (Sakkopoulos c. Grecia, n 61828/00, 15 ianuarie 2004, § 44, și Reggiani Martinelli c. Italia (dec.), 22682/02, 16 iunie 2005). Reclamantul nu se plânge, de altfel, de natura sau de insuficiența îngrijirii medicale în cauză, ci se limitează la a susține că a trebuit să fie eliberat, fără a-și susține argumentele (a se vedea, de exemplu, Arslan c. Turcia (dec.), nr 5114/04, 1 decembrie 2005). Cu toate acestea, nu există niciun element care să indice că reclamantul a fost privat în penitenciar de anumite îngrijiri medicale pe care le-ar fi putut furniza în libertate. În cele din urmă, ultimele rapoarte medicale referitoare la reclamant nu conțin nicio contraindicație la închisoarea sa. Astfel, având în vedere o apreciere globală a faptelor relevante și ținând cont de spiritul de încredere pe care guvernul l-a dat practicii sale, precum și de constatările delegației Curții care a vizitat instituțiile penitenciare în cadrul misiunii desfășurate pentru primul grup de afaceri, Curtea concluzionează că lipsa unor motive serioase și dovedite de a crede că condițiile de detenție ale reclamantului au constituit în sine un tratament inuman sau degradant în sensul articolului 3 din convenție ( Balyemez , citată anterior, § 96, și Sinan Eren c. Turcia , n 8062/04 , § 50, 10 noiembrie 2005). Prin urmare, acest aspect trebuie respins ca fiind vădit nefondat, în sensul articolului 35 § 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește restul obiecțiunilor, Curtea observă, în primul rând, că nu sunt susținute și, pe de altă parte, că, prin natura lor, acestea sunt strâns legate de Özgür la unghiul articolului 3 din tratat. Întrucât au declarat că acesta este inadmisibil pentru neatenție vădită de temei, Curtea consideră că nu este necesar să facă o examinare separată pentru acestea ( Özgür și alte 30 de hotărâri c. Turcia (dec.), nr 28480/04 și alte 30, 20 octombrie 2005). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Dolle J.-P. Costa greenier Președinte [1] Potrivit literaturii medicale, această boală, pe care o găsim în principal în rândul alcoolicilor cronici și al celor slab hrăniți, constă într-o combinație a sindromului Korsakoff , care provoacă confuzie, lafonie și la , care duce la paralizie a ochilor, nistagmus, comă sau chiar moarte, în cazul în care pacientul nu este tratat în mod corespunzător. Această afecțiune este considerată ca fiind, în principiu, rezultatul unei deficiențe cronice de tiamină, substanță care este implicată în metabolizarea glucozei, fiind de acord că în cazul unei astfel de deficiențe orice activitate care necesită metabolizarea glucozei poate duce la boala de Wernicke-Korsakoff . Cel mai frecvent tratament constă în injectarea de tiamină intravenos sau intramuscular pentru a încetini boala, apoi tratament pe termen lung pe bază de pastile orale, pentru recuperare.